Generalităţi despre bolile şi agenţii patogeni ai

plantelor
Fitopatologia, sau patologia vegetală, este o ramură a biologiei care studiază
factorii primari, atât biotici cât şi abiotici, care produc boli la plante, bolile propriu-
zise ale plantelor şi al metodele de prevenire şi combatere a acestora.
Fitopatologia se subîmparte în câteva capitole importante, şi anume:
etiologia bolilor, care studiază cauzele bolilor plantelor;
patogenia, care se ocupă de modul în care factorii patogeni produc bolile
plantelor;
patografia, care descrie simptomele prin care se manifestă bolile şi metodele cu
care se determină acestea;
ecologia patogenilor şi bolilor plantelor agricole, care studiază relaţiile acestora cu
factorii de mediu;
epifitologia denumită şi epidemiologia plantelor, care se ocupă cu studiul
populaţiilor de patogeni în populaţiile-gazdă ale culturilor agricole şi cu bolile ce
apar în contextul influenţelor mediului înconjurător şi al factorilor antropologici;
profilaxia bolilor, care se referă la elaborarea şi aplicarea mijloacelor de luptă
pentru prevenirea îmbolnăvirilor;
terapia bolilor, care se ocupă de elaborarea şi aplicarea mijloacelor de luptă
curativă;
protecţia integrată a culturilor agricole împotriva bolilor, care se referă la
îmbinarea diferitelor mijloace de combatere în cadrul agro-ecosistemului şi
aplicarea lor numai atunci când se justifica economic şi ecologic.
• Bolile la plante se caracterizează prin dereglarea echilibrului funcţional, care
determină o scădere mai mare sau mai mică a cantităţii de substanţe organice
sintetizate şi acumulate de plantă. În cazul plantelor de cultură aceasta duce la
scăderea productivităţii.
• Agenţii patogeni ai bolilor au apărut pe pământ şi s-au răspândit împreună cu
plantele. În general, plantele de cultură sunt mai sensibile la boli decât rudele
lor sălbatice din cauza că ele sunt silite să se dezvolte în condiţii care diferă de
cele naturale din patria de origine.  Schimbul de produse vegetale, inclusiv
material săditor, a favorizat răspândirea agenţilor patogeni dintr-o zonă
geografică în alta. Astfel, odată cu diferite plante de cultură au fost introduşi în
Europa şi paraziţii lor, cum a fost mana cartofului (Phytophthora infestans)
1845 -1846 din America de Sud;  mana viţei de vie (Plasmopara viticola)  în 1878
din America de Nord; făinarea viţei de vie (Uncinula necator)  în 1845 din Asia
Mijlocie 
• Etiologia, clasificarea şi caracterul bolilor plantelor
• Plantele ca şi animalele, in cursul vieţii lor, pot suferi diferite tulburări in
funcţionarea şi in structura unor organe sau a intregului organism. Aceste
tulburări pot fi determinate, fie de cauze interne, legate de constituţia plantei, fie de
cauze externe, cum sunt: condiţiile de mediu sau intervenţia diferiţilor paraziţi
vegetali.
• După natura cauzei care le produc, bolile plantelor se impart in două mari
categorii:
• boli de natură neinfecţioasă (neparazitare sau fiziologice);
• boli de natură infecţioasă
• Bolile neinfecţioase se datorează acţiunii nefavorabile a factorilor de mediu:
• In această categorie de boli intră vătămările cauzate de frig (geruri), de exces de
căldură (opăriri, arsuri), de exces şi lipsă de umiditate, de lipsă sau exces de
lumină (etiolarea), ca şi cele cauzate de carenţa sau pletora diferitelor elemente din
sol. Tot in această categorie se incadrează bolile datorate compoziţiei anormale a
atmosferei (excesul sau lipsa de anhidră carbonică, carenţa in oxigen, excesul de
substanţe toxice ca: sulf, clor, arsenic, prafuri inerte etc., provocate de noxele
industriale.
• Dereglări de nutriţie la plante
• Bolile infecţioase sunt provocate de diferiţi agenţi patogeni.
După natura agentului patogen, bolile parazitare se impart in:
• 1. viroze - boli produse de virusuri;
• 2. bacterioze - boli cauzate de bacterii;
• 3. micoze - boli provocate de ciuperci;
• 4. antofitoze - boli produse de antofite (plante cu flori).
• Bolile plantelor au mai fost grupate şi după alte criterii şi anume:
• - după modul de evoluţie şi durata bolii, după viteza de propagare a agentului patogen şi extinderea
bolii, după planta-gazdă, după răspandirea agentului patogen in plantă, după organul atacat, după
varsta plantei, după simptomele produse etc.
• După modul cum evoluează boala şi durata procesului patologic, se distinge două
• categorii de boli: boli acute şi boli cronice.
• In cazul bolilor acute, procesul patologic se desfăşoară rapid, ducand in scurtă vreme la distrugerea
organului sau a plantei atacate (cum este, de exemplu, putregaiul cenuşiu al boabelor de struguri -
produs de ciuperca Plasmopara viticola sau putrezirea plăntuţelor din răsadniţe cauzate de ciuperca
Pythium debaryanum).

• Bolile cronice, spre deosebire de cele acute, au o evoluţie lentă,

• de lungă durată (putand să dureze chiar mai mulţi ani), in care timp, planta
• se debilitează treptat. O astfel de boală este cancerul bacterian al pomilor
• produs de bacteria Agrobacterium radiobacter pv.tumefaciens sau putregaiul alb al rădăcinilor viţei de
vie provocat de ciuperca Rosellinia necatrix etc.
• Din punct de vedere al ritmului de propagare bolile plantelor se împart în :
• -Epifiţii - boli care se răspândesc repede pe suprafeţe mari, producând epidemii (ruginile grâului
produse de speciile genului Puccinia, mana viţei-devie produsă de Plasmopara viticola). ↓

• Endemii -boli cu un areal limitat (râia neagră a cartofului produsă de Synchytrium

endobioticum).
• După caracterul infecţiei, bolile plantelor se clasifică astfel :
• - localizate - afectează numai o anumită parte a plantei (rădăcina, tulpina sau baza
tulpinii, frunza, inflorescenţa, floarea, fructul, sămânţa) şi reprezintă marea
majoritate a bolilor întâlnite. Ele au în general o acţiune cronică, de lungă durată,
procesul parazitar desfăşurându-se de-a lungul întregii perioade de vegetaţie a
plantelor;
• - generalizate -provoacă îmbolnăvirea întregii plante, cum ar fi de exemplu: virozele,
traheobacteriozele, traheomicozele; ele reprezintă un număr mai redus de boli, dar
mai grave;

Erwinia sp.

• - localizate dar cu efect generalizat-acţionează la nivelul sistemului radicular sau al bazei

tulpinii, distrugând în general integritatea vaselor conducătoare sau a măduvei plantelor şi
determină de fiecare dată ofilirea sau moartea plantelor. Exemple: traheobacteriozele
-nervaţiunea neagră a frunzelor de varză, putregaiurile moi şi cancerul bacterian sau Erwinia
spofilirea bacteriană a tomatelor-produse de Xanthomonas campestris pv. campestris,
Erwinia sp. şi Corynebacterium michiganense pv. michiganense sau traheomicozele produse
de specii ale genurilor Fusarium, Verticilium, Diplodia etc.
• Simptomele bolilor plantelor
• În vederea combaterii bolilor produse de diverşi patogeni trebuie mai întâi să fie corect
identificată boala şi în special patogenul care a produs-o, adică să se stabilească
diagnoza.
• Stabilirea diagnozei se face în funcţie de modificările suferite de plantă în urma
îmbolnăvirii, denumite simptome, întregită de identificarea microscopică a patogenului.
• Patogenii provoacă în interiorul plantei o serie de modificări biochimice, citologice care
sunt puse în evidenţă numai prin analize şi studii speciale, nesesizate de ochiul
observatorului.
• Simptomele reprezintă modificări ce pot fi observate pe cale vizuală (coloraţii, decoloraţii,
atrofii, hipertrofii), prin pipăiri (pustule de rugini, proeminenţele de pe fructele atacate de
Xanthomonas campestris pv. pruni sau Stigmina carpophila (sin. Coryneum
beijerinckii), ecidiile, stromele), prin gustul modificat al fructelor (fad, acru, amar) sau
prin miros (înţepător de acid butiric, de mucegai, de trimetilamină-de peşte alterat).
• În funcţie de evoluţia procesului parazitar, simptomele se pot clasifica astfel:
• - simptome incipiente sau de început al bolii;
• - simptome principale sau caracteristice bolii;
• -simptome finale;
• -simptome ascunse sau latente
• În cazul ciupercii Plasmopara viticola care produce mana viţei-de-vie, apariţia petelor de decolorare sau a petelor
untdelemnii pe frunzele bazale, reprezintă simptomele incipiente.
• Apariţia în scurt timp a unui puf albicios de sporangiofori şi zoosporangi, reprezintă simptomul principal care
confirmă diagnoza, iar arsura sau necrozarea ţesutului în dreptul petelor undelemnii, reprezintă simptomul final.
• Simptome ascunse sau latente apar în cazul acţiunii virale atunci când manifestarea
acestora este estompată din cauza factorilor de mediu, în special a temperaturilor
ridicate.
• În timpul patogenezei pe o plantă pot să apară mai multe simptome, dar nu toate
ajută la stabilirea diagnozei, deoarece mulţi patogeni pot să-şi manifeste atacul prin
simptome identice.
• Ca urmare a acestui fapt simptomele bolilor au fost grupate în vederea stabilirii
diagnozei patogenului pe organele atacate ale plantei sau în interiorul acestora
astfel:
• 1. SIMPTOME PRINCIPALE
• 2. SIMPTOME SECUNDARE
• - INTERIOARE
• -EXTERIOARE -colorări, decolorări, ofiliriri, necroze, putregaiuri, modificări de
organe, cancere, ciuruiri, pătări, nanism, atrofii.
• De exemplu, în cazul bacteriilor fitopatogene pe suprafaţa organelor atacate se
formează o peliculă translucidă mucilaginoasă pe vreme umedă şi alb crustoasă pe
vreme uscată care reprezintă exudatul bacterian.
• Ciupercile formează partea lor vegetativă-miceliul - în interiorul sau exteriorul
plantei care va genera fructificaţiile asexuate şi sexuate ale ciupercii.
• Simptomele secundare, se află în legătură strânsă cu reacţia plantei gazdă la cauza
bolii. Astfel, aceeaşi cauză, la diferite specii de plante poate povoca simptome
diferite.
• Simptome secundare interne-reprezintă totalitatea modificărilor în structura şi funcţiile interne ale
plantei, modificări citologice, histologice, biochimice, fiziologice, care nu pot fi percepute cu organele
de simţ, ci numai cu ajutorul aparaturii de laborator. Sunt frecvente, de exemplu, modificările
membranei celulare, modificarea proceselor enzimatice, a fotosintezei, a respiraţiei, a temperaturii.
• Simptome secundare externe-se referă la modificări ale diverselor organe ale plantei atacate sau
ale plantei în întregime şi nu necesită aparatură de laborator. Evidenţierea acestora se face cu
ajutorul organelor de simţ, văzul, pipăitul, gustul, mirosul.
• Principalele simptome secundare exterioare sunt: ofilirea, modificarea de culoare, necrozele, atrofiile,
hipertrofiile, nanismul, leziunile, pătările de culori diferite, provocarea de răni, apariţia de excrescenţe,
cancere, putregaiuri, secreţii.
• Ofilirea poate fi: ofilire fiziologică şi ofilire patologică.
• Ofilirea fiziologică -reprezintă dereglarea echilibrului hidric al plantei sau pierderea turgescenţei
celulelor plantei, în urma acţiunii unor factori de mediu: ca temperatura ridicată, seceta atmosferică,
carenţa în macro- şi microelemente etc.
• Ofilirea patologică -reprezintă tot un dezechilibru hidric al plantei, dar determinat de localizarea
unui patogen sau a unui complex de patogeni în vasele conducătoare ale acesteia pe care le înfundă,
le distruge integritatea, descompune structura şi chiar produc putrezirea ţesuturilor bazale ale tulpinii,
fiind caracteristică bolilor numite traheoze.
• De exemplu, bacteriile Xanthomonas campestris pv. campestris, Erwinia chrysanthemi pv.
zeae şi Corynebacterium michiganense pv. michiganense produc nervaţiunea neagră la
varză, putregaiul moale la porumb şi respectiv ofilirea sau cancerul tomatelor datorită
înfundării vaselor conducătoare cu exudatul bacterian, iar ciupercile Verticillium albo-atrum,
Verticilium dahliae, Fusarium sp. produc aceleaşi simptome prin distrugerea sau înfundarea
vaselor conducătoare libero-lemnoase la diverse specii de plante cultivate.
• Modificări de culoare se referă atât la colorări cât şi la decolorări.
• Decolorările -sunt simptome care caracterizează atacul virusurilor şi bacteriilor. Decolorările
pot fi generalizate, afectând întreaga plantă şi se manifestă prin îngălbenirea părţilor verzi ale
plantei, simptomul fiind denumit cloroză sau pot fi parţiale, fiind specifice virusurilor şi
micoplasmelor care produc mozaicuri comune sau inelare.
• Colorările -se manifestă în special pe frunzele plantelor bolnave, mai rar pe fructe şi ramuri,
putând fi provocate de diferiţi patogeni şi pot avea culori diferite: albe, galbene, brune, roşietice, negre
(pătarea albă a frunzelor de tomate produsă de Septoria lycopersici, pete undelemnii produse de
ciupercile din Clasa Oomycetes, pătarea roşie a frunzelor de prun produsă de Polystigma
rubrum, pătarea brună a frunzelor de grâu produsă de Septoria tritici şi Stagonospora (sin.
Septoria) nodorum, pătarea neagră a frunzelor de trandafir produsă de Diplocarpon rosae).
• Necrozele -se referă la moartea organului atacat sau al întregii plante gazdă, fiind
determinat de sfârşitul raporturilor parazitare dintre patogen şi planta gazdă.

Din punct de vedere simptomatologic acest fenomen se prezintă sub

forma unor ţesuturi brunificate (moarte) în majoritatea cazurilor de
patogeneză.
• Atrofiile (hipoplaziile) -sunt reduceri ale dimensiunii normale ale unor organe ale
plantei atacate sau chiar a plantei, aşa cum este de exemplu în cazul bolii frunză de
ferigă la tomate, produsă de virusul Cucumber mosaic in tomato (sin. Marmor
cucumeris), simptomul fiind reprezentat de îngustarea mezofilului foliolelor,
rămînînd adesea numai nervura principală.

Cucumber mosaic in tomato

• Hipertrofiile (hiperplaziile) - reprezintă proliferarea haotică a ţesuturilor ca urmare a
acţiunii enzimatice a patogenilor. Astfel, fructele tinere atacate de ciuperca
Taphrina pruni sunt de 2-3 ori mai mari decât cele sănătoase, iar tuberculii de
cartof atacaţi de Synchytrium endobioticum, pot prezenta tumori canceroase care
depăşesc diametrul tuberculului sănătos.

Taphrina pruni

Synchytrium
endobioticum
• Nanismul (piticirea) plantelor atacate, se înregistrează atunci când întreaga plantă
se abate de la datele biometrice normale. De exemplu, plantele tinere de floarea-
soarelui atacate de ciuperca Plasmopara helianthi Novot. var. helianthi Novot., nu
depăşesc 30% din înălţimea plantei sănătoase, iar plantele de grâu atacate de
ciuperca Tilletia controversa (sin. Tilletia nanifica) nu depăşesc înălţimea de 35 cm.
Tot nanism se înregistreză şi în cazul atacului realizat de Cucumber mosaic in
tomato (sin. Marmor cucumeris) la tomate, Cucumber mosaic in peper la ardei,
tutun sau de către micoplasmă la grâu, orz sau tomate.

Plasmopara helianthi

Tilletia controversa
• Leziuni, răni, cancere -sunt frecvente pe ramuri, fructe şi alte organe ale plantei
gazdă.
• Leziunile de pe ramurile atacate sunt cele mai tipice, în acest caz scoarţa este
descompusă de parazit, iar prin uscare apar răni deschise sau cancere deschise.
Marginea rănii deschise se suberifică şi tinde să acopere leziunea, cum este cazul la
cancerul deschis al pomilor fructiferi produs de Nectria galligena.
• Apariţia de cancere deschise mai este cauzată şi de Xanthomonas campestris pv.
pruni pe ramurile de prun, Corynebacterium michiganense pv. michiganense pe
tulpinile de tomate, Streptomyces scabies pe tuberculii de cartof.

Streptomyces scabies
• Secreţii pe suprafaţa plantei -cele mai frecvente sunt cele determinate de activitatea
parazitară a bacteriilor fitopatogene. Acestea lasă pe suprafaţa atacată un exudat
translucid, mucilaginos sub forma unei pelicule strălucitoare atunci când
higroscopicitatea din atmosferă este mare, iar pe timp uscat exudatul bacterian se
deshidratează şi se prezintă la locul de atac sub forma unei cruste albicioase.
• Sunt şi situaţii când unele ciuperci, cum ar fi Stigmina carpophyla sau Coryneum
beijerinckii provoacă pe ramurile de sâmburoase atacate, secreţia unor gome
(cleiuri).

Coryneum beijerinckii