Cursul 2

ISTORIA ŞTIINŢEI ECONOMICE ŞI

LIMBAJUL ECONOMIC

1. Gândirea
economică şi
ştiinţa economică
2. Emanciparea
ştiinţei economice
de politică şi
morală
1. Gândirea economică şi
ştiinţa economică
Formarea limbajului economic a urmat
îndeaproape istoria ştiinţei economice; de-
a lungul timpului autorii teoriilor economice
au fost preocupaţi şi de identitatea
termenilor economici, fiind convinşi că o
teorie bună are nevoie şi de o bună
comunicare.
 Termenul "Economia" provine din
cuvintele greceşti: oikos-gospodărie
şi nomos-lege.
 În cartea sa Economicul, Xenofon
(430-354 Î. Ch.) fixează denumirea şi
domeniul (regulile după care se
gospodărea patrimoniul particular)
ale viitoarei ştiinţe.
 Aristotel (384-322 Î. Ch.) oikonomia
("arta gospodăririi") este una dintre
părţile "artei înavuţirii", cealaltă fiind
"arta comerţului".
 De-a lungul timpului, Ştiinţa economică sau Economia s-a
dezvoltat într-un câmp de reprezentări ale sensului
comun.
 Ştiinţa economică a apărut pentru a răspunde
necesităţilor vitale ale oamenilor, iar diferitele soluţii
propuse la problemele urgente ale vieţii de fiecare zi au
constituit materia primelor scrieri economice. Istoria
gândirii economice aduce această dovadă: în primele
scrieri economice a predominat preocuparea practică şi
normativă.
 Economia, mai precis Economia politică, s-a constituit ca
disciplină de studiu de sine-stătătoare, fiind definită de la
început drept un ansamblu de reguli pentru a gestiona
afacerile unui stat abia în secolul al XVIII-lea.
 Sintagma "economie politică" a fost utilizată pentru prima
dată de Antoine de Montchretien în 1615, când a publicat
"Traité d' économie politique", de fapt, un îndreptar de
politică economică pentru oamenii de stat. Afirmând că:
„economia politică este pentru stat ceea ce este
economia într-o familie", mercantiliştii au definit economia
politică drept o ramură a artei de a guverna, având ca
obiectiv propunerea mijloacelor cele mai eficiente de a
îmbogăţi statul, sporindu-i bogăţia de metale preţioase.
 Economia era folosită în interesul politicii
mercantiliste, care recomanda:
 favorizarea formării unui excedent al
balanţei comerciale cu ajutorul unei politici
economice intervenţioniste şi
protecţioniste, în scopul asigurării şi
conservării bogăţiei monetare.
 Mercantilismul defineşte epoca lui Colbert,
unde statul este întreprinzător: creează
manufacturi, acordă subvenţii şi credite,
impune o reglementare strictă într-o
manieră care să asigure calitatea
produselor exportate şi care impune
totodată restricţii la intrarea produselor
străine pentru a proteja în acest fel
producţia naţională
Emanciparea ştiinţei economice
de politică şi morală
 Adam Smith – părintele ştiinţei
economice – propunea o politică fondată
pe "laisser-faire" şi pe acţiunea liberă a
indivizilor, care-şi urmau propriile interese,
ghidaţi de "mâna invizibilă" .
 Ricardo a reuşit în aceea perioadă un lucru
trecut multă vreme sub tăcere:
debarasarea economiei politice, socotită o
ştiinţă cu acelaşi titlu ca ştiinţele „dure”, de
toate conotaţiile apologetice. Cu toate
acestea, ştiinţa economică de după
Ricardo avea să urmeze, prin analogie,
modelul ştiinţei exacte, dar cu scopul de a
construi un discurs teoretic pur.
 Secolul al XIX-lea, deşi a produs cele mai
importante teorii ale ştiinţei economice,
este considerat, cel puţin în prima
jumătate, drept o perioadă de „anemie” a
ştiinţei economice.
 De fapt, se confirma, atît separarea artei
de ştiinţă, cît şi o atitudine conştientă a
economiştilor de disipare a falsei asimilări a
economiei politice cu laisser - faire-ul şi a
pieţei cu un „artefact” şi nu cu un fenomen
natural.
 Cu toate acestea, în epocă cele mai
importante descoperiri care au dat
identitate şi autoritate ştiinţei economice au
fost percepute mai ales drept abateri de la
calea dreaptă, drept dovezi ale unei „ştiinţe
deprimante” dezinteresată de randamentul
economiei.
 Imparţialitatea politică se releva astfel cu o datorie
ştiinţifică şi ca o normă a cunoaşterii.
 problema imparţialităţii politice a teoriei economice
se prezintă mai ales ca o consecinţă logică a
abstractizării;
 economistul studiază o singură parte a fenomenelor
sociale, care sunt presupuse determinate printr-o
singură cauză - dorinţa de bogăţie - şi, ca urmare,
el nu se poate pronunţa pentru sau contra
sistemului socio-politic, pe care de fapt îl ignoră.
 funcţia sa se limitează la explicarea consecinţelor
economice ale fiecărui sistem politic, furnizându-i
mijloacele necesare luării deciziilor de ordin politic.
 relaţia ştiinţei economice cu sistemele politice
seamănă cu cea a unei teorii în raport cu multiplele
sale aplicaţii. Distanţarea de sistemul socio-politic
justifică alegerea liberei concurenţe ca ipoteză
fundamentală a analizei. Există şi în această
alegere o prejudecată: pledoaria pentru o formă
specifică de concurenţă.
 Alegerea concurenţei, ca şi cea a comportamentului
economic-tip sunt repuse pe criterii pur teoretice:
 facilita analiza pentru că era vorba despre o piaţă foarte
simplă, care permitea să se pună în evidenţă într-o formă
extrem de clară acţiunea forţelor studiate: dorinţa de
bogăţie.
 permitea studiul problemelor mai complexe apărute prin
cauze perturbatoare: intervenţia guvernamentală şi
acţiunea sindicatelor.
 corespundea şi unui ideal ştiinţific, şi unui model de
cercetare.
 a fost preferată altor situaţii de piaţă la fel de simple, ca
monopolul, pentru că răspundea unor criterii suplimentare
de generalitate şi de mai bună aproximare a realităţii.
Aşadar, economia s-a emancipat de politică nu pentru a-şi
declina responsabilitatea în faţa unei cereri sociale foarte
presante, ci pentru a face din economie un sistem teoretic
mai fiabil, neimplicat în certuri ideologice. Obiectivitatea
discursului teoretic al economiei politice a fost prima
condiţie pentru cunoaşterea ştiinţifică a fenomenelor.
Pentru aceasta el trebuia să rupă cu trecutul său empiric
şi cu contextul ideologic.
 Secolul al XX- lea a primit ştiinţa
economică emancipată de politică şi
de morală. Economiştii au găsit
argumente de ordinul evidenţei
pentru a consfinţi această
emancipare:
 primul argument arată deosebirea
dintre politică şi economie - politicul
centralizează, iar economicul
descentralizează,
 al doilea referitor la diferenţa dintre
morală şi economie, precizează că
economia nu se face cu sentimente,
iar cunoaşterea economică nu este
de natură emoţională.
 Astăzi, economia are o complexitate
deosebită şi relaţionări multiple între agenţii
economici şi instituţii generând posibilităţi
multiple de comunicare, iar ştiinţa
economică
 se prezintă ca ştiinţă a schimbului pe piaţă
şi a instituţiilor pieţei (catallactică),
 oferă teoria generală care explică ce se
întâmplă când sunt împlinite anumite
condiţii şi care sunt consecinţele ce se
deduc când aceste condiţii nu sunt
împlinite,
 este studiată de mai multe discipline de
învăţământ între care teoria economică
generală joacă rol de „nucleu dur ”,
 are acum un domeniu de cercetare
nelimitat, un mod de gândire economic şi
un limbaj specializat, aflat într-o
permanentă diversificare şi împrospătare.