internaționale postbelice URSS în Războiul Rece Primele crize ale Războiului Rece
Criza germană: iunie 1948, URSS a blocat căile de acces ale
occidentalilor spre Berlinul democrat, a oprit aprovizionarea cu hrană, electricitate, gaz În iunie 1949 soveticii au renunţat la blocadă, în schimbul promisiunii că va fi organizată o nouă conferinţă pentru a discuta problema Germaniei. Conferinţa a avut loc la Paris, dar nu a oferit un rezultat disputei în privinţa organizării statului german. Consecinţe ale acestei blocade: În iunie 1948: Senatul SUA adoptă rezoluţia Vandenberg, care însemna abandonul doctrinei Monroe, a izolării Statelor Unite şi posibilitatea Washingtonului de a intra în alianţe politice şi militare şi pe timp de pace. La 4 aprilie 1949 s-a creat NATO, tratat defensiv, care semnifica dizolvarea alianţei din timpul războiului şi debutul politicii de îngrădire a URSS În 1955, ca răspuns la crearea NATO şi la aderarea RFG la această structură, s-au pus bazele Pactului de la Varşovia Războiul din Coreea În 1950 s-a declanşat războiul civil între Coreea de nord şi Coreea de sud SUA au aplicat principiul dominoului: dacă Stalin nu era oprit atunci putea ataca în oricare altă parte a lumii conflictul s-a încheiat în iulie 1953. Consecinţe: divizarea Coreei de-a lungul paralelei de 38 grade politica de îngrădire s-a transformat dintr-una europeană într-una mondială Perioada dezgheţului (1953-1962) În iulie 1955 s-a desfăşurat o Conferinţă în 4 asupra problemei germane. Liderii SUA, URSS, Franţa şi Marii Britanii s-au întâlnit atunci prima dată după 10 ani de tensiune şi au semnat un tratat de neagresiune între NATO şi Pactul de la Varşovia. Această primă tentativă de acord a fost, însă, ratată din pricina crizei apărute în Ungaria în 1956 şi a intervenţiei sovietice. Efectele Raportului secret din 1956 – destinderea relațiilor cu SUA În 1959 Hrusciov dorea să obţină recunoaşterea internaţională a RDG şi deci a divizării Europei în blocuri politice şi ideologice şi pentru aceasta a vizitat SUA, unde s-a întâlnit cu preşedintele Eisenhower. Doborârea avionului american pe teritoriul sovietic (1960) a dus la retragerea lui Hrusciov de la Conferința de la Paris, convocată pentru rezolvarea problemei Germaniei 1961 – ridicarea zidului Berlinului A două etapă a crizelor
Criza rachetelor din Cuba
În octombrie 1961, URSS a fost nevoită să retragă soldații și tehnica din Cuba, unde lucra la aplasamente pentru rachete Ca urmare, bazele SUA din Turcia au fost retrase, iar între Moscova şi Washington s-a stabilit o linie de comunicaţie directă O nouă perioadă de dezgheț (1962-1975) În 1963, URSS și SUA au semnat Tratatul pentru interzicerea parţială a testelor nucleare În mai 1972, Richard Nixon a vizitat Moscova. Cu acea ocazie s-au semnat Acordul pentru reducerea armamentului strategic (SALT 1), Tratatul privind rachetele antibalistice şi acorduri pentru dezvoltarea relaţiilor culturale. Între 1972 și 1973 s-a desfășurat la Helsinki Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa, cu participarea puterilor din ambele blocuri. a fost semnat documentul intitulat Cartea albastră a oferit statelor din cele două blocuri un canal de comunicare permanent şi un program pe termen lung de cooperare s-a pus problema drepturilor omului (au fost rezolvate un număr mare de cazuri umanitare legate de contactele familiale, de reunirea familiei, căsătoriile binaţionale etc.) Acest acord a relansat lupta disidenţilor în URSS, care au înfiinţat diverse comitete de supraveghere a aplicării acordului de la Helsinki. Susţinerea mişcărilor populaţiei din lumea a III-a Războiul din Afganistan (1979-1989) URSS adecis să intervină în statul islamic pentru a impune acolo un regim comunist Consecinţa directă a acestei intervenţii a fost declanşarea unui război civil între tabăra prosovietică şi cea islamistă (sprijinită de americani). Bilanţul conflictului pentru URSS a fost dezastruos (unii fac comparaţia cu dezastrul SUA în Vietnam): 900.000 soldaţi sovietici au servit în război, din care 14.000 au fost ucişi, 75.000 răniţi, 800 de elicoptere şi avioane şi 1500 de blindate au fost distruse, iar statul a cheltuit 2 miliarde dolari pe an. URSS și blocul comunist din Europa Comunizarea Europei de Est a reprezentat pentru URSS realizarea unui brâu de securitate care să-i protejeze frontierele, dar și să îi permită schimburi economice cu state clientelare În toate aceste state, URSS a aplicat măsuri de comunizare similare, prin exportul modelului sovietic Prezența militară sovietică a fost un factor esențial în satelizarea acestor state Pentru un control ideologic și politic mai bun, în septembrie 1947, în orașul Szklarska Poreba din Polonia, s-a organizat prima consfătuire postbelică a nouă lideri ai partidelor comuniste din URSS, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, România, Bulgaria, Iugoslavia, Franța și Italia, unde s-au pus bazele Biroului de Informații al partidelor comuniste - Cominform În 1949 a fost creat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) Motivații: pentru a asigura omogenitate blocului comunist pentru a răspunde iniţiativei americane de creare a zonei economice democrate in vest prin lansarea planului Marshall Membri fondatori au fost: URSS, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Albania, RDG. Până la jumătatea anilor 50 activitatea CAER s-a rezumat la cercetarea în domeniul statisticii şi a schimburilor tehnice. În 1962 s-a înfiinţat un organ executiv, a intrat în vigoare planificarea comună şi a fost lansat Planul de bază pentru divizarea internaţională socialistă a muncii (URSS dorea să aservească economiile statelor satelit la nevoile economiei sovietice şi să specializeze strict producţia din statele blocului său). CAER nu a reuşit să îndeplinească rolul pentru care fusese creat, din cauza sistemului planificat centralizat al economiei statelor membre. În 1955 a fost creat Pactul de la Varşovia Motivație: Crearea NATO Intrarea RFG în NATO Membrii Pactului au fost: URSS, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, RDG, Albania (care s-a retras în 1968). Participanţii urmau să-şi acorde sprijin reciproc daca unul dintre ei era atacat, semnatarii îşi bazau relaţiile pe principiul neintervenţiei în afacerile interne şi pe respectul suveranităţii şi independenţei naţionale Principiile au fost încălcate cu ocazia intervenţiilor din Ungaria - (1956) şi Cehoslovacia- (1968) Criza Iugoslavă Tito a refuzat subordonarea statului Iugoslav în faţa URSS şi nu a tolerat înfiinţarea societăţilor mixte de producţie care ar fi aservit economia şi resursele ţării sale În martie 1948 Stalin a rechemat din Iugoslavia toţi consilierii şi specialiştii deoarece erau trataţi neprietenos şi pentru că li se refuzau informaţii economice importante La 28 iunie 1948, Kominformul a publicat o rezoluţie ce acuza conducătorii iugoslavi de trădare a teoriilor marxiste Consecinţe: de frica unor mişcări schismatice similare, statele comuniste au trecut la epurări interne, iar partidele s-au aliniat şi mai mult în spatele liniilor politice trasate de la Moscova Criza maghiară În octombrie 1956, mii de cetăţeni ai Budapestei au ieşit în stradă cerând instaurarea statului de drept și pedepsirea lui Matyas Rakozi (fostul Secretar general al PC) Sovieticii au invadat Ungaria sub pretextul că apără țara de o agresiune a NATO. Prim-ministru a fost instalat un vechi comunist, Imre Nagy. După aducerea sa la putere, sovieticii s-au retras. Însă Imre Nagy s-a declarat de partea revoluționarilor și a dispus eliberarea deținuților politici. Apoi, a permis reactivarea partidelor politice interzise în 1949 și a retras Ungaria din Pactul de la Varșovia. Sovieticii au invadat din nou Ungaria. A fost omorâți 2.500 de maghiari și a 700 de soldați sovietici. Imre Nagy a fost răpit, adus în România la Snagov, anchetat de KGB. Noul lider al Ungariei a fost numit Janos Kadar, fidel al sovieticilor. Criza cehoslovacă Alexandr Dubček (prim secretar al PC) a lansat, în aprilie 1968, un program de reforme, care includea o libertate mărită a presei și posibilitatea unei guvernări multipartinice. Pentru a opri valul reformator din Cehoslovacia, Brejnev a purtat mai întâi negocieri cu liderii cehoslovaci, apoi a decis intervenția armată. În noaptea de 20-21 august 1968, forțe militaredin URSS, RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria au invadat Cehoslovacia. Sovieticii l-au arestat pe Dubcec și au impus un nou prim secretar al PC, în persoana lui Gustav Husak