Test 2

A realizat: Porcireanu Alexandra

Subiectul I: Identitatea umană și formarea ei

1.1Identitatea umană - reprezintă clarificarea a cine este cineva, atât ca persoană socială, cât
si ca persoană individuală. Identitatea nu poate fi limitată la un ansamblu de caracteristici care
pot defini un individ pentru totdeauna. Ea se modelează progresiv, se reorganizează și se
modifică fără încetare pe tot parcursul vieții, potrivit evenimentelor sau perturbațiilor din viața
socială.Identitatea se rafinează și se precizează în decursul unei lungi evoluții personale, care
permite o definire de sine, care integrează atât aspectele cele mai personale, cât și aspectele
sociale si colective ale individualității.
Termenul de identitatea în sociologie a fost folosit pentru a desemna o idee de sine într-
un sens Eriksonian larg: proprietăți bazate pe unicitate și individualitate care face ca o persoană
să fie distinctă de celelalte.Termenul de ,,identitate” este pus în corelație cu conceptele de
comportament și de rol social. Negocierea identității apare în urma procesului de învățare a
rolurilor sociale prin intermediul experiențelor personale - în urma interacțiunii cu ceilalți
membri ai societății, individul stabilește sensul identității sale, sens recunoscut și acceptat de
ceilalți.Filozofii au reflectat la rândul lor asupra conceptului de identitate și, în multe feluri,
reflecția filozofică asupra identității a precedat reflecția psihologică. Discursul filozofic asupra
identității începe cu Descartes. Principiul lui faimos „[eu] mă îndoiesc, deci [eu] cuget, deci [eu]
exist” i-a determinat pe mulți să se întrebe ce este acest „eu” și dacă se poate ajunge la o definire
a „eu-lui” pornind de la îndoială.

1.2Identitatea personală se formează de la naștere, din momentul în care o persoană începe să

existe. Există diferite abordări pentru evaluarea identității și a modului în care aceasta se
dezvoltă sau este compusă.Identitatea are punctul său cheie în primii ani de viață a unui om. Se
desfășoară prin procese interne sau psihice în care o ființă umană stabilește o relație cu sine.
Acest proces implică observare, analiză, evaluare, reflecție și luarea deciziilor cu privire la ceea
ce se întâmplă în afara acestuia.Pe de altă parte, există partea interpersonală sau relațională, în
care legăturile pe care o persoană le face cu alții joacă un rol fundamental.
Factorii care pot influența identiatea personală sunt diverși. Factorul social poate fi
explicat în felul următor: la fel ca naționalitatea, limba, cultura și impresiile pe care o persoană
le poate avea despre ele, le va permite să se identifice cu anumite caracteristici. De exemplu,
Diana se poate prezenta ca o femeie columbiană a cărei limbă maternă este spaniola. Factorul
fizic are de-a face cu caracteristicile fizice cu care te naști și care pot varia în timp. Păstrând
exemplul Dianei, putem spune, de asemenea, că este o persoană cu pielea brună, ochii deschiși și
părul castaniu.Factorii care se realizază prin alegere, sunt acele elemente pe care persoană
decide să le integreze de-a lungul vieții sale. Au legătură cu credințe, gusturi, studii, acțiuni,
obiceiuri și multe altele. Ca exemplu poate servi: Diana se poate defini ca o persoană catolică,
vegetariană și iubitoare de animale și toți acești factori fac parte din identitatea ei. Toate acestea
fac din ea o persoană unică și individuală.

1.3 Identitatea locală cuprinde spații sociale, pornind de la vecinătatea habitatului individului, la
formele administrativ-teritoriale în care acesta locuiește (sat, comună, oraș). Criteriul de
delimitare a spațiului local poate fi vecinătatea din punct de vedere socio-cultural a individului,
în care acesta își desfăşoară viața. Individul are două mari categorii de activități care se pot
desfășura în spații sociale diferite: activitatea productivă (muncă, educație) și activitatea non-
productivă (odihnă, petrecerea timpului liber etc.).Identitatea locală are un caracter primordial,
formându-se cu precădere în urma interacțiunii individului cu mediul său social.
Orice persoană aparţine unei comunităţi naţionale, unei naţiuni. Naţiunea se defineşte ca
o mare comunitate umană, instalată pe un acelaşi teritoriu, caracterizată prin unitate istorică,
lingvistică, culturală, economică, şi care este suverană.La constituirea unei naţiuni sunt cinci
etape distincte:identitatea, capacitatea unui grup de a gândi despre sine că aparţine unei
naţiuni,legitimitatea,unitatea sau capacitatea unei naţiuni de a cuprinde întreaga
populaţie,participarea sau reprezentarea la activitatea de guvernare a diferitelor categorii din
care este constituită populaţia, împărţirea avuţiei naţionale între diferite categorii ale populaţiei,
cetăţenia.Pornind de la aceste etape, se poate defini identitatea naţională ca reprezentând o
caracteristică dominantă a membrilor unei naţiuni, pe baza unităţii de : teritoriu,limbă,obiceiuri şi
tradiţii, viața economică.
Dacă acum 50 de ani identitatea religioasă era dobândită prin naştere, asumată ca atare,
relaţionată de spaţiul geografic şi mediul educaţional şi social împărtăşit cu ceilalţi, în ultimele
decenii, identitatea religioasă a devenit un accesoriu pe care noile generaţii şi-l aleg ele însele în
mod liber. Fiindcă diversitatea culturală şi cea socială sunt caracteristicile distinctive ale vieţii
moderne, tinerii par să îşi poată alege propria orientare religioasă dintr-o varietate de opţiuni, în
loc de a prelua valorile sacre transmise de familie şi prieteni în copilărie.
Limba este expresia unei colectivităţi, a unui popor, adevăratul liant al identităţii
naţionale. Identitatea unui popor nu este dată numai de obiceiuri, credinţe şi graniţe.Un rol
fundamental îl are în acest sens limba care este pentru noi un ,,dar sacru”.Limba română este cea
care dă identitatea spaţiului nostru spiritual, care stă la temelia identităţii noastre de neam, este
continuitatea incredibilă, de mii de ani, că valorile istoriei şi straturile ce s-au aşezat pe deasupra
nu au reuşit să modifice acest sâmbure puternic. Limba devine mijloc de punere în comun a
valorilor individuale şi de raportare la cele universale, generale, având ca scop conectarea
destinului individual la cel colectiv.

Subiectul II:Civilizațiile Antice

2.1 Cele mai prospere civilizații ale lumii Antile sunt: civilizația mesopotamiană, egipteană,
greacă, romană.Civilizaţia egipteană s-a constituit în valea Nilului într-o regiune relativ izolată,
fapt care şi-a lăsat amprenta asupra caracterului şi originalităţii acesteia. Moştenirea civilizaţiei
egiptene este semnificativă, inclusiv pentru lumea greco-romană care a preluat şi valorificat
diferite realizări ale culturii Egiptului Antic.Civilizația greacă s-a format în bazinul răsăritean al
Mării Mediterane, această cultură a făcut posibă nașterea limbii greacă, care devine limba prin
intermediul căreia valorile culturii elene au fost transmise printre alte popoare. Elementul elen
dobândeşte un rol dominant atât în viaţa economică, cât şi în cea politică şi culturală. Roma
Antică a adus contribuții importante în organizarea politică și administrativă, juridică, artă
militară, artă, literatură, arhitectură, limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa continuă să
aibă o influență puternică asupra lumii moderne.

2.2 Bazându-se pe descoperirile și cunoștințele civilizațiilor din Egipt și Mesopotamia, printre

altele, grecii antici au dezvoltat o cultură filozofică și științifică sofisticată și modernă. Unul
dintre punctele cheie ale filozofiei grecești antice a fost rolul rațiunii. A subliniat logica și a
susținut ideea observației imparțiale și raționale a lumii naturale.Grecii au adus contribuții
majore în domenii precum matematica și știința. Datorăm ideile noastre de bază despre
geometrie și conceptul de matematică erudiților greci antici, cum ar fi Pitagora, Euclid și
Arhimede.Unele dintre primele modele astronomice au fost dezvoltate de grecii antici care au
încercat să descrie mișcarea planetară, axa Pământului și sistemul heliocentric – un model care
plasează Soarele în centrul sistemului solar. Hipocrate este cel mai cunoscut medic din
antichitate. El a înființat o școală medicală, a scris multe tratate medicale și este – datorită
investigației sale a bolilor și a remediilor– numit ca fiind fondatorul medicinei moderne.
Jurământul lui Hipocratic, un standard medical pentru medici, este numit în cinstea lui .
Cultura filosofică greacă este exemplificată în dialogurile lui Platon, care a transformat
stilul de interogare al lui Socrate în formă scrisă. Aristotel, studentul lui Platon, a scris despre
subiecte la fel de variate precum biologie și dramă. Literatura și teatrul erau foarte apreciate în
societatea greacă antică. Teatrul grec s-a născut în secolul al VI-lea î.e.n., la Atena, cu
spectacolul pieselor de tragedie la festivalurile religioase. Acestea, la rândul lor, au inspirat genul
pieselor de comedie grecești. Lucrările dramaturgilor precum Sofocle și Aristofan au constituit
temelia pe care se bazează tot teatrul modern.Acest mare proces cultural se datorează în mare
parte capacității grecilor de a deschide drumuri noi în economie, filosofie, știință, artă .
Colonizând bazinele Mediteranei și Mării Negre, ei contribuie la răspândirea civilizației și la
interferențele culturale. Nașterea sistemele de conducere politice – oligarhic și democratic,
promovează individualismul și drepturile civice și încearcă să edifice statul ca exponent al
intereselor cetățenilo, pe baze rationale și democratrice.Consider, că cultura și științele antice
grecești nu ar fi cunoscut un asemenea succes, dacă nu arau promovate și dezvoltate de oameni
iluștri precum : Sofocle, Pitagora, Euclis, Arhimede, Hipocrate.

2.3 Societatea modernă îi datorează mult Greciei antice. Tipul de viață pe care l-au dus grecii
antici, sistemul lor de credință și chiar modul în care au creat clădiri au lăsat amprente de durată
care pot fi văzute și astăzi. Pentru mulți, Grecia antică este considerată a fi leagănul civilizației
occidentale. Aruncând o privire asupra modului lor de viață, este posibil să vedem unele
asemănări cu lumea de astăzi, precum și unele dintre tradițiile ce s-au păstrat, dar și dezvoltarea
înfloritoare pe care a avut-o în Antichitate. Faptul că oamenii trăiesc în democrație, și faptul că
votează, citesc folosind un alfabet și se bucură de olimpiade la fiecare doi ani, este datorat
vechilor greci.Toate aceste exemple, demonstrează că Grecia a fost una dintre cele mai
dezvoltate civilizații ale Antichității, care a lăsat amprentre gigante în cultura altor popoare.
Experienţa Greciei în materie de educaţie este unică în Antichitate. În centrul educaţiei
se punea formarea omului ca entitate superioară. Perfecţionarea fizică, intelectuală şi artistică era
idealul cetăţii grecești. Iniţierea spre atingerea idealului fericirii se realiza în trepte, în cicluri
şcolare primare, secundare şi superioare, cu sau fără intervenţia statului. Educaţia cetăţeanului
continua şi dincolo de vârsta şcolii, prin intermediul instituţiilor democraţiei, ce puneau în
centrul lor „omul ca fiinţă politică”.În acelaşi timp, societatea greacă, în ansamblul ei, a introdus,
pentru prima dată în istoria civilizaţiei, marile dezbateri asupra sistemelor de valori. Adevărul,
fericirea, justiţia, frumuseţea, armonia, legea, statul ca organizare perfectibilă, egalitatea între
cetăţeni, respectul proprietăţii şi al individului sunt tot atâtea valori comune atât Greciei, cât şi
lumii de astăzi. Necesitatea introducerii regulilor morale în comportamentul politic şi în viaţa de
zi cu zi este un important principiu al vechilor greci. Ideile de patrie şi patriotism, restrânse
pentru secole de polis, s-au născut tot în Antichitatea greacă şi au fost cultivate prin educaţie.
Din acele vremuri vin şi concepţiile înalte despre pace ca ideal al oamenilor, precum şi cele
despre unitatea şi unicitatea omenirii, străfulgerări ale minţilor luminate ce treceau dincolo de
mentalitatea comună a separării umanităţii în greci şi „barbari”. În afara arhitecturii, teatrul
grecesc este un element care continuă să influențeze lumea modernă și să plaseze civilizația
greacă în topul civilizațiilor, deoarece cele două genuri majore de teatru, comedia și tragedia, au
fost create de greci, formând baza pieselor moderne de teatru,a filmelor și a emisiunilor
TV.Astăzi, unele tipuri de artă din Grecia antică încă se practică, inclusiv olăritul, care oferă
unele indicații despre cum ar fi putut fi viața grecilor antici și oferă informații despre credințele
lor religioase, inclusiv mitologia acestora. Literatura Greciei Antice este una dintre ramurile
culturale fundamentale pentru a defini civilizația elină, cea a Greciei vechi în contextul cultural
și literar universal. Epopeile ,,Iliada și Odiseea’’ lui Homer sunt capodoperele ce cuprind o
materie epică bogată, centrată în principal pe legenda războiului troian și în care sunt inserate
diverse mituri și legende.Personajul principal, Odiseu, întruchipează idealul uman al eroului și
echilibrul între înțelepciune și forța fizică.
Astfel, cultura greacă veche a avut un impact uriaș asupra dezvoltării civilizației
europene.Realizările artei grecești au constituit parțial baza ideilor estetice ale epocilor
ulterioare.Fără filozofia greacă, dezvoltarea teologiei medievale sau a filosofiei timpurilor
moderne ar fi fost imposibilă. Sistemul de învățământ grec a supraviețuit în termeni generali
până în prezent.Importanța culturii grecești antice este atât de mare încât este numită „epoca de
aur” a umanității. Această cultură este cea mai umană, oferă oamenilor înțelepciune, frumusețe și
curaj până în prezent.