Clasificări ale tipurilor

de curriculum 
Metoda cubului
Petrache Ștefania
Crețu Narcisa 
Grupa 4
 Conceptul de curriculum
 Termenul curriculum provine din limba latină: curriculum (sg.) și curricula (pl.):
        Sensul propriu: 
  - curriculum (subst.): alergare, cursă, drum, întrecere, pistă de întrecere, car de curse/de luptă;
  - currere (vb.): a alerga, a se grăbi, a parcurge, a se pierde 

        Sensul figurat:
- curriculum solis = curs al Sorelui;
- curriculum lunae = curs al Lunii;
- curriculum vitae = curs al vieții. 
  
 Conceptul de curriculum
• Termenul este consemnat pentru prima dată în documentele universităților
din Leiden (Olanda), 1582 și Glasgow (Scoția), 1633.

Prima lucrare lexicografică în care apare este „The Oxford English

Dictionary" (OED), iar înțelesul care i se conferă este cel de „curs
obligatoriu de studiu sau de instruire, susținut într-o școală sau o
universitate".
 Conceptul de curriculum
• Până la mijlocul secolului al XIX-lea, conceptul de curriculum a fost
folosit în general cu înțelesul de:

   - curs oficial, organizat într-o școală, colegiu, universitate, a cărui

parcurgere și absolvire asigură cursantului un grad superior de școlarizare;

 
   - întregul corp de cursuri oferite într-o instituție educațională sau într-un
departament al acestuia" 
 Conceptul de curriculum

• În sens restrâns - • În sens larg, curriculum este un

curriculum se referă la
conținutul învățământului
concept integrator, abordat într-o
viziune globală și valorifică
interdependențele dintre:
 - obiective
 - conținuturi 
 - metode de predare-învățare
 - strategii de evaluare.
 Categorii conceptuale derivate

1. Arii curriculare

2. Cicluri curriculare
 1. Aria curriculară
• Reprezintă un domeniu al cunoașterii abordat în scopul pregătirii
elevilor.

• Cuprinde mai multe discipline care se raportează la obiective

comune.

• Curriculum-ul Național (1998) cuprinde șapte arii curriculare.

 Arii curriculare
 Limbă și comunicare: limba și literatura română, limbile materne
ale minorităților, limbile moderne. 
 Matematică și științe ale naturii: matematică, fizică, chimie,
biologie.
 Om și societate: istoria, geografia, logică, psihologie, pedagogie,
sociologie, educația/cultura civică, economie, filosofie, religie.
 Arte: muzica, desenul.
 Arii curriculare
  Educație fizică și sport: orele de educație fizică și opționale
de sport.
 Tehnologii: educație tehnologică, informatică.
Consiliere și orientare: dirigenție, opționale. 
 2. Cicluri curriculare

     Ciclurile curriculare sunt periodizări ale şcolarității care

grupează mai mulți ani de studiu, aparținând uneori de niveluri de
şcolaritate diferite și au în comun anumite obiective. 

          
 Cicluri curriculare
 Ciclul curricular al achizițiilor fundamentale (grupa pregătitoare a grădiniței, urmată
de clasele şi a II-a) - acomodarea la cerințele sistemului şcolar şi alfabetizarea inițială. 
 Ciclul curricular de dezvoltare (clasele a III-a – a VI-a) - formarea capacităților de
bază necesare pentru continuarea studiilor. 
 Ciclul curricular de observare şi orientare (clasele a VII-a - a IX-a) - orientarea în
vederea optimizării opțiunii şcolare şi profesionale ulterioare.
 Ciclul curricular de aprofundare şi specializare (clasele X-XII) - adâncirea studiului
în profilul şi specializarea aleasă şi pregătirea în vederea integrării eficiente în
învățământul universitar de profil sau pe piața muncii. 
 Tipuri de curriculum

   1. În funcție de forma educației cu care se corelează:

            a) curriculum formal/oficial
            b) curriculum neformal/nonformal
            c) curriculum informal
 Tipuri de curriculum
• Curriculumul formal/oficial este cel prescris oficial, care are un statut formal
și care cuprinde toate documentele școlare oficiale, ce stau la baza proiectării
activității instructiv-educative la toate nivelele sistemului și procesului de
învățământ. El reprezintă rezultatul activităţii unei echipe interdisciplinare de
lucru, este validat de factorii educaţionali de decizie şi include următoarele
documente oficiale: documente de politică a educaţiei, documente de politică
şcolară, planuri de învăţământ, programe şcolare şi universitare, manuale
şcolare şi universitare, ghiduri, îndrumătoare şi materiale metodice-suport,
instrumente de evaluare.
 Tipuri de curriculum
• Curriculumul neformal/ nonformal vizează obiectivele şi
conţinuturile activităţilor instructiv-educative neformale/
nonformale, care au caracter opţional, sunt complementare
şcolii, structurate şi organizate într-un cadru instituţionalizat
extraşcolar (de exemplu, în cluburi, asociaţii artistice şi
sportive, case ale elevilor şi studenţilor, tabere ş.a.m.d.).
 Tipuri de curriculum

• Curriculumul informal cuprinde ansamblul experienţelor de

învăţare şi dezvoltare indirecte, care apar ca urmare a interacţiunilor
celui care învaţă cu mijloacele de comunicare în masă (mass-media),
a interacţiunilor din mediul social, cultural, economic, familial, al
grupului de prieteni, al comunităţii etc. 
 Tipuri de curriculum
      2. În funcţie de criteriul cercetării fundamentale a curriculumului,
distingem categoriile:
   a) curriculum general/ curriculum comun, trunchi comun de cultură
generală/ curriculum central/ core curriculum/ curriculum de bază
   b) curriculum de profil şi specializat
   c) curriculum subliminal/ curriculum ascuns/ curriculum implementat.
 Tipuri de curriculum
• Curriculumul general/ curriculum comun/ trunchi comun de
cultură generală/ curriculum central/ core curriculum/ curriculum
de bază este asociat cu obiectivele generale ale educaţiei şi cu
conţinuturile educaţiei generale – sistemul de cunoştinţe, abilităţi
intelectuale şi practice, competenţe, stiluri atitudinale, strategii,
modele acţionale şi comportamentale de bază etc., obligatorii pentru
educaţi pe parcursul primelor trepte ale şcolarităţii.
 Tipuri de curriculum
• Curriculumul general nu vizează specializarea în raport cu un domeniu
particular de activitate. Durata educaţiei generale variază în sistemele de
învăţământ din fiecare ţară, de la învăţământul primar, la cel secundar şi
chiar peste acest nivel. Conţinuturile educaţiei generale cunosc un proces
de extensiune, prin adiţionarea şi integrarea, pe lângă ariile curriculare
tradiţionale (limbi, ştiinţe şi tehnologie, domenii social-umaniste, arte,
educaţie fizică), şi a unor teme interdisciplinare din cadrul "noilor educaţii"
(demografică, ecologică, pentru comunicare, participare, economică etc.
 Tipuri de curriculum
• Curriculumul de profil şi specializat pe categorii de cunoştinţe şi aptitudini
(literatură, ştiinţă, muzică, arte plastice şi dramatice, sporturi etc.) este focalizat pe
îmbogăţirea şi aprofundarea competenţelor, pe exersarea abilităţilor înalte, pe
formarea comportamentelor specifice determinării performanţelor în domenii
particulare.
• Curriculumul ascuns sau subliminal derivă din ambianţa educaţională şi din
mediul psiho-social şi cultural al clasei/ şcolii/ universităţii. Climatul academic,
personalitatea profesorilor, relaţiile interpersonale, sistemul de recompensări şi
sancţionări sunt elemente importante ale mediului instrucţional şi ele influenţează
imaginea de sine, atitudinile faţă de alţii, sistemul propriu de valori etc.
 Abordare comparativă a tipurilor de curriculum
Curriculum formal – Curriculum nonformal
                  Deosebire                Asemănare
• O diferență între aceste două tipuri de • Cu toate acestea, prin ambele tipuri
curriculum-uri este că, spre deosebire
de curriculumul formal, care se realizeză într-o
de curriculum se permite o asimilare
structură organizatorică clară, reprezentată de sistematizată a cunoștințelor și se
sistemul de învățământ, în funcție de: planuri, facilitează dezvoltarea unor
programe și manuale școlare, pe bază de orare și capacități, a unor priceperi și
de evaluări, acestea exprimându-se în moduri
diferite (de ex.: note, calificative, aprecieri, deprinderi, a unor aptitudini și
caracterizări etc.), atitudini necesare pentru inserția
curriculumul nonformal se exercită, fie prin individului în societatea dată.
mijloace și instituții tradiționale (de ex.: familia,
organizații de tineret, case de cultură, muzee,
excursii etc.), fie prin intermediul mass media. 
 Metoda cubului 

• Metoda cubului este o strategie de predare care ajută la

studierea unei teme din mai multe perspective, în scopul lărgirii
viziunii elevilor și a aprofundării acesteia.
 Etapele metodei: 
Realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt notate cuvintele: descrie,
compară, analizează, asociază, aplică, argumentează.
Anunțarea temei/subiectului pus în discuție.
Împărțirea clasei în șase grupuri, fiecare grup urmând să examineze tema
din perspectiva cerinței de pe una din fețele cubului:
a) Descrie: culorile, formele, mărimile
b) Compară: ce este asemănător și ce este diferit?
c) Analizează: spune din ce este făcut, din ce se compune?
 Etapele metodei
    d) Asociază: la ce te îndeamnă să gândești?
    e) Aplică: ce poți face cu el? Cum poate fi folosit?
    f) Argumentează: pro sau contra. Ia atitudine și listează o serie de motive
care vin în sprijinul afirmației tale.
Forma finală a scrierii este împărtășită întregului grup.
Lucrarea în forma finală poate fi afișată pe tablă sau pe pereții clasei. 
 Metoda cubului
                   Avantaje
• Avantajele acestei metode sunt acelea că
stimulează atenţia şi gândirea, oferă
posibilitatea elevilor de a-şi dezvolta
competenţele necesare unei abordări complexe
şi integratoare, lucrul individual, în echipe sau
participarea întregii clase la realizarea
cerinţelor cubului este o provocare şi
determină o întrecere în a demonstra
asimilarea corectă şi completă a cunoştinţelor.  răspunsurile.
               Dezavantaje
• Dezavantajele sunt acelea ca necesită
o pregătire mai riguroasă şi mai
îndelungată, nu pot fi folosite în cadrul
oricărei lecţii, bagajul informaţional
este mai mic, necesită atenţia sporită a
elevilor dar şi capacitatea lor de a face
conexiuni şi de a descoperi singuri
 Sugestii metodice:
Ordinea în care vor răspunde elevii la întrebările de pe cub va fi cea dată de
numerotarea întrebărilor de pe feţele cubului sau nu se va indica nicio ordine. Dacă
întrebările sunt formulate în aşa fel încât să conducă prin răspunsul formulat la o
anumită relaţie de ordine, atunci este indicat a fi parcurse în ordinea de pe cub;
Se împarte clasa în grupuri de 5 – 6 elevi, fiecăruia dintre aceştia stabilindu-i-se un
rol (sportivul va aduce cubul de pe catedră şi va citi o întrebare, apoi va duce cubul
înapoi, secretarul va nota întrebarea citită, cronometrorul va atenţiona asupra
timpului rămas, încurajatorul va stimula colegii, creând o bună dispoziţie în timpul
activităţii). Dacă e cazul se stabilesc şi alte roluri;
 Sugestii metodice:
Li se cere elevilor să formuleze individual un răspuns pe care să-l comunice
grupului, care să selecteze cel mai potrivit răspuns, iar dacă nici un răspuns
nu a întrunit o majoritate de opinii se formulează unul care să fie
reprezentativ pentru grup. Fiecare din membrii grupului să-l noteze pe acesta;
Strategia cubului se foloseşte sub forma unui joc / concurs între grupuri;
Se cere grupurilor să noteze pe tablă sau pe o foaie răspunsurile pentru a
putea analiza împreună cu elevii asemănările şi deosebirile, precum şi
calitatea răspunsurilor induse prin conţinut, formă şi logica formularii.
 Aplicație
• 1. Analizează substantivele din următorul text, precizând : felul, genul și
numărul :
  „Odată, vara, pe-aproape de Moşi, mă furişez din casă şi mă duc, ziua
amiaza-mare, la moş Vasile, fratele tatei mai mare, să fur nişte cireşe, căci
numai la dânsul era un cireş văratic care se cocea-pălea de Duminica Mare”.
(I. Creangă – „Amintiri din copilărie”)
 Aplicație
• 2. Explică de ce următoarele substantive se scriu întotdeauna cu litera iniţială mare:
         Maria _ _ _ _ _
         România _ _ _ _
         Iaşi _ _ _ _ _
         Someş _ _ _ _
         Azor _ _ _ _ _
         Lacul Roşu _ _ _ _ _
         Anul Nou _ _ _ _ _
 Aplicație
• 3. Compară cele trei răspunsuri şi încercuieşte numele elevului care şi-a
învăţat foarte bine lecţia:
RADU: Substantivul este partea de vorbire care denumeşte fiinţe şi
fenomene ale naturii.
MIHAI: Substantivul este partea de vorbire care denumeşte lucruri.
COSMIN: Substantivul este partea de vorbire care denumeşte lucruri,
fenomene ale naturii, acţiuni, stări sufleteşti şi însuşiri.
 Aplicație
• 4. Argumentează de ce următoarele substantive nu sunt scrise corect. Scrie
alături forma corectă:
românia - _ _ _ _ _
Elev - _ _ _ _ _ _
înbrăcăminte - _ _  _ _ _
steademare - _ _ _ _ _ _
 Aplicație

• 5. Descrie în câteva  propoziţii o dimineaţă din ziua ta, folosind

următoarele substantive: pat, săpun, apă, părinţi, şcoală, lecţii, caiete.
 Aplicație
• 6. Aplică pluralul ori singularul pentru următoarele substantive:
         singular                                                                               plural
        palton                                                                                       _ _ _ _ _

        câmpie                                                                                     _ _ _ _ _
        _ _ _ _ _                                                                                  copii
        patină                                                                                       _ _ _ _ _
    
 Bibliografie
1. http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogi
e%201_curs_6_Curriculum%20-%20delimitari%20conceptuale.pdf
2. Manolescu, M., (2005), Curriculum. Teorie și practică, Universitatea
București
3. https://ro.scribd.com/doc/210620590/Tipuri-de-Curriculum
4. https://ro.scribd.com/doc/296411968/Metoda-Cubului
5. https://www.eduform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-resurse-educational
e-pentru-sustinerea-educatiei-incluzive-de-calitate/relatia-dintre-educatia
-formala-nonformala-si-informala