MINISTERUL AGRICULTURII ŞI INDUSTRIEI

ALIMENTARE AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea de Economie

Catedra “Economie Generală”

DISCIPLINA

“Integrarea Economică Europeană”

Tema 4. POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ (PCC) (2 ore)

Chişinău 2020
Planul lecției:

4.1. Cadrul legislativ şi principii de funcționare ale

Politicii Comerciale Comune (PCC).

4.2. Instrumente ale politicii comerciale comune.

4.3. Stabilirea valorii vamale a mărfurilor în

comerțul comunitar.
 BIBLIOGRAFIE

1. BÂRDAN V. Integrarea economică și economie europeană: (Note de curs).

Chișinău: Tehnica-UTM, 2014. 359 p. ISBN 978-9975-45-333-2

2. CERTAN, S., CERTAN, I. Integrarea economică în Uniunea Europeană. Chișinău:

CEP USM, 2013. 347 p. ISBN 978-9975-71-323-8.

3. WALLACE, H., WALLACE,W., MARK A. Elaborarea politicilor în Uniunea

Europeană. București: Institutul European din România, 2005. 526 p. ISBN 975-
7840-0722-73.
 4.1 Scopul si obectivele politicii comerciale commune

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, în asezarea noii ordini generata de reîmpartirea
sferelor de influenta, un rol important i-a revenit componentei economice a relatiilor
internationale, materializata pe doua directii principale:

• Prima este acea a  liberalizarii fluxurilor financiare în scopul asigurarii

finantarii refacerii economiei dupa razboi si a crearii unui sistem monetar
stabil.

• Cea de-a doua directie privind liberalizarea miscarii bunurilor s-a realizat,
în plan international prin intermediului GATT, respectiv OMC, iar în plan
regional prin functionarea blocurilor comerciale la scara regionala sau
subregionala, dintre care Comunitatea Economica Europeana sau  AELS-
ul din spatiul European.
AELS (Asociația Europeană a Liberului Schimb 1960 ) . Scopul inițial al acestei organizații internaționale era de a
elimina taxele vamale asupra produselor industriale în comerțul dintre statele membre. Are şapte ţări
fondatoare: Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveţia şi Marea Britanie.
  În realizarea pietei comune a Uniunii Europene si ulterior în
transformarea acesteia în piata unica, rolul primordial i-a revenit
politicii comerciale.

 Etapele de dezvoltare economica ale  Uniunii sunt asezate pe etapele

integrarii comerciale, deoarece aceasta este, înainte de toate, cel mai
mare bloc comercial al lumii.

 Uniunea Europeana a devenit cel mai important partcipant la

tranzactiile comerciale pe piata mondiala. Daca în anii '90 schimburile
comerciale ale UE reprezentau aproximativ 40% din totalul mondial, în
ultimul deceniu, si în special dupa extinderea din mai 2004 ponderea a
crescut peste 60%.
• Politica comercială reprezintă una dintre cele mai
profunde dimensiuni ale activității Uniunii Europene.

• Ea este centrală structurii comunitare prin impactul

direct pe care îl are asupra performanței economice a
fiecărui stat membru, dar și a Uniunii în ansamblul ei.

• Ideea unei politici comerciale comune a luat naştere

în 1955, la Messina, când miniştrii de externe ai
Belgiei, Olandei, Luxemburgului, Franţei, Italiei,
Germaniei au decis să îşi concentreze atenţia asupra
integrării economice şi a scăderii tarifelor vamale
între aceste ţări cu scopul de a stimula relaţiile
comerciale şi dezvoltarea economică.
 NOTIUNE:

Politica comercială exprimă totalitatea

reglementărilor cu caracter juridic, administrativ,
fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar, etc.
adoptate de către o ţară sau o comunitate de ţări în
scopul stimulării sau restrângerii schimburilor
comerciale externe, conform intereselor proprii.

Politica comercială este unul din pilonii principali ai

relaţiilor Uniunii Europene cu ţările terţe.
Realizarea unei politici comerciale comune a făcut parte din planul
iniţial de integrare economică europeană, astfel că politica
comercială a UE(iniţial CEE) este comună în linii mari în raport cu
restul lumii încă din 1968, odată cu realizarea Uniunii Vamale.

Încă prin Tratatul de la Roma, politica comercială comună a fost

inclusă între instrumentele principale de realizare a integrării
pieţelor naţionale într-o piaţă regională unică cu scopul:

 accelerării creşterii economice, a ridicării eficienţei şi

competitivităţii economice şi a creării premiselor de adâncire a
integrării interstatale.

Pentru Comunitatea Europeană, raţiunea unei politici comerciale

comună rezidă din faptul că libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor
din cadrul Comunităţii nu se poate realiza cu politici comerciale
naţionale diferite.
Argumentele în favoarea aplicarii unei politici comerciale comune au
fost legate de:
 cresterea puterii de negociere pe piata internationala a
Comunitatii, comparativ cu cea a fiecarui stat membru în parte.
De altfel, înca din timpul Rundei Dillon a GATT-ului (1961-1962)
Comunitatii i-a fost recunoscut statutul de partener de negociere
în numele statelor membre;

 reducerea efectelor de difuziune care puteau sa apara din

actiunile unilaterale ale statelor membre care puteau sa
deterioreze pozitia pe piata externa a celorlaltor parteneri din
spatiul integrat;

 mentinerea integritatii pietei interne prin  intermediul

instrumentelor de politica comerciala comuna, fapt care a condus
la transformarea Comunitatii într-un bloc comercial eficient.
 FUNCȚIILE POLITICII COMERCIALE

Promovarea relațiilor comerciale (economice)

externe – (stimularea exporturilor)
Protejarea economiei naționale de concurența
externă – (reglementarea şi controlul
importurilor)
Realizarea unui echilibru dinamic în balanţele
comercială și de plăți (un sistem de conturi care
cuprinde sinteza tranzacțiilor economice și financiare ale
unei economii (de regulă, a unei țări) cu restul lumii, pe o
– (concomitent cu sporirea
anumită perioadă ( un an))
rezervei valutare a statului)
POLITICA COMERCIALA A UE
 POLITICA COMERCIALA A UE. Instrumente ale
Politicii Comerciale Comune

Obiectivul Comunității Europene, în domeniul

instrumentelor de apărare comercială este, ca
prin:

măsuri antidumping, antisubvenție și

compensatorii, urmare a practicilor neloiale
(dumping-ul si subvențiile) practicate de țări
terțe, să elimine distorsiunile pieței UE, iar prin
măsuri de salvgardare să evite deteriorarea
serioasă a situației producătorilor comunitari
ca rezultat al creșterii imprevizibile, masive și
bruște a importurilor.
POLITICA COMERCIALA A UE. Instrumente ale
Politicii Comerciale Comune

Instrumentele de politică comercială utilizate în prezent

de Uniunea Europeană pot fi împărţite în două mari
categorii:

- instrumente defensive;

- instrumente ofensive.

Instrumentele defensive sunt acele instrumente care

asigură comerţul echitabil şi apără interesele societăţilor
europene.

Aceste instrumente au fost concepute în conformitate cu

prevederile Organizaţiei Mondiale a Comerţului care
recunosc dreptul membrilor organizaţiei de a se apăra
faţă de practici comerciale neloiale.
POLITICA COMERCIALA A UE. Instrumente ale
Politicii Comerciale Comune

• Principalele instrumente defensive sunt :

• - măsurile anti-dumping, al căror rol este de a contracara
practicile de dumping, cele mai des întâlnite forme de
practici de distorsionare a comerţului;
• - măsurile anti-subvenţie şi compensatorii, cu scopul de a
combate subvenţiile acordate producătorilor de către
autorităţile publice, subvenţii care distorsionează comerţul
în situaţia în care ajută la reducerea în mod artificial a
costurilor de producţie sau a preţurilor de export către
Uniunea Europeană;
• - măsuri de salvgardare, care presupun restricţionarea
suplimentară temporară a importurilor unui produs dacă
producţia internă a acelui produs este afectată în mod serios
sau ameninţată de înregistrarea unor prejudicii datorită
creşterii bruşte a importurilor.
Acest tip de măsuri pot fi luate de orice membru al Organizaţiei
Mondiale a Comerţului.
 MĂSURI ANTIDUMPING (AD)

Dumping-ul reprezintă o practică prin care producătorii

vând mărfuri sub prețul de vânzare de pe piețele din
țările de origine sau chiar sub costul de producție.
Dumpingul se întâlneşte atunci când un agent economic exportă un
produs către statele UE la preţuri mai scăzute decât valoarea
normală a produsului (costul de producţie al acestuia) pe piaţa
autohtonă.

Măsurile antidumping sunt concepute pentru a contracara aceste

practici prin implementarea Articolului VI din Acordul General
pentru Tarife și Comerț (GATT) 1994 (Acordul Antidumping
1994)
 MĂSURI ANTISUBVENȚIE (AS)

Măsurile anti-subvenție și compensatorii sunt concepute

pentru a combate subvențiile ce sunt puse la dispoziția
producătorilor de către autoritățile publice și care
distorsionează comerțul atunci când ajută la reducerea, în
mod artificial, a costurilor de producție sau a prețurilor de
export către Uniunea Europeană.

Aceste măsuri transpun prevederile Acordului privind

Subvențiile stabilite în cadrul Organizației Mondiale a
Comerțului (OMC) în scopul de a asigura aplicarea
corespunzătoare și transparența regulilor anti-subvenție.
 MASURI DE SALVGARDARE (MS)

Măsurile de salvgardare presupun restricționarea temporară a

importurilor unui produs dacă producția internă a acelui
produs este afectată în mod serios sau amenințată de
înregistrarea unor prejudicii datorită creșterii bruște a
importurilor.

Acordul privind salvgardarea cuprinde regulile privind

aplicarea măsurilor de salvgardare prevăzute în
Articolul XIX din GATT 1994.
 MASURI DE SALVGARDARE (MS)
Tabelul. 1. Măsuri de politică comerciala utilizate în cadrul altor politici comunitare
Politica Principalele instrumente Obiective
Diplomație comerciala Taxe vamale, contingente, limitări Acces pe piața, liberalizarea comerțului,
voluntare la export încetinirea ritmului ajustării structurale
Politica agricolă Prelevări variabile, prelevări specifice, Susținerea venitului pentru fermieri,
subvenții la export, taxe vamale sezoniere siguranța aprovizionării

Integrare cu terții Zone de liber schimb sau uniuni vamale Regim preferențial sau viitoare aderare

Politica de dezvoltare
Politica concurențiala
rapace) și compensatorii, expunerea unor
Politica industriala
Politica externă
Taxe preferențiale, contingente tarifare,
scheme de preferințe (SGP)
Taxe antidumping (în cazul prețului
produse la concurența
Limitări voluntare la export, taxe
antidumping (preț fără rapace) subvenții
excesive, achiziții guvernamentale
(nediscriminatorii doar pe baza de
reciprocitate)
Embargouri, boicotări, controlul
produselor cu dubla utilizare, achiziții
speciale
Promovarea exportului beneficiarilor (ajutor
prin comerț)
Contracararea dumping-ului, a subvențiilor
guvernamentale, stimularea concurenței
Competitivitatea unor sectoare/companii,
dezvoltarea produsului
Drepturile omului, război, rezoluții ale
Consiliului de Securitate a Națiunilor Unite.

Sursa:http://books.google.md/books?id=oJNsBQAAQBAJ&pg=PA707&dq=Pelkmans+european+integration+metode+
%281999%29.&hl=ru&sa=X&ei=9Mh9VKvDOILKaOvOgrAM&ved=0CB0Q6AEwAA#v=onepage&q=Pelkmans%20european%20integration%20metode%20(1999).&f=false
• Contingentele cantitative (cote, cantităţi de produse admise la
import şi export) pentru produsele care nu au fost liberalizate la
import şi export.
• Regulile care reglementează contingentele cantitative pot fi fixate
prin acorduri comerciale cu alte state nemembre sau prin acte
normative ale UE.
• Administrarea contingentelor la import sau la export presupune
emiterea de licenţe în statele membre potrivit criteriilor cantitative
stabilite la nivelul UE, de către Comisie.
• Importul sau exportul produselor contingentate se poate realiza
doar în baza licenţelor de import sau de export, care sunt valabile
pe întreg teritoriul Uniunii.
• Dacă un contingent este limitat la una sau mai multe regiuni din
cadrul Uniunii, licenţele de import sau de export nu sunt valabile
decât în statul sau statele membre din regiunea sau regiunile
respective.
• De regulă, licenţele de import sau de export sunt valabile timp de
patru luni, durată de la care se poate deroga (a se abate, exceptie) în
anumite condiţii.
Parteneri de bază ai UE și traficul
conteinerizat pe țări

Fig. 3. Parteneri de bază ai UE și traficul conteinerizat pe țări

Sursa: Organizația Mondială a Comerțului, 2013. http://www.wto.org/
 INSTRUMENTE OFENSIVE
Instrumentele ofensive au drept scop deschiderea piețelor
și eliminarea obstacolelor din calea comerțului prin acțiuni
multilaterale, bilaterale sau unilaterale. Principalele
instrumente ofensive sunt reprezentate de:

 reglementările privind barierele în calea comerțului;

 baza de date privind accesul pe piețe a firmelor din

UE;

 regulamentul UE privind obstacolele în calea

comerțului.
• Aceste reglementări pot fi utilizate şi pentru evaluarea
situaţiei de nerespectare a regulilor comerciale
internaţionale care determină efecte comerciale negative,
iar în cazul în care rezultatul evaluării este afirmativ se
poate apela la mecanismul prevăzut de Organizaţia Mondială
a Comerţului pentru rezolvarea disputelor;
• - baza de date privind accesul pe pieţe a firmelor din
Uniunea Europeană care permite:
 obţinerea de informaţii despre condiţiile privind accesul pe
piaţa ţărilor ne-membre ale Uniunii Europene ;
 modalităţi de urmărire sistematică de către Comisia
Europeană a reclamaţiilor firmelor din ţările membre privind
barierele în calea comerţului din ţările nemembre;
 asigurarea respectării de către partenerii comerciali ai
Uniunii Europene a obligaţiilor asumate prin acorduri
internaţionale.
Ce este regulamentul privind obstacolele în calea
comerţului?

In cadrul liberalizării progresive a comerţului

mondial cu bunuri şi servicii este vital ca
instrumentele de politică comercială să menţină
pieţele statelor terţe deschise exportatorilor din
Uniunea Europeană (UE).

Pe cale de consecinţă, Consiliul Uniunii Europene a

adoptat Regulamentul privind obstacolele în calea
comerţului în decembrie 1994 (Regulamentul
Consiliului (CE) nr. 3286/94)( 1 ), acesta intrând în
vigoare la data de 1 ianuarie 1995.
ROC este un instrument juridic care conferă întreprinderilor
şi industriilor UE sau asociaţiilor lor, cât şi Statelor Membre
ale UE, dreptul de a introduce o plângere la Comisie, care
după aceea examinează şi determină dacă există dovezi de
încălcare a regulilor comerţului internaţional, antrenând fie
efecte comerciale defavorabile, fie un prejudiciu.

➔ ROC este un instrument destinat deschiderii pieţelor

ţărilor terţe, eliminând obstacolele în calea comerţului în
interesul exportatorilor din UE.

➔ ROC are un vast câmp de aplicare care nu se limitează

doar la bunuri, ci se extinde şi asupra serviciilor, cât şi
drepturilor de proprietate intelectuală, dacă normele
relative la aceste drepturi au fost încălcate şi dacă această
încălcare are incidenţă asupra schimburilor între Uniunea
Europeană şi un stat terţ.
 Uniunea Europeană este cea mai mare putere comercială din lume, deţinând 20%
din volumul total de importuri şi exporturi efectuate la nivel mondial. Liberul schimb
între statele membre a stat la baza creării Uniunii Europene, în urmă cu 60 de ani.

 în prezent, Uniunea conduce eforturile depuse în direcţia liberalizării comerţului

mondial, în folosul reciproc al naţiunilor bogate şi al celor sărace.

 Uniunea Europeana a elaborat o nouă strategie comercială şi de dezvoltare

cu cele 78 de state ACP (Africa, Pacific,Caraibe), destinată să le integreze în
economia mondială. De asemenea, Uniunea a încheiat un acord comercial şi
cu Africa de Sud, care va conduce la liberalizarea comerţului şi negociază, în
prezent, un acord de liber schimb cu cele şase state membre ale Consiliului
de cooperare al Golfului - Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită şi
Emiratele Arabe Unite.

 UE are acorduri cu Mexic şi Chile şi încearcă să negocieze un acord de

liberalizare a schimburilor comerciale cu grupul Mercosur – Argentina,
Brazilia, Paraguay şi Uruguay.(Piata comuna a Sudului)
 Comerțul mondial cu bunuri

Fig. 1. Comerțul mondial de bunuri și topul celor 10 parteneri comerciali ai UE, 2013
Sursa: Organizația Mondială a Comerțului, 2013. http://www.wto.org/
Comerțul mondial cu produse agricole

Fig. 2. Comerțul mondial cu produse agricole a Uniunii Europene, 2008

Sursa: Organizația Mondială a Comerțului, 2013. http://www.wto.org/
Fig. 3. Contrribuții la Creșterea PIB-ului mondial, baza
PPP (procentaj, medii mobile pe 3 ani)
Fig. 4. Cota UE:27*, a SUA, a Japoniei și a Chinei din
comerțul mondial cu bunuri (%)
Tabelul 2. Situația acordurilor de liber schimb ale UE
și cota lor din comerțul UE (%)
Tabelul 3. Echivalente tarifare ale barierelor în calea
serviciilor (în %) conform estimărilor
Tabelul 4. Costuri comerciale ale măsurilor netarifare
în SUA și UE (în % echivalente tarifare)
Tabelul 5. Piața achizițiilor publice la partenerii
comerciali importanți
 În baza prevederilor Tratatelor constitutive şi a celorlalte
norme(legislaţie secundară, tratate multi- şi bilaterale
încheiate de Comunitatea Europeană) care reglementează
relaţiile comerciale ale UE cu ţările terţe se poate afirma că
Uniunea Europeană are o politică comercială comună axată pe
liberalizarea schimburilor în domeniul industrial şi relativ
protecţionistă în sectorul agricol.

Principalele instrumente de politică comercială pot fi:

- de natură tarifară(vamală);

- de natură netarifară;

- de natură promoţională şi de stimulare.

4.2. Instrumente ale Politicii Comerciale Comune

• Protecţia tarifară se realizează prin

intermediul taxelor vamale.
• În cadrul barierelor netarifare utilizate în
cadrul politicilor comerciale se includ
reglementările cantitative, măsurile
antidumping, precum şi alte măsuri
netarifare.
• Măsurile de politică comercială promoţională
şi de stimulare au drept scop să
impulsioneze exporturile globale ale
ţării(sau comunităţii) respective.
4.2. Instrumente ale Politicii Comerciale Comune

La baza politicii comerciale comune se află

Tratatul de la Roma, al cărui titlu I din partea
a II-a se numea „Libera circulaţie a
mărfurilor”.
În cadrul acestuia se făceau referiri la
următoarele aspecte:
- eliminarea taxelor vamale între statele
membre;
- instituirea tarifului vamal comun;
- eliminarea restricţiilor cantitative între
statele membre;
- practicile de dumping.
 4.2. Instrumente ale Politicii Comerciale Comune

Tariful extern comun a fost instituit in 1968, o data cu încheierea procesului de

înlaturare a taxelor vamale între țările membre și formarea uniunii vamale.
Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la 7 februarie 1992, nu a adus decât
modificari minore privind politica comerciala externa comuna.

Tariful extern comun se caracterizează prin:

- taxe ad-valorem la produsele industriale;

- taxe specifice la produsele agricole;

- excepţii în ceea ce priveşte maximele tarifare aplicabile cu precădere unor produse

agricole şi unor produse industriale sensibile;

- multitudinea poziţiilor tarifare la care nu se percep taxe vamale;

- existenţa escaladării tarifare (creşterea taxei vamale pe măsura ridicării gradului de

prelucrare a produsului) pentru anumite produse(textile, cauciuc, tutun, etc.).

Tariful comunitar are două componente:

1. taxele vamale

2. nomenclatorul tarifar.

Taxele vamale sunt aplicate, în general, sub forma

“ad-valorem“, deci sub forma unui anumit procent
asupra marimii valorii în vamă.

Nomenclatorul are 10241 poziții, regrupate în 21

secțiuni, 97 capitole, la care se adaugă alte două
capitole rezervate uzului national. Clasificarea
mărfurilor se face conform criteriului materiei prime
din care sunt confecționate produsele respectivei
grupe.
 Taxele vamale

sunt impozite indirecte percepute de catre

stat asupra marfurilor atunci când acestea
trec granitele vamale ale tarii respective.
Taxele vamale sunt un instrument de politica
comerciala de natura fiscala, constituind o sursa de
venit la bugetul statului, cu o incidenta directa
asupra pretului produselor care fac obiectul
comertului exterior.
4.2. Instrumente ale Politicii Comerciale Comune

Tariful extern comun :

Rolul tarifului extern comun, aplicandu-se în mod uniform pentru întreg

teritoriul zonei comerciale:

 se evită distorsionarea schimburilor prin intermediul taxelor vamale,

 se evita orientarea acestora în funcție de nivelul mai scăzut al taxelor

vamale în anumite țări;

 raspunde nevoii de a menține controlul la frontiera externă;

 permite aplicarea regulii de origine a produselor;

 semnifica și transferul competenței în domeniul elaborarii normelor

tarifare de la nivel național, la nivel comunitar (Art. 113 al Tratatului
de la Roma).
Statele nu mai au posibilitatea de a modifica în mod autonom
funcționarea tarifului vamal comun sau de a institui în mod
unilateral noi taxe, deci de a avea o politica vamală
independenta.

Competența în privința modificarii tarifului extern comun

revine Consiliului de Miniștri, la propunerea Comisiei.

Comisia poarta și negocierile cu țările terțe și cu organismele

economice internationale cum este O.M.C.
Măsurile de politică comercială sunt stabilite
prin acte normative la nivel unional şi naţional
şi se aplică la importul şi exportul anumitor
categorii de mărfuri.

Politica comercială include şi restricţiile

cantitative şi interdicţiile comerciale în
probleme de politică externă (embargouri şi
sancţiuni).
 Măsurile de politică comercială au drept scop:
 apărarea sănătăţii animalelor, protecţia animalelor,
prevenirea transmiterii de boli de la animale la om,
siguranţa alimentelor de origine animală şi non-animală
destinate consumului uman, salubritatea furajelor pentru
animale şi protecţia mediului.

 Din aceste considerente operaţiunile de import/export se

efectuează în condiţiile prezentării unor documente sau
îndeplinirii unor formalităţi speciale;

 protecţia împotriva introducerii şi răspândirii organismelor

de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale,
scop în care vegetalele şi produsele vegetale trebuie să fie
însoţite la import de un certificat fitosanitar;
 controlul respectării măsurilor de protecţie a mediului;
autorităţile competente pentru protecţia mediului
conduc procedura de reglementare şi emit, după caz,
avize de mediu, acorduri şi autorizaţii, in condiţiile
legii, care se prezintă autorităţii vamale la depunerea
declaraţiei vamale de import sau export;

 restricţionarea sau interzicerea la utilizare a

substanţelor şi preparatelor chimice periculoase;

 în acest sens, importul/exportul se efectuează în

conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor
internaţionale , în baza unui document specific eliberat
de autorităţile competente;
 realizarea politicii statului în domeniul controlului calităţii
medicamentelor şi a altor produse de uz uman (de ex.
dispozitive medicale);

 operaţiunile de import/export a medicamentelor şi a

dispozitivelor medicale se realizează pe baza unei
autorizaţii emisă de autorităţile din domeniul sănătăţii;

 reglementarea introducerii pe piaţă, a comercializării şi

distribuirii gratuite a articolelor de îmbrăcăminte purtată
sau uzată şi a articolelor textile uzate sau purtate;

 în scopul protejării vieţii şi sănătăţii populaţiei, se admite

introducerea în ţară a acestor categorii de produse numai
dacă se face dovada că acestea au fost supuse
operaţiunilor de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie. 
 Valoarea în vamă a mărfurilor importate este:

(conform Acordul privind punerea în aplicare a articolului VII al Acordului

general pentru tarife vamale şi comerţ (GATT)1994 )

 valoarea de tranzacţie, preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci
când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al Comunităţii.

 Valoarea de tranzacţie poate fi ajustată atunci când anumite elemente specifice

care sunt considerate ca făcând parte din valoarea în vamă sunt în sarcina
cumpărătorului, dar nu sunt incluse în preţul efectiv plătit sau de plătit pentru
mărfurile importate (de exemplu, cheltuielile de transport şi costul asigurării
mărfurilor importate, precum şi cheltuielile de încărcare şi manipulare
legate de transportul mărfurilor importate până la punctul de introducere a
mărfurilor pe teritoriul vamal al Comunităţii.).
 Atunci când valoarea în vamă nu poate fi determinată pe baza
preţului de tranzacţie, ea se determină prin parcurgerea succesivă a
următoarelor regulilor de evaluare :
(a) valoarea de tranzacţie a mărfurilor identice
vândute pentru export în Comunitate şi exportate în
acelaşi sau aproximativ acelaşi moment cu mărfurile care
se evaluează;
(b) valoarea de tranzacţie a mărfurilor similare
vândute pentru export în Comunitate şi exportate în
acelaşi sau aproximativ acelaşi moment cu mărfurile care
se evaluează;
(c) valoarea bazată pe preţul unitar care corespunde vânzărilor în Comunitate
de mărfuri importate sau de mărfuri identice sau similare importate totalizând
cantitatea cea mai mare, către persoane care nu au legătură cu vânzătorii;
(d) valoarea calculată egală cu suma:

 costului sau valorii materialelor şi fabricării sau altor transformări în procesul

de fabricare a mărfurilor importate;

 valorii profitului şi cheltuielilor generale egale cu cele care se reflectă în mod

obişnuit în vânzările de mărfuri de aceeaşi natură sau tip cu mărfurile evaluate
care sunt fabricate de producători în ţara exportatoare pentru a fi exportate în
Comunitate;

 cheltuielilor de transport şi costul asigurării mărfurilor importate, precum şi

cheltuielile de încărcare şi manipulare legate de transportul mărfurilor
importate până la punctul de introducere a mărfurilor pe teritoriul vamal al
Comunităţii.
Metodele de stabilire a valorii în vamă

Concluzie: 1. Valoarea egală, prețul tranzacției așa cum rezultă din

factură;

2. Dacă nu se poate aplica metoda valorii tranzacției se

poate adera la alte metode și anume:
• luarea în considerare a valorii tranzacționale a unor
mărfuri identice sau comparabile, produse în țara
exportatoare;
• preluarea mărimii prețului de vânzare în țara
importatoare.
3. Stabilirea unui preț pornindu-se de la costuri;

4. Stabilirea prețului pe baza unor estimări ale organelor

vamale, daca alte metode nu sânt aplicabile.
Mulțumesc pentru atenție !