Curs 4

CURS 4
FACTORII DEZVOLTĂRII PSIHICE

(EREDITATE, MEDIU, EDUCAŢIE).
CARACTERISTICI ALE EVOLUŢIEI
PSIHICULUI UMAN.
CARACTERIZAREA PSIHOLOGICĂ A
VÂRSTELOR DE CREŞTERE, DEZVOLTARE
ŞI MATURIZARE.
CONCEPTUL DE DEZVOLTARE
PSIHICĂ
 Dezvoltarea este înţeleasă ca un proces obiectiv,
universal şi necesar, care se realizează ca o mişcare
ascendentă, de la simplu la complex, de la inferior la
superior, prin trecerea de la o stare calitativă veche
la o alta nouă.
 Procesul dezvoltării implică progresul în continuă

reînnoire, înlocuirea legică a vechiului prin nou, în
opoziţie cu descompunerea, cu regresul.
PSIHICĂ
 Dezvoltarea este continuă şi are caracter progresiv,
de acumulare, realizându-se prin două fenomene
majore: creşterea şi maturizarea.
 Creşterea reprezintă totalitatea modificărilor şi
amplificărilor cantitative care în timp duc la atingerea
proporţiilor medii ale adultului. Creşterea este un
fenomen determinat în mod hotărâtor de ereditate şi
este în relativă independenţă faţă de mediu.
 Maturizarea este un proces de modificări calitative şi
din acest motiv, un fenomen superior creşterii.
PSIHICĂ
 Fiecare nivel de dezvoltare exprimă atât un proces de
creştere, cât şi un proces de maturizare, între
creştere şi maturizare stabilindu-se o relaţie de
intercondiţionare, în sensul că maturizarea este
condiţionată de creştere, este un rezultat al creşterii,
iar după ce s-a constituit maturizarea, ea devine bază
pentru un nou proces de creştere.
 Creşterea are caracter permanent, iar maturizarea

este un proces neuniform, periodic, secvenţial.
Pot fi diferenţiate câteva poziţii teoretice în privința
factorilor dezvoltării psihice:
-poziţia care consideră că dezvoltarea individului se
face, în ansamblu, sub influenţa eredității (teoriile

biologiste).
Conform acestei poziţii, procesele şi însuşirile psihice ale
personalităţii ar fi transmise pe cale ereditară, mediul
constituind o condiţie accesorie care facilitează sau nu
manifestarea unor funcţii psihice preformate, înscrise în
"programul genetic";
 -poziţia care consideră că dezvoltarea psihică se
datorează îndeosebi influenţei mediului; această
concepție explică performanţele dezvoltării psihice
exclusiv pe baza mediului economic, social şi cultural
în care s-a născut şi a trăit copilul; astfel, mediul ar
decide în mod absolut asupra dezvoltării intelectuale
şi morale a personalităţii;
 -poziţia care apreciază că educaţia ar putea crea,
după modul în care ea este concepută şi exercitată,
capacităţi psihice deosebite, chiar genii.
 Tuturor acestor poziţii li se opune teoria psihologiei
moderne care porneşte de la premisa că dezvoltarea
psihică este un proces foarte complex, care se
realizează în cadrul unităţii organism-mediu, ca o
consecinţă a influenţelor active ale condiţiilor externe
(mediu, educaţie) prin intermediul condiţiilor interne
(ereditatea), educaţia constituindu-se ca un factor
conducător în raport cu ceilalţi, care ia în considerare
şi valorifică contribuţia specifică a acestora.
 Ereditatea este rezultatul însumării influenţei
condiţiilor de mediu de-a lungul generaţiilor şi
reprezintă proprietatea organismelor vii de a
transmite anumite caractere de la antecesori la
succesori.
La om sunt ereditare două categorii de trăsături:
- conservatoare (ale speciei umane şi de generaţie);
- variabile (ale fiecărui individ în parte – se mai
numesc și predispoziții).
 Mediul reprezintă totalitatea factorilor externi care
acţionează asupra organismului, determinând reacţiile
acestuia şi influenţând dezvoltarea sa.
Influenţa complexă asupra dezvoltării copilului poate fi
exercitată de mediu atât în mod sistematic şi organizat
prin instituțiile sale, dar şi întâmplător, haotic prin
factori şi evenimente mai greu controlabile.
Cea mai semnificativă influenţă asupra dezvoltării psihice
se realizează prin sistemul cerinţelor sociale care se
manifestă faţă de individul în dezvoltare, solicitându-i
acestuia un efort de adaptare.
 Educaţia este o componentă a mediului social dar se
opune influenţelor întâmplătoare ale mediului prin
caracterul conştient, sistematic, planificat, de exercitare
a influenţelor formative într-un cadru instituţionalizat,
printr-un personal pregătit în acest sens.
În acest mod, educaţia capătă rol de conducător în raport
cu ceilalţi factori ai dezvoltării dirijând, pe de o parte,
cerinţele externe ale mediului în concordanţă cu
posibilităţile interne ale copilului, iar pe de altă parte,
potenţând posibilităţile ereditare ale individului şi
aducându-le la nivelul cerințelor externe.
LEGILE DEZVOLTĂRII PSIHICE
 -legea dezvoltării inegale a psihicului care precizează
că, în condiţiile cele mai favorabile de educaţie,
diferite procese şi însuşiri psihice, precum şi
trăsăturile psihice ale personalităţii nu se află la
acelaşi nivel de dezvoltare.
Faptul se explică atât prin prezenţa predispoziţiilor, cât
şi prin diferenţieri în experienţa nemijlocită a
individului; oricât de unitară şi de armonioasă ar fi
educaţia, ea nu poate anihila această diferenţiere, ci
doar reglează această inegalitate;
 -legea plasticităţii sistemului nervos condiţionează, în
esenţă, acţiunea influenţelor instructiv-educative
asupra psihicului.
Una din manifestările acestei legi este compensaţia:
dacă o funcţie psihică este mai slab dezvoltată,
celelalte funcţii se potenţează energetic pentru a
asigura adaptarea şi integrarea individului;
 -legea socializării crescânde a funcţiilor psihice pe
măsura creşterii complexității lor a fost formulată de
către psihologul R. Zazzo (1960) în următoarea
expresie: … ”cu cât o funcţie este mai complexă, cu
atât mai puţin depinde de ereditate”.
Această formulare semnifică faptul că gruparea
funcţiilor psihice după dependenţa lor ereditară este
inversă în raport de gradul lor de complexitate,
procesele psihice superioare, specific umane, fiind
sociale prin originea lor;
 -legea diferenţierii precizează că dezvoltarea psihică
urmăreşte sensul de la nediferenţiat spre diferenţiat;
 -legea centralizării semnifică faptul că sensul

dezvoltării este de la difuz, vag către centralizare şi
integrare.
STADIILE DEZVOLTĂRII PSIHICE
 Reperele psihogenetice sunt instrumente psihologice de tip
operaţional al căror rol principal este de a localiza sau de a
indica starea dezvoltării psihice la un anumit moment al
evoluţiei. Prin intermediul reperelor psihogenetice se
controlează ordinea, conţinutul, direcţia şi totodată
normalitatea dezvoltării psihice a copilului.
 Reperele psihogenetice sau psihodinamice (deoarece se

referă la toate ciclurile vieţii) se manifestă prin conduite,
caracteristici şi atitudini psihice care permit să se identifice în
cazuri concrete diferenţele sau distanţa psihologică faţă de
caracteristicile considerate normale.
 Perioadele de vârstă în care tabloul psihocomportamental
este relativ asemănător la toţi copiii au fost denumite
stadii ale dezvoltării, ce se succed unele după altele.
 O caracteristică majoră a dezvoltării psihice este
stadialitatea ei.
 Stadialitatea este prezentă atât în abordarea genetică
(longitudinală) a vieţii psihice, deci la nivelul
procesualităţilor psihice (cognitive, afective, moral-sociale)
- ca stadii genetice, cât şi în perspectivele transversale ce
urmăresc unitatea diverselor aspecte ale vieţii psihice într-
o etapă anume - ca stadii de vârstă sau psihodinamice.
 Stadiul de vârstă nu este identic şi nici nu se suprapune cu stadiile
genetice ale diverselor procese psihice.
 Un stadiu de vârstă poate cuprinde aspecte ce ţin de două stadii
genetice diferite ale aceloraşi procesualităţi psihice (ex. gândirea
şcolarului operează atât cu elemente concrete, situative cât şi cu
cele logice).
 De asemenea, pot exista decalaje între diverse stadii genetice ale
proceselor psihice din cauza ritmurilor de dezvoltare diferite (ex.
decalajul între maturizarea cogntivă, afectivă şi morală în
adolescenţă).
 Vârsta cronologică nu corespunde cu vârsta biologică şi nici cu cea
psihică, iar aceasta din urmă poate fi diferită pentru aspecte
psihice diferite chiar dacă momentul cronologic este acelaşi.
 În precizarea reperelor psihogenetice ca posibilităţi de
explicare a dezvoltării psihice, U. Şchiopu propune trei
criterii:
1. tipul fundamental de activitate: joc, învăţare, muncă-
exprimă direcţionarea şi structurarea forţei energetice
psihice pentru asimilarea de cunoştinţe, funcţionalitatea
deprinderilor, abilităţilor cu tendinţa de a fi integrate în
trăsături, însuşiri de personalitate;
2. tipul de relaţii care pot fi obiectuale şi sociale; exprimă

structura evolutivă sub raportul adaptării şi integrării sociale;
3. tipuri de contradicţii dintre cerinţele externe şi cerinţe
subiective (dorinţe, idealuri, aspiraţii), ca şi
contradicţiile dintre fiecare categorie şi posibilităţile
societăţii de a le satisface.
Alte categorii de contradicţii sunt: opoziţia dintre
structurile psihice vechi şi cele noi (deprinderi,
sentimente, interese), dintre diferitele laturi şi
caracteristici ale personalităţii (aspiraţii-posibilităţi,
afectivitate-inteligenţă), ca şi dintre conştient şi
inconştient.
Ciclurile vieții (U. Șchiopu, E. Verza)
CICLUL VIEŢII SUBSTADII
1. PRENATAL -perioada embrionară
-perioada fetală precoce
-perioada fetală tardivă
2. COPILĂRIA -naşterea
-primul an de viaţă
-prima copilărie-perioada antepreşcolară 1-3 ani
-a doua copilărie-perioada preşcolară 3-6,7 ani
-a treia copilărie-perioada şcolară mică 6-10 ani

PUBERTATEA -pubertatea (10-14 ani)
ADOLESCENŢA -adolescenţa 14-20 ani
(10-20/24 ani) -adolescenţa prelungită 20-24 ani

3. Vârstele adulte active -tinereţea 25-35 ani
(20/24-65 ani) -vârsta adultă precoce 35-44 ani
-vârsta adultă mijlocie 45-55 ani
-vârsta adultă tardivă 55-65 ani
4. Vârstele de involuţie -perioada de trecere 66-70 ani

(65-90,….ani) -perioada primei bătrâneţi 70-80 ani
-perioada celei de a doua bătrâneţi 80-90 ani
-perioada marii bătrâneţi peste 90 ani
Modul de operare a criteriilor în definirea
stadiilor
Stadiul 1. activitatea fundamentală a individului: satisfacerea
sugarului trebuințelor organice;
0-1 an 2. relațiile sunt reprezentate de reflexele necondiţionate:
de apărare, alimentar, care-i permit copilului să se
adapteze la mediu;
3. tipul de contradicții: dependenţă totală faţă de adult.
Stadiul 1. activitatea fundamentală: manipularea obiectelor, dar

antepreşcolar lipseşte scopul conştient;
1-3 ani 2. tipul de relaţii: începe elaborarea primelor reflexe
condiţionate (alimentar, igienic);
3. tipul de contradicţii: gradul de dependenţă faţă de adult
scade; se dezvoltă capacitatea de verbalizare şi
deplasare independentă.
stadiilor
Stadiul 1. activitate fundamentală: jocul-activitate specific
preşcolar: umană pentru că este conştientă; se desfăşoară pe
3 – 6,7ani bază de reguli unanim acceptate, în joc copilul
interpretează anumite roluri în conformitate cu care
îşi alege comportamentul adecvat;
2. tipul de relaţii: stabileşte relaţii sociale, devine o
persoană cu statut social, are obligaţii şi drepturi: să
se trezească la anumite ore, să se îmbrace, are
dreptul să meargă la grădiniță;
3. tipul de contradicţii: gradul de dependenţă scade
datorită constituirii conştiintei de sine şi creşterii
caracterului critic al gândirii.
stadiilor
Stadiul 1. activitatea fundamentală: învățarea impusă,
şcolarului dirijată din exterior;
mic 2. tipul de relaţii: se extind relaţiile sociale precum şi
6,7-10,11 obligaţiile şi drepturile;
ani 3. tipul de contradicţii: gradul de dependenţă este
influenţat de formarea unei concepţii proprii
despre realitatea înconjurătoare.
stadiilor
Stadiul 1. activitate fundamentală: învățarea şi independenţa
preadolescent (îşi permite să nu-şi facă toate temele, să absenteze
10-14 ani de la ore fără motive speciale);
2. relaţiile se diversifică depăşind pragul şcolii (în
grupul sportiv, artistic etc.);
3. tipul de contradicţii: este vârsta marilor contradicţii,
se dezvoltă conştiinţa de sine, doreşte să-şi impună
opiniile dar nu reuşeşte întotdeauna pentru că nu
sunt bine conturate; contradicţia între generaţii este
necesară dar nu trebuie transformată în conflict.
stadiilor
Stadiul 1. tipul de activitate: învățare şi muncă creatoare, are
adolescent posibilitatea de a-şi impune originalitatea;
14-18,20 ani 2. tipul de relații: se integrează ca o persoană activă,
cucerind o anumită poziţie în actuala organizare
ierarhică;
3. tipul de contradicţii: relaţia este mai calmă;
adolescentul şi adultul operează în aprecierea celuilalt
cu criterii valorice.
Stadiile dezvoltării psihosociale (E.
Erikson)
 O interesantă descriere a ciclurilor umane a efectuat-
o E. Erikson.
 El consideră că după stadiile freudiene de dezvoltare
(oral, anal, falic şi genital) există stadiile psihosociale
ale dezvoltării eului.
 A emis ideea existenţei unor componente duale
(pozitive şi negative) aflate în opozitţe în fiecare din
cele 8 stadii sau cicluri ale vieţii.
Erikson)
 Erikson consideră că fiecare etapă de dezvoltare este
caracterizată prin evenimente şi conflicte, sarcini
specifice de rezolvat pe care copilul, şi mai târziu
adolescentul, adultul trebuie să le parcurgă şi să le
soluţioneze adecvat pentru fiecare vârstă sau etapă
specifică.
 Erikson consideră că personalitatea individului este
un produs al modului cum au fost soluţionate aceste
crize sau conflicte. De aceea aceste stadii de
dezvoltare au mai fost numite şi crize de dezvoltare.
Erikson)
 Individul care nu va fi capabil să facă faţă crizei într-un
mod acceptabil va avea probleme în satisfacerea
următoarelor stadii şi dezvoltarea ulterioară va avea
de suferit.
 Cu toate acestea, Erikson este de părere că
experienţele nesoluţionate corespunzător dintr-un
anumit stadiu pot fi compensate ulterior, dar la fel şi
rezolvarea satisfăcătoare a unei crize poate avea ca
rezultat diminuarea efectului în cazul unor deficienţe
ulterioare care pot interveni în următoarele stadii de
dezvoltare.
Erikson)
 Deşi Erikson acceptă stadiile de dezvoltare sexuală
ale lui Freud, aduce şi critici, în special privind
exagerarea impulsurilor sexuale în detrimentul
influenţelor sociale pe care el va pune ulterior
accentul în cele "Opt stadii de dezvoltare
psihosocială" care se întind de la naştere până la
bătrâneţe inclusiv.
 Primele trei stadii psihosociale ale lui Erikson sunt
influenţate semnificativ de atenţia şi îngrijirea
adecvată din partea părinţilor.
Erikson)
 Stadiul 0-1 an
 Criza: încredere versus neîncredere
 În acest prim stadiu se formează sentimentul de încredere versus
neîncredere în ceilalţi, în funcţie de îngrijirea şi dragostea acordată
copilului, când acesta este nevoit să aibă încredere absolută în cei
care-l îngrijesc.
 Rezultate pozitive: Satisfacerea corespunzătoare a nevoilor
bebeluşilor va conduce la dezvoltarea unei atitudini încrezătoare
faţă de mediu şi speranţă în viitor.
 Rezultate negative: Nesatisfacerea acestor nevoi existenţiale într-un
mod favorabil va conduce în viitor la dezvoltarea sentimentului de
neîncredere, insecuritate, suspiciune şi teamă de viitor în general.
Erikson)
 2. Stadiul 1-3 ani (copilăria mică)
 Criza: autonomie versus îndoială, ruşine
 Acum se dezvoltă sentimentul de autonomie, încredere în sine,
când copilul vrea să se apuce şi să facă anumite lucruri, cu riscul de
a greşi.
 Rezultate pozitive: Încurajarea din partea părinţilor în această
etapă va dezvolta copilului sentimentul de siguranţă şi încredere în
sine absolut necesare în viitoarele situaţii-problemă pe care le
poate întâmpina în viitor (în stadiile următoare).
 Rezultate negative: Dacă dimpotrivă, părinţii manifestă
dezaprobare în tot ceea ce fac copiii, mai ales prin ridiculizarea unei
fapte, copilul va începe să se ruşineze de propriile acţiuni şi în
acelaşi timp va pierde şi încrederea în propriile decizii.
Erikson)
 3. Stadiul 3-6 ani (copilăria mijlocie)
 Criza: iniţiativă versus culpabilitate
 Efecte pozitive: În aceasta perioadă a vieţii, copilul începe să
exploreze lucruri noi, să-şi descopere abilităţi motorii, să
interacţioneze mai mult cu cei din jur, începe să aibă iniţiativa
multor activităţi imitând de obicei adulţii; frecvent va încălca
interdicţiile impuse de părinţi, fapt penalizat verbal sau mai mult.
În aceste situaţii rolul părinţilor este foarte important şi dacă
aceştia vor fi suportivi, dar şi consecvenţi disciplinar în acelaşi
timp, copiii vor învăţa cu timpul că nu toate lucrurile le sunt
permise, fără a se simţi vinovaţi şi, în acelaşi timp, vor continua să
exploreze fără a se ruşina de ceea ce fac, iar asumarea de
responsabilităţi va conduce la dezvoltarea simţului de iniţiativă.
Erikson)
 3. Stadiul 3-6 ani (copilăria mijlocie)
 Criza: iniţiativă versus culpabilitate
 Efecte negative: Intervenţia educativă necorespunzătoare va
dezvolta copilului o teamă de pedeapsă exagerată; acesta va
considera pe viitor că orice iniţiativă personală este greşită;
dacă anumite acţiuni nu au fost finalizate corespunzător se va
dezvolta sentimentul de vinovăţie.
Erikson)
 4. Stadiul 6-12 ani (copilăria mare)
 Criza: competenţă/hărnicie versus inferioritate
 În acest stadiu copilul achiziţionează cunoştinţe şi deprinderi în
special prin intermediul şcolii, specifice culturii din care face
parte. Odată cu începerea şcolii, apare prima comparaţie socială.
Astfel, o abordare corespunzătoare din partea părinţilor, dar şi a
învăţătorilor, va dezvolta un simţ al competenţei sau dimpotrivă,
printr-o atitudine necorespunzătoare, aceştia vor dezvolta
sentimentul de inferioritate. Cea mai frecventă greşeală a
părinţilor este de a-şi compara permanent copilul cu alţi copii:
dacă şi-a făcut temele, dacă a luat rezultate mai proaste ca ale
vecinului sau prietenului X etc. "Vezi, X a luat mai mult la lucrare
decât tine, tu nu scrii la fel de frumos ca Y" ş.a.m.d.
Erikson)
 4. Stadiul 6-12 ani (copilăria mare)
 Criza: competenţă/hărnicie versus inferioritate
 Aceste comparaţii şi reacţii nefavorabile nu fac decât să
adâncescă sentimentul de inferioritate şi inadecvare, deci o
nerezolvare corespunzătoare a acestui stadiu va cântări decisiv
în rezolvarea satisfăcătoare a următoarei perioade de criză,
deosebit de importantă în viziunea lui Erikson, şi anume criza
adolescenţei.
 "Modificările personalităţii din perioada adolescenţei şi
maturizării reprezintă elementul principal în dezvoltare".
Erikson)
 5. Stadiul 12-20 ani (adolescenţa)
 Criza: Identitate de sine versus confuzie de rol
 În această perioadă, adolescentul caută să-şi formeze şi să-şi
dezvolte o identitate personală şi vocaţională, încearcă să se
identifice cu un rol profesional. În acelaşi timp se formează
comportamente specifice rolului sexual, crizele prin care trece
adolescentul; este o perioadă de tatonare a comportamentului
sexual.
 Pentru a ajunge la un simţ clar şi coerent al identităţii,
adolescenţii se implică în diverse roluri, fără a se angrena
concret în vreunul.
Erikson)
 În acest stadiu apare confuzia de roluri şi întrebarea frecventă a
adolescentului: ”Cine sunt eu?”
 Adolescentul manifestă totodată şi un comportament indezirabil,
prin însuşi conflictul interior prin care trece: "să am iniţiativă să fac
cutare lucru?"; pe de o parte îşi doreşte să aibă iniţiativa într-o
acţiune, pe de altă parte este inhibat de părinţii care-i dirijează şi
limitează fiecare acţiune.
 Eşecul în dobândirea unei identităţi clare, durabile are ca rezultat
difuziunea rolului, confuzia dintre ceea ce este şi ceea ce doreşte
să fie.
 Scopul educaţional în această etapă este de formare a copilului
autonom prin acordarea unei anumite independenţe, oarecum
controlată.
Erikson)
 Erikson, ca de altfel majoritatea psihologilor, consideră că
adolescenţa reprezinta criza centrală a întregii dezvoltări. Criza
de identitate este considerată ca fiind singurul conflict puternic
pe care o persoană îl are de înfruntat în această viaţă, iar
depăşirea într-un mod satisfăcător se poate realiza în condiţiile
în care şi celelalte stadii au avut o rezolvare pozitivă.
 Efecte pozitive: Capacitatea de a se percepe ca o persoană
consecventă, cu o identitate personală puternică.
 Efecte negative: Confuzie în legătură cu cine este şi ce
reprezintă, incapacitatea de a lua decizii şi a alege în mod
special în privinţa vocaţiei, a orientării sexuale etc.
Erikson)
 6. Stadiul 20-30/35 ani (tânărul adult)
 Criza: Intimităţii sau izolării de ceilalţi
 Efecte pozitive şi negative:
 Caracteristicile principale ale acestui stadiu sunt dragostea şi
relaţiile interumane, în care tânărul adult caută relaţii profunde şi
de durată. Încă de la vârsta de 20 ani, fiecare om îşi caută un
partener. Fiecare om are o trebuinţă afectivă şi sexuală, iar după
cum spunea şi Erikson, nu are importanţă cât de mult succes ai în
activitatea profesională. Nu eşti dezvoltat complet până nu cunoşti
şi dezvolţi sentimentul intimităţii, iar realizarea acestui lucru are ca
efect pozitiv capacitatea adulţilor de a dezvolta relaţii apropiate şi
profunde cu alţii, capacitatea de a iubi şi de a răspunde
angajamentelor faţă de ceilalţi.
Erikson)
 6. Stadiul 20-30/35 ani (tânărul adult)
 Criza: Intimităţii sau izolării de ceilalţi
 În cazul în care individul nu şi-a găsit partenerul sau este
părăsit, după cum spunea Erikson, se ajunge la o izolare
socială, la o relaţionare superficială.
 Majoritatea persoanelor care solicită consiliere psihologică în
această perioadă au ca problemă singurătatea; efectele care
decurg de aici: depresii, tulburări psihosomatice, psihologice,
chiar tentative de suicid etc. Trebuie menţionat că celibatul nu
atrage o tulburare de comportament - este o alegere voită care
nu afectează viaţa sentimentală a persoanei.
Erikson)
 7. Stadiul 35-65 ani (adultul)
 Criza: Productivitate/realizare versus stagnare (mai este
denumită criza generativităţii sau stagnării)
 Această perioadă se caracterizează prin nevoia adultului de a fi
productiv, de a fi capabil să se orienteze către exteriorul său şi de
a-şi exersa rolul profesional şi/sau parental (este stadiul în care
acest rol este accentuat şi simte nevoia de a avea un moştenitor cu
orice preţ dacă nu s-a putut realiza până în acest stadiu); de
asemenea, individul simte nevoia de a împărtăşi şi altora din
experienţa acumulată.
 Din acest motiv se mai numeşte şi "perioada meşterului"; Erikson
afirmă că adulţii au nevoie de copii aşa cum aceştia au nevoie de
adulţi.
Erikson)
 7. Stadiul 35-65 ani (adultul)
 Criza: Productivitate/realizare versus stagnare (mai este
denumită criza generativităţii sau stagnării)
 Efecte pozitive: Criza se poate rezolva având copii sau prin
împărtăşirea cunoştinţelor în diverse moduri, activităţi ca profesor,
psiholog, îngrijirea unui copil etc.
 Efecte negative: În acest stadiu, problemele apar în cazul când din
diverse motive nu a avut loc acumularea de cunoştinţe sau
experienţă sau nu are cui împărtăşi din experienţele sale; omul
trece prin aşa zisa criză a stagnării.
 Cu atât mai mult dacă individul este singur în acest stadiu,
stagnarea se referă la relaţiile sociale, are loc oprirea evoluţiei,
limitarea sau exagerarea preocupărilor faţă de sine.
Erikson)
 8. Stadiul de la 65 de ani (bătrâneţea)
 Criza: integrităţii psihice sau a disperării
 Efecte pozitive şi negative:
 În această perioadă, bătrânul îşi vede şi-şi evaluează realizările
din timpul vieţii. În cazurile când răspunsurile sunt acceptabile
există satisfacţie pentru propria viaţă şi acceptarea morţii; se
atinge astfel un echilibru de integritate psihică.
Erikson)
 8. Stadiul de la 65 de ani (bătrâneţea)
 Criza: integrităţii psihice sau a disperării
 După 65 ani, dispare rolul profesional odată cu pensionarea,
dispare şi rolul parental când copiii sunt la casele lor (asta în
cazul în care acest rol a fost îndeplinit) sau a intervenit decesul
partenerului de viaţă; încep să apară mai frecvent întrebări
despre rolul propriei existenţe, teama de moarte, iar atunci când
aceste probleme nu au fost rezolvate favorabil se ajunge la o
fază de disperare, numită şi depresia bătrâneţii.
 Erikson spunea: "aşa cum un copil nu se teme de viaţă, nici un
adult echilibrat nu se va teme de moarte".

Curs 4

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 4

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURS 4

FACTORII DEZVOLTĂRII PSIHICE

 Procesul dezvoltării implică progresul în continuă

 Creşterea are caracter permanent, iar maturizarea

face, în ansamblu, sub influenţa eredității (teoriile

 -legea centralizării semnifică faptul că sensul

 Reperele psihogenetice sau psihodinamice (deoarece se

2. tipul de relaţii care pot fi obiectuale şi sociale; exprimă

4. Vârstele de involuţie -perioada de trecere 66-70 ani

Stadiul 1. activitatea fundamentală: manipularea obiectelor, dar

S-ar putea să vă placă și