Modificările ciclice ale

ecosistemului refelectă
periodicitatea diurnă
(circadiană), sezonieră
și multianuală a
condițiilor externe și
manifestarea ritmurilor
endogene ala
organismelor.

Modificările ciclice ale Dușa(Lazaciuc) Alina gr 31

Specialitatea: Biologie
ecosistemului Disciplina: Ecologie
Profesor: Cîrlig Tatiana
Ritmul circadian (diurn, nictimeral) constă în
adaptarea ritmului endogen al manifestărilor
vitale, în decurs de 24 de ore, la alternanța
lumină-întuneric. Astfel, în ecosistemele
terestre se găsesc viețuitoare diurne și
nocturne. În funcție de faza de lumină și de
întuneric, biocenoza este alcătuită dintr-o
componentă activă și una pasivă. De exemplu,
în timpul zilei sunt active formele fitofage care
consumă substanță vegetală. Insecte-fitofage
sunt consumate ziua de păianjeni, cicindelide,
șopârlă de cămp, păsările insectivore. Șoimul
vânează șopârla de câmp, păsările insectivore.
Noaptea șopârla, șoimul, păsările insectivore
sunt inactivi. Insectele sunt vânate noaptea de
broaștele râioase, care consumă mari cantități
de crisomelide, curculionide, carabide. Șopârla
ziua este vânată și de șarpele de alun, iar
noaptea de vipera de stepă. La rândul său,
vipera este vânată de arici. În zonele deșertice
activitatea nictimerală a organismelor este
influențată de temperatura mediului. Astfel, în
pustiurile nisipoase din Asia Mijlocie vara în
orile de la amiază ritmul vieții încetinește.
Chiar și speciile durne se ascund de arșiță în
vizuini sau la umbră (reptile). Noaptea pustiul
se trezește la viață, predominând speciile
nocturne și crepusculare. Multe specii diurne
vara trec la modul de viață nocturn. Ritmurile
circadiene se înregistrează în comunitățile din
toate zonele (tropice-tundră), chiar și la
iluminare continuă vara în tundră se constată
ritmuri nictimerale în deschiderea florilor,
hrănirea păsărilor, în zborul și repartizarea
insectelor,etc.
 Variabilitatea sezonieră a
biocenozelor se exprimă în
modificarea nu numai a
activității și stării, dar și a
raportului cantitativ al unor
specii aparte în dependență de
ciclurile de reproducere,
migrațiile sezoniere, pierirea
unor generații în cursul anului,
etc. Pe o anumită perioadă a
anului multe specii trec într-o
stare de repaus profund –
diapauză (insecte), hibernare
(marmota, ursul), amorțire
(veveriță, pârșul),
supraviețuind perioada
nefavorabilă în stadiul de ou și
semințe, migrând în alte
biotopuri sau zone geografice.
Ritmurile sezoniere ale
comunităților sunt mai
exprimate în regiunile cu climă

Ritm sezonier
temperată.
Ritmurile multianuale depind de modificarea
după ani a condițiilor meteorologice sau altor
factori externi, ce acționează asupra comunității
(de exemplu, gradul de revărsare a râului).
Periodicitatea multianuală poate fi influențată și
de particularitățile ciclului de viață al plantelor-
edifictori, cu repetarea reproducerilor în masă a
animalelor sau microorganismelor patogene
pentru plante, etc. De exemplu, cantitatea de
precipitații ce cad în luncile silvostepei Baraba
oscilează brusc după ani și, de regulă, după
câțiva ani secetoși urmează perioade cu
precipitații abundente. În perioadele secetoase
predomină plantele xerofite cu sistemele
radiculare cu înrădăcinare adâncă. În ani ploioși
predomină plantele mezofite cu rădăcinele
situate în straturile superficiale și plantele
higrofite. În perioadele secetoase se intensifică
reproducerea în masă a lăcustelor care distrug
până la 80-90 % din gramineele cu frunză moale,
cea ce să răsfrânge asupra raportului
gramineelor în următorii ani. Astfel de modificări
multianuale în componența cenozelor au
tendința de a se repeta o dată cu modificările
periodice locale ale climei.
Modificările ascedente din ecosistemul
duc la înlocuirea unei comunități cu
alata, cu un alt set de specii dominante.
Cauza modificărilor ascendente pot fi
factorii externi față de cenoză ce
acționează timp îndelungat într-o direcție,
de exemplu, secarea solurilor
mlăștinoase în rezultatul ameliorării,
poluarea bazinelor acvatice, pășunatul
excesiv, bătătorirea parcurilor silvice de
către populație, etc. Astfel de substituiri
se numesc exogene. De exemplu, stapa
tipică fiind supusă pășunatului excesiv
poate fi înlocuită de nisipuri mișcătoare:
la un pășunt moderat în stepă predomină
gramineele înțelenitoare – păiușul
brăzdat, pirul crestat, negară; la o
intensificare de mai departe a pășunatului
apare stadiul dicotiledonatelor cu
rădăcini fasciculare – laptele câinelui și
altele forme bianuale și anuale,
gramineele înțelenitoare sunt nimicite de
copitele animalelor și dispar aproape
complet, fiind înlocuite de gramineele cu
rizomi, caracteristice pentru nisipurile
zburătoare: pirul de nisip, trestia de
câmpuri, rogozul de nisip. În stadiul
următor apar nisipuri golașe cu sectoare
izolate populate de psamofile (plante ce
cresc pe soluri nisipoase).
Schimbările endogene apar în
rezultatul proceselor legice de
modificare a comunităților în
rezultatul interacțiunii organismelor
vii între ele și cu mediul abiotic
ambiant și se numesc succesiuni.
Cea mai simplă succesiune
ecologică este înlocuirea unei bălți
de pădure. Balat din/sau de la
marginea de pădure este populată de
diatomee, alge verzi, protozoare,
filopode, copepode, insecte acvatice,
amfibieni. Ploile, vântul aduc
material terigen și cu timpul
adâncimea bălții se reduce. Balta
este invadată de plante palustre;
vegetația devine atât de densă încât
balta se transformă într-o mlaștină
temporară. Animalele tipic acvatice
dispar. În sfârșit, balta este întegrată
în poiana pădurii, devenind ulterior
sol, pe care cresc copacii.
Procesul succesional prezintă
mai multe stadii. După
Clements (1928) se disting 6
stadii de succesiune:
1) denudare (distrugerea
substanței vii);
2) pionerat (imigrare);
3) colonizare (aclimatizare);
4) competiție interspecifică;
5) reacție biocenotică
(transformarea habitatului);
6) stabilizarea condițiilor și
relațiilor (climax).
Succesiunele care se
desfășoară pe un teren unde
substanță vie a fost în
întregime distrusă sau lipsește
cu desăvârșire în mod primar
(nisipuri mișcătoare) și care
cuprind toate stadiile
enumerate mai sus, se numesc
succesiuni primare. De
exemplu, refacerea pădurii
tropicale pluviale după erupția
vulcanică de pe insulla
Krakatoa, în anul 1883;
repopularea dunelor de nisip în
Banatul jugoslav.
Dacă distrugerea terenului nu afost totală, dacă a măi ramas un rest de
substanță vie, succesiunea care duce la formarea unei biocenoze noi se va
numi succesiune secundară. De exemplu, după defrișarea pădurii, după
incendii, vegetația și fauna este nimicită, dar în sol supraviețuiește un fond
biotic, care va participa la refacerea biocenozei.
În orece serie succesională
ritmurile modificărilor ce au
loc treptat încetinesc.
Rezultatul final îl constituie
formarea unui stadiu relativ
stabil – comunitate de climax
sau climax. Ecosistemele de
climax sunt capabile de a se
automenține în diapazonul
existent de condiții, întrucât
capătă trăsături de organizare
a biocenozelor, ceea ce le
permite să mențină un circuit
echilibrat al substanțelor. Pe
parcursul succesiunii crește
treptat varietatea de specii, se
complică legăturile din cadrul
cenozei, se ramifică lanțurile
trofice și se complică rețeaua
trofică , se multiplică relațiile
simbiotice, se intensifică
posibilitățile reglătoare din
cadrul sistemului.
VĂ MULȚUMIM