Lingvistica areală

 Tipologia areală vizează descoperirea unor tendinţe convergente în 

limbi învecinate teritorial, care pot să nu fie înrudite genetic.
 În conformitate cu asemenea trăsături, limbile sunt clasificate în familii
spaţiale, care nu denotă înrudirea genetică, ci “una secundară dobândită”.
 solicită un tip special al comparării limbilor – cea areală, care
dezvăluie similitudinile structurale, condiţionate de convergenţa
lingvistică în cadrul unui areal geografic unic.
 Conceptul  fundamental este cel de „uniune lingvistică” ( = „alianţă de
limbă”, „ligă  de limbi”), ce cuprinde idiomuri neînrudite sau îndepărtat
înrudite,  învecinate geografic, care au trăsături structurale comune
(lexicale, morfologice, sintactice etc.). 
 Această noţiune se distinge de „familia de limbi”, „tipul de limbi”  ş.a.
Idiomurile ce fac parte dintr-o anumită uniune lingvistică, reduse  la
număr, îşi păstrează apartenenţa genetică diferită, spre deosebire de 
familia de limbi ce include doar idiomuri înrudite.
 Conceptul  uniunea lingvistică sau liga de limbi diferă de tipul lingvistic,
întrucât:
 - acesta  înglobează zeci şi chiar sute de idiomuri, fără să fie relevant
factorul  genetic.
 -un tip lingvistic include atât idiomuri înrudite, cât şi de origine  diversă,
caracterizându-se prin multiple trăsături structurale comune.
 Un exemplu de uniune lingvistică studiată detaliat este „uniunea 
lingvistică balcanică”.
 Uniunea lingvistică balcanică este numele dat unor similarități
în gramatică (morfologie și sintaxă), lexic și fonologie găsite
în limbile balcanice.
 Deși dimensiunea lexicului comun este relativ mică, gramaticile limbilor
prezintă un grad mult mai mare de similaritate.
 Primul care a observat similaritățile între limbile balcanice care aparțin
unor familii diferite a fost lingvistul sloven Jernej Kopitar, în 1829.
 Abia în anii 1920 și 1930 a fost dezvoltată o teorie lingvistică, prin
contribuțiile lui Gustav Weigand și Kristian Sandfeld-Jensen.
 Studiind existența articolului enclitic în limba bulgară și limba
albaneză, Theodor Capidan a demonstrat influența limbii române vechi
asupra limbii bulgare în apariția articolului hotărât.
 Denumirea „uniunea lingvistică balcanică” a fost utilizată pentru prima dată de
lingvistul român Alexandru Rosetti în 1958.
 Theodor Capidan a afirmat că structura limbilor balcanice ar putea fi redusă la o
limbă standard, „tipic balcanică”.
 Limbile din Balcani care au în comun anumite proprietăți aparțin mai multor
ramuri distincte ale limbilor indo-europene:
 limba albaneză;
 limbi romanice: limba română (dialectele
dacoromân, aromân, meglenoromân, istroromân;
 limbi slave: bulgară, macedoneană, dialectul torlak al limbii sârbe;
 limba greacă modernă;
 limba romani.
 Ultimele sunt doar parțial incluse în această uniune lingvistică.
 Trebuie menționat și rolul de suprastrat sau superstrat (o limbă ce
influențează altă limbă), deținut de limba turcă, aceasta nefiind însă
participantă la această uniune.
 Nu toate aceste limbi au același număr de proprietăți în comun. De
aceea, ele se împart în trei categorii:
 albaneza, româna, bulgara și macedoneana cu cele mai multe în comun;
 sârba și greaca cu mai puține elemente;
 turca, mai ales cu elemente de lexic.
Conform altor clasificări, uniunea lingvistică balcanică cuprinde: româna,
neogreaca, albaneza, bulgara, macedoneana
Cele mai importante afinități sunt:
 postpoziţia articolului definit,
 formarea viitorului indicativ cu  auxiliarul „a voi” (şi echivalentele lui în
celelalte limbi balcanice) +  infinitivul,
 sincretismul cazurilor genitiv şi dativ,
 repriza pronominală etc.