Sunteți pe pagina 1din 20

CELE 7 MINUNI ALE LUMII.

1. Piramida lui Kheops:


Cea mai veche dintre minunile lumii antice, dar și singura care s-a păstrat până în zilele
noastre , este piramida faraonului Hufu (numit de greci Kheops). Despre acest faraon
cunoaștem doar că ar fi domnit între anii 2590-2567 î. Hr. Și că ar fi războit cu beduinii din
deșert.
Dintre toate mormintele faraonilor, situate pe platoul de la Gizeh( Egipt), piramida lui
Kheops este cea mai mare. Astăzi, după ce vânturile, furtunile de nisip ale deșertului,
și ploile au ros din ea, are înălțimea de circa 137 de metri. Este alcătuită din 2 300 000
de blocuri de piatră, fiecare dintre ele cântărind , în medie 2,5 tone.
Construcția piramidei a durat 30 de an. Dintre aceștia, 6 ani s-au cheltuit numai pentru
amenajarea și nivelarea drumului pe care urmau să fie transportate blocurile de pe malul
Nilului, unde ele erau aduse pe corăbii. Colțurile piramidei sunt orientate spre cele patru
puncte cardinale. Lungimea laturii bazei piramidei e de 230 de metri. Inițial, vârful
piramidei era confecționat din aur. Intrarea în construcție e situată dinspre nord.
Arheologii ce au pătruns în interior au dat de numeroase coridoare lungi, galerii și
deschizături pentru aerisire. Pe pereți s-au descoperit texte gravate și desene din
mitologia egipteană. Camera mortuară a faraonului se află chiar în „inima” piramidei.
Pereții acesteia sunt din granit roșu, iar pietrele aranjate astfel încât nu a rămas nici uni
mm loc liber între acestea.
„MAREA PIRAMIDĂ „ a fost cea mai înaltă construcție timp de 43 de secole, până cand
în 1889 s-a edificat TURNUL EIFFEL , având înălțimea de 320 metri. Dar piramida rămâne
incomparabilă datorită misterelor care o învăluie: Cum au fost ridicate la înălțime
blocurile? Cu ce scop a fost făcută o muncă atât de uriașă?
Curiozități:

Numărul de lucrători care


au participat la construcția
piramidelor este foarte
greu de identificat, deși
există o presupunere că au
fost implicați cel puțin
100 000 oameni.
Piramidele Gizei
sunt protejade de
Marele Sfinx (Great
Sphinx), cea mai
mare sculptură
monolitică din lume.
Se crede că fața
Sfinxului a fost
sculptată similar cu
fața faraonului
Khafa.
3 dintre piramidele Gizei sunt
alineate în conformitate cu
constelația Oreon, fapt care, cel
mai probabil, a fost conceput de
arhitecți, deoarece stelele
Oreonului se asociau cu Osiris,
zeul renașterii și vieții de apoi în
mitologia egipteană
2. Grădinile suspendate ale Semiramidei .
Grădinile suspendate ale Semiramidei , sau numite și Grădinile suspendate din Babilon, au fost construite de
regele Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.) pentru una din soțiile sale, Amytis (Amuhea). Ele figurau în antich
printre cele Șapte minuni ale lumii antice.
Se spune că puternicul împărat babilonean Nabucodonosor al Ii-lea, învingător de neamuri războinice, s-a lăsat
cucerit de prințesa Amytis, originară din Media (regiune din Iranul de astăzi), care i-a devenit și soție. Ecbatana, orașul
în care s-a născut Amytis, era inundat de verdeață, între ramurile pomilor luceau rodii și portocale, se auzeau trilurile
păsărilor... Babilonul, unde a venit să locuiască, era o cetate mare și plină de lume. Dar pretutindeni, încotro îți aruncai
ochii, vedeai numai
praf stârnit de carele de război, pustiu si beduini. Nici reverența supușilor, nici bogățiile soțului
n-au putut să alunge tristețea din ochii lui Amytis. Astfel marele împărat a poruncit să fie amenajate
pe acoperișul palatului principal câteva etaje de... Grădini. Trebuia să existe o mică oază de splendoare naturală, care
să bucure privirea dragei sale.

Grădinile suspendate mai sunt numite și „monument al iubirii”.


Erau o minune aceste grădini: deasupra zidurilor palatelor falnicului Babilon se înălțau
creste verzi și buchete multicolore. Intrând înăuntru, te învăluia un aer proaspăt, răcoros,
auzeai susurul apei. Grădinile deveniseră atât de vestite, încât oamenii au început să țeasă
în jurul lor legende. Se zvonea într-un timp că stăpână oazei babiloniene ar fi fost regina Semiramida, care domnise
cu două secole mai devreme (810-806 î. Hr.). Și astăzi, consideram grădinile suspendate ale Semiramidei una dintre
cele șapte minuni ale lumii
antice.
Conform istoricului Diodor din Sicilia, uriaşele grădini ocupau o suprafaţă de 15000 m² şi se ridicau în patru
terase până la 77 metri înălţime, unde erau plantaţi arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind înalţi de 24 metri.
Acum, un profesor din Marea Britanie a anunţat că a acumulat o cantitate uriaşă de dovezi istorice care atestă că
grădinile suspendate nu au fost create în secolul 7 î.e.n. în Babilon, unde se credea până acum, ci în Ninive, la 482 de
kilometri mai la nord.
După 18 ani de studiu, Stephanie Dalley de la Universitatea Oxford a concluzionat că grădinile au fost construite de
asirieni în nordul Mesopotamiei (Irakul de azi), nu de inamicii lor, babilonienii, în sud.
confuzia se datorează faptului că, după cucerirea Babilonului, Ninive a fost numit “Noul Babilon.”
3. Statuia lui Zeus
din Olympia.
Comform mitologiei grecești, Zeus era cel mai mare dintre zei, ființe nemuritoare ce conduc lumea.
Locuința sa se afla pe muntele Olimp din Tessalia (provincie în nordul Greciei), vârful căruia cică ajungea
la cer. Înarmat cu tunetul și cu fulgerul, Zeus putea dezlănțui furtuni, scuturându-și scutul. Lui Zeus i se
consacrau poeme, sărbători, opere de artă. Cel mai important monument al zeului era o statuie uriașă,
amplasată în templul din orașul Olympia. Aici,o dată la 4 ani se desfășurau Jocurile Olimpice, iar
participanții la olimpiade intrau în templul marelui zeu pentru a se rugade izbândă.

Statuia lui Zeus din Olympia, celebra minune a lumii antice, a fost opera lui Fidias, unul dintre cei mai
talentați sculptori greci. Figura marelui zeu avea 12 metri înălțime, iar șezând pe tron, ajungea plafonul
templului (20 metri). Autorul sculptase statuia dezgolită până la brâu o sculptase din abanos. Trupul zeului
îl acopereau plăci roze de fildeș, iar îmbrăcămintea îi era din plăci de aur. În mâna dreaptă ținea statuia de
aur a zeiței victoriei (Nika), iar în cea stangă-un sceptru lung. Sandalele zeului erau confecționate din aer,
la fel ca și roba lui. Pe haine se vedeau animale și crini. Tronul lui Zeus era împodobit cu bogate
basoreliefuri din fildeș și statui din aur ale celorlalți zei. Între ele puteai vedea cele 12 munci ale lui
Heracle. Se spune că atunci când Fidias și-a terminat munca, s-a apropiat de statuie și a întrebat:
„ Iți place, Zeus?” Drept răspuns a auzit un bubuit de tunet și podeaua de lângă picioarele statuii a crăpat.
Zeul era satisfăcut.
Împăratul roman Caligula vroia să mute statuia la Roma, pentru a înfrumuseța orașul, dar, în timp ce a
întreprins o astfel de încercare, dispozitivul de transport s-a frânt. Mai târziu, împărații bizantini au reușit
să aducă statuia la Constantinopol. A ars odată cu palatul monarhului Teodosie al II-lea, în anul 462 d. Hr.
4. Colosul din
Rodos.
5. Templul zeiței Artemis din Efes.
6. Farul din Alexandria.
7. Mausoleul din Halicarnas.
Cum ar arăta minunile antice dacă ar fi rezistat
provocările timpului.
Vă mulțumesc pentru atenție!!!!

A elaborat Focşa Carolina,


Grupa T-011.

S-ar putea să vă placă și