Şcoala Gimnazială......................................

CONFLICTUL ŞI MANAGEMENTUL CONFLICTULUI

 

Prof. .......................

Cercul Pedagogic - Profesori Diriginţi

Cercul nr 2
 1. Ce este conflictul?
Termenul conflict provine din Conflictus (lat.) şi semnifică „a se
lovi unul pe altul”.
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte conflictul ca pe
o neînţelegere, ciocnire de interese, dezacord, antagonism, ceartă,
diferend, discuţie (violentă) (DEX, 2009).
Chiar şi un dicţionar de psihologie, deşi mai vechi, observă la
conflict tot latura violentă şi numai pe aceasta, chiar dacă este vorba
de un conflict intern: „Ciocnire şi luptă între motive, interese,
atitudini opuse şi de forţe relative egale şi greu de conciliat sau
ireconciliabile" (P. Popescu-Neveanu, 1978).
În definiţia clasică conflictul reprezintă o opoziţie deschisă, o
luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunităţi, state
cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale etc.
divergente sau incompatibile, cu efecte distructive asupra
interacţiunii sociale.
 Dezacord
Ciocnire de
Neînţelegere
interese

Discuţie Ceartă
Conflict

Antagonism Dispută

Confruntare Înfruntare
 2. Viziuni asupra conflictului
Conform conceptelor promovate în viziunea veche:
conflictul poate fi evitat;
conflictul e cauzat de erori manageriale în proiectarea si conducerea
organizaţiei;
conflictele dezbină organizaţia şi împiedică obţinerea performanţei
optime;
 obiectivul managementului este de a elimina conflictul;
performanta optima
În prezent, lumea necesita îndepartarea
specialistilor conflictului.
prezinta o viziune noua asupra conflictelor,
care poate fi rezumată astfel:
 conflictul este inevitabil;
 conflictul este cauzat de: structura organizatorica, diferente în scopuri, în
perceptii, evaluarea resurselor umane, etc.;
  conflictele contribuie la defaimarea performantei organizatiilor în diferite
grade;
 obiectivul managementului este de a conduce nivelul conflictului spre
obţinerea performanţelor optime în organizaţie;
 performanţa optimă necesită reducerea nivelului conflictului.
 3. Conflictul în şcoală

Pentru profesori, situaţiile conflictuale constituie unele

dintre cele mai grele teste de abilitate şi deontologie
profesională, dat fiind că o situaţie conflictuală are implicaţii
atât asupra canalelor de comunicare, cât şi asupra mediului în
care evoluează participanţii. Comunicarea interpersonală
realizată în diverse situaţii didactice are loc într-un mediu
deosebit (mediul şcolar) şi într-un context specific (şcoala sau
un spaţiu adiacent acesteia).
Conflictul din mediul şcolar trebuie neapărat negociat,
încercând să se ajungă la o soluţie acceptabilă pentru ambele
părţi.
4. Tipuri de conflicte în şcoală

a) Conflicte între elevi

b) Conflicte între profesori şi elevi
c) Conflicte între profesori şi părinţi
d) Conflicte între profesori
 5. Comunicarea. Tipuri de comunicare şi rolul în conflictul
şcolar
Există trei stiluri de comunicare: asertiv, pasiv, agresiv.
Pasiv Asertiv Agresiv
Problema este evitată. Problema este discutată. Problema este atacată.
Drepturile tale sunt Drepturile tale sunt susţinute. Drepturile tale sunt susţinute,
ignorate. fără a ţine cont de drepturile
celorlalţi.

Îi laşi pe ceilalţi să Îţi alegi activitatea. Îţi alegi activitatea ta şi pe a

aleagă în locul tău. celorlalţi.
Neîncredere. Au încredere în ei. Ostili, blamează, acuză.
Vezi drepturile tale ca Recunoşti drepturile tale şi pe ale Drepturile tale sunt mai
fiind mai puţin celorlalţi. importante decât ale celorlalţi.
importante decât ale
celorlalţi.
Analiza oricărui conflict şcolar relevă faptul că orice situaţie de
comunicare afectată de o tensiune/conflict devine automat
dependentă de trei factori:
 sursa (emiţătorul),
 mesajul,
 mediul şi canalele de comunicare.
Elementul determinant în actul comunicării este emiţătorul(sursa)
care în situaţii de conflict şcolar se manifestă plenar, ieşind în
evidenţă. Deoarece profesorul – emiţător deţine controlul asupra
actului de comunicare, se impune ca în situaţii conflictuale să
acţioneze prompt, să identifice în timp util sursele conflictului şi să
stabilească strategia de dezamorsare a conflictului şi normalizare a
climatului didactic.
În situaţiile deosebite de conflict, comunicarea profesor-elev este
într-o măsură apreciabilă dependentă de precizia şi acurateţea
mesajului, care trebuie să fie cuplat cu intenţia emiţătorului şi cu
nivelul de percepţie al ascultătorului destinatar. Mesajul are
semnificaţie şi este complet numai în condiţiile în care este
coroborat cu limbajul folosit, filtrele şi perturbaţiile din comunicare,
cu mediul şi canalele de comunicare.
 6. Dezvoltarea şi stingerea conflictului şcolar

Modelul de dezvoltare şi stingere a unui conflict şcolar presupune cinci

etape relativ distincte:
1. Dezacordul - apariţia diferenţelor între membrii grupului şcolar;
2. Confruntarea - apar acţiuni ce susţin opiniile, cerinţele sau convingerile
fiecărei părţi;
3. Escaladarea - violenţa verbală se transformă în violenţă fizică sau
morală;
4. Descaladarea - începe negocierea (trecerea de la tensiune,
iraţionalitate, spontaneitate, lipsa de logică la o discutare normală a
intereselor parţilor aflate în conflict);
5. Rezolvarea - intervine mediatorul, ca “a treia parte” neutră, imparţială şi
obiectivă.
 7. Principiile strategice de rezolvare a unui conflict
• principiul 1 – Menţine comunicarea cu cei cu care pari să te afli în
conflict (preferabil, încearcă să lămureşti prompt lucrurile; nu amâna
discuţia).
• principiul 2 – Abţine-te de la a discuta despre alţii în absenţa lor
(pentru a nu distorsiona realitatea).
• principiul 3- Dacă sesizezi semne ale unui conflict, încearcă să iniţiezi
acţiuni la care să participe(colaborând) persoanele implicate. Aşa
nimeni nu se va mai simţi atacat sau ameninţat sau ignorat.
• principiul 4 – Încearcă să eviţi toate fenomenele de tipul“eu câştig –
tu pierzi”. Se recomandă abordarea unei dispute din toate
perspectivele posibile, ştiut fiind că de cele mai multe ori o echipă
sau un individ se comportă negativ numai dacă se simte
ameninţat(ă) sau atacat(ă).
• principiul 5 – Asigură -te că ştii să recunoşti rezultatele şi nu flatarea
sau linguşeala. elaborate de Morris si Everard în
1996
 Ascultarea activă
Una din modalitatile de diminuare sau chiar rezolvare a
unui conflict o constituie ascultarea activă. Etapele
ascultării active sunt:
I. Lăsaţi interlocutorul să vorbească!
II. Fiţi empatic (puneţi-vă în situaţia
interlocutorului)!
III. Puneţi întrebări pentru a înţelege mai bine!
IV. Verificaţi dacă aţi înţeles!
V. Îndemnaţi interlocutorul să se destăinuie!
 8. Surse ale conflictelor
Dacă se spune că există, probabil, în lume mai multe
conflicte decât fire de nisip, în zilele noastre, fiecare
dintre noi constată că n-a fost doar o glumă.
Conflictele sunt o realitate a vieţii sociale şi a propriei
vieţi. Ele sunt izvorâte din următoarele surse:
 Nevoile fundamentale
 Valorile diferite
 Percepţiile diferite
 Interesele diferite
 Resursele limitate
 Nevoile psihologice
9. Strategii de rezolvare a conflictelor
 Există cinci strategii de bază care pot fi utilizate pentru a ne
descurca în cadrul unor conflicte.

1 Evitarea sau renunţarea

Aceasta implică să renunţaţi şi la obiective şi la relaţie şi,
în concluzie, evitaţi cealaltă persoană şi problema. Când
obiectivul nu este important şi nu este necesar să menţineţi o
relaţie cu cealaltă persoană, se poate să vă convină să
acţionaţi ca o broască ţestoasă şi să renunţaţi.
A evita un străin ostil pare cel mai bun lucru de făcut. Sau
poate că doriţi să vă retrageţi dintr-un conflict pentru că
dumneavoastrăşi cealaltă persoană să vă calmaţi şi să vă
controlaţi impulsurile.
2. Forţarea

Aceasta implică faptul că trebuie să vă

îndepliniţiobiectivele oricât ar costa, cerându-i
celeilalte persoane să vă lase să vă urmaţi calea,
oricât de mult ar afecta relaţia. Atunci când obiectivul
este foarte important şi relaţia mai puţin, ca de
exemplu, atunci când cumpăraţi o maşină la mâna a
doua, vreţi să acţionaţi ca un rechin şi să forţaţi. Nu
forţaţi o persoană pe care o veţi reântâlni curând.
3. Aplanarea sau Acomodarea
Aceasta implică renunţarea la obiective pentru a
menţine relaţia la cel mai ridicat nivel posibil. Când
obiectivul nu are mare importanţă pentru
dumneavoastră, iar relaţia are o importanţă
considerabilă, este posibil să acţionaţi ca un ursuleţ şi
să nivelaţi asperităţile. Când un coleg ţine deosebit
de mult la o chestiune de care dumneavoastră nu
prea vă pasă, a nu ridica probleme este o idee bună.
Când faceţi acest lucru să îl faceţi cu umor.
4. Compromisul
Aceasta înseamnă să renunţaţi la o parte
din obiectivele dumneavostră şi să sacrificaţi
ceva din relaţie pentru a ajunge la o
înţelegere.
Când obiectivele şi relaţia sunt la fel de
importante pentru dumneavoastră, se pare că
nici dumneavoastră, nici cealaltă persoană nu
puteţi obţine ceea ce doriţi şi ar trebui să
negociaţi ca o vulpe.
 5. Confruntarea sau colaborarea
Aceasta înseamnă să iniţiaţi negocieri prin care şi
dumneavoastră şi cealaltă persoană să ajungeţi la
îndeplinirea obiectivelor şi să păstraţi şi relaţia la cel
mai înalt nivel posibil. Când oamenii realizează că
vor lucra destul de des împreună şi pentru o
perioadă lungă de timp (cum ar fi un an sau mai
mult) îşi dau seama că este necesar să se susţină
reciproc şi să coopereze în problemele curente.
 10. Cauze ale comportamentului perturbator al elevilor
• Printre cauzele comportamentului perturbator al elevilor s-au identificat
următoarele cauze:
• antipatia în raport cu şcoala;
• nevoia de recunoaştere socială;
• izolarea socială;
• comportamentul impulsiv;
• ignorarea regulilor;
• conflictele între sisteme de reguli opuse;
• transferul afectiv;
• agresivitatea umană înnăscută;
• anxietatea;
• modul se manifestare a profesorului.
 O sursă de atenuare şi de evitare a conflictelor o constituie motivarea
elevilor.
Motivarea elevilor presupune din partea profesorului:
• a avea aşteptări maxime în raport cu elevii;
• a oferi prin exemplul propriu un model pentru comportamentele
diferite;
• a stabili o atmosferă pozitivă de empatie pentru fiecare elev în parte;
• a implica elevii în mod activ;
• a releva foarte clar că merită să înveţe şi de ce;
• a cultiva încrederea în sine a elevilor;
• a utiliza interesele şi cunoştinţele anterioare ale elevilor;
• a utiliza ideile elevilor;
• a utiliza curiozitatea naturală a elevilor;
• a promova elevii prin solicitări la care trebuie să răspundă;
• a utiliza întâlnirile pentru a recupera comportamentele dezagreabile;
• a utiliza instruirea individuală;
• a utiliza competiţia cu grijă;
• a reduce anxietatea elevilor.
 11. Medierea

Întrucât oamenii aflaţi în dispută sunt lipsiţi

adesea de aptirudini adecvate pentru
rezolvarea conflictului sau nu sunt capabili să
le folosească din cauza stărilor emoţionale,
medierea, ca o cale de rezolvare a unui
conflict, poate fi extrem de importantă.
 12. Concluzii
În concluzie, prevenirea si aplanarea conflictelor  în şcoală
este o prioritate care impune măsuri concrete, în parteneriat,
fiind implicaţi următorii factori: şcoli, servicii de protecţie si
asistenţă, poliţia, biserica, mass-media, familia, societatea în
ansamblul ei.   
  Şcoala trebuie să pregătească viitorul adult astfel încât să
poată preîntâmpina conflictele cu care se confruntă şi să le
evite atunci când e cazul sau cel puţin a le rezolva în cel mai
bun mod, astfel încât atât el, cât şi cei implicaţi să nu fie
stopaţi în acest proces de schimbare şi de evoluţie şi, deci, de
dezvoltare personală.
 
 
 
Vă mulţumesc!