III.

Arhitectura SSD
Nucleul SSD-urilor:
• compomenta de management a datelor,
• componenta de management a modelelor
• componenta de interfaţă cu utilizatorul.
Alte componente SSD:
• componenta de management al bazei de
cunoştinţe,
• componenta de comunicaţie,
• componenta hardware şi sistemul de operare,
• instrumentele software pentru utilizatori şi
pentru administratorii SSD-ului.
 III. Arhitectura SSD

Arhitectura SSD-urilor are particularităţi specifice

fiecărui tip în parte:
• un SSD orientat către modele - dezvoltare mai
complexă a componentei de management a
modelelor
• un SSD orientat către date - componenta de
management al datelor va include facilităţi
suplimentare pentru interogare, raportare,
extragere de date, prelucrarea şi filtrarea
acestora etc.,
• un SSD de grup - în arhitectura sa componente
specifice comunicării şi mangementului de grup
III. Arhitectura SSD în abordarea clasică a lui Turban şi Aronson, 2001
 Tipuri de arhitecturi ale SSD
Sprague
• sistemul de gestiune a datelor (Data-
Base Management System - DBMS);
• sistemul de gestiune a modelelor (Model-
Base Management System - MBMS);
• sistemul de management şi de generare
a dialogului (Dialog Generation and
Management System - DGMS).
Mallach
• Sistemul de bază de date
• Sistemul de modele
• Instrumentele software pentru utilizatori şi
instrumentele software pentru
administratori
• Platformele hardware şi sistemele de
operare
• Facilităţile de comunicare şi de reţea
Marakas
• externe, baze de date de lucru, baze de
sistemul de gestiune a datelor,
• sistemul de gestiune a modelelor,
• motorul de cunoştinţe,
• interfaţa cu utilizatorul
• utilizatorul.
Holsapple şi Whinston
• sistem de limbaj (LS),
• sistem de prezentare (PS),
• sistem de cunoştinţe (KS)
• sistem de procesare a problemelor (PPS).
Power
• interfaţa cu utilizatorul,
• baza de date,
• baza de modele
• instrumentele analitice
Hättenschwiler
• utilizatorii cu diferite roluri sau funcţii în
procesul decizional,
• contextul deciziei specific şi definibil,
• un sistem ţintă ce descrie majoritatea
preferinţelor,
• bază de cunoştinţe cu date din surse
cunoştinţe, depozite de date şi metadate,
modele şi metode matematice, proceduri,
motoare de inferenţă şi de căutare,
programe administrative şi sisteme de
raportare
• mediu de lucru pentru pregătirea, analiza
şi documentarea alternativelor deciziei.
 Componenta de management al datelor

Compusă din
– colecţia de date (baze de date sau depozite
de date)
– instrumentele de management şi
valorificare a datelor (SGBD sau OLAP-
prelucrare analitică on-line).
Cunoştinţele descriptive achiziţionate sau
produse în SSD sunt referite prin termenii
– date
– informaţii
Componenta de management al datelor
adaptare după Turban şi Aronson, 2001
 Baza de date
Serveşte ca memorie pentru
– păstrării informaţiilor pentru o utilizare ulterioară
– înregistrarea rezultatelor intermediare
– deciziile care sunt adoptate
– variantele identificate ca posibile soluţii

Trebuie să poată funcţiona independent de modelele utilizate

Situaţii:
• în construirea unui SSD se foloseşte o bază de date existentă
• SSD trebuie să se muleze după aceasta
• probleme legate de viteza de acces la baza de date
• în construirea SSD se pune accentul pe interfaţa dintre sistem şi baza de
date
• atu volumul mare, deja existent, de date
• baza de date este construită odată cu SSD-ul.
• evitându-se efortul compatibilizării celor două

Un SSD poate include una sau mai multe baze de date

 Baza de date

Funcţiile componentei de gestiune a datelor:

• crearea bazei de date
• popularizarea bazei de date
• actualizarea bazei date
• definirea accesului la date a utilizatorilor
• definirea drepturilor de acces;
Din punct de vedere al utilizatorului şi al SSD – funcţii
• interogarea bazei de date
• extragerea datelor
Caracteristicile componentei de gestiune a datelor :
– generalitatea utilizabilităţii datelor
– reducerea redondanţelor şi evitarea inconsistenţei datelor;
– flexibilitatea
– posibilitatea de aplicare a unor măsuri de standardizare,
 Depozitul de date
Este “o colecţie de date orientată pe subiect, integrată, dependentă de timp şi nevolatilă,
destinată pentru a susţine procesul decizional dintr-o organizaţie” (Bill Inmon )
Caracteristici :
• Orientat pe subiect.
• Integrat.
• Nevolatil.
• Dependent de timp.
• Separarea fizică a depozitului de date de bazele de date operaţionale - e necesara pentru a asigura furnizarea
operativă de răspunsuri la interogări şi in acelasi timp a nu perturba funcţionalitatea sistemelor de prelucrare
a tranzacţiilor, care trebuie să satisfacă anumite cerinţe privind securitatea datelor şi timpul de răspuns.
Utilizarea acestei colecţii consta din:
• extragerea unor rapoarte (la cerere sau automat, cu o anumită periodicitate),
• extragerea unor date pentru a fi utilizate de diferite aplicaţii, mai ales de către aplicaţii
specializate de analiză cum sunti:
– instrumente de analiză on-line (OLAP - On Line Analytical Processing - aplicaţii axate pe
analiză multidimensională)
– instrumente pentru "minerit" în date (data mining - aplicaţii axate pe descoperirea unor
şabloane semnificative în colecţii de date).
Cel mai popular model pentru depozitele de date este modelul multidimensional care poate fi în
formă
– de stea,
– de fulg de zăpadă
– de constelaţie
 Depozitul de date

În dezvoltarea unui depozit de date sunt necesare trei categorii de

instrumente:
– instrumente pentru extragere şi transformare
– instrumente (tehnologii) de stocare a datelor în depozit
– instrumente de accesare şi utilizare a depozitului de date

Extragerea datelor din sistemele operaţionale se realizează în două metode:

– extragerea în masă
– Replicarea

Tipuri de depozite de date (Muntean, 2004):

– depozitul de date tip galactic
– depozitul de date orientat pe un proces de afacere
– depozitul de date departamental
– centru de date de tip proces de afaceri
– centru de date departamental
 Componenta de management al modelelor
Transformă datele din componenta de management al datelor în
informaţie care e folosită în procesul decizional şi asistă
utilizatorul în crearea de noi modele

Facilitatile oferite :
– stocarea modelelor;
– utilizarea modelelor deja existente;
– facilitati de acces si de regasire a modelelor;
– facilitati de mentabilitate a modelelor existente cu posibilitati de pastrare a solutiilor;
– construirea unor modele noi pe baza celor existente;
– flexibilitate, care consta în trecerea rapida de la o abordare la alta;
– consistenta care da posibilitatea ca acelasi model si aceleasi date sa fie accesate de
mai multi utilizatori.

Cerinţele acestei componente:

– asigurarea comunicarii si schimbul de date dintre modele în momentul în care sunt
utilizate într-un anume context,
– asigurarea analizei si interpretarii rezultatelor obtinute în urma utilizarii unui model
standard.
 Componenta de management al modelelor

Baza de modele - o colecţie de modele

cantitative pre-programate, de exemplu
statistice, financiare sau de optimizare,
organizate ca o singură unitate.
Scopurile modelelor:
• înţelegerea situaţiei decizionale,
• evaluarea consecinţelor eventualei aplicări
a alternativelor decizionale,
• recomandarea unei soluţii
 Componenta de management al modelelor
Clasificarea modelelor
În funcţie de scopul urmărit :
– descriptive (explicative);
– predictive (simulare);
– prescriptive (optimizare).

În funcţie de considerarea sau neconsiderarea variabilei timp în model:

– modele dinamice;
– modele statice.

În funcţie de gradul de certitudine:

– modele deterministe;
– modele stohastice (probabiliste).

În funcţie de nivelul decizional:

– modele strategice (la nivelul managementului executiv);
– modele tactice (la nivel mediu);
– modele operative (la nivel operational) .

În funcţie de tipul de problemă:

– modele pentru aplicaţii financiar contabile (analiză de indicatori financiari, planificare de
bugete, etc.);
– modele de analiza deciziilor în vedere stabilirii celei mai bune alternative (arbori de decizie);
– modele de prognoză (analiza seriilor de timp, metode de regresie);
– modele de optimizare (planificare, alocare resurse, transport, etc);
– modele de simulare (evaluare consecinţelor alternativelor decizionale).
Componenta de management al modelelor -
Subcomponente

Baza de modele este utilizată

prin intermediul
dicţionarului bazei de
modele de către
subsistemul de
management al bazei de
modele. Acesta la rândul
său comunică cu
procesorul de modele care
execută modelul.
 Componenta de management al modelelor -
Subcomponente
Subsistemul de management al bazei de modele:
• creează modelul folosind limbaje de programare, instrumente SSD
specifice îmreună cu alte elemente utilizate la construirea modelelor (ex.:
generatoare de numere aleatoare pentru modele de simulare);
• actualizează modelele existente în baza de modele;
• gestionează datele modelelor;
• generează noi proceduri şi rapoarte.

Procesorul de modele:
• integrarea modelelor (combinarea operaţiilor de la mai multe modele )
• executarea modelelor
• acceptarea şi interpretarea instrucţiunilor de modelare provenite de la
interfaţa cu utilizatorul..

Dicţionarul bazei de modele menţine integritatea şi coerenţa bazei de modele

Componenta de management al al bazei de cunoştinţe
Cunoştinţele -roluri:
• exprimarea mesajelor într-un limbaj neprocedural şi
prelucrarea inteligentă a acestora;
• evaluarea şi alegerea alternativei decizionale;
• crearea asistată a modelelor;
• alegerea şi înlănţuirea algoritmilor de rezolvare pentru
probleme structurate;
• evaluarea rezultatelor şi sugerarea de modificări ale
unor parametri în vederea recalculării soluţiei.

Un sistem cu o bază de cunoştinţe este un sistem capabil

să reproducă demersul de rezolvare a unei probleme ca
şi un expert uman care se confruntă cu o problemă
relevantă pentru competenţa sa.
Componenta de management al al bazei de cunoştinţe

Procesul de dezvoltare a unei baze de cunoştinţe -

etape:

1. Analiza datelor problemei de rezolvat;

2. Specificarea cunoştinţelor domeniului de aplicare
3. Proiectarea bazei de cunoştiinţe;
4. Realizarea bazei de cunoştiinţe;
5. Verificarea, evaluarea şi validarea bazei de
cunoştiinţe
Componenta de management al al bazei de cunoştinţe

Specificarea cunoştinţelor domeniului de aplicare

• construirea unui model de abstractizare de
înalt nivel care să fie accesibil grupului de
actori implicaţi în dezvoltarea bazei de
cunoştinţe.
• ciclu iterativ de achiziţie a cunoştinţelor ai cărei
actori principali sunt expertul şi cogniticianul
(inginerul de cunoştinţe). Ciclu iterativ:
colectarea datelor de expertiză şi definirea
modelului conceptual verificat şi validat de
expert
Componenta de management al al bazei de cunoştinţe

Specificarea cunoştinţelor domeniului de aplicare

Componenta de management al al bazei de cunoştinţe
Specificarea cunoştinţelor domeniului de aplicare
Metode de achiziţie a cunoştinţelor:
1. Metode empirice - achiziţia de cunoştinţe este realizată de către un
inginer de cunoştinţe care stabileşte o punte de legătură între expert şi
baza de cunoştinţe. Aceste metode sunt bazate pe comunicarea între
expert şi inginerul de cunoştinţe.
2. Metode semiautomate: extragerea cunoştinţelor unui expert cu ajutorul
unui editor inteligent .
3. Metode automate: extragerea cunoştinţelor
– din cărţi cu ajutorul unui program de scanare şi înţelegere a textului
– din bazele de date prin tehnici de învăţare.
Sisteme care utilizează această metodă funcţionează
– fie prin recunoaşterea scrisului de mână şi înţelegerea limbajului natural,
– fie pornesc de la o bază de date de exemple (modul de achiziţie este numit
învăţare şi are drept scop să imite procesul natural de învăţare al omului)
Există două abordări
- abordarea simbolică numită şi învăţarea simbolică automată - achiziţioneaza în
mod automat cunoştinţele
- abordare conexionistă bazată pe reţele neuronale.
 Componenta de management al al bazei de cunoştinţe
Specificarea cunoştinţelor domeniului de aplicare
Metode de achiziţie a cunoştinţelor:

Metodele semiautomate şi automate nu permit dobândirea tuturor cunoştinţelor necesare

dezvoltării bazei de cunoştinţe.

În practică, o fază de achiziţie empirică are ca scop completarea achiziţiei de cunoştinţe.

Colectarea cunoştinţelor este acompaniată de o fază de structurare a cunoştinţelor în

care diferite categorii de cunoştinţe sunt evidenţiate.
 Componenta de interfaţă şi dialog cu utilizatorii
Asigură comunicarea dintre utilizator şi sistem.

Trebuie să fie intuitivă şi uşor de utilizat, cu posibilităţi de personalizare,

în funcţie de preferinţele utilizatorului.

Interfaţa ajută în construirea modelelor şi în interacţiunea cu modelele

Funcţiile interfeţei cu utilizatorul:
• să permită utilizatorului să creeze, să actualizeze şi să şteargă
înregistrări ale bazelor de date şi modele de decizie prin
intermediul sistemului de gestiune a datelor şi sistemul de gestiune
a modelelor;
• să furnizeze o varietate de formate de intrare şi de ieşire –
elemente grafice multi-dimensionale, tabele şi ferestre;
• să furnizeze diferite stiluri de dialog (interfeţe grafice (GUI),
meniuri, comenzi directe, interacţiune în limbaj natural, interacţiune
de tip întrebări şi răspunsuri).
 Componenta de interfaţă şi dialog cu utilizatorii
Arhitecturi ale componentei de interfaţă şi dialog cu utilizatorii:
• arhitectura în reţea – fiecare model (din baza de modele) dispune
de
– baza sa de date,
– modulul său de dialog
– module de integrare;
• arhitectura centralizată – fiecare model (din baza de modele)
– are modulul său de dialog
– şi comunică cu o singură bază de date.;
• arhitectura ierarhizată – se apropie de sistemul centralizat,
– modulul de dialog este divizat,
– modulul bază de date este prevăzut cu un nivel suplimentar.
 Componenta de interfaţă şi dialog cu utilizatorii
Avantajele şi dezavantajele diferitelor arhitecturi

Arhitectura Reţea Arhitectura Ierarhică

Avantaje Avantaje
– Arhitecturădeschisă – Integrare sporită
– Modularitate sporită
Dezavantaje – Unitate de dialog
– Integrare slabă – Facilităţi de creare a bazelor de date
– Lipsa unităţii de dialog – Uşurinţă în realizarea modificărilor
– Dificultăţi în schimburile de date – Uşurinţă în utilizare
– Dificultăţi în proiectarea
controlului Dezavantaje
Arhitectura Centralizată – Dificultăţi în realizarea
Avantaje supervizorului şi a modulului de
– Integrare sporită extragere suficient de universale
– Unitate de dialog pentru a suporta modificări
– Facilităţi de schimb de date ulterioare
– Relativă uşurinţă de realizare
Dezavantaje
– Dificultăţi mari în realizarea
modificărilor, mai ales la
introducerea de noi modele
– Lipsa confidenţialităţii pentru
accesul la date
Componenta de interfaţă şi dialog cu utilizatorii
 Componenta de interfaţă şi dialog cu utilizatorii
Procesorul de limbaj natural
• este un translator între limbajul intern al componentei de interfaţă şi
limbajul de nivel înalt al utilizatorului (factor uman).
• preia limbajul de comandă al acţiunilor utilizatorului şi il converteşte
în limbajul componentei de interfaţă,
• transmite răspunsurile sistemului către utilizator în limbajul de nivel
înalt al acestuia.
• sunt implicate şi periferice specifice pentru intrare/ieşire (ex.
tastatura la intrare respectiv ecran de afişare la ieşire).
Acţiunile transmise sistemului, respectiv răspunsurile primite de către
utilizator se pot realiza prin intermediul unei interfeţe grafice care
este construită de către sistem prin componentele sale specializate
(procesorul de limbaj natural, sistemul de management al interfeţei
cu utilizatorul, perifericele de intrare ieşire împreună cu programele
driver aferente).
 Componenta de interfaţă şi dialog cu utilizatorii
Dialogul dintre utilizator şi sistem - componente:
1. limbajul de acţiune
• ceea ce poate face utilizatorul în comunicarea sa cu sistemul
• include opţiuni precum disponibilitatea unei tastaturi, a unui touch panel,
joy stick, comenzi vocale, etc.
2. limbajul de prezentare (afişare)
– ceea ce vede utilizatorul.
– conţine opţiuni de imprimare, de afişare pe un display, elemente
grafice, culori, elemente sonore, etc.
3. baza de cunoştinţe
• ceea ce trebuie să ştie utilizatorul, elementele pe care trebuie să le
furnizeze utilizatorul sistemului pentru a-l putea utiliza într-un mod
eficient.
• aceste cunoştinţe pot fi cunoştinţele utilizatorului sau pot fi informaţii
într-un manual de utilizare, foaie de date, elemente stil „help”, etc.
(Sprague, 1980)
 Componenta de interfaţă şi dialog cu utilizatorii

Limbajul de acţiune

Este un sistem reprezentaţional compus din

• toate cererile pe care utilizatorul le poate face
sistemului,
• formatele de intrare pe care le pot utiliza
decidenţii în solicitarea cerinţelor către SSD
– limbaj de comandă,
– meniuri,
– formulare,
– limbaj natural,
– formate de manipulare directă
– realitate virtuală.
 Componenta de interfaţă şi dialog cu utilizatorii

Limbajul de acţiune

Limbaj de comandă

Este utilizat, în special de utilizatorii experimentaţi datorită

flexibilităţii lui.
Avantaje:
– permite utilizatorului un control direct şi complet asupra
funcţiilor SSD putând stabili ordinea comenzilor.
– rapiditatea în utilizare (după ce au fost învăţate comenzile) în
special dacă se foloseşte istoricul comenzilor şi secvenţelor
scurte de caractere predefinite pentru invocarea unor comenzi
complicate.
• Dezavantaj:
– dificultăţile în utilizare, utilizatorul obişnuindu-se greu cu
comenzile
 Componenta de interfaţă şi dialog cu utilizatorii

Limbajul de acţiune

Meniurile
Meniurile reprezintă formate bazate pe recunoaştere care sunt utilizate în
aproape toate aplicaţiile de calculator.
Prin intermediul meniurilor proiectantul poate oferi utilizatorului
• o gamă completă a analizelor pe care SSD le poate exercita,
• datele pe care le poate utiliza pentru realizarea analizei.
Unei opţiuni din meniu îi poate corespunde o singură comandă sau un set de
comenzi (având o ordine de execuţie predefinită).
Meniurile pot fi verticale, orizontale sau derulante
Avantaje - sunt uşor de utilizat şi de către utilizatorii neexperimentaţi datorită
principiului pe care funcţionează: de recunoaştere şi de selectare a unei
instrucţiuni, obţinându-se rezultate fără a cunoaşte complexitatea
sistemului.
Dezavantaje - incomoditate în navigare prin meniuri până la găsirea opţiunii
dorite.
De obicei, meniurile sunt o subcomponentă a altor stiluri de interfaţare.
 Componenta de interfaţă şi dialog cu utilizatorii

Limbajul de acţiune

Formulare fill-in (numite şi fill-in-the-blanks)

• Sunt formate utile folosite în introducerea datelor de către utilizator.
• Cuprind o serie de câmpuri între care există o legătură.
• Setul de câmpuri între care există o legătură să fie afişat integral pe o singură pagină într-un
format familiar.
• Utilizatorul trebuie să cunoască şi să înţeleagă etichetele şi indicaţiile ataşate câmpurilor,
valorile ce pot fi introduse şi să poată răspunde la eventualele mesaje de eroare, ceea ce
presupune instruire şi experienţă

Limbaj natural
• Presupune o introducere a comenzilor cu termeni aleşi de către utilizator.
• Interacţiunea în limbaj natural furnizează de obicei un context sărăcăcios pentru emiterea
următoarei comenzi, necesitând adesea un dialog de clarificare şi poate fi mai lent şi mai
greoi decât alternativele
• O astfel de interfaţă trebuie limitată la un subset al limbajului natural, subset ce trebuie ales
cu foarte mare atenţie din punct de vedere al vocabularului şi al domeniului de construcţii
sintactice.
• Apare şi problema implicaţiilor pe care le are intonaţia.
• Asemenea sisteme au cea mai mare contribuţie în servirea utilizatorilor cu handicap fizic, care
nu pot utiliza alte echipamente de intrare.
 Componenta de interfaţă şi dialog cu utilizatorii

Limbajul de acţiune

Manipularea directă (grafica)

• Interfeţele GUI implică o serie de obiecte prezentate utilizatorului şi o serie de
acţiuni ce pot fi realizate asupra acestor obiecte.
• Sunt cele mai răspândite în momentul de faţă.
• Comenzile introduse de la tastatură sau alegerile din meniuri sunt înlocuite cu
dispozitive de deplasare a cursorului (mouse, lightpen, joystick, touchscreen sau
trackball) pentru selectarea dintr-un set vizibil de obiecte şi acţiuni.
• Încurajează explorarea şi se adresează în primul rând utilizatorilor neiniţiaţi.
• Poate constitui o modalitate foarte rapidă de manipulare a datelor de intrare pentru
utilizatorii experimentaţi.
• Dificultatea principală a proiectării acestor tipuri de interfeţe este legată de găsirea
celor mai potrivite reprezentări grafice manipulabile sau metafore vizuale pentru
obiectele din domeniul problemei.
• O interfaţă de manipulare directă bine proiectată impune ca acţiunile pe care le
poate realiza utilizatorul să fie cât mai aproape de gândurile ce au motivat acele
acţiuni.
Realitatea virtuală
• Mediile de realitate virtuală creează utilizatorului iluzia manipulării de obiecte reale
şi beneficiile interacţiunii naturale.
• Exploatează abilităţile şi aşteptările pre-existente ale utilizatorului.
 Componenta de interfaţă şi dialog cu utilizatorii

Limbajul de prezentare
• Cuprinde toate răspunsurile pe care SSD le poate furniza.
• Ttrebuie să furnizeze o reprezentare a modelelor coerentă şi omogenă,
compatibilă cu modul de gândire al utilizatorilor.
• Formatele folosite sunt bazate pe structuri de prezentare cu care utilizatorii
sunt familiarizaţi şi care pot fi adaptate şi utilizate într-o varietate de
probleme decizionale.
• Formatele limbajului de prezentare – clasificare după principalele canale
de interacţiune ale utilizatorului: vizual si auditiv. Este utilă combinarea lor
pentru a obţine o eficienţă crescută.
• Formatele limbajului de prezentare mai pot fi împărţite în:
• tabele,
• texte,
• grafice
• arbori.
 Componenta de interfaţă şi dialog cu utilizatorii

Limbajul de prezentare

Eficienţa folosirii reprezentării tabelare a datelor în SSD, în comparaţie cu

reprezentarea grafică:
– reprezentarea sub formă
• tabelară se potriveşte cel mai bine în cazul sarcinilor cu o complexitate mai
scăzută,
• grafică se potriveşte sarcinilor mai complexe în care se folosesc cantităţi
mari de informaţii şi în care este necesară înţelegerea relaţiilor dintre
elemente de către decidenţi.
– decidenţii ce folosesc reprezentări grafice au tendinţa de a folosi mai
puţină informaţie în luarea deciziilor decât cei ce folosesc reprezentări
tabelare.
– reprezentarea
• grafică se potriveşte rezolvării de probleme în care este necesară
înţelegerea întregului domeniu al problemei şi relaţiile dintre date,
• tabelară se potriveşte problemelor în care este necesară informaţie
specifică, discretă
 Componenta de interfaţă şi dialog cu utilizatorii
Baza de cunoştinţe
Include toate informaţiile pe care utilizatorul trebuie să le deţină în legătură cu
sistemul pentru a-l putea utiliza efectiv.
Informaţiile pot fi privite ca nişte instrucţiuni de operare a sistemului, incluzând
modalităţile de iniţiere, de selectare a opţiunilor şi de schimbare a
opţiunilor.
Utilizatorii, pentru a putea folosi sistemul, pot fi instruiţi (înaintea utilizării si/sau
pe parcursul utilizării), sub forma unor mesaje tipice apărute pe ecran.
Instruirea poate fi individuală sau de grup.
O modalitate de instruire este prin traversarea unui scenariu complet de
decizie, observând toate opţiunile sistemului si explicarea motivului
pentru care s-au ales opţiunile respective.
De asemenea, sistemul poate furniza informaţii de diagnosticare atunci când
utilizatorul este în impas, cum ar fi paşi suplimentari în analiză sau
sugestii pentru date suplimentare
Ajutor în formularea modelelor şi utilizarea lor corectă
 Componenta de interfaţă şi dialog cu utilizatorii
Baza de cunoştinţe
Din punct de vedere istoric, utilizatorii au folosit sistemele de asistare a deciziilor în trei
moduri:
• Modul indirect
– decidentul primeşte rapoarte, analize sau alte informaţii agregate, în mod regulat, fără
o solicitare expresă.
– Implicarea utilizatorului este foarte mică şi se cere de la sistem destul de puţin.
– nu implică interogări speciale sau modificări.
• Modul intermediar
– implică o a doua persoană, intermediarul, care interpretează analizele şi
raportează rezultatele decidenţilor.
– decidentul nu utilizează sistemul direct, dar face interogări prin intermediar, care cel
mai adesea este un expert tehnic.
– sistemul poate fi mai complex, atenţia îndreptându-se către funcţiile sistemului şi mai
puţin pe uşurinţa în utilizare.
• Modul terminal
– implică utilizarea directă a sistemului de către decident, care cere date, rapoarte,
analize şi poate interpreta rezultatele.
– utilizatorii sunt, executivi de nivel înalt,
– necesită un sistem uşor de utilizat cu multiple opţiuni de ajutor şi de ghidare în
utilizare pentru a obţine rezultate bune
 Componenta de comunicaţie

Comunicarea se poate realiza prin intermediul

– tehnologiilor de comunicaţii (cu sau fără fir – fixe sau mobile)
– echipamentelor de tip pager, telefoane celulare, PDA, reţele de
calculatoare.

Comunicarea între SSD-uri prin intermediul reţelelor de calculatoare

se poate realiza prin
– intermediul soluţiilor de tip client/server
– transmiterea de pachete de date prin reţele ce funcţionează pe
principiul reţelei Internet, organizate pe baza modelului TCP-IP.
 Componenta de comunicaţie
Arhitectura client/server
Utilizarea arhitecturii de tip client – server
• este simplă,
• este uşor de implemetat,
• are costuri mici
• aduce beneficii datorită partajării resurselor (hardware şi software) şi a
facilităţilor de comunicare.
Constituie o soluţie pentru SSD
– complexe
– ce funcţionează în organizaţii de mărime mică, medie
– care nu sunt localizate geografic pe arii foarte mari.

Serverul poate fi constituit din nucleul SSD (baza de date, baza de cunoştinţe,
baza de modele, etc.),
Clientii pot constitui diferite componente ale SSD cu funcţiuni specifice
activităţilor de introducere date, interogare, afişare rapoarte, etc.
Clienţii ar putea fi personalizaţi pentru fiecare categorie de utilizatori
participantă în procesul decizional.
 Componenta de comunicaţie
Modelul TCP-IP
Asigură protocoalele şi serviciile de care SSD are nevoie

Arhitectura SSD orientat către servicii WEB

 Componenta hardware

Afectează funcţionalitatea şi utilizarea sistemului.

Alegerea hardware-ului poate fi făcută înainte, în timpul, sau după proiectarea
software a SSD.
hardware-ul pentru SSD cuprinde o paletă largă de opţiuni:
– servere de organizaţie ;
– staţii de lucru;
– calculatoare personale;
– sisteme client / server;
– periferice dedicate;
– soluţii pentru restaurarea şi salvarea datelor de capacităţi mari.

Puterea şi capacităţile reţelei World Wide Web au un impact dramatic asupra

SSD şi aupra hardware-ului dedicat SSD. Acest lucru se reflectă prin:
– hardware dedicat proceselor de comunicare şi colaborare;
– hardware dedicat pentru securitatea reţelei;
– hardware specializat pentru stocarea datelor şi partajarea acestora în reţea;
– surse de alimentare inteligente cu monitorizare prin reţea