BOLILE INFLAMATORII ALE

SÂNULUI ŞI REGIUNII
MAMARE
BOLILE INFLAMATORII ALE SÂNULUI
ŞI REGIUNII MAMARE
Mastita acută de alăptare
Este provocată cel mai frecvent de stafilococ,
streptococ, care au ca poartă de intrare leziunile
de la nivelul mamelonului (fisuri, ragade,
exulceraţii etc.), în condiţiile unei igiene
necorespunzătoare. Incidenţa este mai mare în
lunile I-a şi a X-a de alăptare.

Procesul patologic evoluează în două stadii:

stadiul de galactoforită (procesul patologic este
limitat la canalul galactofor);
stadiul de abces (colecţii purulente, cloazonate, în
care laptele este amestecat cu puroi, cu diverse
localizări la nivelul glandei).
Mastita acută de alăptare
 Clinic, în primul stadiu pacienta prezintă febră, durere
spontană la nivelul sânului.
 Examenul fizic descoperă sânul uşor mărit de volum, de
consistenţă crescută, dureros la palpare, cu tegumente
hiperemice, eventual prezenţa leziunilor mamelonare; la
exprimarea mamelonului apare o secreţie care, pusă pe o
compresă de tifon, lasă o pată gălbuie, nefiind absorbită ca
laptele (semnul Budin).
 Uneori, doar tulburările respiratorii sau digestive ale
sugarului, determinate de ingestia laptelui matern infectat pot
atrage atenţia asupra inflamaţiei mamare.
 În stadiul de abces, extensia procesului inflamator la ţesutul
glandular duce la apariţia febrei, modificarea stării generale;
examenul local evidenţiază sânul mărit de volum, dureros, cu
tegumente hiperemice; în evoluţie apar edem subcutanat,
fluctuenţă, limfangită.
Mastita acută de alăptare
Forme clinice particulare
flegmonul difuz supraacut (formă gravă, cu o
mortalitate ridicată, care interesează glanda în
totalitate, manifestat prin alterarea gravă a stării
generale),
flegmonul lignos (sânul apare tumefiat, dureros,
de consistenţă crescută).
Mastita acută de alăptare
Diagnostic
pozitiv este simplu şi se bazează pe
semnele clinice descrise mai sus, apărute
în perioada alăptării.
diferenţial se realizează cu mastita
carcinomatoasă acută Klotz-Volkman,
care apare bilateral, nu are semne de
supuraţie şi se însoţeşte de adenopatii
axilare.
Mastita acută de alăptare
Tratament
 Profilactic:

◦ igienă riguroasă a mamelei în timpul alăptării,

◦ tratamentul local al fisurilor sau ragadelor mamelonare,
◦ întreruperea alăptării la sânul bolnav
◦ aspiraţia laptelui cu ajutorul unor pompe speciale.
 În faza de galactoforită acută:

◦ suprimarea alăptării,
◦ golirea periodică a sânilor,
◦ antibiotice,
◦ antiinflamatoare nesteroidiene.
 Mastita acută de alăptare
În abcesul constituit, când apare fluctuenţa, se
practică incizie şi drenaj.
◦ abcesele superficiale incizia se face radial, pentru
a nu intercepta canalele galactofore, pe zona de
maximă fluctuenţă sau circumferenţial.
◦ abcesele profunde incizia se face în şanţul
submamar sau lateral extern cu decolarea glandei
şi drenaj larg.
În flegmonul difuz se recurge la incizii largi,
multiple, cu explorare pentru depistarea şi evacuarea
colecţiilor şi sfacelurilor.
Mastitele din afara perioadei de
alăptare
Sunt mult mai rare:
mamita noului-născut, fiziologică, care
apare în primele zile după naştere,
mastita de pubertate,
mastita de menopază,
mastita din cursul bolilor infecţioase.
În supuraţiile apărute în afara lactaţiei şi fără o
cauză evidentă, cum ar fi un traumatism,
putem suspecta supuraţia secundară unui
neoplasm.
Paramastitele
 Sunt infecţii ale ţesutului perimamar care se pot localiza în
straturile superficiale sau premamare (supramastite) sau în straturile
profunde retromamare (retromastitele).
 Supramastitele:
◦ abcesul tuberos,
◦ abcesul premamar.
 Abcesul tuberos (hidrosadenita areolei) este un proces inflamator al
glandelor sudoripare ale areolei mamare, care se traduce printr-o
tumoretă perimamelonară, congestivă, de 1-2 cm diametru,
sensibilă la palpare. Se drenează prin incizie periareolară şi dacă
este recidivant se recurge la rezecţia glandei supurate.
 Abcesul premamar este o colecţie situată în ţesutul premamar, în
fosetele adipoase Duret.
Paramastitele
 Inframastitele sunt reprezentate de abcesele profunde
retromamare, secundare de obicei unui proces
inflamator glandular.
 Semnele clinice sunt mai evidente şi constau în febră,
durere spontană şi, mai ales, provocată la mobilizarea
sânului, iar paraclinic se evidenţiază leucocitoză.
Uneori pot coexista un abces retromamar cu unul
superficial formând un abces în „buton de cămaşă”.
 Tratamentul este chirurgical şi constă în incizie în
şanţul submamar, drenaj larg şi antibiotice cu spectru
larg conform antibiogramei.
Inflamaţii cronice nespecifice
 Inflamaţiicronice nespecifice
◦ Mastita cronică

 Inflamaţii cronice specifice

◦ Tuberculoza mamară
◦ Sifilisul mamar

 Inflamaţiicronice parazitare
◦ Actinomicoza
◦ Chistul hidatic al sânului

 Tromboflebita venelor mamare (boala Mondor)

Mastita cronică
Poate fi:
◦ primară,
◦ secundară unei mastite acute
sau infectării unui hematom.

Existătrei forme anatomoclinice:

◦ Flegmonul cronic lignos
◦ Abcesul cronic
◦ Galactocelul
Mastita cronică - Flegmonul cronic lignos
 Apare în primele luni de alăptare, mai ales în mastitele acute în care
antibioterapia s-a prelungit prea mult şi s-a amânat incizarea.
 Clinic, la palpare se percepe fie o formaţiune nodulară mai mare, fie mai
mulţi noduli mai mici, duri, fără limite precise; pielea suprajacentă este
discret edemaţiată, cu aspect de “coajă de portocală” dacă se produc
aderenţe. Mamelonul este retractat, uneori cu aderenţe la straturile
subjacente.
 Palparea regiunii axilare evidenţiază ganglionii hipertrofiaţi, mobili, cu
tendinţă la confluenţă sau, mai tardiv, la conglomerare, dar fără apariţia
periadenitei.
 Evoluţia este prelungită, cu pusee de acutizare care determină cronicizarea
sau spre transformarea procesului inflamator într-unul de scleroză.
 Diagnosticul diferenţial se realizează cu tuberculoza mamară şi cu
neoplasmul mamar.
 Tratamentul este chirurgical şi constă în exereza porţiunii glandulare
interesate.
Mastita cronică - Abcesul cronic
 Poate fi primar sau secundar unei mastite acute incorect
tratate.
 Clinic, se descrie o formă subacută, cu prezenţa unei
formaţiuni tumorale, frecvent unică, cu limite imprecise,
dureroasă, însoţită de adenopatie cu caracter inflamator sau
sub formă cronică, descoperită după un interval mai
îndelungat de evoluţie.
 Examenul clinic pune în evidenţă formaţiunea cu
caracteristicile descrise, uneori fluctuentă, alteori aderentă la
piele (retracţie mamelonară).
 Diagnosticul diferenţial trebuie efectuat cu alte formaţiuni
tumorale benigne sau maligne.
 Tratamentul este chirurgical, prin incizie şi drenaj sau
sectorectomie dacă induraţia zonei nu se modifică, datorită
riscului de degenerescenţă malignă.
Mastita cronică - Galactocelul
 Apărut la interval mare după lactaţie, reprezintă o cavitate de abces cronic,
în care se deschid mai multe canale galactofore şi în care se acumulează
secreţie lactată amestecată cu puroi.
 Debutul este insidios, cu creşterea treptată de volum a sânului, cu apariţia
unei formaţiuni palpabile, sferice, bine delimitată, mobilă pe planurile
supra- şi subjacente, fără modificarea tegumentelor.
 Examenul local evidenţiază „semnul gropiţei” - persistenţa impresiunii
digitale (conţinut păstos) şi apariţia unei secreţii cu aspect cremos la
exprimarea mamelonului.
 Aspectele mamografic şi ecografic pledează pentru o tumoră benignă.
 Puncţia poate extrage un lichid alb-cenuşiu şi poate fi uneori curativă dacă
se evacuează lichidul în întregime.
 Dacă formaţiunea persistă este necesar tratamentul chirurgical. Se practică
o incizie submamară, urmată de extragerea în totalitate a pungii chistice
printr-o rezecţie sectorială.
Inflamaţii cronice nespecifice
 Inflamaţiicronice nespecifice
◦ Mastita cronică

 Inflamaţii cronice specifice

◦ Tuberculoza mamară
◦ Sifilisul mamar

 Inflamaţiicronice parazitare
◦ Actinomicoza
◦ Chistul hidatic al sânului

 Tromboflebita venelor mamare (boala Mondor)

Tuberculoza mamară
A fost descrisă iniţial ca abces rece al sânului.
 Este foarte rară fiind întâlnită în regiunile în care boala
are caracter endemic.
 Agentul etiologic este bacilul Koch.
 Glanda mamară poate fi contaminată pe cale

◦ hematogenă (tuberculoză primitivă),

◦ pe cale limfatică (focar intratoracic),
◦ pe cale directă (propagare de la un focar costal
regional).
 De multe ori afectarea mamară coexistă cu altă localizare
pulmonară sau extrapulmonară, activă sau inactivă.
Tuberculoza mamară
 Anatomo-patologic se disting trei forme:
◦ forma nodulară (formaţiune tumorală nedureroasă, cu
evoluţie lentă, cu un conţinut cazeos, tendinţă la
confluare);
◦ forma difuză (tumoră dureroasă, însoţită de fenomene
inflamatorii, cu sau fără ulceraţie cutanată şi scurgeri
mamelonare);
◦ forma sclerozantă sau pseudoneoplazică (nodul mare,
dur, lemnos, retractil, cu aspect fibros).
 Leziunea anatomo-patologică de bază o constituie
granulomul tuberculos, asociat de obicei cu adenopatie
axilară.
Tuberculoza mamară
 Suspiciunea clinică se orientează spre cancer.
 Mamografia şi ecografia nu furnizează elemente
specifice.
 Diagnosticul este precizat de prezenţa maselor de
cazeum, adesea cu zone necrotice, şi a foliculilor
giganţi la examenul bioptic.
 Evoluţia este spre fistulizare.
 Diagnosticul este dificil în fazele incipiente trebuind
diferenţiat de cancerul mamar, mastita cronică
scleroasă, abcesul cronic al sânului, galactocel,
actinomicoză, goma mamară.
 Tratamentul constă în ablaţia formaţiunii asociată
chimioterapiei antituberculoase.
 Sifilisul mamar
 Este foarte rar la ora actuală.
 Primele două faze ale bolii (şancrul mamar şi sifilidele)
interesează doar tegumentele, parenchimul glandular fiind prins în
faza terţiară.
 Sifilisul terţiar are două forme:

◦ mastita interstiţială difuză, confundată adesea cu cancerul

mamar deoarece glanda este dură şi granuloasă, cu aderenţe la
piele;
◦ mastita sclerogomoasă, în care apare o ulceraţie tegumentară
curată, cu fundul roşu şi marginile tăiate drept.
 Diagnosticul este precizat prin examenele serologic şi anatomo-
patologic.
 Tratamentul este specific antiluetic şi chirurgical.
Inflamaţii cronice nespecifice
 Inflamaţiicronice nespecifice
◦ Mastita cronică

 Inflamaţii cronice specifice

◦ Tuberculoza mamară
◦ Sifilisul mamar

 Inflamaţiicronice parazitare
◦ Actinomicoza
◦ Chistul hidatic al sânului

 Tromboflebita venelor mamare (boala Mondor)

Actinomicoza
 Afecţiune parazitară determinată de Actinomyces
 Poate fi
◦ primitivă (infestare pe cale canaliculară),
◦ secundară (de la o leziune pleuropulmonară).
 Anatomopatologic se descriu două forme:
◦ pseudoneoplazică,
◦ abces actinomicotic.
 Evolutiv, boala trece prin trei forme: nodulară, difuză şi ulcerată. În formele
fistulizate apare o secreţie grunjoasă, gălbuie, care conţine micelii tipice.
 Diagnosticul este precizat histopatologic.
 Tratamentul este medicamentos (iodură de potasiu şi penicilină) şi chirurgical.
 În supuraţiile cronice, cu sau fără fistulizare, determinate de infecţia unei
cavităţi (chist supurat, galactocel), în tuberculoza sau actinomicoza sânului se
impun rezecţii segmentare sau, în formele masive de tuberculoză sau
actinomicoză chiar mastectomia totală.
Chistul hidatic al sânului

Reprezintăo localizare rară a hidatidozei

Tratamentul este exclusiv chirurgical
Nu se recomandă puncţia.
Inflamaţii cronice nespecifice
 Inflamaţiicronice nespecifice
◦ Mastita cronică

 Inflamaţii cronice specifice

◦ Tuberculoza mamară
◦ Sifilisul mamar

 Inflamaţiicronice parazitare
◦ Actinomicoza
◦ Chistul hidatic al sânului

 Tromboflebita venelor mamare (boala Mondor)

 TROMBOFLEBITA VENELOR
MAMARE (BOALA MONDOR)
 Descrisă în 1939, de către H. Mondor, ca „angeită subcutanată” a sânului
 Poate fi secundară unor traumatisme, unui efort fizic crescut, unei leziuni
maligne sau iatrogenă (după recoltare bioptică, chirurgie estetică,
radioterapie). Interesează frecvent segmentele venei toraco-epigastrice,
mai rar vena toracică laterală.
 Clinic, se manifestă ca o tromboflebită superficială, cu apariţia unui
cordon liniar proeminent, dur, dureros, care se întinde de la nivelul axilei
până în zona subareolară. Datorită inflamaţiei perivasculare, se constată
uneori retracţii ale pielii care ridică suspiciunea unui cancer mamar (cu
care se asociază în circa 10% cazuri).
 Evoluţia este spre regresia spontană în 4-6 săptămâni.
 Diagnosticul paraclinic este stabilit prin ecografie mamară sau
mamografie.
 Tratamentul este medicamentos, cu antiinflamatoare nesteroidiene  
Tumorile
TUMORI CUTANATE ALE REGIUNII
MAMARE ŞI PERIMAMARE
◦ BENIGNE
◦ MALIGNE
STĂRI PRECANCEROASE ALE GLANDEI
MAMARE
TUMORI GLANDEI MAMARE

◦ BENIGNE
◦ MIXTE
◦ MALIGNE
TUMORI CUTANATE BENIGNE ALE
REGIUNII MAMARE ŞI
PERIMAMARE
 Tumorile benigne ale pielii regiunii mamare sunt:
◦ papiloame, localizate mai ales mamelonar sau în
regiunea areolară;
◦ chisturi sebacee, localizate frecvent în regiunea
areolară;
◦ moluscum fibros, în general pediculat şi moluscum
contagiosum (tumori mici, ombilicate, sesile);
◦ angioame,
◦ leiomioame provenite din musculatura netedă a
mamelonului.
 Tratamentul lor este chirurgical constând în extirparea
formaţiunii. 
TUMORI CUTANATE MALIGNE ALE
REGIUNII MAMARE ŞI
PERIMAMARE
Sunt reprezentate de:
◦ epiteliomul pielii regiunii mamare şi
epiteliomul primitiv al mamelonului;
◦ nevocarcinomul;
◦ boala Paget.
Tratamentul lor este chirurgical
STĂRI PRECANCEROASE ALE
GLANDEI MAMARE
  Există o serie de afecţiuni, iniţial benigne, care, pe baza observaţiei clinice
şi a interpretării statistice, prezintă posibilitatea transformării în timp într-o
leziune malignă.
 W. D. Dupont şi D. L. Page propun următoarea clasificare în 3 grupe a
leziunilor benigne în funcţie de riscul malignizării:
◦ leziuni benigne neproliferative :
 fibroadenomul, ectazia ductală, mastoza fibrochistică, hiperplazia
simplă, mastitele, necroză grăsoasă;
◦ leziuni benigne proliferative fără atipie:
 papilomul, hiperplazia ductală şi lobulară moderată sau severă;
◦ leziuni hiperlazice atipice:
 hiperplazia ductală şi lobulară atipică.
 Prezenţa proliferărilor fără atipii creşte riscul de 1,5-2 ori, iar a
proliferărilor cu atipii de 5 ori.
Mastoza fibrochistică
 Reprezintă o asociere de leziuni distrofice, neinflamatoare şi
netumorale, cu aspecte de tip hiperplazic sau regresiv la
nivelul diferitelor componente ale parenchimului mamar.
 Reclus -„maladia chistică a mamelei este frecvent bilaterală,
poate interesa glanda în totalitate, multe formaţiuni nefiind
palpabile”
 Experienţa ulterioară a confirmat faptul că boala apare în
aproape 50% din cazuri bilateral, cel mai frecvent fiind
constatată în a 5-a decadă de viaţă. S-a înregistrat o rată de
incidenţă mai crescută la nulipare, la femeile la care menarha
s-a instalat precoce sau la care menopauza a fost tardivă, la
cele cu cicluri menstruale anovulatorii sau neregulate; pe de
altă parte, frecvenţa este mai mare pentru femeile cu sâni mai
voluminoşi.
Mastoza fibrochistică
Etiopatogenie
instalarea unor dezechilibre hormonale,
respectiv o creştere a nivelului estrogenilor
plasmatici determinată de modificarea
raportului estrogeni/progesteron, dar şi o
creştere a sensibilităţii ţesutului glandular
mamar la estrogeni.
s-a constatat că administrarea de preparate
estrogenice după menopauză se asociază cu
creşterea frecvenţei bolii.
Mastoza fibrochistică
Anatomie patologică
la nivelul lobulilor mamari se constată
formaţiuni chistice cu diametru peste 5 mm
(cele sub această dimensiune nu au
semnificaţie patologică), pline cu secreţii în
exces care determină distensia acinilor şi a
canaliculilor intralobulari;
în timp, aceste cavităţi comunică între ele
formând chisturi mai voluminoase, până la
apariţia unei formaţiuni unice.
Mastoza fibrochistică
Tablou clinic
 Din punct de vedere clinic, pacienta, de obicei cu vârsta între 30-45 de
ani, cu distonie neurovegetativă, acuză dureri discrete sau senzaţia de
greutate la nivelul sânilor, deseori bilateral, apărute cu câteva zile
înaintea menstruaţiei (după apariţia căreia disconfortul scade în
intensitate). Durerea apare prin iritaţia nervoasă produsă de edem,
fibroza stromală şi reacţia inflamatorie.
 La palpare se constată o uşoară creştere de volum a sânilor, uneori
chiar chisturile aflate sub tensiune, de consistenţă crescută, mai mult
sau mai puţin sensibile.
 Chisturile superficiale pot adera la tegumente, iar formaţiunile
profunde pot avea un contur mai puţin bine delimitat.
 La 30% dintre paciente pot apare scurgeri mamelonare spontane sau
provocate de compresiune (lichidul este lactescent, cu tentă verde
închis).
Mastoza fibrochistică
Explorările paraclinice
 Examenele citologic şi biochimic - puncţie-aspiraţie cu ac fin, sub ghidaj
ecografic, rezultând un lichid a cărui culoare variază de la galben deschis
până la maroniu. Probele cu lichid sanguinolent sunt trimise pentru examen
citologic, metoda fiind utilă pentru depistarea unui carcinom intrachistic.
Puncţia-aspiraţie se va repeta după 3 săptămâni. Pentru chisturile care
recidivează rapid se recomandă excizia.
 Ecografia mamară - zone lacunare transsonice, anecogene, bine delimitate.
 Mamografie, formaţiunile radiotransparente apar ca opacităţi rotunde,
regulate, cu aspect omogen, mai puţin ecodense decât formaţiunile solide,
uneori cu depuneri calcare în pereţii chisturilor mici. Explorarea este mai
dificilă pentru glandele hiperdense, precum şi în prezenţa de chisturi
multiple, când se poate trece pe lângă o modificare carcinomatoasă.
 Dacă există suspiciunea unor vegetaţii intrachistice, pentru chisturile cu
elemente străine intracavitare se recurge la chistografia gazoasă
(extragerea lichidului şi înlocuirea cu aer).
Mastoza fibrochistică
Forme clinice
adenoza,
fibroza nodulară sau difuză,
hiperplazia epitelială regulată sau atipică
(leziuni precanceroase pentru care excizia
este regula terapeutică)
Mastoza fibrochistică
Tratament medical
 Nehormonal:
◦ dieta (evitarea alimentelor şi băuturilor care conţin cafeină),
◦ administrarea de vitamine (vitamina A pentru scăderea riscului de
transformare malignă, vitamina E).
 Preparate hormonale:
◦ contraceptivele orale (estroprogestative cu microdoze de estrogeni, pe durate
de minim 3-6 luni),
◦ progesteron natural sau progestative de sinteză norsteroidiene (Lynestrenol),
◦ antiestrogenii trifeniletilenici (Tamoxifen, 10 mg/zi, continuu sau 20
zile/lună, 4 luni, cu remisiune completă a simptomatologiei la aproape ¾
dintre paciente, mai recent administrat şi pe cale percutanată, cu mai puţine
efecte secundare),
◦ antiprolactinicele (Bromocriptina) în prezenţa unei hiperprolactinemii,
◦ antigonadotrope (Danazol) timp de 3 luni.
Mastoza fibrochistică
Tratamentul chirurgical
 Dacă formaţiunea a putut fi identificată la palpare sau radiologic se recomandă
biopsie-exereză, urmată de examenul anatomopatologic al fragmentului excizat, în
funcţie de care se decide atitudinea terapeutică. Rezultatul examenului extemporaneu
poate indica lărgirea exciziei.
 Mastectomia parţială devine necesară în situaţia unei incertitudini diagnostice
(clinic-radiologic-citologic) sau dacă după puncţia evacuatorie formaţiunea nu se
modifică.
 Indicaţia pentru mastectomia totală o reprezintă exerezele repetate, uni- sau
bilaterale, la care examenul histopatologic evidenţiază hiperplazii atipice, în prezenţa
unor antecedente heredocolaterale de cancer mamar. Indicaţiile relative includ
imposibilitatea urmăririi cazului sau solicitarea intervenţiei de către pacientă.
 Pentru formaţiunile aparent izolate, la care s-a putut efectua exereza în ţesut sănătos,
la care nu s-au identificat antecedente familiale semnificative sau prezenţa factorilor
de risc se indică temporizarea şi supravegherea periodică a pacientei (autopalparea
sânilor, examen clinic la 3-6 luni, ecografie mamară, mamografie la 12-24 de luni,
examen citologic în prezenţa oricărei suspiciuni).
Chistul solitar al sânului
 Este o formă localizată de mastoză fibrochistică.
 Chistul este unic, are un perete propriu la exterior,
format din ţesut conjunctiv dens, tapetat la interior de un
epiteliu cilindrocubic şi conţine un lichid galben-verzui.
 Clinic, se identifică o tumoră rotundă, bine delimitată,
uşor sensibilă la palpare, mobilă, de consistenţă chistică,
fără adenopatii axilare.
 Diagnosticul este precizat mamografic, ecografic, prin
puncţie-biopsie.
 Tratamentul este chirurgical şi constă în extirparea
chistului.
Leziuni papilare benigne

papilomul intraductal solitar,

papiloamele periferice multiple,
papilomatoza,
papilomatoza mamelonului,
papilomatoza juvenilă.
Papilomul intraductal solitar
 femeile între 35 şi 55 de ani (cu o frecvenţă de
70-80%);
 este remarcat prin apariţia unor formaţiuni de câţiva centimetri
diametru în vecinătatea areolei, cel mai frecvent unilateral, însoţite
de scurgeri mamelonare sanguinolente. La pacientele la care se
remarcă o scurgere unilaterală, uniductală este indicată
galactografia care poate identifica o leziune vegetantă parietală
regulată (papilomul benign tipic), imagini amputate într-un canal
dilatat, cu aspecte lacunare neomogene (papiloame obstructive) sau
prezenţa unei mase burjonate, cu diametru peste 10 mm, uneori cu
microcalcificări care ridică suspiciunea unui carcinom papilar
(examen histopatologic obligatoriu).
 ecografia mamară nu evidenţiază decât formaţiunile peste 1 cm.
 Tratamentul este chirurgical şi constă în excizie ductală parţială sau
totală.
Papiloamele periferice multiple
Sunt întâlnite mult mai rar;
sunt frecvent bilaterale, localizateperiferic,
la nivelul porţiunii terminale a unităţii ducto-
lobulare.
Pot apare uneori în asociere cu alte leziuni
mamare benigne, situaţie în care riscul de
transformare carcinomatoasă este mai mare.
Tratamentul este chirurgical şi constă în
excizia totală, urmată de supravegherea
periodică a pacientelor respective.
Papilomatoza (epitelioza)
Este o proliferare a epiteliului canalicular,
exprimată clinic prin apariţia unei
formaţiuni palpabile, însoţită uneori de o
scurgere la nivelul mamelonului.
Pentru precizarea diagnosticului este
obligatorie biopsia cu examen
histopatologic.
Ectaziile ductale
 mastită pericanalară sau ectazia canalelor galactofore
(clasificarea OMS), mastita periductală, mastita cu
plasmocite, mastita obliterantă, comedomastita.
 Reprezintă a leziune cu caracter benign, caracterizată prin
dilatarea canalelor galactofore din zona subareolară.
 Etiopatogenia bolii nu este încă precizată.
 Apare după a 4-a decadă de vârstă la un procent de 30-40%
dintre femei.
 Clinic, se traduce prin scurgere mamelonară uniorificială,
izolată (seroasă, serosanguinolentă sau sanguinolentă) sau
pluriorificială, bilaterală (lactescentă, seroasă sau
sanguinolentă). În evoluţie pot apare episoade inflamatorii
acute care trebuie diferenţiate de un abces sau de carcinomul
mamar.
Ectaziile ductale
 Diagnosticul paraclinic
◦ mamografie (contur net al
canalului galactofor pe un fond
opac uniform, zone clare în opacitatea
glandulară, calcificări intra- sau
pericanaliculare),
◦ ecografie mamară (zone anecogene, uneori imagini pseudochistice, chiar
vegetaţii papilare intraductale când acestea sunt mai voluminoase)
◦ pentru scurgerile mamelonare sanguinolente, la care examenul citologic
ridică suspiciunea unui carcinom intraductal este recomandată
galactografia.
 Tratamentul este chirurgical şi constă în excizia retroareolară a canalelor
afectate asociată cu administrarea intra- şi postoperatorie de antibiotice cu
spectru larg de acţiune.
Tumorile
TUMORILE CUTANATE ALE REGIUNII
MAMARE ŞI PERIMAMARE
◦ BENIGNE
◦ MALIGNE
STĂRI PRECANCEROASE ALE GLANDEI
MAMARE
TUMORILE GLANDEI MAMARE

◦ BENIGNE
◦ MIXTE
◦ MALIGNE
TUMORI BENIGNE ALE
GLANDEI MAMARE

Tumorile mamare benigne sunt rar diagnosticate

la bărbaţi.
Ele sunt mult mai frecvente la femei.
Cele mai importante sunt:

◦ fibroadenomul,
◦ tumorile phyllodes.
TUMORI BENIGNE ALE GLANDEI MAMARE
- Fibroadenomul
 Cea mai frecventă dintre tumorile benigne ale sânului, se observă în
primele trei decade de vârstă.
 Apare sub forma unor formaţiuni unice, mai rar (15-20%) multiple cu
diametru de 2-4 cm, bine delimitate, cu suprafaţa netedă, mobile pe
planurile supra- şi subjacente, rareori aderente la piele, nedureroase, care
nu se modifică în timpul ciclului menstrual şi care involuează la
menopauză.
 Etiopatogenic, este incriminată creşterea nivelului estrogenilor plasmatici,
cu modificarea raportului estrogeni/progesteron.
 Microscopic, fibroadenomul are o dublă proliferare, lobulară: epitelială
(celule cuboidale sau columnare, cu nuclei uniformi, cu diferite grade de
hiperplazie) şi mezenchimală (fibroblaşti, fibre colagene, uneori
miofibroblaşti dispuşi izolat sau grupat). În funcţie de nivelul la care apar
aceste aspectele microscopice se delimitează două forme de fibroadenom:
pericanalicular şi intracanalicular. In funcţie de ţesutul predominant se
descriu: adenofibroame şi fibroadenoame.
 Formaţiunea este mai greu de palpat într-un sân cu o componentă
parenchimatoasă bine reprezentată.
TUMORI BENIGNE ALE GLANDEI MAMARE
- Fibroadenomul
 Explorările paraclinice includ:
◦ ecografia mamară, diferenţiază formaţiunile solide de
cele chistice, poate ghida puncţia-aspiraţie;
◦ puncţie-aspiraţie cu ac fin urmată de examenul
citologic al aspiratului, recomandată pentru urmărirea
pacientelor la care leziunea nu prezintă risc de
malignizare sau care refuză intervenţia chirurgicală;
◦ mamografia depistează o opacitate rotundă sau
policiclică, omogenă, bine delimitată, calcificări
polimorfe, neregulate, cu tendinţă la grupare.
TUMORI BENIGNE ALE GLANDEI MAMARE
- Fibroadenomul
 Tratamentul

◦ medical (Tamoxifen, Danazol)

◦ chirurgical.
 Tratamentul de elecţie este excizia formaţiunii până în
ţesut sănătos (pentru a îndepărta şi eventualele
microfocare fibroadenomatoide din jur), printr-o incizie
estetică.
 Lăsată pe loc leziunea se măreşte treptat de volum sau
rareori, poate degenera malign. La femeile tinere, cu un
fibroadenom de mici dimensiuni, este indicată şi
supravegherea formaţiunii.
TUMORI BENIGNE ALE GLANDEI MAMARE
- Tumorile phyllodes
 Sunt tumori fibroepiteliale, caracterizate printr-o celularitate
mai densă a componentei conjunctive cu evoluţie în general
benignă.
 Sunt leziuni rar întâlnite în patologia mamară (0,5-5%), care
se pot maligniza (7-15%) şi frecvent recidivează.
 Predominenţa la sexul feminin este netă iar incidenţa maximă
se situează în jurul vârstei de 45 ani (mai mare decât vârsta
medie pentru adenofibrom).
 Aceste tumori sunt hormonodependente şi au origine
multicentrică.
 Tumora poate să apară într-un sân indemn sau pe o tumoră
deja existentă.
 Tulburările hormonale survenite la menopauză pot determina
formarea tumorii, pot declanşa un puseu evolutiv pe o tumoră
latentă sau induc transformarea sarcomatoasă.
TUMORI BENIGNE ALE GLANDEI MAMARE
- Tumorile phyllodes
TUMORI BENIGNE ALE GLANDEI MAMARE
- Tumorile phyllodes
 Microscopic se decelează aspectul bitisular: componenta epitelială
dezvoltată din structurile tubulare ale canalelor galactofore şi componenta
conjunctivă alcătuită din fibroblaşti dispuşi sub formă de fascicule sau
anarhic şi substanţă colagenă. La periferie se găseşte o pseudocapsulă
rezultată din comprimarea ţesutului glandular vecin.
 Aceste tumori se clasifică în patru tipuri histopatologice:
◦ tipul I (adenofibrom phyllodes), fibroadenom vegetant intracanalicular
cu predominanţa celulelor fixe;
◦ tipul II - tumori cu elemente conjunctive fără atipii, dispuse regulat şi
aspecte de necroză sau mixoide;
◦ tipul III - tumori cu elemente conjunctive dispuse anarhic, cu atipii
celulare, dar fără mitoze (tumoră filodă cu potenţial malign);
◦ tipul IV - tumoră malignă (sarcomul phyllodes) cu predominanţa
fibroblaştilor şi cu rare elemente epiteliale.
TUMORI BENIGNE ALE GLANDEI MAMARE
- Tumorile phyllodes
După Magendie, Leger şi Biraben există trei
tipuri histopatologice de tumoră care apar
succesiv în cursul evoluţiei:
stadiul I - adenofibrom phyllodes cu aspect
de adenofibrom papilar cu zone fertile de tip
phyllodes;
stadiul II - tumori phyllodes cu aspect tipic;
stadiul III - tumoră phyllodes transformată
malign (sarcom).
TUMORI BENIGNE ALE GLANDEI MAMARE
- Tumorile phyllodes
Tratamentul chirurgical este ales în funcţie de
stadiul, aspectul clinic (mărime) şi vârsta
pacientei.
Se poate practica
◦ sectorectomie (tumori sub 6-8 cm),
◦ mastectomie totală urmată de reconstrucţie.
În caz de recidive este indicată mastectomia
simplă care previne transformarea
sarcomatoasă.
TUMORI MIXTE ALE GLANDEI
MAMARE
Sunt tumori heterotopice formate din
ţesuturi care nu intră în mod normal în
constituţia glandei (condroame, osteoame,
teratoame etc.).
Diagnosticul este stabilit pe baza
examenului anatomopatologic, iar
Tratamentul este chirurgical şi constă în
ablaţia tumorii (sectorectomie).