Sunteți pe pagina 1din 21

UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

“NICOLAE TESTEMIȚANU” DIN REPUBLICA MOLDOVA

Disciplina: OPTICA VIZUALĂ ȘI PRODUSE OPTICE

Magnetic resonance imaging in


optometry.
Efectuat:
CRISTINA COȘULĂ
BONTEA GEORGETA
• Imagistica prin rezonanță magnetică este un
test care se folosește de un câmp magnetic și
de pulsuri de radiofrecvență pentru
vizualizarea imaginii diferitelor organe și
țesuturi ale corpului omenesc.
• In 1977 a fost efectuata prima examinare a unei
persoane cu ajutorul rezonantei magnetice, iar
producerea imaginii a durat 5 ore cu acest
aparat care a fost numit "Indomitable". Dupa
cateva decenii imagistica prin rezonanta
magnetica (IRM) sau Rezonanta magnetica
nucleara (RMN) a devenit o investigatie care
ofera informatii mai precise decat radiografia,
ecografia sau tomografia computerizata pentru
diagnosticul accidentelor vascular cerebrale,
artritei si tumorilor. 
• Indicatiile explorarii RMN sunt foarte
vaste si incepand cu capul si gatul se pot
detecta anevrisme, sangerari cerebrale,
leziuni nervoase, accidente vasculare
cerebrale, dar si diverse afectiuni ale
ochiului si urechilor.
• In regiunea abdominala si pelvina pot fi
depistate leziuni ale urmatoarelor organe:
ficat, pancreas, splina, rinichi, uter, vezica
urinara, ovare si prostata.
• La nivelul oaselor si articulatiilor pot fi
depistate diverse tumori osoase, fracturi,
rupturi de ligamente si tendoane, infectii ale
oaselor.
• Pentru vasele de sange exista o varianta de
rezonanta magnetica numita Angio-RMN,
specializata pe investigarea vaselor si a
circulatiei. Este utila in evidentierea
cheagurilor (trombozelor), anevrismelor sau
afectiuni vasculare.
     CUM FUNCŢIONEAZĂ REZONANŢA MAGNETICĂ NUCLEARĂ
• Imagistica prin rezonanţă magnetică este una dintre cele mai noi tehnologii
imagistice disponibile în spitale pentru diagnoză. RMN-ul reprezintă o
tehnică tomografică care are la bază fenomenul rezonanţei magnetice
nucleare.
     Nu sunt folosite raze X, aşa cum este cazul cu radiografia tradiţională ori
cu tomografia computerizată, în acest caz pacientul fiind plasat în interiorul
unui câmp magnetic foarte puternic (în jur de 30000 de ori mai puternic
decât câmpul magnetic al Pământului). Nucleele atomilor de hidrogen
(protoni) sunt caracterizate de o proprietate specială cunoscută sub numele
de spin. Asta înseamnă că anumite proprietăţi ale protonilor sunt similare
celor ale unor minusculi magneţi bară, care într-un câmp magnetic static au
doar două orientări posibile; fie aliniate, fie opuse câmpului magnetic .Sunt
mai numeroşi protonii care se aliniază cu câmpul magnetic, deoarece pentru
acest lucru este nevoie de o cantitate mai mică de energie. Astfel că, în
interiorul corpului pacientului, magnetizarea netă la nivelul ţesuturilor este
caracterizată de o aliniere paralelă cu câmpul magnetic aplicat.
• Odată pulsul de radiofrecvenţă aplicat şi magnetizarea netă
definitivă, este nevoie de anumiţi timpi până când protonii
revin la poziţiile originale, timpi guvernaţi de constantele T1 şi
T2, care diferă de la un tip de ţesut la altul. Imaginile obţinute
prin rezonanţă magnetică iau naştere folosind o serie de
pulsuri de radiofrecvenţă atent calibrate. Prin modificarea
acestor secvenţe la care sunt emise pulsurile se pot evidenţia
diferenţele în funcţie de T1 ori T2. Este de asemeni posibilă
setarea intervalului între pulsuri astfel încât contrastul să nu
depindă de T1 şi T2 ci doar de densitatea de protoni a zonei
investigate. Imaginile ponderate în funcţie de T1 înfăţişează
ţesuturile caracterizate de o valoare mai mare a lui T1 (de
pildă apa) cu nuanţe întunecate. În cazul imaginilor ponderate
în funcţie de T2, ţesuturile caracterizate de o valoare mare a
lui T2 apar mai strălucitoare. Această caracteristică poate fi
folosită pentru a depista ţesuturi afectate de anumite maladii.
Informațiile furnizate pot fi utilizate pentru
diferențierea țesuturilor anormale și
normale, pentru detectarea tumorilor și
pentru a analiza activitatea celulară.
În studiile RMN funcționale (fMRI),
informațiile despre intensitatea pixelilor au
fost utilizate pentru a măsura răspunsul
creierului sau chiar retinei la diferiți
stimuli.
Aproximativ 20% din cortexul creierului uman este dedicat
procesării vizuale, incluzind lobul occipital și se extinde în
regiuni temporale și parietale

IRM poate dezvălui schimbări asociate în creier, în special


în căile vizuale, la o serie de afecțiuni vizuale, inclusiv
anoftalmie, glaucom și degenerescența maculară legată
de vârstă (AMD).

Mai recent, spectroscopia cu rezonanță magnetică (MRS)


a fost utilizată pentru a investiga modificările
neurochimice în cortexul vizual; modificările
concentrațiilor metabolitului pot fi apoi corelate cu
modificările structurale și funcționale.
• În decursul ultimelor decenii, progresele
înregistrate în tehnologia RMN au permis obținerea
de imagini de rezoluție mai ridicată, cu un contrast
mai bun al țesuturilor și rezoluții spațiale <1 mm3
• Astfel de progrese au permis cercetătorilor să
exploreze posibila relație între deficitele vizuale și
arhitectura corticală, în special în cadrul unor
structuri cu granulație mai fină, inclusiv nucleul
genicular lateral (LGN) și radiațiile optice de
materie albă, care pot reflecta sursa sau consecința
deficit.
Ochiul este un organ superficial și anatomic distinct, cu
structuri care trebuie vizualizate cu o rezoluție spațială
ridicată. Unele dintre structurile sale au un conținut
ridicat de apă
• De exemplu, umoarea apoasă este un lichid limpede
având proprietăți similare cu cele ale apei; umple
segmentul anterior al ochiului.
• Umoarea vitroasa este un jeleu avascular care conține
98% apă și umple segmentul posterior al ochiului.
• Contrastul RMN între diferite structuri oculare poate
fi, prin urmare, obținut pe baza diferențelor dintre
conținutul lor de apă
• Contrastul RMN între structurile oculare poate
fi de asemenea realizat pe baza diferențelor
de proprietăți de relaxare ale structurilor
oculare, caracterizate prin timpii de relaxare
T1, T2
• În setările RMN clinice, pacienții sunt scanați
fără a fi anesteziați și în unele studii, cu ochii
deschiși și fixați la un obiect static
Imaginile axiale T2prezintă tumora intraoculară - retinoblastom (capete de săgeată
albe), cu extensie de-a lungul nervului optic (săgeată albă). (b) imagini axiale T2W
coronale și post-contrast subțiri suprimate, care prezintă masa intraconală cu
amplificare (hemangiom cavernos). Asterixul și capetele săgeților arată leziunea
Gliomul nervului optic bilateral
Retinoblastoma
Nu pot efectua IRM pacientii care:

• au stimulator cardiac si alti biostimulatori;


• sunt purtatori de proteze osoase metalice;
• au proteze cardiace valvulare, stenturi
vasculare sau orice alte implanturi metalice
care sunt declarate incompatibile cu
explorarea IRM.
Concluzii

• Investigatia Imagistica prin Rezonanta Magnetica (IRM)


foloseste campul magnetic, undele radio si un computer
pentru a produce imagini ale structurilor corpului
• Scanarea IRM nu este dureroasa si nu implica radiatii cu
raze X
• Pacientii cu stimulatoarele cardiace, implant cohlear, nu
pot fi scanati cu IRM din cauza efectului de magnet
• In timpul unei investigatii Imagistica prin Rezonanta
Magnetica (IRM) poate sa apara senzatia de
claustrofobie.