Sunteți pe pagina 1din 3

1.

Definirea problemei 
Filosofia sau filozofia, este studiul întrebărilor generale și
fundamentale, precum cele despre existență, cunoaștere, valori,
rațiune, minte și limbaj. Astfel de întrebări sunt adesea puse ca
probleme care trebuie studiate sau rezolvate.
Specializarea Filosofie, din cadrul Facultății de Litere UTCN CUNBM
facilitează proaspeților absolvenți de licee, atât inițierea, cât și
perfecționarea în toate aspectele filosofiei, atât pe planul de
cunoaștere a întregii istorii  de filosofie, cât și din punctul de vedere al
filosofiei sistematice. Totodată, absolvenții care aleg această
specializare, pot beneficia de posibilitatea calificării în domeniu,
datorită modulului pedagogic.
Programul de studii este atractiv, interdisciplinar și
adaptat contextului socio-cultural actual, acoperind
discipline precum:
a) Istoria filosofiei (filosofie antică, medievală,
modernă, contemporană)
b) Logică (generală și simbolică)
c) Ontologie
d)Gnoseologie
e)Epistemologie
f)Sociologie
g)Psihologie
2. Analiza situației
Într-un sens general, filosofia este asociată cu înțelepciunea, cultura intelectuală și o
căutare a cunoașterii. În acest sens, toate culturile și societățile alfabetizate pun
întrebări filosofice, cum ar fi „cum să trăim” și „care este natura realității”. Prin
urmare, o concepție largă și imparțială a filosofiei găsește o cercetare argumentată în
chestiuni precum realitatea, moralitatea și viața în toate civilizațiile lumii. Majoritatea
tinerilor refuză însă să fie preocupați de această specializare, deoarece consideră că
promovează mult prea mult valorile culturale și istorice ale acesteia, determinându-i
astfel să opteze spre un alt profil sau o altă facultate, fapt care ar reprezenta o
pierdere pentru Universitate, deoarece ar pierde șansa de a le permite tinerilor bine
formați, cu o cultură deosebită, să îi calce pragul. Un aspect pozitiv care i-ar putea
atrage pe proaspeții absolvenți să aleagă specializarea Filosofie din cadrul Facultății
de Litere UTCN CUNBM, este participarea la anumite Workshop-uri organizate de
către Universitate, dar și probabilitatea de a putea beneficia de o bursă care îți va
permite să studiezi într-o țară străină, datorită programului Erasmus.

S-ar putea să vă placă și