EVOLUȚIA PSIHICULUI ÎN ONTOGENEZĂ ȘI

FILOGENEZĂ

Orbu Vasile
Gr 210
 Evoluția psihicului uman

Psihologia concepe dezvoltarea fiinţei umane ca pe o devenire complexă

şi integratoare, care se realizează în trei planuri fundamentale : biologic,
psihic şi social.
Dezvoltarea biologica consta in procese de crestere si maturizare fizica, in
transformari ale biochimismului intern al organismului, in schimbari
cantitative si calitative ale activitatii nervoase superioare.
Dezvoltarea psihica se refera la aparitia si manifestarea proceselor,
insusirilor, starilor si structurilor psihice, in timp ce dezvoltarea sociala
implica o continua amplificare a posibilitatilor de relationare cu ceilalti si
o acordare cat mai buna a propriei conduite cu diversitatea cerintelor
sociale.
 În cursul dezvoltării psihice, factorii interni şi externi se constituie intr-o
acţiune simultană şi diferenţiată, integrată şi relativă, cu un specific dat de
dezvoltare si de natura experienţei personale, ca şi de carac­teristicile
individuale ale fiinţei umane.
• Factorii interni sunt: ereditatea, trăsăturile psihosociale ale
personalităţii (calităţi ale proceselor psihice, trebuinţe si motive interne ale
acţiunii), apoi experienţa personală nemijlocită si concretă dobândită de
fiinţa umană în cursul evoluţiei sale.
• Factorii externi sunt alcătuiţi din ansamblul condiţiilor, al elementelor
forţelor tuturor influenţelor care se exercită din exterior în scopul formării
si dezvoltării personalităţii umane.
 Ereditatea
Datele biologiei contemporane evidenţiază cu tot mai multă pregnanţă
faptul că fiecare om reprezintă din punct de vedere biologic un „univers
unic", o fiinţă singulară. Uni­citatea biologică a fiinţei umane este dată de
zestrea ereditară transmisa prin mecanismele genetice de la ascendenţi la
descendenţi.
Geneticienii consideră că zestrea ereditară a omului se manifestă în două
planuri: unul este cel care cuprinde trăsăturile generale ce asigură
continuitatea speciei iar altul cel care inserează particularităţile ereditare
individuale ce ce realizează în anumite limite , continuitatea genealogică a
descendenţilor unei familii.
 Factorii ereditari sunt consideraţi ca premize ale dezvoltării sau ca predispoziţii naturale.
Predispoziţiile native au un caracter polivalent, ceea ce înseamnă că pe acelaşi fond
ereditar se pot realiza, sub influenţa factorilor de mediu şi educaţie, profiluri şi însuşiri
psihice diferite. Ele nu predetermină în mod fatal anumite calităţi si însuşiri ale
personalităţii umane, insă oferă baza necesară pentru învăţare, pentru însuşirea experienţei
sociale si influenţează dinamica elaborării unor noi mecanisme ale comportării. Orice
trăsătura psihică este o unitate a interacţiunii dintre factorul ge­netic şi cel de mediu, primul
aflându-se intr-o stare virtuală sau potenţială. iar sub influenţa celuilalt actualizându-se,
transformându-se într-un fenomen psihic. Ceea ce rezultă din această interacţiune depinde
atât de direcţia pe care o imprimă factorul ereditar, cât şi de forţa declanşatoare şi
modelatoare a factorului extern (mediu şi educaţie).
 Maturizarea şi dezvoltarea
Maturizarea este procesul de desăvârşire structurală şi funcţională a ţesuturilor,
organelor şi subsistemelor care alcătuiesc organismul.
Ea se desfăşoară predominant sub acţiunea legilor biologice interne, este în funcţie de
factorul de vârstă şi de programele existente în codul genetic cu care se naşte
individul. Conţinutul ei rezida în formarea, diferenţierea, specializarea si legarea intr-
un sistem unitar a funcţiilor organice, vegetative şi a actelor reflexe înnăscute de inter­
acţiune cu mediul, în acest proces un loc important revine fenomenului de creştere,
respectiv de maturizare fizică şi biologică a organismului. |Atât maturizarea, cât şi
dezvoltarea presupun interacţiunea şi condiţionarea dialectică dintre ereditate, mediu
şi educaţie Dezvoltarea ca proces de transformare, de diversificare, de îmbogăţire
calitativă a organizării proceselor psihice ale fiinţei umane se realizează în cel puţin
două planuri : biofizic si psihocomportamental.
 Maturizarea se produce relativ spontan sub influenţa
elementelor ereditare. Acumulările ei sunt incluse şi
condiţionează procesul dezvol­tării. Acesta din urmă este, după
cum am văzut, rezultatul interacţiunii dintre factorii interni şi
externi. Maturizarea cu mecanismele ei programate ereditar,
direcţionează din interior, în limite variabile dezvoltarea
individuală, asigurând echilibrul dintre individ şi mediu. În
consecinţă modificările pe care maturizarea le produce nu sunt
independente de cele ale dezvoltării, ele sunt incluse în
configuraţia fenotipuluipropriu fiecărui individ.
Dezvoltarea psiho-comportamentală este mult mai complexă decât
dezvoltarea fizică. Ea constă în formarea şi înţelegerea sistematică a
funcţiilor si proceselor psihice Acest fapt relevă complexitatea lor
deosebită.
Mediul în sens larg cuprinde ansamblul elementelor naturale, sociale,
culturale ce ne înconjură şi cu care omul este în interacţiune
perma­nentă pe tot parcursul vieţii sale.
 Educaţia
Etimologic, educaţie (de la ednco -are) înseamnă „a
creste", ,,a instrui", ,,a forma", ,.a scoate din", ,,a duce" etc.
Deci, am putea spune că educa­ţia înseamnă a scoate
individul ,,din starea de natură" şi a-1 introduce ..în. starea
de cultură". Despre rolul sau puterea educaţiei şi ponderea ci
în dezvoltarea psihică a omului s-au formulat, în curgerea
vremii, diverse concepţii si teorii.
 PRIVIRE ISTORICĂ ASUPRA
CONCEPŢIILOR DESPRE ROLUL
EDUCAŢIEI ÎN DEZVOLTAREA OMULUI.

Răspunsul dat problemei referitoare la rolul educaţiei în formarea

omului oscilează între două extreme : negarea sau minimaliza­rea rolului
educaţiei in formarea omului ori exagerarea aportului acesteia prin
desconsiderarea celorlalţi factori. Situarea într-o extremă sau alta este
determinată de cauze variate si multiple. Astfel, interpretarea greşită a
unor descoperiri referitoare la mecanismul eredităţii, ca şi anu­mite
speculaţii de ordin filosofic, au condus la considerarea factorului
ereditar ca determinant în dezvoltare, sau. dimpotrivă, la adoptarea unei
concepţii care afirmă atotputernicia educaţiei ca factor determinant al
dezvoltării.
 Adoptarea unei poziţii sau a alteia a fost alimentată .şi de interese de ordin
social şi de altă natură, de împrejurările social-politice în care au trăit
promotorii ei. În istoria gândirii pedagogice se relevă numeroase exemple de
al­ternare a acestor concepţii. Reprezentanţii burgheziei în ascensiune, de
exemplu, luptând împotriva dominaţiei nobilimii si a clerului, au promovat si
susţinut ideea că soarta omului nu este predestinată ereditar, exprimând
încrederea în rolul hotărâtor al factorilor sociali şi educaţionali în devenirea
umană.
 Rolul conducător al educaţiei în
dezvoltarea psihică

Dezvoltarea psihică este rezultatul interacţiunii dintre factorii

interni şi externi. Între aceşti factori educaţia deţine rolul
conducător. Acţiunea ei se manifestă nu numai direct şi în
interacţiune cu ceilalţi factori, ci şi indirect, prin intermediul lor.
Educaţia intervine, dirijează şi organizează acţiunile factorilor
de mediu, în raport cu gradul de ma­turizare şi dezvoltare a
funcţiilor psihice ale individului.
 Educaţia, având rol conducător în dezvoltarea psihică,
creează, ca premise ale eficienţei sale, condiţii favorabile
dezvoltării.
Rolul conducător al educaţiei rezultă şi din intervenţia
acesteia în ameliorarea condiţiilor de mediu, în crearea unui
climat educaţional favorabil cu valenţe educative puternice
asupra formării formării personalităţii umane.
 Educaţie si dezvoltare
Analiza relaţiilor dintre factorii dezvoltării psihice a personalităţii pune în
evidenţă faptul că educaţia, prin rolul său preponderent, se află înaintea
dezvoltării. Dezvoltarea, exprimîndu-se prin schimbări calitative ce apar în plan
psihic într-o ordine succesivă ascendentă, marcate prin trecerea de la un stadiu
inferior la unul su­perior, este efectul în primul rând al educaţiei. Ca acţiune
organizată si orientată spre un scop conştient formulat, educaţia concepe mereu
noi forme de activitate, cu cerinţe din ce în ce mai complexe, care solicită
intensificarea gradată a eforturilor mintale de cunoaştere şi comporta­mentale ale
copilului. Pe această cale se produce un permanent proces de exersare şi
restructurare a proceselor si însuşirilor psihice, precum şi a mijloacelor de
operare în plan mintal şi comportamental. Procesul de restructurare, ca efect al
interacţiunii factorilor interni şi externi, sus­ţinut de activităţile educative,
impulsionează şi consolidează procesul dezvoltării.
 Rezultatul dezvoltării, relevat prin diverse trăsături psihice, nu este
efectul acţiunii unui singur factor, ci depinde de contribuţia relativă a
tuturor celorlalţi factori. Astfel, nici unul din factori nu dispune de po­
sibilităţi nelimitate, rolul fiecăruia fiind dependent de acţiunea celor­lalţi.
Relaţia dintre educaţie şi dezvoltare are o dina­mică proprie, are
particularităţi specifice, cu anumite oscilaţii, atît în funcțiile și condiţiile
sociale în planul cărora se constituie, cît și în funcţie de stadiul de
dezvoltare psihică a copilului de vîrsta la care acesta se găseşte.