Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Încercarea lui Robert Escarpit din 1958 era urmarea unei adevărate explozii a
industriei de carte după cel de al doilea război mondial. În pofida mai vechii
concurenţe a teatrului, care n-o afecta, şi mai apoi, după primul război mondial, a
concurenţei radiofoniei, precum după cel de al doilea război mondial, a apariţiei
unei noi concurenţe, a televiziunii, cartea dovedea o vitalitate extraordinară.
Bibliografia sociologiei literaturii a devenit în scurt timp foarte bogată, iar această
ramură a sociologiei un domeniu captivant şi de manifestare laborioasă a foarte
multor cercetători, mulţi reputaţi cărturari şi până atunci. La Bordeaux a funcţionat
un centru de cercetări privind sociologia literaturii sub îndrumarea lui Robert
Escarpit.
Interdependențele
Putem defini cartea ca un suport mobil care conţine o comunicare şi al cărui rost este să
ajungă la cititor. Dincolo de calitatea ei de obiect de întrebuinţare, cartea este mai mult
decât atât: cartea conţine şi cauzele circulaţiei, a impactului la cititor, a succesului, a
influenţei, care vine din interesul pentru acest conţinut, pentru felul în care este transmis
mesajul scriitorului. Fără opera literară, sociologia literaturii nu ar fi posibilă. Opera
literară finită, transmisă publicului, circulând, este cea care oferă sociologiei literare
dreptul de a se constitui. Cartea pătrunde în societate şi stabileşte o relaţie cu societatea.
Din punctul de vedere al cărţii, societatea înseamnă cititorii, înseamnă suma cititorilor,
înseamnă publicul. Lectura este un act individual. Capacitatea cititorului de a recepta opera
literară diferă de la individ la individ. Sociologia literaturii poate, prin anchete şi sondaje,
să obţină răspunsuri de la indivizii-cititori, dar scopul este de a studia receptarea cărţii în
societate, deci la categorii cât mai largi de oameni.
Succesul cărții
Succesul literar înseamnă adeziunea maximă a cititorului la cartea apărută, exprimată prin
desfacerea cărţii, marele număr de exemplare vândut şi intrat în circulaţia lecturii şi
ecourile acestei lecturi. Mai aplicat. O operă literară are succes atunci când are un număr
mare de ediţii, un număr mare de exemplare, în cazul nostru şi un număr mare de traduceri
şi o mare suprafaţă de geografie literară şi lingvistică, în care se impune, în mod
diferenţiat, un număr mare de cititori. Dar aceasta este viziunea sociologului literar.
Succesul are forme comensurabile şi se poate evalua. El reprezintă expresia unui acord al
cititorului, al publicului cu cartea care i-a fost trimisă. Succesul este cu atât mai mare cu
cât este mai mare şi surpriza produsă de cartea trimisă publicului. Succesul măsoară
raportul dintre operă şi cititor în mărimea şi intensitatea lui. Durata succesului, ca şi raza
lui sunt importante, după cum şi calitatea succesului.
Circuitul cult
Cititorul alege mereu dintre cărţile citite, are predilecţii şi face ierarhii. Astfel, el
este, alături de alţi cititori, factorul rezonator al literaturii. Cititorii reacţionează
diferit la aceeaşi carte. Fie că o îmbrăţişează, fie că o refuză. Dar diferenţa dintre
cititori se stabileşte şi la cota de înţelegere diferită de la un cititor la altul. Lectura
romanului Roşu şi negru de Stendhal poate produce reacţii deosebite la un băiat şi
la o fată, care ies din adolescenţă. Atenţia lor se poate fixa diferit asupra unor
personaje şi scene. Paginile de analiză psihologică ale romanului, paginile despre
iubire, spre exemplu, pot duce la reacţii diferite: de curiozitate şi de satisfacţie la
un cititor, dar şi de respingere sau neînţelegere la altul. Citind la o altă vârstă, dacă
experienţa iubirii a fost trăită, aceiaşi doi cititori vor reacţiona altfel la aceeaşi
carte, descoperind aspecte pe care le-au ignorat.
Viața literară
Sociologul literaturii care caută legităţile existenţei scriitorului nu poate lăsa pe dinafară viaţa
literară cu toată aparenţa lipsei de reguli, care pare a o domina. O altă dificultate în cercetarea ei
este stratul gros de pitoresc pe care l-au aşternut asupra vieţii literare diverşii memorialişti, pe
cale orală sau scrisă. Ignorând faptele şi culorile, mizând pe cancan şi pe pitoresc, memorialistica
literară îi prezintă pe scriitori ca pe fiinţe interesante, curioase, pitoreşti, imprevizibile,
excentrice, geniale, ceea ce creează impresia că în viaţa literară nu există legitate. Dar legitatea
există şi viaţa literară poate fi abordată din punctul de vedere al sociologiei literare.În viaţa
literară modernă, care e dominată de competiţie, sunt întotdeauna trei generaţii simultane în
activitate: cea vârstnică, cea mijlocie, cea tânără, în raporturi de concurenţă, de alianţă relativă,
dar şi de tensiune, datorită intereselor specifice şi competiţiei. Generaţia vârstnică şi-a scris
opera, şi-a stabilit relaţiile cu instituţiile care mediază contactul cu publicul (edituri, reviste,
asociaţii profesionale), are o condiţie profesională în afara discuţiei, are publicul ei. Pentru a le
menţine trebuie să ţină seamă de nivelul generaţiei care vine: cea tânără, care aspiră la aceleaşi
condiţii. Tinerii au nevoie, pentru a se afirma şi consacra, de a-şi face loc la edituri, la cititori şi
aşa mai departe. Generaţiile literare au mereu ceva de împărţit deoarece între ele competiţia este
continuă.
Viața literară
http.www.academia.edu
https://ro.scribd.com
Mulțumesc pentru atenție!