LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

Clasa a VIII-a
 Capodopera sadoveniană
“Baltagul” este romanul
a cărui geneză
pare a fi prelucrarea unui mit şi
îmbogăţirea
unui simbol ştiut.
Baltagul, apărut în 1930, este un

adevărat epos al lumii arhaice

româneşti care păstrează de veacuri

ocupaţii, tradiţii şi obiceiuri.

 Este un roman păstoresc ,
”este partea nescrisă a Mioriţei ”
după cum afirmă
Vladimir Streinu.
Este roman mitic (preia şi
dezvoltă motivele principale din
balada Mioriţa).
 Că autorul s-ar fi inspirat din
Mioriţa,
sau ca este deznodământul
Mioriţei,
pare să o sugereze chiar şi motto-ul
”Stăpâne, stăpâne /
Mai cheamă ş-un câne”.
Cu alte cuvinte tema romanului
o constituie evocarea satului
patriarhal de munte,
cu tradiţii, obiceiuri şi
legi rescrise care
sunt coduri de morale pentru
oamenii de pe Rarău.
 Romanul “Baltagul” se
caracterizează printr-o mare
varietate tematică: teme sociale,
istorice, psihologice, ştiinţifico-
fantastice, de aventuri. După unii
cercetători ai romanului se
disting în roman o temă
principală şi una secundară.
 Tema principală o constituie
restabilirea echilibrului iniţial
într-un univers păstoresc în care
se produce un dezechilibru
printr-un omor, un omor
determinat de cauze materiale.
 Tema secundară: descrierea
monografică a unei lumi
arhaice, cea a satului
moldovenesc de munte de la
confluenţa secolelor XIX şi XX,
în care încep să pătrundă,
timid, dar neliniştitor,
elementele civilizaţiei moderne.
Tema romanului – soarta omului de
a fi muritor ; căutarea şi cunoaşterea
adevărului .
Criticul literar Perpessicius
apreciază că “ Baltagul este romanul
unui suflet de munteancă , ce nu se
dă în lături de la greutăţi şi care este
neobosită până dezleagă firul
întâmplărilor .”
Căci lumea evocată de Sadoveanu
este tocmai lumea păstorilor, veche
de când lumea, cu legi devenite
sacre, acea lume căreia însuşi
Dumnezeu: „i-a pus rânduiala şi
semn”
şi locuitorilor ei le-a orânduit să
aibă „o inimă uşoară ca să vă
bucuraţi cu al vostru. Să vă
pară toate bune; să vie la voi
cel cu cetera; şi cel cu băutura;
şi s-aveţi muieri frumoase şi
iubeţe.”
 .
Acţiunea se desfăşoară linear,

urmărind un fir epic concentrat în

trei nuclee epice, care corespund

celor trei părţi ale romanului.

 Partea I
Partea I ( expoziţiunea şi intriga)
cuprinde capitolele I – VI şi are ca
nucleu epic aşteptarea. Această parte
are un caracter expozitiv şi cuprinde:
aşteptarea înfrigurată a întoarcerii lui
Nechifor, plecat la Dorna să vândă şi
să cumpere oi, neliniştea care-i macină
sufletul, semnele prevestitoare,
punerea în rânduială a gospodăriei,
pregătirea pentru drum şi apelul
făcut la autorităţi(spirituale:
preotul, vrăjitoarea şi de stat:
prefectul ), situarea în prim-plan a
familiei Lipan, insistându-se asupra
chipului Vitoriei, evenimentul care
provoacă neliniştea eroinei şi
portretul ei iniţial.
 Partea a II-a
Partea a II-a ( desfăşurarea acţiunii)
cuprinde capitolele VII – XIII şi se
caracterizează printr-un caracter
dinamic. Acţiunea este lineară: căutarea
lui Nechifor Lipan şi descrierea datinilor
şi a obiceiurilor din satele de munte;
găsirea urmelor şi a câinelui lui Lipan şi
descoperirea trupului într-o râpă.
 Partea a III- a
Partea a III-a (punctul culminant şi
deznodământul) cuprinde capitolele
XIV – XVI şi are un caracter dramatic.
În acest nucleu epic asistăm la
împlinirea actului justiţiar prin
„legea baltagului”. Această parte conţine
pregătirile de înmormântare, cu
respectarea tradiţiilor,
 înmormântarea osemintelor lui Lipan,
demascarea ucigaşului, pedepsirea lui şi a
complicelui în faţa autorităţilor.
Această parte este dramatica pentru că
Vitoria menţine tensiunea, prin relatarea
faptelor, prin argumente strivitoare.
Vitoria Lipan , nevastă de oier din
Măgura Tarcăului, îşi aşteaptă soţul
plecat la Dorna să cumpere oi .
Într-o seară de toamnă, torcând pe
prispa casei, ea îşi aminteşte de
Nechifor cu drag,
căci era om plin de viaţă, gospodar şi
oier priceput, vesel şi sociabil, iubind
petrecerile şi nunţile, unde spunea
mereu o poveste despre oamenii de la
munte, pe care Dumnezeu i-a
înzestrat cu inimă uşoară, să poată
rezista unei vieţi pline de privaţiuni .
 Neliniştea o face să caute sfat la
părintele Dănilă, ba chiar şi la baba
Maranda,vrăjitoarea. Unele vise
presimţiri, care se acumulează
treptat, îi vădesc în cuget ideea că el
ar fi dispărut , mort pe undeva, fără
să-l ştie nimeni.
Îngrijorarea Vitoriei sporeşte cu fiecare
zi , căci ea cunoaşte drumul urmat
invariabil , an de an , şi ştie că ar fi
trebuit să se întoarcă demult .
Hotărâtă să plece în căutarea lui după
sărbătorile de iarnă , îşi cheamă acasă
fiul , plecat cu turmele în bălţile Jijiei .
 Înştiinţează autorităţile de la
Piatra - Neamţ de dispariţia lui
Lipan şi o duce pe fiica sa ,
Minodora , la mănăstire, pentru a fi
în siguranţă . Cunoscând bine
drumul turmelor , Vitoria alege
drumul pe care presupune că l-ar fi
urmat şi soţul ei.
Înfruntând viscolul iernii, ea poposeşte
în localităţile întâlnite în cale, stă de
vorbă cu oamenii şi află că Lipan
trecuse pe acolo. La Borca a întâlnit
un botez, iar la Cruci - o nuntă.
Deşi este îngrijorată, munteanca
ştie să-şi ascundă neliniştea şi să
participe la aceste evenimente atât cât
să nu supere gazdele.
În cele din urmă, mama şi fiul ajung
în ţara Dornelor. Inteligentă şi
neobosită, Vitoria întreabă oamenii,
chibzuieşte, pune cap la cap,
informaţiile culese şi deduce că
Lipan fusese însoţit de alţi doi oieri,
cărora le vânduse o parte din turma
cumpărată de el .
În localitatea Sabasa , Lipan nu mai
ajunsese , la cârciumă poposind
doar ceilalţi doi .
Refăcând drumul dintre localităţi ,
găsind între timp şi câinele lui
Lipan pripăşit la un gospodar,
Vitoria descoperă într-un târziu,
într-o râpă, osemintele soţului.
 Respectând tradiţia, munteanca
organizează praznicul şi, ajutată de
domnul Toma, cârciumarul, şi de
soţia acestuia , îl înmormântează pe
Lipan cu toate cele cuvenite .
La praznicul de pomenire invită şi
autorităţile din partea locului , dar şi
pe cei doi presupuşi asasini .
 Conducând discuţia cu abilitate ,
mărind tensiunea cu fiecare clipă ,
ea povesteşte drumul celor trei oieri
şi uciderea lui Lipan ca şi când ar fi
fost de faţă . Nemaiputând suporta ,
cei doi mărturisesc crima şi sunt
arestaţi .
 Deşi suferă cumplit , Vitoria
nu se lasă doborâtă
şi are cugetul împăcat că
şi-a făcut datoria de soţie şi de
creştină.
Ea plănuieşte să-i arate Minodorei
mormântul şi să recupereze turma
pierdută , găsind în sine puterea de
a duce mai departe viaţa cu toate
responsabilităţile ce-i revin .