Sunteți pe pagina 1din 8

Doamna Ministru vreau sa devin

pedagog, dar…

Andronic Maria
A fi profesor înseamnă…
• A fi profesor înseamnă a te ridica deasupra tuturor
elevilor şi, totuşi, a te coborî ”la mintea lor”.
• A fi profesor înseamnă a fi capabil de a face 180 de
lucruri în acelaşi timp, care nu au nicio legătură cu
obiectul pe care îl predai.
• A fi profesor înseamnă a comunica zilnic tuturor
elevilor cunoştinţe fundamentale pentru ei şi, în
cele mai multe cazuri, să şi ai dreptate.
• A fi profesor înseamnă a avea 6 perechi de mâini,
să ajungi să le faci pe toate, dar mai ales 3 perechi
de ochi: o pereche să-l vadă pe elev aşa cum este
el în realitate şi nu cum l-au etichetat alţii; altă
pereche să fie plasată la spate pentru ca profesorul
să vadă ce nu este de văzut, dar trebuie cunoscut;
ochii din faţă sunt doar pentru a vedea cum se
comportă copilul, pentru ca mai apoi să poată
reflecta asupra acestui comportament şi să poată
spune: “ Înţeleg şi cred în tine”.
Statutul profesiei de
pedagog in RM…

Dacă în trecut profesia de pedagog era


considerată una dintre cele mai admirate, acum,
însă, profesor ar putea fi oricine. În Republica
Moldova, profesia de pedagog este una dintre
cele mai neprestigioase şi nesolicitate meserii,
potrivit unui studiu realizat de Institutul de
Marketing şi Sondaje. Această realitate tristă este
confirmată şi de statisticile Ministerului
Educaţiei. Doar 12 la sută din absolvenţii
facultăţilor pedagogice ajung să lucreze în şcoală.
Toate instituţiile de învăţământ pedagogic sunt
interesate să înmatriculeze cât mai mulţi
studenţi. Ca urmare, universităţile acceptă
candidaţi cu performanţe modeste. Nu există o
medie academică minimă sub limita căreia nu s-
ar accepta înmatricularea la specialităţile
pedagogice. Aşadar, mulţi dintre viitorii pedagogi
sunt absolvenţi cu medii mici, de doar 5,5-6
puncte.
Profesia de pedagog rămîne o muncă
nobilă, dar sistemul educațional din
Moldova compromite viitorul țării …
În Republica Moldova, în prezent, activează circa 32 mii
de profesori, dar datele unui studiu realizat de
Organizația Internațională pentru Migrație arată că
apropae jumătate dintre aceștia au de gînd să plece la
muncă peste hotare.
Reforma Guvernului privind optimizarea școlilor din
republică atrage consecințe nefaste, multe licee devin
gimnazii, mai ales, în zonele rurale. Actualmente, peste
20% dintre profesorii din Moldova predau, cel puţin,
două discipline şcolare suplimentare. E o realitate
strașnică, cînd se închid școli, nu sînt profesori, iar
pentru a ameliora cît de cît situația, nu se depun eforturi.
În aceste condiții, la care se adaugă și un sistem de
învățămînt imperfect, țara noastră rămîne și fără școli, și
fără elevi.
• Cariera didactică s-a birocratizat
foarte mult: profesorilor li se cer
situaţii, raportări, hîrtii de tot felul,
rezultate la examene ş.a.m.d.

• Deși învățământul este sectorul cu cele mai


mari alocații de la buget, profesorii se numără
printre cel mai prost plătiți bugetari.
• Cadrele didactice din Republica Moldova au
un salariu tarifar minim de 1980 de lei, la care
se mai adaugă anumite sume pentru numărul
de lecții predate, verificarea caietelor, dar și
pentru statutul de diriginte. În acest context,
majoritatea dascălilor spun că salariul nu le
acoperă nici jumătate din cheltuieli.
• Corupţia din educaţie rămâne o obişnuinţă.
Studenţii sunt împotriva corupţiei, dar ar
accepta să dea mită pentru o notă mai bună.
Concluzie…
Daca ar fi sa-mi aleg o profesie atunci cea de pedagog va fi printre ultimile din lista
mea. Această părere se datoreaza mai multor factori referitori la domeniul educativ.
Cred ca nu numai pe mine, dar si pe majoritatea tinerilor ii intereseaza salariul care
as spune eu ca este mizerabil in raport cu preturile din Moldova care sunt foarte
inalte. O alta cauza este perspectivă. Aceasta este foarte mica deoarece: multe scoli
se inchid si in cimpul muncii activeaza multi pensioneri. Plus sistemul educativ este
birocratizat , curriculum este dificil, iar elevii sunt mai ’’distraiti’’ la lectie deoarece
datorita coruptiei o nota buna se poate obtine fara a depune efort. Deci, de aici şi
concluzia ca profesia de profesor este una a libertatii, efort mult ,venit putin. Şi
desigur trebuie sa ai aptitudini si calitati pentru a insufla arta cunostintelor in
sufletul elevului. Anume datorita acestor factori tinerii pleaca peste hotare si viitorul
tarii ramâne în pericol deoarece fara naţie moare orice educaţie.

S-ar putea să vă placă și