Elemente introductive privind

antreprenoriatul.
Cadrul legislativ al activității de
antreprenoriat.
Acte normative privind
reglementarea activității de
antreprenoriat în RM.
În dreptul roman găsim noţiunea de „antreprenor” asociată cu o activitate, în deosebi, cea comercială.
Antreprenorul era considerat arendaşul, persoana care gestiona construcţia proprie. În evul mediu noţiunea de
„antreprenor” se utiliza în câteva sensuri:
Persoanele care se ocupau cu comerţul exterior;
Organizatorii de parade, spectacole;
Conducători de obiecte industriale sau de construcţii mari. În acest caz conducătorul nu îşi asuma nici un
risc, el doar conducea cu toate lucrările din organizaţie , utilizând resursele financiare, materiale şi
comerciale care i se alocau.
Noţiunea „antreprenoriat de risc” cunoaşte o dezvoltare în secolul XVII, atunci când
antreprenor era numită persoana, care a încheiat cu statul un contract de îndeplinire a
anumitor lucrări sau de desfacere a anumitor produse. Deoarece preţul contractului era
din timp stipulată, mărimea profitului sau pierderilor era determinată în exclusivitate de
norocul antreprenorilor.
În literatura economică noţiunea de „antreprenor” a apărut pentru prima dată în
Dicţionarul Universal de Comerţ, editat în Paris în anul 1723 şi subînţelegea persoana
care îşi asumă obligaţii în vederea producerii sau construcţiei unui obiect”
 Conform legislaţiei Republicii Moldova „antreprenoriat este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a
serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi
sub  răspunderea  lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri” (art.1).
Cea mai frecventǎ formǎ de societate comercialǎ întâlnitǎ este societatea cu răspundere limitatǎ (SRL). Fiecare partener este obligat sǎ
facă o depunere de capital de bazǎ, din care vor putea fi plătite datoriile sau alte angajamente financiare în cazul lichidării societăţii. Acesta
este motivul pentru care răspunderea este limitatǎ: societatea este răspunzătoare numai în limita capitalului de bazǎ.
P. Drucker spunea că “micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al creşterii economice.” Aceste mici afaceri contribuie în bună
măsură la realizarea unor obiective fundamentale ale oricărei economii naţionale.
În Republica Moldova la elaborarea standardelor de definire a micului business, la fel ca şi în Uniunea Europeană, criteriul de bază îl
constituie numărul angajaţilor. Astfel "Legea privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii " [1] defineşte micul business ca o
activitate antreprenorială. Se consideră întreprindere micro agentul economic ce corespunde următoarelor criterii: număr mediu scriptic anual
de salariaţi de cel mult 9 persoane, sumă anuală a veniturilor din vânzări de cel mult 3 milioane de lei şi valoare totală anuală de bilanţ a
activelor ce nu depăşeşte 3 milioane de lei.
Este întreprindere mică agentul economic ce corespunde următoarelor criterii: număr mediu scriptic anual de salariaţi de cel mult 49 de
persoane,  sumă anuală a veniturilor din vânzări de cel mult  25 milioane de lei şi valoare totală anuală de bilanţ a activelor ce nu depăşeşte
25 milioane de lei.
Este întreprindere mijlocie agentul economic ce corespunde următoarelor  criterii: număr mediu scriptic anual de salariaţi de cel mult
249 de persoane,  sumă anuală a veniturilor din vânzări de cel mult 50 milioane de lei şi valoare totală anuală de bilanţ a activelor ce nu
depăşeşte 50 milioane de lei.
Rolul şi importanta IMM-urilor decurg din următoarele trăsături ale acestora:
- Oferă noi locuri de muncă
- Favorizează inovarea şi flexibilitatea
- Se constituie practic în locuri unde personalul se perfecţionează şi de unde se poate îndrepta apoi spre
întreprinderile mari
- Stimulează concurenţa
- Ajută la buna funcţionare a întreprinderilor mari pentru care prestează diferite servicii sau produc
diferite subansamble
- Fabrică produse şi prestează servicii în condiţii de eficienţă.
- Micul business ridică viabilitatea şi competitivitatea întreprinderilor mari, fiind un important factor
regulator al economiei. Şi dacă întreprinderile mari activează în mai multe ramuri industriale, pe mai
multe pieţe, oferind un sortiment variat de produse în cantităţi mari, atunci cele mici şi micro - într-un
domeniu concret, propunând produse în serie mică sau pe unitate.
avantaje:
► O întreprindere mică poate mai uşor constitui punctul de pornire în lansarea unui nou produs sau serviciu;
► Întreprinderile mici pot prezenta avantaje faţă de cele mari atunci, când se pune problema satisfacerii unor
nevoi locale. Adesea, nevoile locale au anumite particularităţi care nu ar putea fi satisfăcute suficient de o
mare întreprindere;
► Mulţi consumatori sunt plictisiţi de produsele realizate în serii mari şi preferă produsele de serie mică sau
unicate, realizate de întreprinderile mici;
► În anumite domenii prestarea unor servicii de calitate presupune o relaţie personală, de bună cunoaştere
reciprocă între client şi producător. Acest moment de asemenea mai uşor poate fi realizat prin intermediul
întreprinderilor mici;
► Întreprinderile mici sunt flexibile şi repede se acomodează la conjunctura pieţei şi schimbările în însăşi
producţie.
Dezavantaje:
1. O persoană nu poate să posede gama largă de calificări manageriale necesară coordonării ciclului de
activitate. De exemplu, patronul sau întreprinzătorul poate fi foarte bine pregătit în tehnica promoţională
a vânzărilor, dar insuficient instruit pentru relaţiile cu personalul angajat, pentru ţinerea unei evidenţe
riguroase, pentru gestiunea financiară a firmei sale ca şi alte obligaţii administrative.
2. Într-o mică afacere sistemul de control tinde să fie informal, direct şi personal. Dacă firma se extinde,
evantaiul responsabilităţilor poate deveni excesiv pentru întreprinzător.
3. Preocuparea proprietarului cu probleme presante ale operaţiunilor zilnice constituie un motiv suficient ca
programarea viitorului afacerii să fie deseori adecvată. În acest context firmele mici reacţionează frecvent
la schimbările deja petrecute şi nu au posibilitatea să le anticipeze sau chiar să le producă. Asemenea
firme sunt, de cele mai multe ori, mai degrabă afectate decât favorizate de transformările mediului
concurenţial sau fluctuaţiilor economiei.
4. Proprietarul unei mici afaceri este lipsit de un grad ridicat de educaţie managerială şi de experienţă în
domeniul managementului. Este tipică micului întreprinzător insuficienţa programării pentru succesiunea
în managementul firmei.
Sarcină: Identificați propriile calităţi
antreprenoriale.
Antreprenorul trebuie să fi e o persoană:
- Independentă și cu multă iniţiativă
- Creativă, inventivă, cu capacităţi bune de planifi care
- Ambiţioasă, hotarită in reușită
- Curajoasă, capabilă de a invăţa din eșecuri și de a-și asuma riscuri
- Perseverentă, puternică și rapidă in luarea deciziilor
- Flexibilă, ușor adaptabilă la diverse schimbări
- Descurcăreaţă și activă in rezolvarea problemelor și găsirea soluţiilor
- Responsabilă și optimistă
- Clară in exprimare, cu putere de convingere
- Sociabilă și bună ascultătoare
- Realistă și cu incredere in forţele proprii
- Să dispună de gindire pozitivă
- Receptivă la noi provocări, etc.
Respectiv un antreprenor de succes are următoarele caracteristici:
- Este motivat de a obţine succese in viaţă;
- Are incredere in propriile forţe;
- Este o fi re independentă și cu multă iniţiativă;
- Este perseverent in acţiunile sale și nu cedează in faţa primelor
difi cultăţi apărute;
- Este o persoană responsabilă de toate acţiunile sale;
- Creativ, inventiv,
- Capacităţi bune de planifi care;
- Ambiţios, curajos, capabil să inveţe din propriile eșecuri;
- Capabil de a-și asuma riscuri;
- Rapid in luarea deciziilor;
- Flexibil, ușor adaptabil la diverse schimbări;
- Abil in rezolvarea problemelor și găsirea soluţiilor;
- Optimist in viziuni și realist in acţiuni;
- Clar in exprimare, cu putere de convingere;
- Sociabil, bun ascultător și cooperant.
Sarcină: Determinați care sunt avantajele şi
dezavantajele de a fi antreprenor.
Sarcină: Descrieţi un set de motivaţii şi factori de influenţă care ar
stimula antreprenorul să deschidă o afacere.
 Urmaţi câteva sfaturi pentru a optimiza procesul de creaţie.
a. Etapa de explorare
Aceasta este prima etapă, care porneşte odată cu apariţia ideii. Ea reprezintă începutul căutărilor active. Dacă doriţi să fie cât mai
productivă – întrerupeţi rutina! Investigaţi noi surse de informare, devenind “burete” pentru ideile noi care vor extinde gândirea dvs., nu căutaţi
lucruri bine structurate, clare, cunoscute de toţi, ordinare.
b. Etapa de incubare
Etapa a doua presupune luarea unei pauze. Prelucraţi informaţia pasiv, fără a vă produce stres.
c. Etapa de generare
Prima regulă la această etapă: Focusaţi-vă pe cantitate, nu pe calitate. Încercaţi să emiteţi un număr cât mai mare de idei. Utilizaţi tehnici
eficiente de generare a ideilor.
d. Etapa de hotărâre
Găsiţi aspecte pozitive şi selectaţi cele mai reuşite, mai adecvate, mai realizabile la moment idei.
e. Etapa de acţiune
De facto, este cea mai responsabilă etapă. Anume la acest moment se văd real rezultatele căutărilor de până acum. Implementaţi activ
ideile selectate, în conformitate cu decizia despre mijloace, termeni, modalităţi.
Sarcină: Formulați 3 idei de afaceri utilizând diverse surse de informații.
Sarcină: Încercaţi să evaluaţi o idee de afaceri cu ajutorul analizei SWOT.
Sarcină: Stabiliți posibilele bariere în calea realizării unei ideii propriei
afaceri şi să găsiți soluţii pentru depăşirea acestora.
Sarcină: Enumerați cele mai frecvente greșeli ale
începătorilor antreprenori
 Evitarea greşelilor comune

1. Nu se efectuează cercetarea adecvată a pieţii

2. Evaluarea greşită a concurenţilor
3. Lipsa de inovaţie
4. Lipsa de consecvenţă şi focusare
5. Presupuneri simpliste
6. Proiecte ireale
7. Stabilirea inadecvată a preţurilor
8. Capital iniţial insuficient
9. Prea multe cheltuieli de regie
10. Lipsa de atenţie faţă de fluxul de numeral
11. Delegarea funcţiei de vânzări unui angajat
12. Necunoaşterea clienţilor sau jocul de-a ascunselea cu clienţii
13. Elaborarea unui program de marketing nepotrivit
14. Contarea doar pe vre-o doi-trei clienţi
15. Divizarea proprietăţii în mod egal
16. Tratarea incorectă a angajaţilor
17. Ignorarea lucrurilor evidente
18. Încercarea de a acţiona de unul singur
19. Acordurile încheiate în formă orală
20. Lipsa de angajament pentru autoeducaţie:
Sarcină: Cum vedeți rolul antreprenoriatului şi cel al
antreprenorului în societate, în general, în comunitatea lor și în
particular.
Antreprenoriatul are o contribuţie semnificativă în cadrul
societăţii şi în procesul de dezvoltare sau nu?
Deschiderea afacerii de la zero este deseori cea mai preferabilă metodă de lansare, iar în cazul unei idei unice
de produs sau de serviciu poate fi unica metodă posibilă pentru întreprinzător.

avantajele deschiderii unei întreprinderi putem menţiona:

 Implementarea nelimitată a propriilor idei .
 Satisfacţia de a crea o întreprindere de la zero – reuşind, întreprinzătorul este satisfăcut şi mândru de
rezultatul efortului depus.
 Evitarea transmiterii unei reputaţii îndoielnice a fostului proprietar – deschizând o afacere, nu se
moştenesc problemele altor afaceri, totul începe de la zero. Deja în care parte va fi orientată balanţa
depinde de întreprinzător.
 Posibilitatea de a selecta, motiva şi dezvolta independent personalul – întreprinzătorul se ocupă
independent de personal, selectează pe cine consideră adecvat afacerii.
 Posibilitatea de a crea afacerea reieşind din viziunea proprie.
 Alegerea amplasamentului afacerii. Reieşind din specificul ideii întreprinzătorul alege cel mai adecvat
amplasament.
Limitele deschiderii unei întreprinderi sunt:
 Costul ridicat pentru lansarea în afaceri, procurarea echipamentului etc.
 Timp mult pentru lansarea afacerii. Întreprinzătorul are nevoie de timp nu numai pentru realizarea formalităţilor
legale, dar şi pentru stabilirea relaţiilor cu partenerii de afaceri, angajarea personalul, procura echipamentul necesar,
pregătirea spaţiile etc. Ca urmare timpul de la decizia de lansare în afaceri şi începerea nemijlocită a activităţii
poate fi lung.
 Alegerea nu celei mai potrivite afaceri. Evaluarea indica că ideea de afaceri are perspectivă, însă realitatea a
demonstrat că nu-i aşa, că acest produs sau serviciu nu are acea cerere estimată.
 Saturaţia pieţei sau existenţa unei concurenţi puternice, ce face dificilă afirmarea noului venit. Nici un concurent
nu va întâmpina nou venitul cu braţele deschise. Pentru a reuşi, afacerea nou creată trebuie să fie mai bună, să
propună produse şi servicii mai calitative.
 Riscul legat de realizarea unei idei noi.
 Eforturi personale mari pentru a lansa afacere.
 Luarea deciziei de deschidere a afacerii,
identificarea şi evaluarea ideii de afaceri

Alegerea formei
organizatorico-juridice - Perfectarea documentelor de
înregistrare;
- Verificarea denumirii afacerii;
- Atribuirea codurilor statistice şi
Înregistrarea întreprinderii la 1 – 5 zile a codului fiscal;
Camera de Înregistrări de Stat (CÎS) - Confecţionarea ştampilei;
- Publicarea informaţiei privind
înregistrarea în Buletinul oficial
Deschiderea al CÎS;
contului bancar - Eliberarea Certificatului de
provizoriu înregistrare

Punerea Înregistrarea la în calitate Deschiderea Obţinerea Obţinerea

la de plătitor al: contului licenţei autorizaţiilo
evidenţă - cotei asigurărilor sociale bancar
r
fiscală - primelor de asigurare curent
obligatorie de asistenţă - sanitare;
medicală - amplasare
;
Activităţi organizatorice: - construcţii
- localizarea afacerii şi amenajarea tehnică;
;
- stabilirea relaţiilor cu partenerii de afaceri;
- recrutarea şi selectarea personalului; - etc.
- promovarea afacerii

Începerea activităţii
Sarcină: Formulați 3 denumiri de afaceri pentru propria ideia de afaceri
 Stabilirea denumirii afacerii

În procesul determinării denumirii afacerii întreprinzătorul trebuie să ţină cont de prevederile legislative printre care:
•afacerea nu poate să folosească denumire care coincide sau, după cum constata organul înregistrări de stat, se aseamănă
cu denumirea altei afaceri care este deja înregistrată;
•dacă mai multe persoane au prezentat pentru înregistrarea de stat firme ce coincid sau se aseamănă, dreptul de
înregistrare sub aceasta firma îl are persoana care a depus prima cerere de înmatriculare a firmei respective în organul
înregistrării de stat;
•pentru folosirea în denumirea firmei a numelui unei personalităţi istorice sau a altei personalităţi cunoscute este necesară
autorizaţia Guvernului sau acordul rudelor personalităţii în cauză;
•în cazul utilizării în denumire a numelor proprii, care nu coincid cu numele participanţilor la constituirea organizaţiei, este
necesară aprobarea persoanei respective sau al moştenitorilor ei cu privire la folosirea numelui;
•pentru întreprinderea individuala, societatea în nume colectiv şi societatea în comandită, denumirea include numele de
familie cel puţin a unui posesor al întreprinderii individuale sau al comandirului;
•denumirea trebuie să includă în limba de stat forma juridică de organizare;
denumirea de firmă sau o pare din aceasta poate fi utilizată în calitate de semn sau de emblemă comercială
Este important ca numele să corespundă şi următoarelor cerinţe:
 să prezinte o idee unică şi originală;
 să fie sugestivă şi să trezească la potenţialii clienţi asocieri pozitive, referitoare la domeniul de
activitate, avantajele oferite sau locul amplasării afacerii;
 să fie concisă şi laconică;
 să fie estetică şi să trezească emoţii pozitive;
 să fie uşor de pronunţat, scris şi memorat. Nu se recomandă ca denumirea să conţină abrevierea
primelor litere care reprezintă numai consoane, ce sunt dificil de pronunţat şi nu au o bună percepţie
auditivă. Se recomandă consoanele să fie urmate de vocale;
 să nu dea interpretări confuze în altă limbă. Este necesar de testat numele în limbile străine, ca să nu
semnifice complet altceva.
Sarcină: Selectaţi 3-5 denumiri de afaceri ce, în opinia Dvs.,
sunt reuşite şi cinci denumiri mai puţin reuşite.
Argumentaţi alegerea.
Actele normative de bază:
1. Codul Civil al R.M. Nr. 1107-XV din 06.06.2002 publicat în Monitorul Oficial Nr. 82-86 din 22.06.2002;
2. Codul Muncii al R.M. Nr. 28.03.2003 publicat în Monitorul Ofi cial Nr. 159-162/648 din 29.07.2003.
3. Codul Fiscal din R.M. Legea nr. 1163-XII din 24.04.1997

Acte legislative care reglementează activitatea de antreprenoriat în RM:

1. Legea nr. 845-XII din 03.01.1992 „Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi”
2. Legea nr. 206-XVI din 07.06.2006 „Privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii”
3. Programul de stat de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii