Datoriile părintelui duhovnicesc

Îndeplinirea
datoriilor este
punerea în practică
a calităților
„Această punere în
lucrare ascultă însă
de un principiu
suprem: scopul ce
trebuie urmărit și
care este progresul
duhovnicesc al
ucenicului.”
Sfântul Simeon Noul Teolog
„Cel care, după ce s-a cercetat cu atenție, se va găsi străin de orice
dorință de mărire, fără nici cea mai mică urmă de plăcere sau de
dorință materială, curat de orice zgârcenie și de orice răutate, având
blândețe desăvârșită, fără să încline spre furie; cel care a dobândit
față de Dumnezeu o atât de mare iubire, încât și simpla auzire a
numelui lui Hristos aprinde numaidecât dragostea sa până la a vărsa
lacrimi...dacă se smerește până la a se socoti nevrednic și neînstare
de o asemenea cinste, ca unul care cunoaște slăbiciunea firii
omenești; și dacă își dă chiar viața pentru frații săi numai pentru a
împlini porunca lui Dumnezeu și pentru a arăta dragostea față de
aproapele. Pe lângă cele spuse mai trebuie să aibă mintea curățită
de orice gând lumesc, să se îmbrace cu veșmintele strălucitoare ale
smereniei, așa încât nici față de cei care-l ajută în slujirea sa să nu
aibă o slăbiciune sau o afecțiune specială...ci să se poarte față de
toți cu aceeași bunătate, cu aceeași simplitate și cu aceeași
nevinovăție sufletească.” (portretul părintelui duhovnicesc)
Adeseori asistăm la o luptă lăuntrică între
iubirea și smerenia părinților duhovnicești

o „Au venit alții la avva Sisoe să audă de la dânsul

vreun cuvânt. Și nimic nu le-a grăit lor, ci tot timpul
zicea: Iertați-ma ! Dar văzându-i coșnițele i-au zis
lui Avraam, ucenicul lui: Ce faceți cu coșnițele
acestea? Iar el a zis: Încoace și încolo le cheltuim. Și
auzind bătrânul a zis: Și Sisoe încoace și încolo
mănâncă. Iar ei auzind, foarte s-au folosit și s-au
dus cu bucurie, zidindu-se de smerenia lui.”
 1. Rugăciunea
 Practicarea virtuților, iar pentru a le obține este nevoie de rugăciune
 Părintele duhovnicesc are datoria și trebuie să se roage pentru fii
săi duhovnicești - „Roagă-te pentru mine, părinte” – formula care
introduce adesea cererea ucenicului
 „Un frate l-a întrebat pe celălalt bătrân, Ioan Prorocul: Părinte, roga-
te pentru mine, pentru Domnul. Și spune-mi dacă e bine să cerem de
mai multe ori părinților să se roage pentru noi, chiar daca ne-au
asigurat că fac aceasta? Oare nu părem că-i ispitim prin aceasta? –
Răspunsul lui Ioan: Frate ți-am scris de multe ori despre rugăciune că,
în virtutea poruncii lui Dumnezeu, suntem datori să ne rugăm unii
pentru alții. Mai ales când ni se cere aceasta, suntem mai mult decât
îndatoriți să o facem. A cere rugăciunile părinților noștri e de mare
folos. Căci zice: „Rugați-vă unii pentru alții”. Și iarăși: „Nu au
trebuință cei sănătoși de doctori, ci cei bolnavi”....Deci bine este să
cerem, ca să primim după făgăduința Lui. Iar cerând rugăciunea
avvei, zi așa: Avvo, mă simt rău, rogă-te pentru mine, căci știu că am
nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Și Dumnezeu își va face milă de tine
precum voiește.”
 „Un ucenic pe nume Avraam ,
ucenicul avvei Sisoe, a fost ispitit de
un drac; și bătrânul a văzut că
murise. Sculându-se atunci, și-a
întins mâinile către cer și L-a rugat
pe Dumnzeu: Dumnezeule
Mântuitorul nostru, care nu voiești
moartea păcătosului, ci să creadă și
să trăiască, ai grijă de robul tău
Avraam și scapă-l de ispita dracului.
Și îndată s-a vindecat ucenicul.”
Formula de rugăciune a Sfântului Pahomie cel Mare
pentru fii lui duhovnicești:
„Doamne Dumnezeule, ne-ai poruncit să ne iubim
aproapele ca pe noi înșine. Tu cunoști tainele inimii
mele, rogu-Te, nu Te depărta când strig pentru
mântuirea lor; ci milostivindu-Te spre ei, dă-le frica de
Tine, pentru ca știindu-Ți dumnezeiasca putere, să-Ți
slujească cu adevărat, cu mare nădejde în sfintele Tale
făgăduințe. Căci sufletul meu este foarte mâhnit pentru
ei, și toate simțirile mele sunt nespus de tulburate.”
 II. Părintele duhovnicesc are datoria să poarte o parte din
povara copiilor duhovnicești

„Aceasta înseamnă pentru ei a se ruga, pentru că dintre

toate nevoințele ascetice, rugăciunea necesită cel mai mult
curaj; și pentru că prin această rugăciune, ucenicul primește
fie o ușurare a chinurilor sale, fie o sporire a puterilor pentru
a le putea purta.”
Oricine primește a fi părinte duhovnicesc, se angajează în
sprijinirea fiilor duhovnicești în lupta cu patimile fiecăruia și
cu încercările care vin asupra lor.
Există un mod nevăzut de a purta povara aproapelui, cel
bazat pe comuniunea sfinților, dar poate fi și o simplă și
curată iubire, încununată cu smerenia.
 Avva Pavel având nevoie de întărire, cere un cuvânt
avvei Varsanufie. „Dacă știi, părinte, că sunt tulburat dă-
mi o asigurare că Domnul meu va pune cuvțnt pentru
mine la Dumnezeu și că nu voi suferi nici o păgubire.
De vei face așa, va înceta întristarea și tulburarea mea.
Căci sunt cumplit de chinuit de acestea. – Răspuns:
Dacă ai cugetatla cele scrise de mine ție, ai putut afla că
ți le-am scris de la mine însumi. Căci spusa mea că îmi
pun sufletul meu pentru tine se tâlcuiește: pun cuvânt de
apărare pentru iubirea ta. ”
III. Părintele duhovnicesc își iubește
copii duhovnicești
 Părintele duhovnicesc, este
un om care are atât la inimă
pacea și înaintarea în virtute a
fiilor săi, încât ia asupra sa
trecut și prezentul fiilor
duhovnicești împreună cu
păcătele lor și pocăința cerută,
dar și viitorul cu nădejdea în
ajutorul lui Dumnezeu,
dobândirea virtuților și a
Împărăției cerurilor.
„Toți câți sunt fii ai lui Dumnezeu sunt fără îndoială și
moștenitori ai bunătății, ai răbdării, ai îndurării, ai iubirii de
oameni și ai iubirii Lui. Căci dacă sunt fii ai lui Dumnezeu,
sunt și dumnezei. Și de e Dumnezeu lumină , sunt și ei
luminători . Deci, dacă Dumnezeu e stingherit și îngreunat
când e rugat, aceasta se întâmplă și cu ei. Iar dacă nefiind
rugat, Dumnezeu se întristează, iar fiind rugat se bucură,
aceasta se întaâmplă și cu ei.”
Paternitatea duhovnicească evoluează treptat într-un lucru
atât de minunat și curat , încât e dificil să- găsim un nume în
vocabularul afectiv omenesc și trebuie să ne gândim la
iubirea persoanelor Treimice
Nimic nu egalează aici pe pământ iubirea a două inimi,
ambele pline de Dumnezeu, atunci când ele se cunosc
desăvârșit pentru că s-au rugat, s-au nevoit, au nadăjduit, s-
au înfiorat, au luptat împreună.
Mulțumesc