Mesopotamia

• Ţinutul cuprins între Tigru şi

Eufrat s-a numit mai întâi
Câmpia lui Şinar, apoi
Babilonia şi, abia mai târziu,
Mesopotamia, adică Ţara
dintre râuri.
• De timpuriu s-a dezvoltat
agricultura bazată pe irigaţii.
• În mil IV î.H. aici s-a născut cea
mai veche dintre toate
civilizaţiile antichităţii (Sumer).
În Mesopotamia au trăit
• Tot aici s-au format şi regate popoare diferite:
puternice: Regatul Babilon şi sumerienii, akkadienii,
Regatul Assiria amoriţii, assirienii,
chaldeenii.
 Mesopotamia
• Religia mesopotamiană a fost
prima mare religie a
antichităţii. Teritoriul
Mesopotamiei coincidea, în linii
mari, cu cel al Irakului de
astăzi. In ziua de azi teritoriul
antic al Mesopotamiei intra in
componenta urmatoarelor state:
Turcia, Siria si Irak. Civilizaţia
mesopotamiană este cunoscută
datorită arheologiei şi textelor
cuneiforme. Prima civilizaţie
mesopotamiană a fost cea a
sumerienilor, urmată de cea
babiloniană şi asiriană.
 ZEITĂȚI
• Religia mesopotamiană era politeista, având peste 2500 de zei.
• Zeii erau exclusiv reprezentaţi sub forma umană, având
comportamente umane. Ei sunt nemuritori, atotştiutori,
desăvârşiţi. Fiecare unitate administrativă, oraş sau sat, avea ca şi
conducător un zeu principal.
• Regele era considerat ca fiind ales de zei, şi era numit fiu al zeilor.
El era o persoană sfântă, un trimis al zeilor. Era socotit mijlocitorul
binecuvântării zeilor către popor. Îndeplinea şi funcţia de Mare-
Preot, răspunzând de construirea templelor şi de serviciul divin
public.
• Oamenii credeau că zeii le seamănă: au chip omenesc, mânâncă,
beau, iubesc, se căsătoresc, se ceartă mint sau bat.

• Mesopotamienii credeau că omul a fost creat de zei din lut şi din

sângele lor, pentru a-i sluji pe aceştia
 Zeii
• • An sau Anu era zeul cerului, zeul suprem; cultul cel mai mare la
Uruk; - creatorul univesului
• soţia lui, se numea Antu;
• • Enlil, zeul vântului şi al atmosferei, părintele zeilor şi al tuturor
ţărilor;
• • Enki, zeul oceanelor şi al rodniciei;
• • Nintu, zeiţa naşterii, zeiţa mamă, mama tuturor fiinţelor;
• • Nanna sau Sin, zeul lunii, stăpânul destinelor;
• • Şamaş, zeul soarelui, al dreptăţii, judecător al cerului şi al
pământului;
• • Nergal, zeu al Infernului;
• • Ninurta, zeul pământului şi al furtunii;
• • Iştar, luceafărul, protectoarea iubirii şi fertilităţii, dar şi zeiţă a
• războiului
 Viața după moarte
• Mesopotamienii credeau în viaţa de după
moarte, când trupul se va întoarce în pământ,
iar sufletul va merge în împărăţia morţilor, pe
„tărâmul fără întoarcere". Defunctul nu putea
deveni niciodată un zeu. Când murea un rege,
erau ucişi şi dintre slujitorii lui: soldaţi,
muzicanţi, femei, şi aşezaţi în mormânt, lângă
el, în credinţa că aceştia îi vor ţine companie
in viaţa viitoare.
 Locașuri de cult
• Locul de cult era templul, considerat locuinţa zeilor, cel mai
mare bun al oraşului. O parte integrantă a templului
era zigguratul, o clădire asemănătoare unei
piramide în trepte, cu 3-7 etaje, exteriorul fiecăruia fiind
colorat diferit cu plăci de ceramică smălţuită. Vârful
zigguratului era locul în care se întâlneşte cerul cu
pământul. Cel construit de regele Nabucodònosor al II-lea,
este „turnul Babei" despre care se vorbeşte în
Biblie. Templul era totodată centru cultic, economic (aici se
desfăşurau activităţi economice, comerciale, operaţii
bancare, împrumuturi), dar şi centru de cultură (Templele
având şcoli unde erau instruiţi scribii. Tot aici se aflau
atelierelor artiştilor şi artizanilor). Tot templul se presupune
a fi fost şi centrul activităţilor de observare a astrelor.
• Fiecare templu avea un număr foarte mare de preoţi, câteva
sute, organizaţi pe funcţii. Ei aduceau zeilor sacrificii de
animale, ofrande de fructe, în cadrul unor procesiuni şi
rugăciuni. In fiecare zi se aducea de mâncare zeilor de două
ori. Cea mai importantă sărbătoare era Anul Nou, când avea
loc un ritual, o nuntă sacră între rege şi zeiţa oraşului
 Preoții

• Preoţii erau nişte învăţaţi, deseori scribi, însărcinaţi cu

supravegherea desfăşurării cultului. Zilnic, ei depun la picioarele
statuii ofrandele pe care le-au adus locuitorii ţinutului: hrană,
parfumuri, dar şi veşminte preţioase şi bijuterii.
Erau mai multe categorii de preoţi sau oameni care se ocupau de
chestiunile religioase:
• preoţi care aduceau jertfe, de obicei însoţite de rugăciuni;
• ghicitorii (Baru) care erau consideraţi decodoficatorii vieţii pe
pământ, explicau visele, cercetau zborul păsărilor, ficatul animalelor
sacrificate, după care anunţau mulţimii voinţa zeilor;
• preoţii babilonieni şi caldeeni sunt inventatorii astrologiei şi a
elementelor zodiacale.
 Marile sărbători

• Sărbătorile erau o oportunitate prin care se putea

restabili legătura dintre lumea sacră şi cea profană.
• Cea mai vestită sărbătoare era cea a Anului Nou
(Akitu), ce se desfăşura primăvara şi ţinea nu mai mult
de 12 zile.Era un adevărat scenariu mistico-religios ce
avea drept paşi iniţiatici reîntoarcerea lumii în Haos şi
apoi crearea unei noi lumi.
• Vara aveau loc mari sărbători în cinstea lui Tamuz,
zeul fertilităţii şi al vegetaţiei, procesiunile fiind de un
fast deosebit.
 Cultul funerar
• Arheologii au descoperit în urma săpăturilor că
mesopotamienii practicau înhumarea. Morţii erau
îngropaţi în sicrie de teracotă sau înveliţi în
rogojini.Lângă trupurile celor morţi erau depuse vase
cu apă, unelte, arme, podoabe etc.
• Se credea că după moarte sufletul se îmbrăca într-un
„veşmânt cu aripi” şi se ducea la „Balanţa zeilor” iar în
urma cântăririi vieţii celui decedat, zeii decideau: omul
bun era recompensat cu continuarea vieţii într-un tărâm
îmbelşugat, iar cel rău cobora în Împărăţia Morţilor
(Araliu), cetate cu 7 ziduri şi 7 porţi ferecate, de unde
nu mai iese nimeni nicioadată.
 EGIPTUL
• Herodot spunea: Egiptul este pentru
egipteni un pământ cucerit şi un dar al
fluviului.
• ►Nilul se revarsă în fiecare vară (iun-sept),
iar după retragerea apelor, în mâlul gras şi
umed se aruncă sămânţa.
• ►Apele Nilului erau bogate în peşte, iar în
preajma lui trăiau o mulţime de păsări (ibişi,
raţe, gâşte) şi animale (rinoceri, crocodili,
elefanţi, lei, leoparzi, gazele, antilope).
• ►Oamenii cultivau cereale, pomi fructiferi,
plante-trestia de zahăr, lotusul, papirusul.
Tulpina acestuia se folosea pentru
construirea luntrelor şi pentru prepararea
materialului numit papirus, pe care se scria.
• ►Din munţi se extrăgeau: cupru, aur, pietre
prţioase şi semipreţioase (safir), dar mai
ales piatră de construcţie (granit, calcar).
• Egiptenii şi-au desfăşurat întreaga viaţă în
jurul Nilului
 Religia în Egipt
• Religia egipteană este considerată ca având cea mai lungă perioadă de existenţă dintre toate
religiile lumii. Izvoarele referitoare la religia acestei ţări sunt destul de multe: texte din piramide,
din sarcofage, monumente arheologice, „Cartea morţilor" etc.
• Egiptenii aveau o religie politeistă. Faraonii erau consideraţi ca fiind fii şi moştenitori ai
zeilor. Fiecare faraon se năştea printr-un fel de concepţie supranaturală, ca fiu al unei pământence
şi al zeului Ra. Urcarea faraonului pe tron era asemănată cu urcarea soarelui pe tronul lui Horus. Zeii
înşişi luau parte la ceremonia încoronării, purificând pe noul rege şi transmiţându-i puterea divină.
• Omul a fost creat de zei, de aceea, e numit fiu al zeului. Ei îi ajută pe oameni, îi ocrotesc, îi iubesc,
iar omul este un slujitor, un rob al zeului.
• Egiptenii iubeau viaţa şi considerau că viaţa viitoare e o continuare a vieţii de pe pământ. Călătoria
sufletelor după moarte aveau ca ţintă împărăţia lui Osiris, unde ele duceau o viaţă fericită. Pentru a
ajunge aici, treceau prin mai multe pericole: monştri, capcane, ape etc. Pentru a sfătui şi călăuzi
sufletele în timpul acestor călătorii postume, s-a compus „Cartea morţilor", un adevărat ghid al
lumii de dincolo. în acesta carte, sufletul mortului găsea indicii despre tot ce trebuia să facă şi să
spună pentru a izbuti să ajungă in fericita lume a morţilor.
• Foarte importantă în înţelegerea eshatologiei egiptene este Judecata lui Osiris. Sufletul mortului era
dus în faţa unui tribunal compus din 42 de judecători, condus de Osiris, în faţa căruia el trebuia să-şi
mărturisească curăţia morală. Adresându-se lui Osiris, îl saluta ca pe un zeu al dreptăţii, asigurându-
1 că n-a făcut nici o faptă rea, nu şi-a omorât rudele, n-a minţit, n-a trădat, n-a pârât, n-a bârfit, n-a
făcut pe nimeni sa sufere de foame, n-a făcut pe nimeni sa verse lacrimi, n-a comis adulter. Atunci,
judecătorul suprem pronunţă hotărârea.
 Panteonul egiptean
• Re (Ra), zeul care se plimba cu barca pe oceanul cerului într-o nesfârşită
călătorie cerească, însoţit de suita zeilor, a zeiţelor si a sufletelor celor
morţi. Călătoria sa de la răsărit la apus era socotită ca plină de peripeţii şi
lupte, totdeauna victorioase, împotriva puterilor întunericului.
• • Horus, fiul lui Re (Ra), unul dintre cei mai populari zei ai vechiului Egipt.
• • Ptah a fost la început un zeu al pământului. Apoi a fost asociat cu alţi
zei ai morţii, luând forma unui om mumificat.
• • Osiris, tatăl lui Horus şi soţul zeiţei Isis, marele şi puternicul prieten al
morţilor, reprezentat printr-un om înfăşurat în panglicile mumiei.
• • Seth, reprezentat ca un animal hidos, cu urechi mari şi cu coada
despicată, sau sub forma unui om cu capul acestui animal, era zeul
furtunii.
• • Toth, zeu al lunii, era scribul şi consilierul zeilor.
• • Amon a devenit cu vremea zeu solar, combinându-se cu Re şi, sub
numirea Amon-Re, a fost cel mai puternic zeu egiptean. El a fost deci zeul
suprem al epocii de apogeu politic, cultural si religios al Egiptului.
 Locașuri de cult
• Locurile de cult erau templele, „locuinţele
zeilor". în ele se păstrau statuile zeilor şi
erau instalate animalele lor sfinte. În
templul propriu-zis nu se celebrau
niciodată ceremonii publice. În templu
intrau numai preoţii principali ai
templului şi, în anumite împrejurări,
faraonul.
• Zeul era tratat ca un rege căruia nu trebuia
să-i lipsească nimic. I se făcea toaleta
zilnica, i se ofereau mâncăruri alese, i se
aduceau flori din abundenţă. Jertfele si
ofrandele formau partea principală a
riturilor cultului egiptean.
• Singurul preot în înţelesul strict al
cuvântului era faraonul, în calitatea sa de
zeu si de fiu al zeilor. Ceilalţi preoţi îşi
împlineau funcţia ca înlocuitori, ca
împuterniciţi ai regelui.
 Morala
• La egipteni, căsătoria era liber consimţită,
divorţul era permis, iar femeia era considerată
egală cu bărbatul, fiind numită stăpâna casei.
• Sclavii aveau multe drepturi: să se căsătorească
cu egiptence, să posede bunuri şi funcţii publice.
• Fiecare egiptean avea îndatoriri faţă de semeni:
„niciodată n-am păcătuit împotriva bogăţiei
cuiva"; „am înmormântat pe cei bătrâni"; „am dat
pâine celor flămânzi"; „linişteşte pe cel care
plânge"; „fereşte-te să pedepseşti pe nedrept"
etc.
 Cultul morților
• Dupa religia egipteana omul moare de doua ori.
1 data moare biologic si o alta moatrea ,cea de care se temeau toti ,
desfiintarea completa. Conform conceptiilor sale ,zeii egiptenilor
erau atotputernici i iau creat pe oameni numai pentru ca acestea sai
slujeasca.
Chiar si dupa moarte statutul social raminea acelasi , faraonul
faraon , mestesugarul mestesugar.
Dar dupa moatre nu toti puteau ajunge pe o alta lume,inafara de
faraon el automat trecea in rindul zeilor.
• Dupa conceptea egiptenilor omul este alcatuit din 3 elemente
trup,ba,ca.Fara de ele omul nu poate exista.si daca cu ba si ca e mai
usor(ba-dublura spirituala si ca-sufletul)atunci cu trupul e ceva mai
greu deoarece era nevoie de al mentine in timp. Astfel a si aparut
mumuficarea. Pregatirea corpului de viata vesnica.
 Cultul morților
• Mortul nu ramane pasiv fata de cele ce se intampla cu sine, ci se agita, se apara, isi sustine
nevinovatia printr-o ,,marturisire negativa", in care arata faptele rele pe care ar fi putut sa le
faca dar nu le-a facut. Adresandu-se lui Osiris, il saluta ca pe un zeu al dreptatii, asigurindu-l
ca n-a facut nici o fapta rea, nu si-a omorat rudele, n-a mintit, n-a tradat, n-a parit, n-a barfit,
n-a facut pe nimeni sa sufere de foame, n-a facut pe nimeni sa verse lacrimi, n-a comis
adulter, n-a micsorat banita de grau, n-a falsificat masura cotului, n-a apasat pe varga de fier a
balantei si asa mai departe, sfarsind prin a repeta: "Sunt curat, sunt curat, sunt curat, sunt
curat !" Adresandu-se apoi judecatorilor, le cere sa aduca in fata zeului marturie favorabila, sa
nu spuna nimic rau despre el, pentru ca a dat paine celui infometat, apa celui caruia ii era
sete, vesminte celui care era gol etc. In urma acestei duble recomandari, zeul Toth, scribul
zeilor, care statuse cu condeiul in mana si asteptase cantarirea, isi face raportul catre Osiris
spunand: "Cutare a fost cantarit pe balanta, nu i s-a gasit nici o vina, inima sa e dreapta,
mainile sale sunt curate, trupul sau este lipsit de orice rau; acul balantei este la mijloc, nici un
pic de o parte sau de alta". Atunci judecatorul suprem pronunta hotararea, dandu-se voie
mortului sa mearga unde vrea in lumea spiritelor si a zeilor, fara sa fie oprit de pazitorii
portilor raiului (Amenti). Imperiul lui Osiris ii este deschis.
• Ideea de sanctiune nu apare destul de limpede in eshatologia egipteana. Totusi, in textele de
origine tebana se intalneste ideea de un loc lugubru, cu suferinte atroce, iar din alte texte s-ar
parea oaacei care ieseau rau la judecata lui Osiris erau devorati indata de judecatori sau de
animalul hidos de care am amintit, se intorceau pe pamant la o viata mizerabila sau se
intrupau in animale necurate.