Nutriţia şi dieta în bolile

digestive la copil

Conf. Dr. Lucia Livia Slăvescu

Clinica pediatrie II, UMF “Iuliu
Haţieganu” Cluj-Napoca
 Pentru o creştere şi dezvoltare normală, pentru a
favoriza anabolismul, proces metabolic ce caracterizează
vârsta copilului, este nevoie de o alimentaţie adecvată,
ştiinţifică.

Nutriţia defectuoasă, respectiv malnutriţia, duce nu

numai la o insuficientă dezvoltare fizică, ci şi la alterarea
imunocompetenţei, de unde repetatele şi gravele infecţii,
precum şi la o sistare a multiplicării celulelor sistemului nervos
central, ceea ce influenţează negativ dezvoltarea mintală.

Alimentaţia sugarului cuprinde:

1. alimentaţia naturală – exclusiv cu lapte de mamă;
2. alimentaţia artificială cu lapte de vacă sau lapte praf
(1- formulă clasică, 2-semiadaptată, 3-adaptată sau
umanizată);
3. alimentaţia mixtă – lapte de mamă + lapte de vacă sau
lapte praf;
4. diversificare.
 Nevoile calorice, de lichide şi de principii nutritive esenţiale, în primul an de
viaţă sunt sintetizate în tabelul următor:

Lichide Principii nutritive

Trim Cal/kg/zi Vit.D U/zi
ml/kg/zi P g/kg/zi G g/kg/zi L g/kg/zi
I 110-120 150-200 3-4 10 4-6 800-1000
II 100-120 130-160 3-3,5 8-12 5 800-1000
III 100 100-140 3 8-10 4 800-1000
IV 80-90 100-120 2,5-3 8-10 4 800-1000
Principii fundamentale în alimentaţia sugarului sănătos
1. Obligativitatea-necesitatea alimentaţiei naturale.
2. Înţărcarea se va face între 8-10 luni, nu mai devreme
de 6 luni şi nu mai târziu de 12 luni.
3. În cazul imposibilităţii asigurării alimentaţiei naturale
se recurge la:
alimentaţie mixtă, preferându-se tehnica administrării
laptelui praf clasic, semiadaptat sau adaptat sau laptele
de vacă modificat, în completarea mesei insuficiente de
lapte matern;
alimentaţia artificială. În acest caz se va fololsi laptele
praf. Concentraţia laptelui obişnuit va fi de : 8% în prima
lună, 10% în următoarele 2-3 luni şi 12,5% din luna 3-4-a +
5% zaharat.
 În mod excepţional se alimentează sugarul cu lapte
de vacă neacidulat.
Astfel în prima lună: lapte de vacă 1/2 cu adaos de
apă de orez 2-3%+zahăr 5%, de la o lună lapte de vacă 2/3
cu făină de orez 2-3%+5% zahăr, iar de la 4 luni lapte de
vacă integral+5% zahăr.

4. Raţia alimentară se calculează în funcţie de nevoile

calorice, de necesarul de lichide, de asigurarea principiilor
nutritive esenţiale, conform tabelului.

Numărul meselor în care se va repartiza cantitatea totală

de alimente este următorul:
 6-7 mese în prima lună;
 6 mese până la 2 ½ -3 luni şi greutate de 5 kg;
 5 mese după 3-3 ½ luni şi peste greutate de 5 kg;
 Raţia zilnică poate fi calculată astfel:
Pentru sugarii alimentaţi natural se poate utiliza formula
lui Finkelstein:
în primele 10 zile de viaţă:
 raţia=(Z-1) x 70 pentru născuţii cu 3000-3250 g;
 raţia=(Z-1) x 80 pentru născuţii cu peste 3250 g;
în care Z=numărul zilelor de viaţă

peste 10 zile de viaţă stabilirea raţie alimentare se face

conform nevoilor de calorii şi lichide/24 de ore.

Pentru cei alimentaţi artificial se va da diluţia sau

concentraţia corespunzătoare vârstei, fără să se
depăşească 700-800 ml lapte de vacă integral/24 de ore
sau lapte praf.
 5. Diversificarea alimentaţiei necesită respectarea
strictă a următoarelor reguli:

Orice aliment nou se introduce numai în perioada în

care sugarul este complet sănătos;
Introducerea oricărui aliment nou se face progresiv,
tatonându-se cu ocazia fiecărei noi trepte cantitative,
toleranţa digestivă;
Se administrează, indiferent de natura alimentului,
numai cu linguriţa;
Nu se introduc niciodată simultan două sau mai multe
alimente noi;
La primele semne de apariţie a tulburărilor digestive, se
suprimă alimentul nou introdus, care nu se readministrează
decât odată cu normalizarea tranzitului intestinal.
 Refluxul gastroesofagian (RGE)

Definiţie: întoarcerea unei cantităţi de conţinut gastric în

esofag, care conduce la manifestări:
Respiratorii (wheezing recurent, tuse cronică, apnee cu
cianoză, stridor, pneumonie);
Gastrointestinale (esofagită, malnutriţe);
Neurocomportamentale (agitaţie, arcuire, hiperextensia
gâtului)

Alimentaţia:
Îngroşarea laptelui;
Prânzuri mici şi repetate;
Eliminarea alimentelor care scad presiunea SEI sau cresc
aciditatea gastrică (alimente grase, băuturi carbogazoase,
citrice, roşii);
Gastritele

Definiţie: prezenţa infiltratului inflamator la nivelul

mucoasei gastrice (fără a exista obligator corespondenţă
clinică). În funcţie de tipul infiltratului inflamator se
disting:
Gastrite acute: infiltrat cu polimorfonucleare (inflamaţie
acută):
Gastrite cronice: infiltrat cu mononucleare (inflamaţie
cronică).

Regim dietetic:
Evitarea alimentelor care declanşează durerea;
Evitarea alimentelor iritante pentru mucoasa gastrică
(condimente, murături, ceai, cafea, băuturi acidulate,
alcoolul, prăjeli, afumături);
Dietă bogată în fibre alimentare (contribuie la legarea
acizilor biliari şi au acţiune asupra concentraţiei de
pepsină) şi acizi graşi esenţiali (sunt precursori ai
prostaglandinelor);
Diareea acută

Definiţie: emisia a 3-5 sau mai multor scaune în 24 ore sau

accelerarea tranzitului intestinal care depăşeşte de 2 sau
mai multe ori numărul obişnuit de scaune din timpul
ultimelor 4 săptămâni anterioare.

Gastroenterocolita acută:

Definiţie: boală cu debut acut, cu durată mai puţin de 10

zile, care evoluază cu febră, scaune diareice şi vărsături,
la care nu se detectează altă cauză (infecţii urinare,
infecţii respiratorii, septicemie, etc.)
Diaree acută  pierdere de apă şi electroliţi 
deshidratare acută + tulburări ale echilibrului
acidobazic.

Sindromul de deshidratare acută (SDA) – gravitate

apreciată în funcţie de pierderea “acută” în greutate:
1. Diaree acută “simplă” sau “uşoară” (SDA cu pierdere
0-5% din greutatea corporală);
2. Diareea acută formă medie (SDA cu pirdere 6-10%
din greutatea corporală);
3. Diareea acută formă severă (SDA cu piredere peste
10% din greutatea corporală).
Etiologia gastroenterocolitei acute:

Virusuri: Rotavirus, Adenovirus, Astrovirus,

Norwalk-like, Calicivirus;
Bacterii: Salmonella, Shigella, E.coli, Campylobacter
jejunii, Clostridium difficile, Enterobacter,
Klebsiella, Pseudomonas, Yersinia;
Protozoare: Criptosporidium, Giardia lamblia,
Entamoeba histolytica;
Toxiinfecţii alimentare : toxina stafilococică
 Dieta

NU se va întrerupe alimentaţia naturală.

Unii autori au renunţat la dieta clasică în
enterocolitele copilului, recomandând, după o scurtă
periodă de dietă “hidrică“, realimentarea precoce cu
formula folosită înainte de boală, renunţând la dieta
de tranziţie.
Perioada de regim hidric nu trebuie să
depăşească 24 h.
Se administrează 150 –200 ml/kg/24h fără a
depăşi 1000 ml/zi la sugar.
1. Regim dietetic în diareea uşoară şi medie,
gastroenterocolită acută
Rehidratarea este cel mai important în primele 6-12 ore cu
soluţii polielectrolitice:
-GESOL (la 1 L apă): 3,5 g NaCl ; 2,5 g
NaHCO3 ; 1,5 g KCl şi 20 g glucoză
-Pedyalite (la 1 L apă): Na 45 mEq; 20 mEq K;
35mEq Cl; 30mEq citrat; 25 g dextroză
-Lytren: glucoză 9 g; dextrin maltoză 42 g; Na 42
mEq; K 25 mEq; Cl 40 mEq; citrat 19 g;
- Humana Electrolyt: glucoză 16 g; dextrin maltoză
2,8g; Na 1,39 g/l; K 0,78 g/l; Cl 1,76 g/l;

În primele 4 - 6 ore se administrează 50 – 100 ml/kg

apoi, în urmatoarele 12 ore, restul, suplimentându-se cu 10
ml/kg pentru fiecare scaun lichid.
 Realimentarea se va face treptat respectând
principiul reintroducerii progresive a alimentaţiei
anterioare îmbolnăvirii.
La profilul etiologic al enterocolitelor acute ale
copilului în Romania considerăm necesară menţinerea
dietei de tranziţie.
După rehidratare, până la normalizarea scaunului (4-
7 zile), se foloseşte Humana HN Prebiotic ca dietă
specială (concentraţia şi cantitatea sunt recomandate de
medic);
 sugarii < 6 luni alimentaţi natural – menţinerea
alimentaţiei la sân, “la cerere”;
 sugarii < 6 luni alimentaţi exclusiv / predominent lactat
– aliment de tranziţie (morcov, mucilagiu de orez, lapte
praf dietetic – Humana HN Prebiotic, Milupa HN25, NAN
HA);
 sugarii > 6 luni alimente recunoscute ca antidiareic;
 Din experienţa ultimei periode, cea mai frecventă
cauză de eşec în tratamentul enterocolitelor acute severe
este realimentarea precoce, realizată intempestiv.
După agresiunea agentului etiologic asupra mucoasei
intestinale se produc modificări care constituie substratul
sindromului postenteritic:
deficite de dizaharidaze;
deficit imun local –suprapopulare bacteriană
jejunală;
sensibilizare secundară la alergeni alimentari.

Dieta de tranziţie evită încărcarea osmotică, se va

evita administrarea de lactoză şi sucroză.
În funcţie de severitatea episodului enterocolitic
iniţial şi de terenul pacientului se va evita pe o perioadă
glutenul şi laptele de vacă.
2. Rehidratarea parenterală în gastroenterocolita acută
severă şi SDA
Indicaţii:
 deshidratarea gr. III
 deshidratarea de orice grad asociată cu :
-şoc;
-vărsături incoercibile;
-stare toxică;
-hemoragie digestivă;
-comă, convulsii sau alte semne de suferinţă
nervos centrală;
  -meteorismul abdominal important.
Necesarul perfuzabil este de :
• 40-60 ml/kg/zi la prematur;
• 80-100 ml/kg/zi la nou-născutul la termen;
• 100-120 ml/kg/zi la sugarul sub 6 luni;
• 80-100 ml/kg/zi la sugarul peste 6 luni.

La copilul peste 1 an necesarul se aproximează

după formula: 80-3 x vârsta = ml/kg/zi,
sau la orice vârsta, necesarul perfuzabil este de 1500
ml/m2/zi.
La această cantitate trebuie adăugat, în prima zi,
jumătate din pierderile estimate.
 Pentru simplitate se va administra 150
ml/kg/zi în trei fracţiuni:
• 50 ml/kg în primele 4h;
• 50 ml/kg în următoarele 8h;
• 50 ml/kg în ultimele 12 h.
1 ml soluţie apoasă= XX picături

La sugarul cu colaps se recomandă

administrarea în bolus a 10-20 ml/kg, care se poate
repeta după 30-45 min. până la reluarea diurezei şi
recolorarea tegumentelor.
Cauzele diareelor la copil (după Hugot şi Cezard)
I. Cauze infecţioase:
infecţii enterale;
enteropatii post infecţioase;
infecţii parenterale;
II. Context medico – chirurgical evocator:
cauze medicamentoase: antibiotice, laxative;
cauze medicale: endocrinopatii, boli hepatice, boli
metabolice;
cauze chirurgicale: rezecţii intestinale, intestin scurt;
deficite imune, etc.).
III. Cauze neonatale:
enterocolita ulcero-necrozantă,
infecţia.
IV. Maldigestia (insuficienţa pancreatică externă):
mucoviscidoza,
lipomatozele, etc.
 V. Malabsorbţia (cauzele principale):
atrofiile vilozitare,

malabsorbţia glucide, lipide, zinc, folat, vitamina B12,

intestinul scurt, etc.
VI. Diaree cu enteropatie exudativă:
alergia la proteinele laptelui de vacă;
boala celiacă;
gastroenterita cu eozinofile, etc.
VII. Diarei secretorii.
VIII. Colitele.
IX. Cauze funcţionale:
sindromul colonului iritabil,
constipaţia.
Tratamentul dietetic în diareea cronică
Include măsuri specifice fiecărei entităţi, întrucît sunt cuprinse
în diareea cronică o multitudine de boli:

În deficitul de lactază secundar sau primar:

• Preparate fără lactoză pe o anumită perioadă de
timp (Al110, Alfaré), apoi dacă este posibil
• Înlocuirea cu preparate cu cantităţi mici de
lactoză (Milupa HN25, etc)
• Preparate de lapte cu prebiotic ( Humana SL, BL)
În IDPLV - preparate din soia sau preparate din carne mixată
când se dezvoltă şi intoleranţa la soia, etc.
În celiakie – excluderea glutenului (a gliadinei) pentru 6-12 luni
sau toată viaţa în funcţie de vârstă, aspectul clinic şi
histopatologic;
În FC – dietă hiperproteică, hipolipidică, dar suficientă caloric.
Terminologie

 alactazie primară

 alactazia congenitală (intoleranţa la lactoză este evidentă

din prima zi de viaţă)

 intoleranţa la lactoză (se referă la simptomatologia

gastro-intestinală (diaree, crampe abdominale) apărută după
ingestia unei cantităţi variabile de lapte

 malabsorbţia lactozei (implică deteriorarea fiziologică a

hidrolizei lactozei )
Clasificare (după Lebenthal)

1.Deficit primar de lactază

Congenital (enzima absentă, histologie normală)

Hipolactazia primară cu debut tardiv (copil

mare, adult)
2. Deficit secundar de lactază
 Boli ale mucoasei intestinului subţire
- boala celiacă;
- gastroenterocolita acută severă virală (rotavirus);
- diareea intractabilă a sugarului;
- colonul iritabil;
- ulcerul duodenal.
 Alte boli cu implicaţii intestinale
- fibroza chistică de pancreas;
- hepatita virală;
- colita ulcerativă.
 Stări de nutriţie precară
- marasm;
- kwashiokor;
- inaniţie.
 După antibiotice
 Cauze anatomice organice
- sindromul intestinului scurt;
- stare postgastrectomie.
 Tratamentul în deficitul de lactază

În lumina datelor prezentate o dată ce

diagnosticul de deficit de lactază a fost stabilit
pare oportună introducerea terapiei, chiar dacă
simptomele de intoleranţă la lactoză sunt de
intensitate mică.

Optim ar fi să se acţioneze în aşa fel încât să

se reducă consecinţele deficitului de lactază şi în
acelaşi timp să nu apară efectele secundare ale
dietei restrictive.
1. Intoleranţa primară la lactoză (deficit congenital în
lactază)
• Este excepţională;
• Impune respectarea pe viaţă a regimului fără lactoză;

Alimente excluse:
Laptele de mamă;
Laptele de vacă sau orice preparat clasic, semiadaptat sau
adaptat de lapte praf şi derivatele sale;
Toate preparatele pentru sugari pe bază de lapte praf
(vacă), preparate cu reziduri de lactoză;
Toate medicamentele care au excipienţi lactoza;
Alimente permise:
Preparate dietetice pentru uz infantil pe bază de
proteine de soia (Humana SL – îmbogăţit cu constituenţi
esenţiali de origine animală: metionină, taurină, L-
carnitină);
Preparatele fără lactoză (Al 110, NAN fără lactoză);
Alimente autorizate în regimul fără PLV, inclusiv formule
hipoalergenice (NAN H.A.1 şi 2)
2. Intoleranţa primară la lactoză de tip adult
• Este legată de deficit “dobândit”
• Se tratează printr-un regim restrictiv de lactoză.

Intoleranţa la lactoză este variabilă de la un individ la altul.

Regimul de “inducţie” constă într-un regim strict, apoi

introducerea progresivă a laptelui din momentul
ameliorării simptomatologiei, cu scopul testării gradului
de toleranţă al pacientului.

Schema alimentară trebuie să respecte la început

recomandările regimului preconizat în alactazia
congenitală.
 Unii pacienţi beneficiază de dietă în care laptele este
parţial sau total înlocuit de către iaurt.

 Deşi tehnologia producerii iaurtului determină un

conţinut în lactoză al acestuia cu 30% mai mult decât
conţine laptele da vacă, iaurtul este bine tolerat
datorită prezenţei bacteriilor conţinând lactază
(Lactobacillus bulgaricus, Streptococus thermophilus).

 Deficitul de lactază poate fi de asemenea compensat

prin administrarea substitutivă a unor produşi
farmacologici conţinând aceste enzime, care sunt
obţinuţi din drojdie de bere şi fungi.
3. Intoleranţă secundară la lactoză

Alimente excluse:
Laptele de vacă şi derivaţii;
Alimentele preparate din comerţ conţinând lapte de vacă;
Medicamentele al căror excipient este lactoza;
După episoadele de diaree este necesară uneori şi evitarea
temporară a proteinelor din gluten, lapte şi soia;
Alimente permise:
Laptele de mamă trebuie administrat fracţionat;
Se va permite la început un lapte fără lactoză de tip NAN
fără lactoză, care va fi înlocuit cu un preparat cu conţinut
scăzut de lactoză de tip Milupa HN25, după care se trece
la introducerea progresivă a laptelui normal;
Dacă vârsta permite, lactoza se va introduce progresiv, ca
în cazul intoleranţei de tip adult.
După gastroenteritele acute grave, revenirea la normal
a activităţii lactazei intestinale are loc dupa circa 4
luni.

Tratamentul acut constă din alimentarea sugarului cu

preparate dietetice lipsite de lactoză.

Produsele de lapte pot conţine şi ele urme de lactoză,

iar iaurtul conţine o cantitate apreciabilă, dar
uneori este surpinzător de bine tolerat.
 După dispariţia simptomelor, următoarele alimente
pot fi introduse progresiv:
brânzeturi “dure” şi “moi”,
iaurturi: prezenţa bacteriilor “lactice”
producătoare de lactază ameliorează toleranţa la
lactoză,
alimente “compuse” în care, printre ingrediente
este şi lapte de vacă sau lactoză (unt, margarină,
biscuiţi, etc.)
Limita toleranţei cantitative pentru aceste
alimente este apreciată prin reapariţia simptomelor
imediat ce toleranţa este depăşită.
Această toleranţă poate fi ameliorată prin
fracţionarea aportului.
 DPLA si bolile cronice

Reducerea laptelui din dietă  efect nefavorabil in

metabolismul Ca   frecvenţei osteoporozei

mecanism insuficient cunoscut  neoplasme

reducerea sulfaţilor în hidrogen sulfhidric

+
pasajul intestinal rapid

colită ulcerativă
 Alergia la proteinele laptelui de vacă

Definiţie: alergia la proteinele laptelui de vacă se

caracterizează printr-o reacţie de hipersensibilitate care
afectează răspunsul imun şi este generată de proteinele
laptelui de vacă. Reacţia alergică poate apărea imediat sau
cu întârziere şi se manifestă clinic la nivelul:
pielii (urticarie, rash morbiliform, eczemă),
tractului gastrointestinal (vărsături postprandiale,
colici, vărsături, diaree)
aparatului respirator (wheezing).

Alimentaţia:
excluderea din alimentaţie a preparatelor care conţin
proteine din laptele de vacă;
folosirea preparate de lapte H.A. sau starter, a căror
proteină a suferit o hidroliză parţială (NAN H.A. 1 şi 2)
preparate de lapte în care proteina a suferit o hidroliză
foarte importantă, corespund formulelor care ar putea fi
calificate ca “analergice” (Alfare);
preparate din soia;
Alimente recomandate:
La sugarul alimentat cu lapte de mamă, dar cu risc
(antecedente familiale şi personale alergice), se va da o
perioadă cât mai lungă lapte de mamă, iar mamei i se va
recomanda să nu se alimenteze cu lapte de vacă, existând
şi în acest mod riscul de sensibilizare;
Se vor utiliza preparatele hipoalergenice (Alfare, Al-soy,
NAN H.A.), adaptând concret toleranţei copilului;
Se recomandă în momentul diversificării carnea, peştele,
ouăle, cu condiţia evitării laptelui şi a derivatelor în timpul
preparării lor;
Dintre cereale se recomandă mai ales făina de orez,
porumb, cartof, mai puţin făina de grâu (! Sensibilizări
duble sau triple);
Alimente excluse:
Laptele de vacă integral, semiecremat sau total ecremat;
Orice preparat cu lapte praf, iaurt, brânzeturi, deserturi
lactate;
Formulele industriale, conservele care conţin lapte;
 Boala celiacă
Definiţie: boală cronică a intestinului subţire, caracterizată
prin malabsorbţie progresivă cu denutriţie apărută după consum
de făinoase ce conţin gluten, la persoane susceptibile genetic.

Alimentaţie:
Excluderea glutenului din alimentaţie – sunt interzise toate
alimentele care conţin făină de grâu, orz, ovăz, secară (pâine,
biscuiţi, paste făinoase, griş, produse de patiserie, budinci,
produse de cofetărie, diverse preparate industriale pe care nu
se precizează că nu conţin gluten);
Se recomandă administrarea de Ca, preparate de Fe,
vitamine (A, D, E, K, grup B, acid folic);
Dacă există diaree de fermentaţie se impune excluderea
lactozei la începutul intervalului şi administrarea de preparate
dietetice de lapte, sărace în lactoză;
Dacă diareea se asociază cu anorexie, stare de nutriţie
precară, se recomandă alimentaţie semielemantală pe sondă
nazo-gastrică;
 Boala inflamatorie cronică intestinală (BICI)

Definiţie: BICI reunesc 2 boli cronice idiopatice, colita

ulcerativă (CU) şi boala Crohn (BC), cu manifestări
predominant intestinale şi ocazional extraintestinale,
caracterizate printr-un proces inflamator cronic în peretele
intestinal, care persistă “ca un foc care mocneşte”,
întreţinând evoluţia cronică, cu remisiuni şi exacerbări acute
imprevizibile.

Alimentaţie:
Aport nutritiv de 140% (energetic şi proteic) faţă de
necesarul calculat pentru talie şi vârstă (hiperalimentaţie) şi
suplimentare cu minerale şi vitamine (corectarea
deficienţelor nutriţionale);
Cantitate mică de reziduu şi grăsimi, lipide sub forma de
trigliceride cu lanţ mediu;
Evitarea proteinelor laptelui de vacă şi eventual
administrarea de lapte sărac în lactoză pentru cazurile cu
intoleranţă la lapte;
 Hiperalimentaţia
Se realizează prin metode adaptate la toleranţa
digestivă, tipul şi gravitatea leziunilor (stricturi, fistule,
malabsorbţie)
1.Creşterea aportului voluntar;
2.Suplimentarea cu formule elementale administrate pe
sonda nazogastrică;
3.Alimentaţie exclusiv pe sondă prin tehnici enterale sau
gastrostomă;
4.Nutriţia parenterală totală (aport minim p.o. pentru
susţinerea biofuncţională a epiteliului digestiv);
5.Completarea regimului alimentar cu formule speciale
(Modulen – are efecte antiinflamatoare crescute, conţine
100% cazeină, bogat în TGF ß2, citokine antiinflamatorii)
 Sindromul intestinului iritabil (SII)
Definiţie: SII este o combinaţie de simptome
gastrointestinale cronice sau recurente, asociind în manieră
variabilă: durerea abdominală, distensia abdominală şi
modificarea tranzitului intestinal, neexplicabile prin anomalii
sructurale sau biologice.
Alimentaţie:
Adecvat vârstei, cu orar regulat al meselor şi încurajarea
exerciţiului fizic;
Excluderea laptelui în intoleranţa la lactoză asociată;
Evitarea legumentelor şi fructelor fermentescibile în
cazurile cu distensie abdominală predominentă (ceapă, fasole,
ţelină, struguri, caise, prune);
Evitarea ingestiei de dulciuri concentrate pe “stomacul
gol”;
Alternanţa grăsimi-proteine poate ameliora contracţiile
colonice dezordonate (grăsimile stimulează motilitatea
propulsivă, aminoacizii inhibă răspunsul anormal gastrocolic) în
cazurile cu durere abdominală;
 Constipaţia

Definiţie: tulburare a tranzitului intestinal, cu întirzierea

acestuia, sau ca şi emisia cu dificultate a unor scaune mai
dure.

Alimentaţia:
Asigurarea aportului corespunzător de fibre alimentare
şi lichide;
Fibrele alimentare constituie principala “substanţă de
balast” prin faptul că rămân nedigerate (prin acţiunea
osmotică cresc volumul bolului fecal şi stimulează
peristaltismul intestinal);
Supliment de fibre prin administrarea de preparate pe
bază de tărâţe de grâu (pâine integrală), posologia adaptat în
funcţie de vârstă;
 Fibroza chistică
Definiţie: boală genetică cu transmitere autosomal recesivă,
determinată de o singură genă mutantă care antrenează o
disfuncţie a celulelor epiteliale secretoare, boala fiind
caracterizată prin: secreţii vâscoase intestinale şi pulmonare,
secreţie excesivă de sare în lacrimi, insuficienţă pancreatică
cauzată de obstrucţia ductului pancreatic prin mucus,
infertilitate masculină, şi uneori insuficienţă hepatică.

Alimentaţia:
Alimentaţie hipercalorică numai în timpul sau după o infecţie;
Grăsimile să asigure 40% din sursa energetică zilinică, cu
acizi graşi esenţiali 2-5%, se preferă acizii graşi polinesaturaţi;
Aport suplimentar de enzime (Creon);
Suplimentare orală cu lichide energetice (există pierderi mari
energetice, până la 120-150% din aportul alimentar),
Aport de vitamine A, D, E cu monitorizarea concentraţiei;
În caz de malnutriţie accentuată alimentaţie parenterală
totală, alimentaţie nocturnă pe sondă nazo-gastrică cu formule
hiperenergetice, sau prin gastrostomie/infuzie prin jejunostomie.