Statistica – instrument al

metodei științifice în
științele socio-umane
 Noțiuni generale
 Obiectivele fundamentale ale cursului
de statistică
 Noțiuni statistice fundamentale
 Bibliografie
 Howitt D., Cramer D. Introducere în SPSS pentru
psihologie. Iaşi: Polirom,
2006.
 Popa M., Statistică pentru psihologie. Teorie și
aplicații SPSS, Editura Polirom, 2008.
 Pitariu H. Introducere în statistica psihologică şi
educaţională. Cluj-Napoca, 1991.
 Наследов A. SPSS компьютерный анализ
данных в психологии и социальных науках.
-СПб, 2005
 Сидоренко Е. Методы математической
обработки в психологии. -СПб, 2002
 Noțiuni generale
 Statistica face parte din viaţa noastră de zi cu zi într-o măsură mai mare
decât ne imaginăm.
 În primul rând, pentru că informaţia numerică este omniprezentă. „Toate
lucrurile ce se cunosc au un număr: fără număr nu ne-ar fi cu putinţă să
cunoaştem sau să gândim nimic” (Philolaos, Fragmente din presocratici,
sec. V î.e.n., cit. din U. Eco, Istoria frumuseţii, Ed. Rao, 2005).
 Informaţiile vehiculate în mass media abundă de cifre care se referă la cele
mai variate aspecte ale realităţii economice, sociale, tehnologice, medicale
etc. Nici psihologia nu face excepţie.
 Teoriile elaborate în acest domeniu se sprijină pe cercetări care presupun
evaluări numerice, cantitative sau calitative, supuse apoi unor proceduri
de analiză statistică.
 În al doilea rând, statistică face parte efectivă din viaţa de fiecare zi.
Aplicăm concepte statistice în cele mai variate situaţii de viaţă.
 În viziunea lui T. Rotariu,
„statistica se axează în principal pe tratarea informaţiilor numerice obţinute
la nivelul unor mulţimi de entităţi, informaţii prelevate de la fiecare
entitate în parte (sau de la o submulţime) şi care conduc la rezultate cu
referinţă la ansamblu, şi nu la entităţile componente luate individual.”
• Deci, Statistica - domeniu al matematicii cu ramuri aplicative
(statistica psihologică) care:
• recoltează, descrie și analizează datele în vederea extragerii unor
concluzii (inferențe) pe baza acestora;
• Datele, la rândul lor, sunt informaţii obţinute prin categorializare,
numărare sau măsurare, pe baza utilizării unor metode adecvate.
• În esenţa ei, operează cu date numerice care descriu realitatea din jurul
nostru.
 Obiectivele fundamentale ale
cursului de statistică sunt:
 dezvoltarea înţelegerii statisticii şi relaţiei acesteia cu
cercetarea în domeniul psihologiei;
 dezvoltarea capacităţii de a rezolva probleme de natură
statistică specifice problemelor din domeniul psihologiei;
 promovarea unei atitudini bazate pe raţionament critic în
raport cu opiniile sau teoriile din domeniul psihologiei;
 formarea abilităţilor de comunicare în domeniul statisticii
psihologice, ceea ce presupune atât capacitatea de a înţelege
lucrările de specialitate, cât şi capacitatea de a elabora astfel de
lucrări.
 Noțiuni statistice fundamentale
 Statistica ca ştiinţă cuprinde un corp sistematic de cunoştinţe şi de metode
statistice, care au ca obiect colectarea, prelucrarea şi interpretarea
rezultatelor ce provin de la populaţii şi indivizi statistici.
 Aceştia pot fi oameni, însuşiri, plante, comportamente, păsări, culturi,
chiar şi atomi sau electroni, pentru toate acestea legile statisticii operând
într-o manieră similară.
Populația cercetării - totalitatea „unităților de informație” care constituie
obiectivul de interes al unei investigații (de regulă, persoane), poate fi:
 infinită - populația fumătorilor, a bărbaților, a femeilor etc.
 finită - populația studenților unei facultăți, a membrilor unei asociații
psihologice etc.
 Populația statistică - valorile care descriu populația cercetării.
 Eșantionul
 cercetării = toate persoanele care
fac obiectul studiului;
 statistic = toate valorile unei
variabile, măsurate pe eșantionul
cercetării.
 Măsurarea este, o funcţie prin care unui obiect îi
corespunde un număr şi numai unul, la o anumită
măsurare.
 Evaluarea psihometrică este o evaluare cantitativă,
numerică, ceea ce implică apelul la scale de măsurare.
 Această funcţie de atribuire va trebui să fie suficient de
clară, pentru a permite ca unui obiect să i se atribuie un
număr şi numai unul şi pentru a ne permite să decidem
concret şi corect ce număr va fi atribuit fiecărui obiect,
dar şi suficient de simplă pentru a putea fi aplicată.
 Măsurarea psihologică implică întotdeauna o
perspectivă comparativă, în sensul că un rezultat
individual - de exemplu faptul că un subiect
răspunde corect la 40 din cei 60 de itemi ai unui
test de aptitudini - nu are semnificaţie în sine, ci
doar prin raportare la un etalon, o normă.
 În măsurarea psihometrică, rezultatele individuale
capătă sens printr-o comparaţie la nivel
populaţional, etaloanele sau normele fiind definite
pe baza rezultatelor obţinute la nivelul unei
populaţii de referinţă.
Din punctul de vedere al relaţiei dintre obiectul măsurării (fenomenului,
caracteristica măsurată) şi sistemul de măsurare folosit, măsurarea
poate fi:
 Măsurare directă – când fenomenul este accesibil nemijlocit
aplicării unui sistem numeric, de la simpla numărare la operaţiile
propriu-zise de măsurare, cu folosirea unui etalon de măsură (metru,
gram, etc.).
 Măsurare indirectă – când fenomenul nu este accesibil nemijlocit
aplicării unui sistem numeric şi cu atât mai puţin unui etalon, în
sensul strict al termenului, exprimarea numerică a caracteristicilor
acestor fenomene presupunând ca ele să fie transpuse cantitativ,
pentru stabilirea şi notarea unor variaţii manifeste, observabile sau
accesibile empiric, care să poată fi ulterior numărate, ordonate şi
măsurate.
 Evaluarea este o formă a măsurării, aplicabilă fenomenelor
esenţialmente calitative, în sensul că evaluarea, similar măsurării, este
o modalitate de determinare a dimensiunilor sau raporturilor cu sens
cantitativ (frecvenţa, ordine, intensitate) dintre fenomenele şi
caracteristicile calitative;
 În raport cu actul măsurării, evaluarea poate să apară practic în trei
ipostaze:
ca o etapă pregătitoare, o anticipare a măsurării, cu alte cuvinte ca o
componentă a procedurilor de cuantificare;
ca un substituit al măsurării, atunci când singura posibilitate de
exprimare cantitativă a fenomenelor este cea evaluativă, apreciativă;
ca o tehnică a măsurării prin intermediul căreia, prin analize şi
prelucrări complexe ale datelor evaluate, se construiesc instrumente
de măsură, adaptate caracteristicilor calitative.
 Variabile și niveluri de măsurare
 Din punct de vedere matematic măsurarea este o
operaţie prin care fiecărui element din mulţimea de
obiecte (domeniul de definiţie al variabilei) i se
ataşează un număr şi numai unul din mulţimea în
care aceasta ia valori (domeniul variabilei).
 Se stabileşte astfel o relaţie de izomorfism între
mulţimea obiectelor şi mulţimea măsurilor
obiectelor, fiecare obiect fiind definit de o singură
măsură.
 Cum tot ceea ce există, în plan fizic sau ideal, are o
mulţime de determinări şi de atribute ce nu pot fi
cuprinse şi analizate simultan, separat sau exhaustiv,
sunt selectate doar o parte dintre acestea, limitarea fiind
impusă şi de mijloacele de care dispunem la un moment
dat.
 Asfel, indivizii umani se pot diferenţia în funcţie de
vârstă, sex, mediu de provenienţă, nivelul propriu de
instrucţie sau al părinţilor, status cultural, nivel
economic, religie, rasă, etnie etc.
 Fiecare dintre aceste criterii care operează diferenţe se
numeşte variabilă, deoarece în absenţa lor oamenii ar fi
identici.
 Caracteristicile prin care obiectul este descris, poartă numele
de variabile.
 O variabilă reprezintă un concept-cheie în statistică şi nu este
altceva decât un nume pentru un element a cărui principală
proprietate este aceea că variază, îşi modifică valorile.
 Prin această proprietate principală, variabilele se disting de
constante, elemente care au valori fixe.
 De exemplu, într-un studiu efectuat pe o populaţie generală,
genul biologic poate fi o variabilă dacă lotul de cercetare
cuprinde atât bărbaţi, cât şi femei. Dacă, însă, intenţionăm să
desfăşurăm o cercetare numai pe femei, atunci genul biologic
devine o constantă, deoarece nu prezintă proprietatea
principală a variabilelor, aceea de a-şi modifica valorile.
 Deci, variabilitatea se referă la proprietatea
obiectului de studiu de a lua valori diferite.
Deosebim:
 Variabile latente – variabile observate;
 Variabile dependente – variabile independente;
 Variabile continue – variabile discrete.
 Variabile latente – sunt acele constructe neclare,
pentru care nu avem un indicator unic, direct
măsurabil (un exemplu ar fi anxietatea, și, marea
majoritate a variabilelor psihologice fiind de tip
latent).

 Variabile observate – sunt acele variabile

definite printr-o dimensiune unică, fiind manifestă
și deci, observabilă (un exemplu ar fi timpul de
reacție, se măsoară ca durată și deci este
observabil).
 Variabila dependentă – devine obiectul măsurării cu scopul de
a fi utilizată în fundamentarea unor concluzii.
 Variabila independentă – este utilizată ca variabilă de
influență, ale cărei efecte posibile asupra variabilei dependente
urmează să fie puse în evidență.
• Nu există variabile „dependente” sau „independente” prin
natura lor.
• Caracteristica de a fi de un tip sau altul provine din rolul care le
este atribuit de către cercetător într-un anumit context de
studiu.
• Identificarea corectă a naturii independente/dependente a
variabilelor unei cercetări este esențială pentru fundamentarea
procedurilor statistice.
 Variabile continue – mulţimea de definiţie a valorilor
este una continuă, ne-numărabilă. Aceste variabile se
mai numesc şi variabile scalare (de interval sau de
raport). În această situaţie, între două valori ale
variabilei continui putem găsi, oricând, o valoare
intermediară. Cu alte cuvinte, o caracteristică continuă
poate lua orice valoare între anumite limite. Exemple:
mediile şcolare anuale, venitul lunar.
 Variabile discrete - mulţimea de definiţie a valorilor
este o mulţime discontinuă (elementele sale pot fi
numărate), iar între două valori nu poate fi interpusă, în
permanenţă, o valoare intermediară. Exemple: numărul
de membrii din grupă, numărul cuvintelor memorate la o
probă de memorie, etc.
 STUDIILE EXPERIMENTALE ŞI STUDIILE
CORELAŢIONALE ( OBSERVAŢIONALE,
PROBLEMATICA CAUZALITĂŢII

 STUDIILE EXPERIMENTALE – nu se limitează la

măsurarea variabilelor independente, dar le şi controlează,
le manipulează (ex. vaccinarea /vindecarea, prevenirea
unor boli).
 STUDIILE CORELAŢIONALE
(OBSERVAŢIONALE, CONSTATATIVE) – arată
coincidenţa, natura legăturii dintre variabila
independentă şi variabila dependentă, nu putem stabili cu
precizie cauza producerii acestei legături.
Ponderea studiilor corelaţionale este mult mai mare în
psihologie, decât cele experimentale.
 Reprezentarea schematică a
nivelurilor de măsurare

RAPORT
PARAMETRIC
CUANTIFICARE
INTERVAL

ORDINAL
NEPARAMETRIC
NOMINAL
 STATISTICĂ PARAMETRICĂ
STATISTICĂ NEPARAMETRICĂ
-statistica parametrică=utilizează date şi măsurători
numerice, parametrice, cantitative
-statistica neparametrică= utilizează date şi scale de
măsurare neparametrice, calitative
-esenţa procedurilor statistice – verificarea ipotezelor.
-procedurile statistice pun în evidenţă natura legăturii
dintre variabile (dependente, de cele independente).
-alegerea procedurilor statistice depinde de natura
variabilelor (parametrice, neparametrice).
 SCALE NEPARAMETRICE
 Grupează scala nominală şi scala ordinală, scale la nivelul cărora
putem pune, cel mult, o relaţie de ordine între nivelurile variabilei.
Nu putem vorbi de parametri şi nici de statistici metrice. Nu are
sens calculul mediei sau al altor indicatori din sfera metrică,
deoarece nu putem stabili un interval (cu cât) faţă de care o
valoare este mai mare în comparaţie cu alta.

SCALE PARAMETRICE
 Cuprind scalele de interval şi de raport.
 Începând de la acest nivel, putem vorbi de statistici parametrice
sau metrice.
 Are sens de acum să calculăm media, abaterea standard sau alţi
indicatori care fac parte din statisticile numite şi statistici „tari”.
 SCALA NOMINALĂ
 Reprezintă primul nivel de măsurare şi constă în clasificarea obiectelor în
funcţie de existenţa sau inexistenţa unei caracteristici.
 Această clasificare presupune existenţa unor categorii disjuncte, astfel
încât fiecare obiect să-şi găsească locul într-o categorie şi numai în una.
 Pentru ca scala să aibă sens, trebuie să existe cel puţin două categorii. O
variabilă nominală cu două categorii poartă numele de dihotomie sau
clasificare dihotomică (împărţirea subiecţilor în bărbaţi şi femei
reprezintă o clasificare dihotomică).
 Dacă există mai multe categorii, vorbim despre polihotomii sau
clasificări multiple (polihotomice). Împărţirea în funcţie de profesie,
culoarea ochilor sau a părului, grupa sanguină etc. sunt tot atâtea exemple
de polihotomii.
 În mod curent, folosim această scală în vederea categorizării subiecţilor în
funcţie de unul sau mai multe criterii sau atunci când culegem date în
urma anchetei sau observaţiei.
 PROPRIETĂŢI ALE SCALEI
Transformările permise la nivelul acestei scale
sunt:
 Redenumirea – atribuirea unor noi nume (în loc
de masculin/feminin putem spune bărbat/femeie);
 Permutarea – schimbarea ordinii elementelor,
deoarece nu se poate stabili o ierarhe între valorile
unei variabile pe această scală. Această
proprietate este caracteristică doar scalei
nominale.
 Operaţii statistice permise – în principal,
operaţiile de bază, derivate din
numărare, astfel:
 Frecvenţa absolută şi relativă (procente), câte observaţii au fost
incluse în fiecare categorie (de exemplu 25 de bărbaţi şi 40 de femei
sau 30% bărbaţi şi 70% femei);
 Valoarea modală (modul), categoria cu frecvenţa cea mai mare (de
exemplu, din 200 de subiecţi, 150 au ochi albaştri, aceasta fiind
categoria cu frecvenţa cea mai mare – modul);
 Verificarea statistică – procedeu de comparare a frecvenţelor şi de
verificare, dacă diferenţele dintre ele sunt întâmplătoare sau, din
contra, semnificative, neîntâmplătoare;
 Coeficienţi de corelaţie între două variabile cu două valori fiecare,
bazându-se pe lucrul cu frecvenţe absolute sau relative.
 Scala ordinală (de rang sau
topologică)
 Reprezintă al doilea nivel de măsurare şi constă în
ierarhizare, în funcţie de mărimea unei caracteristici, fără
însă a se putea preciza cu cât un nivel ierarhic este superior
sau inferior altuia şi nici de câte ori.
 Spre deosebire de scala nominală (ale cărei proprietăţi le
include), scala ordinală permite stabilirea unei relaţii de
ordine între date.
 Scorurile testelor de inteligenţă, aptitudini, personalitate
sunt variabile, având valori simplu ordonate la un nivel
ordinal de măsură. Un test de inteligenţă nu ne arată, de
fapt, cantitatea de inteligenţă a subiecţilor, ci ierarhizarea
acestora, poziţia, rangul pe care îl ocupă fiecare într-o
populaţie.
 Proprietăţi ale scalei
Aşa cum am admis anterior, proprietăţile specifice scalei ordinale le
includ pe cele ale scalei nominale, astfel încât la cele ale scalei
anterioare se adaugă
 Transformările permise la nivelul acestei scale sunt cele care
nu afectează ordinea iniţială. Astfel de operaţii sunt ridicarea la
putere sau, inversa ei, extragerea de radicali. Operaţiile
statistice permise:
 Frecvenţa sumelor în valori cumulate şi procentuale, valorile
categoriale şi categoriale procentuale, valori categoriale
centile, valori de împrăştiere;
 Procedee bazate pe date categoriale: testul semnului, Mann-
Whitney, Wilcoxon, Kolmogorov-Smirnov, analiza de varianţă
Kruskal şi Wallis;
 Coeficienţi de corelaţie de rang: ρ Spearman, τ Kendall.
 Scale de interval (intervale egale)
 Reprezintă al treilea nivel de măsurare şi derivă din
scala ordinală, la care se adaugă proprietatea că
intervalele dintre un nivel de valori şi altul sunt egale.
Este un tip de măsurare în care distanţele dintre treptele
scării sunt distanţe egale sub aspectul cantităţii
caracteristicii de măsurat.
 În psihologie, practic, nu întâlnim această scală decât în
domeniul psihofiziologiei, în care înregistrăm timpi de
reacţie, număr de erori, forţa unei reacţii etc. Acest nivel
de măsurare ne permite să răspundem la întrebarea „cu
cât este mai mare”, dar nu şi la întrebarea „de câte ori”,
deoarece la nivelul acestei scale nu întâlnim un punct
zero absolut, ci unul arbitrar ales.
 Proprietăţi ale scalei
 Transformările permise la acest nivel sunt cele de tip liniar.
 Extinderi – amplificarea sau diminuarea intervalelor scalei
cu acelaşi factor (modificarea constantei.
Operaţii statistice permise:
 Calculul mediei aritmetice, al abaterii standard, al boltirii şi
al simetriei;
 Statistici parametrice: testul „t” Student, „F” – Fisher,
analiza de varianţă;
 Toate tipurile de corelaţii: „r” Pearson, raport de corelaţie
(R), coeficientul de regresie (b).
 Scala de raport (proporţii)
 Ultimul nivel de măsurare – şi cel mai precis – este
reprezentat de scala de raport care are toate
caracteristicile unei scale de interval la care se adaugă
existenţa unui zero absolut.
 În sfârşit, această scală ne permite să răspundem la
întrebarea „de câte ori”, deoarece existenţa unui zero
absolut face posibilă compararea proporţiilor.
 De exemplu, dacă un subiect are greutatea de 60 de
kilograme, iar un altul 120 kilograme, putem spune că
al doilea subiect este cu 60 de kilograme mai greu
decât primul, dar şi că al doilea subiect este de două ori
mai greu decât primul, ambele afirmaţii având sens.
 Proprietăţi ale scalei
 Transformările permise la acest nivel sunt cele de
tip multiplicativ.
 La fel ca şi în cazul scalei de interval, putem
amplifica sau diminua intervalul (prin
modificarea constantei) însă nu putem opera
deplasări, deoarece acest lucru ar determina
scăderea preciziei către o scală de interval (am
stabili un punct zero arbitrar şi nu absolut).
 Sunt permise toate operaţiile statistice, inclusiv
calculul mediei geometrice şi al coeficientului de
variaţie.