Arcadie Suceveanu propune spre interpretare o eseistică bogată și savuroasă printre cele

mai reprezentative eseuri sunt : ,, Emisferele de Magdeburg’’, ,, Același Don Quihote, ,,Gheorge
Meniuc sau întoarcerea în Ithaca’’, ,,Cavalerul lui Altceva’’, ,,Cartea de vise niciodată întreagă’’.
Eseul ,,Emisferele de Magdeburg’’ are un caracter programatic. La începutul anilor ’90,
în plină tranziţie de la o epocă literară la alta, când este redactat eseul, produce o dispută,care
este reluată cu mare zgomot, iar aceste afirmaţii, deloc banale în contextul dat, aparţin unui
filosof al postmodernismului şi trebuie interpretat adecvat: „Orice apariţie nouă înseamnă, în
acelaşi timp, o replică obiectivă, constructivă (nu neapărat una demolatoare) dată generaţiilor
precedente, formulelor definite. Aceasta nicidecum nu înseamnă că valorile consacrate, intrate
deja în conştiinţa literară, sunt, în mod automat şi implicit, înlocuite de altele noi, condamnate a
ajunge lipsite de funcţionalitate prezentă”.
În mişcarea generaţionistă de la noi nu sunt deloc lipsite de sens afirmaţiile: „Sensul
incontestabil al fiecărei creaţii este inovaţia, spargerea şabloanelor. Adevăraţii continuatori ai lui
Eminescu sau ai lui Arghezi nu sunt acei care, cu râvnă de epigoni, au scris în viziunea şi
expresia lor, ci tocmai aceia care au fost în stare să găsească replica salvatoare, eliberându-se de
sub tirania marilor modele şi găsind noi filoane lirice”. Este foarte caracteristică acest tip de
scriitură pentru poetul mereu memorabil şi strălucitor în expresie: „Intoleranţa faţă de o
poezie de altă factură este determinată sau de un deficit de cultură, sau de un soi de opacitate
voită.Poezia mesianică de la noi a exprimat în ultimii ani un imperativ categoric ce ţine de fondul
nostru etic, social. Poezia mai tânără vine să exprime un imperativ categoric ce ţine de estetică.
Nu se mai poate să coborâm poezia la nivelul mediu sau submediu de înţelegere”.
A fi modern în poezie nu înseamnă a nega şi a detesta la modul teribilist şi fără
discernământ orice formulă tradiţionalistă, valorile certe ce formează potenţialul literar actual,
propunând în schimb avalanşe de cuvinte conţinând infrasensuri indescifrabile, mimări de stări şi
sentimente. Aşa cum nu orice vers sau strofă rimată şi ritmată conform rigurozităţilor prozodice
este poezie, act estetic, la fel nu orice înşiruire în formă de vers alb sfidând ritmul şi rima este în
mod implicit poezie modernă. Un poet este modern întâi de toate prin forţa limbajului, prin jocul
lucid, prin prospeţimea metaforei. Poezia de cuvinte, unisexuată, juxtapusă e moartă încă înainte
de a se naşte”.
O obsesie a poetului este ideea că „nu se mai poate scrie la fel ca două-trei decenii în
urmă. Între timp conceptele au evoluat. Sensibilitatea e alta. Viziunea e alta. Contextul e altul”.
Sau: „Orice poet, oricât de abstract şi neaterizat ar fi el, este marcat de prezentul vieţii lui, de
timpul şi spaţiul ce-i formează arcul de existenţă, adică de context. El nu trebuie să facă efort
pentru a fi actual sau naţional, după cum iarba nu face efort pentru a fi verde”.
Suceveanu propune o definiție a poeziei şi a condiţiei poetului: „Poetul de azi ca şi
cel de ieri, ca şi cel de mâine, este şi rămâne prototipul lui Don Quijote, senatorul morilor de
vânt, dispus să ia oricând de la început, cu aceeaşi credinţă şi îndărătnicie, spectacolul şi drama
iluziei. Poezia rămâne a fi acel metal rar, bine ales şi îndelung şlefuit, bun conducător de realitate
(de realitate interioară), prin care se transmite „energia visului”, forţa ideii, misterul existenţial”.
Eseistul este înainte de toate poet. Are multă dreptate Eugen Lungu când afirmă că
„Arcadie Suceveanu a transportat în eseu „maşina apocaliptică” a metaforei. Specia e pentru el
aceeaşi jubilaţie poetică, dar cu mişcarea pedestră a prozei, săi spunem albe. ”.
În eseul ,,Cartea de vise, niciodată întreagă’’ se prezintă descoperirea clasicilor şi
înaintaşilor,mereu dintr-un nou unghi, insistând, spre exemplu, asupra prezentării „unui alt
Eminescu”. Un I. L. Caragiale este văzut, într-o competiţie continuă cu critica din ţară, ca un
precursor al poeticii intertextualiste şi postmoderniste, cu lecturi şi trimiteri la zi, despre
personajele caragialeşti care s-au deliteraturizat. Deosebit de revelatorii sunt portretele despre
George Meniuc, Grigore Vieru, Vasile Leviţchi, Ilie Motrescu, Serafim Saka, Anatol Codru,
Nicolae Esinencu, Ion Ciocanu, Ştefan Hostiuc, Em. Galaicu-Păun, Vasile Gârneţ, Ilie T. Zegrea,
Eugen Lungu, Simion Gociu etc. Cu alte cuvinte, A. Suceveanu este un excelent portretist de
figuri, figurine, figuraţii, cu un dezvoltat simţ al detaliului şi al ansamblului operei
artistice.Astfel, Ion Ciocanu e o „adevărată maşină de citit”, Mihai Cimpoi – „arhitect al Cetăţii
Livreşti”, iar Em. Galaicu Păun, văzut într-o „maratonică şi „scandaloasă” activitate de cronicar
şi eseist”, iese „în arenă haiduceşte, cu pieptul dezgolit, ignorând uzanţele”, e un spirit războinic
care „pare să-şi fi făcut o sadică satisfacţie din a dărâma ierarhiile existente, din a smulge
coroana de pe cele mai simandicoase capete şi frunzele de stejar de pe uniforma mareşalilor
literari”.
Reţinem din eseul ,,Cavalerul lui altceva’’: că „În peisajul nostru literar Serafim Saka a
reprezentat mereu altceva... A fost primul antidruţian, în timp ce majoritatea prozatorilor noştri
druţianizau şi mioritizau excesiv... Stăpânit de vrerea de a-şi demoldoveniza spiritul”, el „nu
trebuie să facă efort spre a se integra în noul context general-românesc”. Sau: „Stilul Saka este
acelaşi cu omul Saka şi invers – omul Saka este identic cu stilul Saka. Adică, plin de vervă,
polemic, subtil, rafinat, incendiar, stăpânit de conştiinţa ironică a realităţilor vieţii, şi, bineînţeles,
incomod. La Chişinău se ştie bine şi de foarte mult că Serafim Saka nu poate fi decât, în chip
funciar, un om al opoziţiei: opoziţie faţă de neadevăr, incompetenţă,dar şi opoziţie faţă de ...
orice şi oricine.
Pitoresc, dinamic şi inconfundabil e portretul lui N. Esinencu, omul-spectacol: „La
început m-a îndrăgit, mi-a venit în ajutor... Apoi, mai târziu, m-a urât, mi-a pus lipitori pe
locurile cele mai sensibile, ma decretat „trădător” de beciuri naţionale, bigot al ceştilor cu ceai, a
început să-mi contabilizeze cărţile, premiile, micile glorii poeticeşti... Acum, când i s-a cânepit
părul, când albastrul ochilor i s-a îndrojdit, ne regăsim tot prieteni în sublima „puşcărie a literei”,
gata oricând să vânăm împreună „leii de fum ai iluziei”... Graţie sportivă, vervă necenzurată,
limbă spurcată, mefistofelică, vorbă fragedă altoită pe înjurătura de la gura cortului, satir din
suita lui Dyonisos aflat mereu în trecere prin viile Domnului, gest şi strigăt, strigăt şi gest, om-
spectacol – acesta este (sau poate fi) colegul meu Nicolae Esinencu”.
Vasile Tărâţeanu e o lacrimă mioritică în sol postmodern. Adeseori eseul e o gradaţie
ascendentă de definiţii metaforice care sfârşeşte într-un elogiu grotesc ca această mostră:
„Visător incoruptibil, din speţa celor ce fac echilibristică deasupra prăpastiei, energie aflată
mereu sub presiune ca o magmă de vulcan în eprubetă,lemn poeticesc altoit pe trunchi de
tribună, cocoş american cu coadă de păun, plâns mioritic plantat în sol postmodern, spirit
paşoptist reincarnat în epoca internetului, jumătate Don Quijote – jumătate Sancho Pansa –
Vasile Tărâţeanu concentrează în sine diverse stiluri, zodii, stări, paradigme”.
E adevărat, în receptarea unor figuri, Suceveanu idolatrizează în spiritul modei
basarabene. Interesante ca intenţie, dar nu şi ca realizare sunt eseurile ,,Posteritatea lui George
Meniuc’’, dar şi ,,George Meniuc sau întoarcerea în Itaca’’. Uneori în lucruri ordinare poetul
vede numai minuni. Minunea cu Meniuc e multiplicată şi de Eliza Botezatu, şi de Eugen Lungu.
Arcadie Suceveanu este nu numai un poet de aleasă cultură, dar şi o fabrică de metafore
remarcabile prin exactitatea lor în relevarea dimensiunilor şi esenţelor unor opere.

Poezia pentru copii

 Cuvântul şi fraza lui Arcadie Suceveanu sunt ,,electrizate” poetic, ele incită şi vrăjesc
imaginaţia copilului, de altfel şi a cititorului adult. Dincolo de prim-planul metaforei sale se află
semnificaţia etică, finalitatea instructivă, ceea ce face să nu ne supere nota moralizatoare.
Subiectele poeziilor sunt vii, umorul autorului e de o spontaneitate admirabilă, imaginile se
dovedesc a fi proaspete.Lecturând poeziile lui Arcadie Suceveanu din volumul „Poezia pentru
copii”, atestăm o profundă dragoste pentru copii. Remarcăm că cea mai frumoasă și cea mai
luminoasă perioadă a vieții este copilăria. Poezia „Lumea ca o poveste” denotă următoarea
concluzie: Nu-i așa că peste tot, chiar și printre lucrurile-acestea,/ Ne însoțește tot timpul
Povestea…? Observăm că viața poate fi o poveste, diferă însă eroii ce participă la acțiune,
decalajul dintre bine și rău, dintre urât și frumos.  Cea care este datoare să-i asigure micuțului o
copilărie de poveste este familia, idee oglindită în versurile: O, pom dulce, strămoșesc,/ Ramuri
câte-n tine cresc?  Anume familia este  zâna din basme care alungă duhurile rele, care veghează
somnului micuțului.
Copilăria este  o adevărată comoară pentru fiecare pici. Ea poate fi asemănată cu un ou de
ciocolată. În primul rând, coaja oului joacă un rol protector. Copilul se simte mereu în siguranță
lângă părinți. Coaja semnifică și faptul că micuțul este învăluit în dragoste. Să nu uităm că acest
ou nu e unul obișnuit, ci de ciocolată. Adică, gustul copilăriei este dulce și plăcut. În plus, oul de
ciocolată conține în interior o surpriză. Iar copiilor, după cum știm, le plac surprizele foarte mult,
ideea reflectată în poezia ,,Kinder cu surprize”: Ce idee minunată-/ O surpriză-n ciocolată!    În
perioada copilăriei toate visele prind viață. Chiar și cele mai obișnuite obiecte apar în ochii
copilului însuflețite, idee desprinsă din poezia ,,Cifrele minunate”: 

  1 e un cârligel,

Haideți să-mpletim cu el.

Lebăda să n-o dezdoi,

Că se strică cifra 2 .

3-iul, dacă-l mai apleci,

Îl pui coarne la berbeci.

În fotoliu stai, la teatru,

Parcă-ai sta în cifra 4.

Un arici, cât ține vara,

Seceră cu 5 secara.

6-i lacăt fermecat,

Voi, copii, l-ați descuiat?

Sub o streașină de casă

7-atârnă ca o coasă.

8- ul e-mpletit din cercuri

 Cu andreaua Sfintei Miercuri.

9pare întristat

Că-i un melc neterminat.

Cifrei 10 vreau să-i strig:

,,Moșule, dă-mi un covrig!’’

Poezia ,,Portativul curcubeului” este încă un exemplu prin care poezia lui Suceveanu
educă. Viața micuțului trebuie să fie plină cu multe culori, cu muzică și cu voie bună. Clipele
petrecute în copilărie trebuie să fie la fel de aprinse ca și culorile curcubeului, la fel de
melodioase și de armonioase ca și notele muzicale.

După ploaie, iată, iată,

Curcubeul se arată.

Și cum stă pe cer, festiv,

Pare-a fi un portativ.

Sub culoarea de maró

Scriu chiar prima notă: do.

Pun un bob de ma-ză-re

Sub culoarea roz: e re.

Între roșu-aprins și gri

Îi stă bine notei mi.

Cafeniul nu cumva

Frate e cu nota fa?

Galbenul e mai domol,

Scriu pe galben nota sol.

Între-albastru și lila

Nota următoare-i la.

Verdelui s-ar potrivi

Cel mai bine nota si.

Și-n sfârșit,

N-am încotro:
 Și scriu iarăși nota do.

Do-re-mi-fa-sol-la-si:

Roșu, cafeniu și gri.

Si-la-sol-fa-mi-re-do:

Verde , galben și maró.

Haideți să cântăm, copii,

Cât culorile sunt vii.

Să se-audă pe sub nori

Numai cântece-n culori.

Poetul este cel care prin poeziile lui îi indoduce pe copii în tainele acestei lumi și le
prezintă într-un mod captivant.Sugestive sunt poeziile : ,, Fluturele’’, ,,Ariciul’’, ,,Cocoșul’’, ,,
Greierul’’, ,,Rinocerul’’

Cocoșul

Voi, copii, v-ați întrebat:

Acest moț crestat și roș

E coroană de cocoș

Sau e creastă de-mpărat?

Fluturele

Vai, ce mandru evantai!

Nu cumva e-al lunii Mai?

Zboară lin din floare-n floare

Face florilor răcoare.

Ariciul

Pas, pas, pas, prin piniște

Trece-un fel de miriște.

Si se miră piniștea:

Unde fuge miriștea?

 Prin poezia ,,Iarna lui Vasile Alecsandri’’poetul prezintă într-o altă manieră mai simplistă
și ma sugestivă pastelul ,, Iarna’’ a lui Alecsandri.

În văzduhul dalb se-ncinge

Dans zglobiu de fluturi ..Și

Ninge lin și dulce, ninge

Ca-n Vasile Alecsandri.

Ninge blând, moldovenește

Parcă Bardul, însuși el,

Peste case risipeste

Toată iarna din pastel

Se prezintă natura într-un mod inedic și distractiv în poezia ,,Ciupercuța-balerină’’.

În padure, într-o casuță,

La rascrucea de poteci,

Dă concert o ciupercuță

Sala-i plină de culbeci!

După ploaia cea cu soare

Ce-a trecut de-a curmeziș,

A zvâcnit pe scena mare

Balerina-n aluniș.

Se închiă grațioasă

Și dansează încet-încet

Dansul Ghebelor albastre,

Ca la teatrul de balet.

Joacă lin, cu gesturi calme,

Cu pas moale, ca în vis,

Iar culbecii bat din palme

Și tot strigă: Bravo! Bi-i-s!

Și o roagă, mâine seară

Să mai treacă pe la ei,

Că-o să-i facă scena-afara

Sub coroana unui tei.

Ciupercuța ce închină

Și răspunde trist de tot:

Mâine o să fiu bătrână

Nu știu dacă o să pot