Libgeen.

com

Caracteristicile analizei structurale

Analiza structurală reprezintă o metodă ce derivă din lingvistica lui Susur, care
pretinde a fi obiectivă şi care propune ca antropologia şi sociologia să se
dezvolte ca ştiinţe pozitive care depăşes teoretizarea nefondată pe date empirice
de tip speculativ cât şi depăşirea diversităţii ipotezelor fragmentare ale
empirismului. Analiza str. este o metodă raţională care demonstrează virtuţile
conceptului de structură.
Dacă pt R.Braun structura unui sistem se identifică cu structura socială, atunci pt
Levi Strauss, structura este inconştientă şi se află dincolo de fenomenele sociale.
Conform lui Strauss există o singură schemă unică care acţionează în contexte
locale şi temporal diferite. Ea, schema, nu aparţine unei instituţii ce se reduce la
anumite relaţii şi corelaţii. În cazul lui Strauss, structura de fiecare dată
presupune un sistem, o totalitate ireductibilă la suma părţilor. Structura reflectă,
un model raţional, gândit, analizat şi prezentat de către cercetător. Adică,
structura, nu este o realitate concretă dată, direct accesibilă şi teoretic postulată.
Nu putem să deducem/inducem structura, ea trebuie să fie definită de cercetător.
Structura face de fiecare dată trimitere la un sistem, iar sistemul reprezintă
totalitatea elementelor cu o interdependenţă suficient de ridicată, astfel încât
schimbarea unr produse duc la schimbarea alor elemente. Pentru a analiza un
sistem este nevoie de a identifica variabilele acestuia.
Putem analiza sistemul sub urm aspecte:
 Analiză descriptivă a sistemului- adică putem să analizăm configuraţia
stabilă sau funcţională a sistemului.
 Analiză explicativă a sistemului şi atunci implicăm legea de transformare
a sistemului.
(Jean Piaget- a definit legea interdependenţei elementelor într-un sistem)
Conform lui Piaget, structura are următoarele caracteristici:
 Totalitate
 Transformare
 Autoreglare
Totalitatea:
Într-un sistem, legile de compoziţie conferă întregului proprietăţi distincte de
elemente.
Modalităţi de conexiune a elementelor:
 Asocierea elementelor
 Întregul este anterior elementelor
 Asocierea relaţiilor dintre elemente

Transformarea:
Orice structură, pentru a exista, este structurată şi structurantă, adică, pt ca o
structură să existe ea se autodefineşte, autoconstrueşte. O activitate structurantă
constă într-un sistem de transformări. (Ex. Echilibru dinamic la Susur)
Structura, este închisă, dar totodată ea poate fi parte dintr-o structură mai largă.
Termenul de transformare presupune trecerea de la o structură la alta ca urmare
a schimbării echilibrului forţelor elementelor, însă aceasta nu schimbă masiv
structura, ea este păstrată.

Autoreglarea:
Autoreglarea asigură închiderea structurilor. Structura din interior singură se
autogestionează. Autoreglarea are loc prin operaţii bine definite şi reprezintă
legile totalităţii structurate. În domeniul socio-uman, autoreglarea presupune un
joc al anticipărilor şi retroacţiunilor. La nivel biologic, autoreglarea se produce
prin simetrie şi repetiţie.

Compoziţia elementelor după Levi Strauss:

 Integrarea elementelor într-o totalitate astfel caă proprietăţile elementelor
depind parţial sau integral de totalitate.
 Ordonarea relaţiilor de interdependenţă dintre elemente într-o configuraţie
care indică amploarea şi orientarea schimbărilor cât şi constanţa acestuia.
(Variabile şi constante).
 Prezicerea constituţiei totalităţii.
 Ordonarea inteligibilă a tuturor faptelor. Accentul va cădea pe relaţiile
dintre elemente în cadrul totalităţii.
Viziunea lui Vladimir Propp asupra analizei basmului rus, a miturilor:
Scrie 1928 scrie e lucrarea Morfologia basmului. Această lucrare are drept ascop
să arate funcţiile acţiunile şi rostul basmului pentru cultura căruiva popor.
Conform lui Propp în orice basm sau mit se întrevăd 2 planuri structurale.
1. Consecutivitatea temporală a acţiunii(după Straus ar fi planul diacronic)
2. Acţiunea actorilor(după Straus ar fi fost planul sincronic)
Deci, orice poveste pe de o parte se bazează pe o consecutivitate a funcţiilor,
pe de altă parte este relatarea rolurilor personajelor. Din această cauză
povestea va fi segmentată pe acţiuni. Verbele de acţiune determină structura
poveştii iar substantivele completează imaginea, astfel conţinutul poate fi
condensat în câteva fraze succinte.
Analizând acţiunea poveştilor, Propp conchide că ele sunt variaţii la nişte
situaţii istorice concrete. Unitatea compoziţională a poveştii îşi are originea
într-un episod istoric real. Iar faptul că unele obiceiuri nu mai sunt valabile,
totuşi ele sunt incluse în descrierea poveştii.
Funcţii:
La început este prologul-care reprezintă o situaţie iniţială. Descrie un regat,
împărăţie…
1. Absenţa a ceva – ori dispare un membru al familiei sau în casă
lipseşte un anumit obiect. Deci, absenţa este un moment de înjectare a
tensiunii şi este momentul când se caută un erou. De aceea ascultătorul
de regulă se identifică cu acest erou.
2. Este interdicţia – eroul se porneşte în drum şi imediat după casă el
primeşte mesaje de genu: nu merge într-acolo, nu face aceste lucruri…
eroul e avertizat.
3. Încălcarea interdicţiei – eroul ignoră interdicţia şi în poveste intră rău-
făcătorul care testează eroul.
4. Divulgarea – rău-făcătorul, are încrederea eroului şi află informaţie de
la acesta. Rău- făcătorul devine un antierou, la fel de important ca
eroul.
5. Vicleşugul- rău-făcătorul reuşeşte să-şi înşele victima. Scimb de
identitate, sachimb de roluri, jonglerie. Eroul poate fi capturat, limitat
în acţiune.
6. Complicitatea involuntară – victima lăsându-se păcălită, involuntar îşi
ajută duşmanul. Deci, eroul devine corupt, pătat. Este pusă la îndoială
 reputaţia eroului, deoarece, el poate fi captiv faţă de rău-făcător. Dar
totodată el aduce prejudicii familiei.
7. Prejudicierea – rău-făcătorul aduce pagube unuia din membrii familiei.
8. Mijlocirea – presupune că, nenorocirea sau lipsa devin cunoscute
tuturor. Eroului i se cere să repare răul. Pt erou e un moment crucial,
fiindcă el se simte vinovat, înjosit şi fiindcă trebuie să repare dauna
comisă.
9. Contra-acţiunea – eroul hotărăşte să acţioneze într-un mod care va
soluţiona problema.este o decizie conştientă gândită de erou, este
punctul de neîntoarcere a eroul, fiindcă doar aşa va putea şterge
onoarea.
10.Plecarea – eroul pleacă de acasă. Este testat, interogat, atacat, poate
primi obiecte ajutătoare, magice.
11.Prima funcţie a donatorului – povestea, destinul, hazardul îi oferă
obiecte magice.
12.Reacţia eroului – eroul are 2 posibilităţi: ori nu trece testul ori
depăşeşte situaţia.
13.Transmiterea obiectului magic – de regulă primeşte o armă năzdrăvană
14.Deplasarea – eroul este adus pe jos, călare, în zbor, la locul căutării
sale.
15.Lupta – eroul şi rău-făcătorul se luptă.
16.Eroul este marcat – adică ori primeşte o cicatrice, ori e şchiop, ori
rămâne fără ochi…
17.Victorie – rău-făcătorul este învins.
18.Are loc remedierea obiectului lipsă
19.Întoarcerea eroului – eroul crede că prbl sunt soluţionate
20.Urmărirea eroului – rău-făcătorul are nişte adepţi. Eroul fiind urmărit,
pus în situaţii proaste…
21.Eroul este salvat – scapă de urmărire.
22.Sosirea incognito a eroului – eroul se întoarce acasă dar nu este
recunoscut.
23.Impostura – apare un fals erou, care, are pretenţii faţă de familie. Cere
să fie recunoascut, cere despăgubire.
24.Încercarea grea – eroul trebuie să demonstreze că este adevăratul erou.
Este pus în faţa unor încercări.
25.Ândeplinirea – încercarea e trecută cu succes.
26.Recunoaşterea – eroul este recunoscut de toată comunitatea, care îşi
aduce aminte cine a fost şi ce bun era atunci.
27.Demascarea – falsul erou este demascat.
 28.Transfigurarea – eroul capătă o nouă înfîţişare. Dacă e cocoşat i se
îndreaptă spatele…
29.Pedepsirea rău-făcătorului – public se pedepseşte.
30.Căsătoria – obţinerea împrăţiei, obţinerea unui nou statut, recompensă
prin căsătorie.
PA: pe 13 octombrie testare. Pe 8 de preg pe Propp. Luat orice poveste şi
analizat după schema de sus.

Analiza basmului după Graimas: Modelul actanțial

1966 scrie Semiotica structurală
1970 scrie lucrarea Despre sens
1970 scrie Actanţii, actorii şi figurile
Basmele pot fi citite după modelul actanţial şi Schema narativă.
1. Modelul actanţial – actant(dincolo de basm) – relaţia dintre personaje
2. Schema narativă – succesiunea de acţiuni – actor
Un actant poate fi un personaj abstract, gen, libertatea, omenirea sau Dumnezeu
sau un personaj colectiv, adică un grup de personaje care îndeplinesc aceleaşi
sarcini. Ex: armată, ostaşi, împărăţie sau pot fi personaje cu caractere diferite dar
care acţionează în acelaşi mod.
Un personaj sau un actor poate asuma simultan sau succesiv, diferite funcţii
actanţiale. Un actant nu neapărat trebuie să fie vizibil, poate fi o noţiune
abstractă sau o noţiune prezentă la nivel ideologic.
Modelul actanţial este un dispozitiv care poate fi utilizat pentru analizarea
teoretică a acţiunilor reale sau tematizate. Analiza actanţială presupune
atribuirea fiecărui element al acţiunii la o anumită clasă, gen de actanţi.
Modelul actanţial va avea un destinator care propune să fie găsit obiectul, care
este readus la destinatar. Asta o face subiectul care are nevoie de
ajutor(ajuvant) şi opozant.
Schema:
Destinator – Obiectul – Destinatar

Ajiuvant – Subiect – Opozant

Graimas consideră că o poveste figurativă completă, are 3 tipuri de probe:
 Proba de calificare
 Proba decisivă
 Proba de glorificare
Proba de calificare înzestrează eroul cu diverse obiecte magice cu calităţi pe
care nu le poseda anterior sau pe care le descoperă acum. Ex: eroul poate fi
invizibil, poate înţelege păsăriel, poate fi şi aici şi acolo…
Proba decisivă implică îndeplinirea acţiunii cu care a fost mandatat eroul. Ex:
uciderea forţelor răului..
Proba glorificării eroul este recunoscut pt ceea ce a realizat.
Schema narativă presupune:
 Contractul – destinatorul propune eroului o anumită acţiune ce urmează a
fi executată.
 Competenţa – eroul achiziţionează aptitudinea ce îi va permite realizarea
programului sau proba de calificare.
 Performanţa – este realizarea programului.
 Sancţiunea – compararea programului realizat cu contractul încheiat şi
recunoaşterea din partea destinatorului.
Desatinatorul este persoana ce convinge sau persuadează eroul să accepte
contractul.
Performanţa este defapt schema operatorie de transformare a conţinuturilor.
Performanţa implică o saerie de enunţuri care urmează schema. Enunţul
reprezintă relaţii dintre actanţi. Anume performanţa presupune competenţa.
Competenţa poate fi urmărită după următoarele verbe: ar trebui, a vrea, a şti, a
putea realiza, a face.
Sancţiunea îi acordă cititorului propriul rol la finele povestirii. Sancţiunea,
prefigurează judecata la care este invitat cititorul. Morala pe care el o va extrage
va depinde de structura basmului. Însă de regulă, cititorul evaluează nu structura
compoziţională a intrigii ci valorile proprii, individuale.
Relaţia dinte obiect şi subiect:
Este o categorie sintactică căreia i se dă o investigaţie semantică. Aici relaţia se
bazează pe dorinţă şi voinţă. Obiectul devine dorinţă, subiectul e volitiv.
Ajiuvantul şi opozantul:
Subiectul principal va întâlni ajutătoare şi impedimente. Anume această relaţie
implică acţiune, comunicare. Aici se mai include axa voinţei şi rezistenţa
imaginară a eroului.
Destinator şi Destinatar:
Destinatorul este forţa care dinamizează căutarea eroului. De regulă destinatorul
este prezent cu normele şi valorile sale. Destinatarul este cel pt care se
realizează. Sunt implicate controlul valorilor şi repartiţia acestora între
personaje. Această relaţie se mai numeşte axa cunoaşterii şi axa puterii.
Orice basm va avea o dimensiune temporală. Componentele lui se vor împărţi în
anterioare şi posterioare, un înainte şi un după. Basmul poate fi analizat sub
raportul: secvență iniţială şi finală.
Subiectul este eroul. Obiectul este valoarea dobândită. De regulă, opozanţii sunt
trădători sau răufăcători, iar ajiuvanţii sunt forţe benefice.

P.A. analizat un basm după schema de sus.