Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”

Particularitățile
îmbătrânirii țesutului
osteo-muscular
Badia Nadejda M1524

Chișinău 2020
Ce este îmbătrânirea?

Îmbătrânirea
reprezintă o afectare
funcţională, progresivă şi
generalizată, având drept
rezultat o pierdere a
capacităţii adaptative la
stres, pierderea
mobilităţii şi o creştere a
riscului de îmbolnăvire şi
deces.
Îmbătrânirea osteoarticulară

 Modificările morfofuncţionale normale care se

produc pe măsura înaintării în vârstă, includ şi
îmbătrânirea osteoarticulară, la nivelul ţesutului
conjunctiv al aparatului locomotor, îmbătrânire
care se realizează cantitativ şi calitativ.
 Cercetările au dovedit că sub aspect cantitativ,
procesul de involuţie osoasă începe din a treia
decadă a vieții, caracterizată prin involuția
biologică și anume diminuarea țesutului osos
(osteopenie).
 Masa osoasă  variază  în cursul vieţii. La terminarea perioadei
de creştere se atinge vârful masei osoase; ulterior se produce o
scădere progresivă a acesteia.
 La femei osul trabecular scade cu 20‐25% în primii 5 ani după 
instalarea menopauzei, iar ulterior cu 1% pe an; osul cortical
scade cu 10% în primii 5 ani după instalarea menopauzei, iar
ulterior cu 1% pe an.
 La bărbaţi osul trabecular are o scădere constantă  < 1% pe an,
iar osul cortical scade cu 0,2‐0,3% pe an.
 Astfel, femeile ating mai rapid pragul de „fractură”, care
reprezintă nivelul critic de masă osoasă la care chiar
traumatisme minore pot determina fracturi.
Sistemului osteoarticular

 Oasele tind să piardă din densitatea mineral osoasă odată

cu înaintarea în vârstă. Astfel, rezistența oaselor scade, iar
riscul de producere a fracturilor crește. După menopauză,
femeile prezintă o scădere rapidă a densității mineral
osoase din cauza nivelului scăzut de estrogen.
 Modificările care apar la nivelul vertebrelor din partea
superioară a coloanei vertebrale, tasările vertebrale și
artroza produc un declin funcțional cu implicații medico-
sociale importante. Din cauza mișcării, cartilajul care
învelește articulațiile osoase își pierde din elasticitate și
poate conduce la apariția osteoartrozei.
Sistemul muscular
 După vârsta de 30 de ani și continuând pe tot parcursul
vieții, masa musculară și forța musculară încep să scadă.
 Atât masa cât și forța musculară se reduc cu aproximativ
15% în timpul vieții unui adult.
 Scăderea importantă a masei musculare se numește
sarcopenie și apare din cauza unor afecțiuni sau a lipsei
de activitate fizică pe o perioadă lungă de timp.
Remodelarea osoasă
• Remodelarea osoasă are loc pe tot parcursul vieții înlocuind
permanent osul vechi, degradat, cu os nou în așa fel încât la
fiecare 10 ani are loc o regenerare completă a țesutului osos
la nivelul întregului schelet.
• Remodelarea constă în resorbție osoasă (sub efectul
osteoclastelor), formare de os nou (sub efectul
osteoblastelor), ambele procese sunt coordonate funcțional
de către osteocite.
• În cursul unui ciclu de remodelare resorbția osoasă apare
prima și decurge într-un ritm mai rapid decât formarea
osoasă astfel încât creșterea ratei de remodelare osoasă se
traduce printr-un dezechilibru inițial în favoarea resorbției
osoase.
• Pentru a realiza resorbția osoasă, osteoclastele activate
eliberează enzime lizozomale proteolitice cu rol în distrucția
osoasă.
• Pe măsură ce unitatea multicelulară osoasă avansează cu
resorbția, osteoclastele părăsesc situsul de remodelare (sau
suferă un proces de apoptoză) și sunt înlocuite de osteoblaste
care inițiază formarea de os nou în ariile unde acesta a fost
îndepărtat.
• Inițial formarea de os constă în sinteza osteoblastică de osteoid,
ulterior va avea loc mineralizarea acestuia cu formarea de țesut
osos nou.
• Formarea osoasă constă în sintetizarea de matrix organic nou de
către osteoblaste şi ulterior mineralizarea matrixului – proces
care durează în medie 4-6 luni.
• La sfârşitul fazei de osteogeneză, majoritatea osteoblastelor vor
intra în procesul de apoptoză. Unitățile multicelulare osoase
apar în zonele de os degradat, ce necesită înlocuire cu os nou,
dar apar frecvent și aparent întâmplător în interiorul osului.
• În condiții fiziologice resorbția și formarea osoasă sunt cuplate
astfel încât este menținut un echilibru și masa osoasă rămâne
constantă. Un exces relativ al osteoclastelor sau un deficit al
populației osteoblastice reprezintă elemental patogenic esențial
al osteoporozei.
Modificări structurale şi
funcţionale musculare:
1. Scăderea masei musculare (aria secţiunii
transversale a fibrelor musculare);
2. Scăderea numărului de fibre musculare (în special
de tip II);
3. Alterări ale joncţiunii neuromusculare;
4. Pierderea de neuroni motori periferici, cu
denervarea în special a fibrelor musculare de tip II;
4. Alterarea functionalităţii reticulului sarcoplasmic
cu afectarea transportului de Ca++  şi ca urmare
încetinirea contracţiei şi relaxării musculare;
5. Scăderea sintezei lanţurilor grele ale miozinei;
6. Scăderea funcționalităţii lanţului respirator
mitocondrial, cu scăderea consecutivă  a
producerii de energie.
Modificări biochimice,
structurale şi funcţionale articulare:
A. Reducerea conţinutului în apă, proteoglicani şi
condroitin‐sulfaţi;
B. Creşterea cheratin‐sulfaţilor şi acidului hialuronic;
C. Pierderi de tesut cartilaginos, care capătă un
aspect neregulat, franjurat;
D. Scăderea capacităţii cartilajului de adaptare la
stres mecanic repetat.
Caracteristici:

 Procesele degenerative ale sistemului osteoarticular, cel

mai frecvent se manifestă la vârstnici prin osteoartroze.
 Artrozele se caracterizează prin deteriorarea cartilajului
articular, creşterea stratului calcificat al cartilajului la
nivelul suprafeţei articulare şi apariţia osteofitelor. S-a
constatat că artrozele interesează, îndeosebi zonele
suprasolicitate din punct de vedere mecanic, precum ar fi:
articulaţiile genunchilor, coxofemurale, coloana vertebrală.
 Îmbătrânirea osteoarticulară este accentuată la
vârstnici, de malabsorbţie, imobilizare prelungită,
tulburări circulatorii, modificări endocrine, tratament cu
corticoterapie, barbiturice etc.
 Aceste modificări determină aspecte osteoarticulare
specifice bătrânului în cadrul evoluţiei senile normale:
tendinţă de cifoza dorsală, hiperlordoză cervicală şi
lombară, hipomobilitatea articulaţiei coxofemurale,
cracmente ale articulaţiei genunchilor, cu limitarea
mobilităţii, tendinţă spre picior plat şi alte patologii.
Osteoporoza
Este o boală a scheletului caracterizată prin
compromiterea rezistenei mecanice a osului, care are
ca consecință creșterea riscului de fractură. Rezistența
depinde de masa osoasă și calitatea osului.
Factori de risc
1. Scăderea densității minerale osoase (după DXA)
2. Sexul (feminin)
3. Vârsta >45 de ani
4. Rasa
5. Anamneza familială pozitivă
6. Fracturi non-traumatice suportate
7. Hipogonadismul
8. Masa corporală (IMC<20kg/m2)
9. Tratamentul cu glucocorticoizi
10. Activitate fizică redusă
11. Fumatul
12. Aport insuficient de Ca
13. Deficit de vitamina D
14. Abuzul de alcool
15. Imobilizarea îndelungată
Manifestări clinice
 Cel mai frecvent evoluează insidios, de aceea este diagnosticată
tardiv, cu ocazia unor fracturi: vertebrale, de radius, femur.
 Durerea este simptomul principal, acută sau cronică,predominant la
nivelul coloanei dorsolombare, consecința microfracturilor
trabeculare
 Durerea acută se ameliorează la decubit și analgezice.
 Durerea cronică apare mai târziu, fiind consecința compresiunii
radiculare datorită deformarilor osoase.
 Pierderea în înălțime ( cca 10 cm la 20 ani de la instalarea
osteoporozei). Cifozarea este consecința microfracturilor
vertebrale.
 Fracturile oaselor membrelor pot fi spontane sau provocate de un
traumatism minim, la nivelul colului femural, radiocarpian,
extremitatea superioară a humerusului.
Tratament
 Regimul igieno-dietetic si de viata: Alimentația trebuie să
asigure cantitatea zilnică de Ca, Vit. D, proteine.
 Calciul este inhibitor al rezorbtiei osoase. Necesarul zilnic de
Ca este 1000mg la barbati și 1500mg la femei ( doza zilnica nu
va produce calciurie > 300mg/zi ).
 Vitamina D este important inhibitor al rezorbtiei osoase prin
creșterea absorției intestinale de Ca. Necesarul zilnic de vit. D
este 400-800U.I./zi, fără a se depăși 50000 U.I/săptămână.
Utilizarea Ca și Vit. D confirmă păstrarea masei osoase pe
oasele corticale și trabeculare, dar nu scade rata fracturilor
osteoporotice.
 Proteinele sunt benefice în cantitate de 20 g/zi sub forma unor
suplimente proteice.
 Exercițiile fizice reprezintă cel mai important factor exogen în
menținerea echilibrului rezorbție-formare osoasă. Imobilizarea,
sedentarismul și reducerea timpului de mișcare generează
osteoporoza.
Exercițiul fizic are ca scop creșterea forței musculare, ameliorarea
coordonării, prevenirea riscului de cădere, prevenirea unei noi
fracturi, adoptarea unor posturi vertebrale corecte, statice și
dinamice.
Bibliografie:

 Geriatrie şi Gerontologie, UNIVERSITATEA DE MEDICINA

SI FARMACIE "IULIU HAŢIEGANU" CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE MEDICINA;
 Compendiu de geriatrie, Chișinău 2012;
 Protocol clinic național, Osteoporoza la adult, Chișinău 2018.