27.02.

2020
Conf. Univ. Dr Cristina Maria Mihai
1. Definiţia nutriţiei 1. Definiţie
2. Date generale 2. Fiopatologia lactaţiei
3. Copilul şi nutriţia 3. Compoziţia şi rolul fiziologic al laptelui
4. Nevoile nutriţionale 4. Aspect comparativ al colostrului
5. Nevoile energetice 5. Aspectele laptelui la prematuri
6. Creşterea 6. Proteinele
7. Activitatea fizică 7. Glucidele şi lipidele
8. Compoziţia 8. Sărurile minerale şi oligoelementele
9. Nevoile de apă 9. Vitaminele
10. Carbohidraţii 10. Factori de protecţie antiinfecţioasă
11. Tipuri alimentare de glucide 11. Compoziţia laptelui uman
12. Proteinele 12. Tehnica alimentaţiei la sân
13. Lipidele 13. Stabilirea raţiei în alimentaţia naturală
14. Fibrele alimentare 14. Poziţia corectă de alăptare
15. Mineralele 15. Contraindicaţiile alimentaţiei naturale
16. Oligoelementele 16. Incidentele alimentaţiei
15. Vitaminele 17. Avantajele alimentaţiei naturale.
• provine din cuvântul „nutrire”
• ştiinţa care descrie schimburile dintre organismul viu şi
mediul înconjurător prin intermediul alimentelor, în
strânsă legătură cu factorii socio-economici, condiţiile
de igienă şi starea de sănătate sau de boală.
 La copil, aportul alimentar adecvat asigură echilibrul
organismului şi procesul normal de creştere şi maturare,
ţinând seama de variabilele individuale determinate de
potenţialul genetic şi de numeroşi alţi factori ca: vârsta,
sexul, clima, zona geografică, activitatea fizică.

 De aceea, definirea nevoilor nutriţionale care să ţină

seama de toţi parametrii implicaţi în echilibrul biologic
al organismului copilului a constituit şi constituie o
preocupare fundamentală a nutriţiei la copil.
După aspectul individual şi populaţional al problemei se disting:

 Nevoia minimă
= limita aportului zilnic al unui principiu nutritiv dat sub care starea
de sănătate a individului nu este afectată.
= nevoia minimă a unui individ pentru un aliment specific capabil
să-i menţină funcţiile normale şi o stare de sănătate bună.

 Nevoia optimă – aportul zilnic al unui principiu nutritiv pentru

asigurarea unei stări optime de sănătate fizică şi psihică a
individului (Ghisolfi, 1985).
• La copil, nevoile energetice sunt calculate în funcţie de vârstă şi
de numeroşi factori (masa corporală, compoziţia corpului, mediul
înconjurător, procesele de creştere şi activitatea fizică).
• Valoarea energetică a alimentelor asimilate se exprimă în calorii
mari, kilocalorii sau în kilojouli, cu o echivalenţă de 4,184 Kj
pentru o Kcal.
• Energia furnizată de metabolizarea principiilor nutritive, în
funcţie de coeficienţii de conversie, este următoarea:
1 g proteine = 4 Kcal. sau 16,736 Kj.

1 g lipide = 9 Kcal. sau 37,656 Kj.

1 g. monozaharid = 4,2 Kcal. sau 17,573 Kj.

1 g. polizaharid = 3,7 Kcal. sau 15,774 Kj.

 Aportul, energetic de securitate pentru copilul
normal

Vârsta în ani Kcal/24 h Kj/24 h

1-3 1300 5700
4-6 1700 7600
7-9 2200 9200
Băieţi 10-12 2700 10900
Băieţi 13-15 2800 12100
Băieţi 16-19 2900 12800
Fete 10-12 2300 9800
Fete 13-15 2400 10400
Fete 16-19 2300 9700
 Energia necesară procesului de creştere corespunde sintezei
ţesuturilor şi depunerilor de grăsimi.
 Pentru fiecare gram de proteină sintetizantă sunt necesare 5,65
Kcal. şi pentru fiecare gram de grăsime depozitată 9,3 Kcal.
 În medie, un plus de 1 g greutate corporală necesită 7 Kcal de
energie
 înmagazinată.

 Cheltuielile energetice ale creşterii sunt foarte mari în primele 2 luni

(32,8% din tot consumul energetic sau 52 Kcal/kg/zi). Paralel cu
reducerea ratei de creştere, energia folosită în acest scop scade la 27
Kcal/zi între 2-6 luni şi la 11 Kcal/zi între 6-12 luni.
 Consumul energetic pentru activitatea fizică este redus în
primele luni de viaţă.

 Sugarii agitaţi consumă 10-20 Kcal/kg/24 h.

 După vârsta de 6 luni - consum mediu de 25 Kcal/kg/zi,

care suferă variaţii individuale şi de la o zi la alta.
Se recomandă ca aportul energetic să fie asigurat în
următoarele proporții din aportul caloric total:
• glucide (55-60 %),

• proteinele (12-15 %),

• lipidele ( 35-45 % ).

Mecanismul reglării aportului alimentar prin foame,

operează după vârsta de 6 săptămâni.

Regimul hipocaloric se răsfrânge asupra creşterii în

lungime şi greutate.
La copil, nevoile de apă sunt mult mai mari ca la adult.

Nevoile recomandate de apă sunt:

0-3 luni = 160-180 ml/kgc/24 h

3-6 luni = 130-180 ml/kgc/24 h
6-12 luni = 100-120 ml/kgc/24 h

Calculul nevoilor de apă se face ţinând seama de pierderile zilnice, de

aportul caloric şi de compoziţia regimului alimentar, în special în
conţinutul de proteine şi substanţe minerale.
La copil, pierderile de apă se fac prin piele şi plămâni (perspiraţie
insensibilă), în proporţie de 63-66 %, prin urină 17-23 % şi prin
fecale 3-15 %.
Pierderile de apă sunt strâns legate de consumul energetic.
Proteinele sunt substanţe cuaternale, bogate în sulf şi fosfor ce intră
în structura citoplasmei şi a nucleului celular.
 sunt componente ale hemoglobinei, anticorpilor, enzimelor,
factorilor coagulării şi hormonilor.
 reprezintă 18-20 % din compoziţia organismului copilului.
 Proteinele alimentare cuprind 24 de aminoacizi esenţiali
(indispensabili), semiesenţiali şi neesenţiali.
 Aminoacizii esenţiali nesintetizaţi în organism sunt: leucina,
izoleucina, lizina, fenilalanina, metionina, treonina, triptofanul,
valina şi numai la vârsta sugarului histidina.

 Aminoacizii neesenţiali sunt: arginina, alanina, acidul aspartic,

acidul glutamic, glicina, prolina, serina, hidroxiprolina, taurina,
asparagina, glutamina, citrulina, cisteina, ornitina.
• Vehiculează bilirubina, metalele (Fe, Cu, Zn, Ca, Co, I), metaboliţii şi
gazele în sânge.

• Intervin în schimburile hidrice din capilare, interstiţiu, celule.

• Menţin presiunea coloid-osmotică a plasmei şi echilibrul acido-bazic.

• Reprezintă substratul formării enzimelor şi anticorpilor.

• Determină rezistenţa la infecţii şi nereceptivitatea faţă de boli.

• Asigură longevitatea şi capacitatea de reproducere.
• Reprezintă fundamentul procesului de creştere şi dezvoltare.
 Scăderea aportului proteic la sugari
şi la copilul mic produce
încetinirea, până la oprirea creşterii,
scăderea sintezei enzimelor, a
hormonilor polipeptidici şi deficit
imunologic. Manifestările carenţei
proteice depind de raţia energetică.

 Dacă aportul energetic este normal

în carenţa de proteine, masa
corporală a copilului nu este
afectată, deoarece energia se
foloseşte la sinteza lipidelor.
 OBEZITATE

 BOLI CARDIOVASCULARE

 DIABET

 DISLIPIDEMII
1680 – Pictura Muzeul Prado, Juan
Carreno de Miranda
 Interes crescut în calitatea lipidelor alimentare din dieta
copiilor

 Aportul alimentar de lipide în copilarie- reprezintă un

determinant major al creşterii

 Dezvoltarea sugarilor şi sănătatea lor pe termen lung- în

relaţie directă cu lipidele din alimentaţie
 Lipidele amplifică gustul
alimentelor şi acceptabilitatea lor.
 Lipidele condiţionează textura, gustul
şi aroma alimentelor
 Lipidele influenţează motilitatea
gastrică şi intestinală, afectând saţietatea
 Lipidele din dietă aduc în organism
acizi graşi esenţiali şi facilitează
absorbţia vitaminelor liposolubile.
 Lipidele reprezintă jumatate din energia
furnizată de laptele de mama sau de orice
formulă de lapte (45–55%)

 Constituie forma majoră de stocare a

energiei în organism

 Energia din ţesutul adipos este de 7-8 ori

mai mare decât cea din ţesuturile care
conţin glicogen sau proteine.
 Implicate în dezvoltarea ţesutului
nervos.

 Prin acizii graşi şi colesterol-

lipoproteinele sunt parte a ciclurilor
celulare.

 Intră în componenţa tuturor

ţesuturilor.

 Sunt indispensabile pentru sinteza

membranelor celulare.
Triburile primitive practicau programe nutriţionale premaritale
pentru AMBII părinti:

Nutriţie premaritală şi preconcepţie

Spaţierea sarcinilor

Oferirea unui anumit tip de alimente femeilor însărcinate şi care

alăptau, precum şi celor care se pregăteau să devină părinţi
 ACIZI GRAŞI CU LANŢUL LUNG OMEGA 3:

 eicosapentaenoic acid (EPA)

 docosahexaenoic acid (DHA)

 Importanţi în nutriţia sugarilor, previn ADHD,

cancerul, bolile cardiovasculare, demenţa.
Acid gras esenţial omega-3. Se găseşte în uleiul de peşte
şi în alge.
 Puţine organisme îl sintetizează, sub acţiunea

acidului alfa-linolenic.
 Lipidele materne conţin 0.34% DHA (din cantitatea

totală de lipide), cantitatea fiind în relaţie cu

alimentaţia mamei.
 DHA scăzut a fost asociat cu:
 Dezvoltare retiniană precară,
 Acuitate vizuală scăzută,
 Dezvoltare cognitivă improprie.
(dezvoltare limbaj si procesare informatii)

ISSFAL (International Society for the Study of Fatty

Acids and Lipids) recomandă 300 mg/zi de DHA în
sarcină şi lactaţie, în timp ce la femei media zilnică a
consumului este de 45 mg -115 mg DHA.
 DHA şi ARA introduse în “infant formulas” de categorie
“premium”.
 Formulele "convenţionale" conţin acid alpha-linolenic şi acid
linoleic, care sunt precursori ai DHA.
 S-a comparat funcţia cognitivă la copiii alimentaţi cu formule de
lapte.
 DHA este cel mai important dintre acizii graşi esenţiali
(polyunsaturated fatty acids, PUFAs) din creier (40%) şi retină
(60%). 50% din greutatea membranei plasmatice neuronale este
reprezentată de DHA.

 Deficienţa de DHA este asociată cu declinul cognitiv.

 Laptele de mamă

 Peşte, ulei de peşte, carne de vită, galbenuş de ou, alge.

 Nivelul de DHA şi ARA este în mod tipic mai ridicat la sugarii

alimentaţi natural, în comparaţie cu cei alimentaţi cu formule care nu
conţin LCPUFA.

 DHA şi ARA trec de la mama la făt în ultimul trimestru de sarcină şi

contribuie la dezvoltarea creierului şi a retinei.

 La prematuri-acest transfer se opreşte brusc.

 Adăugarea de DHA şi ARA în formulele de lapte este benefică

pentru prematuri.
 În primele 4-6 luni de viaţă: lipidele contribuie, în proporţie de
40-60%, la necesităţile energetice legate de creştere, dezvoltare,
depozitarea grăsimilor.

 De la 6 luni la 3 ani, grăsimile vor reprezenta 30-35% din

necesarul energetic, în funcţie de activitatea copilului.

 Scăderea procentului de lipide din alimentaţie sub 25% nu este

benefică.

 Se recomandă doar copiilor cu probleme de greutate.

 Efortul de a promova o alimentaţie sănătoasă, s-a ghidat pe
importanţa limitării cantităţii de grăsimi din alimentaţie,
pentru a preveni bolile cronice (cardiovasculare, obezitatea,
diabetul de tip 2 şi unele tipuri de cancer)

 28–30% lipide, după 6–12 luni.

 Dieta săracă în grăsimi a mamelor care alaptează- duce la

modificarea compoziţiei laptelui şi la o rată de creştere
necorespunzătoare pentru copil.
Majoritatea lipidelor din alimente sunt:
 - TRIGLICERIDE
 - COLESTEROL
 - FOSFOLIPIDE
Facilitează absorbţia vitaminelor liposolubile
A,D,E,K.
Oamenii au nevoie în dieta de acizii graşi esenţiali:
 - Acidul Linoleic (prezent în legume)
 - Acidul Alfa-Linolenic (legume verzi, seminţe,
nuci, ulei de rapiţă, soia)
Raţia dietetică recomandată sau raţia zilnică permisă, în raport cu vârsta
este de 3-6g/kgc/zi la sugar şi 25-40 % din raţia calorică totală, după
vârsta de 1 an.

Deficitul de lipide în raţia alimentară a sugarului reduce aportul

energetic, reduce absorbţia vitaminelor liposolubile perturbând
procesul de creştere.

Dacă aportul caloric este menţinut prin creşterea hidrocarbonatelor,

se produce creşterea fermentaţiei şi a osmolarităţii lumenului
intestinal ce atrage fluidele, determinând distensie abdominală şi
diaree.
Intră în alimentaţia sugarului de la vârsta de 4-5 luni. Ele reprezintă
conţinutul în lignină, celuloză şi hemiceluloză al alimentelor de
origine vegetală

Principalele componente ale fibrelor alimentare sunt:

 celuloza.

 hemiceluloza.

 pectinele – polizaharide amorfe care se găsesc în peretele celular

şi în spaţiile intercelulare ale plantelor.

 lignina – substanţă nepolizharidică ce conţine o serie de compuşi

ca mucilagii, gume, amidon.

Creşterea greutăţii materiilor fecale şi accelerarea tranzitului intestinal
Modificarea florei bacteriene intestinale cu reducerea numărului de Bacteroides şi
Bifidobacterii şi creşterea lactobacililor şi streptococilor.

Eliminarea crescută de cationi (Na, K, Ca, Mg) în legătură cu acţiunea chelatoare a

fitaţilor prezenţi în special în învelişul grăunţelor de cereale.

Legarea acizilor biliari.

Creşterea excreţiei de grăsimi, proteine şi calorii prin materiile fecale odată cu

fibrele alimentare.

Scăderea absorbţiei glucidelor prin prelungirea retenţiei alimentelor în stomac şi

prin formarea de geluri care scad rata de difuziune a glucozei prin peretele
intestinal
 Mineralele sunt elemente biotic indispensabile funcţiilor
vitale şi creşterii organismului. Ele reprezintă 2,7-3 % din
greutatea nou-născutului şi 4,3 % din cea a adultului.
 Cea mai mare parte a mineralelor corpului se află în
schelet.

 Substanţele minerale îndeplinesc rol structural (schelet,

hemoglobină, suc gastric, glande endocrine) şi rol reglator
şi biocatalizator în organism (menţinerea presiunii
osmotice, reglarea activităţii sistemului nervos central,
miocardului, muşchilor, coagularea sângelui).
Sunt substanţe minerale existente în ţesuturi, în concentraţii mici sub 1
mg/kg.

Studiul oligoelementelor a permis cunoaşterea rolului şi metabolismului a

peste 27 de elemente prezente în organismul uman.
Exemple:
 Fierul – intră în structura hemoglobinei, mioglobinei şi a unor enzime
celulare. Nevoile sunt apreciate la 1 mg/kg/zi.
 Magneziul – participă la majoritatea proceselor biologice din organism,
nevoile fiind de 12mg/kg/zi.
 Zincul – participă la activitatea a peste 90 enzime cu rol în metabolismul
proteinelor, lipidelor, glucidelor şi acizilor nucleici. Nevoile sunt apreciate
la 3-5 mg/zi la sugar.
 Cuprul este un component a numeroase metalo-enzime şi metalo-proteine.
Nevoile sunt de 0,08 mg/kg/zi la sugari.
 Seleniul – Nevoile recomandate sunt de 10-40 micrograme/zi la sugar.
Vitaminele sunt factori de nutriţie bioreglatori, cu acţiune asupra
metabolismului în general şi în procesul de creştere.
Principala sursă de vitamine alimentare o reprezintă
vegetalele, prin fructe, zarzavaturi, cereale şi ulei.
Alimentele de origine animală, care conţin vitamine sunt:
laptele, ficatul, carnea, rinichii, creierul şi ouăle.
Vitaminele liposolubile:

Vitaminele A – intră în structura rodopsinei din bastonaşele retinei cu rol

esenţial în adaptarea la vederea nocturnă.
Vitamina D – participă la metabolismul fosfocalcic, reprezentând
precursorii derivaţilor activi cu rol hormonal
Vitamina E – exercită multiple roluri în organism, având acţiune
antioxidantă, scade permeabilitatea membranelor biologice, împiedică
agregarea trombocitelor, etc. Nevoile sunt apreciate la 5-10 mg/zi.
Vitamina K – participă la activarea factorilor II, VII, IX şi X, ai coagulării şi
a proteinei C.
Grupul vitaminelor B este format din 15 elemente hidrosolubile cu sursă comună, care
îndeplinesc funcţii de coenzime sau fac parte din componenţa enzimelor care reglează
metabolismului proteic, lipidic şi glucidic, intervin în funcţia sistemului nervos, a glandelor
endocrine şi în hematopoeză.

Vitamina Bl (tiamină) – are rol de coenzimă în mai multe reacţii de decarboxilare oxidativă.

Vitamina B2 (riboflavină) – are rol în respiraţia tisulară

Vitamina B3 (niacină; vitamina PP) – face parte din structura unor coenzime.

Vitamina B5 (acidul pantotenic) – intră în structura coenzimei A.

Vitamina B6 (piridoxină) – este considerată vitamina umorilor şi comportamentului

Vitamina B8 (biotină) – face parte din structura unor enzime.

Vitamina B9 (acidul folic) – are rol de coenzimă în numeroase procese metabolice.

Vitamina B12 (ciancobalamină) – are rol de coenzimă. Deficitul produce anemie pernicioasă.
Alimentaţia naturală reprezintă alimentaţia exclusiv cu
lapte de mamă în primele 4-6 luni de viaţă.

Reprezintă alimentaţia ideală, laptele uman fiind alimentul cel

mai fiziologic cu următoarele calităţi majore:
 Asigurarea unei raţii echilibrate în principii nutritive şi a
unei compoziţii adaptate posibilităţilor de digestie ale
copilului şi necesităţilor sale nutriţionale.
 Protecţia antiinfecţioasă şi antialergică.
 Consolidarea legăturilor afective între mamă şi copil.
 Implicaţii economice importante.
Unul din aspectele majore ale alimentaţiei naturale este interacţiunea
şi angrenarea reflexelor materne cu cele ale nou-născutului.

1. Reflexul de secreţie sau prolactinic este un reflex declanşat de

stimularea mamelonului prin sucţiune, care declanşează printr-un
reflex neurohormonal, producerea de prolactină în lobul anterior al
hipofizei, hormon care stimulează şi menţine secreţia de lapte în
glanda mamară. Cu cât suptul este mai viguros şi mai complet, cu
atât mai mult laptele se secretă.
2. Reflexul de ejecţie al laptelui este un reflex psihosomatic de care
depinde de fapt actul alăptării.
Reflexul de ejecţie poate fi inhibat de tensiunea emoţională, anxietate,
stres, reprezentând cea mai importantă cauză de insuficienţă a
lactaţiei, sau stimulat de un comportament al mamei dominat de
încredere.
 Pregătirea prenatală, în ultimele luni de sarcină, prin informarea
mamei asupra avantajelor alimentaţiei naturale, pregătirea sa
zilnică în vederea alăptării şi pregătirea mameloanelor.

 Evitarea, pe cât posibil, în cursul travaliului a anestezicelor ce scad

secreţia lactată.

 Iniţierea alimentaţiei la sân cât mai devreme posibil, când naşterea

şi starea mamei şi a nou-născutului o permit, preferabil în primele
ore după naştere. Nou-născutul va fi pus să sugă la ambii sâni, la
fiecare masă şi după metoda „la cerere” pentru favorizarea
secreţiei lactate. După cele două săptămâni de acomodare, ritmul
sugarilor se va autoregla; de asemenea prin creşterea cantităţii de
lapte secretate se va trece la alternarea sânilor la mese, şi se va
reduce numărul de mese.
 Odihna mamei – evitarea oboselii excesive, a stressului fizic şi
psihic.
 Igiena: spălarea sânilor cu apă şi săpun o dată pe zi şi cu apă simplă
înainte de fiecare supt. Se va evita folosirea alcoolului şi a săpunurilor
uscate care favorizează apariţia ragadelor. Este necesar un sutien larg,
cu bretele inextensibile pentru a susţine greutatea sânilor, iar în
interior se poate pune o compresă absorbantă sau o batistă curată dacă
laptele curge singur

 Dieta mamei care alăptează trebuie să fie variată, echilibrată, bogată

în săruri minerale şi vitamine şi cu un supliment de 500-600 Kcal/zi.
Laptele este important, dar nu trebuie să înlocuiască alte alimente
esenţiale.

 Dacă mama nu consumă lapte şi produse lactate, va primi l g de calciu

pe zi.
Stadiul lactaţiei: în primele 5 zile de la instalarea lactaţiei, laptele
uman poartă numele de colostru şi are o compoziţie specifică;
între ziua a 6-a şi a 10-a, glanda mamară secretă un lapte de
tranziţie. Către sfârşitul primei luni, secreţia lactată se
stabilizează compoziţional.

Colostrul comparat cu laptele matur, este mai vâscos, mai bogat în

proteine şi unele minerale (calciu), mai sărac în lipide, glucide şi
unele vitamine.

Lipidele, lactoza şi vitaminele cresc în timpul perioadei de tranziţie.

Naşterea prematură: influenţează compoziţia laptelui uman prin
imaturitatea fiziologică, metabolică şi endocrină a glandei mamare.
Astfel, în primele 15 zile după naşterea prematură, laptele conţine
proteine cu 15-25% mai mult decât laptele secretat după naşterea la
termen, lipide cu 40-50% mai mult, iar lactoza este cu 15% mai
redusă. Aceste diferenţe dispar la sfârşitul primei luni de lactaţie cu
excepţia unor imunoglobuline, care sunt în cantitate mai mare în
laptele prematur şi se menţin cel puţin 3 luni.

În cursul aceleiaşi mese, sugarul primeşte laptele iniţial – o secreţie

apoasă conţinând globule lipidice şi proteinice care trec prin dializa
pasivă în canalele galactofore, iar ulterior un lapte cu un conţinut
triplu de lipide şi proteine de 1,3 ori mai mare.
 Laptele uman este format dintr-un Compoziţia proteinelor din laptele
lichid în care se găsesc celule uman (g/l)
libere, micelii de cazeină, Cazeina 2,3
globule de grăsime şi glucide Proteinele 6,4
solubilizate. Laptele matur are un lactoserului
conţinut hidric de aproximativ 87 - Alfalactalbumina 3
%, densitatea = 1030 şi pH = 6,9-
-Lactoferina 1-3
7.
- IgA 1

Proteinele se găsesc în concentraţie -IgM 0,02

medie de 9-10 g/litru şi se IgG 0,01
diminuează în cursul suptului. Sunt - Albumine serice 0,3
reprezentate de cazeină şi
- Lizozim 0,05
proteinele lactoserului.
• Glucidele sunt reprezentate de lactoză (90%) şi oligozaharide (10%).
Cantitatea de glucide din laptele uman (aprox. 70 g/l) este
semnificativ mai importantă decât în laptele de vacă (aprox. 50 g/l).
Laptele uman nu conţine fructoză şi nici zaharoză.

• Lipidele sunt în cantitate de 40 g/l (35 g/l în laptele de vacă) şi

asigură 50% din valoarea calorică a laptelui

Cantitatea de lipide este mai mică la începutul suptului pentru a

creşte semnificativ (de 3-4 ori) către sfârşitul alăptării, dând
senzaţia de satisfacţie şi reglând astfel apetitul. Acest fapt explică
raritatea obezităţii la copiii alimentaţi natural.
Lipidele laptelui uman conţin 98% trigliceride, 1% fosfolipide şi 0,5%
colesterol.
Sodiul are concentraţia în lapte de aproximativ 100-200 mg/l. Nivelul redus al sodiului evită
solicitarea funcţiei de concentrare renală, deficitară în primul trimestru de viaţă şi previne riscul
hipertensiunii arteriale la sugarul alimentat la sân.
Calciul şi Fosforul au o concentraţie scăzută în laptele uman
Fierul se găseşte în laptele de mamă în cantitate de aproximativ 0,5-1 mg./l, nivelul său
diminuând în cursul lactaţiei
Zincul este bine reprezentat în laptele de mamă: 3 mg/l şi se găseşte legat de o proteină cu
greutate moleculară mică. Nivelul zincului în lapte este maxim în primele 3 zile de lactaţie, scade
rapid în primele 4 luni şi apoi mai lent cu durata lactaţiei
Cuprul este bine reprezentat în laptele uman (0,7 mg/l) şi scade în cursul lactaţiei.
Magneziul prezintă oscilaţii nesemnificative în cursul lactaţiei (30-28 mg/l).

Seleniul este mai bine reprezentat în colostru şi în laptele de tranziţie decât în laptele matur,
nivelul său fiind în corelaţie cu al proteinelor din lapte, fiind legat de acizii aminaţi sulfuraţi.
Vitamina A -prezintă nivelul maxim în colostru şi în laptele de tranziţie,
asigurând protecţia nou-născutului faţă de infecţiile cutanate.

Vitamina E-nivelul ei este în corelaţie inversă cu conţinutul de lipide din lapte, fiind
maxim în primele zile de lactaţie.
Vitamina D din laptele uman nu asigură necesităţile sugarului în condiţii corecte de
expunere solară
Vitamina K din laptele uman nu acoperă necesităţile sugarului, frecvenţa bolii
hemoragice tardive este mai mare sugarul alimentat natural.

Vitamina C-Conţinutul ei este mare în colostru, în laptele mamelor care au născut

prematuri şi scade în laptele matur
vitaminele din grupul B-Acidul pantotenic , Vitamina B6 , Acidul folic , Vitamina
B12
Laptele uman conţine un dispozitiv de factori imunologici şi biologici
care asigură protecţia faţă de bacteriile, virusurile şi levurile din
mediul înconjurător, până ce sugarul îşi dezvoltă imunitatea proprie.
 Factorii celulari au rol antiinfecţios la nivelul glandei mamare şi

tractului digestiv al sugarului.

 Imunoglobulinele. În laptele uman predomină IgA secretorie cu rol

în împiedicarea aderării bacteriilor, virusurilor şi antigenelor

alimentare de mucoasa intestinală a sugarului, acţionând sinergie cu
macrofagele. IgM şi IgG sunt în cantitate mică în lapte. IgM este în
concentraţie mai mare în colostru faţă de laptele matur.
 Lactoferina nesaturată – are rol bacteriostatic sustrăgând fierul

indispensabil pentru multiplicarea unor bacterii.

 Liganzii pentru acidul folie şi vitamina B12 au rol bacteriostatic
chelând acidul şi cobaltul necesar unor bacterii: E.coli, proteus,
piocianic, Salmonella, clostridii (mecanism asemănător lactoferinei).
 Lizozimul (neuraminidaza), catalizează hidroliza peptidoglicanilor din
peretele bacterian şi potenţează acţiuni anticorpilor. Are deci un efect
bactericid direct şi indirect.
 Lactoperoxidaza din laptele uman are acţiune bacteriricidă în
prezenţa peroxidului de hidrogen şi a piocianatului împotriva unor
germeni ca: streptococi, pseudomonas, E.coli, Salmonella.
 Fracţiunile C3 şi C4 ale complementului joacă un rol în înglobarea
particulelor şi probabil în chimiotactismul celulelor fagocitare ale
colostrului şi laptelui.
 Factorul antistafilococic de natură lipidică, inhibă creşterea
stafilococului auriu. S-au descris şi alţi factori de natură lipidică cu
acţiune antivirală.
 Factorii bifidus sunt reprezentaţi de glicoproteine şi oligozaharidele
din lapte şi au rol în promovarea creşterii lactobacililor bifidus în
colonul sugarului alimentat la sân.
Alimentarea la sân este ideală pentru sugar.

Conservarea laptelui uman este urmată de unele modificări ale

componentelor:

a) Conţinutul bacterian creşte progresiv cu durata păstrării laptelui.

b) Recipientele şi sondele din material plastic absorb în pereţii lor
vitaminele liposolubile. Macrofagele aderă la pereţii vaselor din
sticlă,
c) Tratarea termică a laptelui prin fierbere inactivează bacteriile şi
celulele.
Alăptarea la sân prevede pregătirea copilului şi a mamei în vederea
îndeplinirii anumitor condiţii:
 Sugarul trebuie să fie treaz şi să fie lăsat să plângă câteva minute

înainte de a-l pune la sân; un sugar somnoros nu suge bine.

 Mama îşi va spăla mâinile şi sânul cu apă caldă, va îmbrăca un halat

curat sau un capot special pentru alăptare, îşi va lega părul şi

eventual îşi va pune o mască de tifon în caz că prezintă o infecţie a
căilor aeriene superioare
 Poziţia pentru alăptat trebuie să fie comodă. În funcţie de preferinţa

mamei, se va adopta, fie poziţia de decubit lateral, fie poziţia

şezândă
 Se atinge obrazul sugarului cu mamelonul; el va întoarce capul spre
sân si va începe să sugă prin declanşarea reflexului punctelor
cardinale (rooting reflex) şi a reflexului de sugere.
 Durata suptului va fi în medie 15-20 min. prezentând diferenţe
individuale.
 În general, la o bună secreţie lactată, copilul va suge un singur sân la o
masă pe care îl evacuează complet. Dacă cantitatea nu a fost
suficientă, se poate continua cu celălalt sân urmând ca la prânzul
următor să se înceapă cu acesta pentru golirea sa completă şi
stimularea astfel a secreţiei lactate.

 După alăptare, sugarul va fi ţinut în poziţie verticală pentru a favoriza

eructaţia.

 De asemenea, mama îşi va spăla sânii cu apă pentru îndepărtarea

resturilor de lapte.
La naştere, înainte de orice tentativă de alimentare se va cerceta
permeabilitatea esofagului cu o sondă, mai ales la subponderali
sau în caz de hidramnios.
Se recomandă punerea nou-născutului la sân cât mai repede după
naştere, dacă starea nou-născutului şi a mamei o permit la câteva
ore, sau chiar la 30 min în sala de naştere pentru stimularea
secreţiei lactate.
În ceea ce priveşte aprecierea cantitativă a raţiei sugarului alimentat
natural, cantitatea de lapte din primele zile, se poate calcula
teoretic după formula Finkelstein:
ml. lapte/zi = (n-1) x 70 sau 80
n = numărul de zile de viaţă
70 se foloseşte pentru nou-născuţii cu Gn mai mică de 3250 g.
80 se foloseşte pentru nou-născuţii cu Gn mai mare de 3250 g.
Poziţionarea incorectă a sânului, în
forma literei “C” , face ca
acesta să nu încapă în gura
copilului.

N.B : Poziţia corectă a sânului în

timpul suptului este în forma
literei “U” .
CONTRAINDICAŢII MAMĂ SUGAR
1. Infecţii acute tratate cu
antibiotice (cloramfenicol,
tetraciclină, sulfamide, etc.) Hiperbilirubinemie neonatală
TEMPORARE 2. Ragade mamelonare sângerânde neconjugată prin inhibitori ai
3. Mastită conjugării din laptele matern
4. Mameloane ombilicate

1. Septicemie, nefrită, eclampsie,

Tuberculoză activă, febră tifoidă,
2. Malarie
3. Insuficienţă cardiacă sau renală 1.Galactozemie
4. Boli neoplazice,caşexie 2.Intoleranţă congenitală la
5. Boli psihice,scleroză în plăci lactoză
6. Sarcină peste 20 săptămâni 3.Fenilcetonurie
PERMANENTE 7. Anticoncepţionale orale
8. Antineoplazice,diazepam, litiu,
Substanţe radioizotopice
9. Diabet zaharat dezechilibrat
10. Tireotoxină
 Incidentele şi obstacolele din alimentaţia naturală
pot fi legate de mamă sau de sugar.
Angorjarea sânilor: apare cel mai frecvent la începutul lactaţiei în
zilele a 2-a - a 5-a după naştere. Sânii sunt grei şi dureroşi şi apare
prin golirea incompletă sau tardivă a sânilor. Alveolele suprapline
determină obstrucţie vasculară şi limfatică.
Recomandări: evacuarea laptelui prin muls manual sau cu pompa,
comprese pe zonele edematoase şi dureroase, eventual
administrarea de ocitocină.
Ragadele mamelonului sunt mai frecvente la începutul lactaţiei. Pot fi
rezultatul tehnicii incorecte de alăptare sau deficienţelor în igiena
sânilor.
Îngrijirea sânilor prin expunerea mameloanelor la aer, evitarea
săpunului şi alcoolului, spălarea cu apă, uscarea cu un prosop
moale. Dacă au apărut, se întrerupe temporar suptul, se evacuează
manual laptele şi se oferă sugarului din biberon până la vindecarea
leziunilor, iar mameloanele se acoperă cu un unguent cu lanolină
anhidră şi apoi cu compresă sterilă.
 Mastita şi galactoforita
Mastita puerperală este o celulită a ţesutului conjunctiv interlobar
produsă cel mai frecvent de stafilococul auriu. Se manifestă prin
febră, frisoane, dureri şi eritem inflamator. Se recomandă tratament
antiinfecţios şi evacuarea completă a laptelui pentru a preveni
formarea abceselor.

 Malformaţiile mameloanelor (mamelon ombilicat, mamelon

scurt), reprezintă cauze frecvente de abandonare a alăptării.
Mamelonul trebuie pregătit pentru supt prin masaj cu 1-2 luni
înainte de naştere. Masarea mamelonului scurt înainte de supt pentru
a-i produce erecţia şi introducerea lui împreună cu areola în gura
sugarului, poate fi urmată de succes. Dacă nu se reuşeşte, se mulge
laptele şi se administrează din biberon.
 Hipogalactia este în majoritatea cazurilor rezultatul greşelilor în
iniţierea alăptării, erorilor de tehnică alimentară şi a diferitelor
stări patologice ale mamei sau sugarului care duc la golirea
incompletă a sânilor. În aceste situaţii, sugarul stagnează
ponderal, creşte anxietatea mamei şi se ajunge la alimentaţia
complementară

 Lactoreea reprezintă curgerea laptelui dintr-un sân în timp ce

sugarul suge la sânul opus sau din ambii sâni în afara supturilor.
Ea se produce printr-un reflex condiţionat de ejecţie sau prin
hipersecreţie de prolactină. De asemenea, lactoreea poate fi
secundară administrării de rezerpină, fenotiazină sau întreruperii
administrării anticoncepţionalelor orale.
1. Malformaţiile cavităţii
bucale: cheiloschizis şi
palatoschizis care nu permit
etanşarea cavităţii bucale şi
fac suptul dificil sau chiar
imposibil.

2. Prematuritatea – prin lipsa

reflexului de sucţiune sau prin
forţa slabă, în acest caz
sugarul neputând goli sânii

3. Regurgitaţiile sunt eliminări

de cantităţi mici de lapte
nemodificat şi fără efort
imediat după supt.
4. Vărsăturile constau în eliminarea cu efort a laptelui cu cazeina
coagulată, ca urmare a acţiunii labfermentului. Vărsăturile habituale
apar datorită aerofagiei prin supt lacom şi a cantităţii mari de lapte
ingerat, care produc distensia stomacului şi stimularea reflexului de
vărsătură.
5. Refuzul sânului poate apare în caz de anorexie nervoasă la sugarii
cu encefalopatie infantilă, după administrarea de ceai sau lapte din
biberon când sugarul face diferenţieri între forţa necesară suptului la
sân şi uşurinţa obţinerii laptelui din biberon sau dacă laptele are un
gust neplăcut ca urmare a alimentaţiei mamei (usturoi, ceapă,
varză)
6. Colicile abdominale apar în primele 10 zile şi se manifestă până la
vârsta de 3 luni, prin dureri abdominale ce survin brusc, ţipăt
strident, congestia feţei, frecarea picioarelor şi emisia de gaze.
Simptomatologia durează 10-20 min, se repetă şi are o incidenţă
vesperală şi nocturnă.
Laptele de mamă este alimentul ideal pentru sugari.
Este cel mai valoros aliment din punct de vedere calitativ.

Avantajele alimentaţiei naturale decurg din calităţile majore ale laptelui uman:
 Asigurarea unei raţii echilibrate în principii nutritive necesare unei creşteri
somatice şi cerebrale corecte (echilibru perfect între principiile nutritive)

 Compoziţie variabilă (colostru, lapte de tranziţie, lapte matur), perfect

adaptată posiblităţilor de digestie şi de absorbţie ale nou-născutului şi
sugarului, atât cantitativ cât şi calitativ

 Laptele uman este un aliment „viu” (conţine fermenţi, anticorpi, vitamine)

 Asigură o protecţie antiinfecţioasă prin prezenţa factorilor de protecţie -

factori celulari, imunoglobuline, lactoferina, lizozime, fracţiunile C3-C4 ale
complementului, factorii bifidus şi protecţie faţă de E.U.N.
 Nevoile nutritionale de la naştere la vârsta de 6 luni

La naştere 10 ZILE 3-6 luni

APĂ 80 – 100 ml/kg 120 – 150 150 ml/kg/zi
ml/kg/zi
CALORII 90 kCal/kg/zi 120 110
PROTEINE 2,2 g/kg/zi 2 g/kg/zi
CALCIU 400 mg/zi - -
FIER 6 mg/zi 8mg /zi

Nevoi nutriţionale de la 6 luni la 1 an

6 luni 1 an

APĂ 120 ml/kg/zi 110 ml/kg/zi

CALORII 110 kCal/kg/zi 110

PROTEINE 2 g/kg/zi 2

CALCIU 500 mg/zi 600 mg/zi

FIER 8 mg/zi 10 mg/zi

 Alimentaţia preşcolarului

 Alimentaţia preşcolarului este asemănătoare cu a adultului la

unele mese. Cu toate că ritmul creşterii staturo-ponderale se
încetineşte, preşcolarul are nevoi nutritive mari datorită activităţi
motorii intense.
 Trebuie să asigure 80 kcal/kg/zi din care proteinele vor acoperi
15-18%, lipidele 25-30% şi glucidele 55-60% din aportul caloric.
Nevoile de lichide sunt de 80 ml/kg/zi
 Raţia proteică de 2 g/kg/zi dată de proteine de origine animală
2/3 şi doar 1/3 din proteine vegetale. Laptele în cantitate de 500-
600 ml (inclusiv iaurtul). Brânza de vaci + brânzeturi fermentate.
Carnea de pasăre, vacă, porc, oaie, peşte si mezeluri se dau în
cantitate de 75 g/zi. Oul se poate administra sub diverse forme
 Necesarul de lipide de 2-3 g/kg/zi se asigură sub formă de
unt, smântână, margarina şi uleiuri vegetale

 Glucidele se recomandă în raţie de 10 g/kg/zi sub formă de

pâine şi produse de panificaţie, 150 g/zi paste făinoase,
prăjituri, fructe şi legume. Se indică pâinea intermediară
pentru conţinutul de fibre alimentare şi vitamine din grupul
B. Legumele se dau ca piureuri, soteuri, budinci şi crude ca
salate. Fructele se dau, de preferinţă crude

 Copilul preşcolar va primi 3 mese principale şi 2 gustări.

 La 6-12 ani este un ritm lent de creştere, nevoile energetice şi
nutritive sunt destinate mai mult pentru activitatea fizică,
intelectuală şi maturarea sexuală.
 Aport energetic de 50-60 kcal/kg/zi din care 30% să fie asigurate de
lipide, 15% de proteine şi 55% de glucide. Nevoile de lichide sunt
de 60 ml/kg/zi.
 Nevoile de proteine de 2g/kg/zi se recomandă a fi asigurate de
alimente de origine animală în proporţie de 50-60%. Laptele -
400ml pe zi, carne 100-150 g/zi, brânzeturi 30-50 g/zi, un ou la 1-2
zile şi proteine vegetale.

 Raţia de lipide este de 1,5-2 g/kg/zi din care raportul AGS/AGN este
egal. Aportul de colesterol va fi de 100-300 mg/1000kcal/zi.
Lipidele se asigură prin unt, smântână, ulei şi lipidele din vegetale,
carne, lapte şi gălbenuşul de ou.
 Accelerarea creşterii organismului în perioada prepubertară
măreşte nevoile energetice de proteine, de calciu, fosfor, fier,
zinc şi de vitamina A şi E.
 Puseul de creştere şi maturare sexuală a adolescentului, modifică
raportul între masa musculară, metabolic activă şi ţesutul adipos
după tipul caracteristic sexului. Aceste modificări biologice
reclamă mărirea aportului nutriţional. Nevoile energetice se
măresc cu activitatea fizică şi practicarea sporturilor, în acest
sens, băieţii necesită raţii mai mari.

 În raport cu programul activităţii, adolescentul va avea 3 mese pe

zi la ore fixe. Alimentaţia este similară cu a adultului, variată şi
prezentată estetic.
 Sunt interzise alcoolul, cafeaua, condimentele iuţi şi tutunul.