Curs 5

ASPECTE ALE DISCRIMINĂRII PERSOANELOR INFECTATE CU

HIV/SIDA.
ASPECTE ALE DISCRIMINĂRII PERSOANELOR
CU ALTĂ ORIENTARE SEXUALĂ

Lector:
Conf. Dr. Horațiu Dura
Pandemia HIV/SIDA

• iunie 1981 - Centrul de Control al Bolilor din Atlanta, SUA - raport asupra
prevalenței unor cazuri de pneumonii cu Pneumocystis carinii şi cazuri de
sarcom Kaposi la tineri (boli rare la tineri), cu o evoluție rapidă, care nu
răspund la medicația obişnuită şi fără o cauză cunos­cută.
• iulie 1982 - boala primeşte numele oficial de AIDS sau SIDA (Herek & Glunt,
1988)
• în prezent, peste 35 de milioane de oameni trăiesc cu SIDA în lume = 1,8
milioane sunt adulți + ,2 milioane sunt copii (UNAIDS)
• în 2013 - 1,5 milioane de decese cauzate de SIDA, dintre care 1,3 milioane
de adulți şi 190.000 de copii sub 15 ani
• în fiecare zi a anului 2013 au fost infectate aproape 6.000 de persoane,
dintre care peste 68% provin din Africa Sub-Sahariană
• o boală a națiunilor sărace sau a săracilor din țările bogate (A. Whiteside,
2008)
• în Kenya, jumătate din bugetul țării pentru sănătate este consumat cu
tratamentul persoanelor bolnave de SIDA
 Ce este HIV/SIDA ?

• HIV (virusul imunodeficienței umane) este un virus care atacă şi distruge sistemul
imunitar, astfel încât organismul nu mai poate face față agresorilor, fie ei viruşi,
bacterii, fungi sau celule canceroase. Virusul supraviețuieşte numai în interiorul unei
celule şi atacă în mod special globulele albe din sânge, celulele sistemului imunitar
responsabile de apărarea orga­nismului, limfocitele T-CD4.
• SIDA (sindromul imunodeficienței dobândite) este boala provocată de infecția cu
virusul HIV. O persoană poate fi purtătoare a virusului HIV, dar aceasta nu înseamnă
că are şi boala HIV (Blagoslov, 2007).
• Statutul seropozitiv HIV înseamnă că în serul persoanei infectate a fost pusă în
evidență prezența anticorpilor anti- HIV, iar infecția a fost demonstrată prin examen de
labo­ra­tor. Virusul este prezent în fluidele corpului (spermă, sânge, secreții) şi poate fi
transmis prin sânge, spermă, fluide vaginale sau lapte matern, dacă nu se folosesc
măsuri de protecție.
• majoritatea persoanelor infectate cu HIV pot părea o perioadă bună de timp (ani)
sănătoase, deoarece nu prezintă simptome ale bolii.
 SIDA – simptome:

adenopatii: mărirea în volum a ganglionilor şi persis­tența acestei măriri;

manifestări respiratorii: datorate infecțiilor cu diferiți viruşi sau fungi – care pot duce la
TBC, pneu­monii;
manifestări digestive: diaree cronică, infecții virale sau bacteriene ale tubului digestiv,
stomatita mico­tică, vărsături, dureri abdominale, scădere în greutate;
manifestări cutanate: piele uscată, herpes, zona zoster, diferite erupții;
manifestări neurologice: meningite, neuropatii, acci­dente vasculare cerebrale, tumori,
dureri de cap, tulburări de comportament, tulburări ale funcțiilor cognitive, degradări
motorii, degradări ale limbajului;
tumori: specifice pentru infecția cu virusul HIV sunt sarcomul Kaposi, care se dezvoltă
la nivelul pielii în fazele înaintate ale bolii, şi limfoamele;
tulburări de creştere şi dezvoltare – care apar în special la copiii infectați cu HIV.
 Cum se transmite virusul HIV?
1. contact sexual neprotejat cu prezervativ -
schimbul de fluide (spermă, secreții
vaginale şi sânge) cu o per­soană
infectată; este cea mai frecventă
modalitate de răspândire a virusului;
2. contact direct între sângele unei
persoane sănă­toase cu sângele unei
persoane infectate - instrumente
nesterile (ace şi seringi, instrumente
medicale,ace pentru efectuarea tatuajelor
și piercing-urilor, instrumente pentru
manichiură sau pedichiură, lame de ras),
transfuzie de sânge, transplant de
organe, fertilizări cu spermă (donatorul
este infectat);
3. de la mama infectată la făt sau sugar, în
timpul sarcinii sau prin alăptare.
Cum nu se transmite virusul HIV?
• strângerea mâinii, îmbrățişări, atingeri ale
persoanei infectate;
• strănut, tuse, transpirație, salivă, secreții
nazale, urină, lacrimi, fecale, dacă acestea
nu conțin sânge;
• folosirea în comun a duşului sau a
toaletei;
• prin intermediul lenjeriei sau hainelor;
• folosirea în comun a tacâmurilor, veselei
sau a altor obiecte;
• înțepături de insecte, muşcături de
animale.
 Ce este discriminarea pe criteriul HIV?

• „orice măsură care face o diferențiere arbitrară între persoane în funcție de statusul
HIV confirmat sau suspectat, sau în funcție de starea de sănătate”
(UNAIDS, Protocolul pentru identificarea discriminării împotriva persoanelor care
trăiesc cu HIV)

• studiu din 2013 - pe un eşantion reprezentativ la nivelul populației adulte din

România - 67% dintre respondenți apreciază că persoanele cu HIV/SIDA sunt
discriminate mult şi foarte mult în România (Percepții şi atitudini privind
discriminarea, 2013, Raport de cercetare, IRES-CNCD).

• studiu din 2014 - pe un eşantion de 500 de studenți ai Facultății de Medicină din

cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu - 59,3% dintre repondenți con­sideră
că pacienții cu HIV/SIDA reprezintă un grup discrimi­nat într-o mare şi foarte mare
măsură. Motivele discriminării: „pericolul contaminării”, „frica”, „frica de moarte”,
„pericolul de moarte” (Studiu privind nevoia de formare în domeniul
nondiscriminării a viitorilor profesionişti ai sănătății, Morar, 2014).
 Situații în care sunt discriminate
persoanele HIV/SIDA

• Educație. Accesul la educație, deşi garantat prin lege, este nu de puține ori îngrădit sau
chiar refuzat. De exemplu, copiii infectați cu HIV au avut probleme în ceea ce priveşte
integrarea şcolară: refuzul înscrierii, tratament diferențiat sau chiar excluderea din
şcoală.
• Drepturi şi servicii sociale. Dreptul la confidențialitate al persoanelor infectate cu
HIV/SIDA şi, în acelaşi timp, obligația funcționarilor de a păstra confidențialitatea sunt
adeseori încălcate; drept urmare, multe persoane cu HIV/SIDA renunță la solicitarea
drepturilor legale, de teama încălcării confidențialității, care este sinonimă cu teama de
stigmatizare şi excludere socială.
• Locul de muncă. Nu sunt puține situațiile în care condiția de HIV/SIDA a condus la
pierderea serviciului, a promovării sau la refuzul de a fi angajat(ă).
• Obținerea unui credit sau a unei asigurări. Politica multor bănci sau companii de
asigurări conduce la excluderea sau refuzarea, din diferite motive, a solicitărilor
persoanelor cu HIV/SIDA.
• Locuința. Închirierea unei locuințe este o adevărată provocare pentru persoanele cu
HIV/SIDA dacă se cunoaşte statutul acestora. Adesea se confruntă cu un refuz şi
chiar cu evacuarea • Sănătate. Discriminarea persoanelor cu HIV/SIDA în sistemul de
sănătate constă în accesul limitat sau chiar refuzat la asistență medicală, în special în
ceea ce priveşte intervențiile chirurgicale, medico-dentare, ORL, ginecologice.
(Blaglosov et al., 2007)
 SIDA – simptome:

• adenopatii: mărirea în volum a ganglionilor şi persistența acestei măriri;

• manifestări respiratorii: datorate infecțiilor cu diferiți viruşi sau fungi – care pot duce la
TBC, pneumonii;
• manifestări digestive: diaree cronică, infecții virale sau bacteriene ale tubului digestiv,
stomatita micotică, vărsături, dureri abdominale, scădere în greutate;
• manifestări cutanate: piele uscată, herpes, zona zoster, diferite erupții;
• manifestări neurologice: meningite, neuropatii, accidente vasculare cerebrale, tumori,
dureri de cap, tulburări de comportament, tulburări ale funcțiilor cognitive, degradări
motorii, degradări ale limbajului;
• tumori: specifice pentru infecția cu virusul HIV sunt sarcomul Kaposi, care se dezvoltă
la nivelul pielii în fazele înaintate ale bolii, şi limfoamele;
• tulburări de creştere şi dezvoltare – care apar în special la copiii infectați cu HIV.
Confidențialitate şi HIV

Stigmatul

• îi împiedică adesea pe cei cu HIV/SIDA să-şi dezvăluie diagnosticul, să

solicite îngrijiri medicale sau ajutor psiho-social.
• îi împiedică şi pe cei care au avut un comportament de risc să solicite
testarea şi poate chiar afecta inițierea unor comportamente preventive (de
exemplu, folosi­rea prezervativului poate fi asociată cu presupoziția că unul
dintre parteneri prezintă un risc de infecție cu HIV).

Confidențialitatea este o obligație deontologică.

Prezentare de caz

Petentul, persoană infectată HIV, s-a plâns în legătură cu modalitatea în care a fost
abordat la efectuarea procedurilor de internare. S-a prezentat la spitalul de urgență,
în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale, i s-a eliberat o foaie cu analizele ce
urma să le facă, iar în momentul în care a primit fişa a observat scris cu marker roşu
„persoană infectată HIV/SIDA”. La intrarea în salonul de pacienți a fost primit de
două asistente medicale. Una dintre asistente şi-a chemat colegele de serviciu,
spunându-le că pe secție a fost internată o per­soană cu HIV/SIDA. Petentul a
răspuns asistentei că discuția nu trebuia să fie făcută față de alte persoane.
Asistenta medicală a răspuns pe un ton ridicat, astfel încât să fie auzită de cei
prezenți prin afirmația: „Ce, ai venit să ne umpli de SIDA?”.

•CNCD a reținut din probele aflate la dosar că modul de abordare de către reclamată
a situației date a avut ca efect umilirea petentului.
•Prin Hotărârea nr. 614 din 13.11.2008 s-a constatat că fapta constituie hărțuire pe
baza criteriului de infectare HIV.
În loc de concluzii…
Cum poate interveni medicul?
exemplu de colaborare, solidaritate în cercetare şi schimb de bune practici în
domeniul HIV/SIDA = conferințele internaționale pe tema SIDA, care s-au axat
pe interacțiunea dintre factorii psihologici, sociali şi biologici în infecția cu HIV
(Catalan et al., 2005).

stigma asociată este deosebit de relevantă pentru prevenire şi tratament. Studiile

dovedesc că stigma asociată HIV/SIDA acționează ca o barieră în prevenirea
HIV, în tratament şi îngrijire şi inclusiv în accesarea consilierii şi testarea
voluntară (Fortenberry et al., 2002; Kalichman şi Simbayi, 2004; Kalichman şi
colab., 2005; Lieber şi colab., 2006).

profesioniştii din sistemul de sănătate au respon­sa­bi­litatea de a oferi informații

legate de transmiterea virusului HIV şi de a dezvolta programe strategice de
sănăta­te pentru a reduce transmiterea acestui virus. Datorită educației şi formării
clinice, ei ar trebui să-şi însuşească cunoştințe care să le schimbe atitudinea şi
să le influențeze comportamentul atât în prevenirea transmiterii virusului, cât şi în
grija efectivă față de pacient.
 Aspecte ale discriminării persoanelor cu altă orientare sexuală

Contextul manifestării atitudinii de discriminare/nediscriminare pe baza

orientării sexuale

De-a lungul istoriei, în lumea vestică predominant, s-a considerat că întreținerea de

relații sexuale cu un membru de sex opus este normală şi naturală şi orice altceva este
anormal şi nenatural.

Spre sfârşitul secolului al XX-lea s-a răspândit presupunerea că toată lumea, bărbați şi
femei, ar putea sau chiar ar trebui să se angajeze într-o mare varietate de practici
sexuale, cu condiția ca acestea să rămână în limitele legalității.

A nu face acest lucru sau a nu experimenta regulat orgasmul a ajuns să fie considerat
de mulți oameni indezirabil, nesănătos, dăunător psihicului (Marshall, 2004: 102).

Legea interzice discriminarea sub orice formă şi declară ca ilegal a discrimina

persoanele pe motive de orientare sexuală (Tebele şi Odeku, 2014: 609).
 Stigmatizarea sexualității - o perspectivă istorică

• Prima menționare a homosexualității de către un orga­nism al ONU pentru drepturile

omului a apărut în 1995, într-o rezoluție a unei Subcomisii care condamna
discriminarea pe baza statutului de HIV/SIDA. Reprezentantul fran­cez în Subcomisie
a propus adăugarea homosexualilor la lista de categoriilor vulnerabile (Kukura,
2006: 182).
• Termenul „homosexualitate” a fost folosit pentru prima dată în 1868, în
corespondența dintre jurnalistul germano-maghiar, Karl Maria Kertbeny şi sexologul
Karl Heinrich Ulrichs. Termenul a fost adoptat în anul următor de medicul teoretician
sexolog dr. Karl Westphals şi a fost utilizat pe scară largă în cercurile medicale şi
psihiatrice până la sfârşitul secolului al XIX-lea.
• Termenul „lesbiană” a fost, de asemenea, folosit pentru prima dată, cu sensul său
specific de relații sexuale între două persoane de sex feminin, într-un context
medical, de Richard von Krafft-Ebing în lucrarea sa „Psychopathia Sexualis”,
publicată în 1886. Termenul „lesbianism” nu a fost utilizat pe scară largă până în
1950, odată cu dezvoltarea mişcării feministe (Marshall, 2004: 103).
• Termenul „homosexualitate” a intrat în terminologia co­mu­nă încă din anul 1920,
înaintea inventării termenului „heterosexualitate”, în anii 1930.
• Transsexualul tipic este un bărbat sau femeie de sex biologic de necontestat, care
este convins(ă) că el sau ea a fost prevăzut(ă) cu atributele sexuale fizice greşite
(McLean şi Mason, 2004: 201).
• Există opinia potrivit căreia Grecia Antică iubirea homosexuală şi activitatea sexuală au
fost la fel de acceptabile ca şi relațiile heterosexuale. În Grecia Antică și lumea romană
Distincția a fost între rolul „activ” şi cel „pasiv” văzut ca un indicator al superiorității sau
inferiorității stării sociale. (Marshall, 2004)
• Toleranța pentru homosexualitate a început să scadă în primele secole ale erei noastre.
Procrearea a ajuns să fie văzută ca principalul motiv pentru activitatea sexuală; prin
urmare căsătoria a devenit instituția socială funda­mentală în cadrul căreia erau
acceptate relațiile sexuale. (ibidem)
• Creştinismul a respins homosexualitatea ca fiind nefirească, păcătoasă şi împotriva
căsătoriei. În secolul al IV-lea homosexualitatea a devenit o crimă morală, precum şi un
păcat, şi se pedepsea cu o varietate de măsuri, inclusiv exil, castrare, cap-ras, biciuire şi
arderea pe rug (Fone, 2000).
• Pe parcursul perioadei medievale din lumea creştină relațiile homosexuale au fost
catalogate ca aberante, ruşinoase, păcătoase şi ilegale. (ibidem) Între 1450 şi 1650
„unele dintre legile cele mai fero­ce împotriva sodomiei au fost promulgate, iar sodomiții
au fost executați mai mult decât în orice altă perioadă anterioară în istoria Europei”
(Fone, 2000).
• Odată cu Iluminismul, în secolul al XVIII-lea, s-a trecut la o dezincriminare treptată a
sodomiei în cele mai multe părți ale Europei continentale şi la o îndepărtare de la
pedeapsa cu moartea. (Marshall, 2004)
• Secolul al XIX-lea s-a caracterizat printr-o preocupare accentuată pentru ordinea socială
şi publică. Mai mult decât atât, homosexualitatea a fost văzută ca o amenințare la
adresa bărbăției şi la „ordinea naturală” a lucrurilor şi, prin urmare, o amenințare la
întreaga structură socială. De la începutul secolului al XIX-lea a fost făcută o legătura
între imoralitate, comportament sexual şi boală. (ibidem)
• La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea a fost inventată
noțiunea de identitate sexuală, iar homosexualitatea a fost definită ca o aberație.La
începutul secolului al XX-lea, rețelele de subculturi de gay şi lesbiene au fost în
creştere în Europa şi Statele Unite ale Americii. Pentru mulți noțiunea de identitate
sexuală a devenit un mijloc de autodefinire – acest fapt fiind esența rezistenței
individuale şi colective a Mişcării de Eliberare Gay. În ciuda unui climat tot mai
tolerant, aceste tendințe au fost văzute ca amenințări la adresa valorilor vechi şi la
familia tradițională (Weeks, 1985: 45). Homosexualii au fost considerați ca purtători
de boli, potențiali corupători ai tinerilor şi chiar pedofili.

• În ceea ce priveşte situația contemporană, ultimul deceniu al secolului al XX-lea a

fost caracterizat de violență împotriva homosexualilor. Comunitatea gay a devenit
mai vizibilă şi mai vocală.În Europa şi SUA, homosexualitatea nu mai este ilegală
sau clasificată drept o boală psihică. Cu toate acestea, rămân multe domenii ale
dreptului care sunt discriminatorii în privința relațiilor homosexuale.
 Rolul profesioniştilor din sănătate
în nediscriminarea în funcție de orientarea sexuală
(potențiale riscuri şi modalități de atenuare/depăşire)

Modalitățile în care personalul medical poate contribui la stigmatizarea sexualității

impunerea puterii şi a drepturilor celor de

Sexismul acelaşi sex (gen) în fața celor de sex diferit.

dominația socială a heterosexualității asupra

Heterosexismul homosexualității şi asupra altor preferințe sexuale
minoritare

Homofobia termenul folosit pentru a expri­ma ostilitatea şi ura față

de ceea ce este perceput ca homo-sexual

Biphobia frica sau ura față de bisexuali

nemulțumirea de ei înşişi; teama de respingere;

Autostigmatizarea pofta pentru orice formă de dragoste şi afecţiune de
sexualității la alții.
 Depăşirea stigmatizării în acordarea asistenței medicale

„Educație! Educație! Educație!”

(Evans, 2005)

 Educație evaluativă – „reflecție”, „analiză critică”, „practică bazată pe dovezi” şi

„guvernanță clinică”
 Educația edificatoare – nu se referă doar la un curs de sensibilizare sau la o
sesiune de training anti-discriminare. Aceasta include reflecția analitică personală,
bazată pe practică, pentru îmbunătățirea serviciilor acordate, înseamnă şi auditarea
nevoilor persoanelor stigmatizate. (Crouch, 2000)
 Educație pe principiul egalității – resursele de sănătate sexuală trebuie să fie
accesibile în mod egal tuturor; combaterea stigmatizării prin oportunități, drepturi şi
privilegii
 Un model operațional. Anumite criterii sunt esențiale pentru ca acest model să
funcționeze: abordarea pozitivă a problemelor sexuale ale vieții, în mod
corespunzător şi proporțional; renunțarea la stigmatizare în intervențiile medicale,
profesionalismul în furnizarea serviciilor, „acceptarea celorlalți” (Evans, 2005)