MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Catedra Medicină Sportivă

Nicolae CHIMERCIUC

PROTECŢIA CIVILĂ
ȘI SITUAȚIILE EXCEPȚIONALE
(caracteristici, măsuri de protecție/prevenire și consecințele lor)

CHIŞINĂU 2019
 CZU 614.8+355.244.2(075)
C 42

Autor - Nicolae Chimerciuc, doctor în ştiinţe militare, conferențiar universitar

Redactor responsabil – Odeta Țâgănaș, doctor în biologie, conferenţiar universitar,

şefa Catedrei Medicină Sportivă

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Chimerciuc Nicolae, Protecţia civilă și situațiile excepționale : (caracteristici, măsuri

de protecție/prevenire și consecințele lor) / Nicolae Chimerciuc ; Ministerul Educaţiei,
Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport,
Catedra Medicină Sportivă. – Chişinău : USEFS, 2020. – 107 p. : fig. color, fot. color, tab.

Cerinţe de sistem: PDF Reader.

Referinţe bibliogr.: p. 106-107 (31 tit.) şi în subsol.

Lucrarea a fost aprobată la şedinţa Senatului USEFS

(proces verbal № 7 din 30 martie 2017)

ISBN 978-9975-131-88-9.

© Nicolae Chimerciuc

3
 INTRODUCERE

Din timpurile cele mai vechi, omenirea s-a confruntat mereu cu diferite dezastre naturale,
acestea provocându-i pierderi materiale imense, dar cele mai mari și irecuperabile fiind pierderile
de vieți omenești.
În condiţiile existenţei riscului producerii unor dezastre, cum ar fi cutremurile de pământ,
inundaţiile, alunecările de teren, diferite accidente, epidemii, etc, cetăţeanul are dreptul la
protecţie și trebuie să cunoască cum să procedeze corect în astfel de situații pentru a supraviețui.
Lucrările Comitetului Internaţional al Crucii Roşii din anul 1928 pun pentru prima dată problema
înfiinţării unor structuri de protecţie a populaţiei împotriva atacurilor aerochimice, precum şi
pentru elaborarea unui act normativ în acest sens.
Primele state care organizează populaţia civilă în vederea pregătirii pentru situaţii de criză sînt
cele care pe timpul primului război mondial, au produs, folosit sau au avut de suferit de pe urma
atacurilor chimice. Experienţa acestora constituie punctul de activitate al celorlalte, care,
adăugînd acestei experienţe elemente proprii, elaborează concepţii corespunzătoare şi trec la
organizarea măsurilor practice.
În anul 1931 a fost înfiinţată organizaţia “Apărarea Pasivă” care a funcţionat pe baza
regulamentului Apărării pasive Contra Atacurilor din Aer şi a servit ca sursă de inspiraţie şi
pentru autorităţile Moldovei în elaborarea normativelor ce au reglementat pregătirea şi protecţia
populaţiei civile în perioada anilor 1933-1944.
Ulterior, începînd cu anul 1944 Protecţia Civilă în Moldova, numită “Apărarea Locală
Antiaeriană” se organizează şi se dezvoltă conform actelor normative şi legislative, directivelor
şi recomandărilor organelor de conducere a Sistemului Apărării Locale Antiaeriene al URSS.
Apărarea Locală Antiaeriană a fost numită “Apărarea Civilă” în anul 1961, care pe parcursul
anilor precedenţi radical s-a modificat schimbându-şi forma, structura şi conţinutul,
consolidîndu-se pe baza formaţiunilor nemilitarizate şi perfecţionîndu-şi planurile de activitate.
O perioadă de dezvoltare intensă a forţelor protecţiei civile şi de pregătire pentru
asigurarea măsurilor de bază cu privire la apărarea populaţiei, teritoriului, economiei naţionale şi
bunurilor materiale în cazul diferitor situaţii excepţionale, precum și la lichidarea consecințelor
acestora sunt anii 1961-2016. Diverse acte normative privind asigurarea intervenţiei în caz de
accident nuclear şi privind organizarea activităţii pentru prevenirea, diminuarea şi lichidarea
consecinţelor dezastrelor şi incendiilor sunt emise în această perioadă. De asemenea în același
timp au fost elaborate un şir de programe de pregătire a populaţiei şi de cercetări ştiinţifice în
domeniul protecţiei civile.

4
 Primul ajutor medical in caz de situatii exceptionale si accidente este un subiect, pe care
ni l-am propus spre analiză și studiu, deoarece considerăm că este unul extrem de util.
Accidentele pot apărea oriunde, acasă, la serviciu, pe stradă, in caz de calamități naturale, avarii
si/sau catastrofe. Foarte multe cazuri nefericite se întâmplă nu din cauza gravității
traumatismului, ci din lipsa cunostințelor elementare de acordare a primului ajutor medical a
celor din jur, rudelor, cunoscuților sau prietenilor. În scopul diminuării acestor neajunsuri, ne
dorim să dezvoltăm la studenți capacitatea și voința de a decide în cunoștință de cauză și de a
acționa independent, promt, calitativ și responsabil.
În lucrarea de faţă, ne propunem prin tematica de specialitate pe care o oferim spre studiu
şi cunoaştere, o abordare a problemelor de mare actualitate privind documentarea în domeniul
protecției civile, clasificarea situaţiilor excepţionale (SE), precum și acordarea primului ajutor
medical până la sosirea medicilor, astfel fiind deosebit de utilă atât pentru studenţi şi profesorii
Universității de Stat de Educație Fizică și Sport, cât și pentru studenții și cadrele didactice din
alte instituții de învățământ din Republica Moldova în organizarea procesului de evaluare şi de
pregătire în domeniul protecţiei civile.

5
 CAPITOLUL I
PROTECŢIA CIVILĂ
1.1. Noțiuni generale despre protecția civilă.
Calamitățile naturale, avariile și catastrofele sunt inevitabile şi omul trebuie să fie gata
oricând să le înfrunte.
Condiţiile fundamentale pentru activitatea protecţiei civile în situaţii excepţionale sunt
reflectate în doctrina militară a Republicii Moldova, în special caracterul ei strict de apărare şi
principiul reflectării măsurilor suficiente pentru apărarea ţării.
Protecţia civilă a Republicii Moldova o perioadă îndelungată a fost orientată spre
executarea şi îndeplinirea sarcinilor în condiţii de război şi nu asupra situaţiilor excepţionale
legate de calamităţi naturale, avarii şi catastrofe, care au loc tot mai des în timp de pace.
În perioada noiembrie-decembrie 1996 la Londra a avut loc conferinţa internaţională
sub egida Organizaţiei Internaţionale pentru Protecţie Civilă, la care s-a stabilit, conform
prognosticului savanţilor, că spre anii 2030 temperatura pe planetă va creşte şi va aduce la
ridicarea nivelului oceanului, creşterii cantităţii ploilor şi altor anomalii naturale.
Schimbarea climei va aduce la apariţia unor probleme, cum ar fi:
– formarea pustiurilor, seceta, erozia solului, incendii, furtuni, inundaţii, izbucnirea
epidemiilor, ş.a.
Semnele prevestitoare ale acestui proces sunt unele schimbări în ultimii ani a condiţiilor
climaterice în multe regiuni ale pământului, inclusiv şi în ţara noastră. Pagubele umane și
materiale în urma situațiilor excepționale sunt imense.
Spre exemplu, conform sintezelor operative ale Serviciului PCSE în anul 2018 pe teritoriul
Republicii Moldova s-au produs următoarele situații excepționale (SE):
- SE cu caracter natural – 71, paguba materială în urma cărora a constituit 297 mln 929,5 mii
lei;
- SE cu caracter tehnogen – 161, cu paguba materială de circa 100 mii lei;
- SE cu caracter biologico - social – 10, cu paguba materială de 66,2 mii lei;
- incendii – 1650, paguba materială în urma cărora a constituit 67 mln 190 mii lei.

În urma situaţiilor excepţionale şi incendiilor au avut de suferit 363 persoane,

dintre care 135 persoane, inclusiv 11 copii au decedat. Comparativ cu anul 2017,
numărul total al situaţiilor excepţionale în anul 2018, nu s-a modificat semnificativ
(243 în anul 2017, comparativ cu 242 în anul 2018).

Paguba materială totală în urma situaţiilor excepţionale şi incendiilor a constituit 365

mln 286 mii lei.

6
Cu astfel de situații se confruntă majoritatea statelor lumii, deoarece situațiile excepționale,
îndeosebi cele naturale, cum ar fi cutremurile de pământ, inundațiile, alunecările de teren și
altele, poartă un caracter spontan și necontrolabil, aducând mari pierderi materiale și umane.
Toate acestea dictează necesitatea de a uni eforturile în lupta cu diferite calamităţi.
Prima conferinţă internaţională de colaborare în domeniul apărării şi protecţiei civile de
catastrofe a statelor Europei Centrale, Europei de Est şi Europei de Sud-est a avut loc la 29-30
septembrie 1992 în Germania. La conferinţă au participat reprezentanţi din multe ţări şi au
examinat probleme de vastă însemnătate, care ar putea să contribuie la crearea unei “arhitecturi
noi europene de securitate”. De asemenea în cadrul conferinţei a fost primită declaraţia în care s-
a aprobat înţelegerea despre tendinţa comună de încheiere multilaterală a acordului reciproc cu
privire la protecţia populaţiei în caz de catastrofe şi calamităţi naturale.
A doua conferinţă internaţională, la care au participat delegaţii din 22 de state europene,
reprezentanţi din Asia Mijlocie, reprezentanţi ai ONU, alte şase organizaţii internaţionale a avut
loc la 18-20 mai 1993 în Moscova. La conferinţă a fost elaborat şi aprobat proiectul Convenţiei
despre coordonarea şi acordarea ajutorului în cazul situaţiilor excepţionale. Astfel conferinţa a
consolidat tendinţele părţilor de a colabora bilateral şi regional.
În acest sens, Uniunea Europeană s-a angajat să sprijine victimele dezastrelor naturale și
provocate de om în întreaga lume. Ea ajută anual peste 120 de milioane de persoane. Alături de
statele sale membre, UE este cel mai mare donator de ajutor umanitar din lume. Cu toate acestea,
ajutorul UE reprezintă mai puțin de 1% din bugetul anual total al Uniunii, adică aproximativ 2
euro pe cap de locuitor.

Tratatul de la Lisabona oferă temeiul legal pentru acordarea ajutorului menit să ajute persoanele
aflate în dificultate, indiferent de naționalitate, religie, sex sau origine etnică. UE și-a asumat un
rol-cheie în intervențiile în caz de dezastre.

Conform Sintezelor legislației UE privind ajutorul umanitar, începând cu anul 2010 Comisia
Europeană a instituit un mecanism mai solid și mai eficient de gestionare a dezastrelor. În
prezent, ajutorul umanitar și protecția civilă intră în responsabilitatea unei singure organizații,
ceea ce le sporește eficiența.

Mecanismul UE de protecție civilă acționează împreună cu finanțarea UE în domeniul ajutorului

umanitar pentru a răspunde necesităților care apar în urma unui conflict sau a unei catastrofe,
cum ar fi epidemia de Ebola, care a izbucnit în 2014. Acest mecanism a contribuit la furnizarea
de provizii de urgență din partea țărilor UE, în timp ce Comisia Europeană a cheltuit peste 400
de milioane de euro sub formă de ajutor umanitar (potrivit datelor din februarie 2015).

7
UE intervine în toate zonele majore de conflict, inclusiv Siria, Sudanul de Sud,Ucraina, țările din
vestul Africii afectate de Ebola și Republica Centrafricană, precum și în țări care se confruntă cu
instabilitatea postconflict, cum ar fi Côte d'Ivoire. Scopul său este acela de a salva vieți, de a
ușura suferința și de a proteja integritatea și demnitatea celor afectați.

Începând cu anul 1992, UE a furnizat asistență umanitară în peste 140 de țări. Bugetul anual
pentru astfel de operațiuni, deși este limitat la sub un miliard de euro, ajută circa 120 de milioane
de persoane pe an.

Comisia Europeană joacă un rol-cheie în coordonarea răspunsurilor la situații de criză în Europa

și în lume, prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE. Centrul de coordonare a
răspunsului la situații de urgență monitorizează 24 de ore din 24 crizele existente și potențiale.

Acesta coordonează stabilirea de contacte între țara în cauză, experți în domeniu și țările
participante la mecanismul de protecție civilă al UE. În prezent, mecanismul include cele 28 de
state membre ale UE, plus Islanda, Muntenegru și Norvegia. Turcia și Serbia se pregătesc să
devină membre ale mecanismului și au semnat de curând acorduri în acest sens.

Ofertele de ajutor ale participanților se adaptează la nevoile țării afectate.

În perioada 2010-2014, UE a reacționat la peste 80 de situații excepționale în toată lumea, printre

ele fiind:

 triplul dezastru din Japonia;

 războiul civil din Siria;

 incendiile izbucnite în pădurile din Europa de Sud și din Balcani;

 inundațiile din Europa Centrală și Balcani (Serbia, Bosnia și Herțegovina);

 epidemia de Ebola din vestul Africii;

 conflictul din Ucraina.

În ianuarie 2014, a intrat în vigoare noua legislație privind protecția civilă, care oferă cadrul
necesar pentru o mai strânsă colaborare în ceea ce privește:

 prevenirea catastrofelor;

 evaluarea riscului;

 pregătirea și planificarea - inclusiv mai multe formări și exerciții comune periodice

pentru echipele europene de protecție civilă.

8
De asemenea, prevede o rezervă voluntară de capacități și experți din partea țărilor Uniunii
Europene.
Referindu-ne la Republica Moldova, protecția civilă este o componentă a sistemului
securității naționale. Principiile fundamentale de organizare a protecţiei civile în Republica
Moldova, sarcinile ei, cadrul juridic al activităţii în acest domeniu, sunt stabilite de legea “Cu
privire la protecţia civilă” Nr. 271-XIII din 09 noiembrie 1994.

Conform articolului 1 (1) al legii nominalizate Protecţia Civilă a Republicii Moldova

reprezintă un sistem de măsuri şi acţiuni, întreprinse pe scara întregului stat pe timp de
pace şi de război, în vederea asigurării protecţiei populaţiei, proprietăţii în condiţiile
calamităţilor naturale şi ecologice, avariilor şi catastarofelor, epifitotiilor, epizootiilor,
incendiilor, precum şi în cazul aplicării mijloacelor de nimicire moderne (denumite în
continuare în condiţiile situaţiilor excepţionale).
Protecţia civilă include organele de conducere, de administrare, reţeaua de observare şi
control de laborator asupra stării mediului înconjurător şi obiectelor potenţial periculoase, forţele
şi mijloacele de lichidare a efectelor situaţiilor excepţionale, sistemul de instruire pentru
protecţia civilă.
1.2. Sarcinile principale ale Protecției Civile
Sarcinile principale ale Protecției Civile sunt:
a) protecţia populaţiei şi a proprietăţii în condiţiile situaţiilor excepţionale;
b) executarea lucrărilor de salvare şi altor lucrări de neamînat în condiţiile situaţiilor
excepționale și la lichidarea efectelor acestora;
c) organizarea pregătirii prealabile şi multilaterale a populaţiei, a obiectelor economiei
naţionale, forţelor Protecţiei Civile pentru desfăşurarea acţiunilor în cazul apariţiei pericolului
situațiilor excepționale și în condițiile lor.
Protecţia Civilă, în conformitate cu sarcinile ce îi revin îndeplinește următoarele măsuri:
a) organizează forţele necesare, capabile să asigure protecţia de nădejde a populaţiei, a
proprietăţii în condiţiile situaţiilor excepţionale, realizează înzestrarea lor tehnico-materială şi
pregătirea specială, le menţine în stare permanentă de pregătire pentru acţiuni în condiţiile
situațiilor excepționale;
b) crează şi menţine în stare permanentă de pregătire sistemele de comandă, înştiinţare şi
comunicaţii, organizează controlul şi supravegherea situaţiei radiative, chimice, bacteriologice şi
antiincendiare pe teritoriul republicii;
c) acumulează fondul necesar de construcţii de protecţie, le menţine în stare permanentă de
pregătire pentru adăpostirea persoanelor supuse pericolului;

9
d) acumulează şi păstrează în siguranţă mijloacele de protecţie, produsele alimentare şi
medicamentele, mijloacele tehnico-materiale, financiare şi de altă natură, sursele autonome de
aprovizionare cu energie electrică şi cu apă, prevăzute pentru situaţii execepţionale;
e) protejează sursele de apă şi sistemele de aprovizionare cu apă, produsele alimentare şi materia
prima alimentară, furajele, animalele agricole şi plantele de poluare radiativă, chimică şi
bacteriologică, iar mediul înconjurător de poluare cu substanţe radioactive, otrăvitoare, cu
acţiune puternică, toxice şi cu mijloace bacteriologice;
f) pregăteşte din timp evacurea, iar în caz de apariţie a pericolului nemijlocit, evacuează
populația și proprietatea din zonele periculoase;
g) înştiinţează organele de conducere şi populaţia republicii despre pericolul şi apariţia
situaţiilor excepţionale, aduce în stare de pregătire complectă forţele şi mijloacele Protecţiei
Civile şi conduce acţiunelle lor la executarea lucrărilor de salvare şi a altor lucrări de neamînat;
h) acordă ajutor multilateral sinistraților;
i) antrenează unităţile economice în acţiunile de preîntîmpinare şi lichidare a efectelor
situațiilor excepționale,
j) exercită controlul asupra efectuării măsurilor de profilaxie, menite să zădărnicească sau să
diminueze probabilitatea apariţeiei situaţiilor excepţionaleşi să reducă proprietăţile efectelor lor,
să sporească securitatea şi stabilitatea funcţionării tuturor ramurilor şi obiectivelor economiei
naţionale;
k) asigură securitatea antiincendiară a obiectivelor economiei naţionale, a populaţiei şi
stingerea incendiilor;
l) organizează şi efectuează învăţarea de către lucrătorii unităţilor economice şi cetăţeni a
procedeelor de apărare şi acţiune în condiţiile situaţiilor excepţionale.

Conducerea generală a Protecției Civile este efectuată de către Guvernul Republicii Moldova,
iar activitatea zilnică – de către Serviciul Protecției Civile și Situaţiilor Excepţionale.
Astfel, organul care execută, în condiţiile legii, sarcini în domeniul protecţiei populaţiei,
teritoriului, mediului înconjurător şi proprietăţii în caz de pericol sau declanşare a situaţiilor
excepţionale este Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale ce intră în componenţa
Ministerului Afacerilor Interne.
1.3. Competența, drepturile și obligațiile Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.
Conform capitolului 3 al Legii Nr. 93 din 05.04.2007 Serviciului Protecţiei Civile şi
Situaţiilor Excepţionale, îi revin următoarele competențe, drepturi și obligații:
Articolul 12. Competența Serviciului.

10
 (1)Serviciul:
a) planifică, organizează, coordonează şi execută măsurile de protecţie civilă;
b) coordonează activitatea autorităţilor administraţiei publice în domeniul prevenirii şi
lichidării consecințelor situațiilor excepționale;
c) coordonează şi realizează investigaţii ştiinţifice, cercetări şi certificări de stat în domeniul
prevenirii și lichidării consecințelor situațiilor excepționale;
d) emite prescripţii privind înlăturarea încălcărilor depistate ale normelor şi regulilor în
domeniul protecției civile și apărării împotriva incendiilor;
e) efectuează supravegherea de stat în domeniul protecţiei civile şi apărării împotriva
incendiilor;
f) organizează efectuarea expertizei de stat în domeniul protecţiei civile şi apărării împotriva
incendiilor;
g) coordonează activitatea privind crearea rezervelor de resurse tehnico-materiale, depozitarea,
păstrarea, renovarea şi utilizarea acestora în cazul situaţiilor excepţionale;
h) ca organ de control, întocmeşte acte de procedură în conformitate cu legislaţia;
i) cercetează cauzele avariilor, catastrofelor, calamităţilor care au condus la declanşarea
situațiilor excepționale;
j) înaintează autorităţilor administraţiei publice, persoanelor juridice, indiferent de forma
juridică de organizare, propuneri referitor la prevenirea şi/sau lichidarea consecinţelor situaţiilor
excepţionale şi exercită controlul asupra executării deciziilor adoptate pe marginea acestora;

k) editează literatură tehnică, informativă şi altă literatură privind prevenirea situaţiilor

excepţionale;
l) propagă cunoştinţe în domeniul prevenirii şi lichidării consecinţelor situaţiilor excepţionale,

11
participă la pregătirea populaţiei şi angajaţilor pentru acţiuni în condiţii de situaţii excepţionale;
m) efectuează, în conformitate cu legislaţia, verificarea cunoştinţelor cetăţenilor în domeniul ce
ţine de metodele de bază de protecţie a populaţiei şi teritoriului în cazul pericolului declanşării
situaţiilor excepţionale, de asigurarea apărării împotriva incendiilor, de securitatea chimică şi
radiativă, precum şi de cunoaşterea regulilor de utilizare a mijloacelor colective şi individuale de
protecţie;
n) coordonează şi organizează măsurile subdiviziunilor de ramură, a căror activitate ţine de
lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale şi de pregătirea specialiştilor în domeniu, create
în modul stabilit de lege pentru îndeplinirea sarcinilor Serviciului;
o) coordonează activitatea autorităţilor administraţiei publice locale în problemele ce ţin de
prevenirea şi lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale, de asigurarea apărării împotriva
incendiilor, a securității chimice și radiative.
(2) Organele teritoriale ale Serviciului sînt învestite cu dreptul de a realiza activităţile
prevăzute la alin. (1), cu excepţia lit.a) şi c) ale căror prevederi se extind numai asupra organului
central.
(3) Serviciul deţine dreptul exclusiv de informare a populaţiei despre situaţiile excepţionale
prognozate ori deja produse, despre consecinţele acestora, precum şi despre asigurarea apărării
împotriva incendiilor, securităţii chimice şi radiative, protecţiei medico-biologice şi genistice.
Articolul 13. Drepturile Serviciului.
În scopul realizării sarcinilor ce îi revin, Serviciul este în drept:
a) să ceară de la organele centrale de specialitate ale administraţiei publice şi de la autorităţile
administraţiei publice locale, de la persoanele juridice, indiferent de forma juridică de
organizare, informaţii despre starea protecţiei civile şi apărării împotriva incendiilor în localităţi,
la obiectivele economiei naţionale şi despre pregătirea populaţiei pentru acţiuni în caz de pericol
sau declanșare a situațiilor excepționale și/sau incendiilor;
b) să elaboreze şi să aprobe acte normative departamentale privind protecţia civilă şi apărarea
împotriva incendiilor;
c) să negocieze şi să încheie, în condiţiile legii, contracte şi acorduri cu persoane juridice şi
fizice, atît din ţară, cît şi de peste hotare, în probleme ce ţin de competenţa sa;
d) să examineze, în orice împrejurare, starea protecţiei genistice, chimice, radiative, medico-
biologice şi de apărare împotriva incendiilor în localităţi, la obiectivele economiei naţionale, să
emită dispoziţii, hotărîri privind înlăturarea încălcărilor legislaţiei în domeniul protecţiei civile şi
apărării împotriva incendiilor, precum şi ale standardelor, normelor şi regulilor în acest domeniu;
e) să verifice nivelul de cunoştinţe în domeniul protecţiei civile şi apărării împotriva
incendiilor, cu atestarea persoanelor cu funcţie de răspundere, a specialiştilor de la obiectivele
12
economieinaţionale;
f) să verifice, în localităţi şi la obiectivele economiei naţionale, starea mijloacelor individuale
şi colective de protecţie, precum şi nivelul de pregătire a formaţiunilor protecţiei civile şi a
formaţiunilor benevole de pompieri pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin;
g) să aplice, în conformitate cu legislaţia, persoanelor cu funcţie de răspundere şi cetăţenilor
sancţiuni pentru încălcarea sau nerespectarea prevederilor standardelor, normelor şi regulilor de
protecţie radiativă, chimică, medico-biologică, genistică şi de apărare împotriva incendiilor la
obiectele economiei naționale și în alte locuri;
h) să emită, în limitele competenţei, decizii necesare pentru organizarea şi coordonarea
lucrărilor de prevenire şi lichidare a situaţiilor excepţionale, a incendiilor şi consecinţelor
acestora, obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice, persoanele juridice, indiferent de
forma juridică de organizare, precum și pentru cetățeni;
i) să utilizeze mijloace de transport speciale cu semne distinctive, cu dispozitive de
semnalizare și mijloace de comunicații;
j) să solicite şi să primească de la autorităţile administraţiei publice, de la persoanele juridice,
indiferent de forma juridică de organizare, informaţii necesare pentru organizarea şi coordonarea
lucrărilor de prevenire sau lichidare a consecinţelor situaţiilor excepţionale, incendiilor, precum
şi rapoarte statistice anuale despre activitatea laboratoarelor şi instituţiilor Reţelei naţionale de
observare și control de laborator;
k) să antreneze, pe bază legală, specialişti din cadrul unităţilor de cercetări ştiinţifice şi de
proiectare, specialişti practicieni şi alţi angajaţi din cadrul agenţilor economici la elaborarea
măsurilor de protecţie civilă şi apărare împotriva incendiilor, la efectuarea expertizelor
respective, iar în caz de necesitate - la exercitarea controlului asupra respectării cerinţelor
standardelor, normelor şi regulilor protecţiei civile şi apărării împotriva incendiilor;
l) să examineze şi să coordoneze programe de instruire în instituţiile de învăţămînt în
domeniul protecţiei civile şi apărării împotriva incendiilor;
m) în cazul declanşării situaţiilor excepţionale şi a incendiilor, să limiteze temporar sau să
interzică accesul cetăţenilor şi circulaţia transportului pe un anumit teritoriu;
n) în cazul declanşării situaţiilor excepţionale, a incendiilor, să solicite, în modul stabilit de
legislaţie, de la autorităţile administraţiei publice şi de la persoanele juridice asigurarea cu
mijloace de transport, cu tehnică, combustibil, lubrifianţi, utilaj, mijloace de comunicare şi cu
resurse umane;
o) să acorde, în bază de contract, servicii cu plată persoanelor juridice şi populaţiei. Lista
serviciilor cu plată se aprobă de Guvern.
Articolul 14. Obligațiile Serviciului.
13
Serviciul este obligat:
a) să participe la elaborarea şi realizarea politicii de stat în domeniul protecţiei populaţiei şi
teritoriului în caz de pericol sau declanşare a situaţiilor excepţionale şi/sau incendiilor, asigurării
securității chimice și radiative;
b) să elaboreze şi să aplice acte normative ce ţin de asigurarea protecţiei populaţiei şi
teritoriilor în caz de pericol sau declanşare a situaţiilor excepţionale şi/sau incendiilor;
c) să contribuie la elaborarea normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile şi apărării
împotriva incendiilor, să facă avize asupra proiectelor de standarde, de condiţii tehnice, de norme
și reguli ce conțin reglementări în acest domeniu;
d) să desfăşoare activităţi de salvare - deblocare şi alte lucrări de urgenţă pentru lichidarea
consecințelor situațiilor excepționale;
e) să realizeze programe tehnico-ştiinţifice cu destinaţie specială, orientate spre prevenirea
situațiilor excepționale;
f) să informeze autorităţile administraţiei publice, alte instituţii şi populaţia despre problemele
ce ţin de prevenirea sau lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale, incendiilor, de
asigurarea securității chimice și radiative;
g) să mențină în stare permanent de pregătire forțele Serviciului;
h) să consolideze baza tehnico-materială a Serviciului;
i) să participe la lucrările comisiilor de recepţie finală a construcţiilor şi a instalaţiilor aferente
finanţate din bugetul de stat sau bugetele locale.
Literatura de specialitate foloseşte aşa termini ca fenomene extreme, fenomene periculoase,
hazard, risc, calamitate naturală, dezastru, catastrofă, avarie, cataclism etc. pentru a dimensiona
şi cuantifica amploarea unor evenimente naturale sau antropogene deosebite şi pagubele
materiale produse.

O contribuţie importantă în vederea utilizării unei terminologii unitare pe plan internaţional

pentru cercetarea unor asemenea evenimente a avut-o editarea de către ONU şi Secretariatul
IDNDR1, în 1992, a unui dicţionar de termeni, “Internationally agreed glossary of basic terms
related to disaster management”, privind principalii termeni folosiţi în studiile dezastrelor.
Prin noțiunea de “hazard” cel mai bine se exprimă caracterul întâmplător al acestor fenomene
vaste, care constituie de multe ori adevărate salturi calitative, praguri în evoluţia unui sistem,

1
Pe plan internaţional, în 1989, ONU a hotărât (prin rezoluţia 236) să desemneze deceniul 1990-2000
drept “Deceniul Internaţional pentru Reducerea Efectelor Dezastrelor Naturale” (IDNDR), cu dezvoltarea
structurilor necesare şi demararea unui amplu program de cercetare.

14
care eliberează energii imense şi determină dezordine, pe scara de evoluţie normală a mediului
înconjurător și a societății.
Conform dicţionarului nominalizat, hazardul reprezintă “un eveniment ameninţător sau
probabilitatea de apariţie, într-o anumită perioadă, a unui fenomen cu potenţial distructiv”.
Sub noţiunea de situaţie excepţională se înţelege apariţia bruscă a situaţiei la obiect, pe o
parte anumită a teritoriului sau pe întreg teritoriul Republicii (în rezultatul unei calamităţi
naturale, avarii, catastrofe), care se caracterizează prin:
 pagube însemnate pentru economia naţională;
 pierderi de vieţi omeneşti şi bunuri materiale;
 încălcări ale condițiilor activității vitale.
Catastrofă – (în traducere din lb. greacă) înseamnă transformare, nimicire, înfrângere
militară, accident, distrugere, calamitate bruscă extraordinară, care se termină cu mari pierderi
umane şi materiale.
Avarie – (în traduce din lb. italiană) înseamnă ieşire neprevăzută din funcţiune,
deteriorare sau prăbuşirea clădirii, construcţiei, trenului, navelor şi avioanelor.
Cataclism – (în traducere din lb. greacă) – schimbare neprevăzută, bruscă a naturii.
Calamitate naturală – un fenomen al naturii, care are un caracter excepţional şi aduce la
deteriorarea condiţiilor normale de viaţă, distrugerii bunurilor materiale şi pierderi de vieţi
omeneşti.
În continuare propunem un tabel elaborat de către Serviciul Protecției Civile și Situațiilor
Excepționale privind impactul situaţiilor excepţionale asupra populaţiei Republicii Moldova în
perioada anilor 2007 – 2016
35 32 500
30 429
400
25
19 284300
20 17 18
15
15
174 12 12 200
9 176
10 8
64 3 108 124 100
5
75
14 87
0 0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Decedaţi

15
 CAPITOLUL II
SITUAȚIILE EXCEPȚIONALE CU CARACTER NATURAL
Analiza Situațiilor Excepționale produse în ultimii 10 ani în Republica Moldova, conform
datelor Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale ne demonstrează că în acest timp
au avut loc un număr semnificativ de situații excepționale cu caracter natural, care s-au soldat cu
imense pierderi materiale, iar uneori și cu pierderi de vieți omenești.
Astfel, numărul de situaţii excepţionale cu caracter natural variază semnificativ de la an la
an, acest fapt, fiind rezultatul producerii fenomenelor meteorologice şi agrometeorologice
periculoase care nu depind direct de factorul uman.
În anul 2007, pagube materiale considerabile au fost înregistrate în urma ploilor torenţiale
cu grindină şi vînt puternic în majoritatea raioanelor în urma cărora paguba materială a constituit
circa 1 mlrd 236 mln 933,3 mii lei; În urma SE cu caracter natural au avut de suferit 45 persoane,
dintre care 3 persoane au decedat.
În anul 2008, ploile torenţiale cu grindină şi vînt puternic din raioanele Căuşeni, Ungheni,
Nisporeni, Rîşcani, Ocniţa, Glodeni, Edineţ, Teleneşti, Leova, Orhei şi Anenii Noi, ploi
torenţiale cu grindină şi vînt puternic în raioanele Făleşti şi Donduşeni cu o pagubă materială în
sumă 283 mln 149,5 mii lei.
Inundaţiile din anul 2008 în mun. Chişinău, raioanele Briceni, Rezina, Rîşcani, Şoldăneşti,
Criuleni, Anenii Noi, Edineţ, Ocniţa, Soroca, Floreşti, Dubăsari, Ungheni, Ştefan Vodă şi
Cantemir au avut în consecinţă o pagubă materială în sumă de circa 82 mln 545,5 mii lei;

În anul 2009, ca consecinţă a ploilor torenţiale cu grindină şi ploi puternice (49) produse
pe teritoriul ţării, au fost înregistrate pagube materiale de circa 137 mln 111,8 mii lei.
În anul 2010, pagube materiale considerabile au fost înregistrate în urma ploilor torenţiale
cu grindină şi vînt puternic (70 situaţii şi paguba de circa 335 mln 644,3 mii lei) cît şi pagube
enorme au produs inundaţiile din raioanele Briceni, Rîşcani, Ungheni, Hînceşti, Nisporeni,
Anenii Noi, Cantemir şi Cahul cu o pagubă materială în sumă de circa 84 mln 188,3 mii lei;
În anul 2011, pagube materiale considerabile au fost înregistrate în urma ploilor torenţiale
cu grindină şi vînt puternic în sumă de 118 mln 911,8 mii lei.
În anul 2012 s-au înregistrat pierderi considerabile în urma secetei în 318 localităţi din 14
raioane, unde au fost afectate 1068 ha livezi, 11136 ha vii, 361215 ha semănături şi 542 ha
pădure tînără. Paguba materială totală a constituit circa 1 mlrd 252 mln lei.
În anul 2013 s-a majorat numărul situaţiilor excepţionale cu caracter natural din cauza
numărului cazurilor de ploi torenţiale cu grindină (55), grindină mare (37) şi ploi torenţiale (34),
în urma cărora a fost înregistrată paguba materială de circa 562 mln 052,9 mii lei.

16
 În anul 2014, ca consecinţe a ploilor torenţiale cu grindină (35) produse pe teritoriul ţării,
au fost înregistrate pagube materiale de circa 97 mln 183,3 mii lei. Totodată, astfel de situaţii
excepţionale fiind în descreştere comparativ cu anul 2013 în mărime de 36 %.
În anul 2015, pe teritoriul raioanelor Sîngerei şi Rîşcani, în urma secetei s-au înregistrat
pagube materiale în sumă de circa 258,6 mln lei.
În anul 2016 pagube materiale considerabile au fost înregistrate în urma ploilor torenţiale
cu grindină şi vînt puternic (16 situaţii şi paguba de circa 163 mln 113,9 mii lei) cît şi
îngheţurilor produse pe teritoriul a 6 raioane (Briceni, Donduşeni, Drochia, Edineţ, Ocniţa,
Rîşcani), în urma cărora au fost înregistrate pagube materiale de circa 81 mln 933,5 mii lei.
Din analiza respectivă se vede că consecințele sunt grave și pagubele foarte mari. În
continuare ne propunem să analizăm aceste și alte situații excepționale, printre ele fiind și
cutremurul de pământ, fenomen imprevizibil și cu consecințe foarte grave.
Evenimentele cum ar fi cutremurele de pământ, alunecările de teren, incendiile, erupţiile
vulcanice, tsunami, furtunile, inundaţiile, secetele, accidentele tehnologice, situaţiile conflictuale
etc. se produc de regulă pe neaşteptate şi pot provoca numeroase victime în rândul oamenilor,
un volum mare de pagube materiale, dezechilibre ecologice şi chiar grave tulburări ale stării
psihice şi morale a populaţiei ce intră sub incidenţa fenomenului respectiv.
Dezastrele naturale sunt schimbări cauzate de natura suprafeței pamântului, a atmosferei, care
influențează la rândul lor biosfera (viețuitoarele din regiune).
Catastrofele naturale se împart în trei mari categorii:
1) Catastrofele naturale geologice: cutremurele, inundatiile, alunecarile de teren, tsunamiuri-le,
vulcanii;
2) Catastrofele naturale atmosferice: schimbarea climei, seceta, uraganele, zapada si gheata,
furtunile, tornadele, incendiile;
3) Catastrofele naturale biologice: foametea, epidemiile.
Se cunoaște că mediul înconjurător şi populația suportă adesea acţiunea și consecințele astfel de
fenomene extrem de periculoase.
În ultimii ani lumea a fost supusă unei mari diversităţi de evenimente dezastruoase și anume:
-cutremure de pământ majore în Italia, Japonia, SUA, Armenia, Egipt, Iran, Turcia,
India şi Salvador;
- cicloni tropicali în regiunea Caraibelor;
- furtuni violente pe coasta atlantică a Europei;
- inundaţii mari în Pakistan, Bangladesh şi regiunea Mississipi din SUA;
- manifestări vulcanice în perimetrul Mării Mediterane (Sicilia) şi Pacificului (Filipine);
- exploziile din canalizarea orăşenească din Guadalajara (Mexic);
17
 - incendiile dintr-o serie de localuri publice din Filipine;
- dispute politice şi sociale în fosta Iugoslavie, Kurdistan, Kuwait, Somali ş.a.
În ultimele trei decenii, la nivel planetar, diferitele dezastre au determinat moartea a peste 8
milioane de persoane, boli şi suferinţe pentru mai mult de 1 miliard de oameni, pierderi şi
distrugeri de bunuri materiale de sute de miliarde de dolari. Anual, cauza a 25 000 de morţi şi a
circa 3 miliarde dolari distrugeri economice o reprezintă dezastrele, parte ale cărora sunt și
cutremurile de pământ.
2.1. CUTREMURELE DE PAMÂNT
Dintre calamitățile naturale care afecteaza societatea umană, cutremurele de pamânt au
consecințele cele mai grave pentru viața oamenilor și bunurile lor materiale. Dacă alte
cataclisme, cum ar fi inundațiile, uraganele, erupțiile vulcanice, lasă omului un ragaz pentru a-și
proteja viața și bunurile, cutremurele de pamânt se produc într-un timp foarte scurt și au urmări
distrugătoare pentru populație și economie.

Cutremurul de pământ din Italia din 24 august 2016

Cutremurul de pământ, fenomen natural și de risc extrem, de-a lungul anilor a fost explicat prin
mitologie, religie și folclor. Spre exemplu, în mitologia greacă, Atlas susținea pe umerii săi
Pamântul, iar când el se mișca, se produceau cutremurele. La unele popoare din Extremul
Orient, Pamântul se sprijinea pe spinarea unui pește uriaș, iar în cazul indienilor din America de
Nord o imensă țestoasă ținea pe carapace Pamântul. În Siberia, descoperirea a unor oase de mari
dimensiuni, i-a făcut pe locuitori să creadă că există animale subpământene uriașe, care,

18
deplasându-se dintr-un loc în altul, cutremurau pamântul. Popoarele scandinave considerau că
mișcările puternice erau provocate de zeul Loki, care fiind înlănțuit de o stâncă, încerca să se
elibereze din legăturile ce-l țineau.
Cunoașterea cauzelor cutremurelor de pământ din punct de vedere științific, este relativ
recentă. In secolul al XIX-lea, oamenii de știință au observat că cele mai mari distrugeri sunt
provocate de cutremurele pe arii restrânse, ceea ce demonstrează că ele se manifestă pe plan
local. Cauza principală a producerii cutremurelor o constituie deplasarea unor porțiuni de scoarță
terestră de-a lungul unor falii tectonice; alte cauze sunt alunecările masive de teren, erupțiile
vulcanice, prăbusirea unor tavane sau a galeriilor de mină etc. Adevărat este că 90% din
mișcarile seismice sunt totuși de natură tectonică, acestea dovedindu-se a fi și cele mai
distrugătoare.
Datele privind producerea seismelor până în prezent, au demonstrat ca într-un an se produc în
medie:
- două cutremure cu magnitudinea de 7, 7 sau mai mare;
- 17 cu magnitudinea între 7, 7 si 7, 0;
- peste 100 cu magnitudinea între 7, 0 si 6, 0;
- peste 50.000 de cutremure cu magnitudinea între 4,0 si 3,0 baluri pe scara Richter.
Majoritatea covârșitoare (peste 80%) se manifestă în "Centura de Foc” a Pacificului.
"Centura de Foc” sau Cercul de foc al Pacificului este cea mai întinsă și activă zonă vulcanică
de pe Terra concentrând 62% din vulcanii activi existenți în prezent (peste 350 din cei 600 vulcani activi).

19
 Date generale despre "Centura de Foc” sau Cercul de foc al Pacificului.
Cercul de foc al Pacificului este cea mai întinsa si activa zona vulcanica de pe pământ, concentrând 62% din
vulcanii activi existenți in prezent. Doua treimi din acest cerc se află în insulele așezate sub formă de arc în
Pacificul de Vest, iar restul pe tărmurile pacifice ale celor două Americi. Cercul de Foc al Pacificului este o
suprafață frecventată de cutremure și erupții vulcanice care încercuiesc oceanul Pacific. Forma zonei de
foc este a unei potcoave de 40.000 de km. El este alcătuit din 452 de vulcani activi. Aici se găsesc
75% din vulcanii activi ai lumii. Fosele care mărginesc Pacificul sunt activate din punct de vedere
seismic, fapt care determină producerea a numeroase cutremure, care, asociate vulcanismului activ,
justifică numirea de centura de foc sau cercul de foc dată de specialiști acestei zone. Din cele 100 de
cutremure de mare magnitudine care au avut loc la jumătatea secolului al XX-lea, 75 s-au produs în
această zonă. Inelul este întreupt numai de-a lungul coastei vestice a SUA și Canadei,unde nu apare
nici o fosă și unde se produc rareori cutremure. Dar, în sudul țărmului pacifical SUA, se află cea mai
lungă zonă de fractură oceanică, Mendcino (lungă de peste 3000 km.), care se continuă pe uscat cu
una dintre cele mai mari falii terestre, San Andreas (California). De-a lungul Centurii de foc au loc
deplasări submarine care provoacă tsunami (valuri oceanice devastatoare care invadează coastele
pacifice). Printre vulcanii din cercul de foc se înscriu: Muntele Asama (cel mai activ dintre cei 57 vulcani
japonezi aflați în activitate), Bromo,Tambora și Perbuaton, cei mai distrugători dintre cei peste 100
de vulcani activi din Arhipeleagul Indonezian, Kliucevski Kamaceatka, Katmai în Alaska și Mauna Loa su
Kilauea sau Taali.
Dintre cutremurele catastrofale din centura de foc amintim următoarele:
 pe cele din câmpia japoneză Kanto din septembrie 1923,
 din insula filipineză Mindanao (aprilie1955);
 cele din Peru din noiembrie1946, ianuarie 1962, mai1970, octombrie1970, octombrie1974,
aprilie1988, noiembrie1996;
 din California, San Francisco, cel din 1906.
Cercul de foc constă în cea mai mare parte dintr-o serie de insule așezate sub formă de arc în Pacific,
ca de exemplu:
 Insulele Aleutine;
 Insulele Kurile;
 Insulele Ryukyu;
 Insulele Mariane;
 Insulele Filipine;
 Insula Noua Guinee;
 Insulele Solomon;

20
  Noile Hebride;
 Insula Zuzu.
Linia arcului de cerc se continuă pe coasta de vest a continentelor:
 America de Nord;
 America de Sud;
 Antarctida (Muntele Erebus);
 Asia;
 Peninsula Kamceatka cu Klucevskaia Sopka.

Cu părere de bine, există însă și zone unde cutremurele de pământ nu se produc. Aceste zone,
numite aseismice sunt următoarele: scutul baltic, canadian, brazilian, african, australian,
platforma rusă, Groenlanda ș.a.
În continuare ne propunem definiția și clasificarea cutremurelor de pământ.
Cutremurul de pământ – este un fenomen natural ce se caracterizează printr-o distrugere
rapidă sau o mişcare în rupere a rocilor sub acţiunea deformaţiilor distructive, generate de
degajarea energiei acestor roci şi care se manifestă prin lovituri subterane şi vibraţii a suprafeţei
pămîntului, ce duc la deformarea scoarţei terestre şi alte fenomene şi care la rîndul lor pot avea
ca urmare mari pierderi umane şi materiale.
Noţiunea de cutremur, seism provine de la grecescul “seismos” – zguduire, fenomen ce a fost
alături de evoluţia Omenirii din cele mai vechi timpuri şi reprezintă în sine cel mai cumplit
fenomen natural, neprognozat şi care are o frecvenţă destul de deasă pînă în prezent (10 000
seisme / an).
Seismologii clasifică cutremurile după următoarele tipuri:
 de surpare - când mase mari de roci se prăbuşesc în golurile formate dintre rocile în
măcinare din scoarţa terestră;
 vulcanice - cele provocate de erupţia vulcanilor;
 tectonice – ce au loc la adâncimi mari, fiind provocate de unele fracturi din scoarţa
pământului (folii), şi suprafaţa de rupere a rocilor poate fi de sute sau mii de km2.
Caracteristica cutremurilor de pămînt, în special determinarea energiei lor, se execută cu ajutorul
a două tipuri de scări: Scara de Magnitudini (M sau Richter) – scară care oferă posibilitatea de
a calcula energia absolută degajată de hipocentrul cutremurului.
Magnitudinea este dată de cantitatea de energie degajată de un cutremur, determinată pe
baza distanţei dintre un seismograf şi focarul cutremurului şi a amplitudinii maxime a semnalului
înregistrat pe seismogramă. În acest sens, Richter defineşte magnitudinea drept logaritmul în
baza 10 a amplitudinii maxime a undei seismice înregistrate pe un seismograf, aflat la distanţă de
21
100 km faţă de epicentrul cutremurului. Astfel, fiecărei creşteri a magnitudinii cu o unitate îi
corespunde o creştere a amplitudinii undei de 10 ori, altfel spus, fiecare bal superior pe scara
Richter reprezintă o mișcare de 10 ori mai mare și o energie de 30 de ori mai mare decât balul
precedent. Oamenii percep cutremurele cu magnitudine mai mare de 2 baluri, iar începând cu
magnitudinea de 7 baluri sunt considerate cutremure majore.
Această scară este echivalentă cu cea a temperaturilor şi nu este limitată ci poate creşte în
proporţie geometrică.
Cutremurile cele mai puternice care au avut loc pe Terra au fost calificate cu magnitudinea
de 8,5 – 8,7 unităţi.
O a doua scară este Scara de Intensităţi (I sau Mercalli) – ce este mai relativă decât
precedenta şi clasifică şi compară seismele în limita de 1-12 grade, în dependenţă de
manifestarea seismului la suprafaţa pământului şi nemijlocit de schimbările şi distrugerile pe
care le provoacă.
Intensitatea se stabileşte în funcţie de gravitatea pagubelor produse construcţiilor, de
tipul şi amploarea deformărilor terenului şi de reacţiile oamenilor şi a altor vieţuitoare faţă de
şocul seismic, având un mare grad de subiectivism. După cum s-a menționat, din multitudinea de
scări propuse pentru aprecierea intensităţii, o utilizare mai largă are cea propusă de Mercalli în
anul 1883 cu 12 grade. Scara japoneză cu 7 grade, scara Medvedev, Sponheuer, Karnik (MSK-
64) cu 12 grade se utilizează în câteva ţări din Europa. Pe baza intensităţii seismice se pot
elabora hărţi în izoseiste2, care separă ariile de egală intensitate seismică de pe un anumit
teritoriu.
Relaţia dintre Scara de intensităţi şi Scara de magnitudini

Mărimea magnitudinii după scara

1-2 3 4 5 6 7 8
Richter
Mărimea intensităţii energiei la
I-II III IV-V VI-VII VII-VIII IX-X XI XII
suprafaţa pământului

După adâncimea focarului (hipocentrului) cutremurule de pământ pot fi clasificate în

următoarele tipuri:
- superficiale (cu o adâncime de pînă la 70 km);
- intermediare (adâncimea de 70-300 km);

2
Linie care unește punctele cu aceeași intensitate de manifestare a unui cutremur de pământ. [Pron. -se-is-,
var. isoseistă s.f. / < fr. isoséiste, germ. Isoseiste]. sursa: DN (1986)

22
 - adânci (pînă la 700 km).
Cele mai distrugătoare sunt cutremurule ce au loc la adâncimea de până la 70 km. De obicei
cutremurule sunt însoţite atât anterior cât şi ulterior de mici seisme – premergătoare – forşocuri
şi cele ulterioare – afterşocuri.
Ne propunem să clarificăm odată și pentru totdeauna ce se întâmplă în timpul unui seism și cât
de panicați ar trebui să fim de fapt. Contrar aparențelor, planeta pe care locuim nu este exact o
bucată solidă de piatră. De fapt, partea solidă pe care stăm acum este un strat foarte subțire, care
variază în grosime de la 50 km în zonele continentale și până la 5 km sub oceane, asta în
condițiile în care mai sunt 6300 km până la centrul pământului. Cu cât ne ducem mai adânc către
centrul pământului, crește și temperatura. Deja de la 80 km adâncime oriunde pe planetă,
temperaturile variază între 700 – 1200 grade C. Din cauza căldurii roca nu mai este un material
solid ci e vâscoasă. La adâncimi mai mari crește și temperatura, iar roca devine lichidă. În acest
ocean incandescent, roca încălzită lângă nucleul pământului, se ridică spre suprafață, unde se
răcește și coboară la loc către nucleu. În acest proces sunt generate presiuni fantastice, presiuni la
care stratul de la suprafață nu poate rezista. Așa dar, acest strat este spart în câteva bucăți imense.
Acestea sunt plăcile tectonice. Există 7 plăci tectonice principale și numeroase plăci mai mici.
Din cauza curenților generați în adâncul pământului, aceste plăci sunt în mișcare continuă, unele
se despart- cum este cazul în oceanul Atlantic, unde acestea se deplasează câte 2 cm pe an, alte
plăci se încalecă și una intră sub cealaltă. Acest gen de mișcare a dat naștere la numeroase lanțuri
muntoase, precum Anzii (peste 7500 km) sau munții Himalaya (Everest - 8848m. înălțime), iar
când aceste plăci se întâlnesc în dreptul oceanului – se formează tranșee imense, precum
"groapa Marianelor”, care este cel mai adânc punct din ocean – la puțin peste 10 km. Alte
plăci se "foarfecă” una de alta, cum este cazul în vestul Americii de Nord. De-a lungul granițelor
delimitate de aceste plăci au loc cele mai frecvente și cele mai puternice cutremure. Majoritatea
au loc aici, și în mod normal sunt mult prea mici pentru a fi simțite. Pe întreaga planetă au loc
anual între 2 și 3 mln de seisme de diferite magnitudini. Înregistrările științifice au început de
peste 100 de ani, iar media este destul de constantă și este bine de știut, să stăm și noi liniștit – că
nu sunt din ce în ce mai multe, precum mai vedem la televizor. Dar seismele nu au loc doar pe
faliile dintre două plăci principale. În urma interacțiunii dintre două plăci, efectele se resimt pe o
zonă mai largă. Pe măsură ce placa este ținută sub presiune, unele zone sunt îndoite până ce
cedează și atunci se eliberează energia pe care o simțim și noi. De aceea avem cutremure și în
Republica Moldova, dacă chiar cea mai apropiată fălie este sub marea Mediterană, dar țineți
minte - la ei e mult mai rău, da nu la fel de rău ca în Japonia, unde se întâlnesc 4 plăci. Să vedem
ce se întâmplă în timpul unui seism? Două plăci se mișcă una față de cealaltă și câteodată rămân
înțepenite, dar fiindcă ele sunt împinse la rândul lor, tensiunea din dreptul blocajului crește și
23
crește până când este în sfârșit eliberată, iar energia este dihipată în jur ca unde seismice. Locul
în subteran unde are loc seismul este numit focar sau hipocentru.
Epicentru este punctul de la suprafață direct deasupra focarului.
La un cutremur se pot deosebi mișcări orizontale, verticale și de torsiune. În funcție de cauzele
care le produc, se deosebesc: cutremure tectonice, cutremure vulcanice și cutremure de
prăbușire.
Când seismul are loc, există două tipuri de unde, care se propagă prin interiorul Pământului,
undele P sau primare, care se propagă longitudinal, adică în direcția în care se mișcă – acestea se
deplasează cel mai rapid, cam 5 km/sec. Ele sunt primele unde măsurate de seismometre și sunt
practic prima avertizare pe care o avem. Datorită felului în care se propagă acestea, undele
primare nu provoacă multe stricăciuni.
În schimb la undele S secundare este altă poveste. Deși au aproape jumătate din viteza
undelor P, undele secundare se mișcă perpendicular pe direcția de propagare și aceste unde sunt
primele care provoacă distrugeri.Ultimele unde sunt cele de suprafață, care se propagă de la
epicentru. Acestea provoacă și mișcări verticale și mișcări orizontale și pot fi cele mai
distructive. După cum s-a menționat, există 2 scale după care măsurăm seismele. Magnitudinea
absolută a unui seism este măsurată după Scara de Magnitudini a momentului seismic, adică
scara Richter. Fiecare bal superior pe scara Richter reprezintă o mișcare de 10 ori mai mare și o
energie de 30 de ori mai mare decât balul precedent.
Scara Mercalli descrie intensitatea simțită în timpul seismului și efectele acestuia și nu este
măsurată de instrumente.

Impactul fenomenelor seismice asupra populatiei

Impactul fenomenelor seismice asupra societății umane, vizează, pe lângă numărul de victime
și valoarea pagubelor materiale, și aspecte grave, de ordin psihic și social cu consecințe pe

24
termen lung, dificil de evaluat. In consecință, fenomenele cu impact asupra populației au loc atât
în timpul seismului, cât și după producerea acestuia.

Propunem să ne referim la unele fenomene seismice, printre ele fiind:

 Fenomenele luminoase care apar atât înaintea și în timpul seismului cât și după
seism sunt încă insuficient explicate asupra genezei (provenienței) lor emitându-se o serie de
ipoteze. Unele din fenomenele luminoase observate în timpul seismului nu au legatură cu
cutremurele. Incendiile sunt declanșate de ruperea conductelor de gaze și sunt favorizate și
intreținute de materialul din care sunt construite locuințele, produse chimice, rezervoare de
material inflamabile etc. În San Francisco distrugerile incendiilor reprezintă circa 75-80% astfel
încât cauza reală a catastrofelor (cutremurul) apare mult diminuată.
 Fenomene particulare ale apei au fost puse în evidență de asemenea înainte și
după cutremur. Cele care premerg cutremurele au importanță în predicția cutremurelor.
Menționăm astfel modificarile nivelului apei freatice (subterane) din puturi (fântâni),
determinat de dezechilibrul dintre greutatea coloanei de fluid (corp lichid care își schimbă
forma sub acțiunea unei forțe mici) si presiunea stratului acvifer (care conține apă). Dintre
fenomenele acvatice care îinsoțesc seismul sau continuă după diminuarea vibrațiilor terestre,
valurile produse de undele seismice la diferite distanțe de epicentru pot avea efecte catastrofale
asupra populației. Valurile seismice apar în locuri situate la mai multe sute de km de epicentru.
Fenomenul a fost explicat în 1955 de Anders Kvale (citat de N. Mândrescu, 1991).
 Zgomotul produs de cutremure este asemănător tunetului, zgomotului produs de
o căruță în mișcare pe un drum de piatră. Este mai puternic auzit în regiuni muntoase decât în
cele de cămpii aluvionare. Durata zgomotului este dificil de stabilit. Efectul său însa asupra
populației este foarte mare când este însoțit și de vibrațiile pământului;
 Mișcările (vibrațiile) Pamântului în timpul cutremurului au cele mai puternice
efecte indirecte asupra populației. Victimele omeneșsti și pagubele materiale sunt determinate
de avarii ale construcțiilor, cum sunt: prabușirea clădirilor (parțială sau totală), a coșurilor, a
cornișelor, a balcoanelor, a geamurilor etc. La acestea se adaugă și alte fenomene ca incendii,
inundații, boli, distrugerea recoltei etc.
 Tsunami (tsu=port, name=val, în limba japoneză) sunt valuri înalte din mări
deschise și oceane produse de cutremure, erupții vulcanice sau alunecări submarine.
Dimensiunile acestor valuri sunt impresionante: 110 km distanta intre două valuri; 1m înăltime
(nesesizată de vapoare); 700 km/h viteza; scade spre țărm odată cu cresterea înălțimii (la câțiva
zeci de m) și a energiei. Regiunile expuse la tsunami sunt puse sub observații speciale. În

25
 Oceanul Pacific există Sistemul de Alarmă pentru Valuri Seismice (SSSWWS) cu observatoare
seismice în Berkeley, Tokio, Canada și stații de măsurare a valurilor pe coastele Pacificului.
Sistemul a fost creat după catastrofa produsă în Aleutine de tsunami la 1 aprilie 1946. În anii
1960 numeroase țări s-au alăturat sistemului, astfel încât din 1965 Sistemul Intrenational de
Avertizare Tsunami are centrul în Honolulu. Sistemul are 69 de stații seismice, 65 puncte în
care se masoară mareele3 și 101 puncte de răspândire a datelor în aria Pacificului. Valurile
provocate de cutremurul din 1 noiembrie 1755 din Lisabona au devastat coastele Portugaliei,
Spaniei, Marocului și au condus la circa 60 mii morți în Lisabona.
Ne propunem spre analiză câteva exemple de cutremure de pământ care s-au produs în
diferite colțuri ale lumii în ultimele decenii. .
În Chile, în mai 1960, în mai multe zile s-au succedat șocuri de magnitudini cuprinse
între 7 si 8,7grade. Seismul a început la 21 mai ora 6:02, cu intensitatea de 8 grade în orașele
Conception (pe coastă) și Chillian (la 100 km de Conception, în interiorul țării). Al doilea șoc
s-a produs după o jumătate de oră, populația fiind adunată în piețe unde nu s-au mai produs
victime omenești. Cutremurul s-a produs duminică 22 mai ora 15:00, când o mare parte din
locuitorii orașului Conception se aflau afară din case. Numarul victimelor a fost diminuat de
faptul că seismul s-a produs la o oră din timpul zilei pe timp frumos. De asemenea, înainte de
seism s-au produs zguduiri care au scos populația afară din clădiri. Criza seimică a continuat în
urmatoarele 8 zile cu înca trei șocuri de mare energie, după care au început replicile cu
magnitudini de gradul 7. Orașele cele mai afectate au fost Valdivia și Puerto Montt, unde
seismul atinsese intensitatea de 11grade. De la Nord la Sud, între 38 si 45 grade latitudine
sudică, seismul a depășit gradul 8 în cele mai multe orașe.
La 31 mai 1970 în Peru, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 7,5 la 25 km de orașul
Chimbote. Catastrofa a fost amplificată de faptul că au fost distruse numeroase baraje, apa din
lacurile de acumulare acoperind orașe și sate situate în aval. Victimele omenești au depășit 70
mii, iar peste 800 mii de persoane au rămas fără locuință.
Un cutremur violent cu magnitudinea de 7,8 baluri cu epicentrul în Tangshan s-a produs la
28 iulie 1976 în China. Orașul a fost practic distrus. Circa 85% din cladirile cu 2-8 etaje și
circa 90% din clădirile mici au fost distruse. Victimele omenești ar fi fost cuprinse
între 600.000 și 800.000. Primul șoc major s-a produs la ora 3:43, iar al doilea șoc în aceeași zi
a urmat.
Un alt cutremur distrugător cu magnitudinea 7,2 cu epicentrul în Vrancea și hipocentrul la

3
MARÉE, maree, s. f. Mișcare oscilatorie zilnică și alternativă (de înaintare sau de retragere de la țărm) a apelor mărilor și oceanelor, datorită
atracției Lunii și a Soarelui. ◊ (În sintagma) Maree neagră = strat de petrol care plutește pe suprafața apei și poluează plajele, ca urmare a
accidentării vaselor petroliere. – Din fr. marée.
Sursa: DEX '98 (1998)

26
 110 km adâncime a avut loc la 4 martie 1977 (ora 21:21:56,2 secunde la București). Vibrațiile
sesmice au produs importante pagube materiale pe circa 35% din suprafata României. Ele s-au
simțit în vest până în Italia, în est până în Rusia (la Moscova), în Bulgaria și Iugoslavia au
produs victime și pagube materiale. Numărul total al persoanelor decedate a fost de 1.570, iar
cel al accidentaților de 11.275, din care 7.576 în municipiul București. Acest cutremur a fost
resimțit și pe teritoriul Republicii Moldova. RSSM a înregistrat pierderi de aproximativ 100
mln ruble.
În august 1986 un seism cu o durată de 56 de secunde, a atins în or. Chişinău o intensitate de
(6-8 baluri) 7-8 grade, iar în raioanele din sud – 8 grade. În urma acestui cataclism în RSSM s-
au înregistrat 2 persoane decedate şi peste 200 de persoane traumate. Pierderile economice ale
republicii au fost estimate la peste 500 mln ruble;
În decembrie 1988 un seism puternic a zguduit Armenia, avînd o intensitate de 9-10 grade.
Numărul persoanelor decedate a ajuns la 28 000 persoane.
1 mai 2003, ora 3,30, un cutremur de pământ a zguduit estul Turciei, atingând magnitudinea
6,4 pe scara Richter. Datele oficiale indică 167 morţi şi 600 răniţi (tragic este faptul că 140 de
victime au fost copii îngropaţi sub dărâmăturile unei şcoli). S-au înregistrat numeroase replici,
din care una a atins magnitudinea de 5 grade pe scara Richter.
24 decembrie 2003, în Iran - cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter. A
fost devastată provincia Bam, înregistrându-se 41000 de morţi, 45 000 răniţi, 2300 salvaţi de
sub dărâmături. În acelaşi an, în Algeria, al cărei teritoriu este situat în mare parte pe contactul
dintre plăcile Africană şi Europeană, s-a produs un cutremur de 6,7 grade pe scara Richter. A
afectat grav oraşul Tenia, situat la 70 km de Alger, a devastat coasta nordică a provinciei
Humedes, a produs moartea a peste 700 persoane.
8 octombrie 2005 - cutremur în Pakistan-India. A produs distrugeri grave de locuinţe, şcoli,
spitale, inclusiv clădiri guvernamentale, căi de comunicaţie, de pe o suprafaţă de 25000 km 2.
Au fost înregistraţi 50000 de morţi, 60000 grav răniţi, 3 milioane de oameni au rămas fără
adăpost în preajma venirii iernii himalayene.
24august 2016 – cutremur în Italia, circa 300 de victime.
Se consideră că până în prezent datorită cutremurelor de pământ, au murit mai mult de 13
milioane de oameni.

Previziunea cutremurelor de pământ

Cercetarile privind previziunea cutremurelor de pământ datează de la începutul secolului
trecut, unele rezultate obținându-se abia în ultimele doua trei decenii. Previziunea cutremurelor
presupune precizia locului, timpului si magnitudinii viitorului cutremur. Pentru construcții, sunt

27
importante și prevederea caracteristicii mișcării terenului, precum și durata șocului seismic în
anumite regiuni. Cercetările asupra prevederii cutremurelor au caracter interdisciplinar și sunt de
natură geofizică, biologică, geologică, geomorfologică, geochimică. Unele cercetări vizează
fenomene care anunță un seism intr-un viitor apropiat, altele, fenomene care indică iminența
seismului la intervale scurte de timp.
În prima categorie se înscriu fenomenele legate de cauzele seismelor cum sunt: modificări ale
proprietăților fizico-mecanice ale rocilor anterioare rupturilor majore din litosferă (învelișul
exterior solid al globului pământesc); starea de stress din hipocentru care induce perturbări ale
presiunii și echilibrului fizic al unor zăcăminte de petrol sau gaze care modifică compoziția
chimică; scăderea sau creșterea anuală a energiei seismice (teoria "lacunei seismice”). Conform
aşa-numitei “teorii a lacunei seismice”, localizarea unui viitor şoc seismic în lungul unei falii
urmăreşte o anumită secvenţialitate logică: tensiunile acumulate sunt eliberate prin cutremure
succesive situate la distanţe de zeci sau sute de kilometri, lacuna rămasă între cele două zone
sugerând locul producerii următorului cutremur. Spre exemplu, în cazul cutremurului din august
1999, localizat în falia Anatoliană, plăcile din falie din dreptul Istambulului nu s-au mişcat, deci
energia nu s-a eliberat şi pericolul continuă să existe. Deoarece falia trece la 24 km distanţă de
oraş, a cărui populaţie numără 10 milioane de locuitori, producerea unui cutremur ar crea un
număr imens de victime.
În cea de-a doua categorie se înscriu fenomenele ce vizează probabilitatea producerii unui
seism, cum ar fi fenomenele mareice însoțite de modificări rapide ale magnetismului terestru și
ale câmpului electric din roci și din atmosferă, starea generală de agitație a animalelor.
În ţări precum Rusia, Japonia, China, SUA ş.a. în privinţa predicţiei cutremurelor există
preocupări serioase.
În SUA (centrul şi sudul Californiei) funcţionează circa 500 staţii seismice cu telemetrare
care transmit datele spre prelucrare la câteva centre seismologice, este monitorizată o reţea de
puţuri de apă cu adâncimi de până la 250 m., măsurându-se la fiecare 15 minute nivelul apei,
presiunea atmosferică şi cantitatea precipitaţiilor, sunt urmărite deformările crustale, se fac
măsurători de nivelment, ridicări gravimetrice şi magnetometrice, se urmăresc emanaţiile de
radon etc. Se pune şi problema punerii în funcţiune a unui sistem automat de alarmă seismică,
care să fie capabil să localizeze rapid un cutremur, să estimeze timpul de sosire a undelor
seismice în orice localitate sau obiectiv economic de importanţă mare şi să declanşeze automat
mijloacele de protecţie (izolarea reţelei electrice, protecţia sistemelor de calcul şi a unor instalaţii
din domenii cu grad mare de risc, închiderea valvelor conductelor de gaze naturale pentru
reducerea pericolului de incendii, avertizarea centralelor nucleare etc.).
În Japonia zonele considerate cu potenţial seismic de nivel ridicat sunt supravegheate non
28
stop prin numeroase staţii dotate cu aparatură modernă, se monitorizează deformările crustale,
mareele, nivelul apelor subterane, conţinutul de radon, conductibilitatea electrică.
O adevărată acţiune de masă constituie în China programul de predicţie a cutremurelor,
antrenând sute de mii de persoane, seismologi profesionişti şi amatori, formate în grupe locale,
cu sarcina de a urmări şi raporta modificările geofizice, comportarea vieţuitoarelor, fluctuaţiile
nivelului apelor subterane, emanaţiile de radon etc. În felul acesta a fost posibilă realizarea mai
multor predicţii reuşite, cum ar fi cazul cutremurului din februarie 1975, din regiunea Haicheng,
când evacuarea şi alarmarea populaţiei s-a făcut cu o precizie de câteva ore înainte de producerea
seismului.
O problemă aparte în predicţia cutremurelor o constituie emiterea alarmei, care intră în
sarcina autorităţilor de stat. Acestea ar trebui să ia decizii pe baza unor informaţii ştiinţifice
incerte făcute de oamenii de ştiinţă, iar populaţia trebuie să fie pregătită să accepte şi să aplice
măsurile stabilite. O alarmă falsă, ar putea provoca perturbări economico-sociale foarte grave şi
chiar victime omeneşti.
Clasificarea pe mari categorii a evenimentelor catastrofice în lume, în ultimele 4 decenii,
ne demonstrează următoarele rezultate: predominarea celor naturale (66%), restul (34%) fiind de
natură antropică. În privinţa numărului de victime, cele mai ucigătoare sunt seismele (cu circa
41% din victime), urmate de inundaţii (30%), cicloni tropicali şi furtuni (14%), vulcanism (2%),
restul, de 13% din numărul victimelor fiind datorate evenimentelor catastrofice de natură
antropică.
Sporirea intensității situațiilor excepționale cu caracter natural care se constată în prezent, cât
şi a costurilor lor uriașe, se datorează mai multor factori, printre ei fiind:
- mărirea globală a populaţiei;
- concentrarea acestei populații în mari locuri de trai;
- intervențiile periodice care provoacă diferite hazarde naturale;
- creşterea vulnerabilităţii comunităţilor umane;
- adresările populaţiei preocupate de atingerile aduse siguranţei şi securităţii sale;
- insuficiența activităţi de prevenire a dezastrelor.
În opinia noastră, principalul factor responsabil de recrudescenţa4 riscurilor este, creşterea
vulnerabilităţii comunităţilor umane. Alături de caracteristicile naturale care determină gradul
de vulnerabilitate, omul crează sau agravează vulnerabilitatea prin nenumărate modalităţi și
anume:

4
, recrudescențe, s. f. Izbucnire din nou, revenire, într-o formă mai acută, a unei boli sau a unei epidemii; înrăutățire,
înrăire. ♦ F i g . Creștere, reluare într-un ritm viu, accentuat și mai intens a unei activități, a unei stări etc. Șomajul
propriu-zis nu cunoaște... recrudescența din alte țări. BOGZA, A. Î. 568.
Sursa: DLRLC (1955-1957).
29
 - natura şi calitatea construcţiilor necorespunzătoare regiunilor seismice;
- urbanizarea şi industrializarea zonelor vulnerabile;
- densitatea de frecventare şi de ocupare a teritoriilor de risc;
- relația dependentă, din ce în ce mai strânsă, a urbanului de diferitele reţele tehnice, care
pot împiedica funcționarea normală a diferitor sisteme, precum distrugerea conductelor
de alimentație cu apă, cu încălzire, a cablurilor electrice sau de telecomunicaţii etc.;
- mobilizarea crescândă a spaţiului subteran în serviciul urbanizării (linii de metro,
tuneluri, parkinguri subterane etc.) lărgeşte în manieră îngrijorătoare spectrul
vulnerabilităţii, ș.a. Vulnerabilitatea pune în evidenţă cât de mult este expus omul şi bunurile sale
în faţa diferitelor dezastre, indicând nivelul pagubelor pe care poate să le producă un anumit
fenomen.
De un ansamblu complex, reprezentat de organizarea socială, populaţie, construcţii,
infrastructură, activitatea economică şi eventualele programe de expansiune şi de creştere a
potenţialului unui anumit teritoriu depinde gradul de vulnerabilitate.
Creşterea aglomerărilor urbane şi permanenta deteriorare a mediului înconjurător contribuie
la accentuarea gradului de vulnerablitate la diferitele situații excepționale. O zonă foarte slab
populată nu poate fi afectată semnificativ de o furtună sau inundație de mare amploare în
comparație cu o zonă puternic urbanizată. În același rând, un eveniment cu o amploare mai mică
îi poate provoca distrugeri considerabile acestei zone.
De nivelul economic al unei sau altei țări depinde în mare măsură efectul general al unui
dezastru. Asupra unei ţări cu o economie slabă un eveniment care afectează un anumit număr de
persoane şi cauzează anumite pagube, poate avea un efect dezastruos, în timp ce un dezastru cu o
magnitudine similară, poate fi trecut cu vederea într-o ţară cu o economie puternică. Astfel, un
incident minor într-o ţară dezvoltată, poate reprezenta un incident major într-o ţară cu posibilităţi
reduse de răspuns (de intervenţie), cu valoare de dezastru.
Ţările cu o creştere explozivă a populaţiei şi o urbanizare accelerată, cu standarde foarte
scăzute în construcţii, fără o planificare şi o asigurare tehnică suficiente sunt supuse unui mare
grad de vulnerabilitate la eventualele dezaste. Analiza făcută în acest domeniu pe Terră,
demonstrează faptul că 68% dintre acestea s-au produs în regiunile lumii a treia, Japonia şi
Australia. Acolo s-au înregistrat, în medie, peste 2000 victime/dezastru, în timp ce în Europa
vestică de 99 victime /dezastru, iar în SUA şi Canada valorile au fost de 19 victime/dezastru.
Cele mai vulnerabile ţări în ultimii 30 de ani, din punct de vedere al impactului evenimentelor
dezastruoase asupra economiilor lor sunt următoarele: Republica Dominicană, Vanuatu,

30
Montserrat, Nicaragua, Burkina, Insulele Cook, Ciad, St. Lucia, Yemen şi Bolivia5. Unele ţări au
un indicator relativ ridicat, doar pe baza unui singur eveniment dezastruos produs în perioada
respectivă, gradul în care acestea au fost afectate fiind neaşteptat de mare. Alte ţări, tot la fel,
supuse unei lungi serii de dezastre serioase de diferite tipuri, s-au dovedit a avea economii destul
de puternice pentru a suporta cu bine efectele acestor dezastre.
În acest context este important să cunoaștem ce reprezintă riscul seismic.
Riscul seismic este definit drept probabilitatea ca un cutremur de pământ, de o anumită
magnitudine, să se manifeste într-un teritoriu, într-un interval de timp, cu consecinţe asupra
populaţiei şi a bunurilor materiale create de aceasta cât şi asupra mediului înconjurător.
Iaccarino şi colaboratorii (1979) consideră că gravitatea unui eveniment seismic depinde
de condiţiile geologice şi fizico-geografice ale regiunii respective, gradul de populare, condiţiile
patrimoniului edilitar, tipul de economie, nivelul de educaţie seismică al populaţiei, prezenţa
structurilor de ajutorare, eficienţa serviciilor de protecţie civilă etc.
După Mândrescu (2000), riscul seismic reprezintă probabilitatea ca efectele sociale sau
economice ale unui cutremur, exprimate în bani sau victime, să egaleze sau să depăşească
valorile aşteptate la un anumit amplasament într-un anumit interval de timp.
Conform autorilor sus numiți, riscul seismic reprezintă produsul dintre “vulnerabilitatea”
şi “periculozitatea seismică” a unui teritoriu. Se face distincţie între “periculozitatea seismică”
propriu-zisă, legată de caracteristicile cutremurelor de pământ şi de caracteristicile seismo-
tectonice ale unui anumit teritoriu, şi “susceptibilitatea seismică” ca periculozitate indusă de
situaţia fizico-geografică a arealului luat în consideraţie.
Susceptibilitatea (schimbarea) seismică se referă la factorii locali hidrologici, geologici,
morfologici etc., atât superficiali cât şi ai substratului, care pot amplifica sau reduce vibraţiile
seismice sau pot constitui situaţii de echilibru geomorfologic precar (nesigur).
Periculozitatea seismică se referă deci la tipurile, caracterele, mecanismele şi
fenomenologia cutremurelor, la energia eliberată, adâncimea epicentrului, dimensiunile zonei
focale etc. Ea este legată de asemenea de caracteristicile seismo-tectonice, în special de raportul
hipocentru-falii.
Care sunt totuși cauzele şi modul de producere a cutremurelor de pământ?
Cauzele şi modul de producere a cutremurelor de pământ.
Cutremurele de pământ reprezintă mişcări bruşte, sub formă de trepidaţii (vibratorii
continue), ale unor porţiuni din scoarţa terestră, generate de eliberarea unor tensiuni şi energii
uriaşe acumulate în anumite puncte din interiorul acesteia (focare seismice).

5
Studiu UNDRO, din 1990.
31
 Cauzele lor sunt o serie de procese de transformare sau reaşezare a materiei: mişcarea
plăcilor tectonice (subducţie6, decroşare7, faliere), erupţii vulcanice, prăbuşirea tavanelor unor
peşteri, grote sau galerii de mină, alunecări mari de teren, activităţile umane ş.a.
Conform datelor statistice, se apreciază că aproximativ 90% din numărul total de
cutremure produse într-un an sunt de origine tectonică, 7% sunt produse de erupţiile vulcanice,
iar restul – din alte cauze. În general efecte locale au cutremurele produse de erupţiile vulcanice,
dar uneori au fost semnalate și cazuri de erupţii care au produs mişcări seismice foarte puternice.
În jurul marilor acumulări de apă, cum ar fi barajele Hoover-SUA, Hsinfengkiang-China,
Kariba-Zimbabwe, Kremasta-Grecia, Koyna-India ş.a., se constată apariţia sau intensificarea
unei activităţi seismice, aşa numita “seismicitate indusă”, caracterizată prin cutremure cu focare
situate la câţiva kilometri adâncime şi magnitudini ce nu depăşesc 6,5 grade pe scara Richter.
Motivele acesteia ar putea fi pătrunderea apei pe anumite fracturi, sau creşterea eforturilor la care
sunt supuse rocile de pe fundul acumulăriii de apă respective, determinând alunecarea unor
compartimente, deseori cu producerea unor cutremure de pământ.
De modelul conceput de H. F. Reid pe baza studierii faliei San Andreas din California, SUA,
în lungul căreia se realizează contactul între două plăci tectonice, Pacifică şi Nord Americană
este bine ilustrat mecanismul de producere al cutremurelor tectonice. Acele două plăci sunt
supuse unei deplasări de diferite sensuri, interacțiunea dintre ele împiedică alunecarea uneia faţă
de cealaltă, iar rocile din zona de contact acumulează tensiuni uriaşe, fiind puternic deformate.
Atunci când tensiunile devin mai mari decât rezistenţa opusă la frecare, se produce ruperea
rocilor, alunecarea blocurilor unul faţă de celălalt şi eliberarea energiei elastice din focar sau
hipocentru sub formă de unde seismice.

Masuri de autoprotecție a populației în cazul cutremurilor de pământ

Un rol important în reducerea riscului seismic îl are proiectarea corectă a construcțiilor și
instruirea populației cu privire la comportamentul în situații critice atât în familie și în colectiv,
cât și în casă și pe stradă. Cunoașterea unor măsuri simple de autoprotecție diminuează numărul
de victime. Deoarece cutremurul este un eveniment imprevizibil, care apare prin surprindere,
este necesar să cunoaștem bine modul și locurile care pot asigura protecție în toate împrejurările:
acasă, la serviciu, în locurile publice, în mijloacele de transport, ș.a.
Măsurile de protecție și regulile de comportare în caz de cutremur de pământ, trebuie să le
realizăm înainte de producere, pe timpul producerii și după producerea cutremurului.

6
Scufundare a crustei oceanice sub o placă litosferică adiacentă (DEX)
7
Fractură în scoarța terestră în lungul căreia unul din compartimentele rezultate este deplasat în sens
orizontal. Sursa: DN (1986)
32
 Prezentăm în continuare aceste măsuri din dorința de a le face cunoscute nu numai studenților,
ci și altor categorii sociale, ținându-se cont de riscul mare la seisme pe care-l are întreaga
suprafată terestră.

Înainte de cutremur:
Măsurile de protecţie a locuinţei:

 asigurarea stării de rezistenţă a locuinţei, la nevoie se consultă specialişti în domeniu;

 stabilirea locurilor în care ne putem proteja: tocul uşii, pereți, birou sau masă rezistentă
etc.;
 identificarea şi consolidarea unor obiecte care pot cădea sau deplasa în timpul seismului;
 asigurarea măsurilor de înlăturare a pericolelor de incendiu: protecţia şi evitarea
distrugerilor la instalaţiile de alimentare cu electricitate, apă şi gaze;
 cunoaşterea locurilor de întrerupere a alimentării cu aceste surse;
 asigurarea, în locuri cunoscute şi uşor accesibile, a îmbrăcămintei pentru timp rece, a
unei rezerve de alimente, a unor materiale şi obiecte necesare realizării unei truse de prim
ajutor familial;
 asigurarea unei lanterne, a unui aparat de radio cu tranzistor şi bateriile necesare.

Măsuri de protecţie în afara locuinţei:

 cunoaşterea locurilor celor mai apropiate unităţi medicale, de poliţie, precum şi alte
adrese utile;
 cunoaşterea bună a drumului pe care vă deplasaţi zilnic la serviciu, şcoală, cumpărături,
având în vedere pericolele care pot apărea: spargeri de geamuri, căderea unor obiecte de
pe balcoane, conducte de gaze, apă etc.

În timpul cutremurului:

Astfel, în timpul cutremurului cel mai important lucru îl reprezintă pastrarea calmului. Panica vă
poate expune unor riscuri atât pe dumneavostră cât și pe cei din jur.

Dacă vă aflați în interiorul locuinței:

- Este mai bine să rămâneți acolo;

- Așezați-vă în dreptul ușilor dintre camere, lângă pereți sau într-unul dintre colțurile camerei;
- Stați departe de ferestre, oglinzi și coșuri de fum;

33
-Urmariți cu atentie obiectele care ar putea cădea de pe etajere sau bibliotecă;
- În cazul clădirilor cu mai multe etaje evitați utilizarea ascensorului și nu alergați pentru a ieși
din clădire, deoarece scările se pot prabuși cu oameni cu tot.

Dacă vă aflați în afara clădirilor:

- Nu alergați pe străzi,
- Daca este posibil deplasați-vă spre parcuri sau alte terenuri.

Dacă vă aflați la teatru, cinema sau magazine mari;

- Este deosebit de important să vă păstrați calmul, panica în asemenea împrejurări poate provoca
mai multe victime decât șocul seismic;
- Nu vă îndreptați spre ieșire, deoarece sute de persoane vor avea aceeași intenție.

Dacă vă aflați într-un automobil în mișcare.

- Opriți și rămâneți în interiorul acestuia până la încetarea mișcării terenului;

După cutremur:

- După cutremur când vibrațiile au încetat, verificați dacă în apropierea dumneavoastră se află
cineva care are nevoie de ajutor. Acordați primul ajutor!

ATENŢIE!

Adesea cutremurele puternice sunt urmate de postșocuri care pot fi la fel de severe sau chiar
mai puternice decât mișcarea inițială. Nu răspândiți zvonuri. Acestea au efecte deosebit de grave
în situatii excepționale. Analize recente au arătat că cei mai vulnerabili în caz de cutremur sunt
copii între vârstele de 4-14 ani care nu sunt nici suficient de puternici din punct de vedere fizic
nici destul de maturi pentru a înțelege riscurile secundare cum sunt incendiile, exploziile,
prăbușirea unor elemente ale costrucțiilor, care se pot expune.

- Aveți grijă de siguranţa copiilor, bolnavilor, bătrânilor, liniştiţi-i asigurându-le

îmbrăcăminte şi încălţăminte corespunzătoare sezonului în care ne aflăm;
- Nu mişcaţi răniţii gravi, dacă nu sunt în pericol imediat de a fi răniţi suplimentar din alte
cauze, până la acordarea unui ajutor sanitar – medical calificat. Ajutaţi-i pe loc. Curăţaţi
traseele de circulaţie de cioburi sau substanţe toxice, chimicale vărsate, alimente etc.

34
- Ascultaţi numai anunţurile posturilor de radio-televiziune şi recomandările acestora;
- Verificaţi preliminar starea instalaţiilor de electricitate, gaz, apă;
- Părăsiţi calm locuinţa după seism, fără a lua cu dvs. lucruri inutile. Verificaţi mai întâi scara
şi drumul spre ieşire;
- Dacă la ieşire întâlniţi uşi blocate, acţionaţi fără panică pentru deblocare. Daca nu reuşiţi,
procedaţi cu calm la spargerea geamurilor şi curăţaţi bine şi zona de cioburi, utilizând un
scaun, o vază metalică (lemn) etc. Deplasaţi-vă într-un loc deschis şi sigur - parc, stadion
etc.;
- Fiţi pregătiţi psihic şi fizic pentru eventualitatea unor şocuri (replici) ulterioare primei
mişcări seismice;
- Nu daţi crezare zvonurilor privind eventualele replici seismice şi urmările lor, utilizaţi
numai informaţiile şi recomandările transmise oficial, recepţionate direct de dvs. şi nu din
auzite;
- Nu ascultaţi sfaturile unor aşa-zişi specialişti necunoscuţi de dvs. care în asemenea situaţii
apar ad-hoc.

2. 2. ALUNECĂRILE DE TEREN

Un fenomen natural de risc sporit, cu implicații majore asupra comunităților umane, îl

reprezintă alunecările de teren. Ele afectează versanții alături de curgeri noroioase si prăbușiri,
fiind cele mai raspândite și având o gamă diferită și multiplă de manifestări.
Primele observații asupra alunecărilor de teren sunt legate de dezastrele produse încă din
antichitate, însă atenția cuvenită din punct de vedere a descrierii științifice a procesului de
alunecare, rolul și locul său în dinamica versanților i-a fost acordată abia în secolul XX.

35
Luînd în considerație varietatea formelor rezultate în urma alunecărilor precum și varietatea
mare a modului de manifestare a lor, unele dintre primele preocupări au fost găsirea unor
elemente comune de generalizare a caracteristicilor și, respectiv, a unor criterii de grupare care să
permită clasificarea lor.
Noțiunea de alunecare de teren este determinată de următoarele procese, și anume:
- fizico-mecanice premergatoare alunecării (procese cauzale anteprag geomorfologic);
- procesul de alunecare propriu-zis și durata acestuia (translarea pragului);
- forma de relief (efectul translării pragului).
Alunecările de teren reprezintă deplasarea maselor de roci pe pantă sub influența propriei
greutăți, precum și celei suplimentare din cauza subminării pantei, șocurilor seismice, excesului
de umiditate și altor procese.
În literatura de specialitate de pe plan mondial, sunt utilizați termeni care definesc atât
procesul cât și forma de relief rezultată, de exemplu: landslide- engleza, glissement de terrain-
franceza, erdrutsch- germana, frana- italiana.
Ne propunem mai întăi să ne referim la forma de relief rezultată în urma activității factorilor
(agenților) exogeni.
Se numesc agenţi exogeni forţele care execută erodarea suprafeţei terestre, transportul şi acumularea
materialelor. În general, acţiunea factorilor exogeni este materializată prin erodarea regiunilor
înălţate şi acumularea materialelor erodate în părţile mai joase.
Procesele exogene pot fi împărțite în următoarele categorii:
 Procese fizice:
 Dezagregarea prin umezire-uscare;
 Dezagregarea prin îngheţ-dezgheţ;
 Dezagregarea prin acţiunea vieţuitoarelor.
 Procese chimice:
 Dizolvarea;
 Oxidarea;
 Hidratarea;
 Carbonatarea.
 Procese biochimice:
 Alterarea biochimică.
Roca compactă supusă proceselor de dezagregare şi alterare suferă o serie de transformări fizice şi chimice
care duc la formarea în partea superioară a litosferei a unui strat afânat cunoscut sub denumirea
de scoarţă de alterare.

36
Relieful creat de forţele exogene poate fi:
 Gravitațional;
 Antropic (produs determinat de acțiunea omului);
 Torențial;
 Fluvial;
 Carstic (produs în urma eroziunii și dizolvării calcarelor, gipsurilor și sării);
 Eolian (produs de vânt);
 Glaciar;
 Litoral;
 Biogen.
Relieful gravitational are la rândul său două componente și anume:
 prima componentă - Deplasări uscate, care se manifestă prin prăbușiri, rostogoliri, tasare
(coborârea nivelului unei porțiuni de teren sau a unui strat de material granulat, afânat,
sub greutatea proprie sau sub cea a construcțiilor aflate acolo) și sufoziune (process de
spălare și de transportare a particulelor fine din rocile afânate sub acțiunea circulației
apelor subterane);
Prăbuşirile și rostogolirile
– Sunt deplasări bruşte ale rocilor,stâncilor;
– Se produc prin cădere liberă, rostogolire, surpare, datorită gravitaţiei.
Se deosebesc:
– prăbuşiri individuale sau rostogolirile – sunt acelea în care desprinderea şi punerea în
mişcare se face individual, porţiune cu porţiune, bolovan cu bolovan
– prăbuşiri în masa – desprinderea unor blocuri mari de rocă în urma unor explozii,
cutremure, ploi puternice etc.
Tasarea - proces de afînare uşoară a unor terenuri constituite din roci afînate, poroase (de tipul
loessului (neconsolidată), depozitelor loessoide, argilelor nisipoase).
Sufoziunea - proces de desprindere şi îndepărtare a unor particule din rocile substratului prin
care circulă apele subterane.
Climatul semiarid (aproape deșert), cu ploi torenţiale, duce la infiltraţii puternice prin stratul de
loess, ajungând să se formeze la baza loessului şuvoaie puternice care activează puternic
procesul de sufoziune.
 a doua componentă – Deplasări umede, care se manifestă prin alunecări de teren.
Alunecările de teren sunt procese de versant foarte complexe, relativ puțin studiate ca astfel de
sisteme, procese care necesită, în opinia noastră, cercetări interdisciplinare de mare specializare.

37
Pe plan mondial există o amplă specialitate ce vizează în general două domenii mari, cum ar fi:
ingineria și geomorfologia. Inginerii studiaza alunecările de teren în legatură directă cu efectele
procesului asupra diferitelor activități umane, de exemplu construcții, utilizarea terenurilor etc.,
iar geomorfologii (geografi sau geologi) pun accent pe forma de relief, inclunzându-se în mod
necesar fenomenele cauzale, precum si cele evolutive. Rezultatul acestor studii ar fi elaborarea
unor măsuri efective de prevenire (stopare) a alunecărilor de teren.
În afară de cele doua domenii menționate (ingineria și geomorfologia), este necesar de
cercetări în domeniul pedologiei8, silviculturii, precum și diverse măsurători și analize de teren,
în laborator. Un rol deosebit de important pentru comportamentul versanților atât din punct de
vedere stiințific, cât mai ales cel practic-aplicativ îl are studiul în domeniul alunecărilor de teren.
Deplasările rocilor se pot produce ca urmare a unor fenomene naturale sau chiar urmare a unor
activităţi umane. Ele se pot produce de-a lungul pantei sau lateral.
De exemplu, tăierea pădurilor pe suprafeţe mari favorizează declanşarea în masă a alunecărilor
de teren!

Alunecările de teren nu produc pierderi şi distrugeri la fel de mari ca cutremurile de pământ sau
alte dezastre, însă ele sunt suficient de periculoase, deoarece pot conduce la distrugerea unor
construcţii prin deplasarea stratului de roci sau prin acoperire. De asemenea, alunecările de teren
pot bara cursul unor ape curgătoare, creând lacuri de acumulare temporare sau permanente, pot
produce chiar distrugerea unor baraje prin formarea unui val puternic, la pătrunderea în lac, în
mod brusc a unui volum mare de rocă.

8
PEDOLOGÍE - Știință care se ocupă cu studiul genezei, al evoluției și al distribuției solurilor și cu cunoașterea
constituției lor fizice, chimice și biologice, în scopul stabilirii gradului de fertilitate și a posibilităților de ridicare a
acesteia. – Din fr.pédologie. sursa: DEX '09 (2009)

38
2.2.1. Clasificarea alunecarilor de teren
În funcție de caracteristicile locațiilor unde se produc, criteriile de clasificare a alunecarilor de
teren sunt diverse. În fiecare regiune condițiile de declanșare a alunecarilor de teren depind de
modul de îmbinare a condițiilor mediului natural și de aici trăsăturile care evidențiază tipurile de
alunecări.

Criteriile de clasificare a alunecărilor de teren ar putea fi:

locul unde se produc alunecările;
forma corpului alunecării;
vechimea;
profunzimea și altele.

Un exemplu de clasificare a alunecărilor de teren, este cel facut de catre Traian Naum si
Mihai Grigore care au folosit criteriul ,,formelor microreliefului’’.

Astfel avem:
• alunecări de versant;
• alunecări de surpare;
• alunecări curgatoare;
• alunecări in brazde (superficiale) ;
• alunecări lenticulare;
• alunecări sub forma de movile;
• alunecări cu aspect de pseudoterase;
• alunecări de vale.

Climatul continental cu influențe excesive din estul Europei favorizează aceste procese de
versant prin regim neuniform al precipitațiilor, frecvente inghețuri și dezgheturi primavara
și toamna, vânturile umede sau uscate care accentuează diferența de temperatură, și alte
caracteristici ale elementelor climatice. Apa este elementul declanșator cel mai important,
pentru că excesul de umiditate provenit din ploi îndelungate sau torențiale, umezește stratul
impermeabil care devine alunecos și permite mișcarea straturilor de deasupra spre baza
versantului. Cel de al doilea factor declanșator important este activitatea antropică prin care
se deranjează echilibrul versanților.
Alt exemplu este cel al lui Vasile Bacauanu, care face următoarea clasificare a alunecărilor
de teren ,,după forma lor‘‘ în Podișul Moldovei:
• alunecari in brazde;
39
 • lenticulare;
• în trepte;
• în valuri;
• monticulare;
• mixte sau complexe;
• curgătoare(torenți de alunecare).

În general, este destul de greu de clasificat alunecările de teren, deoarece fenomenul nu este
repetabil, nu există 2 alunecări de teren identice. Este foarte dificil să se definească niște factori
după care să se poată clasifica alunecările de teren.
O parte dintre acești factori ar putea fi:
- Cauza declanșatoare: internă sau externă;
- Tipul de material implicat: piatră, pământ;
- Tipul de mișcare/alunecare – cădere, alunecare, curgere;
- Activitate: când a avut loc alunecarea, unde se mișcă și cum se mișcă;
- Vârsta alunecării: pentru a putea fi corelată cu anumite fenomene: cutremure, ploi masive, etc;
- Condițiile geologice;
- Caracteristicile morfologice ale alunecării;
- Locul geografic: deal, câmpie, stâncă;
- Tipul de climat;
- Viteza de deplasare.
În opinia cercetătorilor din România luând în considerare factorii enumerați mai sus,
alunecările de teren pot fi clasificate în felul următor:

 Dupa viteza de deplasare

 Alunecări extrem de lente; <0,06 m/an;
 Alunecări foarte lente; 1,5 m/an – 0,06 m/an;
 Alunecări lente; 1,5 m/luna-1,5 m/an;
 Alunecări moderate; 1,5 m/zi-1,5 m/luna;
 Alunecări rapide; 0,3 m/min- 1,5 m/zi;
 Alunecări foarte rapide; 3 m/s – 0,3 m/min;
 Alunecări extrem de rapide. >3 m/s.
 Dupa grosimea materialelor deplasate
 Alunecări profunde: au o grosime de peste 3 m;
 Alunecări cu profunzime medie: au o grosime între 1 și 3 m;

40
 Alunecări superficiale: au o grosime de până la 1,5 m.
 Dupa gradul de activitate
 Alunecari active: alunecări aflate în desfașurare;
 Alunecări stabilizate: alunecări intrate definitiv în stadiul de echilibru;
 Alunecări parțial stabilizate: alunecări care se află într-o stare de echilibru instabil , putând fi
reactivate.
 Dupa forma suprafeței de rupere
 Alunecări mixte: pot începe ca alunecări circulare la vârf și se continuă spre aval ca suprafețe
plane;
 Alunecări de translație: se produc pe suprafețe plane ale unor strate cu rezistență redusă la
forfecare. Spre exemplu - un strat de argilă care se poate înmuia după o perioadă de
precipitații. Ele se produc atunci când planul de alunecare este paralel cu versantul şi
aproape de suprafaţă;
 Alunecări cu o formă oarecare: deplasarea are loc pe o suprafață care delimitează deluviile de
roca de bază;
 Alunecări retrograde cu formare de grabene.
 Alunecări circular – cilindrice: sunt caracteristice versanților cu structură omogenă din punct
de vedere litologic si geotehnic. Se produc când planul de alunecare este concav (cu
scobituri). Aceste alunecări sunt mai adânci, comparativ cu lungimea lor, materialul
fragmentat rămâne aproximativ intact (aproape neatins), sub forma unor felii sau blocuri.
Ratele de mişcare în cadrul acestor alunecări variază între câţiva mm/an până la m/zi.

41
  Dupa sensul de extindere
 Alunecări delapsive (glisante): care încep de la piciorul pantei și se dezvoltă în sus, în sens
regresiv.
 Alunecări detrusive (împingătoare): când mișcarea se declanșează din partea superioară a
versantului.

 Dupa pozitia de rupere fata de stratificatia rocilor

 Alunecări consecvente: se produc în terenuri cu roci stratificate, când suprafața de alunecare
înclină în acelasi sens cu suprafețele de stratificare ale rocilor
 Alunecări insecvente: se produc în terenuri cu roci stratificate, când suprafața de alunecare
înclină invers față de suprafețele de stratificare ale rocilor
 Alunecări asecvente: se produc în terenurile formate din roci lipsite de stratificație, sau nu se
poate stabili un raport clar între orientarea suprafeței și stratificația rocilor.

42
  Dupa natura rocilor afectate de suprafata de alunecare
 Alunecări care afectează deluviul;
 Alunecări pe contactul dintre deluviu și roca de baza;
 Alunecări care afectează roca de baza.
43
Procesul de alunecare de teren
Procesul de alunecare de teren include trei faze:

 faza pregătitoare, de alunecare lentă;

 alunecarea propriu-zisă;
 stabilizarea naturală.

În cazul unor procese clasice, tipice, forma de relief se definește prin:

44
 râpa de desprindere;
 corpul alunecării;
 fruntea alunecării și
 suprafața de alunecare.
2. 2.2. Cauzele alunecărilor de teren
Un studiu în domeniul alunecărilor de teren ne arată că toate fenomenele care au loc înaintea
translării pragului de alunecare și care reprezintă elementele cauzale ale sistemului de alunecare,
de obicei se împart în următoarele: -potențiale –pregatitoare –declanșatoare –naturale –
antropice.
Este de menționat faptul că între factorii pregătitori și cei declanșatori nu există o delimitare în
afară de intensitatea acțiunii, primii se constituie în factori de declanșare în momentul
acumulărilor cantitative. În categoria factorilor pregătitori se înscriu precipitațiile atmosferice,
prin acțiunea lor îndelungată. Caracterul torențial poate declanșa alunecări de mari proporții,
după perioadele de uscăciune.
Fenomenele potențiale pot fi grupate în felul următor:
- caracteristici ale substratului geologic;
- relieful- panta versantului, stadiul evolutiei acestuia;
- umiditatea.
Transformările proprietăților fizico-mecanice ale rocilor în timp îndelungat sau chiar în timp
mai scurt, prin schimbare, afectează starea de stabilitate a lor. De nivelul apei subterane și de
situația rocilor la excavare depinde presiunea apei din pori. Sub actiunea ei se reduce rezistența
la forfecare a rocilor și respectiv cresc forțele de alunecare. Datorită creșterii umidității în jurul
suprafeței de alunecare se reduce rezistența la forfecare. Pe suprafața alunecărilor se formează o
pastă argiloasă de tip lubrifiant. Grosimea orizontului înmuiat variază între 0,1 si 1cm la unele
argile Pliocene și între 1,5 si 2cm la alte argile.
Astfel, rocile cele mai favorabile alunecarilor de teren sunt cele poroase, puțin coezive,
bogate în coloizi și care au în interiorul lor o serie de crăpături, ce favorizează pătrunderea apei.
Prin declinivitatea sa, relieful, prezintă o cauza potențială foarte importantă, deplasarea
materialelor pe versanți fiind determinate de mărimea unghiului de pantă, în strânsă legătură cu
alți factori, mai ales cei antropici, cum ar fi greutatea constructiilor, excavarea bazei versantului,
defrișările ș.a.
Factorii legați de acțiunea apei sub diferite forme sunt cei mai activi factori determinanți,
declanșatori. Precipitatiile atmosferice, se înscriu în categoria factorilor pregătitori, prin actiunea
lor îndelungată. Dupa perioadele de uscaciune, furtunile și precipitațiile abundente, duc spre

45
declansarea alunecarilor de teren.
Alt factor, cum ar fi eroziunea apelor curgatoare, care fiind exercitată asupra bazei versantului,
duce de asemenea la micșorarea fortelor de rezistenta a pantelor.
Seismele de mică magnitudine, dar frecvență mare conduc la reducerea stării de rezistență a
versanților prin apariția fisurilor de diferite dimensiuni. Seismele de magnitudine mare pot
declanșa alunecări și prăbusiri de dimensiuni colosale. Exemplu în acest sens este cutremurul de
pământ din 4 martie 1977 cu magnitudinea 7,2 și epicentrul în Vrancea, care pe lângă faptul că a
reactivat alunecări vechi, dar a mai declanșat și noi alunecări de teren de amploare.
Cauzele alunecărilor de teren permanente si/sau temporare reduc rezerva de stabilitate a
versantului, care se exprimă prin coeficientul de siguranță până la pragul limită, când starea de
dezechilibru duce la declanșarea procesului propriu zis de alunecare de teren.
Datorită eroziunii bazei versanților, de asemenea se produc alunecări de teren, dar ele se
propagă de jos în sus, de la baza versanților spre partea superioară fiind combinate deseori cu
procese de prăbușire.
Cele mai frecvente alunecări de teren le generează acțiunea apelor subterane. Acestea se
manifestă prin: ridicarea nivelului apei; presiunea de filtrare a apei subterane; presiunea apei din
pori; modificarea proprietatilor fizico-mecanice, reducerea mineralizatiei apei din pori;
Un factor deosebit de important în declanșarea alunecărilor de teren este activitatea umană.
Exemplu în acest sens pot fi diferite constructii, excavarea bazei versantilor, trepidatiile,
despăduririle, etc.

Un alt studiu ne demonstrează că cauzele alunecărilor de teren pot fi de două tipuri, și anume:
a) naturale:

 modificarea nivelului apelor subterane;

 mişcarea seismică. Aceasta generează pe lângă fenomenul descris mai sus şi un alt
fenomen numit lichefierea nisipurilor saturate. Acest fenomen are particularitatea de a
produce alunecări chiar în terenuri orizontale, atunci când straturi de pământ cu oarecare
coeziune sunt aşezate pe roci moi care-şi pierd o mare parte din rezistenţă în timpul
cutremurului, datorită lichefierii;
 eroziunea se datorează acţiunii apei sub diferite forme (infiltraţie, fenomen caustic);
 ploi torenţiale. Aceste fenomene acţionează asupra coeziunii manifestate între particule,
micşorând-o astfel încât aceasta nu se mai poate opune acţiunii greutăţii versantului şi a
celorlalte încărcări verticale, ducând la alunecarea versantului.

46
b) generate de activitatea omului:

 despădurire. Această activitate duce la creşterea umidităţii versantului şi prăbuşirea

acestuia prin slăbirea forţelor de coeziune dintre particule;
 activități de investiţii în apropierea versanţilor. Alunecarea de teren din această cauză se
datorează faptului că încărcarea terenului creşte semnificativ cu ridicarea unor construcţii,
modificând echilibrul de moment al versantului.

2.2.3. Pagubele provocate de alunecările de teren

Pagubele în urma alunecărilor de teren sunt:

 Distrugerea totală sau parţială a reţelelor de canalizare, gaze, apă, ș.a.;

 Devastarea totală sau parţială a construcţiilor de toate tipurile;
 Închiderea totală sau parţială a albiei unui râu şi formarea unor acumulări de apă cu pericol
de inundaţii;
 Imposibilitatea de funcționare a căilor de comunicaţii, cum ar fi cele rutiere, feroviare,
fluviale, ș.a.

47
Alunecare de teren la Shikanoshima, Japonia, provocată de cutremurul Fukoaka

Spre exemplu, în octombrie 1963, un val foarte mare de apă a trecut peste digurile barajului
Vaiont, situate în nordul Italiei. Acest val de apă cu o înălțime de peste 70 de metri, fiind
amestecat cu sute și mii de tone de mâl și pietriș, a inundat stațiunea învecinată Longarone și a
ucis circa 2000 de oameni. Cercetările și ancheta ulterioară au demonstrat că inundația a fost
provocată de o alunecare masivă de teren, care a pus în mișcare milioane de tone de roci
fărâmițate în interiorul barajului, forțând apa să se reverse peste digurile barajului.

2.2.4. Măsuri de prevenire şi combatere a alunecarilor de teren

Ca procese geomorfologice9 alunecările de teren apar ca procese prin care relieful evoluează,
în anumite condiţii de rocă, precipitaţii, vegetaţie şi de utilizare a terenurilor. Prin executarea de
construcţii, prin lucrările de reţinere a apei pe versanţi, cum ar fi canale, bazine de acumulare,
terase, prin îndepărtarea sprijinului natural al versanţilor, malurilor, prin săpături pentru canale,
cariere, căi de comunicaţii, prin defrişarea pădurilor de pe terenurile predispuse alunecărilor, care
contribuie la creşterea greutăţii sau la producerea de vibraţii, omul favorizează alunecările de
teren. Când distrugerile provocate de alunecările de teren sunt foarte mari, atunci ele devin
procese de degradare a terenurilor. Tocmai din acest motiv, procesele geomorfologice cu
potenţial distructiv trebuie stopate sau prevenite, prin măsuri de intervenţie specifice. În ceea ce
priveşte lucrările antierozionale pe versanţi sunt decisive cele de regularizare a scurgerilor pe
pante. Prin măsuri agrotehnice, hidrotehnice sau silvice se urmăreşte întârzierea, reducerea
9
Geomorfologie – știința care studiază geneza și caracteristicile formelor de relief, modul lor de grupare și răspândire pe
suprafața Pământului. Sursa: Dex 2009.
48
scurgerii în pânza groasă sau evitarea concentrării apei, precum şi evitarea scurgerii rezervelor
de apă în sol. La diminuarea eroziunii prin mărirea capacităţii de infiltraţie şi de retenţie a solului
contribuie arăturile executate în direcţia curbelor de nivel, agroterasele, afânarea solului în
adâncime, împăduririle, canalele de interceptare (reținere) a scurgerilor, lucrări hidrotehnice pe
ogaşe(formă negative de relief alungită, , sculptată de către apele de șiroire cu adâncimi de 0,5-
2m.) şi ravene (vale strâmtă cu versanți abrupți, instabili.). Terenurile nelucrate trebuie
exploatate cu multă grijă, de trecut la sisteme noi de practicare a păşunatului în izlazurile
comune. De asemenea sunt necesare măsuri de îmbunătăţire a păşunilor prin supraînsămânţare
și fertilizare, precum şi de întreţinere a acestora. Esenţial pentru prevenirea şi împiedicarea
eroziunii este folosirea raţională a terenurilor înclinate conform principiilor organizării,
amenajării şi utilizării teritoriului. Aceste principii se află în strânsă legătură cu cerinţele de
ordin social-economic. Referitor la combaterea potenţialului de alunecare, este important că
acţiunile care se pot întreprinde trebuie să fie îndreptate spre împiedicarea ajungerii apei la
stratul de argilă.

Propunem atenției unele măsuri de prevenire a alunecărilor de teren, după cum urmează:

- stoparea păşunatului excesiv;

- menţinerea vegetaţiei forestiere şi împădurirea suprafeţelor de versant defrişate sau cu păduri
degradate;
- drenarea suprafeţelor de versant cu potenţial de alunecare din punct de vedere al înclinării
pantei şi al rocii argiloase, dacă există bunuri materiale puse sub risc;
- utilizarea corespunzătoare a terenurilor.

Unele studii în domeniu spun, că măsurile de stopare a unei alunecări de teren deja instalate sunt
îndreptate, în principal, către doua direcţii, și anume:

a) Adunarea şi evacuarea apei din zonele afectate de alunecare:

Activitățile de acest gen sunt foarte variate. Ele depind de mai mulți factori, cum ar fi cantitatea
de apă care trebuie captată şi evacuată, dar mai ales de profunzimea de la care această apă trebuie
captată şi apoi condusă şi evacuată în aval de zona afectată de alunecări. Captarea izvoarelor de
coastă şi eliminarea apei de băltire din spatele valurilor şi monticulilor (munți mici, coline) mari
de alunecare s-au dovedit însă a fi o operaţie absolut indispensabilă. Acestea au dus la scurtarea
considerabilă a timpului de stabilizare a proceselor active de alunecare şi de desecare a excesului
de apă. Cele mai bune rezultate s-au obţinut prin folosirea şanţurilor de drenaj deschise, cu

49
ajutorul cărora au fost captate izvoarele şi s-a evacuat apa de băltire. Acestea au marele avantaj
că pot fi uşor controlate şi refăcute după deteriorările care se produc în urma reactivării
proceselor de alunecare. Când masa alunecătoare este formată din materiale permeabile, este
absolut necesar ca fundul şanţurilor şi parte din taluzuri să fie impermeabilizate printr-un strat de
argilă tasată, sau cu plăci prefabricate de beton care se aşează ca olanele de pe casă. Ultimele au
avantajul că se amplasează uşor şi pot fi folosite la pante mari ale terenului, cu eliminarea
eroziunii în adâncime.

b) Stoparea accesului apei în zona cu alunecări de teren:

a. Lucrările de oprire a accesului apei în zona cu alunecări constau în executarea unor canale de
coastă, amplasate pe versanţi, la 10 - 20 (30) m în amonte (în susul) de râpa, cornişa sau buza
superioară de desprindere. Terenul de amplasare trebuie să fie stabil, neafectat de fisuri.
Mărimea (secţiunea) canalelor depinde de lăţimea zonei de versant din amonte (de la canal la
cumpăna apelor) de pe care se colectează scurgerile de suprafaţă, de cantitatea de precipitaţii
căzute, de volumul scurgerilor de suprafaţă şi de debitul de scurgere pe canal. Secţiunea
canalelor este trapezoidală, având adâncimea de 0,5 - 1,5 m, deschiderea la fund de 0,5 - 0,6 m şi
la suprafaţa terenului de 0,6 - 0,8 - 1,5 m. Secţiunea acestor canale se calculează ca să poată
acumula toată apa de pe versantul din amonte, ce se scurge în urma ploilor mari din zonă şi să o
evacueze în timp util.

b. Lucrările de oprire sau de diminuare a accesului de apă în zona alunecătoare constau din
captarea izvoarelor şi lucrări de nivelare sau de modelare a terenului. Izvoarele apar deseori sub
cornişa superioară a alunecării, când prin alunecarea stratului de sol şi rocă permeabile sau
relativ permeabile s-au interceptat strate impermeabile, deasupra cărora s-a format un orizont
acvifer. Când izvoarele apar la suprafaţa terenului, acestea sunt uşor de captat. Captarea este
foarte dificilă când izvoarele sunt sub nivelul terenului. Fiecare izvor este dirijat în aval printr-un
şanţ colector, spre reţeaua hidrografică sau spre debuşee special amenajate. Dacă izvoarele de
sub cornişă sunt dese şi aşezate aproximativ pe curba de nivel se poate executa şi un şanţ
colector comun, similar cu cel de deasupra cornişei, în care se adună apa tuturor izvoarelor.
Aceasta este apoi evacuată spre debuşee special amenajate sau spre reţeaua hidrografică.

Amintim că, în prezent în Republica Moldova suprafața terenurilor afectate de alunecări

constituie 79 mii ha (Tcaci V., Gheorghiță E., 1995), iar a teritoriilor potential periculoase din
punct de vedere a alunecărilor de teren alcătuiește circa 670 mii ha.

50
2.3. INUNDAŢIILE

Inundaţiile reprezintă în sens general, acoperirea cu apă a unui teritoriu (spaţiu) care în
mod normal este uscat.
În Republica Moldova suprafața totală a terenurilor, supuse periodic inundațiilor (luncile
rîurilor, talvegurile provizorii), alcătuiește circa 20 % din toate terenurile țării, sau mai mult de
600 mii ha.10
Deseori, noţiunile de inundaţie şi viitură sunt folosite ca sinonime, dar diferenţele dintre
ele sunt foarte clare.
În opinia noastră cea mai potrivită definiție a inundațiilor este cea din Glosarul Internaţional
de Hidrologie OMM – UNESCO (1992) conform căreia inundaţia reprezintă „Punerea în
submersie a albiei majore de către apa care debordează din albia minoră sau acumularea apei
provenite din precipitaţii sau topirea zăpezilor în zone cu drenaj natural insuficient”.
Însă inundaţiile pot fi provocate și de viiturile fluviale, dar şi de alte fenomene hidrologice, cum
ar fi: ridicarea nivelului apelor freatice şi stagnarea lor la suprafaţa solului, furtuni, maree,
tsunami, ce provoacă inundaţii litorale.
Un loc aparte le revin și frecventelor inundaţii pluviale urbane generate de
precipitaţii de mare intensitate şi de incapacitatea reţelelor de canalizare de a prelua apa pluvială.
În funcţie de debitul de apă care se scurge, o viitură produsă pe un râu poate provoca o inundaţie.

În prezent este necesară pregătirea profesionistă pentru eliberarea în caz de necesitate a viiturilor
pluviale neașteptate și posibile, specifice Republicii Moldova. În caz contrar, deși ele (viiturile)
sunt de scurtă durată – aduc pierderi imense pentru economie, dar cele mai mari și irecuperabile
consecințe sunt pierderile de vieți omenești.

10
Calamitățile în Moldova și combaterea lor. Cociug A., Grama T., Triboi A., Gavrilița A. Chișinău 1997 p.72
51
 Cauzele apariției inundaţiilor
Inundațiuile pot fi clasificate după următoarele criterii – după factorii naturali și antropici.
Factorii naturali
Factorii naturali declanşatori ai inundaţiilor sunt: condiţiile climaterice, cutremurele de pâmânt,
alunecările de teren, ridicarea nivelului mărilor ș.a.
Ne propunem să analizăm următorii factori naturali, care contribuie la apariția inundațiilor:
 Condiţiile climaterice reprezintă cauza principală a producerii inundaţiilor.
Ele determină manifestarea unor asemenea fenomene, atât direct, cât şi
indirect.
 Ploile, mai ales cele torenţiale de intensitate şi cu cantităţi însemnate de apă căzută într-o
perioadă scurtă de timp, constituie o cauză climaterică aflată la originea
inundaţiilor urbane şi fluviale. Republicii Moldova îi sunt caracteristice fenomenele
ploilor torentiale, care au loc, de obicei, în perioada lunilor mai-august. Precipitațiile
torențiale, deosebit de abundente și puternice, cad în luna iulie (aproximativ40%; în iunie
36,5% și în august 15,7%). S-a constatat că 5% din ploile torențiale aduc precipitații cu
volum de 50mm în focarul lor. Această categorie de ploi torențiale are o acțiune
energetică destul de înaltă, care poate provoca formarea rîurilor, spălarea solului,
inundarea văilor. Daune mari aduc economiei naționale ploile torențiale, precipitațiile
cărora depășesc 70 mm11.
 Cutremurele de pământ, mai ales cele produse în domeniul marin, generează valuri
foarte mari (tsunami) ce provoacă inundaţii în regiunile de coastă. Spre exemplu,
cutremurul de pământ, produs pe 26 decembrie 2004 în apropierea insulei Sumatra, a
provocat un tsunami uriaş ce a inundat coastele Indoneziei, insulei Sri Lanka, Indiei,
sudului Thailandei provocând o adevărata catastrofă (circa 222 000 morţi şi dispăruţi).
 Alunecările de teren pot produce inundaţii prin obstrucţionarea albiei râurilor (Stănescu,
Dobrot, 2002).
 Topirea bruscă a zăpezilor datorată invaziei unor mase de aer cald stă la baza formării
viiturilor de tip nival, care este provocator frecvent de inundaţii. Topirea rapidă a zăpezii
poate fi generată şi de erupţii vulcanice în arealele active din punct de vedere vulcanic.
 Temperaturile scăzute ale aerului în regiunile reci şi temperate determină producerea de
sloiuri şi poduri de gheaţă care afectează scurgerea apei râurilor. Încălzirea aerului şi
precipitaţiile specifice perioadei de trecere către sezonul cald determină creşteri ale
debitelor şi vitezei apei, care antrenează cu ele blocuri de gheaţă ce se pot aduna în

11
Idem, p.65
52
 sectoarele de îngustare şi de meandrare12, formând baraje naturale care blochează
scurgerea, generând creşteri de nivel în spatele acestora sau scurgeri puternice în
momentul ruperii, provocatoare de inundaţii (Pişota, Zaharia şi Diaconu, 2005).
 Ridicarea nivelului mărilor poate provoca inundaţii în cazul ţărmurilor joase şi pantă
redusă. Exemplu în acest sens pot servi inundațiile din Bangladesh provocate în perioada
iulie-septembrie 1974, care s-au soldat cu aproximativ 2000 de morţi.
Factorii antropici
În opinia noastră factorii antropici principali pentru declanşarea sau favorizarea viiturilor şi
inundaţiilor sunt: irigaţiile, spargerea digurilor şi barajelor, despădurirea şi prelucrarea
necorespunzătoare a terenurilor pe povârniș, construcția şi întreţinerea necorespunzătoare a
sistemelor de canalizare ș.a.
Astfel,
 Irigaţiile, prin pierderile de apă din sistemele de irigare şi în condiţiile unei
capacităţi reduse de transportare a apei pot contribui la creşterea nivelului apelor
subterane şi inundarea subsolurilor construcţiilor sau inundarea arealelor
mai joase ale suprafeţei topografice prin stagnarea apei subterane.

 Spargerea digurilor şi barajelor constituie cauza ce poate genera inundaţii cu consecinţe

foarte grave ale zonelor protejate. Spargerea unor asemenea lucrări cu rol de
protecţie împotriva inundaţiilor, poate fi ca urmare a unor cauze naturale sau a unor
accidente legate de proiectarea, de construcţia barajului sau digului, sau de modul
defectuos de exploatare a acestora.
 Despădurirea şi prelucrarea necorespunzătoare a terenurilor pe povârniș sunt cauzele
principale în producerea inundaţiilor prin creşterea volumului de apă care se scurge, a
vitezei şi a timpului de concentrare a scurgerii pe versanţi.
 Construcția şi întreţinerea necorespunzătoare a sistemelor de canalizare
pot genera inundaţii grave în mediul urban ca urmare a drenajului deficitar al apelor
pluviale, îndeosebi în timpul ploilor abundente.

12
Care are cotituri dese și întortochiate. Sursa DN (1986)
53
 Pagubele inundaţiilor
Pagubele inundaţiilor sunt diferite, multiple şi complexe. Având în vedere domeniul care este
afectat, putem împărți pagubele în următoarele categorii: sociale, economice şi ecologice.
Pagubele sociale pot avea diferite aspecte. Cele mai grave si dramatice sunt
pierderile de vieţi omeneşti. Printre fenomenele naturale de risc, inundaţiile sunt cele, care aduc
cele mai mari pierderi de vieți omenești.
Ample acțiuni de evacuare a populației se desfăsoară în timpul inundațiilor, care ar putea duce la
generarea de panică cu efecte psihologice negative. În cazul când nu sunt luate masurile de
protecție medicală necesare, se poate ajunge la declanșarea unor epidemii dezastruoase.
 Pagube economice se referă la efectele pe care le au inundatiile asupra întreruperii
temporare sau permanente a proceselor de producție tehnologică, asupra întârzierilor în livrarea
produselor (mărfurilor) și chiar prin reducerea exportului. Ulterior intervin costurile de transport
suplimentare, cele de apărare prin măsurile adoptate în timpul inundațiilor, cheltuielile efectuate
pentru normalizarea situației și reluarea activităților economice.
În afară de pagubele economice, care pot fi stabilite, inundațiile au și efecte care se reflectă
asupra vieții sociale și a mediului înconjurător prin consecințele de ordin ecologic, datorită
producerii acestora.
Pagubele ecologice sunt evidente prin poluarea apelor de suprafață, prin antrenarea în
albiile de râu a tuturor deșeurilor de pe malurile apelor, prin transportarea animalelor înecate
descompuse, prin ruperea conductelor de transport a produselor petroliere s.a. De asemenea are
loc o poluare a apelor subterane și chiar poluarea solurilor din zonele inundate în cazul în care
apele transportă astfel de substanțe. În timpul inundațiilor are loc degradarea mediului
înconjurător prin afectarea stării de calitate a componentelor sale.

54
 CAPITOLUL III
SITUAȚII EXCEPȚIONALE CU CARACTER TEHNOGEN
Pe lîngă situaţiile excepţionale cu caracter natural, mai există şi o serie de situaţii
excepţionale ce sunt legate nemijlocit de activitatea umană, majoritatea din ele având urmări
grave asupra populației. Astfel de situații poartă un caracter tehnogen.
Din aceste situaţii excepţionale fac parte o serie de catastrofe, pierderile umane fiind
înregistrate de:
a. accidente auto – 75 %;
b. incendii – 20 %;
c. altele – 5 %.
Conform sintezelor operative ale Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale în
ultimii 10 ani pe teritoriul Republicii Moldova s-au produs următoarele Situații Excepționale cu
caracter tehnogen:
În anul 2007 au avut loc 2 explozii în edificiile de locuit cu pagubă materială 666,9 mii lei.
Tot în acelaşi an în urma altor genuri de situaţii excepţionale cu caracter tehnogen (accidente
rutiere, prăbuşirea bruscă a construcţiei locative) au avut de suferit 34 persoane, dintre care 16
persoane au decedat, inclusiv 4 copii.
În anul 2008 s-au înregistrat pierderi considerabile în urma catastrofei aeriene în
Aeroportul Internaţional „Chişinău”, în urma căruia au decedat echipajul aeronavei în număr de
8 persoane, cu paguba materială în sumă de circa 7 mln 684,9 mii lei;
În anul 2009 s-a înregistrat o explozie la gazoductul magistral în urma căreia paguba
materială a fost de 2 mln 376 mii lei. În urma situaţiei excepţionale cu caracter tehnogen au avut
de suferit 17 persoane, dintre care 3 persoane au decedat.
În anul 2010 în urma situaţilor excepţionale au avut de suferit 29 persoane, dintre care 7
persoane au decedat în urma accidentelor rutiere de pe traseele naţionale.
În anul 2011 accidentele rutiere de pe traseul auto din raionul Cahul, a spulberat viaţa a 5
persoane, iar în urma accidentului de transport pe pasajul de intersecţie cu calea ferată în raionul
Anenii Noi, au avut de suferit 23 persoane, dintre care 8 persoane au decedat, inclusiv 2 copii.
În anul 2012 s-au înregistrat pierderi considerabile în urma a 5 accidente pe trasee auto, în
urma cărora au decedat 26 persoane, iar paguba materială totală a constituit circa 1 mln 212,7
mii lei, 1 caz de prăbuşire a unei clădiri cu destinaţie industrială, cu paguba materială de circa 3
mln 905,6 mii lei şi 15 cazuri de prăbuşiri a clădirilor şi construcţiilor locative şi de menire
social-culturală, în urma cărora paguba materială totală a constituit circa 959,2 mii lei.

55
 În anul 2013, un impact considerabil asupra vieţilor omeneşti l-au avut exploziile în
edificiile de locuit şi de menire social-culturală(2) şi accidentele pe traseele auto (2), care au
provocat decesul a 16 persoane, inclusiv 2 copii.
În anul 2014 s-au înregistrat pierderi considerabile în urma a 2 explozii în edificii şi
construcţii de locuit şi de menire social-culturală, în urma cărora a decedat 1 persoană, iar
paguba materială totală a constituit circa 3 mln 421,7 mii lei şi în urma unui accident pe traseu
auto, în urma căruia au decedat 7 persoane, iar paguba materială a constituit circa 220 mii lei.
În anul 2015 s-au înregistrat pierderi considerabile în urma a 3 explozii în edificii şi
construcţii de locuit şi de menire social-culturală, în urma cărora au decedat 4 persoane, inclusiv
2 copii, iar paguba materială totală a constituit circa 3 mln 991,8 mii lei şi în urma unui accident
pe traseu auto, în urma căruia au decedat 5 persoane, iar paguba materială a constituit circa 110
mii lei.
În anul 2016 s-au înregistrat pierderi considerabile în urma exploziei într-o construcţie
socială din municipiul Chişinău în urma căreia au decedat 4 persoane, iar 10 persoane au fost
internate în spital, la fel a fost înregistrată paguba materială de circa 122 mln 649 mii lei în urma
catastrofei aeriene din raionul Cantemir, unde echipajul în număr de 4 persoane a decedat.
Accidente rutiere
Activitatea în economia națională cît şi în viaţa cotidiană a oamenilor este strîns legată de diverse
tipuri de transport, mai ales de cel auto. În ultimii 100 de ani transportul auto a evoluat foarte
mult, fapt ce a contribuit la o “explozie rutieră” în întreaga lume.
Perfecţionarea şi creşterea numărului de vehicule a contribuit nemijlocit şi la sporirea
considerabilă a numărului de accidente. Astfel, în anul 1996 în or. Chişinău erau înregistrate
70.000 unităţi de transport (66 vehicule / 1000 de persoane). La 01 02.2002 în mun. Chişinău
erau înregistrate 136 558 automobile. Astfel, dezvoltarea transportului rutier a necesitat
nemijlocit şi un control a circulaţiei rutiere, control, scopul principal al căruia este asigurarea
vieţii oamenilor. Totuşi pe lîngă părţile sale pozitive circulaţia rutieră are şi unele fenomene
negative, cum ar fi:
 blocări de circulaţie, mai ales în oraşele mari;
 limitare mare de viteză – 5-10 km / h;
 creşterea bruscă a nivelului de poluare a mediului;
 conducerea cu viteze mari odată scăpat din blocaje.
Au fost perioade cînd în Republica Moldova s-au înregistrat etape de reducere a numărului
de accidente. De exemplu în anul 1993 s-a înregistrat o reducere de 60 % a numărului de
accidente rutiere faţă de anul 1990, dar această reducere se manifestă prin scăderea traficului
rutier din cauza crizei de carburanţi, iar în anul următor numărul lor a crescut cu 30 %.
56
 Nr. de Inclusiv Inclusiv
Anul Nr. decedaţi Nr. de răniţi
accidente copiii copiii
1996 3 208 554 74 3 717 719
2000
2001 1965
318 2452 392
9 luni
2002
2003
2004
2005

Principalele cauze ale accidentelor rutiere sunt:

 depăşirea vitezei – 26 %;
 conducerea în stare de ebrietate – 20 %;
 nerespectarea regulilor circulaţiei rutiere – 17 %;
 nerespectarea semnalelor de reglementare rutieră – 7,5 %.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că, în condiţiile traficului urban într-un minut există 62 de
stimuli externi şi că în acest timp un şofer este obligat să ia 34-47 de decizii diferite.
În acest sens sunt impuse unele cerinţe faţă de conducătorii auto și anume:
Conducătorul auto trebuie:
- să fie apt din punct de vedre a stării psihofiziologice;
- să posede deprinderi de conducere a automobilului;
- să cunoască regulile de circulaţie;
- să evite conducerea automobilului în stare de ebrietate;
- să nu depășească viteza permisă în timpul conducerii;
- să organizeze funcţionarea corectă a automobilului.
Multe accidente rutiere au loc şi din cauza pietonilor, care de multe ori nu respectă regulile
circulaţiei rutiere.
Conform statisticii zilnic în municipiul Chişinău se produc 10-20 de accidente rutiere, iar
fiecare al 5-lea accident este comis de persoane tinere.

57
3.1. INCENDIILE
Incendiul este un proces de ardere autoîntreținută, care se desfășoară fără control în timp și
spațiu, care poate produce pierderi de vieți omenești și/sau pagube materiale și care necesită o
intervenție organizată în scopul întreruperii procesului de ardere.

Un incendiu în Massueville, Quebec, Canada

O altă definiție tratează incendiul în felul următor:”Incendiul este un termen care se manifestă
prin mai multe elemente ca de exemplu:
- lumina produsă de flăcările focului, pârjolului și scânteilor care au scăpat de sub control;
- temperatură ridicată care accelerează propagarea focului și duce la topirea unor
materiale;
- fumul care poate fi în cantitate și culoare diferită în funcție de materialul combustibil
care arde.
Pe scurt orice foc nedorit de dimensiuni mari care a scăpat de sub control și care de regulă
produce pagube mari, poate fi numit incendiu”.
De asemenea, incendiul este un proces complex, cu evoluție nedeterminată, incluzând fenomene
diverse de natură fizică și chimică, cum ar fi:
- transfer de caldură;
- reacții de ardere;
- schimbul de gaze cu mediul inconjurător;
- formarea flăcărilor;
- transformări structurale produse în materialele de construcție și elementele de rezistență ș.a.
Prima condiție pentru izbucnirea unui incendiu este existența unui material combustibil. Ulterior,
acest material trebuie încălzit (adus) până la punctul său de aprindere.
Altfel spus, pentru definirea noțiunii de incendiu sunt necesare patru elemente, și anume:
1) existența combustibilului și acțiunea unei surse de aprindere;
58
 2) inițierea și dezvoltarea în spațiu și în timp a procesului de ardere să fie necontrolate;
3) procesul de ardere să fie nemotivat social, necesitând o intervenție organizată în scopul
lichidării lui;
4) producerea de pierderi materiale în urma arderii.
Prin urmare, nu orice ardere constituie un incendiu.
Spre exemplu, nu se consideră incendii următoarele fenomene:
- arderea sub control a deșeurilor, ierburilor și altor materiale;
- fumigații care nu necesită intervenții de stingere;
- arderea produselor în instalațiile de tip cuptor sau de alt tip asemănător;
- aprinderile, care au rezultat în urma funcționării instalațiilor electrice ș.a.
Incendiile au existat totdeauna și permanent au adus pierderi de bunuri material și cel mai grav-
pierderi de vieți omenești.
Mai jos propunem atenției date istorice despre incendiile mari.

Incendii mari din istorie

Loc Dată Categorie Eveniment Dimensiune

incendiu în arde o mare parte

Roma 64 în timpul lui Nero
oraș din Roma

incendiu în Incendiul din 13 000 de case și 87

Londra 1666
oraș Londra de biserici distruse

incendiu în incendiu la o mare parte din

Hardegsen (Germania) 1678
oraș Crăciun centru distrus.

incendiu în Incendiul din peste 25 % din oraș

Hamburg 1842
oraș Hamburg este distrus

incendiu în Incendiul din

Chicago 1871 cca. 200 - 300 morți,
oraș Chicago 17 000 clădiri

59
 distruse

Furtuna din
v.a. incendiu cca. 1200 - 2500
Peshtigo,incendiu
de pădure, morți, victime la un
Peshtigo, Wisconsin, favorizat de
1871 de asemenea incendiu și
USA furtunä 4850 km²,
incendiu în catastrofă naturală în
12 localități
oraș SUA
distruse

incendiu în Cutremurul din după cutremur incen

San Francisco (SUA) 1906
oraș San Francisco diu, 700 de morți

cca. 35 000 - 45 000

bombardame Operation
Hamburg 1943 de morți, centrul
nt Gomorrha
orașului distrus

cca. 25 000 - 40 000

bombardame bombardamentul
Dresda 1945 morți, centrul
nt Dresdei
orasului distrus

oficial 94 de
victime, din care 44
accident de Accidentul de la copii, dupä
Langenweddingen 1967
circulație Langenweddingen coliziunea unei
mașini cisterne cu un
tren

188 de morti,
incendiul casei
Sao Paulo (Brazilia) 1974 clädire incendiu izbucnit la
Joelma
etajul 12. neglijență

60
 5 morți,
incendiu de incendiu in
Lüneburger Heide 1975 7418 ha pădure
pădure Lüneburger Heide
distrusă

o cisternă cu gaz
accident de explodează la
Los Alfaques (Sp.) 1978 216 de morți
circulație Camping Los
Alfaques (Spania)

la un meci de
incendiu în 56 de morți, 265 de
Bradford (MB) 1985 fotbal Valley-
stadion răniți
Parade.

Incendiu
industrial din
Basel / Elveția la Sand Incendiu mortatitate mare la
1986 Elveția și
oz industrial pești
contaminarea Rin
ului

accident de Incendiul de la
Herborn (G) 1987 6 morți, 38 de răniți
circulație Herborn

incendiu în
Lisabona (Port.) 1988
oraș

Accident de Incendiul din 70 de morți, 345 de

Ramstein Air Base (G) 1988
avion Ramstein răniți

Incendiul din
Aeroportul 1996 Aeroport cauzat de sudare
Düsseldorf
International nesupravegheată, 17

61
Düsseldorf morți, 88 de räniți

29
incendiu într-o
Göteborg (Sued..) octombrie19 63 de morți
discotecă
98

Tunelul Mont-Blanc Incendiul din

accident de
1999 Tunelul Mont- 39 de morți
circulație
(Franța - Italia) Blanc

Tunelul Tauern accident de coliziunea a douä

1999 12 morti
(Salzburg-Villach) circulație autocamioane

Kitzsteinhorn, Kaprun accident de Incendiul din

2000 155 de morti
cale ferată Tunelul Kaprun
(Astr.)

accident de coliziunea a două 11 morți

Gotthard (Elv.) 2001
circulație autocamioane
-

11 43 de răniți
Hemel accident 20 de cisterne se
decembrie
Hempstead la Londra industrial aprind -
2005

peste 300 de
24, 25 și 26
Peloponez și incendiu de incendii în
august 64 de morti
Eubeea (Gr.) pădure Peloponez și
2007
Eubeea

62
 Indicii statistici privind numărul incendiilor pe parcursul anilor 2015 şi 2016 în Republica
Moldova (conform datelor SPC și SE)

2015 2016 %

N-rul Paguba N-rul Paguba N-rul Paguba

materială materială materială
(mii lei) (mii lei)
(mii lei)

Incendii 1816 58943,4 1664 44413,1 -8 - 25

După cum a fost menționat în lucrarea”PROTECȚIA CIVILĂ” factorii periculoşi ai incendiului

care acţionează asupra omului sunt: focul, scînteile, temperaturile înalte ale mediului, fumul,
produsele de ardere toxice, exploziile, prăbuşirea construcţiilor.

Arderea – este o reacţie de oxidare rapidă a unei substanţe în prezenţa O2 cu degajare de

căldură, emisie de flăcări, incandescenţă, fum.
Astfel, arderea poate rezulta în condiţiile existenţei a trei factori (triunghiul de foc):
1. prezenţa combustibilului – materie ce poate trece în stare de combustie în prezenţa focului
sau a temperaturilor înalte (lemn, hîrtie, gaz inflamabil, etc.);
2. prezenţa oxidantului – substanţă ce întreţine arderea (oxigenul);
3. prezenţa sursei de căldură – care amorsează reacţia (scînteia, flacăra, alt mijloc de aprindere).
Odată cu încetarea activităţii unui factor incendiul se stopează. De aceea pentru evitarea unui
incendiu trebuie de separat aceşti factori, iar pentru stingerea lui e necesar de înlăturat cel puțin
unul din aceşti factori. Acest principiu a stat la baza elaborării mijloacelor şi tehnologiilor
folosite în prevenirea şi stingerea incendiilor.
Spaţiul în care se declanşează un incendiu poate fi împărţit în 3 zone și anume:
A. zona de ardere – spaţiul cuprins de flăcări, unde decurg procesele de descompunere termică
sau de evaporare a substanţei combustibile;
B. zona de influenţă termică – se mărgineşte cu zona de ardere şi în cadrul ei decurge procesul
schimbului de căldură;

63
C. zona de inundare cu fum – spaţiu mărginit cu zona de ardere, în care e imposibilă prezenţa
omului fără o protecţie a organelor respiratorii.

A
B C

Orice incendiu evoluează pe parcursul a trei etape sau faze:

Faza de dezvoltare – perioada de la începutul arderii sursei pînă la momentul în care spaţiul
este cuprins total de flăcări. Acum are loc creşterea temperaturii (deşi nu mult), scăderea
densităţii gazelor, inundarea cu fum. Dacă încăperea este izolată arderea se poate opri din lipsa
de oxigen.
Faza de ardere activă – perioadă cînd se ating cote maxime ale temperaturii, se arde peste
80 % din masa combustibilă.
Faza de regres – temperatura scade şi arderea se sfîrşeşte.
Cauzele apariției incendiilor

Statistica ne demonstrează că incendiile apar foarte frecvent, iar potențialele cause ale
izbucnirii incendiilor ar putea fi:

 focul în aer liber;

 de natură tehnică, instalații electrice defecte, necorespunzătoare;
 neglijență, frecvent produsă de chibrituri și lumânări nestinse corect;
 instalații de încălzit, cuptoare, uscătorii, cazane, sobe, dispozitive pentru tăiere sau sudură;
 naturale, cum ar fi un fulger, sau autoaprinderea a unor substanțe care ajung în contact cu
oxigenul.

Astfel de cauze duc la incendii sau explozii, care ulterior provoacă incendii.

Focul în aer liber

Focurile în aer liber, aprinse cu bunăvoință de către oameni în diferite scopuri, cum ar fi:
focurile de miriște, focurile pentru arderea gunoaielor, focurile de tabără, deșeurilor ș.a., lăsate
fără supraveghere și scăpate de sub control în păduri, ogrăzi, depozite, cât și în spații interioare:
64
focuri pentru încălzit în încăperi industriale, clădiri în construcție ș.a. pot să se propage la
materiale și elemente de construcție combustibile din apropiere, inițiind incendii de proporții.
Factorul principal în dezvoltarea incendiilor în aer liber, îl constituie vântul, prin viteza și
direcția sa. În cazul când viteza vântului este mare, dezvoltarea incendiului va fi rapidă și
posibilitatea ajungerii focului la alte materiale combustibile - ridicată. Dar începând de la
o anumită viteză, se produce un efect contrar, deoarece excesul de aer scade - temperatura
flăcărilor, lungimea lor se micșorează, propagarea încentinindu-se foarte repede. Altfel spus,
apare efectul de fugă a flăcării, urmată de stingerea incendiului. Condițiile favorizante în
propagarea incendiului sunt: prezența materialelor combustibile în apropiere, cum ar fi ierburi,
frunze uscate, grămezi de fân, construcții din lemn ș.a., precum si configurația terenului ce poate
influența prin curenții de aer formați.

Foc de natură tehnică, instalații electrice defecte, necorespunzătoare

Datele statistice privind incendiile provocate de scurtcircuituri, ne demonstrează că ele au
fost posibile datorită slabei instruiri a personalului respectiv, lipsei de disciplină tehnologică și
efectuarea unor modificări în proiect fără anunțarea organelor de specialitate.
În construcții, majoritatea incendiilor au izbucnit în cadrul lucrărilor de organizare a
șantierelor. În agricultură incendiile au avut loc la adaposturile de animale, inclusiv grajduri ale
gospodăriilor particulare, iar în sfera comercială - la magazinele din localitățile rurale.
Majoritatea incendiilor s-au produs în perioadele de timp rece si îndeosebi noaptea sau, mai rar,
în timpul pauzei de masă. În sectorul locativ privat, cele mai afectate de incendii au fost podurile
și dormitoarele. Majoritatea incendiilor ca sursă de aprindere de natură electrică s-au produs
ca urmare a defectelor apărute în exploatarea cablurilor, montării necorespunzătoare sau a
suprasarcinilor. În acest context, temperaturile de aprindere ale materialelor electroizolante sunt
diferite, de exemplu:

- hartia - 200 - 280ºC;

- lemnul - 225 - 340ºC;
- polietilena - 341ºC;
- bachelita - 420 - 500ºC;
- polimetacrilat - 450ºC;
- PVC - 350 - 450ºC.

Neglijență, frecvent produsă de chibrituri și lumânări nestinse corect

Deseori incendiile sunt produse din negligență, prin folosirea mijloacelor de aprindere.
Flacăra de chibrit arde timp de circa 20 secunde și poate atinge o temperatură de peste 600ºC.
65
Fiind aruncat din neglijență, un chibrit aprins poate iniția incendierea unor materiale ușor
aprinzibile, cum ar fi: resturi de hârtie din coșuri de gunoi, un lan de grâu, lichide inflamabile,
inclusiv uleiul încins din bucătării ș.a. Chibritul este cel mai obișnuit mijloc utilizat pentru a
obține o flacără. Cele mai raspândite sunt chibriturile de siguranță, alcătuite dintr-un băț de
lemn impregnat cu parafină și o gămălie ce constă dintr-o pastă pe bază de clorurat de potasiu.
Suprafața de frecare de pe cutie este alcătuită dintr-o pastă pe bază de fosfor roșu ce conține clei
și material abraziv – praf de sticlă. Un risc foarte de mare îl prezintă aprinderea unui chibrit
în atmosfera explozivă, inclusiv în cazul unei scurgeri de gaz în apartament. Efectul de aprindere
explozivă al amestecului gazos, de regula, este instantaneu. In alte cazuri suficient de dese,
incendiile puse pe seama neglijenței fumătorilor se datoreaza de fapt flăcării de chibrit utilizată
pentru aprinderea țigării. O altă sursă de aprindere o reprezintă lumânările. Deși ele demult nu
mai sunt utilizate ca surse de iluminare, sunt semnalate totuși, în continuare, unele incendii
inițiate de această sursă de aprindere. Folosirea lumânărilor în practica religioasa, indiferent de
religie, poate duce la evenimente grave, în cazul unor împrejurări favorizante: prezența
în biserici, a unor materiale combustibile, pereți combustibili, aglomerație etc. Lumânările pot fi
utilizate și ca mijloc de aprindere întârzietor în incendii intenționate.

Instalații de încălzit, cuptoare, uscătorii, cazane, sobe, dispozitive pentru tăiere sau sudură

In categoria dată pot fi menționate următoarele elemente: sobe, cuptoare, mașini de gatit,
arzătoare, aragaze – toate funcționând pe principii similare fie cu combustibil lichid, fie cu
combustibil gazos. Ca atare flacăra în functionare normală, poate intra în contact
cu îmbrăcămintea confecționată din materiale ușor inflamabile, provocând incendii și arsuri
grave persoanelor respective. În cazul utilajului de bucătărie din cantinele unde cantitatea de
produse alimentare utilizate este mare, iar timpul de curățire a plitelor este, de regulă, redus,
se constată cazuri suficient de dese de aprindere a uleiului de gătit și a grăsimilor, precum și
a cârpelor și hârtiilor îmbibate cu grăsimi prin contact direct cu flacăra. De asemenea incendiile
se pot produce și în urma defectării aparaturii de reglaj, care duce la creșterea volumului
flăcărilor, ce pun în contact direct cu flacăra materialele combustibile din apropiere.
Flăcările aparatelor de tăiere, lipire, sudură au un nivel termic foarte mare. Flacăra unui bec
de sudură oxiacetilenică are temperatura de 3100ºC la duză, dar aceasta scade cu distanța; la
circa 10cm fiind de 1200ºC, iar la 100 – 130 cm de circa 200ºC. Flacăra unei lămpi de lipit
poate atinge o temperatură de1500ºC lângă duză, respectiv 200ºC la 40 cm si 100ºC la 70 cm, iar
cea a unui arzător cu propan atinge 2700ºC. Aceste flăcări, prin căldura degajată,
provoacă incendii: - prin acțiune directă asupra materialelor combustibile din apropiere; flacăra

66
unei lămpi de lipit poate aprinde instantaneu combustibili gazoși, iar cei solizi, în timp scurt,
swpre exemplu o grindă de lemn neprotejată este aprinsă în 5 secunde la o distanță de 20 cm.

Cauze naturale de izbucnire a incendiilor, cum ar fi un fulger, sau autoaprinderea unor

substanțe care ajung în contact cu oxigenul
Surse de aprindere naturale:
- caldură solară;
- trăsnet;

Majoritatea substanțelor gazoase, lichide sau solide nu ard în contact cu aerul la temperatură
și presiune atmosferică normală. Multe dintre ele sunt doar oxidate, deseori lent. Reacțiile de
oxidare sunt exoterme, dar cantitatea de căldură degajată este prea mică pentru a aduce întreaga
masă de substanță la temperatura de aprindere. Însă anumite substanțe se aprind spontan, în urma
autoîncălzirii, fără un aport de căldură sau altă sursă de inițiere. Căldura necesară autoîncălzirii și
apoi a autoaprinderii rezultă din reacțiile chimice sau biologice ce se produc în însăși masa
substanței respective. Astfel, autoaprinderea este fenomenul de declanșare a procesului de
ardere prin autoîncălzirea unei substanțe combustibile până la valoarea temperaturii de
autoaprindere, specifică, fără a veni în contact direct cu o sursă exterioară de aprindere. Se
deosebesc autoaprinderi de natură chimică, fizico-chimică si biologică. Autoaprinderea prin
autoîncălzire generează incendii în stare ascunsă, mocnite, apariția și dezvoltarea acestora fiind
favorizată de o serie de factori aleatory, cum ar fi umiditatea, aerarea, prezența unor impurități,
etc. Efectul de aprindere sau chiar explozia se realizează asupra substanțelor care reactionează,
sau asupra altor substanțe sau materiale combustibile. Fenomenul de autoaprindere poate avea
consecințe importante dacă nu este sesizat și înlăturat la timp. Din acest motiv el nu trebuie
neglijat.

Un loc aparte îl ocupă incendiile forestiere. Aceste incendii în Moldova pot cauza
prejudicii economice și de mediu grave. Programul FLEG II finanțat de UE, prezintă 9 lucruri
despre incendiile forestiere.

67
1. Acoperirea cu vegetație forestieră în Moldova este redusă și constituie circa 13 % din
teritoriul țării. Suprafețele unde se declanșează incendii forestiere sunt imediat
localizate și gestionate în comun de către Agenția Moldsilva și Serviciul Protecției
Civile și Situațiilor Excepționale (SPCSE). SPCSE implementează activități de
prevenire, precum sporirea gradului de sensibilizare și comunicare cu persoanele și
companiile din țară, în special în perioadele uscate.
2. Conform datelor FLEG, circa 95 % din pădurile Moldovei sunt păduri de foioase, mai
puțin afectate de incendiile de coronament; totuși, incendiile de litieră pot afecta
resturile vegetale, crengile căzute și trunchiurile, vegetația inferioară și diversitatea
animală.
3. Potrivit Agenției Moldsilva, 29 incendii forestiere au fost raportate în 2014,
cuprinzând o suprafață de 338 ha, și 21 incendii forestiere au fost raportate în 2015,
cuprinzând o suprafață de 120 ha. Toate incendiile forestiere sunt asociate cu
prejudicii economice directe și un impact pe termen lung asupra compoziției
pădurilor.
4. Peste 90% din incendiile forestiere în Moldova sunt cauzate de neglijența umană, în
special în perioadele mai uscate. Un foc de tabără nestins la timp, un muc de țigară
aruncat pe o cărare, copiii jucându-se cu brichete – toate pot cauza un incendiu
forestier.
5. Peste 2/3 din teritoriul Moldovei sunt predestinate agriculturii. Deseori, incendiile
forestiere sunt cauzate de oamenii care aprind primăvara și toamna vegetația de pe
terenurile agricole. Incendiul se poate răspândi de la iarbă către pădurea aflată în
vecinătate. Este un mit răspândit că, după arderea ierbii vechi, iarba nouă crește mai
repede. Este doar parțial adevărat: inițial, iarba începe să crească mai repede pe solul
încălzit, dar, ulterior, creșterea ei încetinește deoarece focul distruge o parte din
valoarea nutrițională, care îi conferă fertilitate.
6. Deșeurile pot, de asemenea, duce la apariția incendiilor în păduri. Sticlele goale sunt
deosebit de periculoase. Sub acțiunea razelor solare sticlele acționează ca lentile,
provocând incendii. Din același motiv, orice echipament cu lentile puternice este
periculos. Aparatele de fotografiat cu obiective, lăsate ore întregi sub lumina directă a
soarelui, pot la fel cauza incendii. Este important ca obiectivul aparatului să fie
acoperit cu capac.
7. Incendiile forestiere de origine naturală nu sunt frecvente. Cea mai răspândită cauză a
acestora este fulgerul, determinând circa 7-10 % din incendiile forestiere. Este valabil

68
 în special în zonele uscate, unde așa-numitele furtuni uscate sunt răspândite, când
fulgerele lovesc solul dar precipitațiile se evaporează până a ajunge la sol.
8. Schimbările climatice, creșterea temperaturii și riscurile de secetă ar putea spori
numărul pădurilor sau terenurilor agricole afectate de incendii.
9. Pădurile dense cu mai multă umbră, temperaturi mai mici și umiditate mai mare sunt
mai puțin susceptibile incendiilor forestiere.

Programul FLEG II are drept scop îmbunătățirea guvernării și aplicării legislației forestiere în
7 țări: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova, Rusia și Ucraina, care, împreună,
cuprind peste 20% din pădurile lumii. În mod special, programul FLEG II în Moldova oferă
asistență nu numai instituțiilor silvice de stat, dar și comunităților locale deținătoare de terenuri
silvice, precum și sectorului privat care reprezintă o forță în creștere. Prevenirea și controlul
incendiilor forestiere sunt importante pentru gestionarea pădurilor.
În continuare ne propunem să analizăm parametrii pentru aprecierea pericolului de incendiu
nu numai forestier dar și celor de la diferite obiective. Astfel, la obiectivele economice, instituții
statale, clădiri de locuit, instalații tehnologice și ori unde se depozitează și se folosesc materiale
și substanțe combustibile, există pericol de incendiu. Faptul acesta este posibil deoarece
materialele și substantele respective au acumulat un anumit potențial caloric. Dacă în același
spațiu sau în împrejurimi există sau își fac apariția vre-o sursă de aprindere, pericolul de incendiu
este iminent. Acesta se produce atunci când există o corelatie în timp și în spațiu a unor condiții
specifice. De fapt este o trecere a energiei unei surse de aprindere asupra materialului sau
substanței combustibile (potentialul de incendiu). Din asest sistem în afara substanței
combustibile face parte și oxigenul din aer. În condițiile progresului existent, sursele de
aprindere sunt prezente aproape pretutindeni și dacă incendiile nu izbucnesc în mare număr,
aceasta se datorează faptului că sursele nu se găsesc în corelație necesară de timp și spațiu, față
de potențialul de incendiu, pentru a declanșa un incendiu. Rolul de bază în înlăturarea acestui
fenomen îl au masurile de prevenire a incendiilor. In activitatea practica este necesar să se
aprecieze cât mai exact pericolul de incendiu pentru a se putea lua cele mai eficiente mâsuri de
prevenire,care au ca scop principal:

- menținerea la un nivel redus a probabilității de izbucnire a unui incendiu;

- oprirea propagării rapide a unui eventual incendiu, respectiv producerea de pagube minime.
Este important de a preveni un eventual incendiu și de aceea se pune problema de a gasi metode
cu ajutorul cărora să se aprecieze pericolul de incendiu, deci de a se determina prin calcul

69
marimi care să contribuie la luarea unor masuri corecte. Pe plan mondial sunt deja inițiate câteva
metode de stabilire a pericolului de incendiu.
Forta de distrugere a unui incendiu actioneaza in doua directii, și anume:
- asupra cladirii;
- asupra continutului acestuia.
Pericolul pentru cladiri constă în distrugerea elementelor de construcții.
Gradul de distrugere este determinat de doi factori care actioneaza în sens opus și anume:
- intensitatea și durata incendiului;
- capacitatea de rezistență a construcției.
Pericolul conținutului se referă la distrugerea bunurilor materiale în clădiri. Cele doua categorii
de pericole au legătură între ele, întrucât pe de-o parte distrugerea unei clădiri are drept efect, de
regulă, și distrugerea conținutului acestuia, iar pe de altă parte sarcina termică constituie,
deseori, pericolul principal pentru clădire. Cu toate acestea, cele doua pericole pot exista
independent unul de altul. Astfel, poate să existe un pericol mare pentru clădire, fără un pericol
apreciabil al conținutului sau poate să ajungă la o pagubă apreciabilă a conținutului cu mult
înainte ca pericolul să amenințe clădirea. Din cele arătate rezultă că pericolul total nu poate fi
indicat printr-o singură valoare numerică. Deci, trebuie stabilite valori pentru pericolul clădirii
și valori pentru pericolul conținutului. Prin urmare se poate rezuma că, la baza stabilirii
pericolului de incendiu trebuie să stea, pe de o parte factori importanți care determină producerea
și dezvoltarea incendiului, iar pe de altă parte, factori ce trebuie să determine prevenirea
incendiilor, exprimați în aceasta prin anumite mărimi.
Masurile de protectie
Pentru stabilirea pericolului de incendiu potential se va ține seama de:
înălțimea încăperii, respectiv a clădirii;
condițiile de vizibilitate și posibilitatea creșterii pagubelor datorită degajării fumului;
mărimea compartimentelor de incendiu în funcție de posibilitatea de evacuare a
clădirii și ventilarea încăperilor;
eventualitatea creșterii pagubelor datorită degajării de gaze de ardere;
sarcina termică;
aglomerare de materiale pe unitatea de suprafață.
Cu ajutorul factorilor de pericol trebuie să se stabilească atât gradul de pericol pentru construcții
și oameni, determinat de incendiu, cât și mărimea pagubelor care se produc datorită efectelor
secundare ale incendiului, ca de exemplu acțiunea fumului, a gazelor de ardere cu acțiune
corozivă și aglomerarea de valori.
Dintre masurile de protectie fac parte:
70
  măsurile normale (regulile generale și specifice de prevenire a incendiilor);
 măsurile speciale (instalații de semnalizare, mijloace de legatură cu unitațile
de intervenție, dotarea pompierilor, instalații automate de stingere ș.a.);
 asigurarea unei anumite rezistențe la foc a clădirilor.
Prevenirea incendiilor
O totalitate a acțiunilor de împiedicare a inițierii și dezvoltării incendiilor, de asigurare a
condițiilor pentru salvarea persoanelor și bunurilor material reprezintă prevenirea
incendiilor. Apărarea împotriva incendiilor constituie o activitate de interes public, cu
caracter permanent, la care trebuie să participe autoritățile administrației publice centrale
și locale, precum și toate persoanele fizice și juridice. Astfel, ele sunt obligate să respecte
reglementările tehnice și dispozițiile de apărare împotriva incendiilor și să nu
primejduiască, prin deciziile și faptele sale, viața oamenilor, bunurile materiale și mediul
înconjurător. Persoana care observă un incendiu are obligația să anunțe prin orice
mijloc serviciul de pompieri, sau poliția si să ia măsuri, după posibilitățile sale, pentru
stingerea incendiului.
În caz de incendiu, orice persoană trebuie să acorde ajutor persoanelor aflate în pericol
sau în dificultate, din proprie inițiativă ori la solicitarea victimei, a reprezentanților
autorităților administrației publice, precum și a personalului serviciilor de pompieri și
salvatori.

În acest context propunem unele recomandări şi măsuri de protecţie şi de evitare a incendiilor,

precum și comportamentul în cazul apariției lor:
 Nu folosiți instalaţiile electrice defectate, improvizate, vechi;
 Anunţaţi serviciul 901. Calm indicaţi strada, numărul blocului, scara, etajul (în acest caz
ajutorul vine mai repede).
 Nu faceţi panică ! Întrerupeţi alimentaţia cu electricitate şi gaze.
 Ajutaţi persoanele în vîrstă şi copiii să părăsească zona periculoasă.
 REŢINEŢI ! Copiii mici de spaimă se ascund în cele mai dosite locuri (în dulap, sub pat, în
colţuri).
 Prin toate mijloacele disponibile încercaţi să stingeţi focul, mobilizînd vecinii.
 ATENŢIE ! Televizorul şi aparatele electrice care ard, nu se sting cu apă – se poate
produce o explozie.
 Păziţi-vă de temperaturi înalte, de fum dens, explozii ale aparatelor, utilajului, de surparea
clădirilor.
 Fumatul este foarte periculos la etajele superioare şi în subsoluri.

71
 Nu deschideţi geamurile şi uşile. Curentul de aer poate provoca răspîndirea focului.
 În clădirea arzînd mişcaţi-vă târâş (jos la podea temperatura este mai mică, mai puţin fum)
protejând căile respiratorii cu o pînză umedă.
 Se interzice de a folosi ascensorul (în blocurile înalte).
 Dacă a luat foc haina nu alergaţi, scoateţi haina sau lipiţi-vă de perete, rostogoliţi-vă pe
pămînt să stingeţi flacăra.
Persoanele afectate trebuie scoase din focar, de acordat primul ajutor medical, pe arsuri
aplicaţi un pansament steril. Solicitaţi serviciul 903.

3.2. ACCIDENTE CU DEGAJARE DE SUBSTANŢE RADIOACTIVE

Descoperirea energiei nucleare a creat multe facilităţi pentru activitatea omului în diferite
domenii ale ştiinţei. Cu toate acestea energia nucleară are şi aspectele sale negative. Folosirea ei
în crearea unor arme de distrugere în masă sau chiar şi în scopuri paşnice poate fi suficient de
periculoasă pentru sănătatea şi chiar viaţa oamenilor.
Acest tip de avarie are loc la instalaţia atomică sau în timpul transportării substanţelor
radioactive, însoţită de reziduurile radiaţiei, mai mult sau mai puţin periculoase pentru oameni şi
pentru mediul ambiant. Pe teritoriul Republicii Moldova, din fericire, nu sunt dislocate instalaţii
de arme nucleare şi în economia naţională nu se foloseşte energia produsă de SAE.
Însă în apropierea hotarelor ţării noastre există o serie de SAE, la care accidentele posibile
pot afecta şi teritoriul Republicii Moldova. De asemenea în ţară există peste 300 (340 în 1996) de
întreprinderi şi organizaţii care folosesc în activitatea lor radiaţia ionizantă.
Astfel, pericolul unei contaminări radioactive a teritoriului nostru este real, fapt confirmat de
avaria de la SAE Cernobîl din 26.04.1986, cînd au fost aruncate în atmosferă aproximativ 50
tone de combustibil nuclear sub formă de particule mici a radionuclizilor I-131, Pl-239, Cs-137,
Str-90.
Condiţiile meteorologice au contribuit la contaminarea teritoriului Scandinavei, Poloniei,
Germaniei, Austriei, Italiei, Rusiei, Ţărilor Baltice, Ucrainei, Bielorusei, Moldovei, României.
Contaminarea s-a produs sub formă de pete. Nivelul cel mai ridicat al depunerilor radioactive s-a
înregistrat în zonele joase (văi, lunci, vîlcele).

Măsuri de protecţie în caz de contaminare radioactivă

acţiunile pînă la SE
- Luaţi cunoştinţă de semnalele de alarmă şi măsurile de evacuare.

72
- Întotdeauna să aveţi la îndemână trusa cu obiecte de primă necesitate. Ea trebuie să
conţină: actele personale, medicamentele necesare, trusa medicală de prim ajutor,
radioreceptor, lanternă, pătură (în cazul evacuării), rezerve de produse şi apă potabilă (în caz
că va trebui să vă ascundeţi în adăpost).
- Planificaţi şi amenajaţi adăpostul în casa proprie, mai ales dacă locuiţi în apropierea
nemijlocită a instalaţiei atomice.
acţiunile în timpul SE
dacă sunteţi în încăpere:
 La recepţionarea semnalului despre pericolul contaminării radiative (semnalizarea
sirenelor, ceea ce înseamnă “Atenţie tuturor”) imediat includeţi radiodifuzoarele,
ascultaţi informaţia organelor Protecţiei Civile;
 Anunţaţi vecinii despre pericol;
 Nu intraţi în panică ! Timpul de deplasare a norului radiativ este suficient pentru a
întreprinde măsuri de protecţie;
 Îmbrăcaţi mijloacele de protecţie individuală (confecţionaţi măştile de tifon-vată);
 Dacă în apropiere nu este nici un edificiu antiradiv, purcedeţi la ermetizarea localului
(camerei, casei) unde vă aflaţi;
 Protejaţi produsele alimentare în pachete de polietilenă, vase, lăzi, frigidere, dulapuri.
Faceţi rezervă de apă în vase , sticle care se închid ermetic. Acoperiţi fîntînile cu capace
sau peliculă, în jur se presară lut;
 Pregătiţi preparate de iod. Folosiţi în primele 10 zile câte 0,125 gr de kaliu iodat sau 5-8
picături de iod de 5 % de 3 ori pe zi cu lapte, sucuri;
 Limitaţi la maximum aflarea pe teritoriu deschis, la ieşirea din încăperi folosiţi mijloacele
de protecţie a căilor respiratorii şi a pielii (trenciuri, haine închise, cizme, mănuşi, glugă
pe cap);
 La intrarea în local hainele de protecţie se scot şi se lasă în antreu, se şterg cu o cârpă
umedă;
 Nu părăsiţi localurile de adăpostire de cît la recomandarea organelor Protecţiei Civile;
 Ţineţi radiodifuzoarele deschise. Astfel puteţi recepţiona comunicatele Protecţiei Civile
(în scopul evitării informaţiei şi zvonurilor false);
 REŢINEŢI ! Radiaţia este fără miros, fără culoare, poate fi depistată numai de aparate
speciale şi specialişti competenţi;
 Dacă autorităţile vor da ordinul de a evacua localitatea, atunci luaţi cu dumneavoastră
radioreceptorul tranzistorizat, haine călduroase, toate medicamentele necesare, actele
personale şi banii.
73
Dacă nu sunteţi în încăpere:
■ Acoperiţi-vă cavitatea bucală şi cea nazală cu o basma (mai bine umedă), intraţi în
încăperea cea mai apropiată şi rămâneţi acolo, până ce se va da semnalul de retragere sau
ordinul de evacuare.
■ Ţineţi minte că automobilul nu asigură o protecţie bună.
Dacă sunteţi în automobil:
 Deconectaţi ventilaţia şi închideţi ferestrele;
 Ascultaţi radioul;
 Încercaţi să vă adăpostiţi în cea mai apropiată clădire.
În toate cazurile:
Dacă consideraţi că ati fost afectaţi de acţiunea sedimentelor radioactive atunci înainte
de a intra în clădire eliberaţi-vă de hainele murdare care se îmbracă pe deasupra. Apoi
faceţi un duş şi dacă este posibil schimbaţi hainele.

acţiunile după SE
 Urmaţi instrucţiunile autorităţilor şi a subdiviziunilor de salvare;
 Ajutaţi oamenii nimeriţi în situaţii complicate şi dacă e nevoie colaboraţi cu salvatorii;
 Dacă vă este permis să ieşiţi din clădire, nu vă atingeţi de obiecte, hrană sau apă, care posibil
sunt poluate de elementele radioactive.
Contaminarea terenului cu substanţe radioactive se caracterizează în dependenţă de puterea
dozei de iradiere, măsurată în Roentgen / oră. Fonul de radiaţie permis în Republica Moldova nu
trebuie să depăşească 25 Mc/h.

74
3.3. ACCIDENTE CU CONTAMINARE CHIMICĂ
sunt acele accidente care se pot produce în cadrul unei întreprinderi unde se fabrică, se utilizează,
depozitează, sau se transportă substanţe toxice ce constituie un pericol grav pentru mediul
ambiant şi pentru populaţie.
În cadrul acestui grup depistăm următoarele tipuri de accidente:
 accidente cu scurgerea de substanţe toxice în procesul de producţie, prelucrare, păstrare;
 accidente cu scurgerea de substanţe toxice în procesul transportării lor;
 formarea şi răspîndirea substanţelor toxice în procesul reacţiilor chimice declanşate de
accidente;
 accidente cu obuzele chimice.
În Republica Moldova există mai multe întreprinderi industriale ce folosesc SPT şi sunt
înregistrate ca obiecte periculoase chimic (OPC) cum ar fi: întreprinderi industriale chimice;
 întreprinderi cu frigidere ce folosesc amoniac (ind. alimentară);
 staţiile de iepurare a apei (clor);
 staţiile de cale ferată unde staţionează eşaloane cu SPT;
 depozitele şi bazele cu rezerve de chimicate toxice.
Astfel, pe teritoriul Republicii Moldova există întreprinderi industriale care folosesc aşa
substanţe toxice cum ar fi – amoniac, clor, clorură de H, brommetan, sulfură de H, etc.
substanţele puternic toxice sunt destul de periculoase în primul rînd prin capacitatea lor de a
pătrunde în organismul uman prin căile respiratorii, ţesuturile pielei, prin intermediul hranei şi
apei potabile, provocînd astfel intoxicări ale organismului.
În prezent în Republica Moldova există peste 200 (227) de întreprinderi chimic periculoase
unde sunt păstrate peste 2 300 tone de SPT, iar teritoriul republicii anual este tranzitat anual de
substanţe toxice. Folosirea diverselor substanţe toxice de-a lungul timpului a dus la o serie de
accidente, care s-au soldat cu pierderi umane şi materiale.

Anul Localitatea Tipul de Substanţa Morţi Intoxicaţi Evacuaţi

accident toxică
Chişinău,
01.1988 Scurgere amoniac 1 7 -
Comb. Carne
Rîbniţa,
07.1989 Explozie amoniac 3 15 +
Comb. Lactate
Străşeni, Aruncare în
04.1991 amoniac - 2 -
Comb. Frigorific aer

75
07.1992 Ungheni,St.Ferov Scurgere HCl – 5t - 60 -
60 tone
02.1993 Sângera Scurgere - - -
petrol
Aruncare în 7 Kg.
04.1993 Ialoveni - - +
aer Clorpicrină
Bălţi,
800 kg.
09.1995 Combinatul de Eliminare - - -
amoniac
Carne

Zguduitoare sunt şi accidentele de acest fel ce au avut loc şi în alte state:

Anul Ţara Tipul de accident Substanţa Morţi Intoxicaţi Evacuaţi
toxică
1939 România Explozie rezervor Clor - 600 -
1976 Italia Accident la reactor Erbicide - 500 730
1979 Canada Accident de tren Propan, clor - - 250 000
1979 România Accident la o cisternă Amoniac 27 175 -
Accident fabrică Izoclanat de
1984 India 3 598 100 000 200 000
pesticide metil
1984 Mexic Explozie rezervor Benzină 452 4 248 31 000
Trioxid de
1985 India Scurgere 1 350 100 000
sulf
Alcool
1987 China Accident eroare om 55 3 600 -
metilic
Bicarbonat
1988 China Contaminare apă - 15 400 -
de amoniu
1988 România Accident eroare om H2SO4 - - 400
1989 SUA Incendiu H2SO4 - - 16 000
Substanţe
1992 Haiti Explozie fabrică chimică 10 154 -
toxice
1992 Senegal Explozie rezervor Amoniac 100 400 -

Accidentele de ordin chimic contribuie la formarea zonelor poluate chimic. Aceste accidente
de cele mai multe ori sunt legate de situaţiile excepţionale cu caracter natural şi de alte accidente
tehnogene. În rezultatul unei avarii chimice SPT se răspîndesc pe teren, iar o altă parte din ele

76
formează un nor toxic ce este deplasat pe o anumită direcţie în dependenţă de direcţia curenţilor
de aer şi are un efect destul de negativ asupra vieţii oamenilor.
Această zonă a norului toxic poate cuprinde o regiune mai mică sau mai mare şi necesită
aplicarea unor măsuri urgente de salvare a oamenilor.
După gradul de pericol chimic obiectele economiei naţionale sunt divizate în 4 criterii, şi
anume:
I – cînd zona contaminată cuprinde mai mult de 75 000 de persoane;
II – pericolul intoxicării este cuprins între 40-75 000 de persoane;
III – cînd în zona contaminată nimeresc mai puţin de 40 000 de oameni;
IV – cînd contaminarea nu depăşeşte teritoriul de protecţie sanitară.
Protecţia Civilă are menirea de a planifica, organiza şi supraveghea realizarea unor măsuri
de protecţia antichimică a populaţiei şi mediului, de a lichida consecinţele unor asemenea avarii.
În urma unui accident chimic se realizează evacuarea populaţiei, măsuri pentru împiedicarea
răspîndirii norului toxic, degazarea locului de scurgere a substanţelor toxice cu sodă caustică, var
stins, etc.

Recomandări pentru populaţie în caz de contaminare chimică

 La recepţionarea semnalului despre pericolul contaminării chimice (un sunet de sirenă)
imediat includeţi radiodifuzoarele, ascultaţi informaţia organelor Protecţiei Civile.
 Nu intraţi în panică !

77
  Înştiinţaţi despre pericol vecinii. Ţineţi radio difuzoarele deschise, Rămîneţi în localurile
unde vă aflaţi. Ermetizaţi încăperea. Nu aprindeţi focul (concentraţia de substanţe poate
provoca explozie).
 Aplicaţi măsurile de protecţie individuală (măşti anti-gaz, mască de tifon-vată, prosoape).
 Dacă mirosul se păstrează sau este mai puternic ieşiţi din zona contaminată (la indicaţiile
organelor PC) perpendicular direcţiei vîntului, în mijloace de protecţie individuală.
 REŢINEŢI ! Norul toxic se extinde pe o distanţă mare, reţinându-se în spaţii închise,
scuaruri , vîlcele, rîpi, subterane.
 Ieşind din zona contaminată este necesar de petrecut curăţirea îmbrăcămintei (de scuturat
atent hainele, de curăţat încălţămintea).
 Dacă pe piele aţi observat picături de substanţe nocive, tamponaţi cu o cârpă sau cu o
hârtie picăturile (se interzice de şters, astfel se măreşte suprafaţa afectată) apoi spălaţi
locul cu apă;
 Dacă consideraţi, că aţi fost afectat de acţiunea unor substanţe toxice, faceţi un duş,
schimbaţi hainele şi consultaţi un medic imediat după semnalul de încetare a alarmei.
Considerăm de a aduce la cunoştinţă cele mai răspîndite substanţe toxice, şi anume:
 CLORUL – gaz galben, mai greu ca aerul, se acumulează în locuri joase. Evacuarea
se face perpendicular direcţiei vîntului, la etajele de sus, pe un loc ridicat. Căile respiratorii se
protejează cu o pînză îmbibată cu apă şi oţet.
 AMONIACUL – gaz fără culoare, mai uşor ca aerul. Evacuarea se face în locurile
mai joase, adăposturi, beciuri. Căile respiratorii se protejeajează cu o pînză îmbibată cu o
soluţie de 2 % de carbonat de sodiu.

78
 CAPITOLUL IV
SITUAŢII EXCEPŢIONALE CU CARACTER SOCIAL ȘI BIOLOGIC

Un studiu în domeniu clasifică situațiile excepționale cu caracter social în următoarele

categorii:

- Terorismul;
- Criminalitatea;
- Conflicte sociale;
- Conflicte militare;
- Consumul de droguri și alcool.
4.1. Terorismul – situație excepțională cu caracter social
Ne propunem să analizăm mai detaliat fenomenul terorismului, acesta fiind un flagel tot mai
frecvent apărut în ultima perioadă de timp în lume, finalizându-se cu pierderi materiale și umane
tot mai mari. De la început ar trebui să dăm o definiție a terorismului, pentru a înțelege mai bine
acest fenomen. Noţiunea de “terorism” a fost folosită pentru prima dată la cea de-a doua
Conferinţă de unificare a dreptului penal de la Bruxelles, din 1930, şi era definită
astfel: “Folosirea intenţionată a unor mijloace capabile să producă un pericol comun reprezintă
acte de terorism ce constau în crime împotriva vieţii, libertăţii şi integrităţii fizice a unor
persoane sau care sunt îndreptate contra proprietăţii private sau de stat”. O altă definiție
folosită de guvernul Statelor Unite ale Americii consideră ca: „Terorismul semnifică
amenințarea cu violență sau folosirea violenței în scopuri politice de către indivizi sau grupuri
cu intenția de a șoca sau consterna un grup țintă mai larg decât victimele imediate”.Sociologii
definesc terorismul ca fiind „o forma de strategie violenta, în scopul atingerii unor obiective
politice”. Între anii 1936 – 1981 un autor a scris 109 definiții ale terorismului formulate, de
atunci aparând încă alte zeci de definiții. Multe țări au încercat să delimiteze conceptual
propriile interese și valori, în acest sens apelând la propriile lor formule și definiții. Toate
formulările și definițiile au o pronunțată notă descriptivă și o tendință de generalizare care pot fi
aplicabile aproape oricărei forme de violență politică.
Terorismul mileniului trei este asemuit unui “război” nedeclarat, fără un duşman precis, fără o
confruntare şi fără linii de front clar marcate. El este condus de o masă amorfă de indivizi
fanatizaţi, care operează în grupuri mici ce ies la suprafaţă brusc, după o existenţă anonimă
normală, sinucigându-se şi omorând oameni nevinovaţi. Altceva era terorismul clasic care avea
ca ţinte reprezentanţi ai statului şi economiei şi îşi urmărea atingerea obiectivelor, evitând

79
asasinatul în masă. Un consens internațional privind definirea terorismului nu exista. În acest
context identificarea scopurilor și caracteristicilor terorismului ar fi mai utile.
Scopurile terorismului
Conform studiilor realizate de specialiștii români (Andreescu Anghel în lucrarea: Terorismul
– o problemă a secolului şi a mileniului, Pentru Patrie nr.12/2007 ) ai Universității Naţionale de
Apărare ”Carol I”, Catedra de Securitate şi Apărare Naţională „Complexitatea terorismului, a
formelor sale de manifestare, creşterea numărului grupărilor şi organizaţiilor teroriste,
diversitatea orientărilor acestora, presupune, implicit, o evoluţie corespunzătoare a scopurilor
urmărite. În principal, acestea ar putea fi grupate astfel:
a) Realizarea unor scopuri politice, cum ar fi: soluţionarea problemelor legate de supravieţuirea
şi afirmarea unor etnii sau naţionalităţi, determinarea unor schimbări radicale în viaţa politică a
unui stat, încetinirea sau stoparea unor procese politice, încordarea relaţiilor între state;

b) Atragerea atenţiei opiniei publice interne şi internaţionale asupra “ţelului nobil” urmărit,
asupra necesităţii soluţionării într-un mod a problemelor conflictuale dintr-o regiune, asupra unei
ideologii, asupra “nedreptăţilor şi persecuţiilor” la care este supus un grup social. De fapt, opinia
publică este principală forţă căreia i se adresează terorismul din punct de vedere propagandistic
şi psihologic. Sensibilizând chiar şi un segment redus al populaţiei, terorismul provoacă o
polarizare a societăţii;

c) Subminarea autorităţii regimurilor politice din unle ţări prin crearea unei stări de încordare
interrnă, de nesiguranţă şi incertitudine, de haos economic şi social. Toate acestea duc la
discreditarea conducerii politice şi economice, generează şi alimentează neîncrederea populaţiei
în competenţa organismelor menţionate;

d) Obligarea autorităţilor să satisfacă unele cereri vizînd: eliberarea unor membri ai grupărilor
sau organizaţiilor teroriste deţinuţi în închisori din diferite state, obţinerea unor mijloce
financiare, materiale ori de transport drept răscumpărare, obţinerea unor baze de retragere şi
ascundere, de cazare, pregătire etc. Unul dintre scenariile cele mai temute în ţările vestice este
obţinerea de arme neconvenţionale (chimice, biologice, nucleare) de către un grup nestatal, stat
instabil sau care are interesul să câştige din vânzarea lor cu orice preţ. Ei pot să-şi îmbrace
gigantica lor operaţiune de extorcare în religie, anti-globalizare, anti-Vest sau orice altă idee de
circulaţie, pentru a dezorienta opinia publică.

e) Intimidarea şi influenţarea poziţiei unor personalităţi, organisme sau guverne, în soluţionarea

unor probleme social-politice, economice, diplomatice etc;

80
f) Promovarea unor interese de grup: naţionale, religioase, etnice, ideologice, naţionaliste,
separatise, revigorarea unor organizaţii extremiste, fasciste sau cu tentă fanatică;

g) Răzbunarea faţă de unele personalităţi, organisme sau guverne, pentru prejudiciile aduse
organizaţiei sau grupării prin unele măsuri luate;

h) Realizarea unor scopuri militare: dezorganizarea conducerii la nivel strategic sau operativ,
diminuarea sau distrugerea parţială a potenţialului militar al adversarului, dezorganizarea
sistemului logistic, paralizarea sistemelor de comunicaţii şi telecomunicaţii; activităţi de
propagandă şi dezinformare, suprimarea sau răpirea uno personalităţi politice şi militare,
organizarea de revolte şi răscoale, a luptei de gherilă, organizarea evadării şi evacuării
prozonierilor etc;

i) Fanatismul religios - contrar percepţiei generale, fanatismul religios este numai rareori motivul
actelor teroriste. Această confuzie este întreţinută atât de tendinţa factorilor politici şi mass-
media de a pune etichete de extremism organizaţiilor teroriste, cât şi a grupurilor teroriste care îşi
asumă în mod fals motivaţii religioase pentru dezvoltarea propriei baze de susţinere.

Într-un posibil conflict, beligeranţii vor urmări obţinerea unei victorii rapide asupra adversarului,
prin distrugerea potenţialului militar, înlocuirea guvernelor ostice cu alte guverne, docile,
obiective ce ar putea fi realizate prin întrebuinţarea pe scară largă a elementelor terorist-
diversioniste, concomitent cu angajarea masivă a forţelor armate operaţionale.”

Tot aceeași sursă relatează despre formele de manifestare şi tipurile de terorism.

Astfel „În strânsă legătură cu scopurile urmărite de actul terorist se pot determina, după
diferite criterii, mai multe tipuri şi forme de manifestare a terorismului.

În funcţie de modalităţile de aducere la îndeplinire a scopului propus, terorismul poate fi direct

şi indirect.

a) Terorismul direct presupune ca acţiunea respectivă să vizeze direct şi nemijlocit scopul

propus. Este cazul când un şef de stat este asasinat în scopul înlocuirii cu un altul care să
promoveze anumite reforme aşteptate de gruparea teroristă;

b) Terorismul indirect este acel tip de acţiune prin care se comite doar un act ce reprezintă el
însuşi o infracţiune ce precede acţiunea teroristă propriu-zisă (ca de exemplu, procurarea de
materiale explozive pentru o grupare teroristă pentru a fi utilizate ulterior într-un atac).

81
În raport cu elementul psihologic care-i animă pe membrii organizaţiei teroriste şi mobilul
acestora, putem distinge: terorismul de drept comun, terorismul social, terorismul politic,
terorismul religios şi terorismul cultural.

a) Terorismul de drept comun reprezintă acel gen de terorism care cade sub incidenţa legii penale
ca o infracţiune obişnuită, dar la care metoda de execuţie este caracterizată de teroare. Pot fi
calificate drept acţiuni teroriste acele acţiuni care, deşi vizează scopuri particulare sau au drept
obiect un interes personal (de exemplu, obţinerea unor sume de bani pentru asigurarea protecţiei,
şantajul, practicile bandelor de tâlhari tip raket etc.), imprimă o stare de teroare victimelor, care
pot fi indivizi izolaţi, familii sau grupuri de persoane (comercianţi, turişti, transportatori ş.a.).

b) Terorismul social urmăreşte punerea în practică a unei ideologii sau doctrine sociale ori
economice, de regulă prin distrugerea sau schimbarea ordinii sociale a unei orânduiri. De obicei,
consecinţele se produc pe teritoriul unui stat, dar uneori pot influenţa anumite evoluţii din
teritoriile vecine.

c) Terorismul politic este caracterizat prin faptul că elementul subiectiv al infracţiunii este de
ordin politic, actul de teroare este îndreptat asupra statului, organelor sale sau reprezentanţilor
săi, împotriva organizării sale politice sau formei de stat.

Formele de manifestare ale terorismului politic sunt numeroase, pornind de la terorismul

exercitat de organizaţiile politice extremiste şi până la terorismul practicat de persoane influente,
grupuri de interese etc. Obiectivele terorismului politic vizează în principal cucerirea puterii
politice prin violenţă, opoziţia la imperialism, lupta pentru reforme sociale, lupta pentru putere şi
influenţă, lupta pentru imagine, lupta pentru identitate, crearea şi întreţinerea stării de haos.

În prezent, o mare parte din organizaţiile teroriste din întreaga lume poartă amprenta luptei
împotriva capitalismului. În realitate, este vorba de o luptă pentru putere sau pentru impunerea
unui anumit tip de putere.

d) Terorismul religios, reprezintă asocierea dintre religie şi terorism.

Încă din 1968, an considerat de referinţă pentru apariţia terorismului internaţional modern de
către specialiştii americani, acţionau 13 grupări teroriste cu motivaţii religioase, fără ca acţiunile
lor să fie incluse în sfera terorismului religios. În prezent, lucrurile au evoluat, circa 20% dintre
grupările teroriste care acţionează pe glob invocând motive religioase pentru acţiunile lor. Uneori
însă, o serie de importante organizaţii teroriste (de exemplu, Armata Republicană Irlandeză,
Organizaţia de Eliberare a Palestinei, Tigrii Tamil ş.a.) deşi au o componentă dominantă
religioasă, revendică aspecte de ordin politic şi social.
82
Drept cauză a terorismului religios şi etnic a fost dat de către analiştii economici, eşecul
economic din unele regiuni ale lumii. De asemenea, o serie de acte teroriste de natură religioasă
sunt comandate de lideri extremişti, apariţia acestora fiind strâns legată de nivelul de trai foarte
scăzut, existent în majoritatea statelor musulmane: Afganistan, Palestina, Irak, Iran etc.
Nemulţumirile din aceste state au fost exploatate şi folosite în scop personal de aşa-zişii lideri
religioşi. Radicalizarea nemulţumiţilor poate fi amplificată şi de izolarea politică, economică,
socială, informaţională şi poate conduce la reacţii violente din partea acestora, explicate prin
lipsa racordării lor la progresul civilizaţiei mondiale.

Terorismul religios vizează lumea întreagă, dar mai ales civilizaţia occidentală, cu leagănul ei
european şi configuraţia ei actuală de influenţă americană. Procesul de mondializare forţată,
efectele colaterale ale acesteia, creşterea sărăciei şi a gradului de insecuritate, concomitent cu
mărirea enormă a decalajelor între bogăţie şi sărăcie, între lumea bogată şi lumea săracă şi cu
explozia demografică, au determinat populaţia să-şi pună speranţele în miracolul credinţei.

e) Terorismul cultural vizează în principal distrugerea valorilor unui stat, care poate conduce la
pierderea identităţii naţionale a cetăţenilor acestuia.

Terorismul cultural nu este un mijloc de confruntare, ci unul de distrugere a sistemelor de valori.

El se desfăşoară în cadrul a ceea ce numim „cultură de piaţă“, care nu are nici o legătură cu
sistemele de valori ale lumii, cultura autentică. Terorismul cultural poate îmbrăca unele forme
cum sunt: pornografia, invadarea pieţei cu filme sau producţii care cultivă violenţa, egoismul,
lipsa de respect faţă de valorile proprii, distrugerea simbolurilor (ceea ce s-a încercat în atentatele
de la 11 septembrie) etc.

Având în vedere spaţiul în care se pun în practică acţiunile teroriste şi întinderea efectelor
create, putem califica terorismul ca fiind intern sau internaţional.

a) Terorismul intern (naţional) presupune că pregătirea, executarea şi consecinţele pe care le

produce se petrec între graniţele unei singure ţări.

Acest tip de terorism se manifestă cel mai adesea sub forma terorismului politic sau social, fiind
îndreptat împotriva organizării politice a unui stat, a formei sale sau reprezentanţilor săi (guvern,
partid politic, personalităţi etc.). Ceea ce se urmăreşte este destabilizarea ordinii publice prin
crearea unei stări de teamă în urma comiterii de atentate asupra vieţii, sănătăţii sau libertăţii
adversarilor.

83
b) Terorismul internaţional are loc în condiţiile când apare un element de extraneitate, respectiv
pregătirea, desfăşurarea unuia sau mai multor acte ori propagarea efectelor se realizează în cel
puţin două state.

În concepţia unor autori, terorismul poate fi internaţional „când urmăreşte să complice sau să
determine ruperea relaţiilor paşnice dintre state, să înlăture anumiţi oameni politici indezirabili
unor cercuri străine sau să influenţeze prin intimidare, politica internă sau externă a unui anumit
stat”.

Actele teroriste internaţionale sunt adesea pregătite într-un alt teritoriu decât acela unde acţiunea
trebuie să fie executată sau să-şi producă efectele. Alteori, chiar activităţile criminale se
prelungesc pe teritoriul mai multor state (de exemplu, deturnarea unui avion).

Conform Convenţiei Europene de la Strasbourg, din anul 1977, terorismul internaţional trebuie
analizat sub următoarele aspecte: naţionalitatea autorului sau complicilor infracţiunii,
naţionalitatea victimelor, teritoriul unde a fost pregătit, s-a acţionat sau şi-a produs efectele actul
terorist, teritoriul unde s-a refugiat autorul.

În afară de efectele ce se produc în general prin acte de terorism (distrugeri de bunuri,

suprimarea de vieţi omeneşti etc.), actele teroriste internaţionale pot crea o anumită stare de
neîncredere între state, ce poate avea consecinţe negative pentru relaţiile politico-economice
dintre acestea.

Analiza cazurilor de terorism internaţional a presupus necesitatea cunoaşterii atât a criteriului

formal cât şi a criteriului material al infracţiunii în dreptul internaţional, primul aspect constând
în posibilitatea de a urmări şi a judeca autorul unei infracţiuni, indiferent de locul unde aceasta a
fost comisă.

În ceea ce priveşte criteriul material, pentru ca o faptă să fie considerată infracţiune în dreptul
internaţional, trebuie să se constate existenţa următoarelor premise:

- săvârşirea infracţiunii se prelungeşte pe teritoriul mai multor state;

- bunul căruia i s-a adus atingere să prezinte o importanţă materială sau morală pentru
comunitatea internaţională;

- actul criminal să lezeze grav sentimentul de justiţie şi de respect datorat demnităţii umane sau
să tulbure conştiinţa umanităţii.

84
 În raport cu mijloacele utilizate de terorişti putem avea: terorism comis prin mijloace
tradiţionale, terorism electronic şi terorism nuclear, chimic şi biologic.

a) Terorism prin mijloace tradiţionale am putea denumi actele ce se comit prin utilizarea unor
metode şi mijloace frecvent folosite, respectiv: atacuri cu bombă, maşini capcană, explozii
declanşate de terorişti sinucigaşi, atentate asupra unor personalităţi etc.

b) Terorismul electronic presupune atacul împotriva sistemelor de calculatoare, prin intermediul

cărora se conduc aproape toate domeniile economice şi sociale: controlul traficului aerian şi al
altor mijloace de transport, coordonarea serviciului securităţii naţionale, coordonarea sistemului
bancar ş.a.

Obiectivul său este să altereze sau să distrugă informaţia, îndeosebi pe cea de valoare strategică.
Se acţionează anonim, imprevizibil.

Biroul Federal de Investigatii a oferit următoarea definiţie lucrativă:

“cyber-terorismul este atacul premeditat, motivat politic împotriva informaţiei, sistemelor

informatice, programelor informatice şi datelor, rezultând în violenţa împotriva ţintelor
noncombatante, de către grupări subnaţionale sau agenţi clandestini”.

Se constată că tot mai frecvent sunt atacate sistemele ce conţin secrete naţionale militare şi de
securitate în scopul furtului de date sau virusării, pentru a le face inutilizabile. Acest gen de
terorism a prins societatea contemporană nepregătită, doar câteva state având o legislaţie
adecvată combaterii fenomenului menţionat.

c) Terorismul chimic, biologic şi nuclear presupune utilizarea unor arme de distrugere în masă,
de genul celor menţionate.

Posibilul pericol pe care-l reprezintă un asemenea tip de terorism isterizează statele numai la
simpla bănuială că s-ar putea utiliza un asemenea mijloc. Avem exemplul recent al războiului din
Irak, când declanşarea conflictului a avut drept scuză o informaţie, care până la urmă s-a dovedit
a fi falsă, referitoare la existenţa pe teritoriul irakian a unor arme de distrugere în masă ce pot fi
utilizate în scopuri teroriste. De actualitate este diferendul S.U.A.- Iran, pe aceeaşi temă.

Folosirea unor astfel de arme ar putea afecta regiuni întinse, distrugerea unor oraşe întregi, ori
suprimarea unui mare număr de vieţi omeneşti.

În urma atacurilor teroriste din S.U.A., Comisia Europeană a discutat unele măsuri de protecţie
pentru a se putea face faţă ameninţării unui atac biologic îndreptat împotriva ţărilor membre ale

85
Uniunii Europene. La rândul său, O.N.U. a atras atenţia ţărilor membre că teroriştii ar putea
împrăştia în mod deliberat boli infecţioase specifice animalelor, în ţările Europei, pagubele
economice putând fi imense.”

Caracteristicile terorismului

Una din caracteristicile terorismului este folosirea panicii, dirijarea nemulțumirii publice
generate de starea de teroare pentru rezolvarea unor probleme politice. O altă caracteristică a
terorismului este obiectivul grupului terorist reprezentat prin crearea terorii. Teroarea fiind un
fenomen psihologic natural, terorismul reprezintă exploatarea conștientă a acesteia. Terorismul
poate fi înțeles și ca o tactică psihologică a cărei element esențial este frica, teama, victimele
teroriștilor fiind alese în mod special. Această stare de teamă colectivă puternică tulbură,
înspaimântă. De către terorism este afectat nu numai individul, dar și structura socială în
întregime. Ruptura psihologică între populație și putere se materializează în teroarea rezultată în
urma actului terorist. Pentru că acționează criminal și violent, teroriștii își înfăptuiesc planurile
prin acoperire și pe ascuns, în scopul evitării identificării lor. Astfel clandestinitatea este o altă
caracteristică a terorismului.

Folosirea amenințării cu violență este cea mai importantă caracteristică a terorismului. Aceasta
denotă natura criminală a terorismului. În acest sens actele teroriste nu sunt justificabile. Prin
urmare terorismul este violent, clandestin si criminal.

Faptul că se practică în grup este o altă caracteristică importantă a terorismului contemporan.

Grupările respective se constituie pe criterii subnaționale, excluzînd loialitatea față de stat sau
națiune. Aceste grupări, de regulă, sunt alcătuite din reprezentanții minorităților sociale,
naționale, care acționează de sinestătător, aparte de stat, națiune. Dar ele totuși au nevoie de
sprijin logistic și financiar, adăposturi, baze de pregătire, recrutatrea noilor membri. Aceste
necesități le oferă simpatizanții acestor formații, care au aceleași scopuri politice.
Altă caracteristică periculoasă a terorismului postmodern este fenomenul kamikaze, care a
luat o amploare deosebită în rândul grupărilor teroriste islamiste. Acest mod de operare este
aproape imposibil de împiedicat, provoacă victime şi daune materiale, atingându-şi ţinta aproape
în mod garantat, şansele de apărare fiind nule. Terorismul, de asemenea, implică atacuri asupra
unei ținte întâmplatoare și simbolice, inclusiv împotriva civililor. Victimele sunt alese în mod
arbitrar, tocmai în ideea propagării fricii și teroarei. Astfel, terorismul reprezinta un pericol real,
o amenintare, greu de înteles și definit, imprevizibilă, neașteptată, cu efecte negative, de blocare
a actiunii raționale. Dacă este să ne referim la militari, ei văd în general în terrorism un aspect al
conflictului de intensitate mică. Din acest punct de vedere, forțele armate își îndreaptă atenția
86
asupra statelor sponsor – din perspectiva strategică, iar asupra actelor de terrorism – din
perspectiva tactică.

Dar începând cu Vietnamul și continuînd cu Afganistanul și altele, a apărut ideea de a privi

terorismul altfel, și anume, ca o nouă formă de purtare a războiului.
Cu toate că factorii de stres ai terorismului sunt mai mici decât ai unui război clasic, totuși ei
produc impact asupra victimelor directe, cât și asupra martorilor pasivi la aceste evenimente,
deseori tragice. Stresul se creează datorită șocului produs de aceste evenimente.

Dar cum ar trebui să acționăm pentru a combate acest flagel? În viziunea unor specialiști din
domeniu pentru acțiunile antiteroriste eficiente este necesar de a coordona două direcții
acționale diferite și anume:
 lansarea de acțiuni polițienești – și paramilitare de anvergură care să împiedice diseminarea
violenței și să asigure destructurarea fracțiunilor extremist-teroriste active, iar pe de altă
parte,
 lansarea unor mesaje politice clare dublate de proiectare a unei campanii psihologice de
anvergură care să permită obținerea sprijinului popular în lupta contra terorismului.
4.2. Situații excepționale cu caracter biologic
Situațiile excepționale biologice sunt reprezentate de epidemii, invazii de insecte şi foamete.

Epidemiile sunt caracterizate prin îmbolnavirea în masa ale populatiei, datorită unor agenti
patogeni cum sunt virușii, rickettsiile, bacteriile, fungii si protozoarele. Cele mai grave maladii
sunt transmise de agenți purtători precum țânțarii ( malaria, febra galbenă), musca țețe( boala
somnului), puricii, păduchii(tifosul exantematic).

Epidemiile de mari proporții poartă denumirea de pandemii, au generat milioane de victime, mai
ales în Evul Mediu (ciuma bubonică, spre ex. , în Europa). În prezent se manifestă maladia SIDA
(Sindromul Imunodeficientei Dobândite), determinată de virusul HIV, cu transmitere sexuala ă
sau prin transfuzii de sânge.

Epidemiile sunt favorizate de sărăcie, lipsa de igienă, infectarea apei, aglomerarea gunoaielor
menajere, înmulțirea șobolanilor și a câinilor comunitari. Calamitățile naturale, cum sunt
inundațiile sau cutremurele puternice, sunt însotite de pericolul declanșării unor epidemii.

Măsurile preventive cuprind vaccinarea și educarea populației, pastrarea igienei în școală și în

familie, izolarea focarelor de declanșare a epidemiilor, combaterea agenților purtători.

87
Invaziile de insecte, în special lacuste, produc pagube mari agriculturii, îndeosebi în Africa,
Asia, estul Europei și în America de Nord. Combaterea lacustelor se realizează prin diferite
metode, cum ar fi distrugerea ouălor, utilizarea insecticidelor și a unor capcane pentru
distrugerea nimfelor de lacuste.

CAPITOLUL V. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN CAZ DE SITUATII

EXCEPTIONALE SI ACCIDENTE

Deoarece traumatismele pot apărea oriunde, acasă, pe stradă, în caz de avarii și calamități, la
locul de muncă sau în vacanță, cunoașterea și aplicarea unor măsuri și proceduri de prim ajutor
la locul accidentului, ar putea reduce consecințele și chiar salva viața oamenilor.
În acest capitol ne propunem să analizăm (descriem) unele principii și reguli de acordare a
primului ajutor.

Principiile generale de acordare a primului ajutor

Este un complex de cele mai simple proceduri medicale efectuate la locul accidentului, sub
formă de autoajutor, sau ajutor reciproc, la fel de participantii la procesele de salvare cu
folosirea echipamentului standard și celui improvizat. Scopul principal este salvarea vieții
omului, eliminarea factorului de agresiune și evacuarea rapidă sinistratului din zona
afectată.Termenul optimal de acordare a primului ajutor medical e până la 30 min., după
primirea traumei, și până la 10 min. în caz de otrăvire.

Reanimarea

Reanimarea - reprezintă restabilirea funcțiilor vitale a organizmului în primul rând a respirației

și circulației sangvine. Posibilitatea reanimării este bazată pe aceea, că decesul niciodată nu
survine momentan, eal este precedat de o stare preterminală. Modificările ce au loc în organizm
în caz de deces nu sunt ireversibile deodată, și la acordarea ajutorului de urgență ele pot fi
restabilite complect. In starea terminală se determinaă două stadii - agonia si moartea clinica.

Agonia - se caracterizeaza prin obnubilare, dereglare acută a activității cerebrale, căderea

tensiunii arteriale, dereglări de respiratie, lipsa pulsului. Tegumentele sinistratului sunt reci,
palide sau de culoare cianotică. După agonie survine moartea clinică.

88
Moartea clinica - lipsa semnelor principale de viață - a respirației și bătăilor inimii. Durata ei
este de 3-5 minute. Acest timp este necesar de folosit pentru reanimare. După survenirea morții
biologice reanimarea nu are efect.

Semnele de viata:

1. Prezenta pulsului pe artera carotidă.

2. Prezenta respirației desinestătătoare. Se determină după miscarea cutiei toracice. Reactia

pupilei la lumină.
3. Dacă ochiul deschis de acoperit cu palma, apoi de înlaturat brusc, pupila s-ar contracta.

Este necesar de cunoscut nu numai reguli de acordare a primului ajutor medical în diferite situații
dar și ceea ce nu trebuie de efectuat pentru a nu trauma starea sinistratului.

Nu se permite!!!

- De a muta sinistratul în alt loc dacă nu este pericol de foc, dărâmare a clădirii, dacă nu necesită
respiratia artificială și asistență medicală urgentă. Aplicând pansament sau șsina nu pricinuiți
dureri suplimentare ceia ce ar înrautăți starea pacientului.
89
- De a repune la loc organele ieșite în urma traumatizmului cutiei toracice și mai ales
a abdomenului;
- De a da apă sau medicamente per-os sinistratului fără cunoștință;

- De a se atinge de plagă cu miinile sau alte obiecte nesterile;

- De a elimina corpii străini din plagile abdomenului, cutiei toracice sau craniului. Lasati-le pe
loc chiar dacă ele sunt mari și ușor de îndepărtat. In caz de înlăturare poate să se înceapă
hemoragie sau alte complicații. Până la sosirea asistenței de urgență acoperiti-le cu material de
pansament și usor bandajate;

- De a lăsa pe spate pacientul fără cunostință, mai ales în caz de vomă sau grețuri. În dependență
de starea lui este necesar de a-l întoarce pe o parte sau a da numai capul pe o parte;

- De a scoate hainele și încalțămintea sinistratului în stare gravă, este necesar numai de rupt sau
de tăiat hainele.

- Nu se permite sinistratului de a privi plăgile sale. Acordați ajutor liniștit, calm și încrezut,
linistiți și calmați sinistratul;

- A scoate sinistratul din foc, apă sau clădirea ce se dărâmă fără a lua măsuri de protecție
individuale. Dacă trebuie de acordat asistență medicală de urgență, uitați-vă dacă nu sunt
pericole de dărâmare, incendiu, explozie.

Straduiti-vă să vă protejați pe sine și pe sinistrat. Țineți-l la cald. Folosiți toate posibilitațile de a-

l încălzi, în caz de lipsă de cearșafuri și termofoare, folosiți sticle cu apă caldă, pietre încălzite la
foc. Dacă nu sunt afectate organele cavității abdominale a sinistratului și el este în cunoștință,
dați-i cât mai mult lichid, mai ales apă cu adaos de sare (1 linguriță) la un litru de apă. În caz de
lezare a organelor interne în loc de apă trebuie de aplicat pe limbă doar un tifon umezit bine.

Stabilirea criteriilor și pregatirea pacientului pentru reanimare

1. Se încearcă stabilirea contactului cu pacientul. Întrebăm, dacă ne aude. Dacă

răspunde - întrebăm cum se simte și ce s-a întâmplat.

2. Dacă nu răspunde - îl întoarcem cu fata în sus, pentru a verifica respirația. Respirația

se ascultaă timp de 10-15 secunde, cu urechea apropiată de gura si nasul bolnavului.
Fata salvatorului trebuie să privească spre picioarele sinistratului, pentru a putea
90
 observa dacă se miscă pieptul lui. Salvatorul trebuie să privească, să asculte și să simtă
prezența respirației. Dacă respirația nu este prezentă - se dă capul sinistratului spre
spate, maximal și neforțat (!). Acest lucru nu se face, dacă suspectăm fractura coloanei
vertebrale în regiunea gâtului.

3. Deschidem gura sinistratului și privim pentru a vedea dacă nu sunt acolo corpi
străini, mase vomitive, etc. Dacă observăm ceva - curățim gura cu degetul învelit în
tifon.

4. Apucăm mandibula (bărbia) pacientului, o deschidem și o ridicăm în sus (dinții de

jos să fie înaintea dinților de sus).

5. Facem o respirație de control, pentru a verifica permeabilitatea (accesibilitatea)

căilor respiratorii interne. Pentru aceasta, facem o inspirație adâncă, reținem pe câteva
secunde aerul și în acest timp cuprindem ermetic gura pacientului și facem o expirație
deplină în plămânii lui. În acest timp, cu o mîină ținem mandibula iar cu alta acoperim
nasul pacientului, ca să nu iasă aerul prin nas. În scopul respectării igienei personale -
înainte de a face respirația de control - punem pe gura pacientului o bucată de tifon sau
o băsmăluță de buzunar curată.

Dacă aerul a trecut ușor - mai departe controlăm pulsul. Dacă aerul nu trece - probabil căile
respiratorii sunt obturate și este necesară dezobturarea lor.

Pentru a verifica prezența pulsului - aplicăm 2 degete lateral la gât (vezi desenul) si timp de 10-
15 secunde încercăm să stabilim prezența și caracteristica pulsului. (Pentru antrenament - este
foarte folositor să stabiliți cum este pulsul la D-voastră la gât). Dacă pulsul lipsește - trebuie să
facem masajul indirect al inimii, sau cu alte cuvinte - să facem reanimarea propriu-zisă.

91
 Metodele de reanimare; Respirația artificială

Sinistratul trebuie să fie culcat pe spate, pe o suprafață dură și netedă. Capul se dă maximal
înapoi (spre spate) pentru deschiderea căilor respiratorii, cu degetele se apucă de marginea
mandibulei și se trage în așa mod ca dinții inferiori să fie înaintea celor superiori. Sub partea
superioară a corpului este necesar de a pune un rulon de haine sau mîina sinistratului sub gât.

Se controlează poziția limbii, la necesitate se curăță cavitatea bucală și nasul de corpi străini,
resturi de mâncare sau mase vomitive, nisip. Dacă căile respiratorii sunt libere, iar respirația
lipsește, se începe respirația artificială prin metoda "gură-în-gură" sau "gură-în-nas".

Pe gura sinistratului se pune o bucată de tifon umezită, se face o inspirație profundă, se aplică
ermetic gura salvatorului pe gura sinistratului (nasul sinistratului este ermetic strâns cu degetele)
și se face o expirație profundă. După aceasta, imediat capul se ferește într-o parte, ca aerul să
poată ieși liber înapoi din plămânii sinistratului. În caz de traumatizare a maxilarelor, și pentru a
nu pierde prea mult timp dacă sunt încleștați mușchii mandibulei, se recomandă efectuarea
respirației artificiale gură-în-nas și se fixează strâns gura. Dacă cutia toracică a sinistratului s-a
ridicat, s-a mărit în volum, atunci inspirația a fost efectuata
corect și caile respiratorii sunt libere. În asemenea caz, de
efectuat repede încă 2 inspirații. În continuare, dacă se
indeplineste numai respirația artificială fără de masajul
indirect al inimii, respirațiile trebuie făcute câte 1 peste pauze
de 5-8 secunde, cu frecvența medie de 12-18 respirații pe
minut.

La copii inspirațiile se efectuează simultan în nas și gură cu frecvența de 20 respirații pe minut,

însă volumul aerului expirat nu trebuie să fie prea mare, ca să nu traumăm plămânii. Pentru
fiecare vîrstă se recomandă anumite criterii de masurare a aerului expirat în plămânii copilului
sinistrat: în primul an de viață se va sufla numai cantitatea de aer, care poate maximal să încapă

92
în gura salvatorului; la 2-3 ani - o expirație, dar fără de inspirație profundă; la 5-8 ani - jumătate
din expirația pentru maturi. La copiii mici pînă la 2 ani este necesar de a controla capul să nu fie
dat prea tare înapoi.

Dacă la efectuarea respirației de control aerul nu trece, verificăm poziția capului și repetăm
încercarea. Dacă nu ne reușește - posibil căile respiratorii sunt obturate.

Eliberarea cailor respiratorii

Dacă căile respiratorii sunt obturate este necesar de evacuat din cavitatea bucală corpii străini.
Pentru aceasta capul sinistratului trebuie pus pe o parte și deplasat în posterior. Cu ajutorul a 2
degete controlați cavitatea bucală, fiind atenți să nu împingeți corpul străin mai departe în
laringe. După această procedură controlăm din nou respirația. Dacă aerul nu trece, trebuie de
efectuat "manevra Heimlik": incălecam pe sinistrat la nivelul șoldurilor, amplasăm ambele maini
pe centrul abdomenului și facem 4-5 apăsări puternice spre cutia toracică, spre diafragmă -
(inainte și în jos - sub unghi de 45 de grade), pentru a forța aerul din plămini să iasă și să scoată
corpul străin, ce obturează căile respiratorii. După dezobturarea reușită - facem respirație
artificială, dacă pacientul nu respiră desinestătător.

Masajul indirect al inimii

După primele 2 respirații artificiale este necesar de a controla dacă este prezentă circulația
sangvină - pulsul. În caz de lipsă a pulsului la artera carotidă (la gât - lateral) imediat trebuie de
efectuat masajul închis al inimii. Trebuie să vă situați din partea laterală a pacientului. Dacă
sunteți în genunchi, trebuie să fiți cât mai aproape de pacient. Pipăind partea de sus a
abdomenului, trebuie de găsit repede arcul costal. De la el, pe linia centrală a corpului, cu 2
degete mai sus, pe osul stern, amplasați baza palmei unei mîini așa ca degetele să nu se atingă de
cutia toracică, deasupra ei puneți cealaltă mîină și încrucișați degetele.

Acesta este locul corect unde se vor face compresiile cardiace externe, la adâncimea de 4-5 cm
(la maturi).

93
Umerii trebuie să fie deasupra sinistratului iar mîinile - perpendicular pe corpul lui. Neîndoind
mîinile în coate, apăsați pe cutia toracică. Manipulația trebuie efectuată ritmic și lent, dar nu
brusc. Pentru a aprecia viteza de comprimare, numărați apăsările. Dacă facem numai masajul
indirect al inimii, frecvența compresiilor trebuie să fie de 80 - 100 apăsări pe minut. Pentru
restabilirea funcției cardiace, deseori este suficientă o lovitură precordială (în locul unde trebuie
să se facă compresiile la masajul indirect al inimii). Pentru aceasta palma unei mîini se situează
pe 1/3 inferioară a sternului și se aplică peste ea o lovitură scurtă și bruscă cu pumnul celeilalte
mîini. Se controlează pulsul pe artera carotidă și în caz de lipsă, se trece la masajul indirect al
inimii.

Este necesar de a fi foarte precauți la copii și pacienții în vîrstă, deoarece oasele sunt mai slabe,
mai sensibile și pot avea loc fracturi de coaste sau stern.

Masajul inimii la copii (în dependență de vîrstă) se efectuează cu o putere mai mică și la o
adancitură mai mică.

La copiii pînă la 1 an - se face cu 2 degete (arătător și mijlociu), sau cu degetele mari ale ambelor
mîini, cu frecvența de 140/minut la adancimea de 1,5 - 2 cm; la copiii de 2 ani - la adancimea
2,5 cm. La copiii de 5-8 ani, compresiile se fac cu palma unei singure mîini, frecvența 100-
120/minut la adancimea 3 - 3,5cm. După10 ani - se pot folosi regulile pentru maturi, dar se ia în
considerație constituția (marimea corpului) copilului sinistrat.

Atunci, cînd oprirea respirației este însoțită și de oprirea inimii, se face concomitent și respirația
artificială și masajul indirect al inimii.

În acest caz, consecutivitatea procedurilor este următoarea:

-se pregătește pacientul pentru reanimare;

94
- se verifică prezența respirației și a pulsului;

- se face o respirație artificială de control;

- se fac 2 respirații artificiale, urmate imediat de - 15 compresii cardiace externe;

- peste fiecare 1-2 minute de reanimare se face o scurtă pauză pentru a verifica dacă s-au
restabilit respirația și bătăile inimii.

În caz de restabilire a unei funcții - se continuă reanimarea pentru restabilirea celeilalte. În

caz de insucces - reanimarea se face pînă la 30 minute, după care se oprește. La copiii mici,
raportul dintre respirații și compresii este: la 1 an 1:3și la 5 ani 1:5 sau 1:6. De la 10 ani în sus
este 2:15, ca la maturi.

Eficacitatea metodelor de reanimare se determină pe baza apariției pulsului pe arterele mari,

îngustarea pupilelor, apariția reactiei la lumină, restabilirea respirației desinestătătoare,
schimbarea culorii tegumentelor. În caz de reanimare cu succes, pacientul poate fi încă fără
cunostință, trebuie culcat pe o parte pentru prevenirea asfixiei cu limba proprie sau cu mase
vomitive posibile. Despre "căderea limbii" ne informează dereglarea bruscă a respirației, ce se
aude ca un sforăit în timpul inspirației.

Primul ajutor in caz de traumatizme. Pansamente

Plaga - este dereglarea integrității țesuturilor cutanate și mucoaselor ca rezultat al unei acțiuni
mecanice. În dependență de mecanismul traumei și caracterul obiectului traumatizant deosebim
urmatoarele tipuri de plăgi (răni): tăiate, împunse, zdrobite, mușcate, cauterizate, prin arma de
foc. La fel ele pot fi penetrante (cu pătrundere în cavități) și nepenetrante. Pot penetra în
cavitatea abdominală, toracală sau alte cavități, cu lezarea sau fără lezarea organelor interne și a
oaselor. Plăgile sunt periculoase prin dereglări anatomice importante cît și prin infectare
secundară, înpuroiere. .
Simptoamele rănii: durere, plagă, hemoragie. În caz de acordare a primului ajutor medical este
necesar de a cunoaște, că orice rană în afară de cele operatorii, indiferent de ce obiect a fost
produsă, este predispusă spre infectare cu microbii ce patrund cu obiectul traumatizant, cu
resturi de haine, pamânt, aer, la atingerea cu mîinile murdare, cu dezvoltarea ulterioară a
procesului inflamator, posibil a tetanosului sau gangrenei gazoase, etc.

95
Reieșind din cele expuse mai sus, este necesar cît mai repede de aplicat pe rană pansamente
sterile, ceea ce o va proteja de infectare și va stopa în cele mai multe cazuri hemoragia. Pînă la
aplicarea pansamentului, pielea în jurul plăgii trebuie prelucrată cu soluție de iod, spirt, sau
rachiu. Aceasta va preveni nimerirea microbilor din mediu. Pentru a avea acces la rană, hainele
și încălțămintea trebuie scoase, iar în caz de necesitate deosebită - taiate. Iar restul de haine și
alte obiecte din plagătrebuie cu atenție de extras, neatingîndu-vă de plagă. Dacă corpii străini
sânt adânc implantați în plagă, ei nu trebuie scoși, deoarece se poate provoca sau intensifica
hemoragia ce poate duce la apariția stării de șoc și la decesul sinistratului.

Materialele de prim ajutor necesare în cazul plăgilor sunt:

•comprese sterile, vată, feşe, leucoplast;

• alcool sanitar, tinctură de iod sau metosept;

• apă oxigenată sau tablete de perogen (10 tablete/200 ml apă);

 soluţie de cloramină (4 tablete/1l de apă);

 soluţie de permanganat de potasiu;
 rivanol;
 tinctură de iod;
 apă fiartă 30 de minute şi răcită;
 medicamente care combat durerea: algocalmin, antinevralgic etc.

Pentru pansament trebuie de folosit material steril,

tifon, vată, pachete speciale pentru pansament, ce
trebuie să fie în trusa medicală casnică sau în trusa din
automobil. Pentru un pansament corect, în timpul
desfacerii pachetului steril, nu vă atingeți cu mîinile de
pernuța specială, care se va aplica imediat pe rană. Cu restul tifonului se face bandaj de susținere
sau bandaj compresiv - totodata și pentru a opri hemoragia. În caz de lipsă a pachetului, pe plagă
se aplică câteva salfete sterile și apoi vata și tifonul. Dacă lipsesc materialele sterile pot fi
folosite diferite materiale curate (e bine să fie călcate cu un fier de călcat rufe).

96
Reguli privind primul pansament

Având în vedere că de primul pansament depinde evoluţia ulterioară a plăgii, trebuie să se

respecte următoarele reguli:

• Plaga nu trebuie pansată cu orice și oricum! Plaga este o poartă largă deschisă microbilor
patogeni şi nu este permis să contribuim şi noi la infectarea ei.

• O hemoragie importantă nu trebuie neglijată pe motivul că trebuie să fie pregătite mai întâi
cele necesare pentru pansat. În caz că sângele ţâşneşte din plagă sau se scurge într-o cantitate
apreciabilă, primul ajutor se va adresa imediat hemoragiei.

• Corpii străini care nu pot fi înlăturaţi cu apă oxigenată (de exemplu, o aşchie înfiptă, un cuţit
înfipt în rană etc.) se lasă pe loc, din cauza pericolului de sângerare.

• O plagă nu va fi ştearsă cu comprese. Trebuie să se procedeze rapid şi cu blândeţe, fără gesturi

dezordonate şi inutile.

• Pe rana proaspată nu se vor aplica substanţe grase, de tipul alifiilor sulfamidate sau al alifiilor
cu antibiotice. Grăsimile împiedică drenajul secreţiilor din plagă, anihilând acţiunea absorbantă a
pansamentului. Substanţele grase se folosesc mai târziu, când plaga se usucă şi pansamentul
tinde să se lipească.

• Mâinile trebuie spălate cu apa şi săpun înainte de acordarea primului ajutor.

• Nu trebuie să se tuşească sau să se respire deasupra unei plăgi.

• Nu trebuie atinse plaga sau partea bandajului care va veni în contact cu plaga.

• Plaga trebuie acoperită cât mai rapid cu un pansament steril sau măcar cu unul care este curat.
• Imediat după acordarea primului ajutor, mâinile sau alte părţi ale corpului care au venit în
contact cu plaga trebuie bine spălate, pentru a evita propria infectare.

Cea mai numeroasă grupă de traume în rezultatul calamităților, accidentelor, o constituie

fracturile. În dependență de linia fracturii, deosebim: fracturi transversale, oblice, longitudinale,
în spirală.

97
Fracturi

Cum recunoastem o fractură?

Primul indicator este durerea care crește în intensitate în momentul palpării sau deplasării. De
multe ori, pacientul este în imposibilitatea de a folosi membrul afectat. Unele semne sunt însă
vizibile: deformarea regiunii afectate, edemul și chiar creșterea temperaturii locale. Toate cele
enumerate pot fi însă semne și pentru alte tipuri de traumatisme. Ceea ce certifică existența unei
fracturi este mobilitatea anormală a osului, perceperea unor excrescente anormale la palpare,
imposibilitatea folosirii conștiente a membrului afectat sau întreruperea vizibilă a continuității
osoase.

Primul ajutor în dependență de tipul fracturii

1. Fracturile oaselor craniului des sunt însoțite de traume

cerebrale. Sinistratul adeseori este fără cunoștință, deaceea
este necesar de a fi foarte precauți. Pacientul se culcă cu
fața în jos, sub cap se aplică un colac din vată și tifon sau orice alt colac moale improvizat.

2. La afectarea maxilei sau mandibulei, se aplică fixarea cu pansament "praștie". Dacă dinții nu
se apropie, se aplică o bucată de scândurică între dinți și apoi se fixează. Pentru evitarea
decăderii limbii, capul se dă pe o parte sau limba se fixează.

3. În caz de fractură a claviculei, pe umeri se aplică 2 inele din vată și tifon, și se unesc între ele
la spate. Mîina se atarnă pe o basma. Pacientul trebuie transportat în poziție șezindă, puțin lăsat
pe spate. Nu se recomandă aplecarea înainte (la așezarea în transport) deoarece aceasta poate
duce la deplasarea fragmentelor osoase.

4. În caz de fractură a coastelor - pe torace, la expirație, se aplică un bandaj strâns sau se

strânge cu un cearșaf cutia toracică și se fixează sau se coase. Dacă la sinistrat este pneumotorax
deschis, mai întîi se aplică pansament steril ermetizant (cu supapă de ieșire) cu o mușama sterilă
și se fixează cu bandaj. Transportarea se face în poziție semișezindă.

În caz de fractură a oaselor bazinului - sinistratul se culcă pe o suprafață dură, sub genunchi se
aplicăo cuvertură sau o plapumă facută val, în așa mod ca genunchii să fie îndoiți și picioarele
date în părți. În așa poziție picioarele și tot corpul se fixează (cu tifon sau curele) de scandură
dură.

98
 6. Fractura coloanei vertebrale - este una din cele mai grave
leziuni. Soarta sinistratului în asemenea cazuri depinde mult de
corectitudinea acordării primului ajutor și a imobilizării de
transportare. Nu trebuie fără de necesitate de a palpa, mișca sau
ridica capul și corpul sinistratului. Inițial este necesar de
administrat analgetice, apoi de culcat pacientul pe o suprafață dură
și de-l bandajat de ea. În lipsa suprafeței dure, pacientul se va culca cu fața în jos pe brancardă
moale și sub cap și umeri se pune o plapumă. Este necesar de reținut, că asemenea bolnavi nu
suportă schimbarea obișnuită de pe pamînt pe scandură. Acest lucru se face în cîteva mișcări
precise și concomitente: în cazul schimbării poziției: tot corpul pacientului se întoarce
concomitent pe o parte, la spatele pacientului se pune scândura (sau în față se pune brancarda) și
apoi se rostogolește foarte încet pacientul cu tot cu scut.

În cazul cînd pacientul esteîn poziția necesară: el se ridică concomitent (tot corpul) la o înălțime
de 20- 30 cm de la pamînt și altă persoană pune sub el scutul sau brancarda, după care sinistratul
se lasă în jos. Cel mai important lucru în momentul schimbării este să nu se permită deplasarea
(mișcarea) nici cît de mică a oaselor în locul fracturii. În caz de nerespectare a acestei reguli
poate avea (în cel mai "bun" caz) paralizia mîinilor sau picioarelor sau moartea spontană a
pacientului.

7. În caz de fractură deschisă a degetelor sau oaselor mîinii - la necesitate se aplică pansament
steril, sub degete se aplică un val mic de tifon sau improvizat, pentru ca degetele să fie îndoite și
după aceasta toată mîina se fixează pe o scandură, atela standard sau improvizată. Mîina în
momentul transportării trebuie să fie îndoită în articulația cotului sub unghi drept și fixată cu
tifon sau cu un cornișor triunghiular.

8.În caz de fractură a antebrațului, atela se fixează de la degete pînă la articulația cotului. În caz
de lipsă a atelei, mîina se indoaie sub unghi drept la cot, cu degetele spre abdomen și se fixează
cu tifon lipită de corp sau se atârnă cu un cornișor triunghiular.

9. Fracturile femurului, mai ales cele deschise, sunt însoțite de hemoragii și pot repede duce la
apariția șocului traumatic. Pentru acordarea ajutorului, trebuie de oprit hemoragia, de administrat
analgetice, de aplicat pe rană un pansament steril și după aceasta, pe ambele părți laterale ale
osului femural se aplică atele standarde sau improvizate (pe partea din afară - pînă la fosa
axilară) și se fixează de corp cu tifon, curele, pânză, pentru a asigura nemișcarea totală a

99
piciorului. În regiunea fosei axilare, regiunea înghinală și la proeminentele osoase, se aplică
pernuțe moi de vată cu tifon pentru a nu leza țesuturile moi în timpul imobilizării și transportării.

10. În caz de fractură a gambei (osul mai jos de

genunchi), trebuie de asigurat imobilizarea în
articulația labei piciorului și a genunchiului.
Pentru aceasta se folosesc atele, care se fixează lateral din ambele părți, de la laba piciorului pînă
la partea (1/3) de sus a femurului.

11. În caz de fractură a oaselor labei piciorului, pentru imobilizare se folosesc 3 atele - 2 a câte
50 cm, care se fixează bilateral de osul gambei și o bucată de scandură, ce se fixează pe talpa
fracturată. După aceasta, în poziția normală a tălpii se fixeaza cu tifon.

Acordarea ajutorului în caz de sindrom de strivire îndelungată

Traumele mecanice în caz de cutremur de pamînt, explozii, accidente, alunecări de teren, etc.,
pot avea urmări specifice, cînd o parte de sinistrați pot să ramînă striviți (parțial) de diferite
obiecte grele (lemn, beton, pamînt) pentru diferite durate de timp, pînă la sosirea salvatorilor și a
tehnicii necesare. În toate aceste cazuri, eliberarea nechibzuită a sinistratului de sub strivire,
poate duce la înrăutățirea bruscă a stării sinistratului (scăderea bruscă a tensiunii arteriale, posibil
hemoragie, pierderea cunoștinței, urinare involuntară) și la agravarea pronosticului general.
100
Această stare a primit denumirea de "sindrom de strivire îndelungată" sau "kraș-sindrom". Starea
se explică prin eliberarea vaselor sangvine în timpul eliberării membrului strivit și patrundereaîn
sânge a unei doze mari de toxine din țesuturile membrului strivit, ceea ce provoacă un șoc toxic
pronunțat și insuficiență renală. Pacienții pot deceda în primele 7-10 zile după strivire. Pentru a
evita acest șoc, trebuie de acordat corect ajutorul medical, care depinde totalmente de starea
sinistratului și a membrului strivit. Ordinea procedurilor va fi urmatoarea:

1. Înainte de eliberarea membrului strivit, se vor administra analgetice.

2.Se va aplica garoul pe membrul strivit înainte de eliberarea lui.

3. Daca este cunoscut cu precizie timpul strivirii, acest fapt este decisiv în selectarea tacticii:

4. Pentru un timp de strivire mai mic decît timpul permis pentru aplicarea garoului - garoul
se va lăsa aplicat doar în caz de hemoragie, în alte cazuri - se scoate imediat.

5. Pentru o durată a strivirii pînă la 6-8 ore - membrul strivit mai poate fi salvat.

6. Pentru o durata mai mare - membrul probabil va fi amputat.

7. Membrul nu poate fi salvat în cazul strivirii totale a oaselor (din cauza greutății mari a
obiectului /beton, metal).

8. În cazurile cînd membrul va fi salvat, după eliberare se face un pansament cu bint elastic
și garoul se scoate. La necesitate se aplică pansament steril pe răni și membrul se
imobilizează pentru transportare.

9. În cazurile, cînd membrul nu poate fi salvat, garoul aplicat nu se scoate pînă la spital, dar
imobilizarea de transport se va face în orice caz.

Pentru a clarifica pronosticul membrului strivit (salvare sau amputare) - ne vom orienta și după
gradul de ischemie (distrugere, necroză) a țesuturilor strivite.

Exista 4 grade de ischemie:

1. Ischemie compensată - sinistratul poate mișca degetele (cel putin unul), simte durerea și
atingerea. Tegumentele sunt palide sau cianotice, la temperatura corpului. În acest caz
garoul se va scoate după bandajarea elastică.

101
 2. Ischemie decompensată - durerea și atingerea nu se simt, mișcări active nu sunt, dar
salvatorul poate îndoi și dezdoi degetele sinistratului, mîina sau piciorul. Tegumentele
sunt cianotice sau surii, cu temperatura mediului. Garoul la fel se va scoate după
bandajare.

3. Ischemie ireversibilă - tegumentele surii / pamântii, lipsa totală a durerii și sensibilității,

lipsa mișcărilor, temperatura rece, înțepenirea mușchilor membrului strivit. Starea
generală a pacientului este gravă. Garoul nu se va scoate. Nu este obligatoriu
pansamentul steril, dar e obligatorie imobilizarea de transport.

4. Necroza membrului - tegumentele de culoare întunecată, reci. Înțepenire, strivire sau

distrugere totală a membrului. Starea generală a pacientului foarte gravă. E posibilă
oprirea respirației și a inimii. Garoul nu se va scoate.

După acordarea ajutorului primar - este necesară aplicarea pungii cu gheață pe membrul strivit
și totodată încălzirea corpului sinistratului (și a membrelor sănătoase).

Se va da de baut lichid cald (nealcoolic) în cantitțăi mari. Transportarea se va face în poziție

culcată, obligator sub supravegherea lucratorului medical.

Pentru salvatorii ce nu pot stabili gradul de ischemie și pronosticul membrului - tactica depinde
de durata de timp necesară pentru transportare. Dacă pacientul va fi adus la spital în cîteva
minute - garoul se aplică și nu se scoate pîna la spital. Dacă transportarea va dura mai mult de
10-15 minute - se recomandă un pansament elastic strâns și scoaterea garoului.

Sfaturi de prim ajutor

În cazul unei fracturi, primul ajutor nu constă în niciun caz în repoziționarea structurii osoase.
Ceea ce poate face cel aflat la fața locului este imobilizarea membrului pentru a evita agravarea
leziunii. Pentru a face acest lucru sunt necesare fie atele speciale, fie obiecte improvizate care să
le substituie rolul. Atelele sunt de diferite dimensiuni, în funcție de zonele afectate. Pentru ca un
astfel de dispozitiv să se dovedească eficient, trebuie să cuprindă articulațiile care înconjoară
locul traumatismului. Daca avem de-a face cu o fractura deschisa, atunci imobilizarea se face in
poziția în care membrul a fost găsit. Dacă fractura este închisă, atunci se întinde ușor membrul
până la limita durerii înainte de fixarea atelelor.

102
Atele improvizate din crengi sau scânduri

În condițiile în care nu există atele speciale se pot face improvizări din scânduri sau crengi
suficient de drepte și dure etc. În confecționarea unei atele este important să nu se aleagă un
material prea greu sau prea dur. Oricum, este necesară captușirea lui pentru a preveni frecarea și,
deci, producerea unui alt discomfort. De asemenea, cel care acordă primul ajutor trebuie să se
asigure că nu exista sângerări, iar dacă există, trebuie să le oprească.

Cele mai frecvente fracturi

Cum se folosesc atelele în cazul celor mai frecvente fracturi?

Fractura tălpii și a gleznei: imobilizare de la degete până la genunchi;

Fractura piciorului: imobilizarea se face de la degete la șold. Dacă osul afectat este rotula, atunci
atela se poziționeaza pe partea inferioară a piciorului;

Fractura brațului poate fi imobilizată prin bandajarea strânsă pe lângă corp. Dacă afectate sunt
antebrațul și încheietura mâinii, asezați o rolă de bandaj în palmă pentru a păstra o poziție
firească și prindeți cu o esarfă după gât; Fracturile coastelor au un grad ridicat de pericol, chiar
dacă sunt închise sau deschise. Acest tip de fractură nu necesită imobilizare. Dacă leziunea este
deschisă, este necesară oprirea sângerării; Traumatismele care se înregistrează la nivelul gâtului
sunt destul de riscante, existând pericolul paraliziei. Persoana trebuie să fie îndepărtată de la
locul accidentului cu mare grijă. Îndreptarea gâtului se face doar în condițiile în care persoana nu
poate să respire; Fracturile din zona coloanei sunt, de asemenea, foarte complicate, putând
provoca paralizia părții inferioare a corpului. Dacă victima nu se află în pericol, iar apelul de
urgență a fost făcut, este mai bine să nu mișcați pacientul. Dacă este necesară mutarea lui, aveți
grijă ca mișcările ce afectează coloana să fie cât mai discrete.

103
 ÎNCHEIERE

În ultimii 50 de ani situaţiile excepţionale cuprind tot mai multe țări și tot mai mulţi oameni sunt
afectaţi de consecinţele acestora. Așezarea geografică a Republicii Moldova este în așa mod,
încât favorizează declanşarea situaţiilor excepționale cu caracter natural cum ar fi inundaţiile şi
seismele. Inundaţiile din ultimii ani au demonstrat că stihia apelor poate fi necruţătoare, iar
oamenii adesea devin vulnerabili în preajma situaţiilor de risc. Incendiile şi spectrul mare de
accidente le răpesc viaţa persoanelor nevinovate, iar deseori copiii cad pradă flăcărilor şi
disperării. În Republica Moldova s-au înregistrat circa 16 mii de zone cu alunecări de teren 13,
majoritatea dintre ele formându-se în urma exploatării neraționale a pământului, care aduc și ele
mari nenorociri, dar cele mai grave sunt consecințele cutremurelor de pământ. Analiza situaţiilor
excepţionale demonstrează că vulnerabilitatea populaţiei în multe cazuri, este datorată
necunoaşterii din partea oamenilor a măsurilor de securitate înainte de declanșare, pe timpul și
după producerea calamităților naturale, avariilor și catastrofelor. În lucrarea de față am propus
atenției cauzele şi modul de producere a cutremurelor de pământ, precum și masurile de
autoprotecție a populației în cazul cutremurilor de pământ, înainte și după producerea seismului.
Încălcarea regulilor de securitate duce la producerea și amplificarea situaţiilor excepţionale,
adesea cu urmări grave. De asemenea în lucrarea dată am atras atenția unui flagel foarte
periculos, care în ultimul timp zgudue cu o periodicitate tot mai frecventă lumea, și anume –
terorismului. Este important de știut cum ar trebui să acționăm pentru a combate acest flagel?
Unii specialiști din domeniu vizează că pentru acțiunile antiteroriste eficiente este necesar de a
coordona două direcții acționale diferite și anume:

 lansarea de acțiuni polițienești – și paramilitare de anvergură care să împiedice diseminarea

violenței și să asigure destructurarea fracțiunilor extremist-teroriste active, iar pe de altă
parte,
 lansarea unor mesaje politice clare dublate de proiectare a unei campanii psihologice de
anvergură care să permită obținerea sprijinului popular în lupta contra terorismului.
Cazurile de manifestare a actelor teroriste demonstrează că consecințele sunt grave și deseori se
soldează cu victime. Viaţa unei persoane sinistrate (accidentate) depinde de momentul acordării
primului ajutor de bază și în acest sens practica arată că deseori un procent mare de sinistrați nu
sunt salvați din cauza ne acordării la timp a primului ajutor. Există o serie întreagă de concepţii
greşite care îi fac pe oameni să nu se implice: “Nu sunt obligat să ajut” , “Nu poate fi atât de
grav”, “Altcineva va veni în ajutor”. Dar trebuie să fim conştienţi că, în situaţii de urgenţă,

13
Calamitățile în Moldova și combaterea lor. Cociug A., Grama T., Triboi A., Gavrilița A. Chișinău 1997 p.203
104
fiecare persoană are obligaţia morală de a ajuta în limita posibilităţilor şi a cunoştinţelor sale.
Cu toţii avem ceva de făcut, însă dacă toată lumea ar gândi aşa şi şi-ar continua drumul, victima
nu ar fi ajutată de nimeni. În ultimul capitol al acestei lucrări ne-am propus și am analizat
(descris) unele principii și reguli de acordare a primului ajutor, cum ar fi: reanimarea, primul
ajutor medical în caz de traumatisme, reguli privind primul pansament, acordarea ajutorului în
caz de diferite tipuri de fracturi ș.a.
Cunoscând caracteristicile, măsurile de reacționare și prevenire a situațiilor excepționale,
precum și consecințele lor, noi v-om deveni mai prudenți și mai pregătiți pentru a ne proteja în
astfel situații de risc.

105
 BIBLIOGRAFIE

1. LEGE Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale nr. 93-XVI din

05.04.2007 Monitorul Oficial nr.78-81/358 din 08.06.2007;
2. LEGE cu privire la protecţia civilă nr. 271-XIII din 09.11.94 Monitorul Oficial
nr.20/231 din 29.12.1994;
3. LEGE privind apărarea împotriva incendiilor nr. 267-XIII din 09.11.94 Monitorul
Oficial nr.15-16/144 din 17.03.1995:
4. HOTĂRÎREA GUVERNULUI RM pentru aprobarea Regulamentului cu privire
la modul de îndeplinire a serviciului special în cadrul Serviciului Protecţiei Civile
şi Situaţiilor Excepţionale nr. 461 din 24.03.2008 Monitorul Oficial nr.66-68/436
din 01.04.2008;
5. HOTĂRÎREA GUVERNULUI RM cu privire la aprobarea Reglementării tehnice
"Reguli generale de apărare împotriva incendiilor în Republica Moldova” RT
DSE 1.01-2005 nr. 1159 din 24.10.2007 Monitorul Oficial nr.171-174/1204 din
02.11.2007;
6. HOTĂRÎREA GUVERNULUI RM cu privire la măsurile de pregătire a protecţiei
civile a Republicii Moldova în anul 2008 nr. 1511 din 29.12.2007 Monitorul
Oficial nr.51-54/322 din 14.03.2008;
7. HOTĂRÎREA GUVERNULUI RM pentru aprobarea Regulamentului privind
instruirea în domeniul protecţiei civile nr. 282 din 14.03.2005 Monitorul Oficial
nr.46-50/338 din 25.03.2005;
8. HOTĂRÎREA GUVERNULUI RM cu privire la aprobarea Concepţiei dezvoltării
protecţiei civile a Republicii Moldova Nr.1146 din 13.11.2000 Monitorul Oficial
nr.147-148/1258 din 23.11.2000;
9. HOTĂRÎREA GUVERNULUI RM pentru aprobarea Regulamentului cu privire
la formaţiunile nemilitarizate ale protecţiei civile Nr. 249 din 04.05.96 Monitorul
Oficial nr.40-41/329 din 20.06.1996;
10. HOTĂRÎREA GUVERNULUI RM cu privire la îmbunătăţirea activităţii de
apărare împotriva incendiilor nr. 67 din 23.01.2007 Monitorul Oficial nr.14-17/86
din 02.02.2007;
11. Hotărîre Guvernului Nr. 1107 din 30.09.2008 privind uniforma şi însemnele
distinctive ale Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al
Ministerului Afacerilor Interne (Monitorul Oficial Nr. 187-188 din 17.10.2008);
12. Hotărîrea Guvernului Nr. 1340 din 04.12.2001 cu privire la Comisia pentru
Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova;
13. Vasile Bacauanu,Nicolae Barbu ,Maria Pantazica,Alexandru Ungureanu,Dumitru
Chiriac – Podisul Moldovei – Ed.stiintifica si enciclopedica–1980;
14. Traian Naum,Mihai Grigore – Geomorfologie – Ed.Didactica si Pedagogica –
1975 – Geografia Romaniei vol.I ed.Academiei Romane – 1983;
15. Grecu, Florina (2006), Hazarde și riscuri naturale, Editura Universitara,
București;
16. Florina Grecu (2004)- hazarde si riscuri naturale- ed. universitara bucuresti;
17. Prof. univ. dr. FLORINA GRECU Universitatea din Bucureqti Facultatea de
Geografie, HAZARDE SI , RISCURI NATURALE, edifia a V-a cu adăugări,
EDITURA UNIVERSITARA Bucuregti, 2016;
18. Terra magazin nr. 1 (ianuarie 2002); nr. 11 (noiembrie 2003);
19. Позднеев, Дмитрий Матвеевич. Ликейские острова // Энциклопедический
словарь Брокгауза и Ефрона : в 86 т. (82 т. и 4 доп.). — СПб., 1890—1907;
20. А. М. Прохоров. — 3-е изд. — М.: Советская энциклопедия, 1969—1978;
21. Probleme de meteorologie şi climatologie pentru ecologi, Ecaterina Ion- Bordei,
Gabriela Tăulescu, Editura Printech 2008;
106
22. Managementul riscului de dezastru „Eliza Teodorescu, Lavinia Andrei,
Col. (r) dr. Alexandru Manfu, Anca Ciucă, Cristina Butnariu, martie 2007”;
23. Terorism, antiterorism, contraterorism – General de divizie (r) dr. Gheorghe
Aradavoaice, General de divizie (r) Dumitru Iliescu, maior Laurentiu Dan Nita,
Ed. Antet. Oradea 1997;
24. Dr. Opan Maxim – Terorismul – cauze, efecte si masuri de combatere, Ed.
Politica Bucuresti 1989;
25. Dr. Ion Suceava, Pavel Olaru – Miraj si realitate. Terorism, violenta, toxicomanie,
Ed. Militara, Bucuresti 1985;
26. Cociug, T.Grama, A. Triboi, A. Gavriliţă “Calamităţile în Moldova şi combaterea
lor”, Chişinău, 1997;
27. P.Ostrovari, P. Ciobanu, A. Boicu “Protecţia omului în situaţii excepţionale”,
Chişinău, 1997;
28. Гражданская Оборона на объектах агропромышленного комплекса.
Учебник. Москва, 1990;
29. Гражданская Оборона. Учебник. Москва, 1991;
30. Акимов В.А. и др. Природные и техногенные ЧС: опасности, угрозы, риски.
М.: «Деловой экспресс», 2001. 344 с.;
31. Воробьев Ю.Л. Основы формирования и реализации государственной
политики в области снижения рисков ЧС. М.: «Деловой
экспресс», 2000. 248 с.

107
 CUPRINS

Întroducere ................................................................................................ 4
Capitolul I Protecţia civilă ....................................................................... 6
1.1.Noțiuni generale despre protecția civilă. .............................................. 6
1.2.Sarcinile principale ale Protecției Civile ............................................... 9
1.3.Competența, drepturile și obligațiile Serviciului Protecției Civile
și Situațiilor Excepționale …................................................................ 11
Capitolul II Situațiile Excepționale cu caracter natural .………………. 16
2.1. Cutremurele de pamânt ……………….………………………… … 18
Previziunea cutremurelor de pământ …………………………………….. 28
Cauzele şi modul de producere a cutremurelor de pământ ........................... 31
Masuri de autoprotecție a populației în cazul cutremurilor de pământ ……. 31
2. 2. Alunecările de teren ……………………….………………………… . 35
2.2.1. Clasificarea alunecarilor de teren ……………… ................................ 39
2.2.2. Cauzele alunecarilor de teren ............................................................ 46
2.2.3. Pagubele provocate de alunecarile de teren ......................................... 48
2.2.4. Măsuri de prevenire a alunecarilor de teren ......................................... 41
2.3. Inundațiile ……………………... ............................................................ 52
Capitolul III Situațiile Excepționale cu caracter tehnogen ........................ 55
3.1.Incendiile ……………………………………….................................... 59

Măsurile de protecție ………………………………………………….…... ... 70

Prevenirea incendiilor ..…………………………………………………….... 71
3.2.Accidentele cu degajare de substanțe radioactive ……………………..... 73
3.3.Accidentele cu contaminare chimică …………………………………..... 76
Capitolul IV Situațiile Excepționale cu caracter social și biologic ……. .... 80
4.1. Terorismul – situație excepțională cu caracter social ...………………..... 80
4.2.Situații excepționale cu caracter biologic ……….……………………..... 88
Capitolul V Acordarea primului ajutor în caz de situații excepționale
și accidente …………..……………………………………………………... 89
Încheiere …………………………………………………………………. 105
Bibliografie ………………………………………………………………... 107

108