LEGI, TEOREME,

EFECTE ŞI CURBE
curs 9
1. LEGI
2. TEOREME
3. EFECTE
4. CURBE
 1. LEGI
 Ce este o lege?
 Legea de aramă a salariilor

 Legea lui Gresham

 Legile lui Gossen

 Legea lui Giffen

 Legea debuşeelor

 Legea lui Engel

 Legea
 LEGEA - exprimă raporturi
esenţiale, generale, relativ
stabile şi repetabile între laturile
interne ale aceluiaşi obiect sau
fenomen, între obiecte sau
fenomene diferite sau între
stadiile succesive ale unui
anumit proces.
 Legea de aramă a salariilor
 Ferdinand Lassalle (1825-1864) a
elaborat aşa-zisa „Legea de aramă a
salariului“ .
 În teoria sa asupra salariului,
Ferdinand Lassalle a plecat de la
teoria clasică, denumită şi teoria
naturală a salariului, dar i-a imprimat
o tentă politică, mobilizatoare,
anticapitalistă.
 În celebra sa scrisoare adresată unui congres
muncitoresc german, din 1867, a formulat această
lege după cum urmează:
 „Legea economică de aramă care, în actualele
condiţii, când domneşte oferta şi cererea de muncă,
determină salariul este următoarea: că salariul mediu
rămâne mereu redus la strictul necesar traiului de
care un popor are nevoie în mod obişnuit pentru
conservarea vieţii şi perpetuarea speciei.

 Acesta este un punct în jurul căruia gravitează de

fiecare dată, oscilând ca un pendul, salariul real, fără
să poată vreodată nici să depăşească nivelul
acestuia, nici să scadă sub nivelul lui. El nu poate
depăşi timp îndelungat acest nivel mediu, căci
datorită situaţiei mai bune a muncitorilor ar apărea o
sporire a populaţiei muncitoare şi implicit a ofertei de
braţe de muncă, care ar reduce din nou salariul la
nivelul lui anterior, ba chiar sub acest nivel.
 Salariul nu poate să scadă timp îndelungat
cu mult sub acest nivel strict necesar
traiului, căci atunci ar apărea emigraţia,
celibatul, abţinerea de la procreare şi, în
cele din urmă, o micşorare, provocată de
mizerie, a numărului muncitorilor, care
reduce oferta de braţe de muncă şi implicit
readuce salariul la nivelul sau anterior mai
înalt.
 Salariul mediu real constă deci în mişcarea
permanentă pe care o descrie în jurul
centrului său de greutate, la nivelul căruia
trebuie să coboare iarăşi, situându-se când
cu ceva deasupra acestuia, când cu ceva
dedesubtul lui“.
 (Ferdinand Lassalle. Carte de citire pentru
muncitori. Cuvîntare rostită de Lassalle la
Frankfurt pe Main în zilele de 17 şi 19 mai
1863. După darea de seamă stenografiată,
Frankfurt pe Main, 1863, p. 5.)
 Legea lui Gresham
 Un mercantilist cu rol important a fost Sir Gresham
Thomas (1519-1579) care a operat pe piaţa
schimburilor pentru a micşora fluctuaţiile cauzate de
neplata împrumuturilor sau a dobânzilor.
 În 1565 a propus înfiinţarea Royal Exchange.
 El a înţeles puterea pe care o avea guvernul în
modificarea ratei de schimb şi chiar a sugerat
crearea unui bilanţ echilibrat de schimb.

 Regula formulată de economistul englez in secolul al

XVI-lea spune că, atunci când două monede circulă
concomitent pe o piaţă, publicul o va considera pe
una bună si pe cealaltă rea.
 Este adevărat că la baza acestui deznodământ n-au
stat doar factori psihologici, fiindcă descoperirea
unor cantităţi apreciabile de metal alb (argint) in cele
două Americi a făcut ca raportul dintre aur si argint
stabilit prin lege să nu mai corespundă cu valoarea
reală.
 Legea lui Gresham, conform căreia „moneda rea
alungă din circulaţie moneda bună” este unul dintre
motivele pentru care monedele moderne, spre
deosebire de cele vechi, istorice, sunt doar simbolice,
conţinând o valoare metalică, ce reprezintă doar o
mică parte din valoarea lor nominală.

 Se spune că Gresham nu a enunţat efectiv această

lege care îi este atribuită, ci că în 1857, Henry
Dunning MacLeod citind scrierile lui Gresham a
enunţat această lege, citind dincolo de rânduri.

 În regimurile monetare care practică o rată fixă de

schimb, unde valorile a două monede sunt, în mod
artificial, fixate una în funcţie de cealaltă, atunci
când o monedă este supraevaluată şi se aşteaptă în
general să fie depreciată, determină populaţia să o
cheltuiască rapid, crescând, în acelaşi timp, rezervele
lor de monedă subevaluată. Combinaţia dintre
depozitarea unei monede şi cheltuirea în exces din
cealaltă determină deprecierea celei dintâi.
 Legile lui Gossen
 În ştiinţa economică a fost
fundamentată legea lui Herman
Heinrich Gossen (1810-1858),
numită şi legea utilităţii marginale
descrescânde, după care “mărimea
intensităţii unei plăceri descreşte
progresiv până la saturare dacă
respectiva plăcere este satisfăcută
continuu şi neîntrerupt”.
 Pentru Gossen, individul maximizează fericirea,
iar acest grad de fericire poate fi exprimat în
cantităţi.
 Într-o manieră inteligentă, Gossen recunoaşte că
putem avansa comparaţii interpersonale de
fericire sau plăcere în măsura în care percepţia
plăcerii este identică pentru fiecare individ; o
chestiune imposibilă, despre care însa Gossen
afirma ca ar fi posibila prin educaţie!
 Fiind însă o situaţie ideală, Gossen propune,
similar lui Bentham, ca măsurarea plăcerii să fie
realizată cu ajutorul monedei.
 Aritmetica plăcerii si suferinţelor este reglată de
legea utilităţii marginale descrescânde, numită şi
prima lege a lui Gossen.
 Atingerea punctului de saturaţie sau saţietate
este împiedicată de constrângerea timpului,
venitului, muncii, varietăţii bunurilor.
 Faptul că individul, pentru satisfacerea dorinţelor
sale ia în considerare categoriile de nevoi în
ordinea descrescătoare a importanţei, este o
problemă pe care Gossen o rezolvă pentru prima
dată prin repartizarea utilităţilor marginale între
diferitele categorii de dorinţe.
 Plăcerea poate fi divizată în atomi sau în unităţi
foarte mici, astfel încât, pentru fiecare categorie
de nevoi, ultima unitate trebuie să furnizeze
aceeaşi plăcere sau utilitate . Aceasta lege de
egalizare a utilităţilor marginale a fost
numita legea a II-a a lui Gossen
 Abordarea hedonistică a lui Gossen
constituie o evoluţie în tratarea
utilităţii, nu atât din punctul de
vedere al definiţiei noţiunii de
utilitate, urmând calea deschisa de
Bentham, sau a utilizării
instrumentelor matematice, prezente
la Cournot, Dupuit şi D. Bernoulli, ci
în enunţarea legii a II-a sau legea de
egalizare a utilităţilor marginale.
 Legea lui Giffen
 Există cazuri, când scăderea preţului unui bun antrenează
o scădere a cantităţii cerute din acel bun. Astfel de bunuri
se numesc bunuri Giffen.

 În cazul unor populaţii cu venit scăzut există însă anumite

bunuri şi în special cele de strictă necesitate, dar
considerate de către consumator "inferioare", cum ar fi
cartofii, carnea cu os şi grăsime, pâinea neagră etc., la care
creşterea preţului nu mai determină reducerea cererii sau
consumului lor, ci, dimpotrivă, sporirea acestuia. De ce?
 Puterea de cumpărare a consumatorilor săraci fiind
limitată, creşterea preţului la produsele de strictă
necesitate îi obligă să renunţe la consumul altor bunuri, de
mai bună calitate dar mai scumpe, şi să le înlocuiască cu
cele "inferioare", dar oricum relativ mai ieftine, chiar dacă
preţul lor a crescut.
 În acest caz, efectul venit este negativ: consumul sau
cererea de bunuri cărora li se majorează preţul sporeşte în
loc să se diminueze. Când nivelul de trai se îmbunătăţeşte
prin creşterea veniturilor, consumatorul îşi va diminua
cererea pentru aceste bunuri "inferioare" în favoarea
bunurilor "normale". Dimpotrivă, cererea pentru ele creşte
la o majorare a preţului lor atunci când nivelul de trai se
înrăutăţeşte, când veniturile se reduc.
 În acest caz, efectul venit este
negativ: consumul sau cererea de
bunuri cărora li se majorează preţul
sporeşte în loc să se diminueze. Când
nivelul de trai se îmbunătăţeşte prin
creşterea veniturilor, consumatorul îşi
va diminua cererea pentru aceste
bunuri "inferioare" în favoarea
bunurilor "normale". Dimpotrivă,
cererea pentru ele creşte la o
majorare a preţului lor atunci când
nivelul de trai se înrăutăţeşte, când
veniturile se reduc.
 Giffen a constatat o astfel de situaţie
în Irlanda secolului al XIX-lea, unde,
ca urmare a creşterii generale a
preţurilor produselor agricole din
cauza unei recolte proaste, ţăranii,
sărăciţi, şi-au orientat resursele lor
limitate spre procurarea cartofilor
pentru a-şi asigura hrana, mărind
astfel cererea pentru ei, deşi şi preţul
acestora se ridicase.
 Legea debuşeelor
 JEAN BAPTISTE SAY (1768-1834 ) a publicat o
lucrare intitulată:"Traite d'economie politique ou
simple expose de la matiere dont se forment, se
distribuent et se consomment les richesses",
considerat primul tratat clasic de economie politică.

 Potrivit concepţiei lui J.B. Say, a produce înseamnă a

crea debuşeu, pentru că valoarea oricărui produs se
transformă în venituri pentru cei care îl creează,
astfel că valoarea totală a producţiei va fi egală cu
valoarea veniturilor distribuite.

 În consecinţă, tot ceea ce se produce va fi cumpărat

pentru că puterea de cumpărare distribuită este
egală cu puterea de cumpărare produsă, deci
economia se reglează automat.
 Cu alte cuvinte, atunci când se fabrică un bun se
produce şi posibilitatea de a cumpăra un alt bun, dar
şi de a crea mărfuri mai variate şi mai uşor de
vândut.

 Într-o asemenea economie nu trebuie să existe

teama strangulării pieţelor, deoarece produsele se
schimbă pe alte produse, moneda nu este decât un
intermediar,iar mărfurile se servesc reciproc de
piaţă.

 Crizele de supraproducţie nu pot să apară, iar dacă se

întâlnesc unele situaţii de supraproducţie parţială,
înseamnă că factorii de producţie au fost prost
orientaţi.

 Aceste dezechilibre sunt trecătoare, cu condiţia ca

schimbul să fie liber, pentru ca mecanismul preţurilor
să permită întreprinzătorilor să cunoască ceea ce
este dorit, adică ce trebuie să se producă.
 Legea lui Engel
 Legea lui Engel afirmă că ponderea cheltuielilor
alimentare în bugetul gospodăriei tinde să scadă
atunci când venitul creşte. Venitul constituie
elementul cel mai important care determină
comportamentul de consum al unei gospodării şi
al unei persoane.Cu alte cuvinte elasticitatea
cererii de alimente în raport cu venitul este
subunitară: când venitul creşte cu o unitate,
cheltuielile cu alimentele cresc cu mai puţin de o
unitate. Altfel spus, cheltuielile cu alimentele
cresc mai încet decât veniturile: dacă veniturile
cresc în progresie geometrică, cheltuielile
alimentare cresc aritmetic.
 Engel a dedus această legitate generalizând
observaţiile sale asupra bugetelor de gospodărie
colectate de Le Play în diverse ţări europene în
prima jumătate a secolului XIX. Numeroase
cercetări realizate în ultimii 150 de ani au
confirmat legea lui Engel.
 Mai mult, există încercări de a deduce legi
similare pentru cheltuielile cu locuinţa, precum şi
pentru cele cu îmbrăcămintea.
 Houtakker (1957), trecând în revistă literatura
produsă până în acel moment, nota faptul că
elasticităţile tipice sunt 0,6 pentru cheltuielile cu
alimentele, 0,8 pentru cheltuielile cu locuinţa, 1,2
pentru cheltuielile cu îmbrăcămintea şi 1,6 pentru
toate celelalte cheltuieli combinate
 Funcţia ce descrie relaţia dintre cheltuielile
cu un bun oarecare şi venitul gospodăriei
poartă numele de curba lui Engel.
 Legea lui Engel oferă un instrument
pentru comparaţiile internaţionale asupra
sărăciei. Pornind de la ponderea medie a
cheltuielilor alimentare ale gospodăriilor
dintr-o ţară se poate aprecia care este
raportul dintre nivelul de trai mediu în ţara
respectivă şi cel dintr-o altă ţară.
 2. TEOREME
 Ce este o teoremă?
Teorema reprezintă o afirmaţie al
cărei adevăr se stabileşte prin
demonstraţie.
 Teorema imposibilităţii a lui Arrow

 Teorema lui Coase

 Teorema lui Haavelmo

 Teorema Modigliani-Miller
 Teorema imposibilităţii a lui Arrow
 Aceasta teorema, demonstrata de K. Arrow, laureat
al premiului Nobel, arata ca este imposibil ca într-o
societate democratica decidenţii sa respecte
condiţiile teoriei raţional-comprehensive a deciziei.
Arrow a arătat ca alegerile pe care le fac membrii
unei societăţi democratice – si care presupunem ca
sunt raţionale, în sensul definit mai sus – nu pot fi
agregate astfel încât sa construim o decizie colectiva
care sa fie cea mai buna pentru toţi.
 Obţinem astfel ceea ce se cheamă paradoxul
votantului: prin agregarea unor preferinţe tranzitive
parvenim la o relaţie intranzitiva de preferinţa
sociala. Ceea ce este grav cu aceasta relaţie de
preferinţa sociala e faptul ca ea nu ne permite sa
facem nici o alegere; în acest sens ea exprima
inconsistenta, ori iraţionalitatea alegerii sociale.
 Este posibil ca indivizii sa aleagă
raţional, dar majoritatea sa nu poată
sa ajungă la o alegere colectiva
raţionala. Ceea ce dovedeşte teorema
lui Arrow este imposibilitatea de a
aplica proceduri democratice (precum
regula majorităţii) pentru a obţine
decizii colective care respecta
proprietatea tranzitivităţii.
 Teorema lui Arrow se bazează pe
câteva supoziţii: mai întâi, se admite
ca grupul care decide are cel puţin doi
membri, care trebuie sa aleagă între
cel puţin trei varianate.
 În al doilea rând, Arrow
formulează patru condiţii pe care
el le considera rezonabile în orice
procedură democratică de decizie

 Domeniul nelimitat
 Criteriul Pareto
 Independenta alternativelor irelevante
 Condiţia de nondictatură
 Teorema de imposibilitate a lui
Arrow:
 Nu exista nici un mod de agregare a
preferinţelor individuale care să
satisfacă simultan: condiţia
domeniului nelimitat; criteriul Pareto;
criteriul de independenta a
alternativelor irelevante; condiţia de
nondictatura.
 Rezultă că orice alegere este
dictatorială.
 Teorema lui Coase
 Ronald Coase a primit Premiul Nobel pentru
economie în 1991. Coase este bine cunoscut în
special pentru două articole: “Natura firmei”
(1937), care introduce conceptul de costuri de
tranzacţie pentru a explica apariţia firmelor, şi
“Problema costului social” (1960), care sugerează
că definirea corectă a drepturilor de proprietate
depinde tot de costurile de tranzacţie.
 Ideea costurilor de tranzacţie formulată de Coase
a devenit foarte influentă şi în teoria
organizaţională modernă, unde a fost introdusă
de către Oliver E. Williamson
 Se porneşte de la premiza că în
realitate nu există costuri de
tranzacţie egale cu zero. Informarea,
negocierea, întocmirea, monitorizarea
şi aplicarea termenilor contractuali
sunt activităţi care presupun costuri.
 Analiza externalităţilor ca eşecuri ale
pieţei eşuează pentru că nu ia în
calcul costurile de tranzacţie. Cazurile
de externalităţi sunt prezente pe
pieţe caracterizate de costuri de
tranzacţie mari. În esenţă,
externalităţile există pentru că şi
costurile rezolvării lor prin negocieri
pe piaţă sunt prea mari.
 În cazul unui schimb din care rezultă
costuri externe, agenţii implicaţi vor
negocia până în punctul în care
producţia rezultată este în cantitate
optimă, dacă următoarele condiţii
sunt respectate:
 drepturile de proprietate sunt clar definite
 drepturile de proprietate sunt transferabile (ex.
poluatorul poate să plătească pentru a putea
polua în continuare sau poate fi plătit de
proprietarul resursei poluate pentru a renunţa
să mai polueze);
 costurile de tranzacţie sunt zero sau neglijabile
(informarea, negocierea, întocmirea,
monitorizarea şi aplicarea termenilor
contractuali au costuri mici).
 Teorema lui Haavelmo
 Trygve Haavelmo (1911-1999) a fost laureat al
Premiului Nobel din 1989 în macroeconomie
pentru dezvoltarea econometriei cu ajutorul
metodelor si modelelor matematice si statistice.
 Teorema multiplicatorului: Multiplicatorul
cheltuielilor guvernamentale şi multiplicatorul
impozitelor şi taxelor pot fi folosite în opoziţie: o
creştere a cheltuielilor guvernamentale ΔG,
asociate cu o finanţare din taxe şi impozite ΔT,
conduc la creşterea venitului de echilibru Y *:
 Teorema Modigliani-Miller
 Modigliani şi Miller au demonstrat că
valoarea de piaţă a firmei este independentă
de structura capitalului său.
 Ea rezultă prin utilizarea activelor firmei, iar
structura capitalului este doar un
instrument cu ajutorul căruia se împart
cash-flow-urile între investitorii acesteia.
 Modigliani şi Miller au demonstrat propoziţia
lor în baza argumentului reprezentat de
arbitraj. Ei au demonstrat că oportunităţi de
arbitraj există pe piaţă dacă valoarea de
piaţă a datoriilor şi acţiunilor unei firme
îndatorate diferă de valoarea unei firme
identice, dar neîndatorate.
 Au mai demonstrat, de asemenea, că rata
rentabilităţii financiare (estimată) pentru o firmă
îndatorată din clasa de risc k este o funcţie liniară de
rata îndatorării.

 Este probabil una din cele mai utilizate formule din

teoria financiară care evidenţiază că o firmă
îndatorată va obţine o rată a rentabilităţii financiară
mai mare la acelaşi cost mediu ponderat al
capitalului. Fenomenul este denumit efect de pârghie
financiară (efect de levier).

 Câştigul direct proporţional cu gradul de îndatorare

se obţine în situaţia în care rata rentabilităţii
economice devansează rata dobânzii, iar capacitatea
de autofinanţare depăşeşte nevoile de investiţii şi de
rambursare a împrumuturilor de pe piaţa financiară
(inclusiv plata dobânzilor aferente). În caz contrar,
firma va avea un cost al capitalului propriu din ce în
ce mai mare, datorită riscului asociat acestei afaceri,
iar acţionarii pot renunţa la deţinerea acestor titluri.
 3. EFECTE
 Ce este un efect?
Efect = rezultatul sau rezultatele
generate în mod necesar dintr-o
anumită cauză, fiind într-o legătură
indestructibilă cu aceasta; rezultat,
urmare, consecință.
 Efectul Pigou sau efectul bogăţiei

 Efectul de tunel sau efectul lui

Hirschman
 Efectul Pigou sau efectul bogăţiei
 Constituie o replică în manieră critică la
concepţia lui Keynes despre ocupare.
 În timp ce Keynes susţinea restabilirea
ocupării depline prin intervenţia statului,
A.C. Pigou afirmă că reducerea salariilor
va determina reducerea preţurilor, iar prin
jocul încasărilor reale, valoarea reală a
activelor monetare va creşte şi prin
cheltuirea lor va avea loc stimularea
creşterii gradului de ocupare.
 „Efectul de tunel”
 „Efectul de tunel” este acela prin care, atunci când A
îşi îmbunătăţeşte condiţia economică, comparativ cu
B, acesta în loc să fie invidios, percepe această
situaţie ca pe un semnal pozitiv care îl determină pe
B să presupună că şi situaţia lui se poate îmbunătăţi.
„Dacă i s-a întâmplat lui, atunci mi se poate întâmpla
şi mie”. (Hirschman, Albert O. (1998), Morala
secretă a economistului Editura Nemira, Bucureşti.

 B se va afla într-o dispoziţie mai bună, pentru că se

aşteaptă să-i meargă mai bine;

 „Efectul de tunel” degajă optimism, dar care are

nevoie de precizări legate de limitarea lui în anumite
condiţii ( de pidă, acolo unde există separaţie etnică,
dacă unui grup i se ameliorează situaţia, iar celorlalte
nu , atunci efectul de tunel nu va fi unul puternic)
 „Efectul de tunel” poate fi aplicat în
interpretarea nivelurilor diferite de
dezvoltare dintre ţări, dar şi economiilor
emergente care adoptă standardele
integrării în UE.

 „Efectul de tunel” a fost acţionat în situaţia

creată de legea creşterii cu 50% a salariilor
profesorilor, atunci când rând pe rând
categorii de bugetari au cerut creşteri
salariale importante.

 „Efectul de tunel” într-o formă concentrată

degajă, din succesele altora, speranţa în
„luminiţa de la capătul tunelului”
 4. CURBE
 Ce este o curbă?
 În matematică, noţiunea de curbă se
referă la o categorie largă de obiecte
unidimensionale continue. Prin definiţie, se
numeşte curbă funcţia prin care un
interval de numere reale (un subinterval
nevid şi conex al mulţimii numerelor reale)
este tranformat într-o mulţime de puncte
dintr-un spaţiu topologic.
 Curba lui Laffer
 Curba lui Phillips
 Curba lui Lorenz
 Curba lui Laffer
 Originalitatea teoriei lui Laffer constă în
afirmaţia potrivit căreia, economiştii
contemporani se situează probabil în
partea curbei fiscale contrară optimului.
 Pentru a-şi demonstra teoria foloseşte o
funcţie de producţie unde capitalul şi
munca sunt factori substituibili şi sunt
plătiţi la productivitatea lor marginală.
 Modelul rezultat cunoscut sub numele de
"curba lui Laffer"conţine relaţia dintre
presiunea fiscală şi încasările statului din
impozite.
Curba lui Phillips
Curba lui Lorenz