Durerile

temporo-mandibulare

Mariana Raileanu
S1706
 Durerea

 Durerea – cele mai frecvent simptom subiectiv pentru care se prezintă

pacienții la doctor;

 Durerea este o formă particulară a sensibilităţii, determinată de factorii

agresivi, numiţi algogeni sau dolorigeni.

 Noţiunea de durere cuprinde atât senzaţia specifică subiectivă de durere, cât

şi reacţia organismului, care include componentul emoţional, reacţiile
vegetative, modificările funcţiilor organelor interne, reflexele locomotorii
necondiţionate şi sforţări voluntare, îndreptate spre înlăturarea factorului
algezic.

 Durerea reprezintă un mecanism de protecţie al organismului, deoarece

induce mobilizarea organismului la lupta împotriva agentului patogen:
activarea fagocitozei şi a proliferării tisulare, diminuarea funcţiei organului
afectat sau a organismului în general.
Sensibilitatea dureroasă, în unele cazuri, generează un şir de modificări, care în
funcţie de intensitatea şi durata excitantului nociceptiv, pot periclita starea de sănătate.
 
Durerea se caracterizează nu numai prin senzaiţii subiective, dar şi prin modificarea
funcţiilor diferitor organe şi sisteme:

• intensificarea respiraţiei,
• creşterea tensiunii arteriale,
• tahicardie,
• hiperglicemie etc.

Aceasta se explică prin lansarea reflexă în sânge a adrenalinei şi activizarea

formaţiei reticulare, sistemului hipotalamo-hipofizaro-suprarenal, cu alte cuvinte, se
constată toţi componenţii endocrini ai stresului, astfel încât o excitare algezică
excesivă poate provoca chiar şi şoc.
Clasificarea durerii
 Clasificarea durerii
Conform semnificaţiei biologice, durerea se împarte în fiziologică şi patologică.

 Durerea fiziologică reprezintă senzaţie trecătoare ca răspuns la acţiunea asupra structurilor organismului a
factorilor lezanţi de o intensitate suficientă pentru a pune în pericol integritatea tisulară. Durerea fiziologică
iniţiată din structurile somatice este mediată de sistemul nervos nociceptiv.
 Durerea patologică este provocată de leziuni directe ale sistemului nervos central şi nemijlocit iniţiată din
sistemul nociceptiv. Durerea patologică este generată de acelaşi sistem nociceptiv, dar în condiţii de
patologie, ceea ce-i conferă noi particularităţi, determinate de dezintegrarea proceselor care realizează durerea
fiziologică, transformând-o într-un proces patologic.

Conform criteriului etiopatogenetic sunt descrise numeroase forme ale durerii:

 durerea prin hipoxie-anoxie;
 durerea prin contracţia exagerată a musculaturii netede
 durerea prin inflamaţie tisulară
 durerea provocată de substanţe chimice toxice exogene;
 durerea neuropatică.
Durerea poate fi, de asemenea, de origine dentară sau non-dentară.

 Durerea dentară este extrem de comună și poate, de asemenea, coexista cu

alte condiții. Pacienții cu dureri faciale vor avea de multe ori alte co-
morbidități, inclusiv depresie și durere cronică în altă parte: o abordare
biopsihosocială este necesară pentru gestionarea cu succes.

 Cele mai frecvente dureri de origine non-dentare sunt dereglările

temporomandibulare (DTM), în special prin implicarea musculo-scheletală a
mușchilor masticatori, unilateral sau bilateral; fie acestea pot fi asociate şi cu
alte dureri cronice.
 Examinarea

• - Examinarea extraorală limitată, în general, la regiunea capului si gatului.

• - Inspecția vizuală va afișa orice modificări de culoare, inflamație și leziuni ale pielii.
• - Examinarea include mușchii masticației, cap și mușchii gâtului pentru aprecierea
sensibilităţii și a punctelor trigger, hipertrofie musculară, și mișcarea articulației
temporomandibulare, inclusiv prezenţa crepitaţiilor.
• - Examinarea nervilor cranieni.
• - Examinarea intraorală include țesuturile dure și dinții pentru patologia dentară
evidentă, inclusiv carii, dinti mobili, fațetele excesive de uzură (indicând bruxism),
ocluzie, capacitatea de a deschide și de fixare și de eliminare a aparatelor. Mucoasa orală
este examinată pentru leziunile țesuturilor moi.
 Durerea non-odontogenă

Dereglarile temporomandibulare (DTM)

 Cea mai frecventă cauză de bază non-dentară ale durerii faciale sunt DTM.
 DTM afecteaza 5-12% din populație, iar vârsta de vârf este de 20-40 ani.

Etiologia:
 Depresia și alți factori psihologici cresc riscul de cronicizare.
 Durerile de spate, fibromialgia, și dureri de cap sunt, de asemenea, legate de dereglările
temporo-mandibulare.
 Durerea temporo-mandibulară

Se disting două variante ale durerii temporo-

mandibulare şi miofasciale:

1) durerea miofascială artrogenă

2) durerea facială temporo-mandibulară.
 Durerea miofascială artrogenă
• În durerea miofascială artrogenă un rol important îl deţin:
- disfuncţia musculară;
- anomalii ale musculaturii faciale;
- anomalii dentare, mandibulare;
- factorii psihogeni;
- apariția în mușchii masticatori a unor focare de hiperactivitate (zone trigger) - de
exemplu, în bruxism are loc supraîncordarea fibrelor musculare, ce contribuie la
activarea persistentă a zonelor trigger.
 Durerea temporo-mandibulară
 Durerea facială temporo-mandibulară este determinată
nu doar de „artralgie”, dar şi de deformările survenite în
aparatul dento-maxilar în urma disfuncţiei articulaţiei
temporo-mandibulare.
 Cele mai frecvente sunt:
• - traumatizmele articulaţiei temporo-mandibulare,
- afecţiunile inflamatorii determinate de existenţa
focarelor de infecţie atât la nivel oro-facial , cât şi la nivel
sistemic. O variantă autoimună de afectare a articulaţiei
temporo-mandibulare se întâlneşte în artrita reumatoidă.
- Durerile DTM pot avea și o predispoziție genetică.
• Cauze ale apariției durerii articulației temporo-mandibulare pot fi:
- traumatismul
Dureri ale articulației temporo-mandibulare
- artroza,
- stresul,
- orice schimbare a ocluziei (de exemplu după extracția dinților, după suprasolicitarea
unilaterală ale articulațiilor în timpul masticației, după aplicarea a unei umpluturi dentare greșite
etc), 
- tulburări funcționale (senzația de „săritură" a capului articular sau, de asemenea, durerea din
cauza suprasolicitării mușchilor),
- afecțiuni inflamatorii,
- cauze psihogene (care nu pot fi demonstrate stomatologic sau medical) etc
• Disfuncția temporo-mandibulară, se poate manifesta prin:
- Dureri în articulație/dureri a mușchilor din jurul articulației
- Perioade de limitare a mișcării articulației (trismus)
- Crepitații
Patologia ATM poate fi sistematizata în doua categorii distincte:
Patologia ATM
 Extra-articulara - caracterizata prin dureri iradiate cervico·facial care limiteaza funcţionalitatea corecta
a articulaţie;
În general acestea apar ca urmare a suprasolicitarii musculaturii masticatorii din cauza unor obiceiuri
vicioase, anormale (bruxism), fiind întâlnita sub denumirea de sindrom algodisfunctional, sindrom ocluzo-
articular sau sindrom dureros miofascial.
 Intra-articulara - reprezentata de procese patologice care apar în structurile proprii ale ATM:
1. afectiuni congenitale şi de dezvoltare acondilului
2. afecţiuni traumatice articulare
3. luxatia temporo-mandibulara
4. tumori benigne (ex:osteom) şi maligne articulare (ex:osteosarcom)
5. afectiuni inflamatorii (capsulita, sinovita, artrita)
6. afectiuni degenerative
7. constrictia mandibulei
8. anchiloza temporo·mandibulara
9. tulburari de deplasare a discului articular
 SAD

 Sindromul algodisfunctional este o afectiune frecventa, polisimptomatica, la care în

ultima perioada se insista pe studiul tulburarilor funcţionale ale ATM şi mai putin pe
modificarile structurale articulare.
 Unii autori scot în evidenta simptome şi propun termene ca "sindromul disfuncţiei
dureroase", "disfuncţie dureroasa miofasciala„sau o combinatie a celor mai importante
doua simptome, durerea şi disfuncţia: "sindromul algodisfuncţional al ATM".
 Prentis, Monson şi ulterior, Costen au subliniat faptul ca deplasarea distala a condilului
dupa modificarea ocluziei, ca urmarea pierderii molarilor şi premolarilor, provoaca
sindromul algodisfunctional al ATM comprimând nervul auriculo-temporal sau
dezvoltând o presiune directa asupra urechii şi a trompei lui Eustache.
 Poziția incorectă a condilului în ATM este un factor etiologic frecvent care determină durerea la nivel
temporo-mandibular. Autorii menționați anterior consideră ca o activitate tonica crescuta a musculaturii
mandibulei este rareori începutul sindromului, ci mai degraba rezultatul dezechilibrului între poziţia
condililor şi ocluzia dentara.
 Astfel, daca pozitia condilului (determinata de ocluzie) este incorecta sau când, dupa apariţia
edentaţiilor întinse, diferitele acţiuni ale musculaturii nu sunt "amortizate" de ocluzie, forţele generate
vor actiona direct asupra articulaţiei şi vor produce un sindrom algodisfuncțional al ATM.
 S-au stabilit patru pozitii patologice ale condilului În SAD:
1. Pozitia craniala în fosa, care are ca rezultat o comprimare a discului (11 %dintre pacienţi);
2. Pozitia caudala, datorata pierderii molari lor şi premolarilor (12%);
3. Poziţia ventrala, care apare în special la pacienţii cu ocluzie inversa sau cu o curba a lui Spee inversal
(29%);
4. Poziţia dorsala, relativ frecventa, provocata de contactele premature la nivelul molarilor care forţeaza
mandibula spre inapoi (43%).
 Teoria musculară

 Dezechilibrul dintre lipsa de exerciţiu muscular şi suprasolicitarea cotidiana contribuie la aparitia unei
afecţiuni denumita Boala hipokinetica a ATM. Conform acestei teorii se poate considera ca o astfel de
patologie are drept factor etiologie musculatura ridicatoare a mandibulei. Atât timp cât aceasta nu se
poate relaxa, tonusul muscular creşte pâna la aparitia spasmului dureros. Aceasta hiperactivitate
musculara care provoaca simptomatologia dureroasa iradiaza şi la nivel articular.

Teoria psihologică
 Relativ recent au fost publicate mai multe studii referitoare la factorii psihologiei implicati în etiologia
sindromului algodisfunctional fiind menţionate tulburarile emoţionale, comporta mentale şi de
personalitate. Concluziile acestor studii arata ca anxietatea şi stresul ar putea fi factori etiologici primari,
iar ocluzia şi durerea musculara sunt factori favorizanti.
- Îmbunatățirea calității vietii (pentru a reduce stresul);
- Limitarea funcțională; Tratament
- Dieta ușoara si analgezice;
- Fizioterapii pentru atenuarea durerilor musculare;
- Psihoterapie
- Magnetoterapie

• Terapiile variază de la dieta, atelă, fizioterapie, medicamente, psihoterapie și tratament chirurgical. Cea
mai comună formă de terapie, efectuată de stomatologi, este utilizarea unei varietăți de aparate intraorale,
purtate mai ales pe timp de noapte.

• Magnetoterapia pulsantă de joasă frecvență cu efectul său analgezic și spasmolitic ajută la relaxarea

spasmelor și la durerile mușchilor masticatori și se poate afirma pozitiv și efectul antiinflamator nu
numai în stadiul acut, dar și în timpul vindecării complete a durerii articulației maxilarului.

• Aplicare locală peste zona dureroasă cu un aplicator mic sau cu un solenoid cu frecvențele prioritare
atenuate în intervalul 2 – 6 Hz și miorelaxante 8-14 Hz. Convenabile sunt și aplicările repetate până la
încetarea durerii și apoi aplicarea programelor de regenerare.
Mulțumesc pentru atenție!