STRESUL OXIDATIV.

ACTUALITĂŢI ŞI
IMPLICAŢII FIZIO-
PATOLOGICE
• Dualitatea moleculei de oxigen (toxicitatea moleculei de oxigen).
• Ce sunt RADICALII LIBERI ? (Speciile reactive ale oxigenului -ROS)
• Surse endogene de ROS. Surse exogene de ROS.
• De ce există radicali liberi în organism? Ce fac “bine”?
• Când apare stresul oxidativ? STATUS OXIDATIV....
• Efectele celulare ale acţiunii ROS- IMPLICAŢII FIZIOPATOLOGICE
• Cum se apără celula în mod natural de efectele ROS?
• SCAVENGERS şi QUENCERS
• Cum putem interveni pentru a sprijini echilibrarea

BALANŢEI PROOXIDANŢI / ANTIOXIDANŢI

• STRESUL OXIDATIV este situaţia rezultată
din generarea intensă de radicali liberi ai
oxigenului raportată la capacitatea sistemelor
antioxidante existente la un moment dat.
• “STATUS OXIDATIV”
(Helmut Sies,1981, 1985 ,1993)
• apare datorită toxicităţii oxigenului
• apare datorită radicalilor liberi în
general şi a speciilor reactive de oxigen
în special
 Pierderea homeostaziei cu o producere, în
exces, a speciilor reactive cu oxigen şi/sau
o diminuare a capacităţii antioxidante a
organismului atât prin procese de oxidare,
cât şi prin procese de reducere
Stresul oxidativ reprezintă agresiunea produsă la nivel
molecular prin dezechilibrul balanţei prooxidant/antioxidant în
favoarea primului, dezechilibru manifestat prin consecinţe la nivelul
tuturor organelor şi ţesuturilor. Speciile reactive de oxigen sunt
produse în organismele aerobe în condiţii fiziologice. Aceşti produşi
metabolici intermediari induc modificări patologice doar când nu
mai pot fi contracaraţi de antioxidanţii endogeni.
 Procese
prooxidante =
formatoare de
specii reactive de
oxigen sau/şi alţi
radicali liberi
Procese de apărare
antioxidantă
endogenă (cu care
organismul este
înzestrat)

Helmut Sies (1985)

 REPERE CRONOLOGICE ÎN STUDIUL
RADICALILOR LIBERI (I):
• Înainte de 1950: “vârsta de aur” a chimiei
• 1775 – Priestly descoperă O2 şi observă efectul toxic al acestuia
• 1900 – Gomberg descoperă radicalul trifenilmetil
• 1901 - Baeyer şi Vihger descoperă peroxinitritul
• 1934 – Haber şi Weiss descoperă reacţia:
Anion superoxid + peroxid de hidrogen radical hidroxil (. OH)
• După 1954 – prezenţa radicalilor liberi în probe
biologice
• Commoner et al. (1954) Nature, 174:689-691.
• Gerschman (1954) observă similitudini între efectul radiaţiilor şi
toxicitatea oxigenului
• 1956: Pot radicalii liberi să ia naştere ca produşi
intermediari ai reacţiilor enzimatice “in vivo”?
• 1956: Harman – Radicalii liberi sunt “relele” din “Cutia Pandorei”
(îmbătrânire, mutaţii, cancer….)
 REPERE CRONOLOGICE ÎN STUDIUL
RADICALILOR LIBERI (II):

• 1969 – Descoperirea superoxid dismutazei (SOD)

de McCord & Fridovich:
Radicalii liberi sunt importanţi în biologie din moment
ce organismul are sisteme enzimatice de apărare!!!!
• Încep cercetări intense privind rolul oxidanţilor în patologie
• Până la sfârşitul anilor ’70: Radicalii liberi sunt
importanţi pentru procesele biologice normale
• Mittal & Murad (1977): anionul superoxid stimulează formarea GMPc
• Babior et al. (1973): recunoaşterea relaţiei dintre producerea de
superoxid şi activitatea bactericidă a neutrofilelor
• Ignarro & Kadowitz (1985) şi Moncada (1987): NO . este important în
circulaţie
• Granger (1981): corelează efectul radicalilor liberi cu procesele de
ischemie /reperfuzie
• Helmut Sies (1985): defineşte conceptul de stres oxidativ
 “Unul dintre paradoxurile vieţii pe planeta noastră”

DUALITATEA MOLECULEI DE OXIGEN

•Viaţa fără oxigen nu există

Blând, simplu, inofensiv

O2 rol fundamental pentru metabolismul

Toxic
energetic şi respiraţie

• Organismele superioare tolerează

oxigenul datorită sistemelor de apărare cu
care sunt înzestrate, şi îl utilizează pentru
producerea energiei celulare
(mitocondria).
VIAŢA ESTE UN PROCES DE OXIDO-REDUCERE !!
 OXIDARE ŞI REDUCERE
Oxidarea Reducerea
Este Este
Cedare de electroni Acceptare de electroni

Acceptor de electroni
e-
Xm+ Xm2+
redus e- oxidat
Donor de electroni

Metale redox active (tranziţionale)

(proteine care conţin cupru/ fier)
• Pământul a fost la origine anoxic
• Metabolismul a fost anaerob
• O2 a început să apară în urmă cu ~ 2,5x109 ani

• Metabolismul anaerob – GLICOLIZA

Glucoză + 2ADP + 2Pi Lactat + 2ATP +2H2O

• Metabolismul aerob – O2 acceptorul final de electroni

Glucoză + 6O2 + 36ADP + 36Pi 6CO2 + 36 ATP + 6H2O

 OXIGENUL
• În stare fundamentală are 2 electroni nepereche (este un diradical)

• Cei 2 electroni nepereche au spini paraleli

• Molecula de oxigen (O2) are reactivitate minimă (chiar nereactiv)

faţă de majoritatea moleculelor organice care au electroni cu spini
opuşi (apar restricţiile de spin)
• Stare fundamentală de triplet
Este un gaz paramagnetic ; reacţionează
cu moleculele organice numai sub formă
“activată”
 Absorbţia unei energii suficiente pentru a
ACTIVAREA O2 inversa spinul unuia din electronii nepereche
Reducerea monoelectronică (univalentă)

Reducerea univalentă a oxigenului generează metaboliţi

oxigen-reactivi cu o mare toxicitate (cum ar fi, de exemplu .OH)
O2 1O singlet
2
e-

superoxid O2 . - HO2.
H
+
e-

peroxi O22- HO2-- H2O2 peroxid

H+ H+
H+ e-

e-
H 2O 2 OH . + H2O
H+ hidroxil

Schema reducerii univalente a O 2 si formarea radicalilor

liberi ai oxigenului
Organizarea electronilor pentru fiecare etapă de
activare a oxigenului şi energia de reacţie
 .
Deci, RADICALII LIBERI…. [ X ]
= molecule sau fragmente moleculare care conţin un
În biochimie se preferă termenul
electron nepereche de specii oxigen-reactive, in
locul celui de radicali liberi
Proprietăţi:
• Conţin unul sau mai mulţi electroni celibatari
• Din punct de vedere electrostatic pot fi neutri sau
încărcaţi +/-
• Posedă o foarte mare reactivitate chimică
(dependentă de concentraţie şi temperatură, pH,
potenţial redox)
• Cei cu structură simplă au o durată de viaţă foarte
scurtă, cei cu structură complexă au o stabilitate mai
 Prooxidanţii ... în general

Radicali liberi
• orice specie chimică liberă care conţine
unul sau mai mulţi e- nepereche
• o moleculă cu un e- nepereche într-un
orbital extern
Specii neradicalice
• specii care au un potenţial puternic
oxidant
• specii care favorizează formarea unor
oxidanţi puternici
(ex. metale tranziţionale)
Tipuri de specii oxigen-reactive
Tipuri de specii azot-reactive
“Longevitatea” speciilor reactive
Specia Timp de înjumătăţire
• Peroxid de hidrogen
• Hidroperoxizi organici ~ minute
• Acid hipocloros
• Radicali peroxil ~ secunde
• Oxid nitric
• Peroxinitrit ~ milisecunde
• Anion superoxid
• Oxigen singlet ~ milisecundă
• Radicali alcoxil
• Radical hidroxil ~ nanosecunde
 Dintre toate speciile oxigen reactive, anionul
superoxid (O2-) este cel mai bine cunoscut. Acesta
are o structură paramagnetică, cu un singur
electron pe orbitalii π* de antilegătură.
El constituie prima etapă a activării O2 cu donori de
un electron sau cu specii paramagnetice. Este o specie
destul de puţin agresivă, putând servi drept canal de
evacuare pentru radicalii intracelulari.
Anionul superoxid poate determina însă formarea
multor specii reactive, incluzând radicalul hidroxil (HO.),
peroxidul de hidrogen (H2O2), oxigenul singlet (1O2) si
_
peroxinitritul (ONOO ).

Activitatea radicalior liberi este un fel de

“IRADIERE INTERNĂ”
 .
Radicalul hidroxil ( OH)

• Sinteză catalizată de un metal tranziţional

• Alţi reducători pot genera Fe2+(ex. GSH, ascorbat,
hidrochinone)
• Fe2+ este un oxidant extrem de reactiv
• Citotoxicitatea specilor reactive de oxigen este
intens mediată de ionii de fier
Specii reactive generatoare de
peroxizi
Căi celulare de reducere a
oxigenului
 Surse de radicali liberi în
ENDOGENE EXOGENE
Lanţul respirator mitocondrial
organism Radiaţii diferite (ultrasunete,
Ozonul microunde...)
Activitatea enzimelor
din reticulul endoplasmic Substanţe poluante din apă, aer, sol
(metabolismul xenobioticelor)
Căldura exagerată

Activitatea enzimelor din fagocite Fumul de ţigară (NO2)

Hiperoxie
Activitatea enzimelor lizozomale
Metabolism Hipoxie
Activitatea enzimelor din peroxizomi O2
Creşterea presiunii O2
Activitatea oxihemoglobinei
Efortul fizic intens
Biosinteza eicosanoizilor
în membrane celulare Pesticide
Infecţii microbiene şi virale
Autooxidarea catecolaminelor
Inflamaţia
Activitatea oxidoreductazelor Ischemia-Reperfuzia
Medicamente
Îmbătrânire Specii reactive de oxigen Droguri

O2 .- . OH H 2O 2

Lezare celulară
 Surse endogene de specii
reactive de oxigen
Mieloperoxidaza
Oxidari microzomiale (fagocite)
Flavoproteine, CYP

Xantin oxidaza Reticul endoplasmic

izoformele NOS Lizozomi Metale
Citoplasma tranzitionale
Fe
Cu

Oxidaze
Flavoproteine Peroxizomi Mitocondrie Transport de electroni
(respiratia celulara)

Membrana plasmatica
Lipooxigenaze
Ciclooxigenaza
Prostaglandin sintaza
NADPH oxidaza
 Surse mitocondriale de ROS
LANŢUL RESPIRATOR MITOCONDRIAL: O2 actionează în procesul
central al metabolismului vieții aerobe, ca acceptor final de electroni, fiind redus la
apă. Transferul de electroni la oxigen generează intermediari reactivi.

.-
4H+ + O2 H2O ( ~ 1,5 - 4% din O2 O 2 H2O2)
LANŢUL RESPIRATOR MITOCONDRIAL:
 LANŢUL RESPIRATOR
MITOCONDRIAL:

Viteza de formare a ROS depinde de viteza de

utilizare a oxigenului şi este direct proporţională cu
numărul de mitocondrii din celulă.
 Surse microzomiale de ROS
Citocrom
Biosinteza tirozinei, Substrat
adrenalinei, serotoninei,
melatoninei, acizilor
biliari, hormonilor
steroizi.
Fe-S
proteine
Activarea vitaminelor D,
activarea prolinei, lizinei,
pentru biosinteza
colagenului.
Metabolizarea
xenobioticelor în
vederea eliminării.
Substrat
hidroxilat
Metabolizarea
compuşilor toxici R-OH H2O
endogeni.
 Macrofagul – sursă endogenă de ROS

FAGOCITOZA
• cel mai cunoscut proces
metabolic furnizor de specii
oxigen reactive (SOR) în
organism
• rolul acestora este esenţial în
fagocitoză: ei ucid sau labilizează
structural agentul patogen
ROS, HOCl
Producerea speciilor reactive de oxigen
în endoteliu şi neutrofile
OH

OONO-
l-arginine
O2
e
n
NOS
NO

NADPH n
O2 NADPH NO

NADPH e
d O2- oxidase u
o t
ATP AMP adenosine
t NADP+ r
e H2O2 
OH o
inosine hypoxanthine
l f
O2 MPO
i i
u XDH XO MPO
HOCl l
uric acid O2-


OH H 2 O2
Surse membranare de ROS: activitatea enzimelor din
cascada eicosanoizilor

Leucotriene
Surse citoplasmatice de specii oxigen-reactive
 Surse enzimatice de specii oxigen-reactive

Xantin oxidaza
Hipoxantină + 2O2 Xantină + O2.- + H2O2
NADPH oxidaza
NADPH + O2 NADP+ + O2.-
Amin- oxidaze
R-CH2-NH2 + H2O + O2 R-CHO + NH3 + H2O2
Mieloperoxidaza din fagocite
formarea acizilor hipohalohenaţi
H2O2 + X- + H+ HOX + H2O
Reacţia catalizată de NADH oxidaza
Hb(Mb)-Fe3+ + ROOH Compus I + ROH
Compus I + NADPH NAD· + Compus II
Compus II + NADH NAD· + E-Fe3+
NAD· + O2 NAD+ + O2.-
Aldehid oxidaza
2R-CHO + 2O2 2R-COOH + O2.-
Surse non-enzimatice de specii oxigen-reactive

Fe2+ + O2 Fe3++ O2.-

Hb(Mb)-Fe2+ + O2 Hb(Mb)-Fe3++ O2.-

Catecholamine + O2 Melanin + O2.-

flavine reduse

Leucoflavina + O2 Flavin semichinone + O2.-

Coenzime

Q-hidrochinona + O2 Coenzima Q (ubiquinona) + O2 .-

Tetrahidropterina + 2 O2 Dihidropterina + 2 O2.-

Compuşii xenobiotici- surse de
specii oxigen-reactive
• Speciile reactive de oxigen se formează în
mod continuu, “lent” şi “în cantităţi
mici”
• Generarea lor are loc în cadrul
proceselor fundamentale fiziologice la
care participă celula (care înseamnă
viaţa celulei) (subproduşi metabolici).
• Formarea speciilor reactive are loc în
majoritatea compartimentelor
subcelulare.
Înţelepciunea celulei
 De ce există radicali liberi în
organism? Ce fac “bine”?

• Intervin în lupta anti-bacteriană a organismului

(distrug organismele fagocitate).

• În rest, sunt metaboliţi intermediari ai unor

procese celulare fundamentale....

Dar ce fac “rău”?

MECANISMELE LEZĂRILOR CELULARE INDUSE DE SPECIILE REACTIVE DE OXIGEN

Lipid
LIPIDEOxidation of thiols DNA damage
PROTEINE Baze Schiff
DNA GLUCIDE
peroxidation Carbonyl formation

Damage to Ca2+ and Poly ADP Altered gene

other ion transport ribosylation expression
systems
Produşi
Amadori
Membrane Instability to maintain Depletion of ATP
damage normal ion gradients and NAD(P)(H)

Activation/Deactivation of AGEs
various enzyme systems (Produşi finali de glicare
avansată)

Leziune
celulară
Schema generală a peroxidării lipidice
Consecinţele peroxidării lipidice
• Schimbări în structura membranelor
- alterări în fluiditate şi canale ionice
- alterări ale proteinelor de semnal
- creşterea permeabilităţii ionice
• Formarea compuşilor cu legături încrucişate (ex:
proteine-ADN)
• Toxicitatea directă a produşilor de peroxidare (ex: 4-
hidroxinonenal)
• Distrugerea proceselor de semnalizare dependente de
membrană
• Lezarea ADN => aducţi ADN / fragmentări ADN =>
mutageneză => CANCER
 Lezarea membranei celulare

Autooxidarea lipidelor poate conduce la formarea de noi legături C-C, iar cum lipidele sunt
constiutenţi ai membranelor, se observă că acest proces de “legare încrucişată” poate distruge
membrana celulară. Malondialdehida (MDA) este un produs de peroxidare care facilitează
această “legare încrucişată”.
Produşii metastabili formaţi în urma peroxidării lipidice pot atinge şi alte celule. Astfel
peroxidarea lipidică poate produce lezări şi la celulele învecinate ori alte celule sau ţesuturi
care nu sunt direct expuse peroxidării.
 PROTEINELE - ţinte ale acţiunii
specilor oxigen-reactive
• Oxidarea grupărilor tiol (-SH) din proteină=>
• Oxidarea centrilor catalitic activi ale enzimelor =>
pierderea funcţiei catalitice (sau funcţie anormală!)
DAR (!) uneori acest fapt determină o activare a enzimei….
• Formarea punţilor disulfurice:
- legătură proteină-proteină (RS-SR)
- legătură proteină - GSH (RS-SG)
- alterări ale structurii secundare şi terţiare
- creşterea susceptibilităţii la proteoliză
 Produşii de oxidare ai ADN

O NH2 NH2

N N N
HN N N
OH OH
H2N N N N N HO N N
R R H
R

8 hidroxi guanina 8 hidroxiadenina 2 hidroxi adenina

O O NH2
CH2OH CH3 H
HN HN OH N OH
OH OH
O N O N
H H O N
H H H
5 hidroximetil uracil 5,6 dihidroxi timidina 5,6 dihidroxi citozina
Oxidarea dezoxiribozei (scheletul ADN)
 O2 .-
1/2 O 2 + H+ Fe 2+ R-NO 2
SOD
R-NO 2.- O2
H2O Fe 3+
e + 2H+
ADN mutaţii
H2O
proteine
nitroso R-N = O tioli cancer

e + H+

.  NO are o mare reactivitate şi

radical hidroxilamina R-N = OH participă în lanţul de reacţii
e + H+ alăturat
prin reacţie cu oxigenul NO
poate să regenereze compusul
R-NH = OH iniţial sau să formeze compuşi
2e + 2H + nitroso (R-N=O), hidroxilamine
şi amine aromatice.
H2O  NO poate fi antrenat în reacţii
amina R-NH2
cu proteine sau cu coenzime
piridinice reduse (NADPH)
 Mecanismul inducerii de către alcool a
peroxidării lipidice
Lewis şi Paton au sugerat implicarea xantin-oxidazei citoplasmatice.
Acetaldehida, primul metabolit al alcoolului, este metabolizată nu numai de
acetaldehid-dehidrogenază, ci şi de xantin-oxidază.

+
Principalele ţinte ale speciilor oxigen reactive

Căi respiratorii
intestin

HOCl
O2-

OH
H2O2

Inimă şi
Creier vase de
şi nervi sange
 Stări patologice caracterizate
printr-o componentă prooxidantă

Hipo-, hiper-
oxigenare;
Reperfuzie
după
Reacţii ischemie Cataractogeneză
imune
Cancerogeneză
Iradiere chimică
demenţa RADICALI Cancer
senilă
LIBERI Diabet
Ateroscleroza
Parkinson
medicamente
reacţii
inflamaţii induse prin
poluare

intracelular Intracelular şi extracelular

extracelular
 AFECŢIUNI CORELATE CU IMPLICAREA
SPECIILOR OXIGEN REACTIVE

AP. RESPIRATOR Displazie bronhopulmonară

Fibroză pulmonară idiopatică
Emfizem
Bronşită cronică
AP. DIGESTIV Astm bronşic

AP. CARDIOVASCULAR

Colite ulcerative Hipertensiune

Maladia Crohn Ateroscleroză
Ulcer gastro-intestinal Vasculite
 AFECŢIUNI CORELATE CU IMPLICAREA
SPECIILOR OXIGEN REACTIVE
Parkinson
SISTEM NERVOS Alzheimer
Ischemii cerebrale
Scleroză multiplă
PIELE

Nefroză autoimună
AP. RENAL
Glomerulonefrite Dermatite
Pigmentări/depigmentări
Pancreatită acută şi cronică Porfirii
PANCREAS
Diabet zaharat

Retinopatii
OCHI Cataractă
 Accidentul vascular cerebral
HIPOXIE

depleţie de ATP
depolarizare celulară
eliberare aminoacizi excitatori
influx de Ca2+ în celule acumulare lentă Ca2+
în mitocondrie
Activarea fosfolipazelor,
proteinkinazelor, proteazelor,
endonucleazelor, fosfatazelor, etc.

generarea speciilor oxigen reactive

efecte celulare devastatoare

MOARTE NEURONALĂ
 Teoria stresului oxidativ în boala Parkinson
Lezarea neuronilor dopaminergici din substantia nigra

Modificări majore post-mortem

•GPx în cantităţi foarte mici
•Conc mari de fier
•Deficit de complex mitocondrial I
•Deficit de acid folic
•Conc. mari de homocisteină(↓ ATP neuronal)
Boala Alzheimer este o tulburare neurodegenerativă progresivă, de
etiologie relativ necunoscută, caracterizată prin deteriorare fizică şi
cognitivă ireversibilă
 Particularităţi histopatologice, specifice maladiei Alzheimer:

•Plăci senile (formaţiuni extracelulare);

• Degenerescenţe neurofibrilare (acumulări intraneuronale de filamente
compuse din proteine anormale);
• Pierdere sinaptică şi neuronală.

Plăci senile
Stres oxidativ indus de amiloidul
β. Formarea agregatelor de
amiloid determină generarea de
radicali liberi prin reacţii
catalizate de ioni metalici,
procesul contribuind la
stabilizarea legăturilor din
amiloid şi la formarea
suplimentară de monomeri de
amiloid. Monomerii de amiloid
se leagă la nivelul receptorilor
AGE generînd ROS care vor
determina lipoperoxidarea şi
formarea de 4-HNE. 4-HNE
contribuie la apoptoza celulelor
neuronale.

Teoria stresului
oxidativ în maladia
Alzheimer
 SARCINA
induce schimbãri dinamice si multiple în toate sistemele organismului

Schimbãri în utilizarea substratelor energetice utilizate de diferite organe

+ unitatea fetoplacentalã

PLACENTA influenteazã homeostazia maternã Creste consumul bazal de oxigen

Bogatã în mitocondrii O2 -.
NO.
Intens vascularizatã
ONOO
Bogatã în acid lactic
Bogatã în macrofage NO.; TNF-, ; IL-1 HOCl

Bogatã în metale tranzitionale, în special ! Necesar crescut de fier în sarcină

fier
Stresul oxidativ creste si atinge un
Favorizeazã stresul maxim în al II-lea trimestru al sarcinii
oxidativ
Mecanismele protectoare împotriva stresului oxidativ
cresc pe perioada sarcinii si protejeazã fãtul, care totusi,
este expus într-o anumitã mãsurã stresului oxidativ

Situatiile specifice (restrânse) ale sarcinii: - hipertensiunea gestationalã

- rezistenta la insulinã si diabetul
exacerbeazã actiunea speciilor oxigen-reactive.

RISC CRESUT DE MORBIDITATE SI MORTALITATE

Antioxidantii si suplimentarea cu fier amelioreazã

sãnãtatea mamei si previn leziunile premature foetale
 Diabetul este un sindrom cuprinzând un grup
heterogen de tulburări,
care pot avea o etiologie diferită, dar care au în
comun hiperglicemia,
asociată cu modificări lipidice şi proteice.
Diabetul este un sindrom caracterizat prin tulburări
metabolice complexe asociate cu hiperglicemia.
Acest ansamblu de tulburări poate fi provocat:

•de leziuni la nivelul celulelor beta-pancreatice care

induc sinteza insuficientă a insulinei,

•de modificări structurale ale receptorilor insulinici

care induc instalarea rezistenţei la acţiunea insulinei
 Reducerea/absenţa sintezei/acţiunii insulinei

DIABETES MELLITUS

Modificări profunde ale metabolismului glucidic

Diminuarea metabolizării glucidelor în celule

Celulele nu produc HIPERGLICEMIA

energie

Apar modificări ale Glicarea Glicarea

Organism obosit metabolismului lipidic hemoglobinei
proteinelor

Ţesuturile nu sunt Creşte lipoliza Hemoglobina glicată

Perturbarea
bine hrănite Scade lipogeneza în sânge
metabolismului
proteic
Scad rezervele de energie Scade procentul de
Senzaţie de foame (polifagie) hemoglobină funcţională
Senzaţie de sete (polidipsie) Creşte producţia de Perturbarea structurală
corpi cetonici a receptorilor şi
enzimelor Perturbarea transportului de
oxigen şi dioxid de carbon
Ficatul nu-i poate metaboliza

Stare de oboseală
ACIDOZA
 Modificări biochimice şi metabolice
asociate diabetului zaharat
Perturbările celulare asociate diabetului zaharat sunt
produse ca urmare unor modificări ale metabolismului
celulelor respective:

• supraactivarea căii poliolilor;

• glicarea proteinelor şi formarea produşilor finali avansaţi

de glicare (advanced glycation end products –AGE);

• activarea izoformelor proteinkinazei C (PKC) datorată

hiperglicemiei;

• supraproducţia de anioni superoxid la nivel mitocondrial.

 ROS

Aldehide toxice Aldozo-reductaza Alcooli inactivi

Sorbitol-DH
Hiperglicemie Sorbitol Fructoza
NAD+ NADH

NADPH NADP+

Glutation
Substanţe ostmotic active
reductaza
GSSG 2GSH

Efecte metabolice negative:

În condiţii normale aldozo-reductaza are rolul de a reduce aldehidele - la nivel neuronal
celulare toxice la alcooli; când concentraţia glucozei devine prea mare - la nivel renal
(hiperglicemie) enzima reduce inclusiv glucoza la sorbitol (cu consum - la nivel oftalmic
de NADPH), care este apoi oxidat la fructoză .
Un prim efect negativ al activării aldozo-reductazei îl constituie
consumul excesiv de NADPH; prin diminuarea cantităţii de NADPH se
înregistrează, de asemenea, diminuarea protecţiei antioxidante a
celulelor, datorită reducerii concentraţiei intracelulare de glutation
redus.
 Formarea produşilor finali de glicozilare
avansatã

Metabolismul proteic este profund alterat în condiţii de hiperglicemie cronică, când se

produc alterări ale componentelor celulare prin procesul de glicozilare non-enzimatică
(glicare).
Proteinele glicate formează, la rândul lor, legături încrucişate, şi rezultă astfel compuşi
macromoleculari care suferă o peroxidare lentă pentru a forma aşa-numiţii produşi finali de
glicare avansată (advanced gluycation end products – AGE).
 Formarea produşilor finali de
glicozilare avansatã
Produşii de glicare avansată afectează metabolismul celular
prin mai multe mecanisme distincte. Astfel pot avea loc
următoarele fenomene:
• modificarea proteinelor intracelulare din celulele endoteliale,
în primul rând a proteinelor implicate în reglarea
tanscripţională;
• precursorii AGE pot difuza extracelular şi modifică proteinele
matriţei extracelulare din vecinătate cu modificarea căilor de
semnalizare dintre celulă şi mediul extracelular şi producerea
disfuncţiei celulare endoteliale ;
• precursorii AGE pot difuza extacelular modificând proteinele
circulante (albumina); proteinele circulante modificate se
leagă de receptorii corespunzători AGE şi determină
producerea de citokine proinflamatorii şi de factori de creştere
care determină accentuarea patologiei vasculare
 Glicarea proteinelor şi
modificarea funcţiei endoteliale
Prin glicare se modifică şi componentele proteice ale lipoproteinelor
plasmatice. Lipoproteinele LDL glicate nu sunt recunoscute de receptorii
LDL normali şi timpul lor de înjumătăţite plasmatică este crescut. De
asemenea, AGE distrug oxidul nitric derivat din endoteliu.
•reducerea sintezei
vasodilatatorului endogen
NO;

•creşterea sintezei
endotelinei 1
vasoconstrictoare;

•creşterea sintezei
transforming growth factor
şi a plasminogen activator
inhibitor-1 (PAI 1);

•creşterea expresiei
factorului de transcripţie
NFκB, care activează
expresia genelor
proinflamatorii de la nivel
vascular
 În celulele diabetice, creşterea concentraţiei intracelulare de glucoză
determină producerea unor cantităţi mari de echivalenţi reducători (NADH şi
FADH2). Ca urmare diferenţa de potenţial de la nivelul membranei
mitocondriale este mai mare şi atinge un prag critic. Transferul electronic la
nivelul complexului III este blocat determinând întoarcerea electronilor la
coenzima Q, care îi donează unul câte unul către oxigenul molecular,
generând anioni superoxid.
 Cum se apără celula în mod
natural de efectele ROS?
În cursul evoluţiei celula şi-a construit mecanisme endogene
de apărare antioxidantă
• Compartimentarea proceselor metabolice în
diversele organite subcelulare (înţelepciunea celulei)

se evită întâlnirea dintre biomoleculele care

reacţionează şi care ar determina dezordini celulare.
• Sistemele endogene de protecţie antioxidantă
acţionează în trepte, cu mecanisme biochimice
foarte specifice
 Mecanismele biochimice

1. Protejarea generării de ROS: chelatarea ionilor de

Fe şi Cu de către proteine specifice şi nespecifice
(feritina, transferina, albuminele) H. Sies, 1993
2. Întreruperea lanţului de formare a ROS:
antioxidanţi endogeni cu masă moleculară mică:
GSH, vit. E şi C, acid uric, etc.
3.Neutralizarea ROS: enzimele antioxidante
endogene: SOD, Catalază, G-Px, GR, etc.
4. Reparea leziunilor cauzate de ROS: enzime
specifice (reparaze) endonucleaze, peroxidaze,
lipaze, etc.
 Antioxidanţii celulari
Antioxidant = o substanţă capabilă, la concentraţii relativ mici, să
concureze cu un alt substrat oxidabil şi astfel, să inhibe oxidarea altor
substrate.

(B. Halliwell & J.M.C. Gutteridge, 1989)

Molecule mici
• hidrosolubili: glutation, acid uric,
ascorbat , (vitamina C)
• liposolubili: -tocoferol (vitamina E),
-caroten, coenzima Q
Proteine (enzime)
• SOD, Glutation peroxidaza, Catalaza,
Ceruloplasmina, Transferina, albumina...
Antioxidanţi enzimatici: SOD, Cat, GPx
Prima linie de apărare antioxidantă

REGLARE prin
e- e- + 2H+ e- + H+ e- + H+ Proteinele senzori
O2 O2
.-
H2O2 OH
.
H2O celulari ai stresului
oxidativ, care au
capacitatea de a se
.- .- +
O2 + O2 + 2H H2 O2 + O 2 SOD oxida reversibil la
creşterea numărului
H2O2 + H2O2 2H2O + O2 Catalaza de compuşi oxidanţi

H2O2 + RH2 2H 2O + R Peroxidaza SoxR şi OxyR

Reducerea univalentă a moleculei de oxigen şi sistemele de protecţie antioxidantă

 O2 Acceptori de electroni
(vitamina K3)

O2. - Vitamine C si E
SOD, acceptori de O2. -
(metioninã,cisteinã)
H2O2
CATALAZA, PEROXIDAZE
. OH
Vitamine C si E, Ubichinona
Dehidroepiandrosteronul
ROO . (DHEA)
Fosfolipaze, GSH

R-OOH

Me+n
Metal chelatori (EDTA)
Men+1 DPTA

Etapele principale ale generãrii speciilor reactive ale

oxigenului si actiunea antioxidantilor la diferite nivele
 “Reţeaua” Antioxidantă endogenă depinde de:
- menţinerea statusului catalitic al apărării antioxidante
- statusul energetic celular

• Reducerea catalitică a • Reducerea catalitică a

peroxizilor radicalilor lipidici

Concluzie: glucoza este cel mai important “antioxidant”!!!!

• Deci, efectele colaterale, dăunătoare ale
producţiei fiziologice de radicali liberi
sunt ţinute sub control de substanţe cu
rol precis de:
• SCAVENGERS
• QUENCERS
 +
O 2
- H 2
2+
OO
ON Fe . Lipide
NO te ine
Pro

. 1O
HO 2
ADN
.-
O2
 Echilibrul factorilor prooxidanţi/antioxidanţi =
HOMEOSTAZIE REDOX

Enzime:superoxiddismutază,
Glutation peroxidază, Catalază Specii Reactive ale
Antioxidanti ne-enzimatici: Oxigenului: O2, H2O2
vitamine (E,A,C), tioli, 1
O2 OH, HOCl
fenoli, ceruloplasmină,
transferină, acid uric,
albumină, etc.
• Însă astăzi,
Există prea multe surse noi, artificiale, de
radicali liberi, pe care mecanismele
naturale de apărare nu le mai poate
stăpâni (“civilizaţie”). Suntem alţii în
relaţia cu mediul înconjurător

• Ideea de terapie antioxidantă, chiar şi în

scop preventiv
 Stres redox = Stres oxidativ

Enzime:SOD,GPX,CAT
Antioxidanti
neenzimatici:
vitamine (E,A,C), thioli, Specii Reactive ale
acid uric, ceruloplasmina, Oxigenului:
transferina, albumina, etc.
O2, H2O2 , 1O2,

OH, HOCl
 Cum putem interveni pentru a sprijini
echilibrarea
BALANŢEI PROOXIDANŢI / ANTIOXIDANŢI?
• Primul pas: eliminarea pe cât posibil a
surselor externe de radicali liberi (mediu
ecologic)
• Al II-lea pas: fortificarea organismului prin
prevenţie primară (dietă+stil de viaţă) şi
eventual suplimente alimentare bine gândite
(doză şi combinaţii corecte)
• Al III-lea pas: terapia cu antioxidanţi
• STOP! Antioxidanţii pot deveni în anumite
condiţii prooxidanţi....
 TERAPIA MODERNĂ CU ANTIOXIDANŢI
ATENŢIE!!
Terapia cu antioxidanţi implică stabilirea unor biomarkeri
ai stresului oxidativ-neevidenţiati cu certitudine până
în momentul de faţă (status oxidativ)
Inhibitori ai speciilor oxigen reactive
Inhibitori ai NADPH-oxidazei: imidazol, piridină, EDTA,
deferoxamină, bilirubină, deprenil, corticosteroizi
Inhibitori ai xantin-oxidazei: alopurinol, oxipurinol, acid folic
Anticorpi antileucocitari
Sisteme enzimatice protectoare
Superoxiddismutaza (SOD)
Catalaza
Glutationperoxidaza
Lactoperoxidaza
Medicamente ce interferă cu metabolismul fierului şi cuprului
deferoxamină, feritină, transferină, lactoferină,
ceruloplasmină, albumină serică
Antioxidanţi
Vitamine şi analogi (vit. E, vit. C, carotenoide,
oxicarotenoide)
Derivaţi fenolici (eugenol, guaiacol, probucol)
Compuşi flavonici (flavonoide, isoflavonoide, ceaiul verde)
Derivaţi indolici (carvedilol, melatonină)
Derivaţi xantinici (alopurinol, oxipurinol, acid uric)
21-amino-steroizi (lazaroide)
Medicamente antiinflamatoare (piroxicam, acid flufenamic,
acid mefenamic, sulindac, fenilbutazonă, indometacin,
ibuprofen, acid acetilsalicilic)
Hipolipemiante (lovastatin)
Proteine (albumină)
Alte medicamente (beta-adrenolitice, anti-H2, acid lipoic)
Inhibitori ai formării anionului superoxid

Antiastmatice (beta-adrenomimetice, corticosteroizi,

metilxantine)
Prostaglandine
Flavonoide
Antibiotice (minociclina)
Antimalarice
Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei
(ACE)
Dipiridamol
Scavengers (compuşi de epurare
sau de captare a speciilor
reactive)

Flavonoide
Vitamine (A, C, E)
Dipiridamol
Pentoxifilină
Antibiotice
Acid uric
Silimarină
Acetil cisteină
Manitol
Lazaroide
Acid lipoic
Melatonină