Controlul proceselor prin

măsurarea caracteristicii de
calitate
• Pentru controlul proceselor prin măsurarea
caracteristicii de calitate trebuie parcurse
următoarele etape:
1. Formarea eşantioanelor.
Eşantionul (proba) reprezintă o piesă sau
un număr redus de piese extrase, în
ordinea prelucrării lor, dintre piesele
rezultate în urma unui proces de
prelucrare.
• Eşantioanele sunt formate din 2-10 piese.
În cazul în care analiza calităţii este
costisitoare sau distructivă, se vor forma
eşantioane din 2-3 piese. Dacă analiza
este deosebit de importantă, eşantioanele
vor conţine 7-10 piese.
• Se recomandă ca analiza să se efectueze
la 5-10% din mărimea lotului de piese care
se produce, cu posibilitatea scăderii la 2%
în cazul unor producţii orare foarte mari.
• Intervalul de timp dintre două recoltări de
eşantioane se determină cu relaţia
60
t nM
Q
unde Q reprezintă producţia orară a
maşinii, n = numărul de piese din eşantion,
M = numărul mediu de piese produse între
două dereglări ale maşinii (ex. între două
reascuţiri ale sculei aşchietoare).
• Pentru exemplificare să presupunem că se
analizează un proces de strunjire de
degroşare al unor piese cilindrice. În acest
caz, caracteristica de calitate este
diametrul obţinut. Reglarea sculei se face
la începutul fiecărui schimb. Se pot recolta
eşantioane în interiorul unei reglări (al unui
schimb), sau pe parcursul unei zile, deci
pe parcursul a două reglări diferite. Un
exemplu este prezentat în tabelul următor.
Data controlului Schimbul de Valori măsurate
lucru
Eşantion n=4 Eşantion n=8

Ziua 1 I 45;45;44;45 45;45;44;45

46;47;48;46
II 46;47;48;46

Ziua 2 I 47;48;48;49 47;48;48;49

45;46;45;46
II 45;46;45;46

Ziua 3 I 44;44;45;44 44;44;45;44

47;46;47;47
II 47;46;47;47
2. Trasarea fişelor de control
Fişa de control reprezintă un grafic în
care se marcheză prin puncte poziţiile
succesive ale unui parametru al
eşantioanelor, în raport cu limitele de
control şi linia centrală.
De multe ori sunt folosite fişe de control
care urmăresc simultan doi parametrii,
media şi amplitudinea împrăştierii.
• Dacă toate punctele se află în interiorul
limitelor de control, procesul se consideră
sub control. Dacă există puncte în afara
limitelor de control, procesul este
considerat în afară de control şi este
necesară intervenţia pentru corectarea sa.
Exemple de fişe de control în cele două
cazuri, când parametrul urmărit este
media eşantioanelor, sunt prezentate în
Fig.2.6 şi 2.7.
Succesiunea etapelor la analiza
proceselor de fabricaţie

1.Obţinerea informaţiilor
referitoare la proces.
Trebuie să se obţină informaţii despre
factorii care pot favoriza apariţia unor
neconformităţi ale produsului rezultat din
procesul de fabricaţie. Astfel trebuie
cunoscute condiţiile concrete în care se
desfăşoară procesul:
• La câte maşini se desfăşoară,
• Câţi operatori lucrează,
• Cu câte regimuri de prelucrare se
lucrează,
• Cu câte metode se lucrează,
• Când se efectuează analiza
procesului,
• Care sunt condiţiile tehnice impuse
produsului.
2.Culegerea şi înregistrarea
datelor.
Trebuie stabilită caracteristica de
calitate folosită pentru controlul
procesului, care se va numi
caracteristică de control al procesului.
Trebuie avute în vedere următoarele
aspecte:
• Valorile caracteristicii de control trebuie
să reflecte corect starea procesului
analizat,
• Efectele produse de cauzele externe
trebuie neglijate,
• Rezultatele obţinute trebuie să fie
folosite imediat,
• Eşantionarea şi măsurarea
eşantioanelor trebuie realizată la un preţ
scăzut, fără întrerupere şi în ordinea
fabricaţiei,
3.Determinarea capabilităţii
procesului.
Prin capabilitate se înţelege
capacitatea procesului de a se
încadra în limitele impuse de
documentaţia tehnică. Pentru aceasta
se vor parcurge următoarele etape:
• Verificarea caracterului aleator al
caracteristicii de control a procesului,
• Verificarea normalităţii repartiţiilor,
• Stabilirea capabilităţii procesului prin
calcularea indicelui de capabilitate sau
prin determinarea fracţiunii defecte
probabile,
• Stabilirea stării procesului ca reglaj şi ca
precizie.
4.Calculul limitelor de control şi
trasarea fişelor de control.
Folosind datele înregistrate în etapele
anterioare se trasează fişele de
control pentru medie sau pentru
medie şi amplitudine. Dacă procesul
nu este sub control se vor lua imediat
măsurile necesare de identificare şi
eliminare a cauzelor şi de readucere
a procesului în starea de control.
5.Stabilirea metodelor şi
procedurilor operative.
Acestea au rolul de a evita unele stări
fluctuante ale procesului de fabricaţie.
Aceste metode trebuie să aibă
următoarele caracteristici:
• Să fie în concordanţă cu obiectivul propus,
• Să fie practice şi precise,
• Să indice procedurile importante,
• Să stabilească clar responsabilităţile şi
competenţele,
• Să conţină măsuri temporare în caz de
urgenţă,
• Să conţină previziuni asupra unor măsuri
greşite,
• Să fie revizuite periodic în scopul creşterii
calităţii producţiei.
 Controlul statistic al
proceselor prin atribute
• În multe situaţii caracteristicile de
calitate nu pot fi măsurate sau sunt
greu măsurabile. Asemenea
caracteristici sunt apreciate global
prin “corespunzător” sau
“necorespunzător”. Metoda de control
este mult mai simplă şi mai ieftină,
dar precizia obţinută este inferioară
celei obţinute la controlul prin
măsurare.
• Controlul prin atribute se aplică acolo unde
verificarea se face cu ajutorul calibrelor (T-
NT), vizual sau prin metode
defectoscopice.
• Deoarece în cadrul controlului prin atribute
se obţin mai puţine informaţii faţă de
controlul prin măsurare, pentru creşterea
siguranţei deciziilor ulterioare se
recomandă mărirea dimensiunii
eşantioanelor. Se poate verifica astfel
aproximativ 10% din volumul total al
producţiei.
 Controlul proceselor pe baza
procentului de produse
necorespunzătoare
Etapele realizării unui astfel de control
sunt următoarele:
1. Selectarea obiectivului, care depinde de
nivelul caracteristicii de calitate urmărite,
de numărul de produse executate, de
costul şi timpul pentru control.
2. Determinarea mărimii eşantionului,
care se va face în funcţie de nivelul
calitativ al procesului. În general se alege
un eşantion de peste 50 de piese, dacă
numărul mediu de unităţi defecte pentru
fiecare eşantion este între 3 şi 4.
3. Culegerea şi înregistrarea datelor, se
face ca în cazul controlului proceselor
prin măsurare.
4. Calculul parametrilor de control ai fişei
p. Fişa p este o fişă de control la care în
abscisă se trec numărul eşantioanelor,
iar în ordonată parametrul p – procentul
de produse necorespunzătoare.
Parametrii de control ai fişei p (LC, LCS,
LCI) se calculează pentru două cazuri
distincte:
 4.1. procentul de produse
necorespunzătoare p0 este cunoscut pe
baza rezultatelor înregistrate în
fabricaţiile anterioare, unde n reprezintă
numărul de piese din fiecare eşantion,

LC  p0
p0  1  p0  p0  1  p0 
LCS  p0  3 LCI  p0  3
n n
4.2. procentul de produse
necorespunzătoare este necunoscut. În
acest caz, înainte de a se efectua
controlul statistic propriu-zis, se extrag
25-30 de eşantioane a câte 20-60 de
piese fiecare. Aceste eşantioane vor
servi la aprecierea unui procent mediu
de produse necorespunzătoare p , în
locul procentului p0 din cazul anterior. Şi
în acest caz există două variante:
 4.2.1. numărul de piese din fiecare
eşantion este constant. Atunci procentul
mediu se determină cu relaţia:
m

g i
p i 1

nm
în care gi reprezintă numărul de exemplare
necorespunzătoare găsite în eşantionul i,
m – numărul de eşantioane examinate,
n – numărul de piese din fiecare eşantion.
Limitele de control vor fi calculate cu
relaţiile:

LC  p

LCS  p  3
1  p  p
n

LCS  p  3
1  p  p
n
4.2.2. dacă numărul de exemplare din fiecare
eşantion este variabil, procentul mediu se
calculează cu relaţia:
m

pn i i
p i 1
m

n
i 1
i

în care pi reprezintă numărul de exemplare

necorespunzătoare găsite în eşantionul i,
m – numărul de eşantioane examinate,
ni – numărul de piese din fiecare eşantion.
Limitele de control vor fi calculate cu
relaţiile:

LC  p

LCS  p  3
1  p  p
ni

LCI  p  3
1  p  p
ni
5. Completarea fişei p, care se face în
mod asemănător cu fişele şi R. Exemple
sunt prezentate în Fig.2.10 şi 2.11.
6. Extragerea concluziilor, care se va
face ca şi în cazul celorlalte fişe,
procesul fiind considerat corespunzător
dacă toate punctele se situează în
interiorul limitelor de control. În situaţia în
care procentul de produse
necorespunzătoare depăşeşte limita de
control superioară, procesul va fi oprit, se
va identifica cauza şi se vor lua măsuri
de eliminare a acesteia.
 Controlul procesului pe baza
numărului de produse
necorespunzătoare.

• Se procedează la fel ca la metoda

anterioară. Se va trasa fişa pn, a cărei
limite de control se determină în funcţie de
cunoaşterea sau necunoaşterea
procentului de produse
necorespunzătoare.
1. Dacă procentul de produse
necorespunzătoare este cunoscut, limitele
de control se determină cu relaţiile:

LC  p0 n

LCS  p0 n  3 p0 n 1  p0 

LCI  p0 n  3 p0 n 1  p0 
2. Dacă procentul de produse
necorespunzătoare este necunoscut, limitele
de control se determină cu relaţiile:
m

g i
LC  i 1
 pn
m

LCS  pn  3 1  p pn 
LCI  pn  3 1  p  pn
 Controlul proceselor pe baza
numărului de defecte
Defectul se defineşte ca fiind orice abatere
de la calitatea prescrisă. Un defect poate fi
identificat prin mai multe metode:
• Prin examinare vizuală,
• Prin măsurarea unor dimensiuni,
• Prin încercări mecanice sau electrice,
• Prin analize chimice.
• O unitate de produs poate conţine unul
sau mai multe defecte. Indiferent de câte
defecte conţine, va fi declarată unitate
defectă.
• Un astfel de control statistic poate urmări
controlul defectelor pe unitate de produs
sau controlul defectelor apărute în grupul
de unităţi de produs (eşantion).
• Dacă defectele diferă între ele ca
importanţă, însumarea lor se poate face
pe baza unei ponderări a fiecărui defect, în
funcţie de importanţa sa.
• Etapele controlului pe baza numărului de
defecte încep cu o analiză premergătoare
a procesului, care are scopul de a stabili
numărul mediu de defecte necesar
întocmirii fişei de control.
• Se extrag din producţia curentă un număr
de m eşantioane (cca.25) de mărime n.
Mărimea eşantionului se alege astfel încât
numărul de defecte din fiecare eşantion să
fie minim 2 sau 3. Sunt numărate şi
înregistrate defectele pentru fiecare
eşantion.
• Se calculează apoi limitele de control şi se
trasează fişa de control.
• Dacă se analizează numărul de defecte pe
unitatea de produs, fişa de control poartă
denumirea de “fişa u”, iar parametrii de
control sunt daţi de relaţiile următoare,
unde u reprezintă numărul de defecte pe
unitatea de produs, n – numărul de
produse din cadrul eşantionului, m –
numărul de eşantioane.
 n

u i
LC  i 1
u
n
u
LCS  u  3
n

u
LCI  u  3
n
• Dacă se analizează numărul de defecte
din eşantion ( de exemplu pe o porţiune a
unui produs, o porţiune din suprafaţa unei
table, o anumită lungime a unei sârme
dintr-un colac), se utilizează “fişa c”, iar
parametrii de control sunt daţi de relaţiile
următoare, unde c reprezintă numărul de
defecte din eşantion.
 m

c i
LC  i 1
c
m
LCS  c  3 c

LCI  c  3 c