Ivaşcu George

Masterand, anul I
 Repere istorice
 Situl arheologic. Monumente
reprezentative
Consultarea oracolului
Oracolul din Delphi şi colonizarea greacă
Jocurile pythice
Războaiele sacre
 Perioada miceniană. Aşezare modestă, venerare a zeiţei
Pământului(Geea) pe locul viitorului sanctuar al lui Apollo.
 Perioada arhaică (sec.VIII-VI î.Hr.). Întemeierea sanctuarului lui Apollo
Pythicul la poalele muntelui Parnassus în secolul VIII. Prestigiul şi
importanţa oracolului, atestată de istoricii din perioada greacă clasică
(Herodot) şi romană(Plutarch) se datorează în special rolului jucat de
acesta în procesul fundării coloniilor greceşti, sancţionării reformelor
politice dar şi tradiţiei legate de întemeierea polisurilor(e.g.Theba).
Preeminenţa sanctuarului în lumea greacă se reflectă în abundenţa şi
bogăţia ex-voto-urilor.
 Perioada clasică(sec.V-IV î.Hr.).Importanţa religioasă şi politică se
perpetuează. Construcţia de noi monumente, refacerea celor vechi. După
primul război sacru(595-585 î.Hr), se instituie jocurile pythice; întreceri
panelene de prestigiu, alături de cele olimpice, nemeene şi istmice.
 Perioada elenistică şi romană. Pierederea treptată a influenţei. După 191
î.Hr., oracolul depinde de capriciul Republicii şi ulterior a împăraţilor
romani. În 390,Teodosius I(379-395), consecvent politicii sale de
creştinare a imperiului, îl închide.
 Templul lui Apollo
 Reşedinţa Pythiei (în adyton, N-V de cella). Centrul emulaţiei religioase a
sanctuarului.
 Reconstruit de mai multe ori. Primul templu ridicat în sec. VII î.Hr.(opera
arhitecţilor Trophonios şi Agademes). Reconstituit în sec. VI î.Hr în urma
unui incendiu pentru ca în sec. IV î.Hr. să fie din nou reconstruit ca urmara a
unui cutremur de către arhitecţii corintieni: Spintharos, Xenodoras, Agathon.
 Elemente arhitecturale. Templu peripter, înconjurat de un rând de coloane
realizate în stilul doric (38 de coloane din calcar corintian înconjurau stilobat-
ul). O rampă deschidea calea către pronaos-ul templului, pentru ca în spate
acesta să fie închis de opistodom. Încăperea centrală a templului era naos-
ul(cella) construit din granit ca şi pavajul. Bârne din lem de Cipru susţineau
acoperişul din marmură pură. Dimensiunile sanctuarului: 21, 6 x 58.2 m, mai
mic de cât Parthenon-ul.
 Mantike reprezintă practica divinatorie profesată de Pythia, constând în
inducerea delirului sau extazului(mania).
 Oracolele se dădeau prin tragere la sorţi în zilele faste. Aveau loc în adyton, o
singură dată pe lună, în ziua a 7-a,exceptând lunile de iarnă.
 Pelerinii/reprezentanţii cetăţilor plăteau o taxă(pelanos) pentru ca apoi să
sacrifice o capră. Aceasta era udată de preoţi cu apă rece, iar dacă tremura era
considerat un semn favorabil. Preoţii o introduceau apoi pe Pythia în templu.
 Cei cărora le era acordată promanteia aveau prioritate. Se trăgea la sorţi
ordinea intrării.
 Pelerinul traversa, însoţit de preoţi templul, cobora apoi într-o zonă
subterană(manteion) alcătuită din două încăperi. În prima încăpere se oprea
credinciosul, aşteptând răspunsul dat de către Pythia în încăperea sacră(adyton)
la care nu avea acces.
 Adyton. Aici se afla piatra sacră(omfalos), statuia de aur al lui Apollo
precum şi mormântul lui Dionysos.
 Vechii greci credeau că o exalaţie a pământului(pneuma) provoca
transa Pythiei.
 Pentru a intra în starea extatică, Pythia mesteca frunze de laur, arbore
consacrat lui Apollo.
 Preoţii interpretau în hexametrii de tip homeric răspunsurile
preotesei.
 Ipoteză psihologizantă asupra delirului Pythiei: autosugestia, ca
proces psihologic de interiorizare a unor precepte religioase.
o Tholos-ul Athenei Pronaia
 Localizat în partea sud-vestică a sanctuarului lui Apollo.
 Ridicat în sec. IV î.Hr.( cca. 400-375 î.Hr.) de arhitectul Theodoros din Foceea.
 Distrus în 373 î.Hr. în urma unui cutremur, refăcut începând cu 370 de foceeni dar
neterminat datorită izbucnirii unui nou “război sacru”.
 Structură circulară, diametrul de 13.5 m, fiind înconjurat de 20 de coloane dorice în
exterior, şi de 10 coloane corintice în interior.
 Structura exterioară construită din marmură de Pentelic, pereţii templului erau
acoperiţi de un strat de piatră neagră de Eleusis. Metope în relief decorau peristilul
şi pereţii templului.
 Ipoteze asupra utilităţii templului: construcţie care adăpostea statui precum
Philippeion-ul din Olimpia sau cultul chtonic al unui zeu sau erou local asemena
tholos-ului din Epidaur.
 Cert e că pelerinii trebuiau să ofere în prealabil un sacrificiu Athenei înainte de
consultaţia la oracol.
 Zidul poligonal
 Ridicat pentru a susţine terasa pe care era ridicat templul lui Apollo.
 Construit în stilul poligonal, specific insulei Lesbos. Fiecare rocă din
zid, de mărime variabilă se îmbina perfect cu celelalte fără a fi nevoie
de un liant(mortar, ciment).
 Important datorită numărului impresionant de inscripţii cu care este
“ornamentat”; epigrafiştii au identificat peste 800 de inscripţii,
majoritatea fiind redactate în dialectul doric. Cele mai multe făceau
referire la eliberarea de sclavi(manumissio). Alte inscripţii atestă
privilegiile acordate de către consiliul amfictionic persoanelor private
sau oraşelor, evenimente legate de jocurile pythice, veniturile
templului.
Tezaurul Atenei
 tezaurul (thêsauroi) desemnează o clădire rectangulară de mici
dimensiuni care are ca rol adăpostirea ex-voto-urilor cetăţii din Attica.
Elemente arhitectonice caracteristice ale clădirii: ziduri groase, fără
ferestre, accesul dificil datorită piedestalului înalt.
 Ridicat între 510-490 î.Hr. Inscripţia de pe piedestal care atestă
ridicarea construcţiei este dificil de datat. Aceasta atestă conscrarea de
către atenienii victorioşi după bătălia de la Maraton a unor bogate
ofrande sanctuarului lui Apollo.
 Două coloane din lemn dorice străjuiau intrarea în clădire. Metope de
mari dimensiuni ilustrând episoade mitologice din gesta lui Herakles
sau Theseus ornamentau construcţia. Obiecte şi documente valoroase
erau păstrate aici.
Stoa atenienilor
 Stoa reprezintă un portic sau culoar acoperit folosit ca spaţiu public
servind mai multor scopuri într-un polis: religioase, economice,
sociale.
 Construit ca spaţiu comemorativ, fiind dedicat în cinstea victoriei
atenienilor împotriva perşilor de la Mycale(478). Ridicat în
dependenţă de zidul poligonal.
 Ca material de construcţie a fost folosită marmura, coloanele fiind
sculptate în stilul ionic. Spaţiul mare al construcţiei a determinat ca
acoperişul şi antablamentul să fie făcute din lemn.
 Datarea acestuia făcută pe baza inscripţiei de la baza stilobatului .
 Stadionul
 Situat în partea nord-vestică a teatrului. Se află la cea mai mare
înălţime a aşezării delfice, fiind localizat mai sus de sanctuarul pythic.
 Utilizat pentru probele desfăşurate cu ocazia jocurilor pythice. Prima
ediţie în 582 î.Hr..
 De lungime medie, acesta măsura 178 m, de o parte şi de alta fiind
flancat de tribune pentru spectatori. În secolul II D.Hr., la intrarea în
incinta stadionului a fost ridicat un arc triumfal monumental, la care
se adaugă înlocuirea scaunelor de lem cu cele de calcar de Parnassus.
A fost opera evergetică a lui Herodes Atticus.
 Capacitatea maximă de 7000 spectatori.
TEATRUL
 Localizat la N-V de templul lui Apollo.
 Utilizat pentru reprezentaţii artistice, precum concursuri muzicale,
reprezentaţii ale pieselor de teatru, jocurile pythice dar şi
evenimentele din cadrul festivalurile religioase.
 Construit din calcar, proftiând de topografia locului teatrul avea o
capacitate de 5000 de spectatori.
 Pe zidurile teatrului s-au găsit inscripţii care atestă eliberarea
sclavilor.
 Scaune din piatră au fost adăugate în 160 î.Hr.
 Rolul în fundarea de noi colonii.
 Pentru a înţelege adecvat acest fapt, trebuie să ne raportăm critic la informaţiile
izvoarelor literare. Herodot, Plutarch transmit vulgata deja constituită a
tradiţiei oracolului lui Apollo. Exegeza a căutat să găsească alte explicaţii în
reuşita sanctuarului de a se impune în lumea greacă prin analiza fenomenul
colonizării şi a implicaţiilor sale religioase. Prestigiul zeului Apollo, poziţia
geografică centrală a oracolului în raport cu lumea greacă au făcut din acesta
instrumentul religios adecvat pentru a sancţiona deciziile polisurilor greceşti în
perioada arhaică. Întemeierea unei colonii implica un transfer de instituţii
politice, culte religioase dinspre metropolă spre noua aşezare. Sancţiunea
oraculară era necesară pentru a impune această decizie politică adesea
contestată/contestabilă. La nivelul discursul religios, decizia oracolului
materializa voinţa lui Zeus cu privire la o acţiune întreprinsă de oameni,
sancţionând pozitiv un eveniment semnificativ pentru o comunitate umană.
 Istoricii încă nu sunt de acord în legătură cu rolul precis al oraculului în
procesul colonizării.
 Ipoteze: ori preciza poziţia cea mai avantajoasă d.p.d.v geografic al noii
colonii, prin intermediul unei reţele de informatori şi sfătuitori, ori pur şi
simplu ratifica propunerile oraşului-metropolă.
 Cercetătorii au sistematizat răspunsurile oracolului. Astfel acestea se
referă la:
a. Precizarea exactă a locului viitoarei colonii.
b. Indicarea cadrului general al viitoarei aşezări(grad relativ de ambiguitate)
c. Răspunsuri ambigui, care se pretează la o diversitate de interpretări.
 Urmările acestei situaţii: prestigiul, influenţa şi bogăţia oracolului cresc
exponenţial. Are loc difuziunea cultului apollinic în toate regiunile lumii
greceşti, instituirea jocurilor pythice, baterea de monede cu efigia sau
simbolurile zeului. Din punct de vedere religios şi politic importanţa
sanctaurului pythic în lumea greacă este remarcabil.
 Instituite în urma primului război sacru (595-585 î.Hr.), pentru a reafirma
importanţa religioasă a oracolului în lumea greacă.
 Prima ediţie a noilor jocuri pythice desfăşurate în 582î.Hr, sub tutela Ligii
amfictionice.
 Jocurile anunţate cetăţilor greceşti de către 9 theoroi . Se impunea un armistiţiu
de 1 an între cetăţile participante(heiromenia). Liga amfictionică 9 membri,
responsabilă de pregătirea jocurilor.
 Delegaţiile cetăţilor participante (theoria) formate din atleţi, conducători politici
şi elita oraşelor. Cheltuielile erau suportate de binefăcătorii din delegaţie.
 Programul jocurilor. Desfăşurate pe parcursul a 5 zile. Primele două cu caracter
religios.
 Ziua a III-a dedicată concursurilor muzicale( kythara, aulos, combinate). Ziua a
IV-a cuprindea întreceri atletice( probe de alergare, lupte). Ultima zi era
dedicată întrecerilor de care.
 Primul război sacru
 Amficţiune – ligă formată din mai multe cetăţi care avea ca scop
protejarea unui obiectiv religios.
 Desfăşurat între 595-585 între Liga amfictionică şi cetatea Krissa.
 Casus belli: încălcarea de către Krisa a autonomiei sanctuarului delfic. Au
impus pelerinilor care treceau pe teritoriul lor o taxă, afectând veniturile
oracolului.
 Denumit război sacru de către combatanţii Ligii amfictionice care au
luptat pentru menţinerea independenţei sanctuarului religios împotriva
acţiunilor impii ale Krissei.
 Urmări: distrugerea totală a Krisei, pământurile acesteia intrând în
proprietatea sanctuarului. Inaugurarea jocurilor pythice sub conducerea
consiliului Ligii(12 membrii). Reafirmarea independenţei oracolului,
menţinerea prestigiului şi a influenţei.
 Al doilea război sacru
 Desfăşurat între 449-448 î.Hr., fiind o confruntare indirectă,
premergătoare războiului peloponesiac, între Sparta şi Atena.
 Casus belli: încercarea Spartei de a readuce oracolul în sfera
de influenţă a amficţiunii, în detrimentul Atenei care l-a pus
sub protecţia cetăţii sale aliate, Foceea.
 Operaţiuni militare de scurtă durată. După un succes
temporar obţinut de Sparta, Atena a readus oracolul delfic
sub autoritatea Foceei.
 Acţiunile militare nu au afectat activitatea oracolului,
fluxurile de pelerini continuând să se îndrepte spre sanctuar.
 Al treilea război sacru
 Desfăşurat între 356 – 346 î.Hr., între Liga Amfictionică condusă de Theba
şi Foceea.
 Casus belli: impunerea unei mari amenzi Foceei de către Theba pentru
cultivarea pământurilor sacre.
 Desfăşurarea războiului. Foceea, jefuind bogăţiile sanctuarului a angajat
mercenari cu care a putut rezista războiului, în ciuda unor înfrângeri.
Liga, dominată pe rând de Theba, apoi de Filip al II-lea al Macedoniei a
reuşit să încheie pacea după un conflict extenuant pentru ambele părţi.
 Urmări. Cel mai important membru al Ligii devine Filip, regele
Macedoniei, care dictează sancţiunile împotriva Foceei. Devenind
membru al Ligii, Filip nu mai este un rege barbar ci un actor politic
recunoscut şi acceptat în lumea grecească. Hegemonia macedomiană în
Grecia începe.