UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE LITERE

DEPARTAMENT LINGVISTICĂ ROMÂNĂ ȘI ȘTIINȚĂ LITERARĂ

Referat

,,Funcțiile naratorulor heterodiegetic în romanul Baltagul’’

A realizat: Porcireanu Alexandra;

A evaluat: Gabura Carolina;

Chișinău-2019
Narațiunea din romanul ,,Baltagul’’de Mihail Sadovanu se face la persoana a III-a
(heterodiegetică), iar naratorul omniprezent și omniscient reconstituie în mod obiectiv
(focalizarea zero), prin tehnica detaliului și prin observație, lumea satului de munteni și acțiunile
Vitoriei. Vocea care relatează e a unui „narator supraindividual”, demiurgic (N. Manolescu).
Deși naratorul omniscient este unic, la parastasul soțului, Vitoria preia rolul naratorului: ,,Atunci
Vitoria s-a crezut datoare să spună ce știa. Anume că, după cumpărătura de oi de la Dorna,
Nichifor a venit până aici cu doi tovarăși și prieteni, care trăiesc și acum peste Stârnișoara, la
un loc care se cheamă Doi Meri. Acei prieteni arată că au cumpărat oile lui Lipan și i-au
numărat banii.După numărarea banilor, care s-a făcut sus, Lipan s-a întors purcedând spre
casă. Atunci se vede că cineva, care a fost de față și a văzut târgul și banii, s-a luat după el și l-a
lovit. I-a răpit banii și oile.’’ Inteligentă și calculată ca un „Hamlet feminin”, ea reconstituie
crima pe baza propriilor deducții și o povestește veridic celor prezenți, ceea ce îi determină pe
criminali să recunoască vina în fața satului și a autorităților. Perspectiva narativă adoptată în
incipitul romanului este construită pe principiul telescopic.Legenda rostirii etniilor, auzită de
Nechifor de la un baci înțelept, este evocată de Vitoria, „stând singură pe prispă în lumina de
toamnă torcând”. Funția de control a naratorului este realizată prin succesiunea și ordinea
cronologică a faptelor, urmărind intrările și ieșirile personajelor (în,din) acțiune, el decide cine și
cât vorbește. În acest mod îl introduce și pe Nichifor Lipan în acțiune și oferă o multitudine de
detalii despre activitatea de cioban a lui Nichifor Lipan, prezentată la început de roman, dar
până când într-un final imaginea personajului în jurul căruia se formează unul dintre firele
narațiunii este conturată la final, atunci, când este descopererit cadavrul lui în șanț : ,,Nichifor
Lipan s-a arătat totdeauna foarte priceput la meșteșugul oieritului.Stâncile i-au fost bine
rânduite și ciobanii ascultători.Îi veneau scrisori și cereri de departe, din niște târguri cu nume
caudate. Ca să i le deslege, Lipan se ducea la părintele Dănilă, după aceea trecea pe la
crâșmă să beie un pahar cu alți munteni ca și gânsul, vrednici tovarăși în treburi de acestea…’’

Minodora este și ea introdusă în narațiune printr-o imagine a unei fete frumoase și firave : ,,Fata
se arătă sprintenă, cu cămașă alba și catrință neagră rârstată roș. Purta părul împletit în
cunună, fără nici o broboadă, după rânduiala fecioarelor. Era desculță, ciuboțelele cu
potcoave galbene și cu vârful de glanț, cumpărate de la Gheorghieni le ținea numai pentru hori
și nunți și pentru drumurile la târg’’.

Un alt personaj introdus de narrator în scena evenimentelor și care este sfătuitorul și una dintre
persoanele de încredere a personajului nostru din roman este părintele Daniil Milieș : ,,Părintele
Daniil Milieș deschide larg ușa ca pentru sfinția sa. Își desfăcu și brațele și-și flutură barba pe
deasupra pântecului. Era un om mare și plin, cu ochii mititei foarte pătrunzători. Părul cărunt îi
era strâns pieptănat și împletit în coadă la ceafă.’’

Vitoria Lipan este un punct de conjuncție. Un sugestiv portret de grup, la începutul capitolului al
zecelea, are senul unui nucleu epic, relevând dominantele unei psihologii : ,,Locuitorii aceștea
de sub brad sânt niște făpturi de mirare. Iuți și nestatornici ca apele, ca vremea; răbdători în
suferințe ca și-n ierni cumplite, fără griji în bucurii ca și-n arșițile de cuptor, plăcându-le
dragostea și beția și datinile lor de la începutul lumii, ferindu-se de alte neamuri și de oameni de
la câmpie și venind la bârlogul lor ca fiara de codru- mai cu samă stau ei în fața soarelui c-o
inimă din el ruptă...Așa era acel Nichifor Lipan care acum lipsea. Așa au întâmpinat-o și pe
Vitoria Lipan alții.’’Descoperim în acest roman nu atât un sat de o jumătate de veac, cât
mentalități arhetipale, gravitatea, dârzenia și celelalte fiind însemne ale etnopsihologiei.Oamenii
trăiesc într-o durată concretă, prezentată, într-o perioadă care ține cont de tradiții, cuviincios,
purificat prezentate cu multă iscusință de narator.

Funcția de interpretare a naratorului heterodiegetic, decurge printr-o regie liberă, sub impulsurile
conștiinței și memoriei involuntare și afective, având o motivație psihologică, realizată prin
fluxuri emoționale și reprezentările psihologice ale Vitoriei Lipan în timpul căutării soțului: ,,În
pasul domol al calului, Vitoria cugeta, cu privirele posomorâte. Își lămurea gândurile, în puține
cuvinte, și cătră Gheorghiță. Nu putea spune că e supărată de asemenea întârzireri. Mai bine să
se amestece așa, cu voia altora prin lume, ca să poată băga mai bine în seamă și iscodi. Din
acestea învăța și cum să se ferească de adunări când va trebui. Bine este să fie la vedere cu
prieteni, decât într-un ascunziș, cu niște dușmani necunoscuți. Când în mulți, ei te bagă mai
puțin în samă și tu îi poți mai bine cerceta. Când îs mulți, te poți socoti singur, cu năcazu tău;
dar când sunt puțini, împung și te coasă cu ochii.’’

Trăirile lăuntrice ale Vitoriei sunt prezentate într-un mod halucinant, profund, plin de încărcături
emoționale, acestea sunt contemplările ei realizate de narator, toate aceste stări provocate de
pierderea marii ei iubiri, sunt încurajate de natura și de zbuciul ei, care vine în corelație cu
sufletul bântuit și răvășit: ,,Vitoria închide ochii, zguduită. Din întunericul lui, în care se
depărta, pentru întâia oară Lipan se întorsese arătându-și fața și grăind lămurit numai pentru
urechile ei. În vremea nopții și a somnului, această a muntencii. Vântul a pornit din nou, venind
acuma de cătră miazăzi.’’

,,Baltagul’’este, prin repeziciune şi desăvârşit echilibru al expresiei, una din cele mai bune scrieri
ale lui M. Sadoveanu. Mulţi preţuiesc această scurtă naraţiune , vorbind de creaţia scriitorului, de
posibilitatea psihologică a eroilor creată printr-o mare delicatețe, naratorul Sadovenean este de o
mare complexitate prezentându-ne lumea narată variat și din diferite perspective narative.Toate
aceste funcții ale naratorului conturate și folosite adecvat pot genera adevarate opere de valoare
folosite corespunzător. Romanul acesta este o capodoperă pentru că respectă principiile unei
capodopere. Abordează un subiect simplu şi tulburător, material pentru un roman poliţist, dar şi
pentru o mare creaţie literară. E scena sumară unde spiritul de observaţie şi sensibilitatea se
dovedesc pe deplin. Vitoria seamănă cu eroina dramei „Năpastă”.