SISTEMUL NERVOS

AUTORI:
prof. Ana Ötvös - texte
prof. Gheorghe Izsák -
imagini
 PROIECT UNITATE DE INVĂŢARE
SISTEMUL NERVOS
Clasificarea – după aşezare
Sistem nervos central
 Măduva spinării
 Encefal – trunchiul cerebral
- cerebel
- diencefal
- emisfere cerebrale
Sistem nervos periferic
 Nervi – cranieni
- spinali
 ganglioni – spinali şi omologii lor
cranieni
- vegetativi
 SISTEMUL NERVOS
Schema generala a arcului reflex
Clasificarea - după rol ______
• Sistemul nervos somatic-
activitatea motorie si senzitivo-
senzoriala
• Sistem nervos vegetativ-
activitatea inconştientă a viscerelor
Funcţiile sistemului nervos:
• funcţia reflexă – prin care se
realizează legătura între părţile
componente ale organismului şi
între organism şi mediu;
- este coordonată de centrii
nervoşi din substanţa cenuşie; - se
realiează prin actul reflex, cu • funcţia de conducere – se realizează
substratul anatomic – arcul reflex prin substanţa albă care formează:
a) căi lungi (de proiecţie)
b) căi scurte (de asociaţie)
 NEURONUL
unitatea de structura şi funcţie a s. n.
Alcătuirea neuronului Structura nervului
 NEURONUL
unitatea de structura şi funcţie a s. n.
Clasificarea neuronilor • TIpuri de neuroni
După funcţii:
 neuroni aferenţi
 neuroni eferenţi
 neuroni de asociaţie
După nr. de prelungiri:
 unipolari
 pseudounipolari
 bipolari
 multipolari
 NEURONUL
unitatea de structura şi funcţie a s. n.
Proprietăţile neuronului  Conductibilitatea - capacitatea
de autopropagare a influxului
 Excitabilitatea – capacitatea de nervos prin axon spre alt
a răspunde prin manifestări neuron sau spre efector.
specifice la acţiunea unor • Potenţialul electric membranar
stimuli. Prezintă următorii – suportul fizico-chimic al
parametrii: excitabilităţii şi conductibilităţii
• Intensitatea prag a stimulilor • Potenţialul de repaus – 70mV
(reobază) • Potenţialul de acţiune +35mV,
• Timpul util care se propaga saltatoriu (în
axonii cu teacă de mielină) şi
• Cronaxia punctiform (în axonii fără
• Labilitatea teacă de mielină)
• Perioada refractară
• Bruscheţea
 NEURONUL
unitatea de structura şi funcţie a s. n.
• Transmiterea • Sinapsa – structură şi
influxului prin axon funcţionare
 NEURONUL
unitatea de structura şi funcţie a s. n.
• Clasificarea sinapselor
Din punct de vedere funcţional:
a. Cu transmitere chimică:
- adrenergice
- colinergice
b. Cu transmitere electrică
Din punct de vedere al efectului:
a. Excitatorii
b. Inhibitorii
După structurile implicate:
a. Interneuronale – axo-somatice, axo-dendritice, axo-axonale
b. Neuro-receptor
c. Neuro-efector – placa motorie
 SISTEMUL NERVOS CENTRAL
MĂDUVA SPINĂRII
Configuraţia externă Configuraţia internă
 MĂDUVA SPINĂRII
Nervii spinali – micşti
31 perechi:
- 8 cervicali
- 12 toracali
- 5 lombari
- 5 sacrali
- 1 coccigian
Structura:
-2 rădăcini
- trunchi
-4 ramuri
 MĂDUVA SPINĂRII
Distribuţia nervilor spinali
• metamerică- - nervii toracici;
• formează plexuri:
- cervical – pentru gât;
- brahial – pentru centura scapulară şi membrelor
superioare;
- lombar – peretele abdominal, organe genitale externe,
membre inferioare;
- sacral – viscere pelviene, organe genitale interne,
peritoneu;
- coccigian;
MĂDUVA
SPINĂRII
 MĂDUVA SPINĂRII
Funcţiile
Funcţia reflexă:
• Reflexe somatice:
- monosinaptice (întindere) –
rotulian, ahilean, bicipital etc.
- polisinaptice (de flexie) –
de apărare executate prin
flexie, reflexul de mers.
• Reflexe vegetative:
- simpatice: pupilodilatator,
cardioaccelerator, sudoral,
vasoconstrictor, piloerecţie etc.
- parasimpatice: micţiune,
defecaţie, sexuale.
Funcţia de conducere prin:
• Căi ascendente:
- Fascicul spinotalamic anterior
- Fascicul spinotalamic lateral
- Fascicul Goll şi Burdach
- Fasciculele spinocerebelooase
• Căi descendente:
- Fasciculele piramidale –
controlează mişcări voluntare
fine;
- Fasciculele extrapiramidale
– controlează tonusul postural,
mişcări automate asociate cu
mersul, scrisul, vorbirea etc.
 SISTEMUL NERVOS CENTRAL
ENCEFALUL –TRUNCHIUL
Faţa ventrală CEREBRAL
Faţa dorsală
Trunchiul cerebral
 Trunchiul cerebral
Configuraţia internă
• Substanţă cenuşie: situată în
interior şi este fragmentată
în nuclei: motori, senzitivi,
vegetativi şi proprii
Configuraţia externă
• Substanţă albă:
- situată în exterior dar şi în
interior; este formată din fibre:
 fibre ascendente specifice
(continuarea celor medulare) şi
nespecifice (SAA);
 fibre descendente (provenite
din etajele superioare sau cu
originea în trunchi);
 fibre de asociaţie – fac
legătura între nucleii
trunchiului şi pedunculii
cerebrali
 TRUNCHIUL CEREBRAL
Funcţiile
Funcţia reflexă
• Bulb:
 reflexe somatice- de deglutiţie,
tuse, strănut;
 Vegetative – digestive,
respiratorii, cardiovasculare;
• Punte lui Varolio:
 Reflexe somatice – masticator,
de clipire
 Reflexe vegetative – salivar,
lacrimal, cardiovascular;
• Mezencefal:
 Reflexe somatice – statice
 Reflexe vegetative –
pupilofotomotor, de acomodare
la distanţă;
• Funcţia de conducere
• Căi ascendente:
 căi specifice – continuarea
celor din măduvă - pentru
sensibilitatea extero-proprio- şi
interoceptivă:
 Căi nespecifice – conţin fibre
lungi, care după un releu
talamic, se proiectează difuz şi
nespecific în cortex (SRAA)
• Căi descendente – piramidale
şi extrapiramidale
• Căi de asociaţie – alcătuite din
fascicule proprii - fac legătura
între nucleii trunchiului
cerebral şi pedunculii cerebrali
 SISTEMUL NERVOS CENTRAL
ENCEFALUL –TRUNCHIUL
CEREBRAL
Nervii cranieni – 12 perechi,
de trei tipuri:
 Motori: III (oculomotori),
IV (trohlerari), VI (abducenşi),
XI (accesori) şi XII (hipogloşi);
 Senzoriali: I (olfactivi), II (optici),
VIII (acustico-vestibulari);
 Micşti: V (trigemeni), VII (faciali),
IX ( glosofaringieni) şi X (vagi);
Nervi cranieni Structură-fibre Distribuţie
I. Olfactivi - senzoriali olfactive mucoasa olfactivă
II. Optici - senzoriali optice retină

III. Oculomotori - motori motorii globul ocular

IV. Trohleari - motori motorii m. oblic superor a

globului
V. Trigemeni - micşti Senzitivo-motorii cap, faţă, gl.salivare,
muşchii masticatori
VI. Abducenşi - motori Somato-motorii m.drept extern a
globului
VII. Faciali micşti Senzitivo-motorii m. linguală, m. mimicii,
gl salivare, lacrimale
VIII.Acustico-vestib - senzoriali auditive – vestib.

IX. Glosofaringieni - micşti Senzitivo-motorii m. faringelui, urechea

medie, gl.parotidă
X. Vagi - micşti Senzitivo-motorii laringe, faringe,
viscerele toraco-
abdominale
XI. Accesori - motori somato-motorii m. sternocleido., trapez

XII.Hiplogloşi - motori Somato-motorii m. limbii

12 perechi,
de trei tipuri:
Motori:
III (oculomotori),
IV
(trohlerari),
VI (abducenşi),
XI (accesori)
XII (hipogloşi);

Senzoriali:
I (olfactivi),
II (optici),
VIII (acustico-
vestibulari);
Micşti:
V (trigemeni),
VII (faciali),
IX
( glosofaringieni)
X (vagi);
 SISTEMUL NERVOS CENTRAL
ENCEFALUL – CEREBELUL
Configuraţia externă
• Arhicerebelul - lobul floculonodular +
vermisul
• Paleocerebelul – lobul anterior
• Neocerebelul – lobul posterior
Configuraţia internă
• Substanţa cenuşie:
 la exterior – scoarţa cerebeloasă;
 la interior – nuclei cerebeloşi;
• Substanţa albă - la interior,
constituită din două tipuri de
fibre:
 de proiecţie: aferente şi
eferente-pedunculii cerebeloşi
 intracerebeloase: de asociaţie –
leagă scoarţa cerebeloasă şi
nucleii cerebeloşi; comisurale –
leagă între ele e. cerebeloase
 CEREBELUL
Funcţii
Arhicerebelul - se află în legătură cu aparatul vestibular, intervenind în
reglarea echilibrului;
• Extirparea lui – provoacă pierderea echilibrului;
Paleocerebelul – este în legătură cu sensibilitatea proprioceptivă şi are
rol în reglarea tonusului muscular;
• Extirparea lui – determină tulburări de mers, exagerarea reflexelor
osteotendinoase;
Neocerebelul – este în legătură cu scoarţa cerebrală, receptorii vizuali şi
auditivi, intervenind în coordonarea mişcărilor fine;
• Extirparea lui – provoacă tulburări de mers, pierderea preciziei
mişcărilor fine;
• Extirparea totală a cerebelului - compatibilă cu viaţa; provoacă în
primele zile grave tulburări motorii, după care apar : astazia, atonia,
astenia, articularea cu dificultate a cuvintelor; după câteva luni acestea
dispar, funţiile cerebelului fiind preluate de cortexul cerebral
 SISTEMUL NERVOS CENTRAL
ENCEFALUL – DIENCEFALUL
Aşezare : sub emisferele
cerebrale;
• Alcătuire
• Desen diencefal - sectiune  Talamus - două mase
frontala nervoase formate din nuclei de
substaţă cenuşie ce conţin 3
tipuri de neuroni:
- de releu, pentru căile
sensibilităţii specifice;
- de asociaţie, care
conectează nucleii de releu;
- nespecifici, care realizează
conexiuni subcorticale şi
corticale; primesc impulsuri de
la substanţa reticulată a
trunchiului cerebral;
 DIENCEFALUL
 Metatalamus – situat la partea
inferioară a talamusului;
alcătuit din - patru corpi
geniculaţi (doi laterali şi doi
mediali) - staţie de releu pe
traseul căilor vizuale şi
auditive;
 Epitalamus - situat pe partea
supero-posteroară a
talamusului; alcătuit din epifiză
(glandă endocrină) şi doi
nuclei habenulari – centrii
reflexelor olfactivo-somatice,
motorii şi secretorii digestive;
 Hipotalamus – situat la baza
diencefalului; alcătuit din din
trei grupe de nuclei:
 - anteriori – neuronii secretă
hormoni ce sunt depozitaţi în
hipofiza posteroară; au rol şi de
integrare parasimpatică;
- mijlocii – secretă neuro-
hormoni ce controlează
activitatea adenohipofizei; au rol
şi de integr. parasimpatică;
- posteriori – cu rol de integrare
simpatică.
• Rolul hipotalamusului : centru de
integrare a funcţiile vegetative,
centru foamei, setei, somn-
veghe, comportament afectiv şi
sexual, reglează temperatura
menţine homeostazia etc.
 SISTEMUL NERVOS CENTRAL
EMISFERELE CEREBRALE
Configuraţia externă Imagine MR:
• Separate prin
 fisura interemisferică
• legate prin formaţiuni de
substanţă albă:
 Corpul calos
 Trigonul cerebral
 Comisurile albe (anterioară şi
posterioară)
• Suprafaţa este brăzdată de:
- şanţuri profunde ce
delimitează lobi (frontal,
parietal, temporal şi occipital)
- şanţuri superficiale ce
delimitează girusuri sau
circumvoluţii cerebrale
 EMISFERELE CEREBRALE
Configuraţia internă: substanţa
cenuşie şi albă
• Substanţa cenuşie situată:
 la baza emisferelor cerebrale –
corpii striaţi (ganglionii bazali),
care au următoarele roluri:
1. Contribuie la constituirea căii
extrapiramidale
2. Inhibă tonusul muscular
3. Contribuie la realizarea mişcărilor
stereotipe, automate, comandate
de cortex
4. Exercită o influenţă moderatoare
asupra mişcărilor active
comandate de cortex;
 la exterior, unde formează scoarţa
cerebrală (cortexul cerebral).
 EMISFERELE CEREBRALE
• Scoarţa cerebrală - din - controlează împreună cu
punct de vedere filogenetic şi hipotalamusul activitatea
structural, prezintă două zone: vegetativă şi endocrină;
alocortexul şi neocortexul; - reglează aportul alimentar,
 Alocortexul – zona veche a comportamentul sexual ,
cortexului, este alcătuit din: menţinerea atenţiei, intervine
1) arhicortex în funcţia de recompensă-
2) paleocortex – bulbii olfactivi; pedeapsă;
alocortexul împreună cu
formaţiunile invecinate din
neocortex formează sistemul
limbic – dispus pe faţa medială
a emisferelor de forma unui arc
de cerc în jurul diencefalului
• Funcţiile:
- zonă de proiecţie primară şi
integrare a aferenţelor olfactive
 EMISFERELE CEREBRALE
 Neocortexul – regiune recent apărută filogenetic, cu şase straturi de
neuroni; din punct de vedere funcţional se împarte în trei zone :
1) Neocortexul receptor- zona de proiecţie corticală a sensibilităţilor specifice şi
cuprinde:
a) arii senzitive - somestezică I - homunculus senzitiv - şi somestezică II
b) ariile senzoriale (vizuală, olfactivă, gustativă, auditivă, vestibulară)
2) Neocortexul motor- homunculus motor- cuprinde arii în care îşi au originea
fibrele piramidale şi o parte a celor extrapiramidale
3) Neocortexul de asociaţie – zonă nou apărută, extinsă în toate regiunile
corticale şi cuprinde ariile:
a) prefrontală cu funcţie vegetativă dar şi în determinarea personalităţii;
b) temporală cu rol în memoria vizuală, în reacţii emoţionale şi în activitatea
sexuală;
c) parietooccipitală cu rol în integrarea superioară a sensibilităţii somatice
4) Neocortexul vegetativ – cuprinde ariile motorii vegetative care formează aria
prefrontală
 EMISFERELE CEREBRALE
Ariile corticale senzitive, motorii şi de asociaţie
 EMISFERELE CEREBRALE
• Substanţa albă – situată la Imagine cu substanţa albă
interior, formată din trei tipuri
de fibre mielinizate:
1) de proiecţie (senzoriale şi
motorii) – leagă scoarţa cu
etajele inferioare ale
nevraxului;
2) comisurale – leagă între ele
cele două emisfere: corpul
calos, trigonul cerebral şi
comisura albă;
3) de asociaţie – fac legătura
între diferite zone ale aceleiaşi
emisfere.
 FIZIOLOGIA EMISFERELOR
CEREBRALE
1) Functia reflexă
• Reflexe necondiţionate
 Se transmit ereditar, se
manifestă la toţi indivizii
speciei şi durează toată viaţa
 Au centri nervoşi la nivelul
etajelor inferioare ale
nevraxului
 Sunt independente de
experienţa personală
 Sunt esenţiale pentru
supravieţuire
Ex. : salivaţia, respiraţia strănutul,
tusea, instinctele (alimentar,
de apărare, de reproducere
etc.)
• Reflexe condiţionate
 Sunt dobândite în cursul vieţii prin
învăţare, în consecinţă sunt
temporare(pot să dispară) şi sunt
caracteristice indivizilor, nu speciei
 Au centri nervoşi la nivelul
cortexului cerebral
 Se realizează prin coincidenţă
repetată în timp a excitantului
necondiţionat cu cel condiţionat şi
drept urmare, se creează o
legătură între centrii nervoşi
corticali
 Ex. : audio-salivar sau vizuo-salivar
Realizarea reflexului condiţionat
 FIZIOLOGIA EMISFERELOR
CEREBRALE
2) Funcţia de analiză şi
sinteză
 Analiza corticală - permite
desprinderea însuşirii obiectelor
şi fenomenelor (dimensiuni,
culori, forme, etc.)
 Sinteza corticală - reprezintă
asocierea tuturor elementelor
obţinute prin analiză şi
reconstituirea obiectelor sau
fenomenelor care au fost
analizate
Cele două procese se
condiţionează reciproc,
permiţând organismului să se
orienteze în mediu şi să
reacţioneze adecvat la stimuli
3) Funcţia de semnalizare
 Primul sistem de semnalizare –
comun tuturor animalelor: ex.
diverşi excitanţi din mediu se
reflectă la nivel cortical sub
formă de senzaţii: miros, gust,
culoare şi determină reacţii
corespunzătoare;
 Al II-a sistem de semnalizare,
specific omului – limbajul. El
permite stabilirea legăturilor cu
mediul sub formă abstractă,
prin denumire verbală sau
scrisă a obiectelor şi
fenomenelor. Acesta se dezvoltă
pe baza primului sistem, iar din
interacţiunea lor rezultă viaţa
psihică umană.
 SISTEMUL NERVOS VEGETATIV

La baza activităţii SNV -actul reflex, cu arcul reflex–ca suport anatomic:

 Receptorii – reprezentaţi de visceroceptori
 Calea aferentă – simpatică - fibre viscerosenzitive cu originea în ganglionii
spinali C8-L3;
 Calea aferentă – parasimpatica - fibre viscerosenzitive, cu originea în
ganglionii spinali S2-S4 şi în ganglionii aflaţi pe traseul nervilor cranieni VI,
IX, şi X;
 Centrii nervoşi:
- simpatici – în jumătatea anterioară a coarnelor laterale medulare
C8-L3 şi în comisura cenuşie;
- parasimpatici - sunt situaţi la nivel medular (în comisura cenuşie a
măduvei sacrate S2-S4) şi la nivel cranian (nucleii vegetativi din vecinătatea
nucleilor de origine a nervilor cranieni III, VII, IX, X;
 Calea eferentă reprezentată de doi neuroni:
- unul preganglionar - situat între-un centru nervos;
- unul postganglionar - situat într-un ganglion vegetativ;
SISTEMUL NERVOS VEGETATIV
are două componente
Sistemul nervos parasimpatic Sistemul nervos simpatic
 SISTEMUL NERVOS
VEGETATIV
 Eferenţa simpatică: neuronul preganglionar – de regulă scurt(vezi
excepţia),mielinic, situat în măduva toraco-lombară, pe care o părăseşte
prin rădăcina anterioară a nervului spinal; se desparte de trunchiul spinal
prin ramura comunicantă albă şi face sinapsă colinergică cu neuronul
postganglionar într-un ganglion paravertebral; neuronul postganglionar,
de regulă lung, amielinic şi face sinapsă adrenergică cu efectorul (vezi
excepţia);
 Eferenţa parasimpatică: neuronul preganglionar, lung, mielinic, situat în
măduva sacrată şi în nucleii vegetativi bulbo-mezencefalici; face sinapsă
colinergică cu neuronul postganglionar aflat în ganglionul previsceral sau
intramural; neuronul postganglionar, scurt, amielinic şi face sinapsă
colinergică cu efectorul;
 Majoritatea fibrelor postganglionare simpatice şi parasimpatice formează
plexuri: prevertebrale (celiac şi mezenteric), previscerale (cardiac, aortic,
esofagian etc.), intramurale (plexurile din pereţii vaselor de sânge etc).
 Efectele stimulării SNV: simpaticul intervine în situaţii neobişnuite,
periculoase, punând organismul în stare de alertă; parasimpaticul are
acţiuni mai discrete, intervenind în condiţii obişnuite de viaţă; acţiunea lor
este de regulă antagonică.
Actul reflex vegetativ şi somatic