BIOLOGIE CELULARĂ

şi
MOLECULARĂ
CURS I
 ORIGINEA CELULEI
ANCESTRALE
• Ştiinţa care studiază Universul ca formă,
natură şi origine, este cosmologia.
• Ea prezintă două teorii care stau la baza
apariţiei Universului şi anume
• teoria Big-Bang sau Marea Explozie
şi
• teoria existenţei dintotdeauna, Stady-state
theory.
• Teoria Big-Bang-ului este apreciată ca fiind mai posibilă. Aceasta
consideră că expansiunea Universului
a început odată cu Marea Explozie şi în
aceste condiţii numai radiaţiile şi
particulele elementare pot exista.
Se consideră că, apariţia Universului,
ar fi avut loc acum aproximativ
10-20 miliarde de ani şi că
materia s-a format dintr-o dată...?!
• Apariţia primelor celule ancestrale s-a realizat prin
agregarea spontană a moleculelor probiotice acum
circa 3,5-4 miliarde de ani.

• Condiţiile fundamentale impuse de evoluţie, pentru o

moleculă care ar fi putut sta la baza primului sistem
viu, sunt capacitatea autoreplicativă şi autocatalitică.
Se consideră că moleculele de ARN posedau cele
două capacităţi menţionate anterior.
• Mai târziu apare sinteza
proteică, pe baza
informaţiei oferite de
ARN şi se realizează o
membrană care închide
într-un compartiment,
elementele necesare
supravieţuirii şi evoluţiei
sistemului. ADN dublu
helicoidal, moleculă
mult mai stabilă,
înlocuieşte ARN, oferind
sistemelor celulare
evoluate, o informaţie
mult mai bogată
• O disciplină nouă numită extrabiologie, caută
ca, prin modelele experimentale să
reproducă condiţiile iniţiale existente pe
Pământ şi să sintetizeze componente
biologice, care pot reprezenta structurile
esenţiale apariţiei vieţii. Astfel se
demonstrează formarea aminoacizilor, a
oligonucleotidelor, a glucidelor, apoi a
moleculelor de ARN şi ADN. Se aduc
argumente, care pot explica procesele de
replicare moleculară şi de evoluţie a
ecosistemelor primitive.
 BIOLOGIA CELULARĂ
S-a constituit prin integrarea a două ramuri ale unor
discipline clasice, citologia şi citofiziologia.
• Ca ştiinţă integrativă, biologia celulară este
consecinţa elaborării, perfecţionării şi aplicării în
domeniul biologiei a două grupe de tehnologii şi
anume microscopia electronică, prin intermediul
căreia s-a descoperit lumea organizării
ultrastructurale şi microanaliza compoziţiei chimice
a diferitelor organite celulare pe baza fracţionării şi
purificării lor, cu ajutorul căreia se obţin date exacte
pe baza cărora se pot elabora reprezentări mentale.
• Cele două tehnologii amintite, au condus la
posibilitatea analizei materiei vii până la nivelul de
organizare macromoleculară.
• Termenul de biologie (bios-viaţă şi logos-vorbire
despre,ştiinţă) este utilizat din 1802 de către
cercetătorii vremii, Lamarck în Franţa şi Treviranus în
Germania. Acest termen implică unitatea fenomenelor
vitale la toate tipurile de vieţuitoare.
• Termenul de celulă, provine de la cellula, diminutiv al
latinescului cella (compartiment, căsuţă) şi a fost
utilizat pentru prima dată de R. Hooke, la Londra în
1665.
• Biologia celulară, ca domeniu complex şi dinamic, a
parcurs etape de cunoaştere importante. Astfel s-a
elaborat harta organizării ultrastructurale a
principalelor tipuri de celule ce alcătuiesc lumea vie,
s-a identificat alcătuirea intimă şi rolul fiecărui organit
în activitatea celulară.
EVOLUŢIA CUNOŞTINŢELOR
DESPRE CELULE
Secţiune prin plută x450
(1665)

Robert HOOKE 1635-1703

în Latină, cella = cameră

cellula = cămăruţă
 Antony van LEEUWENHOEK
(1632-1723)

•protozoarele în apă
•bacteriile - bacteriologia
•celulele roşii şi celulele albe din sânge
•spermatozoizii - descrie pentru prima dată şi
mişcările celulelor
• Cunoştiinţele despre celule au evoluat:
→pe linia tehnicilor şi metodelor de
studiu;
→pe linia progreselor conceptuale
• Peste 150 de ani singura metodă de
studiu a celulei a fost microscopia
optică.

• În secolul al XIX-lea, a avut loc

perfecţionarea metodei, primele
progrese în concepţii fiind reprezentate
sub forma unor generalizări, în prima
jumătate a secolului al XIX-lea.
 Robert BROWN (1773-1858)

Prima generalizare:
nucleul este o componentă constantă
a tuturor celulelor
 A doua generalizare:

• Concepţia primitivă despre celulă:

o masă de materie vie (protoplasmă)
formată din nucleu
(cu nucleol) şi citoplasmă.

• La periferie, celula are o membrană

citoplasmatică numită plasmalemă.
 1839 Teoria celulară
Matthias SCHLEIDEN (1804-1881)
Theodore SCHWANN (1810-1882)

1 În forma clasică, cuprindea 3 idei:

→ corpul tuturor vieţuitoarelor este format din celule şi

substanţe produse de celule
→ celulele au viaţa lor proprie
→ viaţa celulelor este subordonată vieţii în ansamblu a
organismului
Teoria celulară modernă include alte 2 teze:
2. Toate celulele provin din celule preexistente
“omnis cellula e cellula”

3. Toate celulele care alcătuiesc un

organism pluricelular provin dintr-o
singură celulă, celula ou.
În ultimele decenii această teză a fost
modificată prin apariţia clonării

Rudolf L. K. VIRCHOW
(1821-1902)
La sfârşitul secolului al XIX-lea:
citologia clasică
Studii la microscopul optic pe
celule fixate şi colorate
Diviziunea celulară (mitoă şi meioză)
Cromosomii (în Greacă chroma=culoare, soma=corp)
Organitele celulare
Rudolph Virchow - bazele Histopatologiei: Patologia Celulară

Rudolf Ludwig Karl VIRCHOW

(1821-1902)
În secolul XX:
- culturi de ţesuturi
- microchirurgia celulei

- Microscopia electronică

Putere superioară de mărire

Rezoluţie mai bună

Cytologia clasică → Citologia modernă

Citologia clasică → Biologia celulară
(1960).
 Biologia celulară → Biologia celulară şi
moleculară
(1975)
• Metode şi technici fizice şi biochimice de biologie
moleculară:
• Difracţia razelor X (distanţe interatomice, structura 3D a
moleculelor mari)
• Metode cu neutroni (RMN, RES)
• Studiul secvenţelor DNA
• Studiul structurilor secundare, terţiare cuaternare a
proteinelor şi acizilor nucleici

• Conceptual: molecularizarea biologiei celulare:

• biologie moleculară → studierea materiei vii prin prisma
relaţiei structură-funcţie la nivel molecular

• Biotehnologii complexe
 DEFINIŢIA ACTUALĂ
A
BIOLOGIEI CELULARE ŞI MOLECULARE
 Este ramura ştiinţelor biologice care studiază
structura şi funcţiile celulei în mod complex şi
unitar, plecând de la aspectele vizibile la
microscopul optic (morfologie), la aspectele
vizibile la microscopul electronic
(ultrastructură), şi coborând apoi la nivel
molecular în profunzimea fiecărei componente
a celulei pentru a studia relaţia dintre structură
şi funcţie; în final, se reconstituie imaginea
celulei în toată complexitatea ei, iar celula este
integrată şi în nivele superioare de organizare a
materiei vii.
IMPORTANŢA PENTRU MEDICINĂ
A
BIOLOGIEI CELULARE
ŞI
MOLECULARE
 Contribuţii în dezvoltarea
biologiei celulare şi moleculare în ţara noastră

Contribuţii în neurocitologie
A publicat la Paris, în 1909
monografia “La Cellule Nerveuse” -

Gheorghe MARINESCU
(1863-1938)
→ imunizarea pasivă (principiul seroterapiei)
→ peste 40 noi microorganisme (Babesia)
→ corpusculii Babes-Negri în celulele nervoase la animale şi
oameni decedaţi prin turbare
→ corpii Babeş-Ernst în bacilul difteric
→ A postulat posibilitatea relaţiilor
antagoniste dintre microorganisme
(antibioză).
→ A publicat (cuVictor Cornil) primul
tratat de microbiologie, la Paris în 1886:
“Les bactéries et leur rôle dans l'anatomie
et l'histologie pathologiques des maladies
infectieuses”
Victor BABEŞ
(1854-1926)
 Factorul stimulator al secreţiei
celulare în diferite lichide
biologice

A fondat Institutul de seruri şi

vaccinuri în Bucureşti
(Institutul Cantacuzino)

România → a doua ţară care a

introdus vaccinarea profilactică
Ion CANTACUZINO împotriva tuberculozei
(1863-1934)
• Progresele spectaculoase din domeniul
biologiei celulare reprezintă produsul
activităţii unor oameni de ştiinţă. Dintre
aceştia amintim patru nume de
excepţie, Albert Claude, Christian De
Duve, Keith Porter şi George Emil
Palade.
• Albert Claude, Christian De Duve şi George Emil Palade au fost
laureaţi ai Premiul Nobel, în anul 1974, pentru descoperirile
făcute în domeniul biologiei celulare.
Savantul american de origine română George Emil
Palade se numără printre primii cercetători care au
elaborat tehnologia electronomicroscopică, a pus la
punct tehnica fixării, a fost un cartograf al
ultrastructurii celulei, legându-şi numele în mod
deosebit de granulele de ribozomi, care îi poartă
numele, cunoscute drept granulele lui Palade.
→ Ribozomii
→ Ultrastructura
mitocondriei
→ Calea secreţiei
celulare
→ Transportul prin
vezicule în endoteliul
capilar
→ Reciclarea
membranelor
celulare şi aspecte ale
biogenezei
membranelor
celulare
• Dat fiind caracterul biologiei celulare ca ştiinţă dinamică,
este necesar să fie prezentate relaţiile ei cu ştiinţele
biomedicale fundamentale.
• Relaţia biologiei celulare cu celelalte discipline mai sus
amintite, reprezintă o problemă teoretică dar şi practică.
• Considerate fiind în viziunea teoriei generale a sistemelor
şi a teoriei organizării ierarhice a lumii, ştiinţele
biomedicale fundamentale se pot clasifica astfel:

1. biofizica şi biochimia pentru nivelul de organizare

molecular
2. biologia celulară şi microbiologia pentru nivelul de
organizare celulară
3. histologia, fiziologia şi anatomia, pentru nivelul
organismic.
 BIOLOGIA CELULARĂ
CA ŞTIINŢĂ

• Biologia celulară are ca obiect

dezvăluirea legilor de
desfăşurare a proceselor vitale
la nivel de organizare celulară.
 CELULA ÎN LUMEA VIE
• În ierarhia structurilor biologice, CELULA
este unitatea elementară a lumii vii,
produs al evoluţiei, cu o structură
complexă, aflată într-o relaţie de
autonomie şi echilibru dinamic cu mediul
înconjurător.
• Principalele ei proprietăţi sunt creşterea,
dezvoltarea şi autoreproducerea.
• Organizarea biologică poate fi privită ca o
ierarhie de niveluri structurale progresiv mai
complexe, care începe cu simple molecule ce
edifică ansambluri moleculare, structuri
subcelulare şi trece printr-un punct nodal,
celula, care stă la baza alcătuirii ţesuturilor,
organelor, sistemelor şi organismelor. În
interiorul acestei ierarhii, celula reprezintă
primul nivel la care apare cea mai importantă
caracteristică a lumii vii, capacitatea de
autoreproducere.
• Componentul central al oricărei celule este
genomul, care conţine codificată în structura
sa informaţia genetică, respectiv programul
tuturor evenimentelor vitale din celulă.
• Pentru a se reproduce, celula trebuie să îşi
replice genomul, să transcrie şi să traducă
informaţia codificată în el, încât să genereze
moleculele şi macromoleculele necesare
edificării structurilor sale. Aceste operaţiuni
necesită o continuă alimentare cu energie
metabolică şi un mediu înconjurător bine
controlat. Cerinţele sunt îndeplinite de
componente subcelulare specialzate.
NOŢIUNI GENERALE
DESPRE CELULE
 CELULA
ORGANIZARE GENERALĂ
• Unitatea materiei vii se extinde şi la nivel
celular. Există două categorii celulare
primitive, procariotele şi eucariotele.
CELULA PROCARIOTĂ
• CELULELE PROCARIOTE sunt cele mai simple şi primitive
forme de organizare a vieţii. Din această clasă fac parte
bacteriile şi algele albastre-verzi. Astfel de tipuri celulare nu
intră în alcătuirea corpului omenesc iar studiul lor face
obiectul unei discipline aparte, microbiologia.
• În esenţă procariotele nu au nucleu delimitat de membrană ci
un corp nucleoid alcătuit dintr-un lanţ de ADN, neconjugat cu
proteine bazice şi ataşat, printr-o extremitate a sa, de
membrana celulară. Citoplasma este încărcată cu ribozomi
liberi şi este practic lipsită de organite delimitate de
citomembrană. Membrana celulară este alcătuită dintr-o
membrană plasmatică internă dublată la exterior de o
membrană protectoare. Membrana plasmatică trimite în
interiorul citoplasmei mici expansiuni care variază de la un tip
de procariote, la altul. Principalele proprietăţi ale
procariotelor sunt capacitatea de a se adapta relativ uşor,
prezentând plasticitate la variaţiile condiţiilor de mediu.
CELULA PROCARIOTĂ TIPICĂ
• Virusurile sunt organisme foarte mici care nu
pot fi observate la microscopul optic.
Organizarea acestora poate fi studiată numai
cu ajutorul microscopului electronic. Deşi au
proprietăţi precum autoreproducerea,
ereditatea, variabilitatea, virusurile sunt
dependente de celulele gazdă, eucariote sau
procariote, fiind paraziţi obligatorii şi din
acest punct de vedere neputând fi
considerate celule propriu-zise.
• Bacteriile sunt exemple caracteristice de
celule procariote, mărimea lor fiind de
ordinul a 1 micrometru. Molecula de ADN
bacterian este de aproximativ 1mm lungime
şi ea conţine o cantitate de informaţie
suficientă pentru a codifica 2-3 mii de
proteine diferite. Citoplasma lor conţine între
20 şi 30 mii de ribozomi organizaţi sub formă
de polizomi. Printre cele mai mici bacterii
cunoscute sunt cele din clasa
pseudopleuropneumoniei.
FORME CELULARE
• CELULELE EUCARIOTE au organizare
complexă, în alcătuirea cărora se disting trei
părţi principale, nucleul, organit al coordonării
proceselor celulare, citoplasma, ce conţine
numeroase organite şi suprafaţa celulară,
dispozitiv ce controlează schimburile cu mediul
înconjurător.
• Eucariotele intră în alcătuirea protozoarelor
neprocariote, a plantelor şi animalelor şi la om
inclusiv.
CELULA EUCARIOTĂ
• Amintind organizarea generală a celulei eucariote, se
pot stabili date despre mărimea şi forma acestui tip.
Deşi sunt de circa 1000 de ori mai mari decât
procariotele, celulele eucariote sunt sub limita de
rezoluţie a ochiului uman, respectiv sub 0,1mm.
Diametrul lor este cuprins în general între 10-30
micrometri. Există totuşi câteva excepţii, cum ar fi
ovocitul uman care are diametrul de aproximativ 200
micrometri sau dimensiunile corpului unor celule
nervoase ce se apropie ca diametru de 100 micrometri.
Printre cele mai mici celule din organism se numără
limfocitele mici, cu diametrul de aproximativ 6
micrometri şi celulele granulare din cortexul cerebelos
cu diametrul de circa 3-4 micrometri.
CELULA VEGETALĂ
 Numărul, forma şi dimensiunile
celulelor eucariote
• Milioane de miliarde (1015)
• Hematiile → mii de miliarde (1012)
• 10 milioane mor zilnic
• Hepatocitele şi neuronii → sute de
miliarde (1011)
• milioane mor zilnic
• Celulele gliale de 10 ori mai numeroase
(1012)
Forma depinde de vârstă şi rolul specific
-Legea adaptabilităţii formei la funcţie-
Dimensiuni medii de 20-30 µm (1 µm = 10-6 m)
Neuroni din scoarţa cerebeloasă (3-6 µm), limfocite (4-5
µm)
Neuroni giganţi din cortexul frontal (125-150 µm), ovulul
(250 µm)

Volumul de 300 - 15.000 µm3

Legea constanţei volumului

RBC: 6 µm (şoarece), 8 µm (om), 9 µm (elefant)

Şi celulele din ficatul acestor specii au dimensiuni foarte

apropiate
• Unele celule nervoase posedă prelungiri cu un
diametru de ordinul micrometrilor dar cu lungimi
de centrimetri sau chiar metri. În mod similar,
fibra musculară striată, de forma unui cilindru,
are un diametru de ordinul micrometrilor şi
lungimea în centrimetri, raportul între lungime şi
diametru fiind de ordinul 10³ sau mult mai mult.
• Forma celulelor variază cu localizarea şi tipul lor.
În general, sunt prismatice, atunci când sunt
aşezate în grupuri sau straturi compacte, sferice,
când se află libere într-un mediu fluid, alungite
sau fuziforme, când aderă la un substrat solid.
• Interdependenţa dintre formă şi funcţie este pregnantă în cazul
hematiei, care îşi menţine activ forma de disc biconcav, ce
oferă suprafaţa maximă pentru un volum dat.

• Corpul omenesc este alcătuit dintr-un foarte mare număr de

celule. Se apreciază că în corpul unui adult, numărul total al
celulelor este de ordinul 10 la puterea 15. Celulele corpului
uman pot fi sistematizate în aproximativ 1000 de tipuri diferite.
Celulele sangvine reprezintă populaţia celulară cea mai
numeroasă din corpul omenesc.

• Numărul hepatocitelor la un adult este de circa 100 miliarde,

cel al neuronilor de aproximativ acelaşi ordin de mărime iar cel
al nevrogliilor, de circa 10 ori mai mare decât al neuronilor.
 COMPOZIŢIA CHIMICĂ
A CELULEI
• Analiza compoziţiei chimice a celulei relevă faptul că,
după abundenţa lor în celule, elementele chimice pot fi
clasificate în trei categorii şi anume elemente majore,
incluzând oxigen, carbon, azot şi reprezentând
aproximativ 60% din totalul componentelor chimice
celulare, elemente puţin abundente, precum calciu,
fosfor, potasiu, sodiu, magneziu, clor, formând,
împreună cu cele din prima categorie, elementele
plastice ale celulei şi oligoelemete, ca fier, zinc, iod,
cupru, fluor, mangan, care sunt indispensabile vieţii,
având rol catalitic important şi de asemenea,
reprezentând grupările active ale unor enzime sau
intrând în constituţia unor hormoni sau vitamine.
• Elementele chimice din structura materiei vii
formează combinaţii specifice, care conferă celulei o
organizare moleculară caracteristică. Substanţele
chimice din celule se împart în două mari clase şi
anume substanţe anorganice, respectiv apa şi
sărurile minerale şi substanţe organice, proteine,
glucide, lipide, acizi nucleici.
• Apa se găseşte în celulă în proporţie de 60-90% şi
reprezintă mediul în care se desfăşoară reacţiile
vitale ale celulei. Cantitatea de apă din celule variază
în funcţie de vârsta şi activitatea celulei, procentul
fiind mai ridicat în celulele tinere.
• Proprietăţile fizice şi chimice, permit moleculei de
apă să îndeplinească funcţii deosebite în organism.
• Apa este o moleculă polară, atomii de hidrogen şi cei
de oxigen fiind dispuşi în triunghi.Cei doi atomi de
hidrogen reprezintă polul pozitiv iar atomul de
oxigen polul negativ. Datorită structurii lor,
moleculele de apă se dispun în jurul moleculelor
polare, dizolvându-se.
Rolul de solvent al apei se explică prin
constanta dielectrică ridicată şi prin
proprietăţile electrice ale ionilor
proveniţi din disocierea sa OH- şi H-.
Legăturile de hidrogen leagă moleculele
de apă între ele, într-o conformaţie
tetraedică.
• Proprietăţile fizice şi chimice ale apei au o importanţă
deosebită. În organism, căldura rezultată din procesele
metabolice, cu deosebire din metabolismul muscular,
este reţinută de apă şi repartizată în organism,
prevenind supraîncălzirea corpului. Conductibilitatea
termică a apei, mai mare comparativ cu a altor lichide,
contribuie la uniformizarea temperaturii în celule.
• Apa este repartizată în organism în două
compartimente, intracelular şi extracelular.
• Provenienţa apei în organism este dublă, endogenă,
respectiv cea rezultată din reacţiile metabolice şi
exogenă, apa ingerată.
Sărurile minerale sunt prezente în
cantităţi mici dar îndeplinesc funcţii
importante pentru desfăşurarea
condiţiilor
fizico-chimice necesare desfăşurării
proceselor vitale.
Sunt reprezentate în cea mai mare parte
de fosfaţi, carbonaţi, cloruri, sulfaţi şi
bicarbonaţi de Na, K, Ca, Mg.
• Substanţele organice sunt reprezentate
de
proteine
glucide lipide
• Proteinele ocupă locul principal în edificarea
celulelor, fiind catalizatorii enzimatici ai tuturor
reacţiilor chimice ce stau la baza proceselor vitale.
• Lipidele reprezintă un component foarte important
pentru ordinea internă celulară. O parte din lipide
sunt stocate sub formă de depozite pentru furnizarea
substratului necesar transformărilor energetice. O
altă parte formează complexe lipoproteice, care stau
la baza edificării tuturor tipurilor de citomembrane.
• Glucidele sunt în cantităţi mici în celulele umane.
Acestea se găsesc sub formă de glicogen,
reprezentând glucidul de depozit sau sub formă de
complexe cu proteinele sau cu lipidele,
glicoproteinele sau glicolipidele.
• Acizii nucleici, ADN şi ARN, sunt macromolecule formate din
nucleotide.
• ADN-ul conţine întreaga informaţie genetică utilizată pentru
biosinteza proteinelor celulare.
• Fiecare nucleotid din structura acizilor nucleici conţine o bază
azotată, o pentoză şi un radical fosforic. Bazele azotate sunt
purinice, adenina şi guanina şi pirimidinice, citozina şi timina
sau uracilu, în cazul ARN. Legarea bazelor azotate la o
pentoză , dezoxiriboza în cazul ADN şi riboza, pentru ARN,
determină formarea unui nucleozid. Din asocierea
nucleozidului cu un radical fosfat rezultă nucleotidele,
subunităţile structurale ale ADN şi ARN.
• Între nucleotide se stabilesc legături covalente, fosfodiesterice.
• În structura ADN intră două lanţuri nucleotidice, dispuse
antiparalel. Între bazele azotate dintre cele două lanţuri se
stabilesc punţi de hidrogen, respectând pricipiul
complementarităţii, adenina cu timina şi guanina cu citozina.
SFÂRŞIT