TEMA 8. Partide politice.

Sisteme de
partid. Mişcările social-politice.
Comunităţi politice.

Şedinţa nr. 1 Partide politice. Sisteme de partid.

Mişcările social-politice. Comunităţi politice.
SUBIECTELE DE STUDIU:
Noţiunea de partid politic.
Apariţia partidelor politice contemporane.
Structura şi funcţiile partidelor politice.
Clasificarea sistemelor de partid
Tipologia partidelor politice contemporane.
 OBIECTIVELE:
- să analizeze evoluţia partidelor
politice;
- să definească noţiunea de partid
politic;
- să distingă tipologia partidelor
politice.
 1. Noţiunea de partid politic.
Conceptul de partid politic este unul dintre cele mai
răspândite în ştiinţa politică contemporană. În
conformitate cu definiţii minimaliste a partidelor se
pune accentul pe o caracteristică anumită a conceptului.
Max Weber pune accentul pe organizare, considerând că
partidul este o asociaţie de oameni liberi, voluntar
constituită, necesară societăţii, cu un anumit program, cu
obiective ideale şi/sau materiale. Un alt precursor al
ştiinţei politice contemporane - Benjamin Constant –
subliniază aspectul ideologic al fenomenului: un partid
este o reuniune de oameni care profesează aceeaşi
doctrină politică.
Definiţii maximaliste sunt mai cuprinzătoare şi scot în
evidenţă mai multe trăsături specifice partidelor politice.
Sigmund Neumann, de exemplu, consideră că partidul politic
este organizaţia închegată a forţelor politice active a societăţii,
preocupate de controlul asupra puterii guvernamentale şi care
luptă deschis pentru câştigarea maselor, luptă în care se întrec
cu o altă grupare sau cu mai multe grupări având concepţii
diferite. Iar în opinia lui Dimitrie Gusti partidul politic este o
asociaţie liberă de cetăţeni uniţi în mod permanent prin
interese şi idei comune, de caracter general, asociaţie ce
urmăreşte, în plină lumină politică, a ajunge la putere, a
guverna pentru realizarea unui ideal etic şi social.
 Un al treilea tip de definiţii sunt cele descriptive. În cadrul acestora În cadrul
acestora autorii enumeră principalele caracteristici specifice formaţiunilor social
politice. Josef La Palombara şi Myron Weiner, de exemplu, au propus
următoarele caracteristici indispensabile partidelor:
• organizaţie durabilă, în sensul că ea trebuie să supraveţuiască liderii fondatori;
 o organizaţie completă, în sensul că trebuie să se întindă de la nivel central până la
ramificaţiile locale;
 voinţă deliberată de a exercita în mod direct puterea;
 preocuparea de a-şi asigura un sprijin cât mai larg, îndeosebi cu prilejul
alegerilor, dar şi în alte împrejurări, în diverse forme
Sintetizând informaţia prezentată mai sus, autorii consideră că partidul politic (prin
prisma definiţiei descriptive) presupune:
 organizaţie relativ stabilă, formată în baza asocierii libere a cetăţenilor;
 angajarea unei doctrine politice anumite;
 concurenţă/luptă cu organizaţii similare pentru câştigarea sprijinului din partea cetăţenilor
cu drept de vot;
 reprezentarea interesele anumitor segmente sociale;
 cucerirea, menţinerea şi exercitarea puterii politice.
 2. Apariţia partidelor politice contemporane.
Primele partide politice, în sens geografic, apar în
Europa Occidentală şi America de Nord. În cazul Angliei
este vorba de „tories” (conservatorii) şi „whigs”
(liberalii). Statele Unite ale Americii (SUA), din
momentul înfiinţării, a cunoscut lupta dintre două
curente social-politice: „federalişti” (republicanii
actuali) şi „republicani” (democraţii actuali). În fine, un
al treilea stat în care s-a purtat o luptă aprigă între
diferite asociaţii politice a fost Franţa. Aici organizarea
politică se făcea în bază de aşa zise „cluburi”. În perioada
Revoluţiei Franceze cele mai cunoscute au fost
cluburile:” iacobinilor” şi „girondinilor”.
Partidele politice apar şi se dezvoltă în epoca modernă.
Geneză strict legată de modernizarea (în cazul dat,
democratizarea societăţii), de maturizarea societăţii
civile, de creşterea gradului de complexitate a procesului
politic etc.
Dacă cauzele enumerate mai sus au determinat
apariţia partidelor (fenomenului partizan), atunci evoluţia
acestora a fost influenţată de cel puţin două condiţii. În
calitate de catalizatori ai dezvoltării partidelor a servit,
pe de o parte, creşterea rolului jucat de adunările
reprezentative (parlamentele) în viaţa politică a
societăţii; iar pe de altă parte, extinderea dreptului la
vot.
 3. Structura şi funcţiile partidelor politice
.

 - funcţia de medierea între cetăţeni şi stat, între societatea politică şi cea civilă.

Partidul politic este liantul ce asigură comunicarea între cetăţeni şi puterea politică.
Prin intermediul partidelor pot nu doar să influenţeze puterea ci şi să participe la
exercitarea acesteia;
 - funcţia de exercitare a puterii politice. Partidele politice sunt principalii actori ai

procesului electoral. Ele sunt acelea care prin obţinerea majorităţii la alegeri,
controlează puterile legislativă şi executivă;
 - funcţia de control şi critică asupra puterilor executivă şi legislativă (opoziţia).

Această funcţie este practic opusă celei anterioare. Astfel, partidele sunt în stare nu
doar să exercite puterea politică, ci şi să o monitorizeze în calitatea lor de opoziţie.
Puterea întotdeauna are nevoie de opoziţie, care o face mai responsabilă şi mai
motivată în acţiunile sale;
 Funcțiile partidelor politice

mobilizarea socială. Partidele, în virtutea structurii organizatorice şi a rolului
-

deţinut în societate, sunt actorii politici cu cel mai mare potenţial de mobilizare a
cetăţenilor;
- recrutarea şi selectarea personalului conducător. Partidele sunt structurile care
promovează liderii politici. Într-o societate democratică contemporană, pentru a te
afirma ca politician, în majoritatea absolută a cazurilor, trebuie să fii membru a unui
anumit partid sau să fii susţinut şi promovat de acesta;
 - elaborarea de ideologii, doctrine, programe. Funcţionarea partidelor este
imposibilă fără adoptarea unui program, fără aderarea la o doctrină. Acestea pe de o
parte, individualizează partidul contrastându-l cu celelalte formaţiuni, iar pe de altă
parte – îi oferă un sistem de idei, credinţe, pârghii şi mecanisme prin care se vor
realiza promisiunile.
 4.Clasificarea sistemelor de partid

1. Sisteme monopartidiste.

 Monopartidismul constă în fundamentarea activităţii
şi vieţii politice din societate pe existenţa şi
funcţionalitatea unui singur partid politic. Partidele unice
integrate în aparatul de stat, nu mai îndeplinesc aceleaşi
funcţii ca ale unui partid dintr-un sistem
concurenţial.
Sistemele monopartidiste se pot întâlni în
împrejurări diferite, fiind generate de următorii factori:
 Factori de influență
în cele mai multe cazuri existenţa unui singur partid
politic ţine de momentul iniţial al apariţiei partidismului,
în special de lupta antifeudală când forţele progresiste de
esenţa burgheză s-au grupat într-un singur partid politic,
de regulă liberal;
în alte societăţi constituirea monopartidismului a
fost legat de îndeplinirea unor obiective ale luptei
naţionale(obţinerea independenţei, unitatea naţională,
înlăturarea subdezvoltării etc.). În aceste situaţii, forţele
progresiste pentru a avea forţă, unitate programatică
coerentă s-au grupat într-un singur partid politic.
Prin esenţa sa, sistemul monopartidist este fondator şi
generator de regimuri nedemocratice, dictatoriale.
Unipartidismul a fost de asemenea, caracteristica majoră,
determinantă a regimurilor comuniste din Europa
răsăriteană, Asia şi America Latină.
Partidele unice în ţările în curs de dezvoltare prezintă
alte caracteristici decât cele din sistemele totalitare.
 2. Sisteme bipartidiste .
Bipartidismul este sistemul întemeiat pe existenţa şi
funcţionalitatea a două partide politice. El se
întâlneşte în aproape toate fazele vieţii partidiste,
democratice, la începutul acestuia, în perioada de
dezvoltare şi maturizare a sa.
Se deosebesc două categorii de multipartidism şi două de
bipartidism: bipartidismul perfect, în care două mari partide
împart de regulă 90% din voturile exprimate şi bipartidismul
imperfect, în care principalele două partide au doar 75-80% din
voturile electoratului.
 3. Sisteme pluripartidiste. Multipartidismul.
Pluripartidismul a apărut în perioada interbelică
şi s-a extins în deosebi după cel de-al doilea
război mondial în ţările din Europa Occidentală.
Multipartidismul este un sistem de partide în care mai
mult de două partide au o influenţă reală asupra
formării guvernului, fiind necesare ca regulă coaliţii de
mai multe partide, pentru formarea sau susţinerea
acestuia. Multipartidismul există în ţările în care
puterea este fragmentată: în sistemul politic se află mai
mult de trei partide
 Sistemul partidist doctrinar-ideologic .
Ideologia reprezintă un element cheie al existenţei
partidului politic. Prezenţa pluripartidismului, a
numeroase şi variate orientări doctrinar-ideologice
a impus structurarea sistemului partidist contemporan
şi in funcţie de acest ultim aspect, adică cel al
paradigmei doctrinar politice.
Din această perspectivă, partidele politice se pot
structura în trei mari grupe:
 Gruparea partidelor

-Gruparea partidelor de dreapta cu diferite nuanţe, de
dreapta, de centru dreapta sau de extremă dreapta. În această
categorie sunt incluse partidele cu orientare de dreapta,
partidele conservatoare, neoconservatoare, liberale,
neoliberale, republicane etc. În cadrul orientării
extrema dreaptă sunt considerate partidele fasciste,
neofasciste sau cele ale noii drepte
- Gruparea partidelor de centru cuprinde în general

partidele democrat - creştine, social-creştine şi ecologiste;
Gruparea partidelor de stânga. Este o grupare mai largă în
cadrul căreia se pot face diferite nuanţări ca cea de stânga, de
centru stânga şi extrema stângă. În categoria celor de stânga şi
centru stânga pot fi incluse partidele socialiste, social-
democrate, radicale şi chiar unele occidentale. În cele mai
multe cazuri însă, partidele comuniste fac parte din cadrul
partidelor de extremă dreapta.
 5. Tipologia partidelor politice contemporane.
principalele criterii de divizare a partidelor:
a)conform genezei (Maurice Duverger):
1. partide de creaţie internă (în interiorul corpului
reprezentativ / parlamentului). De exemplu, Partidul
Conservator englez, care a apărut în baza grupului
parlamentar al „tories”;
 2. partide de creaţie externă (în afara corpului
reprezentativ / parlamentului). De exemplu, Partidul Social-
Democrat German (PSDG), care s-a format în afara
parlamentului german (a doua jumătate a secolului al XIX)
cu scopul de a accede în legislativ şi a promova interesele
clasei muncitoare;
 b)criteriul organizaţional (Maurice Duverger)
1. partide de cadre. Sunt formaţiuni politice formate dintr-un
număr relativ mic de membri activi, dar care excelează prin
prestigiu, charismă, posibilităţi financiare şi aptitudini
manageriale. Forţa unui astfel de partid se originează în
personalitatea militanţilor şi nu în numărul acestora. Partidele
de cadre sunt descentralizate şi flexibile, iar ideologia de
multe ori cedează în faţa pragmatismului. Drept exemplu,
poate servi Partidul Republican din SUA;
 2. partide de masă. Organizaţii social-politice ce se bazează
pe numărul mare de membri activi. Aceştea acţionează ca un
tot întreg şi se supun totalmente conducerii partidului.
Partidele de masă sunt puternic centralizate şi ideologizate.
Spre deosebire de partide de cadre, cele de masă se bazează
mai mult pe cantitate decât pe calitate.
 c)criteriul doctrinei (ideologiei) împărtăşite:
1. partide liberale. Sunt formaţiunile politice de dreapta ce au
apărut în rezultatul modernizării politice şi a dezvoltării
capitaliste a societăţii (sec. XVIII-XIX). Liberalii au fost acei
care au pus bazele democraţiei contemporane. Un loc
important în programul partidelor liberale este ocupat de aşa
valori ca: pluralismul politic, individualismul, libertatea
economică, toleranţa culturală. Drept exemplu poate fi
Partidul Naţional Liberal din România (PNL);
 2. partide conservatoare. Partidele conservatoare, de rând cu
cele liberale, se află la baza evoluţiei ideologice a
organizaţiilor social-politice contemporane. Ele sunt de
dreapta şi pledează pentru aşa valori ca: tradiţia (rezistenţa la
schimbare), ordinea, autoritatea statului.
3. partide creştin-democrate. Sunt formaţiuni de natură
conservatoristă, care la moment nu au nimic comun cu
Biserica, însă programul lor politic conţine anumite valori ale
eticii creştine: personalitatea, solidaritatea, familia, tradiţia...
Ele au apărut după al doilea război mondial în statele ce au
avut de suferit cel mai mult de pe urma acestuia. La moment,
una dintre cele mai cunoscute organizaţii este Uniunea
Creştin-Democrată (UCD) din Germania;
4. partide social-democrate. Sunt partide socialiste de natură
reformistă care au apărut la sfârşitul sec.XIX, prin
desprinderea de la ideile socialiste marxiste. Între aceste două
curente socialiste au existat, îndeosebi în perioada iniţială,
multiple diferenţe. La moment, partidele social-democrate
sunt principalii reprezentanţi ai stângii politice. Fundamentul
ideologic al acestora este constituit din aşa principii ca:
democraţia, solidaritatea, echitatea socială, economie mixtă
etc. Cele mai cunoscute partide social-democrate sunt:
Partidul Laburist englez, Partidul Social-Democrat din
Germania;
5. partide comuniste (marxiste). Sunt partidele politice ai
căror program politic se originează în învăţăturile lui Karl
Marx şi Friedrich Engels, formulate în a doua jumătate a
secolului al XIX. Comunismul pledează pentru egalitatea
(totală) a indivizilor unei societăţi, pentru desfiinţarea
claselor sociale, pentru proprietatea comună asupra
mijloacelor de producţie şi a tuturor bunurilor, care
depăşesc stricta necesitate personală.
6. partide ecologiste. Sunt partide politice tinere, care au
apărut în a doua jumătate a secolului XX, pentru a face faţă
problemelor de natură ecologică ce se fac simţite în societăţile
postindustriale. Partide ecologiste deţin poziţii solide în
Germania, Olanda etc.;
7. partide „agaţă-totul” (catch-all-party). Termenul este
lansat în a doua jumătate a secolului XX de către Otto
Kirchheimer pentru a desemna formaţiunile politice care nu se
orientează în mod strict spre o anumită doctrină politică sau
spre un anume segment social (muncitori, intelectuali etc.).
 d)criteriul reprezentării parlamentare.

1. partide parlamentare. Sunt partidele ce în rezultatul

alegerilor parlamentare reuşesc să obţină un anumit număr de
mandate parlamentare.
 2. partide extraparlamentare. Sunt formaţiunile ce nu se
bucură de reprezentare parlamentară. Printre cele mai
cunoscute partide extraparlamentare din Republica Moldova
menţionăm: Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidul
Liberal (PL) etc.;
 e) criteriul exercitării funcţiilor de conducere
1. partide de guvernare. Sunt partidele care exercită sau
participă la exercitarea puterii politice (de exemplu, PCRM).
 2. partide de opoziţie (parlamentară sau
extraparlamentară). Partidele care nu participă şi nici nu
susţin guvernarea (de exemplu, AMN).
f) criteriul teritorial-administrativ
 1. partide cu reprezentare naţională. Sunt partidele care
dispun de organizaţii teritoriale şi sprijin electoral pe întreg
cuprinsul ţării.
2. partide regionale. Sunt partide care activează doar într-o
anumită regiune a ţării. De exemplu, Uniunea Creştin Socială
(UCS) – partid ce-şi desfăşoară activitatea exclusiv în landul
bavarez din Republica Federală Germană.
 Temă pentru acasă:
Referate :

1. Structura și funcțiile partidelor politice

2. Clasificarea sistemelor de partid

3. Tipologia partidelor politice contemporane

Integrame cu cuvinte cheie din temă: partid, opoziție,

monopartidism, bipartidism
 
 ÎNTREBĂRI?????

Mulțumesc pentru atenție!