BUCURESTIUL

EROIC
Anul I / Nr.1 noiembrie 2018
Revistă de cultură istorică, educație patriotică și de cinstire a eroilor
neamului a Asociației Naționale Cultul Eroilor - ”Regina Maria” - Filiala
Municipiului București
Număr realizat în colaborare cu Centrul Cultural și de Tineret ,,Ștefan
Iordache”

”Neamul este etern prin cultul eroilor”

Nicolae Iorga
 Susţinătorii revistei Bucureştiul Eroic, 2019

Asociația Națională Susţinerea revistei constă în depunerea unei sume de bani la sediul
Filialei Bucureşti a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor ,,Regina
Cultul Eroilor Maria” (Bulevardul Ion Mihalache, nr.124-126, Sector 1, Cod
poştal 011203), pe bază de chitanţier sau mandat poştal.
”Regina Maria” Toţi susţinătorii vor primi câte un exemplar din fiecare număr
Filiala Municipiului apărut în perioada 2018-2019, iar la sfârşitul anului 2019,
conducerea filialei va acorda fiecărui susţinător o Diplomă de
București Excelenţă.
Adresa Vă mulţumim!
București, Bd-ul Ion Mihalache, Până la 1 octombrie 2018, au răspuns acţiunii noastre:
nr.124-126 Sector 1 - Ambasador Dumitru Preda =300 lei
Telefon/Fax:0212 241 802 - Col.(r) Octavian Văduva = 200 lei
E-mail: cultuleroilorbucureti@yahoo.com - Cms.(r) Ştefan Ionescu = 150 lei
- Georgeta Bălan = 300 lei
Director fondator - Plt.adj.pr.(r) Anton Gurău = 120 lei
Col.(r) Petru Gurău
- Tulumiș Anișoara = 100 lei
- Dr. Luminiţa Zugravu = 100 lei
Redactor șef - Col.(r) Petru Gurău = 300 lei
Mr.(r) Cristian Mateescu - Mircea Pavel = 50 lei

Redactori
Dr. Luminița Giurgiu
Dr. Luminița Zugravu
Sumar
Bibl. Lucreția Nechifor - Dr. Luminița Zugravu - Cronologia Marii Uniri (2)
Cms.(r) Ștefan Ionescu
Radu Petrescu - Muscel - Col.(r) Petre Otu - Apărarea Bucureștilor în gândirea
Colaboratori și practica militară românească (6)
Lector univ.dr. Alin Spînu - Dr. Luminița Giurgiu - Presa franceză omagiază jertfa
Col.(r) Petre Otu pentru înfăptuirea româniei mari (10)
Ambasador Dumitru Preda
Cpt. Ion Gabriel - Neculai Moghior - Reîntoarcerea regelui Ferdinand I și
Neculai Moghior a reginei Maria în capitala României (12)
- Ambasador Dumitru Preda - O sabie de onoare. un
Foto
Ing.Romică Zaharia veteran al războiului de independenţă pe frontul întregirii
naţionale (15)
- Col.(r) Petru Gurău - Din activitatea Filialei Bucureşti
Coperta 1 a A.N.C.E. ,,Regina Maria” (17)
Monumentul Eroilor Patriei
- Cms.(r) Ștefan Ionescu - Monumentele Eroilor din
Sector 5 - București
Sectorul 5 Bucuresti (27)
Coperta 4 - Radu Petrescu - Muscel - 170 de ani de la eroica
Imnul Eroilor bătălie a pompierilor cu otomanii în Dealul Spirii (29)
- Col.(r) Petru Gurău - Pavel Zăgănescu
ISSN 2602-0033, ISSN-L 2602-0033 – Cel mai mare erou al pompierilor (31)
- Cpt. Ion Gabriel - Erou în Viaţă (33)
Procesare computerizată și editare
SC Mofan Sistem SRL - Lector univ.dr. Alin Spînu - București, 1915: spionaj,
dragoste și moarte (35)
- Prof. Lucreția Nechifor - Necesitatea existenţei Cercurilor
,,Cultul Eroilor” în învăţământul preuniversitar (38)
Răspunderea pentru conținutul articolelor
aparține în exclusivitate autorilor. - Col.(r) Petru Gurău - Cercul Cultul Eroilor ,,Viilor”
– model de gândire şi acţiune (38)
 CENTENAR

MESAJE LA ÎNCEPUT DE DRUM

VIAŢĂ LUNGĂ, BUCUREŞTIUL EROIC!
Una dintre modalităţile cele mai eficiente ale Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor
,,Regina Maria” de a se adresa minţilor şi sufletelor membrilor şi simpatizanţilor
săi, românilor, în general, o reprezintă cuvântul scris, transmis prin revistele sau
ziarele editate de Biroul Executiv Central sau filialele sale din teritoriu. Până
deunăzi, ne mândream că Asociaţia editează 24(douăzeci şi patru) de reviste mult
aşteptate şi apreciate de cititori pentru conţinutul ştiinţific, bogat, pentru mesajele
de suflet transmise.
Iată că, în anul Centenarului Marii Uniri şi într-un moment de efervescenţă a
apelului la istorie şi la trecutul glorios al neamului românesc, Filiala Bucureşti a
A.N.C.E.,,R.M.” ne oferă o plăcută surpriză, editând, în premieră, revista
,,Bucureştiul eroic”. Este un veritabil eveniment editorial, datorat noii conduceri a
filialei, în special sufletistului şi experimentatului editor – în persoana
preşedintelui filialei, domnul colonel(r) Petru Gurău (ani în şir redactorul şef al
revistei ,,Brăila eroică”), care, iată, lansează în Capitala României o revistă care promite mult şi care
promovează istoria şi eroii români din toate timpurile. Iar Bucureştiul a dat ţării mii şi mii de eroi care şi-au
jertfit viaţa pe altarul patriei.
Cu siguranţă că promisiunile vor fi onorate, că noua revistă va avea colaboratori de marcă şi cititori care vor
fi mereu încântaţi de lectura paginilor revistei ,, Bucureştiul eroic”.
În numele Biroului Executiv Central şi al meu, felicit conducerea filialei Bucureşti şi colectivul redacţional
al revistei pentru iniţiativă şi efort şi doresc revistei ,, Bucureştiul eroic” viaţă lungă, articole de excepţie,
cititori dedicaţi şi … la cât mai multe numere! Succes!
Preşedintele A.N.C.E.,,R.M.”
Gl. mr.(r) prof.univ.dr. Visarion NEAGOE

CINSTIREA EROILOR NEAMULUI - DATORIE DE ONOARE A FIECĂRUI ROMÂN

Au luptat cu vitejie pentru ţara lor. Şi-au dat viaţa pentru ca noi să ne
bucurăm azi de libertate. Jertfa lor mântuitoare ne face să fim mândri că suntem
români. Anul Centenar reprezintă un moment de suflet în care să evocăm faptele
de vitejie ale celor care și-au dat viața pentru realizarea idealului national:
făurirea României Mari și unirea românilor într-un singur stat. Fără jertfa și
suferința eroilor căzuți pentru idealul național al unirii, România Mare nu ar mai
fi existat. Noi, cei de astăzi, prețuim jertfa lor supremă pentru reîntregire și avem
datoria de a prețui, conserva, păstra și promova acest patrimoniu identitar. Toate
generațiile de eroi s-au avântat în lupte și au purtat calvarul frontului, cu nădejdea
că jertfa lor va înflori în țară și în lume dreptatea și libertatea. S-au dăruit cu
nădejdea împlinirii idealului și a solidarității. Au luptat pentru apărarea patriei și au sângerat pentru viitorul
ei. La temelia patriei stau oseminte sfinte de eroi, iar glia străbună este stropită cu sânge și udată cu lacrima
suferinței. Eroii ne sunt mentori spirituali și paznici neînfricați ai spiritualității noastre. Cu sacrificii umane şi
materiale, au creat o stare de spirit, un sentiment al eroismului, al patriei şi al dăruirii de sine, pe care avem
datoria de a-l duce mai departe și transmite generațiilor ce vor veni.
Mă bucură inițiativa filialei București a A.N.C.E. ,,Regina Maria” de a realiza revista ,,Bucureștiul
eroic” care sunt sigur că va contribui la popularizarea faptelor de eroism ale poporului nostru. Îi dorim revistei
la mulți ani în publicistica urbei noastre!
Primarul Sectorului 5 București
Daniel FLOREA
Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 1
 CENTENAR
CRONOLOGIA MARII UNIRI
4/17 ianuarie 1918 - Apare, la Paris,
primul număr din publicația săptămânală “La
Roumanie” care avea drept scop sprijinirea, în
emigrație, în plan publicistic și diplomatic a
revendicărilor românești.
23 ianuarie/5 februarie 1918 - Ultimatum
adresat României de Puterile Centrale, prin care
era somată, ca, în termen de patru zile, să-și facă
cunoscute intențiile în vederea încheierii păcii.
24 ianuarie/6 februarie 1918 - Chișinău.
Sfatul Țării, întrunit în ședință solemnă, votează,
în unanimitate, independența Republicii
Democratice Moldovenești. “(…) Ne proclamăm,
în unire cu voința poporului, Republică
Democratică Moldovenească slobodă, de sine
stătătoare și neatârnată, având ea singură dreptul
de a-și hotărî soarta în viitor” — se spune în
proclamația Sfatului Țării.
26 ianuarie/8 februarie 1918 - Guvernul
I.I.C. Brătianu — Take Ionescu demisionează,
deoarece consideră inacceptabilă încheierea unei
păci separate. Aliații sfătuiesc România să
tărăgăneze tratativele.
28 ianuarie/10 februarie 1918 - România
acceptă începerea tratativelor de pace cu Puterile
Centrale.
29 ianuarie/11 februarie 1918 - Se
formează un nou guvern, în frunte cu generalul
Alexandru Averescu, având ca principal obiectiv
tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu
Puterile Centrale și crearea unor premise
favorabile obținerii unei păci onorabile.
11/24 februarie 1918 - Plenipotențiarii
Puterilor Centrale impun primului ministru,
generalul Alexandru Averescu, trei condiții
principale ale încheierii păcii: cedarea întregului
teritoriu al Dobrogei, până la Dunăre, importante
rectificări de frontieră în zona Porților de Fier, în
Valea Jiului și între Vatra Dornei și Câmpulung
Moldovenesc, precum și grele concesiuni
economice.
18 februarie/3 martie 1918 - Inaugurarea,
la Chișinău, a Universității Populare
Moldovenești, sub președinția lui Pan Halippa,
care s-a ocupat de organizarea de conferințe, de
întâlniri cu oameni de cultură, de ținerea de
prelegeri, consacrate în special studierii istoriei
românilor din Basarabia.
20 februarie/5 martie 1918 - Se
semnează, la Buftea, Tratatul preliminar de pace
între România și Puterile Centrale, pe baza căruia
2 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018
încep la București, la 9/22 martie, tratativele în
vederea încheierii păcii, pe următoarele baze:
cedarea Dobrogei până la Dunăre, Puterile
Centrale urmând să amenajeze un drum comercial
între România și Constanța; rectificări de frontieră
în favoarea Austro-Ungariei; impunerea unor
grele condiții economice etc.
27 februarie/12 martie 1918 - Plecarea
misiunii franceze din România.
3/ 16 martie 1918 - Adunarea generală a
zemstvei din districtul Bălți adoptă, în
unanimitate, o moțiune în care se spune
“Proclamăm astăzi în mod solemn (…) în fața lui
Dumnezeu și a întregii lumi, că cerem unirea
Basarabiei cu Regatul României sub al cărei regim
constituțional și sub ocrotire a legilor ei (…)
vedem siguranța existenței noastre naționale și a
propășirii economice”.
5/18 martie 1918 - Demisia guvernului
condus de generalul Alexandru Averescu. Regele
Ferdinand îl însărcinează pe Alexandru
Marghiloman cu formarea unui nou guvern, cu
speranța că șeful conservatorilor, grație încrederii
ce inspira Puterilor Centrale, va putea încheia o
pace în condiții mai ușoare.
9/22 martie 1918 - Încep tratativele de
pace de la Cotroceni între România și Puterile
Centrale.
27 martie/9 aprilie 1918 - La Chișinău,
Sfatul Țării întrunit în ședință solemnă votează
unirea Basarabiei cu Țara - Mamă, România.
Primul - ministru Alexandru Marghiloman, aflat
la Chișinău, împreună cu alți reprezentanți ai
guvernului român, este invitat la tribuna de la
care declară: ,,În numele poporului român și al
Regelui Ferdinand I, iau act de unirea
Basarabiei cu România de aici înainte și în veci!
Trăiască România Mare!”
9/22 aprilie 1918 - Decret regal de ratificare a
Hotărârii de unire a Basarabiei cu România,
semnat de Ferdinand I și contrasemnat de
Alexandru Marghiloman.
 CENTENAR
17/30 aprilie 1918 - Înființarea, la Paris, a
“Comitetului național al românilor din Transilvania
și Bucovina”, sub președinția lui Traian Vuia, iar
mai apoi a dr. Ion Cantacuzino; a militat pentru
dobândirea independenței Transilvaniei și unirea
acesteia cu România.
24 aprilie/7 mai 1918 - Semnarea
Tratatului de pace de la București și a anexelor sale
dintre România, pe de o parte, și Germania, Austro-
Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte.
România era nevoită să cedeze Dobrogea, care
urma să fie anexată de Bulgaria, să accepte
rectificări de frontieră în Carpați, în favoarea
Austro-Ungariei , să demobilizeze armata și să
încheie convenții economice, prin care, în fapt, se
instituia monopolul Germaniei asupra principalelor
bogății ale țării. Regele Ferdinand I refuză, în ciuda
presiunilor Puterilor Centrale, să sancționeze
Tratatul.
22 iunie/5 iulie 1918 - Se înființează, la
Washington, din inițiativa lui Vasile Stoica, Liga
națională română, cu scopul de a face propagandă în
jurul problemei românești; la 13 septembrie,
fuzionează cu Comitetul național român.
12 /25 august 1918 - Se constituie, la
Chișinău, Partidul Țărănesc din Basarabia, având în
program: împărțirea pământului la țărani, vot
universal, îmbunătățirea situației muncitorilor.
Președinți: Pantelimon Halippa, Ion Inculeț .
24 august/6 septembrie 1918 - Se creează,
la Paris, Consiliul Național Român Provizoriu,
care, în 20 septembrie / 3 octombrie, a proclamat
formarea Consiliului Național al Unității Române
care este recunoscut la 29 septembrie/12 octombrie
de guvernul francez, la 23 octombrie/5 noiembrie
de guvernul S.U.A., la 29 octombrie/11 noiembrie
de guvernul englez, iar la 9/22 noiembrie de cel
italian, drept exponent al intereselor poporului
român.
2/15 septembrie 1918 - Congresul de la
New York al românilor, cehilor, slovacilor,
polonilor, sârbilor, croaților și rutenilor votează o
moțiune prin care se cere dezmembrarea Austro-
Ungariei și eliberarea tuturor popoarelor asuprite.
Congresul Bucovinei
29 septembrie/12 octombrie 1918 -
Comitetul Executiv al Partidului Național Român
din Transilvania, întrunit la Oradea, adoptă în
unanimitate o declarație privind hotărârea națiunii
române din Transilvania de a se așeza “printre
națiunile libere”, în temeiul dreptului ca fiecare
națiune să dispună liber de soarta sa. Se revendică
recunoașterea conducerii P.N.R. ca organ
provizoriu de conducere a Transilvaniei. Se
constituie un “Comitet de acțiune”, cu sediul la
Arad, avându-l în frunte pe Vasile Goldiș.
5/18 octombrie 1918 - Declarația de
independență a Transilvaniei, adoptată în ședința de
la Oradea, este citită în Parlamentul de la Budapesta
de dr. Alexandru Vaida — Voevod.
11/24 octombrie 1918 - Cernăuți. Apare
primul număr al gazetei “Glasul Bucovinei”,
editată de un grup de români bucovineni în frunte cu
profesorul universitar Sextil Pușcariu.
14/27 octombrie 1918 - Deputații români
bucovineni din Parlamentul vienez, foștii deputați
din Dieta Bucovinei, primarii români din
localitățile Țării de Sus a Moldovei, au hotărât
constituirea Adunării Constituante.
17/30 octombrie 1918 - Constituirea, la
Budapesta, a Consiliului Național Român Central
(din 21 octombrie, cu sediul la Arad), ca organ de
conducere al românilor format din șase
reprezentanți ai P.N.R și șase social-democrați.
25 octombrie/7 noiembrie 1918 -
Consiliul Național Român Central hotărăște
înființarea de gărzi naționale și de gărzi civile
sătești pe întreg teritoriul locuit de români în
Transilvania și Ungaria, pentru “păstrarea liniștii și
averii fiecăruia”.
31 octombrie/13 noiembrie 1918 -
Consiliul Național din Basarabia adoptă o “lege
fundamentală asupra puterilor Țării Bucovinei”,
prin care își asumă întreaga putere de stat.
5/18 noiembrie 1918 - Manifest către
popoarele lumii, prin care Consiliul Național
Român Central afirmă în fața opiniei publice
mondiale dorința românilor transilvăneni de a se
uni cu România.
7/20 noiembrie 1918 - Manifest al Marelui
Sfat Național din Transilvania privind convocarea
la 18 noiembrie/1 decembrie a Marii Adunări
Naționale la Alba Iulia.
9/22 noiembrie 1918 - Consiliul Național
Român Central din Transilvania cere, ultimativ,
guvernului maghiar să-i recunoască puterea deplină
asupra teritoriului Transilvaniei.
15/28 noiembrie 1918 - Congresul Bucovinei hotărăște
în unanimitate “Unirea necondiționată și pentru vecie a
Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuș,
Colacin și Nistru, cu Regatul României”.
Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 3
 CENTENAR
Ligii Naţiunilor; el se întâlnea cu reprezentanţii
altor naţiuni nemulţumite de competenţa acestei
comisii chemate să pună bazele unei organizaţii
internaţionale care să garanteze pacea şi securitatea
popoarelor. Marile Puteri au fost nevoite să includă
în această comisie pe reprezentanţii mai multor
state, printre care şi România.
31 ianuarie 1919 - În şedinţa plenară a
Conferinţei, preşedintele executivului american a
încercat să justifice rolul de judecători al Marilor
Puteri faţă de partenerii lor mai mici, invocând
răspunderea ce revenea acestora în aplicarea şi
garantarea tratatelor ce urmau a fi încheiate.
1 decembrie 1918 -Are loc, în sala Casinei 28 iunie 1919 - Se semnează, la Versailles,
din Alba Iulia, Adunarea Națională, cu Tratatul de Pace dintre Puterile Aliate și Germania.
participarea a 1.228 de delegați (deputați) aleși. Privitor la România, Tratatul prevedea încetarea
Vasile Goldiș rostește cuvântarea solemnă, tuturor drepturilor, titlurilor, privilegiilor de orice
încheiată cu un proiect de rezoluție, care începe natură asupra cablului Constanța - Istanbul, ce intră
cu cuvintele: “Adunarea Națională a tuturor în posesia României. Germania era obligată să
românilor din Transilvania, Banat și Țara renunțe la Tratatul de la București din 24 aprilie / 7
Ungurească, adunați prin reprezentanții lor mai 1918. În problema Dunării, Tratatul prevedea
îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie menținerea Comisiei Europene a Dunării și
1918, decretează unirea acelor români și a tuturor
teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Proiectul
de rezoluție este adoptat cu ovații prelungite.
Pentru cârmuirea Transilvaniei, Adunarea
Națională procedează la alegerea unei adunări
legislative numită Marele Sfat Național, compus
din 250 de membrii; acesta, la rându-i, va numi un
guvern provizoriu — Consiliul Dirigent. Cei peste
100.000 de participanți la Marea Adunare
Națională de la Alba Iulia, adunați pe Câmpul lui
Horea, aprobă cu aclamații entuziaste hotărârea de
unire necondiționată și pentru totdeauna a
Transilvaniei cu România. Conferinta de pace de la Paris
2 decembrie 1918 - Întrunirea Marelui Sfat
Național în sala Tribunalului din Alba Iulia care
hotărăște constituirea unui Consiliu Dirigent
format din 15 membri și având președinte pe Iuliu
Maniu pentru administrarea Transilvaniei. Marele
Sfat Național și Consiliul Dirigent își stabilesc
sediul la Sibiu.
11/24 decembrie 1918 - Regele Ferdinand
emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu
vechea Românie.
18/31 decembrie 1918 - Decret-lege privind
unirea Bucovinei cu România.
26 decembrie 1918/8 ianuarie 1919 - Are Membrii delegației române la conferință
loc la Mediaș, Adunarea națională a sașilor, care se
declară de acord cu actul politic înfăptuit la 18 înființarea pentru traseul Brăila — Delta Dunării
noiembrie/1 decembrie 1918 la Alba Iulia. până la Marea Neagră a unei Comisii Internaționale
18 ianuarie 1919 - Încep lucrările a Dunării.
Conferinţei de pace de la Paris. 10 septembrie 1919 - Se semnează, la Saint -
27 ianuarie 1919 - Primul delegat al Germain - en - Laye, Tratatul de pace între Puterile
României, Ionel Brătianu, a protestat împotriva Aliate și Austria, prin care Austria capătă
neadmiterii României în Comisia pentru instituirea configurația teritorială de azi. Se recunoștea pe
plan internațional unirea Bucovinei cu România.
4 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018
 CENTENAR
12 septembrie 1919 - Refuzând să semneze
Tratatul cu Austria, guvernul liberal I.I.C. Brătianu
a demisionat, motivând că nu-şi poate pune
iscălitura pe un tratat "Incompatibil cu demnitatea şi
independenţa naţională"
15 noiembrie 1919 - Consiliul Suprem a remis
un ultimatum guvernului Român ce prevedea că în
timp de opt zile România să hotărască să accepte
"fără discuţie, fără rezerve şi fără condiţii" decizia
Consiliului Suprem "de a semna Tratatul cu Austria
şi Tratatul minorităţilor". În cazul unui refuz, se va
notifica României "să-şi recheme imediat delegaţii
săi de la Conferinţa de Pace", iar ţările care făceau
parte din Consiliu "işi vor retrage misiunile
diplomatice de la Bucureşti).
3 decembrie 1919 - În urma alegerilor
parlamentare care au avut loc în România Mare, în
noiembrie 1919, la care a participat şi populaţia din
provinciile unite, s-a format guvernul "blocului
parlamentar", format din partidul lui N. Iorga,
Partidul Ţărănesc şi partidele naţionale din Ardeal,
Bucovina şi Basarabia, regionale încă, guvern
condus de Alex. Vaida Voievod care se bucura de
simpatia Aliaţilor
10 decembrie 1919 - Propunerile românesti s-au
concretizat şi în reformularea art. 59 care în textul
iniţial nu recunoştea în mod expres Bucovina ca
teritoriu aparţinând României, fruntariile fiind
acum cele specificate în Hotărârea de la 28
noiembrie 1918 de unire cu România. Delegatul
Românei la Conferinţă, generalul Coandă, îşi pune
semnătura pe Tratatul cu Austria, Tratatul
minorităţilor şi Tratatul cu Bulgaria, ultimul fiind
condiţionat de semnarea primelor două.
29 decembrie 1919 - Parlamentul României
votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei,
Încoronarea de la Alba Iulia
Dr. Luminiţa ZUGRAVU – membru al Biroului
Executiv al Filialei Bucureşti a ANCE,,RM”
Crișanei, Maramureșului, Banatului, Bucovinei
și Basarabiei cu România.
10 ianuarie 1920 - Prim-ministrul român, Alex.
Vaida Voevod, pleacă la Paris şi preia conducerea
delegaţiei Române la Conferinţa de Pace.
3 martie 1920 - Se întrunesc la Londra membrii
Consiliului Suprem şi ai Consiliului Miniştrilor de
Externe, pentru a lua în discuţie Tratatul cu Ungaria.
Marile Puteri recunosc apartenenţa Basarabiei la
România.
4 iunie 1920 - Se încheie, la Trianon, Tratatul de
pace între Puterile Aliate și Asociate și Ungaria.
Recunoașterea pe plan internațional a Unirii
Tr a n s i l v a n i e i , B a n a t u l u i , C r i ș a n e i ș i
Maramureșului cu România, a Slovaciei și Ucrainei
Subcarpatice cu Cehoslovacia, a Croației, Sloveniei
și părții de vest a Banatului cu Serbia etc. Ungaria
declara, prin tratat, că recunoaşte independenţa şi
primeşte fruntariile statelor constituite sau întregite
în 1918 în graniţele stabilite.
14 septembrie 1920 - România ratifică Tratatul
de Pace dintre Puterile Aliate și Germania semnat la
Versailles.
25 iulie 1921 - Intră în vigoare Tratatul de pace
de la Trianon.
24 august 1922 - Primul ministru a anunțat că
încoronarea urmează să aibă loc pe 15 octombrie
15 octombrie1922 - Mii de oameni au participat
în faţa Catredalei din Alba Iulia la încoronarea
Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria. S-a intonat
Imnul regal, după care momentul a fost subliniat cu
101 de salve de tun. Pe platoul din fața catedralei s-a
desfășurat defilarea trupelor, cei circa 40.000 de
oșteni au mărșăluit pentru mai bine două ore și
jumătate, acesta fiind punctul culminant al
ceremoniei laice.
Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 5
 CENTENAR
APĂRAREA BUCUREȘTILOR ÎN GÂNDIREA ȘI
PRACTICA MILITARĂ ROMÂNEASCĂ
Capitala unui stat reprezintă, de regulă, un
obiectiv important al confruntărilor militare a
cărei ocupare poate determina deznodământul,
deși au existat cazuri, când acest lucru n-a adus
victoria. Exemplul cel mai cunoscut în istoria
modernă a continentului european este campania
lui Napoleon în Rusia din anul 1812. El a reușit să
intre în Moscova, dar acest lucru nu i–a adus
victoria. În cele din urmă „ Marea Armată” a fost
distrusă, el înregistrând una dintre cele mai grele
înfrângeri, care i-a afectat puternic poziția sa.
Menționat documentar pentru prima dată la
20 septembrie 1459 într-un act al domnitorului
Vlad Țepeș, Bucureștiul a devenit reședință
domnească în anul 1465, în timpul lui Radu cel
Frumos.1 Bucureștii au cunoscut în deceniile
ulterioare o permanentă dezvoltare, astfel că s-a
impus ca unul dintre cele mai importante orașe ale
Țării Românești, el fiind plasat la întretăierea unor
drumuri comerciale foarte importante. Mulți
domni au ales să locuiască perioade mai lungi și
mai scurte la București. Treptat, orașul s-a impus
în fața Târgoviștei, el căpătând statutul de capitală
statornică, lucru ce convenea Imperiului otoman
întrucât era mai aproape de Dunăre și, implicit,
mai ușor de controlat.
După unirea Principatelor, timp de trei ani
de zile, Alexandru Ioan Cuza a făcut naveta între
Iași și București, dar odată cu recunoașterea unirii
depline la sfârșitul anului 1861, Bucureștii au fost
aleși drept capitală.
În mod firesc, ținând cont de progresele
foarte mari în domeniul organizării defensive a
teritoriului și, în general, în construcția militară, s-
a pus și problema apărării noii și vechii capitale.
Realizarea de fortificații a fost discutată
imediat după urcarea pe tron a lui Carol I.
Domnitorul a însărcinat o comisie, compunsă din
maiorul Slăniceanu și căpitanii Arion și Dabija, să
studieze întărirea Bucureștilor prin fortificații
pasagere.Inițiativa se datora înrăutățirii relațiilor
cu Poarta otomană, existând riscul unei invazii a
acesteia. Ea nu a mai avut loc, dar ideea nu a fost
părăsită. Maiorul Eraclie Arion a elaborat un
studiu pe care l-a și publicat în Monitorul
Oastei(1873), iar ministrul de război, generalul
Ioan Emanoil Florescu, a însărcinat o o comisie
care să studieze organizarea defensivă a
teritoriului național, condusă de colonelul
Gheorghe Manu.
După războiul de independență, în condițiile
unei situații externe complicate și a relațiilor
tensionate cu unele mari puteri cum ar fi imperiile
6 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018
austro-ungar și rus, dar și experienței dobândite
în sudul Dunării, în bătăliile de la Plevna și Vidin,
regele Carol I a numit, în 1882, o nouă comisie,
președinte fiind același Gh. Manu, avansat acum
general. Ea a elaborat un memoriu în care
propunea organizarea defensivă pe zone,
prioritățile fiind fortificarea Capitalei și
închiderea Porții Focșanilor, (Focșani-
Nămoloasa-Galați) 2
Cel mai important şi consecvent susţinător al
lucrărilor de fortificaţii a fost regele Carol I în
pofida imenselor cheltuieli financiare pe care le
implicau şi a controverselor politice legate de
necesitatea acestei soluţii defensive. El l-a chemat
în toamna anului 1882 la Curtea română pe
generalul belgian Alexis de Brialmont și a discutat
chestiunea fortificaţiilor necesare României.
Generalul Henri Alexis Brialmont (1821-
1903) era o foarte cunoscută personalitate militară
care contribuise, decisiv, la modernizarea
fortificaţiilor Anvers-ului, fiind autorul planului
fortului Breendonk – astăzi muzeu – al celor de pe
Meuse - Liège, Namur (construite între 1880 şi
1891) ca şi a fortului Shinkakasa din Congo
belgian. Deşi ideea apărării oraşelor moderne prin
forturi detaşate fusese aplicată la Paris încă din
vremurile regelui Louis-Philippe (1830-1848),
generalul Brialmont introducea o reală
îmbunătăţire prin folosirea la construcţie a
betonului, uneori chiar armat.
Și unele opinii avizate din exterior au arătat
necesitatea realizării de fortificații care să fie
integrate sistemului de apărare al României.
Maiorul Raoul Maynier aprecia în 1886:„În
condiţiile în care se află România, dacă ar izbucni
un război între Austria şi Rusia, singura politică pe
care ar trebui s-o urmeze ar fi să se ţină de o parte.
Din păcate este puţin probabil că ea ar putea să
impună respectarea neutralităţii sale. Ea poate fi
obligată să urmeze pe unul sau pe celălalt dintre
puternicii vecini. Pentru a putea alege pe acela
indicat de interesele sau simpatia sa, România ar
trebui să dispună de mijloace spre a putea să-şi
pună la adăpost timp de câteva săptămâni, până la
sosirea aliatului, guvernul, bogăţiile şi armata sa
în întregime sau în parte”(....) „în acest scop,
fortificaţiile de mari proporţii ar putea să aducă
servicii imense României”. 3 Lucrările de
fortificaţii din jurul Capitalei au demarat în 1884,
după planurile generalului belgian Alexis
Brialmont, amintit mai sus. Lucrările au fost
executate de Regimentul 1 geniu.Ele au fost
finalizate în 1894, iar proiectul a fost cunoscut
drept „Cetatea București” .
 CENTENAR
Capitala a fost înconjurată astfel cu un
sistem de fortificații ce avea diametrul de 21-23
km. S-au construit 18 forturi şi 18 baterii. Forturile
au fost dispuse la o distanţă de 4 km unul de celălalt
şi se aflau la aproximativ 8-10 km de Bucureşti.
Linia lor era organizată pe trei sectoare distincte:
Sectorul I (de N-E) – forturile 1-9 și bateriile
laterale, la est de Dâmbovița; Sectorul II (de S-E) –
forturile 10-13 și bateriile laterale, între Dâmbovița
aval și șoseaua spre Giurgiu; Sectorul III (de S-V),
forturile 14-18 și bateriile laterale. Între acestea
sunt reprezentative construcţiile cu structură
pentagonală, precum Fortul 1 Chitila, Fortul 2
Mogoşoaia, Fortul 3 Otopeni şi Fortul 13 Jilava,
sau cele cu structură trapezoidală, precum Fortul 4
Tunari, Fortul 7 Pantelimon sau Fortul 18 Chiajna.
Construirea acestui sistem de fortificații are
la bază tendința generală de pe continentul
european. În timpul războiului franco-prusian din
1870-1871, fortificațiile au avut un anumit rol în
deznodământul războiului, iar în cursul
conflictului care a opus imperiile otoman și rus
(1877-1878), experiența Plevnei, la care a
participat și armata română la bătăliile a treia și a
patra, a convins autoritățile de la București, în
primul rând, pe regele Carol I, de necesitatea
protejării capitalei regatului român.
Dar, treptat, treptat opinia publică a început
să se întrebe asupra utilității acestor fortificații,
opiniile fiind contradictorii. Dezbaterile s-au
încins însă, la sfârșitul anului 1888, în condițiile în
care generalul Gheorghe Manu, numit ministru de
război, a reorganizat Comisia de apărare și a cerut,
în primăvara anului 1889, un credit de 75 de
milioane de lei pentru completarea și terminarea
lucrărilor cetății București și a regiunii întărite
Foscșani- Nămoloasa – Galați, un alt obiectiv
important.
La 7 ianuarie 1889, generalul Manu a
solicitat și Adunării Deputaților să numească o
comisiune compusă din 20 de deputați de toate
culorile politice pentru a-i prezenta Memoriul
comisiei de apărare a țării elaborat în decembrie
1888.
Acesta a fost punctul de plecare al unei lungi
și tensionate dezbateri privind utilitatea
fortificațiilor pentru apărarea României, inclusiv
acelor pentru apărarea capitalei. Ea s-a desfășurat
atât sub cupola Parlamentului vreme de șapte
sesiuni parlamentare, în presă, în publicațiile
militare ale epocii, în saloanele protipendadei
bucureștene. Problemele principale au vizat
acordarea creditelor și rolul strategic și tactic al
4
fortificațiilor, în primul rând a „cetății București”.
Complexul de fortificaţii al Bucureştilor, denumite
generic „Cetatea București” şi lucrările de
deservire au implicat costuri însemnate, atingând
cifra de 111 542 772 lei, ceea ce echivala cu
aproape de trei ori bugetul anual al Ministerului de
Război din acea vreme (aproximativ 40 000 000 lei
anual).
Adversarii acestui proiect au argumentat că
această sumă putea fi folosită pentru satisfacerea
altor necesități ale armatei române, cum ar fi
îmbunătățirea dotării, perfecționarea pregătirii
cadrelor și instruirea trupelor etc.
În plus, la sfârșitul secolului al XIX-lea și
începutul secolului al XX-lea, artileria a făcut mari
progrese privind bătăia și precizia astfel că
sistemul de fortificații al Bucureștilor a fost depășit
moral.
În aceste condiții, după izbucnirea
războiului mondial, în perioada celor doi ani de
neutralitate, s-a decis ca artileria „Cetății
București” să fie demontată. Piesele rezultate au
fost utilizate fie în interiorul capetelor de pod de la
Turtucaia și Silistra, fie au intrat în dotarea
subunităților de artilerie grea.
Prin urmare, în campania anului 1916, în
apărarea Capitalei, fortificațiile construite cu două
decenii în urmă, nu au avut nici un rol. Și totuși,
Înaltul comandament român a decis ca Bucureștii
să fie apărat. Decizia a fost luată pe fondul situaţiei
foarte dificile a armatei române, confruntată cu o
ofensivă generalizată a forţelor germane, austro-
ungare, bulgare şi otomane. Două grupări de forțe,
conduse de generalii Viktor Kühne, Konrad Krafft
von Dellmensigen, au înfrânt rezistenţa marilor
unităţi române ce se apărau în trecătorile Jiu și Olt,
iar Corpul l52 armată, comandat de generalul
Robert Kosch, ce reunea trupe germane, bulgare și
otomane, a forţat Dunărea în zona Şiştov-
Zimnicea.
Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 7
 CENTENAR
Aceste trei grupări au fost puse sub
comanda feldmareşalului August von
Mackensen, supranumit „spărgătorul de fronturi”.
Într-o asemenea situaţie strategică
disperată, Marele Cartier General Român a decis
organizarea unei ample operații de apărare a
Bucureștilor. Concepţia bătăliei a fost ingenioasă
şi a constat într-o manevră pe direcţii interioare ca
răspuns la cea pe direcţii exterioare, utilizată de
adversar. Întrucât dispozitivul inamicului nu avea
continuitate, între grupările sale existând o serie
de intervale, generalul Constantin Prezan și staful
său au preconizat lovirea şi nimicirea acestora pe
părţi. Efortul principal urma să fie îndreptat
asupra grupului Kosch care, după forţarea
Dunării, acţiona de-a lungul şoselei Alexandria-
Bucureşti. După lichidarea lui, urma să se
acţioneze împotriva forţelor adverse de la nord şi
vest.
Ofensiva Grupului de armate „general
Prezan” s-a declanşat la 30 noiembrie 1916 (stil
nou), cu o zi întârziere faţă de planul iniţial, ea
desfăşurându-se pe un front de 150 de km.
Diviziile 2/15 şi 9/19 infanterie au reuşit să
pătrundă în flancul drept şi spatele Diviziei 217
infanterie germană, cea mai puternică a grupului
Kosch, ameninţând-o cu încercuirea. În acelaşi
Dispozitivul adoptat cuprindea trei
grupări de forţe cu următoarele misiuni: Armata 1
8 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018
trebuia să reziste atacurilor Grupului Kraft,
menţinând poziţiile pe care ocupa; Grupul
Apărării Dunării urma să oprescă înaintarea
grupului Kosch, folosindu-se de râurile Argeş şi
Neajlov, iar Grupul de Manevră (diviziile 2/15,
9/19, 21 infanterie şi 1 cavalerie) care avea
misiunea cea mai importantă, trebuia să atace
flancul stâng şi spatele Grupului Kosch.
Ofensiva Grupului de armate „general
Prezan” s-a declanşat la 30 noiembrie 1916 (stil
nou), cu o zi întârziere faţă de planul iniţial, ea
desfăşurându-se pe un front de 150 de km.
Diviziile 2/15 şi 9/19 infanterie au reuşit să
pătrundă în flancul drept şi spatele Diviziei 217
infanterie germană, cea mai puternică a grupului
Kosch, ameninţând-o cu încercuirea. În acelaşi
timp, Divizia 21 infanterie a inaintat pe şoseaua
Bucureşti-Alexandria spre a ataca frontal aceiaşi
divizie germană. Copleşită numeric, Divizia 21
infanterie a fost nevoită să se retragă, inamicul
ocupând punctele de trecere peste Neajlov.
În ziua următoare, situaţia Diviziei 217
infanterie germană s-a înrăutăţit, trupele române,
între care s-a remarcat Regimentul 40 infanterie
„Călugăreni”, capturând un număr important de
prizonieri şi o cantitate semnificativă de
armament şi tehnică. Se profila un succes
românesc de proporţii, Mackensen şi Falkenhayn
neştiind nimic despre atacul forţelor române.
În acel moment de derută a avut loc un
eveniment cu implicaţii grave asupra rezultatului
bătăliei.
 CENTENAR
Doi ofiţeri de stat major din Divizia 8
infanterie, căpitanii Epure şi Barcan, care duceau
un ordin de operaţie al generalului Prezan către
Armata 1, au fost interceptaţi la Răteşti de
Regimentul 18 infanterie bavarez, aflat în marş.
Din el şi din alte documente aflate în caseta de fier a
automobilului reieşea cu toată claritatea planul
comandamentului român. Cu toată rivalitatea
dintre Falkehayn şi Mackensen, primul a transmis
informaţiile astfel obţinute celui de al doilea. Pe
această bază, comandamentul german a luat măsuri
pentru redresarea situaţiei. Diviziile 109 şi 11
infanterie germane din Grupul Kühne au primit
misiunea să-şi orienteze atacul spre sud-est, spre
Clejani, pentru a cădea în spatele Grupului de
Manevră român. Totodată, Divizia 41 infanterie,
din aceiaşi grupare, a înaintat spre nord-est, pentru
a învălui flancul stâng la Armatei 1 române.
În ziua de 2 decembrie 1916, diviziile 2/15,
9/19 şi 21 infanterie au continuat atacul,
încercuind, în mare parte, Divizia 217 infanterie
germană. Pentru definitivarea victoriei era
necesară intervenţia trupelor ruse, care trebuiau să
acţioneze spre vest, pentru a întoarce flancul drept
al forţelor bulgare, silindu-le să evacueze linia
Neajlovului. Comandamentul rus a refuzat practic,
concursul, fapt ce a permis comandamentului
german să-şi refacă dispozitivul defensiv.
Între timp, diviziile Grupului de Manevră
erau ameninţate grav de marile unităţi ale Grupului
Kühne, care le ataca din flanc şi spate. În a patra zi a
operaţiei, 3 decembrie 1916, Divizia 2/15 a fost
angajată concomitent de patru mari unităţi adverse
şi s-a retras spre est. În retragere, ea a antrenat şi
unităţi ale Diviziei 9/19 infanterie, atacate
concomitent de Divizia 11 bavareză.
Pulverizarea Grupului de Manevră a creat o
situaţie extrem de critică forţelor române, fapt ce l-
a determinat pe generalul Constantin Prezan să
dispună retragerea generală spre est. „Bătălia de
pe Neajlov- Argeş”, ce avea scopul să apere
Capitala, s-a încheiat cu un eşec. La 6 decembrie
1916, Bucureştii, declarat oraș deschis și părăsit de
familia regală, guvern, parlament, au fost ocupaţi
de trupele Puterilor Centrale.
„Bătălia de pe Neajlov-Argeş” a fost,
uneori, comparată cu bătălia de la Marna de pe
frontul occidental, desfăşurată la începutul
războiului şi care a salvat Franţa. Ele se aseamănă
Patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, o disponibilitate de a-ţi da oricând viaţa pentru
ea şi de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afişarea patriotismului este indecentă. Un om
care simte dragostea pentru ţară, un om care este decis ca în interesul ţării să-şi sacrifice propria
existenţă nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta.
prin manevra utilizată. A existat şi pe frontul
franco-anglo-german golul de la Rebais, pe unde a
atacat corpul englez, condus de generalul French şi
flancul stâng al trupelor franceze, comandate de
generalul Franchet d Esperay. O astfel de manevră,
pe direcţii exterioare, a fost încercată şi în Câmpia
Română, dar „miracolul de la Marna” nu a mai
avut loc.
Bătălia de la Neajlov-Argeş, cea mai amplă
de până atunci, a decis, practic, rezultatul
campaniei din anul 1916 a armatei române.
Concepţia care a stat la baza ei a fost originală, dar
deficienţele structurale ale armatei române,
insuficienţa forţelor, sprijinul inconsistent al
aliatului rus şi unele erori comise de
comandamentul român au reprezentat principalele
cauze ale eşecului.
Apărarea Bucureștilor a reprezentat în a
doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul
secolului al XX-lea o prioritate pentru Înaltul
comandament român. Într-o primă etapă s-a
aplicat soluția construcției unui sistem de
fortificații care a mobilizat importante resurse
materiale și umane. Progresele în domeniul
artileriei l-au făcut complet ineficient.
O a doua etapă s-a consumat în timpul
campaniei dramatice din toamna anului 1916. Deși
soluția a fost ingenioasă, condițiile generale în care
a fost proiectată și s-a desfășurat operația de pe
Neajlov-Argeș au fost cu totul improprii și au dus la
o înfrângere de proporții.
Cele două tentative au evidențiat marea
dificultate a apărării unei metropole, de
dimensiunile Bucureștilor în condițiile unui
„război total”, cum a fost prima conflagrație
mondială.
1) Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor, ediția a II-a revăzută și
adăugită, Editura Sport-Turism, București, 1979, p.50-51.
2) Locotenent colonel D.I. Vasiliu, Fortificația permanentă
contemporană, Tipografia „Revistei geniului”, București, 1933, p.104-105.
3) Documente din istoria militară a poporului român, ianuarie 1886-
mai 1888, Editura Militară, Bucureşti, 1975, p. 165.
4) Detalii în Cornel Scafeș, Ion Scafeș,Cetatea Bucureşti – fortificaţiile
din jurul capitalei, București, 2008.
Prof. univ. Petre OTU - Director adjunct Institutul
de Studii Politice de Apărare si Istorie Militară
Corneliu Coposu
Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 9
 CENTENAR
PRESA FRANCEZĂ OMAGIAZĂ JERTFA
PENTRU ÎNFĂPTUIREA ROMÂNIEI MARI (1917)
În fondul de arhivă creat de Marele Cartier
General, printre alte documente de interes, se
regăsesc două articole din presa franceză care
elogiază situația și eforturile deosebite făcute de
țara noastră în vederea realizării României Mari.
Ele au reținute „pentru veșnica pomenire a
calvarului nostru, drept amintire generațiilor
viitoare”, documente deosebit de valoroase în
opinia analistului militar prin faptul că au fost
contemporane evenimentelor evocate.
În ziarul francez „Petit Marseillais” din 17
decembrie 1917 a fost publicat „Salut
sacrificiului” semnat de Camille Mauclair:
„Să plecăm steagurile noastre, să plecăm
conștiințele noastre, mila, recunoștința și
dragostea noastră înaintea nobilei și nefericitei
Românii.
Mai mult decât oricine noi avem dreptul să o
facem fără remușcări, fără rușine căci Franța, a
făcut totul pentru ea până la capăt; Franța
rămâne cu totul nevinovată de destinul
României.
Acest destin este cel mai nedrept și cel mai
teribil care s-a putut concepe, și poate că, după
acela al Poloniei, nu a existat un altul mai
sinistru și mai revoltător. Belgia și Serbia au
îndurat martiriul; ele însă au murit pentru
onoare și dreptate, după ce au combătut, în mod
eroic, monstrul, față în față. Nimic nu va micșora
splendoarea devotamentului lor și acela care s-
ar încerca să o conteste sau să o uite, ar fi un
ingrat. Dar Belgia nu avea de ales decât între o
luptă neegală sau regenerarea sufletului ei
național. Ea nu putea să rămână neutră fără ca
să se recunoască solidară de infamia și crima,
care îi forțau intrările. Serbia prin situația sa,
era o mare gardă slavă, și se cunoștea de mult că
este o țară de război, destinată pentru o luptă de
neînlăturat și fără cruțare.
România însă, putea să rămână neutră, fără a
fi bănuită și fără lașitate; ea măsura toate
pericolele intervenției sale, pe care ni le expunea
cu înțelepciune și sinceritate, iar după ce
greșelile deplorabile de la început ne-au
împiedicat de a pune mâna pe Constantinopol și
de a deschide calea liberă între Rusia și noi,
România avea cele mai bune scuze de a se abține.
Totuși a fost chemată în mod stăruitor și ea a
10 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018
pornit. Încotro? Spre trei trădări
înspăimântătoare ale acestei Rusii care a vârât-
o într-un pericol de moarte, ale acestei Rusii cu
care a luptat în 1878 și care în mod neînțeles o
ura pe ascuns. Prima trădare a fost aceea a
țarismului, al cărui ministru Stürmer a forțat
armata română să se arunce asupra Austriei
pentru a o părăsi în urmă, înșelând-o cu ajutorul
trupelor ruse, promise pe Dunăre. A urmat apoi
dezastrul: invazia în Muntenia. Armata română,
refăcută cu ajutorul Franței, ca și armata
Misiunea militară franceză în România
s â r b e a s c ă , a re d e v e n i t p u t e r n i c ă ș i
amenințătoareea atacă pe austro-germani.
Pentru a doua oară se văzu trădată de Rusia care
devenise acum revoluționară. Ofensiva sa era
legată de aceea a armatelor rusești din Galiția.
Ea fu părăsită de turmele de dezertori și rămase
izolată în fața maselor de trupe inamice. Atunci
s-a gândit, în ultimele zile să treacă în Rusia
meridională, în Ucraina. Mai credea încă într-o
oarecare prietenie a Slavilor, care o atrăsese la
cauza lor. A treia trădare! Ucraina închide
porțile sale în spatele acestei armate cinstite,
lăsând-o să aleagă între capitulare și moarte,
după o apărare disperată.
Ea îi spuse cu sânge rece: «Nu vă primim.
Muriți sub ochii noștri, sau mai bine faceți ca
n o i : p re d a ț i - v ă . N o i n u m i m a c e a s t a
fraternizare». Atunci și numai atunci, la această
treaptă a calvarului ei, România s-a plecat și s-a
rostogolit în sudoarea-i de sânge. Și încă și
atunci, avea toate motivele din lume să se
recunoască învinsă, să ceară pacea, să blesteme
Rusia și să nu mai ceară avizul celorlalți aliați ai
săi, care nu mai puteau face nimic pentru ea.
Cine ar fi îndrăznit să o condamne? Cine n-ar fi
iertat pe acești câțiva oameni încercuiți și
pierduți de a «fraterniza»,atunci când atâtea
milioane de ruși o făceau de bunăvoie?
 CENTENAR
Totuși, România a avut mărinimia, fără a aduce
vreo învinuire cuiva, să ne consulte pe toți, să ne
arate rănile sale și să ne spună: «Am făcut destul,
sau voiți să mor? Dacă aceasta este dorința
voastră, voi muri».
Nu există, în Istorie, un gest mai sublim ca
acesta.
Nu ajunge ca opinia franceză să înțeleagă
necesitatea tragică care ia armele din mâinile
bravei și cinstitei Românii. Nu ajunge ca ea să-i
păstreze o stimă respectuoasă și o inimă
recunoscătoare.
Trebuie încă ca această scurtă istorie a epopeii
române să se înscrie în mintea copiilor noștri și ca
numele România să le fie scump între toate.
Ora e întunecată; și cu toate astea vom învinge
monstrul și ceea ce s-a distrus se va reface. Cu cât
e mai mare căderea pentru onoare, cu atât mai
mare va fi recunoștința în onoare. Vei trăi mai
frumoasă Românie martiră.
Franța, care te-a susținut, care te-a ajutat să-ți
porți crucea, te iubește și te admiră. Speră în ea
încă și în totdeauna”.
Un al doilea articol favorabil țării noastre este
„România asasinată” de Gustave Hervé,
publicat în ziarul „La Victoire” din 7 martie 1918:
„Oricât ne-am fi așteptat și la catastrofa aceasta,
vestea ei va fi
primită cu o vie
durere de toți aliații
și îndeosebi de noi.
România a fost
silită să îndure
pacea. România n-
a fost bătută de
nemți, ea le-a fost
dată cu mâinile și
cu picioarele
legate, de către
revoluția rusească.
1918 – Constantin Argentoianu împreună cu ceilalţi membri ai delegaţiei române la negocierile arunce în vâltoare
În vreme ce ea,
î n c re z ă t o a re î n
cinstea aliaților, se sprijinea pe frontiera
rusească, Ucraina i-a aruncat de la spate un lanț
și a strâns-o de gât. Acest asasinat l-au făptuit
ucrainenii în ziua în care au semnat pacea
separată cu Puterile Centrale. Încă din ziua
aceea, vitezei armate românești – care așa de
repede a fost reorganizată cu sprijinul ofițerilor
francezi și care, în august 1917, a sfărâmat cu
desăvârșire furioasele atacuri ale lui Mackensen
în lupta de la Mărășești – nu-i mai rămânea decât
să lase jos armele.
Lipsa de hrană: trupele rusești trăiseră pe cele
din urmă fâșii de pământ românesc. Niciun mijloc
de reaprovizionare cu material de război. O
armată austro-nemțească în fața ei, alta mascată
în flancul ei drept în Bucovina și gata îndată după
ruperea Armistițiului să-i întoarcă aripa dreaptă
descoperită prin năruirea armatei rusești. O
armată austro-nemțească în spate, pentru că de la
Kiev nemții puteau oricând ar fi vrut să taie toate
căile pe care într-un avânt de nebunie, armata
românească ar fi putut încerca să se îndrepte către
Siberia, spre Siberia spre a întâlni armata
japoneză. Cu trei luni mai devreme intervenția
Japoniei ar fi salvat deodată și Rusia și România.
După Rusia, România cunoaște astăzi ce
înseamnă pacea «fără anexiuni» a austro-
nemților. România pierde toată Dobrogea, adică
provincia ce se întinde între Dunărea inferioară și
Marea Neagră, cu singurul port pe care-l avea în
ape adânci, Constanța.Ea trebuie să sufere către
Ungaria ratificări de frontieră, pe care nu le
cunoaștem încă cu precizie, dar care vor îngădui
vecinilor ei, dacă s-ar mai mișca vreodată, să
coboare ușor din munți în câmpie. În timpul
războiului de față ea trebuia să deschidă drumul
trupelor austro-nemțești, care merg spre Odessa.
Firește, din punct de vedere economic cade cu
totul în puterea învingătorilor. Printr-un exces de
scrupule aceștia îi lasă independența nominală,
înconjurată, legată
cobză, România în
realitate încetează cu
începere din această
zi de a mai fi o țară
independentă.Ea
devine un stat vasal
pangermaniei.
Aceasta este pentru
România răsplata
gestului mărinimos,
care a făcut-o să se
Păcii de la Bucureşti pentru a-și smulge
cele 3 milioane de copii ținuți sub jug de unguri în
Ardeal.
Aceasta este răsplata pasionatei alipiri la
Franța, marea soră latină, a cărei dragoste a
contribuit în bună parte la intrarea ei în luptă în
rândul națiunilor care luptau pentru dreptul
popoarelor și eliberarea celor apăsați.
În ziua aceasta de doliu, care nu e o zi de rușine
decât pentru Rusia și revoluționarii ruși, ce putem
spune noi fraților noștri români, decât că
niciodată țara lor nu ne-a fost mai scumpă decât în
clipa, în care ea îndură cea mai nemeritată dintre
nedreptăți.
Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 11
 CENTENAR
România a căzut în sclavie, dar sclavia nu va dura
mult. Aici, pe frontul nostru apusean, Franța,
Italia, Portugalia, Belgia, Anglia, America, se vor
bate pentru ea, pentru apropiata ei eliberare.
În ziua victoriei noastre, în ziua în care toate
popoarele apăsate vor fi liberate de lanțurile lor,
în ziua în care Polonia și Armenia vor învia
printre popoare, în ziua în care toate Alsaciile-
Lorene se vor întoarce la țările lor mame, Aliații
REÎNTOARCEREA REGELUI FERDINAND I ȘI A REGINEI MARIA
ÎN CAPITALA ROMÂNIEI
Sâmbătă, 17/30 noiembrie 1918, regele
Ferdinand I și regina Maria au plecat din vechiul
târg al Iașilor, care, în anii grei ai războiului a ținut
loc de adevărată capitală a tuturor românilor,
îndreptându-se spre București.
Acum, regina Maria putea nota în jurnalul
său cu deplină satisfacție: În tren, în drum spre
București! Acum doi ani, exact, în aceeași zi,
fugeam din capitala noastră, pribegi, neștiind
încotro mergem. Doi ani, dar ce ani! Cât am
îndurat, ce grozave întâmplări, câtă suferință, câtă
disperare! Nădejdea era ca o lumină ce se făcea
din ce în ce mai slabă. Și totuși ne agățam de ea cu
înfrigurare. Niciodată nu m-am învoit cu gândul că
eram învinși, ci numai că fusesem trădați din
pricina prăbușirii Rusiei. Nenorocoasa și
îndurerata Rusie!Și, în timpul celor doi ani, ce
muncă, ce strădanie; o sfâșietoare înșirare de
nenorociri, o situație de un tragic aproape
fantastic și cu sorocul împotriva noastră. Și totuși,
când privesc înapoi, nu pot să numesc acești doi
ani decât ani mari, căci neîncetatele necazuri
sileau pe fiecare om să dea ce e mai bun într-însul,
iar dacă n-avea nimic de dat se chema că nici nu
trăiește. Pot să numesc acești ani chiar
binecuvântați, căci m-au apropiat de tot, de inima
poporului meu, m-au învățat să nu mă dau în lături
de la nicio strădanie, să nu mă tem de nimic, să
înving orice slăbiciune și să fiu gata zi și noapte la
orice eveniment.Acum s-a sfârșit visul cel rău și
lung, iar visul României Mari s-a întruchipat
aievea și suntem în drum spre casă! Nando se
întoarce ca dezrobitorul care a înfăptuit unirea
poporului său. Jertfa de sine pe care a făcut-o a fost
răsplătită. Numele lui e binecuvântat de toți, mari
și mici. Minunate sunt cu adevărat căile Domnului,
mari și înfricoșătoare! La fiecare gară. Mulțimea
nerăbdătoare, sute de soldați, urale furtunoase,
muzici, cântări și fluturatul multor steaguri, o
12 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018
din Apus, nu vor uita că în Ardealul Ungariei și în
Basarabia Rusiei, sunt două Alsacii-Lorene
românești.
România își va avea revanșa, sau dacă nu,
atunci noi toți vom cădea în sclavie”.
Dr. Luminiţa GIURGIU –Membru al Comisiei
Române de Istorie Militară; Vicepreşedinte al
ANCE,,RM”
O poveste adevărată
înveselire obștească. Brăila îndeosebi, primul oraș
eliberat la care am ajuns, era înnebunit de bucurie.
La gară am fost aproape striviți de mulțimea
scoasă din fire de fericire.
Toată presa vremii a relatat pe larg
revenirea conducătorilor statului în capitala țării.
De exemplu ziarul „Mișcarea” a publicat, la 19
noiembrie/2 decembrie 1918, o ediție specială
intitulată Triumfala intrare a suveranilor în
București, care ni s-a părut a fi cea mai
cuprinzătoare prezentare a acestui
eveniment:Trenul regal a sosit în gara Mogoșoaia
(actuala gară Băneasa – n.n.), duminică la orele 9 și
jumătate, de unde s-a format un măreț cortegiu și,
în frunte cu d. general Ștefănescu, prefectul
Capitalei, și Zamfiroiu, prefect de Ilfov, au pornit
spre oraș.A urmat echipajul în care se aflau
AA.LL.EE. principesele Elisabeta, Mărioara și
Ileana, cu doamnele de onoare.În urma lor, la o
distanță mai mare veneau suveranii, în uralele
nesfârșite ale poporului. M.S. Regele, călare,
salută mulțumind; M.S. Regina, de asemenea
călare, în uniformă de colonel de roșiori,
strălucind de fericire, era la stânga M.S. Regelui,
iar la dreapta, generalul Berthelot.În ecouri
prelungite în tot cuprinsul Bucureștiului se repetau
uralele și strigătele: «Trăiască Regele! Trăiască
Regina! Trăiască România! Trăiască generalul
Berthelot! Trăiască Franța! Trăiască aliații
României!».
Cortegiul astfel format s-a îndreptat spre Șosea,
unde se aflau delegațiile tuturor regimentelor în
frunte cu drapelele lor.Aici, suveranii au asistat la
un serviciu religios, după care s-au țintuit noile
drapele.Tradiționala pâine și sare.În Piața
Victoriei – care de acum înainte își va merita și mai
mult frumosul ei nume – pe lângă membrii
Consiliului Comunal al Capitalei se mai aflau
membrii guvernului, foștii miniștri și membrii
 CENTENAR
corpului diplomatic și anume: d. Saint Aulaire,
ministrul Franței, Vopicka, ministrul Americii, cu
Jules atașat militar, Sir Barklay, ministrul Angliei,
Robert de Flers distinsul autor dramatic, atașat la
Legație, Auritt, însărcinatul de afaceri al Italiei,
Deudromis, însărcinatul de afaceri al Greciei,
Nastasievici, însărcinatul de afaceri al Serbiei
însoțit de coloneii Hadgitch și Velovici, von Ipersele
de Strihon, ministrul Belgiei, MultediCostinu,
ministrul Spaniei, Bustere, atașat de legație, apoi
domnii George Corbescu, comisarul guvernului pe
lângă armatele aliate, Olărașu, directorul Poliției,
Conțescu și Rossi de la Ministerul de Externe.D-nii
dr. Skupievsky și Ionescu-Brăila, ajutori de primar
ai Capitalei, țineau o tavă pe care se afla
tradiționala pâine cu sare. Membrii Consiliului
Comunal și doamnele de față purtau crizanteme
roșii, galbene și albe. D.C. Hălăuceanu,
vicepreședintele Comisiunii Interimare a Capitalei,
oferind suveranilor
ajutori de primar ai Capitalei, țineau o tavă pe care
se afla tradiționala pâine cu sare. Membrii
Consiliului Comunal și doamnele de față purtau
crizanteme roșii, galbene și albe. D.C. Hălăuceanu,
vicepreședintele Comisiunii Interimare a Capitalei,
oferind suveranilor pâinea și sarea, a rostit
următoarea cuvântare:
«Sire,
Prea grațioasă Doamnă și Regină,
Cu emoție sfântă, poporul Capitalei salută
pe iubiții săi suverani. El vede împlinite astăzi toate
nădejdile ce l-au frământat în timpul grelelor sale
suferințe și visurile – pe atunci atât de îndrăznețe –
cu care și-au alinat amarul zilelor de robie.
Dumnezeu a dăruit Majestății Voastre
gloria și bucuria de a fi strâns laolaltă pe toți fiii
neamului, îndeplinindu-i astfel, speranțele cu care
s-a hrănit în cursul veacurilor.
Ați desăvârșit menirea istorică a unui popor
vechi, mândru de originile sale și ați dat civilizației
o forță pe care va ști să o cinstească.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe
Majestățile Voastre și pe urmașii voștri.
Oștenilor țării, care au făcut din piepturile
lor pavăză la hotare, care și-au câștigat prin marile
lor virtuți admirațiunea lumii, care în toate
împrejurările au păstrat neclintită încrederea în
Dumnezeu, dragostea către Tron și cinstirea către
rosturile țării, poporul Capitalei le aduce prinosul
său de recunoștință.
Aliaților noștri, care de patru ani se luptă pe
toată întinderea globului împotriva celei mai
îndrăznețe încercări de a sugruma libertatea lumii,
poporul român le aduce omagiile și dragostea sa.
Capitala României este mândră de a
adăposti astăzi frumoasele și victorioasele armate
ale civilizației.
Potrivit tradițiilor țării, îngăduiți-ne Sire și
Înaltă Doamnă și Regină să vă închinăm Vouă și
oaspeților noștri pâinea și sarea, semnul dragostei
și al ospitalității noastre.
Să trăiască M.M.L.L. Regele și Regina
tuturor românilor!
Să trăiască augusta Lor familie!
Să trăiască în veci glorioasa armată
română și bravii noștri aliați!»”.
Vizibil impresionat de această primire
emoționantă, regele Ferdinand I a rostit următorul
răspuns la alocuțiunea lui Hălăuceanu:Cu cea mai
vie bucurie primesc tradiționala pâine și sare ce îmi
aduceți cu urările de bună sosire din partea
Capitalei. Această veche datină are azi o deosebită
semnificație, când după doi ani de suferințe și
durere Mă întorc cu vitejii Mei ostași împreună cu
credincioșii Noștri aliați, spre a sărbători,
împreună cu credinciosul Meu popor, biruința
dreptății și a culege roadele unei nestrămutate
credințe în ursita neamului românesc.
Știu cât de mult a suferit populația Capitalei
în acești doi ani de cotropire, dar tot așa de bine știu
că masa mare a ei a îndurat apăsarea unei sorți
crude, cu demnitate și cu inima credincioasă și că
nu a șovăit niciun moment în sentimentele ei de
credință și iubire de Țară și de Tron.
Bucuria Mea de a Mă găsi iarăși în
mijlocul iubiților Mei bucureșteni este cu atât mai
mare că, părăsindu-i în suferire, azi Mi-este dat să
vin cu inima plină de veselie în zidurile capitalei
unei Românii mai mari și mai puternice.
Primirea atât de caldă și frumoasă ce-Mi
faceți Mie, Reginei și vitejilor Mei ostași, drept
exprimarea sentimentelor voastre de credință, va
lăsa în inima noastră o amintire din cele mai
duioase, pentru care voi fi pururea recunoscător.
Continuăm cu prezentarea primirii
suveranilor României așa cum este descrisă în
ziarul „Mișcarea”:Urale nesfârșite au acoperit cele
din urmă cuvinte ale suveranului. Poporul a făcut
ovații călduroase familiei regale… Suveranii au
vorbit apoi cu d-nii membri ai Corpului diplomatic
și cu miniștrii.Două aeroplane, pilotate cu
îndemânare, executau în vremea aceasta
interesante viraje la o foarte mică înălțime.Astfel s-
a pecetluit, în Piața Victoriei, prin cuvintele M.S.
Regelui, izbânda noastră și a aliaților noștri, între
zidurile Capitalei și în fața poporului mângâiat în
sfârșit după atâtea grele suferințe.
Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 13
 CENTENAR
Aspectul pe Calea Victoriei. Încă de la 7
dimineața, din toate colțurile Capitalei venea
lumea în valuri spre Calea Victoriei. Pretutindeni
fâlfâie tricolorul românesc alături de al aliaților
noștri. Orașul are aspect feeric. Trecerea pe
străzile principale e aproape imposibilă din
cauza numărului mare de cetățeni veniți să salute
pe suveranii, care și-au făcut astăzi intrarea
triumfală în Capitală. Ferestrele și balcoanele de
pe Calea Victoriei sunt supraîncărcate. Flori
multe, îngrămădite, stau să înflorească calea
suveranilor. Toate școlile din București, cu
drapelele în frunte, sunt înșirate de-a lungul
străzii. În fața Palatului Regal, o mare mulțime de
capete, o înghesuială de nedescris. Corurile
școlilor secundare de fete și băieți, așezate în fața
Fundației „Carol I”, se pregătesc să cânte imnul
regal și imnurile aliaților.
Trecerea suveranilor. Se anunță trecerea
cortegiului. Publicul, pierzându-și calmul cu care
așteptase până atunci, se agită, valurile se mișcă.
Fiecare vrea să vadă, cu o clipă mai curând, pe
aceia în care își puseseră toată nădejdea în orele
de groază prin care trecusem în timpul
ocupației.Uralele nu mai contenesc. Corurile
tuturor școlilor intonează imnul regal și cântece
patriotice. Suveranii par adânc mișcați și, din
haosul acesta se desprind, sunt luate de vânt,
strigătele: „Trăiască România Mare! Trăiască
împăratul tuturor românilor! Trăiască aliații!”O
mare imensă de flori acoperă strada căzând din
toate părțile. În ochii multora se văd lacrimi de
bucurie.Ploi de flori cad pe prințesele noastre de
la toate balcoanele. Școlile intonează imnul
regal, iar entuziasmul publicului nu mai cunoaște
margini. După câteva minute, triumfători și
14 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018
m ă re ț i , p ă ș e s c c ă l a re
M.M.L.L. Regele și Regina,
având alături pe generalul
Berthelot. E un moment
s u b l i m . Î ș i re g ă s e s c
căminul părăsit o clipă în
vederea mărețului ideal ce-
l văd realizat azi. Ochii
suveranilor lucesc de
emoții nestăpânite. La
d r e a p t a s u v e r a n i l o r,
impunător și radios, își face
apariția generalul
Berthelot, marele nostru
prieten și colaborator la
liberarea noastră. Trec
mândri caii generalilor
suitei pe pământul ce l-au
e l i b e r a t . „ Tr ă i a s c ă
regele!”alternează cu „Marseillaise”. Trece apoi
viteazul Regiment al Vânătorilor de Munte,
comandat de A.S.R. Principele Carol, aclamat de
mulțimea care le ura „Bun venit!”. Drapelele
regimentelor noastre, simbolul eroismului
românesc, au fost salutate cu urale ce nu mai
conteneau, urale ce aveau ecou adânc în sufletele
tuturora.Gărzile trupelor noastre erau conduse
de comandanții regimentelor respective.
Regimentele decorate cu „Mihai Viteazul” aveau
ca gardă o companie de onoare. Entuziasmul
atinge delirul când își fac apariția trupele
franceze în sunetele voioase ale nemuritorului
marș „Sombre și Meuse”. Aeroplanele virează pe
sus, soldații francezi, radioși, le privesc și râd.
Uralele de „Vive la France!” nu mai contenesc.
Cavaleria ce urmează în sunetele trompetelor
este obiectul unei admirații frenetice. Trupele se
îndreaptă spre bulevard, unde regele va primi
defilarea.O călduroasă manifestație s-a făcut
delegației de bucovineni, ardeleni și basarabeni,
frați veniți din ținuturile românești de
pretutindeni la marea sărbătoare a Unirii tuturor
Românilor. Fiecare grup avea câte un drapel pe
care sta scris numele ținutului pe care-l
reprezenta: Transilvania, Maramureș, Crișana,
Temișana, Bucovina. Urmează trupele armatei
franceze și artileria mândrei noastre aliate.
Cortegiul astfel format a ajuns în Bulevardul
Academiei, unde a avut loc defilarea.
Neculai MOGHIOR – Membru
fondator al Asociaţiei Cultural-Ştiinţifice
,,Dimitrie Ghika-Comăneşti”
 CENTENAR
O SABIE DE ONOARE. UN VETERAN AL RĂZBOIULUI DE INDEPENDENŢĂ
PE FRONTUL ÎNTREGIRII NAŢIONALE
9 octombrie 1916, orele 14.00. Satul
Muratan, Dobrogea… O casă nu prea arătoasă –
sediul temporar al Comandamentului Grupului de
Est al forţelor inamice de pe acest front. Pe prispa
casei stă îngândurat un bătrân ofiţer superior
român. Este rănit, dar demn în suferinţa sa.
Aşteaptă să vadă ce-i va hărăzi soarta. În apropiere,
o santinelă îi urmăreşte, pe ascuns, toate mişcările.
Lângă gardul casei se mai zăresc un cărucior şi un
telefon. Din depărtare se aude bubuitul artileriei.
Portul şi oraşul Constanţa sunt deja evacuate.
Principala legătură cu restul ţării este pierdută…
După câtva timp se apropie de telefon un ofiţer
superior german, generalul de divizie Paul von
Liebeskind (1857-1918), comandantul Diviziei
217 germane. O convorbire scurtă, după care se
aude o comandă repezită. Toţi ofiţerii inamici se
adună precipitat, încingându-şi săbiile, apoi se
îndreaptă cu paşi energici înspre prispa casei.
Colonelul român îi priveşte cu uimire, neînţelegând
ce se întâmplă. Emoţia îl năpădeşte. Dar e gata să
înfrunte orice îi vor rezerva cei în mâinile cărora se
află. Ajunşi la câţiva paşi de el, se aude o nouă
comandă: „Halt!” Şi generalul german face câţiva
paşi înainte, iar unul dintre ofiţerii care îl însoţesc îi
întinde o sabie…
Ce se întâmpla? Cine era bătrânul ofiţer şi
Harta de operaţii Dobrogea 1916
cum ajunsese el acolo?
La 15 august 1916, de Sf. Maria, chemarea
pământului românesc strânsese într-o supremă
încleştare pe toţi fiii săi, tineri şi vârstnici, din ţară
sau aflători în alte colţuri ale lumii. Printre cei
trecuţi de mult de prima tinereţe, dar care au
răspuns cu aceeaşi inimă vitează şi înflăcărată, ca în
urmă cu 39 de ani în luptele pentru dobândirea
independenţei, s-a aflat şi colonelul veteran Ioan
Tarnoschi (Tarnovski).
Fiul lui Nicolae şi al Irinei din satul Lărguţa,
fostul judeţ Cahul (azi raionul Cantemir, Republica
Moldova), născut la 19 iunie 1852, acesta reuşise să
parcurgă aproape toate treptele ierarhiei militare,
de la soldat în Regimentul 7 linie (aprilie 1874),
până la gradul de colonel (25 iunie 1906),
comandând de-alungul anilor, cu cinste, tact şi
devotament, mai multe unităţi militare. Având
gradul de sergent adjutant în Regimentul 7 linie,
participase activ la întregul război din 1877-1878,
distingându-se în bătăliile din jurul Plevnei şi din
zona cetăţii Belogradcik, până la încheierea
armistiţiului. Faptele sale de arme fuseseră
răsplătite, personal de către Domnitorul Carol I, cu
„Virtuteea militară” şi Ordinul „Steaua
României”.
Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 15
 CENTENAR
Pentru aceleaşi merite ostăşeşti, la 8 aprilie
1878, fusese promovat ofiţer în cadrul
Regimentului 7 dorobanţi Prahova, cu care a făcut
restul campaniei, până la semnarea păcii de la
Berlin.
La 1 aprilie 1910, după 36 de ani slujiţi sub
Tricolor, fusese trecut în rezervă… În vara lui 1916
împlinise 64 de ani. Şi iată-l din nou în prima linie
de luptă, în fruntea Brigăzii 40 infanterie din
compunerea Diviziei 9 române – Armata de
Dobrogea.
6-9 octombrie 1916. La începutul acestei
luni, feldmareşalul August von Mackensen,
comandantul Grupului de armate germano-
bulgaro-otomane din sudul Dunării, prelua
personal conducerea operaţiilor militare din
Dobrogea, pregătind o puternică ofensivă în scopul
de a sparge frontul româno-rus şi a pune stăpânire
pe linia Constanţa-Cernavodă. Atacul principal
urma să fie dat în direcţia localităţii Topraisar
(situată la nord-est de podişul Cobadin-Negru
Vodă, cca 30 km de Constanţa).
În dimineaţa zilei de 6 octombrie, după un
puternic bombardament de artilerie de două ore,
infanteria inamică declanşa atacul obligând trupele
noastre la o dârză apărare care a continuat până
dincolo de miezul nopţii.
A doua zi, 7 octombrie, la ora 3.00, din ordinul
Diviziei 9 (la a cărei comandă se afla din 30
septembrie colonelul Ştefan Holban), Brigada
colonelului Tarnoschi executa o retragere discretă
spre fortificaţiile ridicate la nord de satul
Muratanul Mic.
Inamicul şi-a continuat fără încetare
presiunea violentă pe tot cuprinsul frontului,
forţând cu precădere ruperea centrului defensivei
româno-ruse.
În atari circumstanţe, hotărât să se
împotrivească mişcării de învăluire a forţelor
adverse, după ce a executat o repliere eşalonată
până la sud de satul Musurat (azi Moviliţa), ţinând
seama de configuraţia terenului, care spre
Techirghiol prezintă o culme de deal de aproape 2
km, colonelul Tarnoschi ordona un surprinzător
contraatac. „Profitând de acest adăpost ce îmi
oferea terenul (aeroplane inamice nu se vedeau), ca
şi de îngrămădirea oamenilor [mei] pe un spaţiu
relativ mic – avea să raporteze colonelul –, rând pe
rând încep a le vorbi, îmbărbătându-i şi
încurajându-i”. Când inamicul s-a apropiat atât de
mult încât „în unele puncte le puteam distinge până
şi gesturile ce făceau din mâini”, experimentatul
comandant a ordonat deschiderea focului: „Salvele
noastre căzând ca un trăznet produc un efect chiar
neaşteptat. Germanii din fată sunt aşa de surprinşi
de efectul focului şi de numărul morţilor şi al
16 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018
răniţilor lor, că nu mai au nici timpul de a răspunde
cu putere”. Inamicul e nevoit astfel să se retragă în
dezordine.
Colonelul Tarnoschi încalecă atunci şi
ordonă gorniştilor să sune atacul. „Oamenii noştri
văzând pe inamic fugind uită oboseala, foamea şi
setea şi se reped înainte cu hotărâre, iar salvele lor
care se succed fără întrerupere, măresc tot mai mult
zăpăceala inamicului”.
Contraatacul, început între orele 15.00-
16.00, avea să continue până când întunericul
nopţii de toamnă s-a lăsat. Prin avântul lor, românii
recâştigaseră tot ceea ce pierduseră anterior în
prima parte a zilei. Dar lipsa de muniţii suficiente şi
o defecţiune produsă la coloana de muniţii a
diviziei vor sili Brigada Tarnoschi să se replieze, a
doua zi, pe poziţiile dintre cele două movile de la
sud de satul Musurat.
8 octombrie. Abia spre prânz, sprijinite de
data aceasta de aviaţie, trupele inamice reiau atacul
lor în scopul spargerii neaşteptatei rezistenţe a
românilor.
Primind în ajutor o companie din Regimentul
9 vânători, aflată sub comanda „unui energic şi
foarte îndrăzneţ plutonier major”, strângând ostaşii
din alte subunităţi, rătăciţi în vâltoarea luptelor,
colonelul Tarnoschi executa, în această nouă zi de
confruntare cu un inamic superior ca număr şi
dotare, un alt contraatac care obliga infanteria
adversă să bată în retragere.
Dar ofensiva inamică avea să fie repornită
reuşind să rupă, în final, frontul.
Doar Brigada colonelului Tarnoschi rezistă
încă; ba mai mult, către ora 15.00, bravii ei ostaşi
contraatacă iarăşi în mod spectaculos, cu drapelul
desfăşurat, pentru a doua oară în aceeaşi zi.
Comandamentul german e surprins de avântul şi
rezistenţa brigăzii care îi împiedică înaintarea. De
aceea, ordonă un foc copleşitor de artilerie grea, în
faţa căruia românii vor fi nevoiţi să se retragă.
Pentru a încetini înaintarea adversarilor şi a
proteja retragerea trupelor sale, colonelul
Tarnoschi aleargă peste tot, îşi îmbărbăteează
ostaşii, dă ordine precise pentru a încropi o nouă
linie de rezistenţă la marginea unei porumbişte din
sat, apoi o alta pe drumul Constanţa-Musurat, până
spre nord de satul Topraisar. Acţiunea curajoasă şi
rezistenţa opusă, împreună cu întunericul nopţii ce
se lăsase, au permis retragerea fără mari pierderi a
trupelor române din acea zona.
9 octombrie. Abia de se crăpase de ziuă şi
coloanele inamice apăreau pe dealul Topraisar
coborând spre satul Hasiduluc, unde se repliase
comandantul Brigăzii 40 române cu o parte din
unităţile sale (Regimentul 38 infanterie), în timp ce
celelalte trupe urmaseră Divizia 9.
 CENTENAR
Din cauza efectivului în oameni serios diminuat,
cităm din nou din relatarea colonelului Tarnoschi,
„sunt nevoit să rămân cot la cot cu ei [soldaţii] pe
linia întâia a tranşeelor, pentru că numai astfel îi
mai puteam îmbărbăta şi încuraja”. Dar, în timp
ce se deplasa de la o subunitate la alta, un obuz
asfixiant îl dobora pe încercatul ofiţer român, care
îşi pierdea cunoştinţa. Când şi-a revenit era deja
prizonier.
Adus la cartierul generalului von Liebeskind,
după ce acesta s-a asigurat de identitatea
prizonierului, l-a întrebat:
„– După care regulă de tactică, ieri,
Dumneavoastră aţi contraatacat de două ori cu
unii şi aceiaşi oameni, când nu aveaţi rezerve şi
mai ales când oamenii Dumneavoastră erau
istoviţi?
– Nu reguli de tactică m-au silit să procedez astfel,
– îi răspundea cu demnitate colonelul Tarnoschi –
ci nevoia de a împiedica trupele Excelenţei Voastre
să ne taie retragerea”.
Generalul german a tăcut, apoi s-a îndreptat spre
telefon…
„Din ordin al Excelenţei Sale generalul
feldmareşal Mackensen, comandantul nostru şef,
am onoarea a vă remite [Domnule Colonel] sabia
ca semn al înaltei sale consideraţii militare!
V-aţi câştigat-o! Meritaţi a o păstra!
Apoi generalul german adăugă: „Dacă ne-au
DIN ACTIVITATEA FILIALEI BUCUREŞTI
A A.N.C.E. ,,REGINA MARIA”
Ca urmare a faptului că în perioada 2016-2017,
filiala nu a avut o activitate corespunzătoare în luna
octombrie 2017 vechiul Birou Executiv a fost
revocat şi în 6 decembrie 2017 a fost ales un nou
organ conducător, astfel:
-preşedinte – col.(r) Gurău Petru
-prim.vicepreşedinte– Ec. Petrescu Ion-Gheorghe
-vicepreşedinţi - col.(r) Costache Constantin
- prof. Nechifor Lucreţia
-secretar executiv – cms.(r) Ionescu Ştefan
-membri – dr. Zugravu Luminiţa
- Pavel Mircea.
Din multitudinea de activităţi desfăşurate de
Filiala Bucureşti a A.N.C.E.,,Regina Maria”
prezentăm pe cele mai importante:
15 ianuarie 2018 – Omagierea Luceafărului
poeziei româneşti la a 159 aniversare a naşterii
sale. Manifestarea a fost organizată de preşedinta
Cercului Cultului Eroilor ,,Viilor”, doamna
Lucreţia Nechifor, la statuia poetului din parcul
scăpat trupele de la Topraisar, ele vă datoresc în
totul salvarea, fiindcă prin contraatacuri ne-aţi
silit a pierde prea mult timp. N-avem dreptul a vă
decora, dar avem dreptul nostru!”
Această solemnitate şi onoarea acordată pe front
unui adversar, act unic în analele armatei române şi
foarte rar întâlnit în istorie, se datora în mod evident
eroismului comandantului şi al ostaşilor săi, care se
impusese în faţa unui general aşa de valoros şi
experimentat. De altfel, feldmareşalul von
Mackensen, personal, însoţit de mai mulţi ofiţeri
din Statul Major, urmărise de pe înălţimile de la sud
de Muratan ofensiva trupelor sale, fiind martor la
contraatacurile viguroase ale românilor, care l-au şi
obligat să se retragă, pentru moment, de pe poziţiile
deţinute.
Datorită onoarei militare conferite, colonelul
Ioan Tarnoschi s-a bucurat, pe tot timpul captivităţii
sale de 19 luni în Germania, de un tratament şi o
atenţie speciale. Reîntors în ţară, bătrânul ostaş era
decorat cu Ordinul naţional „Mihai Viteazul”, clasa
a III-a „pentru vitejia şi avântul personal cu care
şi-a condus brigada”, fiind ridicat şi la rangul de
general în retragere.
Curând, veteranul erou avea să închidă ochii
(1930), cu conştiinţa că îşi facuse datoria de oştean
şi de român credincios Patriei sale.
Ambasador Dumitru PREDA
Ateneului român. În condiţiile vitrege ale unui ger
năprasnic au rostit alocuţiuni poeta Evelyne Maria
Croitoru şi col.(r) Petru Gurău, iar elevii au recitat
din creaţia marelui poet.
24 ianuarie – Cercul Cultul Eroilor ,,Viilor”
împreună cu membrii Biroului Executiv Ion
Gheorghe Petrescu şi Luminiţa Zugravu au
participat la festivitatea aniversării a 159 de ani de
la Unirea Principatelor organizată la Dealul
Mitropoliei, iar cadrele militare şi în retragere,
membri ai filialei, au participat la Cercul Militar
Naţional la festivitatea organizată de Primăria
sectorului 5 dedicată aceluiaşi eveniment.
20 martie – Biroul Executiv a organizat şi
desfăşurat în sala de festivităţi a Cercului Militar
Naţional manifestarea cultural-istorică ,,100 de
ani de la Unirea Basarabiei cu România”. Au
prezentat comunicări domnii Manuel Stănescu şi
Şerban Pavelescu cercetători ştiinţifici la Institutul
Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 17
 CENTENAR
de Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară şi
dr. Luminiţa Giurgiu, vicepreşedinte a A.N.C.E.
În partea a doua a manifestării numerosul public
prezent a urmărit spectacolul ,,Dor de Basarabia”
la care şi-au dat concursul, printre alţii, corul de
copii ,,Flori de dor” al Şcolilor Generale nr. 147 şi
103 din sectorul 5, actriţa Doina Ghiţescu, de la
Ansamblul ,,Ciocârlia”, Nicolae Maxim, prim-
flautist la Filarmonica ,,George Enescu” şi
interpretele de muzică populară Ana-Miruna
Stavri şi Ana Ciulpan.
a A.N.C.E.. În partea a doua a manifestării
numerosul public prezent a urmărit spectacolul
,,Dor de Basarabia” la care şi-au dat concursul,
printre alţii, corul de copii ,,Flori de dor” al
Şcolilor Generale nr. 147 şi 103 din sectorul 5,
actriţa Doina Ghiţescu, de la Ansamblul
,,Ciocârlia”, Nicolae Maxim, prim-flautist la
Filarmonica ,,George Enescu” şi interpretele de
muzică populară Ana-Miruna Stavri şi Ana
Ciulpan.
21 aprilie – Membrii Cercului Cultului Eroilor
,,Viilor” şi 4 membri ai filialei au participat la
plantarea puieţilor de stejari, la Mărăşeşti, din
cadrul proiectului ,,RoMândria – Stejarii
României Parcul Memoriei Naţionale – 100 de ani
de istorie şi demnitate”. După terminarea acţiunii
s-a vizitat Mausoleul de la Mărăşeşti.
10 mai – O delegaţie a filialei a participat la
sărbătorirea Zilei Regalităţii de la Palatul
Elisabeta.
17-18 mai - Biroul Executiv a organizat şi
asigurat participarea a peste 100 de elevi din
liceele bucureştene la Expoziţia de aeronautică
,,Black Sea Defense and Aerospace- 2018”.
23 mai – Participare la desfăşurarea
Simpozionului municipal ,,100 de ani de la Marea
Unire – Memorie, Istorie, Identitate” organizat la
Colegiul Economic Viilor din sectorul 5.
4 iunie – A avut loc adunarea generală a filialei
în care s-au dezbătut şi aprobat documente
importante pentru viaţa asociaţiei şi anume:
Statutul filialei, programele de activităţi pe anul în
curs şi de perspectivă până în anul 2021, precum şi
două proiecte mari, respectiv editarea primului
număr al revistei ,,Bucureştiul Eroic” şi
Într-o ţară aşa de frumoasă, cu un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor
atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie şi cum să nu-ţi ridici
fruntea, ca falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: "Sunt român!"
18 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018
desfăşurarea unei excursii tematice pe tema
,, 1918-2018 Centenarul Marii Uniri”.
7 – 9 august – Biroul Executiv a organizat şi
desfăşurat excursa tematică ,, 1918-2018
Centenarul Marii Uniri” pe itinerarul Bucureşti –
Ploieşti – Sinaia – Predeal – Braşov – Sibiu – Alba
Iulia – Râmnicu Vâlcea – Curtea de Argeş-
Câmpulung-Muscel – Târgovişte – Bucureşti. Au
participat Cercul Cultului Eroilor ,,Viilor”,
grupul folcloric ,,Dor şi dor, cu mine călător” de la
Liceul teoretic ,,Dimitrie Bolintineanu”,
constituit în Cercul Cultului Eroilor de la această
instituţie de învăţământ, grupul coral
,,Corneţenii” de la Şcoala generală Cornetu, jud.
Ilfov, profesori însoţitori şi 5 membri ai Biroului
Executiv.
La obiectivele vizitate, precum şi la
monumentele din localităţile de pe itinerar s-au
evocat faptele de eroism şi evenimentele care au
dus la realizarea respectivelor opere
commemorative şi s-au depus jerbe şi flori. În
Piaţa Cetăţii din Alba Iulia elevii au prezentat un
frumos spectacol de muzică şi poezie răsplătit cu
aprecieri şi aplauze de către numeroşii turişti
aflaţi în zonă.
Ne-au sprijinit în desfăşurarea în bune condiţii a
acestui proiect, Centrul de instruire pentru
infanterie și vânători de munte ,, Constantin
Brâncoveni” Făgăraș, Colegiul Militar Naţional
,,Mihai Viteazul” şi Batalionul 136 Geniu din
Alba Iulia, garnizoana Curtea de Argeş, drept
pentru care le mulţumim. De asemenea ţinem să
mulţumim doamnei Cecilia Sfetcu de la Radio
România care ne-a însoţit şi a mediatizat acţiunea,
domnului Mr.(r) Iulius Mureşan pentru
documentata prezentare a Cetăţii Alba Iulia şi nu
în ultimul rând domnului Romică Zaharia care a
realizat imaginile fotografice.
9 septembrie – Delegaţia A.N.C.E. compusă
din colonel(r) Gurău Petru şi comisar şef(r)
Satnoianu Anişoara a participat, împreună cu
reprezentanţii filialelor Alba, Dolj, Hunedoara şi
subfilialei Brad la ,,Serbările Naţionale – Ţebea
2018”, închinate memoriei lui Avram Iancu.
A cosemnat, col.(r) Petru GURĂU
Alexandru Vlahuţă
 CENTENAR
ACTIVITATEA FILIALEI ÎN IMAGINI

La aniversarea zilei Participanți la manifestarea cultural-istorică

Unirii Principatelor Române ,,100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România”

Participanți la manifestarea cultural-istorică

,,100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România”

Participanți la manifestarea cultural-istorică

,,100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România” Omagiu Luceafărului poeziei româneşti

Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 19

 CENTENAR

La Mausoleul Mărășești

Mausoleul Mărăşeşti
La sarcofagul generalului Eremia Grigorescu

Mărăşeşti
Participanţi la plantarea puieţilor de stejar

Mărăşeşti
Participanţi la plantarea puieţilor de stejar

Mărăşeşti
Participanţi la plantarea puieţilor de stejar

Cercul Militar Naţional

Lansarea volumului de poezii ,, Peste suflet fântâni”
de Nechifor Lucreţia (alias Sarah DeJar)
20 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018
 CENTENAR

Participanţi la sărbătorirea Zilei Regalităţii

10 mai 2018
Peşedintele Filialei oferă Principesei Margareta
Insigna aniversară dedicată Marii Uniri

De ziua Imnului Naţional

Bilanţul a 4 ani de existenţă a

Cercului Cultul Eroilor ,,Viilor”

Participanţi la Simpozionul municipal

,,100 de ani de la Marea Unire – memorie, identitate, istorie”

Participanți la bilanţul a 4 ani de existenţă a

Cercului Cultul Eroilor ,,Viilor”

Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 21

 CENTENAR

Lansarea revistei ,,Eroica Viilor” la Târgul internaţional de carte ,,Gaudeamus”

Omagiu Eroilor căzuți în Teatrele de Operaţii

Participanţi la Simpozionul municipal

Serbările Naţionale – Ţebea 2018 ,,100 de ani de la Marea Unire
– memorie, identitate, istorie”
22 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018
 CENTENAR

Azuga
Evocare la statuia generalului Gheorghe Garoescu

Privind din mersul autocarului spre

Crucea Eroilor de pe Caraiman La Monumentul Vânătorilor din Ploieşti

Bartolomeu – Braşov
La monumentul dedicat eroilor ucişi în ,,Tranşeea morţii”

La monumentul eroului Constantin Muşat – Buşteni

La Monumentul Eroilor din piaţa gării Predeal
Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 23
 CENTENAR

La muzeul Centrului de instruire pentru infanterie

și vânători de munte În vizită la Cetatea Făgăraşului
,,Constantin Brâncoveanu” Făgăraş

Alba Iulia - La statuia lui Mihai Viteazul Alba Iulia – La obeliscul ,,Horia, Cloşca şi Crişan”

La fiecare monument se intonează

,,Imnul Eroilor” Alba Iulia - Evocare la Monumentul lui Avram Iancu

24 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018

 CENTENAR

Spectacol în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia

Spectacol în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia Hora Unirii în piaţa cetăţii din Alba Iulia

Reculegere la Monumentele funerare ale Curtea de Argeş

Regelui Ferdinand I şi Reginei Maria Evocare la Mormântul Reginei Maria

Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 25

 CENTENAR

Mănăstirea Cozia
La crucile eroilor din Cimitirul de onoare Cozia
La mormintele lui Mircea cel Bătrân
se pun eşarfe tricolore
şi al mamei lui Mihai Viteazul

Omagiu eroilor din Cimitirul de onoare Cozia

Prezentarea Muzeului Mausoleului Mateiaş

9 august 2018 Mănăstirea Dealu

De veghe la mormântul capului lui Mihai Viteazul
417 ani de la uciderea celui care a realizat
prima unire a românilor
La Mausoleul Mateiaş

26 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018

 CENTENAR
MONUMENTELE EROILOR DIN SECTORUL 5 BUCUREȘTI
Monumentul Eroilor Patriei
Monumentul a fost inaugurat la data de 17 august 1957 în fața clădirii Academiei
Militare, în prezent Universitatea Națională de Apărare „Carol I” de pe Bulevardul
Eroilor, fiind opera comună a unui grup de sculptori, de la Studioul de Arte Plastice al
Armatei, format din colonelul Marius Butunoiu (coordonator), Zoe Băicoianu, Ion
Dămăceanu și Theodor N. Ionescu.
Pe un soclu de formă paralelipipedică, înalt de 6 m, realizat din beton armat, placat cu
marmură de Moneasa, se află un grup statuar turnat în bronz, cu înălțimea de 9 m, format
din trei ostași din arme diferite: infanterie, marină, aviație. Infanteristul ține o ramură de
stejar, în mâna dreaptă ridicată, ca simbol al victoriei. Acesta este înconjurat de un
aviator în ținută de zbor și un marinar în ținută militară.
De o parte și de cealaltă a monumentului sa află două altoreliefuri mari, realizate din
piatră albă, cu o suprafață de 154 m², cel din stânga reprezentând diferite episoade din
trecutul îndepărtat al vitejiei ostaşilor şi conducătorilor de oşti cum ar fi: Mircea cel
Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu etc., iar cel din dreapta
redă principalele momente din lupta ostașilor români în cel de-al Doilea Război
Mondial.

Monumentul Eroilor Artilerişti

Monumentul este realizat de sculptorul Teodor

Zamfirescu, din cadrul Studioului de Arte Plastice al
Armatei, este situat pe Bd. Eroilor Sanitari, la
intersecţia cu Bd. Eroilor. Acest monument a fost
înălţat la iniţiativa Comandamentului Artileriei, cu
prilejul împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea acestei
arme şi inaugurat în 10 noiembrie 1993, de Ziua
Artileriei Române. Este realizat din bronz şi
reprezintă un tun stilizat cu ţeava ridicată spre cer la
un unghi de 90 de grade. Lucrarea este fixată pe un
soclu din beton, placat cu travertin. Pe o platformă
circulară, cu diametrul de circa 12 metri, în centrul
căreia se înalţă monumentul propriu-zis, sunt asezate
patru proiectile sferice din metal. În faţa
monumentului sunt amplasate două tunuri, replici ale
unor piese de artilerie din timpul domniei lui Petru
Cercel. Pe soclu se afla inscripţia: "Artileriştilor
României".

Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 27

 CENTENAR
Monumentul Eroilor Sanitari
Monumentul este opera sculptorului italian Raffaello
Romanelli, se află în Piaţa Operei din Bucureşti, la intersecţia
Splaiului Independenţei cu Bulevardul Eroilor Sanitari, în
vecinătatea Operei Naţionale şi a Facultăţii de Medicină, a fost
înălţat în anul 1932, în timpul mandatului primarului
Bucureştiului Dem. I. Dobrescu şi este închinat memoriei
medicilor, sanitarilor, surorilor voluntare care au salvat vieţi pe
fronturile Primului Război Mondial. Soclul din marmură,
format din trepte înalte suprapuse, prezintă la al treilea nivel un
brâu de altoreliefuri cu scene din activitatea sanitarilor, pe
câmpul de luptă sau în sălile spitalelor de campanie. De pe a
treia treaptă a postamentului pornesc 4 coloane care susţin un
platou din aceeaşi marmură alb-gălbuie, platou purtător al unui
grup statuar, de bronz, cu 3 personaje: un erou căzut, gol,
copleşit de suferinţă, un personaj feminin simbolic, purtând o
sabie şi o cunună, şi un ostaş sanitar care aşteaptă să primească
pe frunte însemnul gloriei cucerite în luptă.
Brâul cu altoreliefuri care înconjoară pe cele 4 laturi ale soclului surprinde scene din activitatea
personalului sanitar pe front sau în spitalele de campanie - brancardieri pe câmpul de luptă adună răniţi; un
grup de chirurgi militari operând; un sanitar care dă unui soldat rănit să bea apă; o soră de caritate pansează
un rănit; un spital de campanie.
Pe unul din panourile basorelief de bronz, sunt reprezentaţi Regina Maria ca soră sanitară, Prinţul
Nicolae al României în uniformă de cadet şi Principesa Elisabeta de România de asemenea ca soră sanitară.
Basorelieful prezintă o scenă din anul 1917, în una din cele mai grele perioade ale Primului Război
Mondial pentru România, când suportul moral al Familiei Regale şi munca în vizitele la spitalele de
campanie ale Reginei Maria şi ale copiilor ei au fost esenţiale pentru menţinerea moralului în acele zile de
cumpănă.
Pe faţada principală a piedestalului, pe o placă din travertin, este inscripţionat cu litere în relief:
"EROILOR SANITARI - 1916 -1920".

Monumentul Eroilor Pompieri

Monumentul este realizat din bronz de sculptorul Wladimir Hegel

(între anii 1899-1901) şi a fost dezvelit la 13 septembrie 1901 pe Dealul
Spirii, în faţa Arsenalului Armatei, fiind închinat eroilor pompieri care
au ripostat trupelor otomane venite să înăbuşe Revoluţia de la 1848. La
ceremonia de inaugurare au participat şi 17 eroi care se mai aflau în
viaţă. Pe latura din faţă a monumentului este fixată o placă de bronz cu
inscripţia: "Luptătorilor de la 13 septembrie 1848, poporul român
recunoscător, MDCCCL (1900)". Pe latura opusă este fixată o altă placă
de bronz, pe care scrie: "În aducerea aminte a luptei susţinută în acest
loc de pompierii Bucureştilor, comandaţi de către căpitanul Zăgănescu,
şi de Batalionul II din Reg. 2 linie sub comanda col. Radu Golescu
contra unei divizii de armată turcească comandată de Kerim Paşa". Ca
urmare a construirii Casei Poporului - în prezent, Palatul Parlamentului -
monumentul a fost dezafectat în 1984. Mai târziu, a fost mutat la
intersecţia Căii 13 Septembrie cu Str. Izvor, şi a fost redezvelit în data 13
Septembrie 1990 în faţa Hotelului JW Marriott, unde se găseşte şi la ora
actuală.

28 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018

 CENTENAR
170 DE ANI DE LA EROICA BĂTĂLIE A POMPIERILOR
CU OTOMANII ÎN DEALUL SPIRII
Bătălia din Dealul Spirii (13 septembrie
1848, pe atunci lângă București) a fost ultima
confruntare armată disputată pe teritoriul românesc
între un corp de armată otoman și structuri militare
ale Țării Românești .
În anul 1848, burghezia în ascensiune la
nivel european a declanșat un val revolutionar care
a tins să înlăture monarhiile legate printr-o Sfântă
Alianță imediat după înlăturarea împăratului
francez Napoleon Bonaparte.
În Țara Românească, revoluția a avut
inițial succes, Principele Gheorghe Bibescu
abdicând după ce guvernul revoluționar a preluat
puterea la începutul verii. Marile imperii europene,
adversari înverșunați ai revoluțiilor burgheze, au
intervenit treptat. La București urmau să acționeze
otomanii, urmați de ruși.
În zilele de 10 și 11 septembrie, cînd
regimul revoluţionar îşi trăia ultimele zile, Fuad
efendi, înlocuitorul lui Suleiman pașa, împreună cu
comandantul Omer pașa, ordonă trupelor de
intervenție, să-și stabilească tabăra temporară la
Cotroceni, la marginea Capitalei.
La 13 septembrie, eroica rezistenţă a
pompierilor la Dealul Spirii, copleşiţi de numărul
mare al dușmanilor, nu poate împiedica intrarea în
Capitală a armatei cotropitoare otomane, fiind
astfel pecetluită soarta revoluției prin reinstaurarea
regimului reactionar, odată cu instalarea
căimăcămiei lui Constantin Cantacuzino. Fuad
efendi se instalează în fostul palat Bibescu, iar
Omer pașa ocupă palatal domnesc de pe Podul
Mogoșoaiei (în prezent Calea Victoriei). Consiliul
Municipal din perioada guvernului revolutionar a
mai fost tolerat o lună, ca să lichideze sarcinile
curente, mai ales încartiruirea trupelor turcești și a
celor țariste, venite între timp în oraș sub comanda
generalului Lüders
Odată cu înfiinţarea Roatei de Pojarnici din
Iaşi în 1834 şi a Roatei de Foc din Bucureşti în
1844, au apărut și în Țările Române formațiuni
specializate de luptă împotriva incendiilor după
modelul rusesc, dotate cu pompe importate din
Sankt Petersburg.
Acești pompieri militari, o mână de oameni, mai
precis166, nu au pregetat să-și sacrifice viața în
luptă cu cotropitorii Capitalei, sub conducerea
căpitanului Paul Zăgănescu.
La începutul lunii septembrie, îngrijorat de
amploarea pe care o luase mişcarea revoluţionară,
guvernul de atunci a chemat în ajutor trupele
otomane, acestea pornind spre Bucureşti cu o
coloană formată din aproape 6.000 de ieniceri.
La 12 septembrie, colonelul Radu Golescu,
comandantul Regimentului 2 Infanterie şi şeful
Garnizoanei Bucureşti, a primit ordin din partea
Locotenenţei Domneşti să deplaseze a doua zi
subunităţile în Dealul Spirii, pentru a întâmpina
trupele otomane ce urmau să intre în Capitală.
Coincidenţă sau nu, în ziua de 13 septembrie
Regimentului 2 Infanterie urma să i se înmâneze
drapelul de luptă, solemnitatea ceremoniei
influenţând moralul ostaşilor. Starea de spirit a
acestora s-a transmis şi pompierilor comandaţi de
căpitanul Pavel Zăgănescu, care au ţinut să meargă
cu toţii în cazarma din Dealul Spirii.
”La 13 septembrie, dimineaţa, Garnizoana
românească primi ordin de la şeful oştirii,
generalul Tell, a se concentra în Dealul Spirii, la
Cazarmă, zicându-ne că trebuie a se primi, pe de o
parte, steagurile cele noi, cu care înlocuia pe cele
vechi ale batalionului, iar pe de alta, a ne afla
strânşi acolo, pentru onoarele ce urma a se da din
partea noastră oştirii otomane, la vremea intrării
sale în Capitală. Fu dat ordin ca să scoatem în
mijlocul cazărmii cele 6 companii, îmbrăcaţi în
mondire, pantaloni albi şi şepci. Pe la ceasul patru
după-amiază, după ce se făcu primirea steagurilor
celor noi, în front, în vreme când aşteptam să
sosească şi trupa pompierilor de la Poliţie, frontul
primi ordin de a sta comod, toţi ofiţerii, împreună
cu şefii menţionaţi, doi ştabi-ofiţeri, ieşirăm la
poartă şi, stând pe podişca şanţului cazărmii,
priveam la lumea ce se întorcea, fugind pe uliţa cea
mare, de la Cotroceni şi strigând să le dăm arme, că
a pornit a intra oştirea otomană; menţionaţii şefi,
refuzând pe mai mulţi la această cerere, stau în loc,
adăstând să vadă sosirea trupei”, evocă în lucrarea
”Istoria fondărei oraşului Bucureşti”, Dimitrie
Papazoglu, participant la bătălie ca şef al
Companiei a 5-a, din Regimentul 2. Avangarda
turcă a încercat mai întâi să ocupe cazarma militară,
prima confruntare fiind una paşnică. ”Pe dată ce
sosi avangarda şi, după dânsa, generalul Kerim
Paşa, cu colonelul şi maiorul Arabu, comandanţii
regimentului de infanterie, ce urma în marş, se
popri împotriva porţii cazărmii, dând comanda
trupei să se oprească. Kerim Paşa, adresându-se
către colonelul Golescu, ceru de a lăsa trupele să
intre în cazarmă.
Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 29
 CENTENAR
Bravul colonel Golescu răspunse, prin căpitanul
Caragea, în limba turcă, că dânsul nu poate
împlini această dorinţă fără ordinul generalului
său şi, pe dată ce-i va trimite ordin, îi va putea
libera cazarma. Kerim Paşa, plăcându-i, se vede,
această subordonanţă militară, fără a zice nimic
împotrivitor, comandă marşarea în continuaţie
spre oraş, a coborî Dealul
Spirii, când, dintr-o
întâmplare, la 150 stânjeni
distanţă de la poarta
c a z a r m e i s p re v â r f u l
Dealului Spirii, se întâlni
piept în piept cu trupa de
pompieri, pe care, după
cum zisei, o aşteptam d-a
veni a se întruni cu noi”,
scrie Dimitrie Papazoglu.
Drama a izbucnit în
clipa în care pompierii care încercau să ajungă la
festivităţile de înmânare a drapelului de luptă
Regimentului 2 Infanterie au încercat să îşi facă loc
printre militarii turci, ca să intre în cazarmă.
”Surpriza urâtă ce avu atât Kerim paşa, şeful
oştirii turceşti, întâlnindu-se în drum cu o trupă
sub o altfel de uniformă, cât şi trupa pompierilor, a
se vedea în piept cu trupa otomană, care sforţând
da a trece mica distanţă spre a sosi la cazarmă şi
încurcându-se printre întâiele rânduri de
cavalerie şi infanterie ale trupei otomane, se
loviră, se îmbrânciră soldaţii şi, deodată, noi, care
ne aflam la poarta cazărmii, auzirăm slobozirea
unei puşti, iar în cinci minute văzurăm, din acea
distanţă, amândouă trupele încăierate şi mai
multe sloboziri de puşti, iar până să comande
colonelul nostru frontului ce sta în curte a se
aranja, nu trecu al 8-lea minut şi tot frontul
trupelor otomane, ce se afla mărşuind în despărţiri
îndărătul a toatei întinderii cazărmii, având şi
tunuri între distanţele batalionelor, se întocmi în
front spre cazarmă şi deschise cel mai iute foc de
rânduri asupra frontului nostru, cum şi sloboziri
de tunuri cu cartece”, povesteşte autorul lucrării
”Istoria fondărei oraşului Bucureşti”, participant
la bătălie.
Superiori numeric, turcii i-au înconjurat din
toate părţile pe pompieri, care s-au avântat în luptă,
alternând focurile de armă cu lupta la baionetă.
Riposta dârză a pompierilor i-a turburat pe turci,
aceştia reuşind totuşi să pună în poziţie două tunuri
cu care au deschis foc împotriva pompierilor.
Pompierii lui Zăgănescu au capturat rapid cele
două piese de artilerie, pe care le-au întors
împotriva inamicului, provocându-i pierderi
însemnate. Jertfa pompierilor conduşi de Pavel
Zăgănescu şi a ostaşilor din Regimentul 2
30 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018
Infanterie reprezintă răspunsul pe care tinerii
ostaşi l-au dat chemării pașoptistului Nicolae
Bălcescu către poporul român în faţa primejdiei de
intervenţie străină: „Să nu uităm că suntem datori
a apăra naţionalitatea şi drepturile noastre, de
vom fi nevoiţi, chiar vărsând sângele nostru. De
vom cădea în această luptă sfântă, să cădem
bărbăteşte astfel cum au trăit
părinţii noştri”.
Dimitrie Papazoglu, care
mărturiseşte că relatarea sa se
bazează pe mărturiile unor
ofiţeri pompieri, evocă
episodul încăierării din
perspectiva pompierilor care se
îndreptau spre un eveniment
f e s t i v. P o t r i v i t a c e s t u i a ,
scânteia s-a aprins când
românii au interpretat greşit un gest prin care
Kerim Paşa le cerea, cu trufie, să se dea la o parte
din calea sa. Altercația între Dincă Bâlsan,
sublocotenentul Companiei de Pompieri, şi un
militar otoman a declanșat urgia: ”La 13
septembrie, pe la prânz, comanda pompierilor
primind ordin de a veni în Dealul Spirii, a se
întrupa cu roatele Regimentului nr. 2, plecă, la 4
ceasuri după-amiazi, din cazarma lor de la Poliţie,
când, deodată, se întâlniră, tocmai în vârful
Dealului Spirii, la poarta de zid de unde începe a
se vedea cazarma, cu flancul drept al trupei
otomane, ce era comandată de generalul Kerim
Paşa, de un colonel şi de un maior arab; iar trupa
Pompieră era comandată de d. căpitan
Zăgănescu, având ca ofiţeri pe dnii sublocotenenţi
Dincă, Foncianu, Stărostescu şi pe locotenentul
D ă n e s c u . Ve n e a u î n d e s p ă r ţ i r i , i a r
sublocotenentul Dincă se afla armat şi cu pistoale
la brâu. La semnalul ce dete Kerim Paşa, a se da
în lături din drum, această trupă nu înţelese şi se
împreună amândouă flancurile, începând a se
încurca prin rândurile otomane, grăbeau de a sosi
în cazarmă. Se vede că atingerea ce avură rând cu
rând, soldat cu soldat, se învrăjbiră amândouă
flancurile, încât începu lupta deodată;
sublocotenenetul Dincă slobozi pistoalele în
generalul turc şi maiorul arab, aşa încât maiorul
căzu mort, cum şi calul generalului; flancurile se
băteau în focuri şi în baionete, şi Kerim Paşa
comandă, strigând, a veni tunuri. Pe dată ce sosiră
două tunuri, cari până să-şi ia poziţia şi
pregătirea, pompierii traseră în manevră de
lagări, trântiţi pe brânci, şi omorând vreo câţiva
artilerişti, răpiră cele două tunuri din mâinile lor;
lupta se făcu mai crâncenă şi încăierarea mai
 CENTENAR
serioasă, atunci se omorî sublocotenentul
Stărostescu. După aceasta, luptându-se pompierii
cu bărbăţie şi văzându-se năpădiţi de mulţimea
otomanilor, unii începură a se retrage în
dezordine în vale de Dealul Spirii,coborându-se
în dreapta, prin grădinile locuitorilor, alţii
apucară de sosiră în cazarmă, printre mulţimea
rândurilor otomane”.
Confruntarea a durat cam două ore şi
jumătate, între 16.30 şi 19.00, de partea română
înregistrându-se 48 de morţi şi 57 de răniţi, în timp
ce în tabăra turcilor s-a consemnat că au murit 158
de persoane şi 500 au fost rănite. Văzând că nu
poate înfrânge rezistenţa pompierilor, Kerim Paşa
PAVEL ZĂGĂNESCU
CEL MAI MARE EROU AL POMPIERILOR
Cine a fost acest om curajos căruia contemporanii
îi spuneau: ,,veteranul, căpitanul, colonelul,
deputatul”? prin care fapte se face el demn ca
istoria să-i consemneze numele cu majuscule?
Pavel Zăgănescu s-a născut pe 17 ianuarie 1815,
la Râmnicu Sărat. A fost fiul lui Paul Grozescu
Căminarul şi al Smarandei, mama sa ţinând să
primească numele de familie al bunicului
(Zăgănescu), care decedase în 1784, lăsând
moştenire familiei 400 de stânjeni de moşie, 14
pogoane de vie şi o cârciumă în Bucureşti. Fiind
originar dintr-o familie de condiţie bună, a urmat
cursurile Şcolii Primare Greceşti din Râmnicu
Sărat, iar în toamna anului 1829, la numai 14 ani, a
fost trimis să-şi continue studiile la Bucureşti, unde
a făcut parte din primele generaţii de tineri care au
studiat în limba română.
În adolescenţă, cuprins de elanul patriotic şi
revoluţionar al vremii, a intrat la vârsta 15 ani în
Miliţia Naţională ca aspirant la gradul de ofiţer, iar
un deceniu mai târziu, în 1840, a primit gradul de
sublocotenent şi repartizat la Batalionul 1 din
Regimentul 2. În anul 1845, Pavel Zăgănescu era
unul dintre primii ofiţeri care conduceau nou
înfiinţata companie de pompieri din Bucureşti.
S-a făcut remarcat în mod deosebit la acel mare
incendiu din istoria Capitalei din ziua de Paşti, 23
martie 1847, ce a mistuit peste 2 000 de case, 7
hanuri mari, 28 de hanuri mici, 3 spitale, 100 de
fabrici. ,,Pavel Zăgănescu este peste tot. Îşi striga
soldaţii pe nume, le dădea sfaturi şi punea umărul
acolo unde se simţea mai mare nevoie.”
Capacitatea de întindere a focului şi repeziciunea
cu care se întindea, depăşeau cu mult posibilitatea
pompierilor de a-l stinge. Focul a ars puternic 24 de
a trimis un ofiţer, care i-a propus lui Zăgănescu
încetarea focului, garantând în schimb „libera
ieşire din cazarmă”, angajament ce nu a fost însă
respectat.
Actul de curaj al pompierilor bucureşteni
conduşi de Pavel Zăgănescu, pe câmpul de
bătălie, a căpătat multiple semnificaţii peste timp,
prin jertfa lor de sânge pentru patrie, prin
câştigarea cu prisosinţă a locului în istoria
neamului nostru şi în nemurire.
Radu Petrescu-Muscel
Prim-vicepreședinte al Filialei București a
ANCE ,,Regina Maria”
ore, dar casele incendiate au ars mocnit încă
aproape două săptămâni. După incendiu Pavel
Zăgănescu a fost avansat la gradul de locotenent
„pentru activă împlinire a datoriilor slujbei”, iar
un an mai târziu a devenit comandantul „Roatei de
Pompieri” a Capitalei.
Adept al ideilor lui Nicolae Bălcescu, pe care l-
a cunoscut şi cu care a dezbătut de multe ori
probleme ale revoluţiei, Pavel Zăgănescu i-a
îmbrăţişat ideile revoluţionare şi l-a sprijinit atât
personal cât şi cu compania de pompieri la
instaurarea guvernului provizoriu. Pompierii
conduşi de Pavel Zăgănescu împreună cu orăşenii
au luat parte la anihilarea acţiunii
contrarevoluţionare a coloneilor Solomon şi
Odobescu. Pentru această comportare, compania
de pompieri, a fost citată în proclamaţia nr.230 a
guvernului provizoriu. Prin ceea ce a făcut Pavel
Zăgănescu cu ostaşii săi a fost un exemplu pentru
marea masă de cetăţeni care i-au venit în sprijin,
ivindu-se ,,scânteia” ce s-a aprins în după amiaza
zilei de 13 septembrie. Pavel Zăgănescu a intrat în
istorie la 13 septembrie 1848, prin curajul,
entuziasmul şi dârzenia de care a dat dovadă în
înfruntarea cu trupele otomane în Dealul Spirii.
Revoluţia paşoptistă a căpătat o valoare istorică
mult mai mare prin Pavel Zăgănescu şi 13
septembrie 1848. Despre această luptă, un
politician al vremii spunea: ,,o oră de eroism a
pompierilor de la Dealul Spirei, a făcut mai mult
pentru cauza României decât toate scrierile
noastre, decât toate jalbele noastre date în proţap
la toţi puternicii şi împăraţii”.
Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 31
 CENTENAR
Odată cu înăbuşirea revoluţiei, Pavel Zăgănescu
şi alţi ofiţeri au fost daţi afară din armată, iar în
noiembrie 1848 au fost arestaţi şi închişi la
Văcăreşti. Cazul ofiţerului buzoian a fost ceva
aparte, lui aducându-i-se şi un cap de acuzare legat
de faptul că s-a războit cu trupele otomane.
Procesul a început la 18 noiembrie 1848, când a
luat fiinţă o comisie specială care avea ca sarcină
să cerceteze ,,feţele bănuite la întreprinderi
smintitoare lineştei ţării”.
Lucrările comisiei au durat până la 15 aprilie
1849, cei găsiţi vinovaţi vor fi judecaţi de înalta
curte, ,,Curtea criminalicească”, procesul durând
până în iulie 1849. Pavel Zăgănescu a stat în
închisoare un an şi jumătate cu toate că înalta curte
l-ar fi închis mult şi bine, dar pentru eliberarea lui
au intervenit celor două puteri, Rusia şi Turcia,
prima fiindcă acesta luptase împotriva foştilor
duşmani şi pentru că dorea să-şi sporească
influenţa în Principate, iar a doua deoarece voia să-
şi menţină influenţa împotriva Rusiei şi să
arate că intervenţia ei în cursul
evenimentelor din Ţara Românească n-a
fost atât de violentă.
În anul 1952, în ziua inaugurării
Teatrului Naţional, noul domnitor, Barbu
Ştirbei, l-a observat în sală pe Pavel
Zăgănescu şi s-a interesat de el,
cunoscându-i faptele, apoi peste câteva
zile a fost reprimit în armată tot la pompieri
cu gradul de locotenent. A urmat avansarea
la gradul de căpitan, apoi în 1857 la cel de
maior şi numirea în funcţia de
comandant al pompierilor Capitalei
de către Alexandru Ghica, urmaşul la
domnie a lui Barbu Ştirbei. La 1
octombrie 1859, în urma inspecţiei
inopinate din iunie a domnitorului Alexandru Ioan
Cuza, este avansat colonel, prin ordin de zi al
oştirii, pentru meritele sale de pompier militar.
În anul 1860 domnitorul Alexandru Ioan Cuza
instituie prima decoraţie (medalie) românească de
război ,,ProVirtute Militari” care se acordă
ofiţerilor şi tuturor ostaşilor care luaseră parte la
bătălia din Dealul Spirii, printre cei decoraţi fiind
şi colonelul Pavel Zăgănescu. Cu acest prilej
Mihail Kogălniceanu avea să omagieze eroismul
nemuritor al militarilor pompieri spunând: ,,un act
de natură a ne onora înaintea străinilor şi totodată
răspunde sentimentului naţional, este o dovadă că
soldaţii noştri sunt vrednici urmaşi soldaţilor lui
Mihai Viteazul şi depinde numai de împrejurări
favorabile şi de guvernământ ca să dezvolte
vechea lor virtute română”.
În 29 aprilie 1861, Pavel Zăgănescu a fost mutat
la Corpul Grănicerilor, fiindu.i încredinţată
32 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018
funcţia de inspector, cu misiunea de reorganizare
şi asigurare a cordonului Graniţei Dunării,
misiune de care s-a achitat în condiţii excelente.
În 1864 a demisionat din armată, în urma unor
neînţelegeri cu generalul Florescu, iar în acelaşi an
este numit prefectul Poliţiei Capitalei, funcţie pe
care a deţinut-o până în 1870. În acest an este
numit inspector al Gărzii Naţionale din toată ţara şi
pentru o scurtă perioadă de timp devine deputat.
În anul 1874, la vârsta de 59 de ani iese la pensie
încărcat de povara vâltorilor care şi-au încrustat
urmele pe faţa bătrânului militar.
El urmărea cu interes publicaţiile vremii şi era
mulţumit şi fericit când întâlnea un articol, o
relatare despre faptele vitejilor de sub comanda lui
la 1848. Dar bătrânul ostaş dorea mai mult. Dorea
imortalizarea vitejiei luptătorilor prin înălţarea
unui monument.
Ca participant la bătălia din 13 septembrie 1848,
Pavel Zăgănescu, într-o scrisoare datată 31
decembrie 1895, face o retrospectivă a
evenimentelor care întregeşte relatările din
documentele vremii şi încheie printr-un
apel, astfel: ,,În numele tuturor
răposaţilor bravi ofiţeri, subofiţeri şi
soldaţi, fac căldurosul meu apel către
reprezentanţii presei române şi toate
partidele, să lepede pentru moment
măcar urile şi neplăcerile atât dintre
domniile lor, cât şi neagresiunea fostului
şef al pompierilor, spre a forţa guvernele
ţării prezente şi viitoare a da satisfacere
întregii ţări şi armatei în parte, a
memora ziua de 13 septembrie 1848,
cu ridicarea unui monument”.
Din păcate eroul nostru nu a mai
avut posibilitatea de a-şi vedea
dorinţa îndeplinită – inaugurarea Monumentului
pompierilor s-a făcut pe 16 septembrie 1901 –
Pavel Zăgănescu trecând la cele veşnice pe 17
februarie 1897. Ziarele vremii consemnau: ,, În
cursul acestei săptămâni, România şi în special
populaţia Capitalei, a suferit o grea pierdere,
dureroasă în cel mai înalt grad. Colonelul
Zăgănescu, eroul de la 1848, a murit, cu
dumnealui dispare veteranul eroilor naţionali,
către care noi toţi ne întoarcem cu mândrie şi
mulţumire sufletească, pentru că întotdeauna,
acei care au luptat şi şi-au expus viaţa pentru
patrie cucerise admiraţia şi recunoştinţa
iubitorilor de neam(…) România poate fi mândră
de fii ca Pavel Zăgănescu”.
Col.(r) Petru GURĂU
 CENTENAR
EROU ÎN VIAŢĂ
În urma misiunilor internationale ale Armatei
României, 29 de militari români şi-au pierdut viaţa,
iar peste 170 au fost răniţi. Printre cei care au
supravieţuit, chiar dacă au fost răniţi grav, se află şi
plutonierul adjutant principal Eugen Mănăilă.
19 februarie 2010, puțin trecut de ora 6
dimineața, Afganistan. Coloana soldaților români a
fost atacată de talibani, iar unul dintre vehicule a
sărit în aer. În el se afla și plutonierul adjutant
Eugen Mănăilă (47 de ani), aflat deja la a doua
misiune în zona Qalat. S-a ales cu partea dreaptă a
corpului despicată, însă cu toate acestea militarul
nu și-a pierdut speranța și a demonstrat că viața nu
se termină când vrea soarta. A început atunci o luptă
continuă cu el însuși și cu suferințele prin care a
trecut: „Când eram în căruțul cu rotile, am zis: Băi,
tu trebuie să te ridici în picioare!”. Și așa a făcut,
după şase operații suferite în mai multe spitale și
şase luni petrecute într-un scaun cu rotile. Chiar
dacă face recuperare din 2010, momentele în care
nu își mai poate controla membrele nu îi sunt
străine, dar nimic nu îl împiedică pe eroul nostru să
își depășească limitele. Pentru că nu mai poate
îndeplini o funcţie de luptător, lucrează acum în
comandamentul unei unităţi militare din Buzău, pe
o funcţie administrativă, dar refugiul în care își
găsește echilibrul este sala de sport, respectiv proba
de haltere, acolo unde se antrenează în fiecare zi.
Cum erau dimineţile de război?
Eugen Mănăilă: Războiul nu poate fi decât urât,
indiferent de forma pe care o îmbracă, ești
permanent la limita dintre viață și moarte și asta
aduce o mare încărcătură psihică. În fiecare
dimineaţă mă trezeam cu un sentiment de
recunoștință că totul a fost bine până atunci.
Înainte de orice, îmi începeam ziua cu o rugă
interioară ca la sfârșitul zilei să
reuşesc să mă întorc întreg la bază.
În timp, îmi creasem obișnuința să
iau fiecare camarad din grupul
meu de cercetare la întrebări de
genul: cum se simt în dimineața
aceea, dacă este totul bine acasă
sau dacă au anumite temeri față de
misiunea pe care urma să o
îndeplinim.
Ziua de 19.02.2010 a fost ziua
în care m-am născut a doua oară.
Eram pe drumul de întoarcere
dintr-o misiune de cercetare și de
luptă în sudul provinciei Zabul, o
misiune ce s-a întins pe durata a
două zile, cu rămânere peste noapte în teren ostil, în
apropierea unor trasee folosite de insurgenți atât
pentru aprovizionarea cu explozivi şi armament,
cât și pentru tranzitul de graniță către Pakistan. Noi
eram într-o formație de patru mașini de luptă
române și două ale armatei afgane, eu fiind a cincea
mașină din formația de marș, adică fix mașina
comandantului patrulei. La un moment dat am
intrat pe autostrada ce traversează provincia Zabul,
dinspre Kandahar spre Kabul, îndreptându-ne spre
bază. În dreptul unui punct obligat de trecere am
fost atacați cu un dispozitiv exploziv improvizat,
lovitura fiind sub roata din stânga față a mașinii, în
dreptul meu. Plutonul meu de cercetare a intrat
rapid în dispozitiv de luptă, a urmat un schimb
violent de focuri, în cele din urmă insurgenții fiind
nevoiți să se retragă din zonă.
„M-am întors către camarazi să-i întreb
dacă sunt bine…”
În timpul desfășurării acțiunii de luptă nu mi-am
dat seama că sunt rănit. Adrenalina cred că m-a ținut
tare... Imediat ce s-a terminat acțiunea de luptă, m-
am întors către camarazi să-i întreb dacă sunt bine...
Abia atunci am simțit o străfulgerare din creștetul
capului ce s-a întins în tot corpul și mi-am dat seama
că sunt rănit. În acel moment i-am spus
comandantului patrulei că sunt rănit şi că nu pot să
îmi mișc piciorul drept și am dureri mari în piept și
la mâna dreaptă. Camarazii m-au dat jos cu mare
grijă din mașină și m-au întins pe spate, chiar lângă
locul exploziei. În același timp, comandantul
patrulei a solicitat MEDEVAC (evacuare medicală)
pentru mine. Sanitarul patrulei mi-a fixat câteva
atele în jurul picioarelor, limitând la maximum
eventuale răni complementare și pregătindu-mă
pentru transfer. Pe măsură ce trecea timpul îmi era
din ce în ce mai rău din cauza durerilor, fără să îmi
pierd cunoștința. A sosit evacuarea medicală, un
elicopter Black Hawk escortat de două elicoptere
Apache ce asigurau zona împotriva unui eventual
atac cu rachete. Am fost preluat şi
transportat la bază de medicii de urgență
americani din elicoptere (acolo le
spuneau guardian angels).
În urma incidentului am avut piciorul
drept de la laba piciorului până la
genunchi rupt în bucăți, trei coaste
dislocate, pumnul drept fracturat și o
mică deplasare a umărului drept. Am
rămas cu o pareză a nervului sciatic
popliteu extern și intern pe partea
dreaptă, precum și cu dureri în glezna și
genunchiul drept. La nivel psihic, însă,
cred cu tărie că pot gestiona eficient
sechelele, astfel încât să pot vedea
permanent un nou început.
Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 33
 CENTENAR
permanent un nou început. limitările
„În urma incidentului am avut nevoie de impuse de
recuperare până... azi și mă recuperez în situația mea
continuare prin sport” medicală.
Exact! Au urmat șase intervenții chirurgicale. Sportul pentru
Prima a fost în baza din Zabul, unde mi-au băgat mine a
niște fixatoare din metal prin picior, făcând tot însemnat și
posibilul să mi-l salveze. A doua operație s-a înseamnă în
petrecut în spitalul forțelor aeriene americane din continuare
baza Bagram, unde au „cizelat" prima singura
intervenție, pregătindu-mă pentru transferul în modalitate prin
Germania, la spitalul militar Landstuhl. Acolo au care îți poți
urmat alte patru intervenții chirurgicale, în urma păstra o minte
cărora medicii americani au reuşit în cele din limpede într-
urmă să îmi salveze piciorul drept. A trebuit apoi un corp...
să învăţ din nou să merg. Perioada cea mai indiferent de
«aspră» a durat cam doi ani, apoi am mai avut problemele
nevoie de recuperare până... azi. acestuia.
Am învățat să apreciez fiecare zi, să nu mai am
dorințe deșarte, să am parte de micile bucurii ale
vieții, pentru că ele contează de fapt. Am făcut uz INVICTUS
de toată voința mea să recapăt un stil de viață România
normal, aș spune mult mai sănătos decât înainte! înseamnă
Sprijinul celor din jur contează cel mai mult. foarte mult
Am avut sprijin din partea tuturor: familia mea, pentru mine!
soția și fiica mea ce nu m-au considerat niciodată INVICTUS România... ei bine, aici mă uit în
un neputincios, făcâdu-mă permanent să îmi interiorul meu și pot spune cu certitudine că
depășesc limitele; armata, prin colegii mei de la o această mișcare este îmbinarea perfectă a
unitate de elită din Buzău, ce au arătat un respect camaraderiei, a patriotismului şi a recunoștinței
deosebit pentru sacrificiul meu, superiorii mei față de înaintași și de jertfa lor exprimată prin
care au avut grijă să fie respectate prevederile evenimente sportive. Pe de altă parte, eu cred că
legale ce vizează militarii răniți în teatrele de INVICTUS este de fapt o stare de spirit a omului
operații; prietenii mei ce m-au înconjurat cu ce nu se dă bătut niciodată, ce nu uită niciodată de
dragoste; credința și viziunea mea asupra vieții, unde a plecat și încotro trebuie să se îndrepte.
că nimic nu este imposibil, să nu lași pe nimeni să Jocurile Invictus, unde am participat în anul
îți spună că nu poți face ceva. 2017 m-au ajutat să-mi depășesc limitele alături
Impresionat de susținerea din „mediul de ceilalţi camarazi răniți în teatrele de operații.
civil” În al treilea rând, să transmit mesajul către țară
că așa cum înaintașii noștri și-au făcut datoria
față de țară, noi ne facem datoria față de
interesele naționale actuale.
Sunt foarte impresionat de ce amploarea pe
care a luat-o în mediul civil susținerea pentru
militarii răniți în teatrele de operații. Cred că,
încet-încet, toți realizează că eforturile și
sacrificiile noastre sunt în primul rând pentru că
ţara o cere. Pentru grupul ăsta de oameni care
vor să ne ajute am o mare recunoștință și îi
consider INVICTUS - de neînfrânt!
INVICTUS este o stare de spirit. E îmbinarea
perfectă a camaraderiei
Toată viața mea am făcut sport. Am practicat
arte marțiale de la vârsta de 14 ani, pe vremea A consemnat,
comunismului, prin unități militare, această Căpitan Gabriel ION – compartimentul
dragoste continuând și acum, evident, cu Relaţii Publice
Cabinetul şefului Statului Major al Apărării

34 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018

 CENTENAR
BUCUREȘTI, 1915:
SPIONAJ, DRAGOSTE ȘI MOARTE
Spionajul…. O meserie veche de când lumea,
care a fost dezvoltată, perfecționată și rafinată, hulită și
invidiată în același timp. Au existat spioni, au apărut
servicii de informații, implicit definiții, instrucțiuni și
reglementări în domeniu. Fiecare conflict, mai mare sau
mai mic, a extins granițele acestui palier, nevăzut de
marele public, dar extrem de suculent în procesele și
execuțiile cu spioni. Împotriva spionilor au apărut
structurile de combatere (contrainformații,
contraspionaj) și agenții specializați în identificarea,
monitorizarea și anihilarea inamicului.
În urmă cu peste100 de ani România se afla în
mijlocul unui conflict izbucnit în vara anului 1914 între
cele două blocuri politico-militare – Antanta (Anglia,
Franța și Rusia) și Puterile Centrale (Imperiul german,
Imperiul austro-ungar și Imperiul otoman). La data
respectivă guvernul de la București și-a proclamat
neutralitatea, pe care și-a menținut-o și în anul următor.
Neutră, dar cu un potențial agricol și, mai ales, petrolier
de invidiat, România a început să fie curtată cu
promisiuni, dar și cu amenințări, de ambele tabere aflate
în conflict pentru a intra în conflict. Pe acest fond unde
totul era permis, fiecare parte a utilizat și canalul cel mai
puțin vizibil, cel al spionajului, pentru a obține date de
interes, a influența opinia publică și decidenți politico-
militari sau a anihila anumite persoane.
Spionajul austro-ungar a utilizat împotriva
României oameni din diverse medii, inclusiv dezertori
români, pentru a obține date de interes și contacte în
anumite medii. Ulterior, a trimis persoane cu ceva mai
multă experiență în domeniu pentru a aprofunda și
dezvolta relațiile create, cu potențial informativ de
interes și care puteau fi atrase la colaborare. O
asemenea acțiune clasică de spionaj și contraspionaj s-a
desfășurat în anul 1915 și s-a încheiat fără happy end.
La 14 februarie 1915 Ministerul Afacerilor Străine –
Direcția Afacerilor Politice și Contenciosului a
Antonio Alesani
informat Ministerul de Interne – Direcțiunea Poliției și
Siguranței Generale că Legația română din Roma a
trimis o informare extrem de interesantă pentru
siguranța națională. Un italian, Antonio Alesani din
Ragusa, „ar fi plecat spre România pentru a face
spionaj. Numitul s-ar afla la Constanța în calitate de
pilot al Lloyd-ului austriac”.
Imediat după ce a primit informarea directorul
Direcțiunii Poliției și Siguranței Generale (DPSG), Ion
Panaitescu, a ordonat Brigăzii Speciale de Siguranță
Constanța să verifice dacă numitul Antonio Alesani se
află în localitate. Cercetările n-au durat mult și individul
a fost identificat, fiind pus imediat în monitorizarea
agenților de siguranță locali. După trei luni Alesani a
părăsit Constanța și a venit la București însoțit de
germanii Friederich Schmidt și Alfred Bernard, toți
cazându-se la Grand Hotel. Toți au fost luați în primire
de Brigada de Informațiuni, care i-a încadrat informativ.
Agentul de siguranță nr. 16 a început verificările și a
aflat că motivul oficial al venirii lui Alesani în România
este de a cumpăra aramă. Filat permanent, italianul s-a
întâlnit cu Beno Carpelis, un austro-ungar cazat la Hotel
Majestic și „pretins comerciant”, cunoscut la DPSG
pentru implicarea în alte acțiuni informative
antinaționale. De asemenea, Alesani era un frecvent
vizitator al localurilor, unde petrecea până în zori cu
șampanie și artiste de cabaret. Cel mai des a fost văzut în
compania „pretinselor artiste” Francesca Zia și Hansi
Turl, domiciliate în strada Brutus nr. 7, cu care petrecea
nopțile în hoteluri sau la adresa lor. De cinci luni cele
două nu aveau nici un angajament, însă afișau un nivel
de trai abundent. Din urmărirea întâlnirilor s-a
concluzionat că, după toate probabilitățile, cei trei se
cunoșteau dinainte de a ajunge în România. Alți
cunoscuți ai lui Alesani au fost Anghel Zamatin,
comerciant de cereale din Brăila și căpitanul în rezervă
Hans Kohl, german, care se ocupa cu importul de
vagoane de zahăr în România.
Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 35
 CENTENAR
Cercetarea arhivei DPSG a scos la lumină și
alte date despre italian: în 1895 „a proferat grave
injurii la adresa țării noastre”, iar în luna mai 1914
lucra ca pilot pe Dunăre pentru firma Lloyd din Viena,
cu locul de muncă la Sulina și se interesa de mișcările
flotilei române.
Un alt fapt a venit să confirme activitatea subversivă a
acestuia. La începutul lunii iulie 1915 un agent de siguranță
reușește să-l atragă la colaborare pe locotenentul austro-
ungar Iohan Orel, care se ocupa „cu spionajul
militar contra Rusiei” și pentru îndeplinirea
misiunilor a vizitat localitatea Jmerika din Ucraina
de mai multe ori. În România ofițerul avea ca
legătură de contact pe atașatul militar austro-
ungar, maiorul Randa, „de la care primește
indicațiile cum să lucreze”. Printre altele, a
informat că trebuie să vină în România și Antonio
Alesani, care a mai fost în România de câteva ori,
utilizând uneori un pașaport fals. De asemenea, va
veni și Francesca Zia, de origine dalmată, care
vorbește germana, italiana și româna. Aceasta „se
află în serviciul austriac de spionaj, vine deseori
prin România și frecventează orașul Galați. Adusă
ca să lucreze în locul artistei Fernanda, care se
afla în România de prin lunile aprilie și mai, dar
pentru moment este plecată fiind prea cunoscută”.
Un alt element vine să întregească
dovezile împotriva lui Alesani. Iohan Orel
primește de la DPSG misiunea de a dovedi că
Ulrich Sternberg din Galați este spion austro-
ungar. Acesta este un gălățean autentic și
locuiește cu familia, adică părinți, doi frați și o
soră. Are o situație materială bună, tatăl său având
un magazin de mobilă pe strada Domnească.
Ulrich avea o viață dezordonată și arunca cu banii
în stânga și în dreapta, ceea ce l-a nemulțumit pe
tatăl său. Conform informațiilor de la Brigada
Specială de Siguranță Galați, tânărul „a dus o viață
luxoasă, având contact cu femei ușoare”, fapt care
a condus la ruperea relațiilor cu familia sa. Din
lipsă de bani și profitând de conjunctură, încearcă
să-i câștige ușor. Are un cumnat cu legături la
Marele Stat Major din București, așa că poate
obține destul de ușor informații militare. Primul
pas este să vină în Capitală și să se cazeze la Hotel
Regina. Are semnalmentele: 24-25 ani, înalt, fără
mustață sau barbă, părul castaniu închis, la mână
poartă un inel de briliant, haine bleumarin, pălărie
de paie. Este contactat de Orel, care îi cere
informații militare. Sternberg e suspicios, însă
atunci când interlocutorul „a început să-i
povestească despre Alesani” a căpătat încredere și
a vorbit. A promis că va preda situația trupelor
române din diferite localități și pentru fiecare oraș
a pretins 5000 lei. Informațiile vor fi dictate lui
Orel pentru a nu exista nici o dovadă scrisă a
delictului. Coordonatorul lui Orel de la DPSG a
anticipat această procedură și i-a cerut acestuia
„să primească chitanță pentru suma primită,
lucru ce nu-l va refuza și astfel se va avea dovada
vinovăției sale. În același timp, se poate marca cu
un semn oarecare bancnotele ce acesta le va
primi”. În prima fază Sternberg a promis că va
oferi „mișcarea trupelor române” în două-trei
orașe și dacă lucrurile „vor fi serioase” Orel va
primi informații militare din 25 de localități
Francisca Zierke
urbane.
Până la finalul lunii iulie 1915 Alesani a
fost documentat că lucrează cu organizația de
spionaj austro-ungară din strada Cometei (azi
Căderea Bastiliei) nr. 49, fiind în legătură cu
atașatul militar al Imperiului, maiorul Randa. Sub
acoperirea unui negustor de cereale negociază cu o
firmă din Sofia (Bulgaria) cumpărarea de aramă și
făină, iar cu o firmă din Galați achiziția unor mari
cantități de lână. La un moment dat obiectivul a
observat că este urmărit de DPSG și a început
demersuri – „prin persoane influente” – pe lângă
ministrul de interne să fie lăsat să-și desfășoare
afacerile. Pentru orice eventualitate a desemnat ca
înlocuitor la conducerea afacerilor sale pe Hans
Kohl și a discutat de mai multe ori cu Rudolf
Slezac, reprezentant al Ministerului de Război
austro-ungar la București, la restaurantul Frascati
și în strada Brutus nr. 5.
Toate informațiile și analizele au creionat
portretul unei persoane care se afla în România
pentru alte scopuri decât cele declarate la intrarea
în țară. DPSG a întocmit raportul cu propunerea de
expulzare, pe care ministrul de interne, Vasile G.
Morțun, l-a aprobat.

36 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018

 CENTENAR
La rândul său, a înaintat propunerea către
guvern, care a fost de acord cu expulzarea lui
Antonio Alesani.
Aceeași măsură, expulzarea, a fost decisă și pentru
Francisca Zierke zisă Zia, considerată a fi
complicea lui Alesani. La primirea înștiințării
Francesca rămâne stupefiată. Cere și primește o
audiență la ministrul de Interne, care o ascultă, dar
nu promite nimic. Ea revine cu un memoriu și
încearcă o a doua întrevedere cu Morțun. În
memoriu se referă la erori și nedreptăți în ce
privește persoana ei. Se declară supusă germană, în
timp ce în actul de expulzare este trecută austro-
ungară. „Este, desigur, o greșeală sau o răutate
omenească din partea anonimelor ca eu să fiu
socotită ca o spioană”, scrie Francisca în dorința de
a i se anula expulzarea. Este bolnavă de nervi și din
acest motiv stă retrasă, evită viața zgomotoasă și
tocmai acest lucru, credea ea, a dat de bănuit. Din
1914 este întreținută de Felix Lambris, un elvețian,
„care garantează nevinovăția mea”. Perspectiva
exilului o înfioară, deoarece în Germania nu mai are
părinți, iar cei doi frați sunt pe front și nu știe nimic
de ei. Vede totul în negru și declară:
„Sunt nenorocită, nu pot dormi, nici mânca și de va
trebui să plec nu-mi rămâne singura scăpare decât
moartea”. Îl roagă pe ministrul de Interne să
solicite o nouă anchetă pentru a se stabili adevărul
în privința persoanei ei. Ministrul nu dă curs
solicitării și ancheta nu se reia. DPSG are multe alte
probleme pentru a reverifica dacă supusul unui stat
străin, potențial inamic, are dreptate sau nu.
Apropierea de Alesani exclude revenirea deciziei
de expulzare.
Drama atinge cote maxime. Așa cum se
întâmplă deseori, inevitabilul se produce. Un agent
de siguranță informează că Francesca Zia a
încercat să se sinucidă „trăgându-și un glonț în
Românul patriot
Din flori de primăvară
cunună am să-ţi fac.
Eu port, frumoasă ţară,
mândria ta cu drag.
Că tu eşti România
în care m-am născut,
Eşti ţara mea, eşti glia
în care am crescut.
piept” la domiciliul ei din strada Virgiliu nr. 30 și a
fost dusă la Spitalul Colțea. Agentul menționează
printre altele că la Brașov, înainte de a veni în
România, Francesca era cunoscută „ca fostă
colaboratoare a căpitanului Alesani, care cheltuie
mari sume de bani fără să aducă vreun folos”. Mai
mult, Alesani a declarat în public, de față cu șase -
șapte ofițeri că artista este „mâna dreaptă a lui în
București”. Așa a devenit cunoscută la Brașov, așa
s-a răspândit zvonul în regiune, așa a fost captată
inclusiv de agenții români de informații, drept
colaboratoarea intimă a italianului. Totuși, agentul
de siguranță din București menționează că în
ultimul timp aceasta „nu făcea decât prostituție”.
Presa nu a ratat momentul să prezinte, mai
scurt sau mai pe larg, sinuciderea acesteia:
„Sinuciderea din strada Virgiliu”, „De ce s-a
împușcat o artistă. Era bănuită de spionaj”, „O
artistă și-a tras un glonț în piept”, au fost doar
câteva titluri apărute în ziare. În principal
informațiile către presă au fost furnizate de
avocatul I. Constantinescu, care considera că
Francesca a fost „pe nedrept bănuită de spionaj și
expulzată”. De asemenea, a declarat că de
nevinovăția acesteia „sunt absolut sigur și toți
prietenii dânsei, ca și organele polițienești din
circumscripția unde se află”. Avocatul își exprima
speranța că, dacă artista va supraviețui, eroarea
autorităților va putea fi remediată. Timpul nu a mai
avut răbdare și artista de 35 de ani a decedat la
Spitalul Colțea, în pofida îngrijirilor medicale. Și-a
dorit atât de mult să rămână în România, încât
dorința i s-a împlinit. Definitiv. A rămas și a fost
înmormântată în acest pământ românesc. (O
variantă a acestui articol a apărut în „Magazin
Istoric” nr. 8/2015, p. 77-79)
Lector univ.dr. Alin SPÂNU
Oriunde-n lume rătăcesc,
în inimă-ţi duc dorul.
Ca să-ţi arăt cât te iubesc,
la brâu port tricolorul.
Revin în România,
unde îmi e izvorul.
Aici îmi e moşia,
aici îmi e poporul
de Dunitru Delcă
Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 37
 CENTENAR
NECESITATEA EXISTENŢEI CERCURILOR ,,CULTUL EROILOR”
ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
Poate ar trebui ca în argumentarea titlului de
mai sus să pornim de la ceea ce scria poetul nostru
naţional, Mihai Eminescu şi anume că ,,fiecare
popor și fiecare epocă stă pe umerii vremurilor
trecute”. Având în vedere cele spuse de
luceafărul poeziei româneşti, în epoca pe care o
parcurgem, când unii consideră că noţiunea de
patriotism a devenit desuetă, trebuie să ne
ocupăm de educarea tinerei generaţii în spiritul
dragostei de patrie, faţă de valorile ei şi mai ales
al recunoştinţei faţă de cei care şi-au vărsat
sângele sau şi-au dat viaţa pentru ca noi, cei de
astăzi, să trăim într-o ţară liberă. Plecând de la
aceste deziderate Asociaţia Naţională Cultul
Eroilor ,,Regina Maria” şi-a statuat, printre
obiective şi acela al organizării de acţiuni de
cultivare în rândul tinerilor a dragostei și
atașamentului față de România și idealurile sacre
ale poporului român, a respectului față de
simbolurile și valorile naționale, a recunoștinței
față de înaintașii noștri care s-au jertfit pentru
apărarea gliei străbune, a independenței,
integrității și suveranității naționale.
În baza protocolului încheiat cu Ministerul
Educaţiei s-au stabilit măsurile organizatorice
necesare înfiinţării în învăţământul
preuniversitar a cercurilor ,,Cultul Eroilor” a
căror scop să fie ,,organizarea şi desfăşurarea de
activităţi pentru comemorarea şi cinstirea
eroilor şi martirilor neamului nostru, a
personalităţilor şi a momentelor importante din
CERCUL CULTUL EROILOR ,,VIILOR”
MODEL DE GÂNDIRE ŞI ACŢIUNE
În anul 2014 din iniţiativa doamnei Lucreţia
Nechifor şi cu sprijinul Asociaţiei Naţionale
Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala
Bucureşti s-a înfiinţat la Colegiul Economic
Viilor din sectorul 5 al Capitalei cercul ,,Cultul
1 trecutul istoric, la sesiuni ştiinţifice pe teme de
38 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018
Istoria Românilor”.
Printre formele şi metodele de acţiune ale
cercurilor enumerăm pe cele mai semnificative
cum sunt: participarea la activităţi şi manifestări
publice de depuneri de coroane şi jerbe de flori cu
prilejul Zilei Eroilor, al sărbătorilor naţionale,
precum şi la comemorarea unor evenimente
istorice; îngrijirea şi înfrumuseţarea
monumentelor, a operelor comemorative de
război şi a cimitirelor de onoare unde sunt
înhumaţi ostaşii români, precum şi militari străini
căzuţi la datorie; participarea la simpozioane,
expuneri, întâlniri cu veterani şi cu personalităţi
de seamă ale istoriei şi culturii româneşti;
organizarea şi desfăşurarea de excursii tematice,
evocări şi vizite la obiective comemorative de
război şi cimitire de onoare etc.(vezi pag.43)
Dacă înaintaşii noştri şi-au dat viaţa, pentru glia
strămoșească, noi cei aflaţi în viaţă trebuie să ne
unim ca un snop de grâu – pentru a simţi şi
împlini datoria noastră faţă de noi şi neamul
nostru. Să preţuim valorile neamului şi să le
cultivăm cu grijă şi să le punem în practică prin
fapte bune, care se cer acum mai mult ca oricând.
Cercurile ,,Cultul Eroilor” , prin activităţile lor,
sunt cele care trebuie şi pot îndeplini aceste
deziderate.
Lucreția Nechifor - Președinta Cercului
Cultul Eroilor ”Viilor” –Colegiul Economic
”Viilor” București, sector 5
Eroilor”, spre a promova sentimentele de adâncă
recunoştinţă faţă de faptele tuturor eroilor care
şi-au dat sângele şi viaţa pe Altarul Patriei. În cei
patru ani de existenţă, cercul şi-a desfăşurat
activitatea pe baza unor planuri de acţiune bine
structurate, şi corelate cu principalele
evenimente din istoria patriei, comemorate sau
aniversate.
Membrii cercului, sub conducerea inimoasei
doamne Lucreţia Nechifor, au pregătit,
desfăşurat sau au participat la numeroase acţiuni
şi manifestări cultural-artistice şi patriotice cum
ar fi: recitări, cântece, concursuri, prezentări de
filme istorice , depuneri de flori la Mormântul
Ostaşului Necunoscut de Ziua Eroilor şi Ziua
Armatei, prezentarea unor personalităţi din
istorie desfăşurate în afara şcolii (la Cercul
Militar Naţional -
 CENTENAR

Simpozionul „1917- an de răscruce în istoria

României” şi manifestarea cultural-istorică „ Dor de
Basarabia”; la Muzeul Militar Naţional „Regele
Ferdinand I” ”Starea de securitate şi salvgardare a
României în secolul XX” şi la Festivitatea de decernare a
premiilor ,,Comandor Dragalina”; la Muzeul Naţional
de Istorie - ,,Mărăşti. Mărăşeşti. Oituz – expoziţie
tematică”; la Muzeul Naţional de Artă - „Jurnal de
front. Artişti români în Marele război”; la Biblioteca
Națională – ”Inscripție pe un scut și-o targă”; ,,Mihai 2
Eminescu – idealul naţionalităţii noastre”; „
Personalități care au contribuit la înfăptuirea României
Mari”; Simpozionul „ 100 de ani de la Marea Unire -
Istorie, Identitate, Memorie”
Activităţi deosebit de interesante şi pline de
învăţăminte pentru elevi au fost excursiile tematice
„Mărăşti - Omagiu şi recunoștință” 100 de ani de la
marea bătălie de la Mărăşti condusă de Mareşalul
Alexandru Averescu 1917-2017 / Localitatea Mărăști,
Județul Vrancea şi "Cunoaşte-ţi Ţara şi Eroii” –
Centenarul Marii Uniri 1918-2018” pe itinerarul
București – Ploieşti – Braşov – Făgăraş – Sibiu - Alba
Iulia – Râmnicu Vâlcea – Curtea de Argeş – Câmpulung
- Târgovişte, vizitând obiectivele istorice din
localităţile tranzitate, precum şi desfăşurând evocări la
monumentele personalităţilor şi eroilor care s-au
remarcat prin acţiunile lor în istoria zbuciumată a 3
ţării.(Aspecte din această ultimă acţiune sunt prezentate
în paginile anterioare ale revistei).
De asemenea elevii au fost prezenți la campania de
plantare a puieților de ștejari, din cadrul proiectului
,,RoMândria Stejarii României Parcul Memoriei
Naționale – 100 de ani de istorie și demnitate” ce a avut
loc pe fostul front de luptă din Primul Război Mondial de
la Mărășești, județul Vrancea.
Faptele Cercului Cultului Eroilor ,,Viilor” au fost
mediatizate în presa scrisă şi anume în revista „Amurg
sentimental” – nr. 8/august 2017, nr.11/ noiembrie 2017,
nr. 7/iulie2018, în ziarul „Lumina” nr. 29/23 iulie 2017,
în revista „Independenţa română” nr. 40/mai 2018. De
4
asemenea, au avut înregistrări la Radio România
,,Antena Satelor” în cadrul emisiunii „Fecior la oaste”
realizată de doamna Cecilia Sfetcu, dar şi apariţii la
buletinul de ştiri al postului „Trinitas”.
Un moment deosebit în viaţa cercului l-a constituit
lansarea în anul 2017 a revistei ”Eroica Viilor” – revistă
de cultură şi educaţie patriotică, în care, pe lângă
articolele care prezintă evenimente din istoria românilor,
elevii au posibilitatea să-şi exprime gândurile, ideile şi
impresiile legate de activităţile la care participă.
În toate acţiunile s-a urmărit cultivarea
patriotismului, spre a înţelege tainele sufletului 5
românesc, modul de a visa al românilor din toate
timpurile, speranţele şi lupta pentru libertate. În istoria
poporului român au fost vremuri de mari sacrificii
umane şi cinstirea eroilor rămâne o
Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 39
 CENTENAR

obligaţie morală a fiecăruia dintre noi. La manifestările

organizate au participat pe lângă membrii Asociației
Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” şi personalităţi
din cultura română– istorici, muzeografi, scriitori – de la
care elevii au avut ce învăţa. Misiunea elevilor a fost să
culeagă din tot ce-am moştenit, ( istorie, artă, muzică,
literatură, arheologie) aceste prezenţe perpetue, spre a le
transmite mai departe pentru a rămâne durabile, de a crea o
permanentă legătură între trecut şi prezent. Acest „veşnic
azi” să rămână din generaţie în generaţie, prin puterea 6
faptelor şi vorbelor.Tot ceea ce învață, descoperă, la cercul
,,Cultul Eroilor”, transmit an de an, generațiilor care vin în
cerc. Azi știu să-și pună mâna la piept când se intonează
imnul național și respectă simbolurile naționale.
Din cele prezentate se desprinde o importantă concluzie:
cercul Cultul Eroilor ,,Viilor” din sectorul 5 este un
model de gândire şi acţiune, un bun exemplu de urmat de
către toate cercurile din învăţământul preuniversitar
bucureştean.

Col.(r) Petru GURĂU 7

1. Lecție de istorie la Muzeul Militar

Național

2; 8 La MonumentuL Eroului
Necunoscut

3 Omagiu Luceafărului poeziei

românești

4 La intrarea în Câmpul Istoric

Mărăști

5 Alba Iulia - La Monumentul lui

Avram Iancu

6 Participanți la proiectul ,,RO

Mândria Stejarii României Parcul
Memoriei Naționale-100 de ani de
istorie și demnitate”

7 Lansarea revistei ,,Eroica Viilor”

8
40 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018
 CENTENAR
Transcendență
Urcă femeie
Dealul care duce la morminte
Domol, cu pâinea și vinul
În coș.
Una după alta
Ca zilele, ca anii...
Vorbesc din când în când
Cu cei plecați.
Dialoguri ciudate
Din care răzbat, disparat:
Tristețe,
Tăcere,
Pământ părăsit...
Se uită la cer, la cruci
Și pleacă senine,
Lăsând pe deal tot neamul lor.
Mariana David
Unde Eroul doarme
Parcul MemeorieiNaționale”Stejarii României – 100
de ani de istorie și demnitate”
Cu sufletul ademenesc răsăritul,
ochiul de april
privind în inima lumii,
o umple de dragoste.
Cresc păduri, trup și suflet,
din grâu și lut, alegând cântarea
și cuvintele umblă,
făcând contur Eroilor
în mâini ce-i zidesc.
Azi sângele - i adevăr,
numele Victoriei va fi prins pe ramuri
în locuri unde mari focuri se frământă!
Vor putea să cânte,
doina lor, strânsă-dinți,
mestecând-o-n frunzele crude.
Pământul scoate brațele spre păsări
vrând să le strângă la pieptul lui
subțiat de atâta istorie.
Sarah DeJar
Între cer și pământ
De-o vreme, nu mai fierb
Coliva
Pun grâul pe pământ
Din loc în loc
Păsări mici vin
Îl găsesc
E primit!
Câteva boabe au încolțit
Și cresc
E primit!
Printre nori,
Râuri de cer
În suflet pace.
Mariana David
Clopotul zării
Viscoleşte în războiul acesta
şi-i noapte.
Nu-l sperie nimic pe soldat,
nu se ascunde de foc,
prin fum trece
spre locul unde se joacă luceferii,
doar ei au rămas neclintiţi,
în noaptea de priveghi.
S-au stins umbrele,
prietenii au dispărut pe front,
un singur ochi îi mai vede
cum trec spre somnul rece,
în giulgiul singurătăţii.
În noaptea asta,
cineva bate la uşă...
Este El,soldatul,
adormit în prag cu ochii deschişi,
visând țevi de puşcă.
Mi-am întins inima în pragul uşii,
mă trăgeau duhurile rătăcite-n văzduh,
le strângeam la piept,
afară păsările ţipau a deznădejde.
Ce săracă m-am simţit...
Auzeam liniştea paşilor
celui plecat să bată clopotele zării.
Sarah DeJar
Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 41
 CENTENAR
Rugă de zbor
Cum ţii Tu, Doamne-n mâna ta
Văzduhul şi suflarea! Rotesc pe loc, zvâcnesc tării,
Şi coame gri de vânt le faci Din creţul moale, sur,
Să-şi taie-n lut cărarea! Un suflet-trup şi-un fir de-argint
În dorul de azur!
Din ceruri grele povârneşti
Rezemător pe şesuri, Mi-e teamă iar...
Mireasma cetei îngereşti – Cu mine eşti Tu,
Divine înţelesuri! Doamne-n ghioc de noapte!
Stihiile în clocot vin.
Te simt, domol şi ştiu că eşti Tu le prefă în şoapte!
Cu mine-n toată firea!
În lacrimă şi biruinţi Pe el ţâşnind, - izvor stelar –
La Tine-i mântuirea! Spre cumpăna luminii,
Biruitor, coboară-l iar
El zboară iar! Şi înfrăţit cu pinii.
Îşi poartă sus, pe-aripa înserării,
Puzderii de vâltori – cetăţi – E bun, e drept şi iubitor!
Zimţând mătasea zării. Şi ai puterea toată,
Să-l ocroteşti acolo sus
Coboară-n iureş, vesel stol, În pulberea-nstelată.
Cu fraţii de-o aripă
Săgeţi de-argint, sclipind subţiri Şi-n ceasu-nalt, jur-împrejur,
Spre neştiuta clipă. Cerescul veac ne cearnă,
Văzduh şi coarne gri de vânt
Tremurători spre iarnă.
Şi-un nou vârtej dogoritor,
În norul cel zăpadă, Evelyne Maria Croitoru
Petala-trup-nedespărţiţi
Încolăcesc, să cadă.

Zborul
Glorie eternă
tuturor piloţilor militari ai României

Zborul, Zborul,
Nu are nevoie de cuvinte. Dacă ajungi
Poartă lumina ochilor, Să-l simţi,
Departe, Devine geamănul
În boabe mici, Pentru care
De cristal, O singură inimă,
Lichid. A ta,
Duce semnul cerului, Duce ofranda de sânge
În monade pure, Ca pe un obol...
Ca pe o amforă Săgetând ploaia cu zborul tău,
De sărbătoare... Aduni stropii,
Sub gene de nori...
Zborul nu are nevoie de cuvinte.

Evelyne Maria Croitoru

42 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018
 CENTENAR

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI
CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

Nr. 9870 / 02.07.2015 Nr.240 / 18.05.2015

PROTOCOL DE COLABORARE

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, cu sediul în Bucureşti, Str. General Berthelot, nr.
28-30, Sector 1, instituţie denumită în continuare “Ministerul”, reprezentat de profesor universitar
doctor Mihai Sorin Cîmpeanu, în calitate de Ministru şi

Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, cu sediul de lucru în Bucureşti, Bulevardul
Ion Mihalache, nr.124-126, Sector 1, instituţie denumită în continuare “Asociaţia”, reprezentată de
Generalul-maior(r) profesor universitar dr. Visarion NEAGOE, în calitate de preşedinte, au convenit
încheierea prezentului Protocol de Colaborare.
Art.1 - SCOPUL:
Organizarea şi desfăşurarea de activităţi pentru comemorarea şi cinstirea eroilor şi martirilor neamului
nostru, a personalităţilor şi a momentelor importante din Istoria Românilor, la care pot participa elevii
din învăţământul preuniversitar.
Art.2 -OBIECTUL:
Derularea unor acţiuni stabilite, de comun acord, prin Planul Anual întocmit de “Asociaţie” şi avizat de
“Minister”, care să cuprindă principalele activităţi care fac obiectul prezentului Protoqol.
Art.3 DURATA:
Acest Protocol se încheie pe o durată de patru ani, putând fi prelungit în baza unui act adiţional.
Art.4 OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR:
4.1 Obligaţiile Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice:
4.1.1 Avizează propunerile “Asociaţiei”, referitoare la principalele activităţi la care vor participa elevii
din unităţile de învăţământ, acţiuni cuprinse într-un plan de activităţi, însoţit de un calendar ce cuprinde
principalele sărbători naţionale şi date importante din istoria românilor.
4.1.2 Aprobă responsabilităţile pentru elevi legate de îngrijirea şi înfrumuseţarea monumentelor,
obiectivelor comemorative de război şi a cimitirelor de onoare unde sunt înhumaţi ostaşi români sau ai
unor armate străine.
4.1.3 Asigură difuzarea la inspectoratele şcolare a planului prevăzut la art.4.2.1 şi a Calendarului cu
principalele sărbători naţionale şi date importante din istoria românilor.
4.1.4 Asigură prin inspectoratele şcolare, spaţii în unităţile de învăţământ, pentru organizarea şi
desfăşurarea unor activităţi dedicate Zilei Eroilor şi sărbătorilor naţionale organizate de “Asociaţie” în
colaborare cu inspectoratele şcolare.
4.1.5 Promovează, prin mijloace specifice, difuzarea prezentului Protocol de Colaborare către
inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ.
4.2 Obligaţiile Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”:
4.2.1 .Elaborează şi înaintează “Ministerului” propuneri cuprinzând principalele activităţi la care să
participe elevii din învăţământul preuniversitar, precum şi Calendarul cu principalele sărbători
naţionale, date importante din Istoria Românilor şi de comemorare a personalităţilor neamului nostru.
4.2.2 Organizează participarea elevilor la activităţi publice de depuneri de coroane şi jerbe de flori cu
prilejul Zilei Eroilor, al sărbătorilor naţionale, precum şi la comemorarea unor evenimente istorice.
4.2.3 Propune responsabilităţi pentru elevi, cu acordul inspectoratelor şcolare, privind îngrijirea şi
înfrumuseţarea monumentelor, a obiectivelor comemorative de război şi a cimitirelor de onoare unde
sunt înhumaţi ostaşii români, precum şi militari din armatele străine.
41

Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018 43

 CENTENAR

4.2.4 Asigură difuzarea, cu titlu gratuit, în unităţile de învăţământ a revistei “România Eroică”.
4.2.5 Cu prilejul aniversării unor evenimente importante din istoria românilor, organizează expuneri
tematice pentru elevii din unităţile de învăţământ, susţinute de personalităţi de seamă ale istoriei şi
culturii româneşti.
4.2.6 Iniţiază, în parteneriat cu inspectoratele şcolare/unităţile de învăţământ, vizite la obiectivele
comemorative de război şi cimitire de onoare, prilej cu care li se va explica elevilor semnificaţia şi
importanţa obiectivului vizitat.
4.2.7 Transmite anual o informare “Ministerului” referitoare la modul cum au fost desfăşurate
activităţile de cinstire şi comemorare a eroilor, organizate de “Asociaţie” în unităţile de învăţământ.
Art.5 – DISPOZIŢII FINALE
5.1 Prezentul Protocol de Colaborare intră în vigoare la data semnării şi parafării de către ambele părţi.
5.2 Completările şi modificările la acest Protocol se fac numai cu acordul părţilor şi se consemnează în
acte adiţionale.
5.3 Părţile sunt exonerate de răspundere în cazuri de forţă majoră, aşa cum sunt definite în legislaţia în
vigoare.
5.4 Părţile vor face publică colaborarea lor la orice eveniment care face obiectul prezentului Protocol.
5.5 Litigiile sau neînţelegerile între părţi se vor soluţiona pe cale amiabilă.
5.6 Prezentul Protocol de Colaborare a fost încheiat astăzi 2.07.2015 în două exemplare, câte unul pentru
fiecare parte semnatară.

44 Bucureștiul Eroic - Anul I / Nr.1 Noiembrie 2018

 CENTENAR
HARTA ROMÂNIEI
ÎNTRE ANII 1918 - 1940

Doină
Am ştiut şi n-am ştiut
Ce-i pe dincolo de Prut. ă
După-o vreme am întrebat
Dacă clopotele bat
Şi mai cheamă pe-nserat,
Maicile pe la vecernii!
Mi s-au plâns că-n dealul Cernii,
Cucul, într-un vârf de soc,
Tot celor fără noroc,
Cântă de rupe pădurea
Şi pleacă omul aiurea!
După-atâta întrebat
Nici acum n-am aflat,
Nistru cel de jale plin,
Tot în Pontul Euxin
Se mai varsă, ori în cale E
L-au mutat pe altă vale
Şi uitând drumul ştiut
Curge-acum şi el pe Prut?
Stai tu inimă s-asculţi
Lacrimile-n Cernăuţi

Gl.bg.(r) Grigore BUCIU

 Imnul eroilor
Presărați pe-a lor morminte Dezveliți tot adevărul
Ale laurilor foi, Și le spuneți tuturor
Spre a fi mai dulce somnul Cum muriră frații voștri
Fericiților eroi. Pentru neam și țara lor.

Ridicați pe piramida Și pe sacrele morminte

Nemuririi faima lor, Puneți lacrime și flori,
Scriți în cărțile de aur Spre a fi mai dulce somnul
Cântecul nemuritor. Miilor de luptători.

Pe copii la sânul vostru Ridicați pe piramida

Alinați-i cu-acest cânt, Nemuririi faima lor,
Povestindu-le cu farmec Scriți în cărțile de aur
Al eroilor avânt. Cântecul nemuritor.