• Anul 1918 

reprezinta in istoria poporului roman anul triumfului idealului national,

anul incununarii victorioase a lungului sir de lupte si sacrificii umane si materiale
pentru faurirea statului national unitar. La 1 decembrie 1918 Marea Adunare de la
Alba Iulia a hotarat Unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului la
Regatul Roman. 
• La 1 Decembrie 1918, in inima Transilvaniei, la Alba Iulia, votul Marii Adunarii
Nationale pentru unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu
Romania, aclamat de o impresionanta adunare populara, incununa celelalte acte de
unire de la Chisinau (27 martie/9 aprilie 1918) si Cernauti (15/28 noiembrie 1918)
prin care Basarabia si Bucovina reveneau in hotarele Romaniei. 
• Marea Unire din 1918 a fost si ramane pagina cea mai sublima a istoriei
romanesti. Maretia ei sta in faptul ca desavarsirea unitatii nationale nu este opera
nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorica a
intregii natiuni romane, realizata intr-un elan tasnit cu putere din strafundurile
constiintei unitatii neamului, un elan controlat de fruntasii politici, pentru a-l calauzi
cu inteligenta politica remarcabila spre telul dorit
Tara-ncepe-n curte, sub salcam si dud,
Unde soare ploua din frunzisul ud,
Unde baba oarba si sotron jucam,
Si obrazul mamei se ivea la geam.
Tara-i mai departe, dupa gardul scund
Cerul ei se face mare si rotund,
Muntii-nalti ne cheama, Dunarea si ea,
Holdele de aur, toate-s tara mea.
Tara-i mai departe, suie pana-n cer,
Catre stele bate pasarea de fier,
Pe aripi ea poarta mari infapturi,
Vise sclipitoare, sfinte amintiri.
Țara-ncepe chiar cu mine,
Parte sunt si eu din ea:
Sângele ce-mi curge-n vine
E un râu din tara mea.
 
Tara-ncepe lânga mine,
Casa mea e-un strop de tară,
Curtea, stupul de albine,
Lacu-n care-not la vara.
Barbu Ștefănescu Delevrancea spunea:

România este patria noastră și a tuturor românilor.

Este România celor demult și-a celor de mai apoi.
E patria celor dispăruți și a celor ce va să vie.
Azi ne cinstim eroii cei mulţi şi neînfricaţi
Ce-n lupte şi-au dat viaţa – aici, între Carpaţi,
Să-şi apere moşia şi neamul strămoşesc
Ce va trăi de-a pururi pe plaiul românesc.
Îi preamărim pe bravii noştri înaintaşi
Care-au lăsat, prin vorbe şi fapte, la urmaşi,
O mare avuţie, ce-om duce-o mai departe
Prin graiul nostru dulce şi plin de demnitate
• Acolo unde-s nalţi stejari
Şi cât stejarii, nalţi îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n faţă o privesc;
• 
• Acolo unde-s stânci şi munţi,
Şi ca şi munţii nu clintesc
Voinicii cei cu peri cărunţi
În dor de ţară strămoşesc;
• Acolo unde întâlneşti
Cât ţine ţara-n lung şi-n lat
Bătrâne urme vitejeşti
Şi osul celor ce-au luptat;
• 
• Şi unde dorul de moşie
Întotdeauna drept a stat,
Şi bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice bărbat,
• 
• Acolo este ţara mea
Şi neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc
Un cântec istoric ne-aduce aminte
Că frații în veci vor fi frați
Un cântec de luptă, bătrân ca Unirea
Voi compatrioți ascultați.

Treceți batalioane române Carpații

La arme cu frunze și flori
V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații
Cu inima la trecători.

Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă

Nădejdea e numai la noi
Sărută-ți copile părinții și frații
Și-apoi să mergem la război.

'Nainte! 'Nainte spre marea Unire,

Hotarul nedrept să-l zdrobim
Să trecem Carpații, ne trebuie Ardealul
De-o fi să ne-ngropăm de vii
La margine de lume,
venit din vremi bătrâne,
un plai cu dulce nume
înălțător rămâne.
Aici o vatră sfântă
la sânul ei ne strânge
și doina când se cântă
o lume toată plânge..
Basarabia, Basarabia
Frate și sora, mamă și tată
Basarabia, Basarabia
Scumpă icoană, în inimi
purtată
Trecută prin foc și prin
sabie,
furată, trădată mereu,
ești floare de dor, Basarabie,
ești lacrima neamului meu
Cânta cucu bată-l vina
De răsună Bucovina
Cântă cucu-ntr-un brăduț
De răsună-n Cernăuți

Bucovină, plai cu flori

Unde-ți sunt ai tăi feciori?

Au fost duși în altă țară

Dar se-ntorc la primăvară
Înapoi când or veni
Tot pe tine te-or iubi

Munților cu creasta rară

Nu lăsați straja să piară
Dacă piere straja voastră
A pierit și țara noastră
• La Alba Iulia-n Cetate
• Se-aude clopotul cum bate,
• De dinspre zări de vremi adânce
• Se-aude Mureşul cum plânge,
• Se-aude lacrima cum cade,
• La Alba Iulia-n Cetate!
• 
• La Alba Iulia-n Cetate
• Se-aude clopotul cum bate
• Şi intră Domn Mihai Viteazul,
• El, ce-a sunat dreptăţii ceasul,
• Trei ţări unind – surori carpate –
• La Alba Iulia-n Cetate
• La Alba Iulia-n Cetate
• Decembrie e! Şi clopot bate,
• Iar inimile ard ca para:
• ,,Noi vrem să ne unim cu
ţara!”
• Un vis se-nfăptuiră şi-nalt e
• La Alba Iulia-n Cetate!
• 
• La Alba Iulia-n Cetate
• De-atunci, prin ani, cel
clopot bate
• E fără moarte... şi ne-adună
• Pe toţi cu inimă română.
• Şi mâine şi în veci va bate
• La Alba Iulia-n Cetate
„A fi patriot nu e un merit, e o datorie. Numai cine nu socoate
iubirea de Țara drept o datorie e in stare să se laude cu ea.”

Spunea
George Topârceanu
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
Tânără mireasă, mamă cu amor
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie
Dulce Românie, asta ţi-o doresc