MANAGEMENT APLICAT ÎN EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

EFS, AN III, SEM 1, AN UNIV. 2016-2017

CURS 3

3.11. 2016
 CULTURA ORGANIZAŢIONALĂ

(ASPECTE GENERALE ŞI PARTICULARE ALE CULTURII ORGANIZAŢIONALE)

 
 
DEFINIREA CULTURII ORGANIZAŢIONALE

Cultura organizaţională este un concept dificil de definit; în literatura de

specialitate aceasta nu are o definiţie unanim acceptată. Dintre definiţiile culturii
organizaţionale le prezentăm pe următoarele:
 
„un set dominant şi coerent de valori împărtăşite (de către membrii organizaţiei: școală / liceu),
indus de mijloace simbolice”;

„simboluri, convingeri şi modele de comportament învăţat, produs şi recreat de oameni care îşi
dedică energia şi munca vieţii unei organizaţii”;

„un model de prezumţii fundamentale, pe care un grup dat le-a inventat, descoperit sau
dezvoltat, învăţând să învingă problemele de adaptare externă şi de integrare internă”;

„un sistem de valori, convingeri şi obiceiuri împărtăşite întro organizaţie, care interacţionează
cu structura formală pentru a produce norme comportamentale”;

„un sistem de valori, prezumţii, convingeri şi norme împărtăşite de membrii unei organizaţii,
care îi unesc”.
Caracteristicile culturii organizaţionale, adaptate unei organizaţii (școală / liceu)
ar fi:

identitatea membrilor: nivelul la care angajaţii (corpul profesoral, elevii, personalul

nedidactic), se identifică cu organizaţia (şcoală / liceu de profil teoretic / vocaţional);

orientarea spre grup: nivelul în care activităţile sunt organizate pentru întreg colectivul sau
sunt direcţionate pe anumite persoane;

orientarea spre oameni: gradul în care, managerii sunt interesaţi, urmăresc, impactul
rezultat de o decizie asupra propriului personal;

exercitarea controlului: modul în care, legislaţia în vigoare, reglementările, regulamentele

de ordine interioară, este folosit pentru a superviza activitatea comportamentul
personalului care deserveşte instituţia în cauză;
 Acest termen derivă din limba latină, sinonimul fiind cultivarea pământului, adaptat mai tîrziu
cultivării spiritului.
Cu timpul s-a ajuns ca termenul să definească realizările intelectuale, spre deosebire de
civilizaţie, echivalenta realizărilor materiale.
Un sens mai nou a apărut în antropologie, când F. W. Taylor (1871) a definit cultura ca
ansamblu de valori, rituri, tabuuri.

De-a lungul timpului au apărut şi alte sensuri:

cultură civică

cultură politică

cultură de masă

cultură medievală

cultură fizică

cultul religios
 Astăzi, în orice organizaţie sportivă – incluzând aici, şcolile / liceele cu profil teoretic /
vocaţional (program sportiv), cluburi şi asociaţii sportive, de stat sau particulare – indiferent de
mărimea şi valoarea acesteia, există într-o măsură mai mică sau mai mare, mai puţin sau mai mult
promovată, o cultură organizaţională proprie, perpetuată de-alungul istoriei sale, de specificitatea
abordării şi rezolvării problemelor şi a practicilor de conducere.

În România, după 1990, cultura organizaţională specifică şcolilor / liceelor cu activităţi sportive de masă,
precum şi a şcolilor / liceelor vocaţionale, cluburi şi asociaţii sportive (de performanţă) a cunoscut transformări,
caracterizate astfel:
 
I. şcoli / licee: decada 1990 - 2000, este reflectată printr-o alternanţa a rezultatelor (pozitive şi negative), cu o medie
mai mare, în favoarea celor negative.

Cauze:

lipsa motivării antrenorilor / profesorilor de educaţie fizică pentru obţinerea rezultatelor sportive;
baza materială precară, în marea majoritate a acestor instituţii;
reducerea drastică a fondurilor destinate activităţilor sportive de masă;
lipsa stabilităţii legislative (în special celor destinate activităţilor sportive);
aportul insignifiant al implicării persoanelor fizice, juridice, firmelor etc. în relaţia cu aceste instituţii;
un segment reprezentativ al colectivului profesoral cu „rădăcini”, încă, puternic ancorate întro cultură de tip
„centalizat”;
dificultăţi de adaptare, pentru un anumit număr de profesori, la influenţele manageriale, culturale, importate;
reticenţa factorilor de conducere, de la nivel local şi naţional, faţă de activitatea de educaţie fizică, de cea
sportivă de masă sau performanţă.
Consecinţe:

pierderea tradiţiilor sportive, existente în unele dintre aceste instituţii (clase de profil /
echipe reprezentative);

reducerea numărului de competiţii sportive la nivel local, judeţean, zonal şi naţional;

reducerea ariei de selecţie pentru copiii / elevii care prezintă abilităţi sau interes
deosebit pentru activităţile sportive;

impactul negativ asupra activităţilor sportive de performanţă datorat degradării,

şubrezirii suportului adus de activităţile sportive de masă;

reculul înregistrat în rândul copiilor / adolescenţilor / tinerilor, referitor la starea lor de

sănătate fizică (apariţia deficienţelor fizice, a imunităţii organismului la diferite boli,
tendinţe vizibile spre sedentarism etc.).
 
 După anul 2000 activitatea sportivă pe cele două planuri, de masă şi de performanţă, cunoaşte
un uşor dar stabil reviriment, în cea ce privesc rezultatele sportive.
  

Cauze:

posibilităţi mai ample, de atragere de fonduri, destinate activităţilor sportive de masă şi de

performanţă;

programele locale şi guvernamentale pentru revigorarea activităţii de educaţie fizică şi sport şi a

sportului de performanţă prin construirea unor baze sportive moderne (săli de sport, baze sportive
pentru desfăşurarea activităţilor de loisir etc.);

stimularea profesorilor de educaţie fizică / antrenorilor, de a participa în competiţii locale, zonale şi

naţionale prin suportul financiar propriu al fiecărei instituţii, precum şi prin atragerea de către
aceştia, a fondurilor extra-bugetare, realizate cu terţe persoane sau instituţii.
II. cluburi şi asociaţii sportive (de performanţă) au cunoscut turbulenţe, în cea ce priveşte propria lor
cultură organizaţională, din perioada 1990 şi până în prezent, caracterizată astfel:

 A. entităţi sportive (înfiinţate pînă în 1989) cu traseu descendent dus pînă la dizolvare:
- lipsa capacităţii de adaptarea la economia de piaţă, datorate unei culturi organizaţionale şi a unui
„management”, centralizate;

B. entităţi sportive (înfiinţate înainte sau imediat după 1990), care s-au autodizolvat sau au
încercat diferite fuziuni organizaţionale:
- amatorismul managerial generat de lipsa acută de informaţii şi susţinut puternic de „vechile calităţile
manageriale” individuale;

C. entităţi sportive (înfiinţate / reînfiinţate între 1992-1996) care au un parcurs sinusoidal, în cea
ce priveşte performanţa sportivă:
- acceptarea de către cei din conducere, a influenţelor manageriale din vest şi celor nord-americane,
în cea ce priveşte identitatea propriei organizaţii în peisajul sportiv din România, şi nu numai, dar
coroborată, din nefericire, cu o potenţă economică redusă, în special cu cea financiară;

D. entităţi sportive (restructurate „din temelii” / nou înfiinţate după ’96-’98) cu un parcurs lent dar
ascendent în sportul de performanţă şi în cel de mare performanţă:
- abilităţile profesionale ale noului val de manageri, completate de aportul financiar a unor persoane /
firme cu activităţi şi potenţial economic stabil.
Cauze:

experienţa acumulată de profesori / antrenori prin parteneriate, la nivel naţional şi în special la

cel internaţional;

participarea cu proiecte vizând dezvoltarea activităţilor sportive de masă / de performanţă;

îmbogăţirea performanţelor profesionale practice, prin participare la cursuri, lecţii deschise,

antrenamente, jocuri oficiale, organizate de Inspectoratele Şcolare Judeţene, Federaţiile de
specialitate, Agenţia Naţională pentru Sport etc;

lărgirea „paletei” teoretice prin studiu de specialitate şi în special prin studii postuniversitare de
managemet şi marketing, au adus în peisajul sportiv, şcolar / liceal – de masă / performanţă,
redescoperirea culturii organizaţionale proprii, pe valenţe noi, adaptate cerinţelor europene şi
mondiale.
 Câştigarea prim-planului, în concurenţa directă cu instituţii similare, poate fi oferită
de propria cultură organizaţională, cu menţiunea că această cultură trebuie bine întărită
de atributul vizibil, caracterizat de:

tipul clădirilor;

amplsarea şi dotarea birourilor;

dotarea modernă a săli de sport / bazei sportive în aer liber;

oferta pentru închirierea sălii de sport /bazei sportive, acestea realizate,

proiectate, prin mesaje de publicitate (banner), prin informaţiile de pe propriul site

(internet), mass-media etc.
 Trebuie de avut în vedere faptul că naşterea, dezvoltarea şi evoluţia ulterioară a unei culturi
organizaţionale, din cadrul unei înstituţii de învăţământ (şcoală / liceu), este un proces complex,
elaborat, de durată, care se realizează şi datorită interacţiunii unor factori, cum ar fi:

gradul de integrare a activităţii;

specificitatea mediului cultural;

nivelul de adaptabilitate la acest nivel cultural;

istoria instituţiei de învăţământ (şcoală / liceu, teoretic / vocaţional);

influenţa personalităţilor care au condus de-a lungul timpului (director, profesori de educaţie
fizică / antrenori, cu performanţe deosebite fată de concurenţa din branşă);

evenimente importante care au străbătut instituţia (inclusiv performanţele sportive);

resursele umane şi resursele materiale cu care se poate realiza performanţa.

 
 Îmbunătăţirea rezultatelor sportive, de masă / de performană, ar fi după părerea specialiştilor
faptul că, interesul pentru cultura organizaţională a cunoscut o creştere considerabilă, completată de
convingerea top-managerilor şi a managerilor că există o legătură puternică între aceasta şi
performanţă, atât la nivel de discipline teoretice şi în special la cele de activităţi sportive.

Trebuie de avut în vedere faptul că o cultură aparţinând unei organizaţii (şcoală / liceu / -
teoretic / vocaţional, club sportiv etc.), nu trebuie confundată cu o cultură naţională, regională, etnică
sau de alt gen.

Cultura organizațională poate oferi:

performanţe profesionale preconizate:

- în cea ce priveşte individul (managerul / profesorul / antrenorul) cunoaşterea, în prealabil, a mediului

în care urmează să-şi desfăşoare activitatea profesională, poate constitui un atu în adaptarea la noul
loc de muncă, dar mai important obţinerea performanţelor pentru care a fost selecţionat.

eşecul profesional:

- statisticele prezintă situaţii, şi nu puţine la număr, când sportivi, profesori / antrenori, manageri, nu au
reuşit să-şi confirme valoarea profesională sau nu s-au ridicat la nivelul dorit, motivul fiind
neadaptarea la mediul cultural respectiv.