ROLUL JOCULUI ÎN

DEZVOLTAREA
PSIHOSOCIALĂ A
COPILULUI
 Mijloacele principale de realizare a procesului instructiv-educativ la nivel preşcolar sunt: jocul, (ca joc liber,
dirijat sau didactic) și activităţile didactice de învăţare.
În planificarea, organizarea și desfășurarea activităților ludice se vor respecta condițiile generale, utilizate în acest
sens, ținând cont de particularitățile de dezvoltare și potențialul preșcolarului:
- acţiunile cadrului didactic vor ţine cont de achiziţiile copiilor şi de obiectivele activităţii;
- sarcinile activităţilor ludice vor respecta ritmul propriu de dezvoltare al fiecărui copil;
- complexitatea sarcinilor de joc va fi gradată în funcţie de particularitățile individuale de dezvoltare a fiecărui copil
şi de tipul şi gradul problemei;
- prin joc se va urmări ca achiziţiile copiilor să-şi găsească expresia în comportamente adecvate care să le permită
adaptarea şi integrarea;
- crearea unui mediu favorabil manifestării libere a copilului;
- asigurarea unui climat socio-afectiv securizant, plăcut, stimulativ în cadrul comunităţii de joc;
- respectarea individualităţii şi valorificarea maximală a potenţialului fiecărui copil prin centrarea resurselor pe
acesta;
- asigurarea flexibilităţii activităţilor educaţionale şi de învăţare prin joc etc.
 La vârsta preșcolară pot fi utilizate jocuri din mai multe categorii:
- jocuri de cunoaștere, socializare și integrare;
-jocuri de dezvoltare a abilităților de comunicare, cooperare și interacțiune;
-jocuri de dezvoltare senzorială (auzul, văzul, mirosul, pipăitul);
-jocuri de dezvoltare a proceselor psihice (memoria, atenția, gândirea, imaginația, concentrarea,
spiritul de observație etc.);
-jocuri de dezvoltare a abilităților de citit-scris și de calcul;
-jocuri de cunoaștere a lumii înconjurătoare;
-jocuri de formare și dezvoltare a autonomiei;
-jocuri de dezvoltare fizică și coordonare.
 Activitățile ludice sunt o sursă importantă de învățare și de formare a personalității copilului. Acestea se
deosebesc, însă, de activitățile de învățare organizată la nivel preșcolar, întrucât nu au niște finalități bine
definite, dau posibilitatea copiilor să se implice în ritmul propriu în activități, susțin explorarea individuală
și manifestarea subiectivă a celor mici, fără a fi evaluate din punct de vedere didactic.
Demersul didactic este privit ca un sistem format din mai multe activități: predare – învățare –
evaluare. Dacă predarea îi aparține, în general, cadrului didactic, învățarea îl privește în special pe copil.
Activitatea de învățare la preșcolari este în strânsă legătură cu cea de joc, date fiind particularitățile
dezvoltării gândirii, dominate de animism, dar și faptul că cel mic este dependent de concret, de material.
Învățarea este un proces evolutiv, având la bază recepționarea, stocarea și valorificarea internă într-o
manieră activă a experiențelor asimilate. Raportând categoriile de activități din grădiniță la forma lor de
organizare, se poate concluziona că învățarea spontană se realizează cu preponderență în cadrul celor mai
puțin organizate și coordonate, pe când învățarea dirijată este rezultatul categoriilor de jocuri și de activități
coordonate metodic.
 Cu toate că unii autori susțin că, la nivel preșcolar, nu există proces de învățare, activitățile
dirijate, coordonate mai riguros din punct de vedere metodic, anticipează activitatea școlară, fără
a se îndepărta de zona de joc, de ludic, ținând cont de particularitățile vârstei celor mici. Învățarea
în învățământul preșcolar diferă de învățarea școlară, aici fiind abordate mai multe tipuri:
învățarea prin imitație, prin rezolvarea de probleme, prin receptare, învățarea senzorială,
mecanică sau logică și creatoare. Pe lângă aspectele legate de conținuturi sau de deprinderi,
copilul preșcolar manifestă o evidentă învățare afectivă, emoțională, prin observarea și imitarea
conduitelor copiilor sau ale adulților din jur, dar și prin însușirea și aplicarea unor norme de
conduită și caracter. Orice demers educațional este menit să producă schimbări în
comportamentul copiilor, să le faciliteze adaptarea la mediu și asimilarea de informații.
 Corelația dintre joc și învățare la vârsta preșcolară este influențată de particularitățile fiecărei etape de dezvoltare
psihică și fizică a copilului. Pornind de la plăcerea dată de urmele lăsate de un instrument de scris pe o foaie de hârtie,
acesta ajunge la performanța de a trasa conștient și controlat elemente grafice constituite în litere și cifre. Demersul
este anevoios, de durată, dar se bazează pe caracterul concret intuitiv al gândirii, precum și pe caracteristicile
comportamentale date de animismul acesteia. Copilul va învăța treptat elementele grafice, mai întâi în spații libere, apoi
în spații limitate, intuitive, cu o motivație ludică, extrinsecă puternică, urmând a se transforma în deprinderi prin
exersare, atât în cadrul activităților dirijate, cât și în cadrul activităților de joc independent, când acesta recreează
realitățile cunoscute și își consolidează prin repetare cunoștințe și deprinderi asimilate anterior. Prin introducerea
elementelor de joc în activitățile cu preșcolarii li se captează mai ușor atenția și li se declanșează motivația de
participare la activitate. De fapt, unii autori consideră că nu există un moment unic, o singură etapă de captare a atenției
copiilor, acest demers realizându-se în fapt pe tot partcursul zilei, pentru a-i ține conectați permanent pe cei mici la
activitățile propuse de educatoare. În acest mod, jocul devine un mijloc important pentru însușirea cunoștințelor și a
deprinderilor, dacă este îmbinat în mod rațional cu elemente de învățare.
 Raportul dintre joc și învățare se modifică pe măsură ce preșcolarul crește, activitățile de
însușire conștientă, de descoperire, inovare și inițiere căpătând din ce în ce mai mult loc în viața
copilului, pe măsură ce acesta se apropie de perioada școlarității mici. Ambele tipuri de activitate
exercită o influență pozitivă asupra dezvoltării psihice a copilului. În procesul desfășurării
activităților dirijate, se creează premisele psihologice ale pregătirii preșcolarului pentru activitatea
de învățare din școală.
Valorificarea experienței de viață a copilului, predominanța jocului ca tip de activitate și
îmbinarea activităților pe domenii experiențiale cu jocurile și activitățile liber-alese, precum și acu
activitățile pentru dezvoltare personală sunt premisele unei învățări eficiente la vârsta preșcolară.
Complexitatea experiențelor de învățare îl vor orienta pe cel mic spre o formare vastă din punct de
vedere intelectual, moral, estetic, fizic și afectiv, sporind șansele unei adaptări rapide la activitatea
școlară și la exigențele de mediu, la integrarea socială și culturală.
 Activităţile de învăţare reprezintă un ansamblu de acţiuni cu caracter planificat, sistematic,
metodic, intensiv, organizate şi conduse de cadrul didactic în scopul atingerii finalităţilor prevăzute
în curriculum. Desfăşurarea acestora necesită coordonarea eforturilor comune ale celor trei parteneri
ai procesului de predare-învăţare-evaluare, respectiv: cadre didactice, părinţi, copii, dar şi a
colaboratorilor şi partenerilor educaţionali din comunitate a căror implicare este la fel de
importantă. În desfăşurarea acestora, accentul va cădea pe încurajarea iniţiativei copilului şi a luării
deciziei, pe învăţarea prin experimente şi exersări individuale. Activităţile de învăţare se desfăşoară
fie cu întreaga grupă de copii, fie pe grupuri mici sau individual. Ele pot lua forma activităţilor pe
discipline sau integrate, a jocurilor și activităţilor liber-alese sau a celor de dezvoltare personală.
Dintre mijloacele de realizare utilizate putem aminti: jocul liber, discuţiile libere, jocul didactic,
povestirea, exerciţiile cu material individual, experimentele, construcţiile, lectura după imagini,
observarea, convorbirea, povestirile create de copii, memorizările, precum şi alte mijloace, specifice
didacticii, în funcţie de nevoile educaţionale ale copiilor.
 Activitățile ludice în educația timpurie sunt regăsite, în Curriculumul pentru educație timpurie , în
special sub forma jocului liber, parte integrantă a Jocurilor și activităților liber-alese, caracterizat prin
libertate de alegere, inițiativă și creativitate. Manifestarea plenară a caracteristicilor activităților specifice
vârstei preșcolare o regăsim în acest tip de activitate, dar și în cadrul jocurilor și activităților liber alese, pe
diferite centre de interes, care le oferă copiilor un grad extins de alegere și de implicare subiectivă. În
acest caz, caracteristicile de bază sunt acelelași pentru toate nivelurile de vârstă, fie că grupele sunt
constituite pe criterii de vârstă sau combinate. Evoluţia comportamentului de joc la copilul de 3-6/7 ani
este vizibilă și importantă în selectarea și organizarea activităților cu preșcolarii, mai ales la grupele
combinate. Dacă în grupele omogene copiii manifestă aproximativ aceleași abilități, interese, capacitate de
concentrare a atenției, de rezolvare a sarcinilor, de implicare și de dezvoltare a acestuia, în grupele
eterogene aceste aspecte se diferențiază ca urmare a specificului particularităților de vârstă care își pun
amprenta asupra gândirii, imaginației, vorbirii, mobilității copilului mic. Fie că vorbim despre grupe
eterogene sau omogene, în funcție de aspectele menționate mai sus se pot identifica următoarele etape în
evoluția jocului copiilor:
 - jocul fără implicare, acesta reducându-se la simpla manipulare a obiectelor, copilul fiind
stimulat de culori, forme sau alte aspect exterioare ale obiectelor. Acest tip de joc nu are un scop
în sine, nu este planificat, copilul la acestă vârstă (antepreșcolară mică) neavând capacitatea de
anticipare și de planificare a acțiunilor. Jocul este situațional și se limitează la contactul cu
obiectele;
- jocul solitar caracterizează perioada dominate de egocentrism a copilului, respective a
antepreșcolarității mari, când acesta nu deține abilitățile de comunicare și de relaționare necesare
unui joc colaborativ. Jocul solitar este superior din punct de vedere organizațional jocului fără
implicare, având o orientare către un scop minimal și redând experiența de viață, destul de
sărăcăcioasă a copilului. Deși el este predominant acestui nivel de vârstă, nu este exclus ca și
preșcolarii mari să opteze pentru jocul pe cont propriu;
 - jocul observativ caracterizează acțiunile copilului prin care urmărește adulții și alți copii cum
fac anumite lucruri și deseori îi vor imita. Aceste observații vor fi folosite în timpul jocului solitar
sau al jocului paralel. Jocul observativ este specific vârstei antepreșcolare mici, când copilul nu
dispune de un bagaj de cunoștințe și de deprinderi extins și, astfel, acumulează noi experiențe pe care
și le poate însuși dar și utiliza în jocul propriu;
- jocul paralel, specific tot vârstei antepreșcolare, se poate remarca la copiii care se joacă
independent, unul lângă altul, fără a avea inițiative de colaborare și de comunicare între ei. Deși
acțiunea poate fi caracterizată ca fiind egocentrică, există și avantaje ale acestui tip de joc, date de
faptul că, în timp ce se joacă, cei mici pot auzi și înregistra cuvinte spuse de ceilalți copii sau de
adulți sau pot observa experiențele de acțiune ale celorlalți, îmbogățindu-și astfel limbajul și
cunoștințele. Chiar dacă jocul este sărac în semnificații și acțiuni la această vârstă, copilul își
consolidează și își extinde sfera de cunoaștere prin exersarea mișcărilor simple care fac trecerea de la
dominanța motricității grosiere la definirea motricității fine;
 - jocul asociativ, caracteristic în principal preșcolarității mici, are la bază intențiile de
interacțiune cu ceilalți copii, uneori selecția acestora, ceea ce demonstrează dezvoltarea abilităților
de comunicare și trecerea către etapa de dezvoltare și de implicare socială, când copilul caută
compania celorlalți, chiar dacă nu este statornic în menținerea relațiilor. Deși subiectul jocului
rămâne în continuare simplu, apar reguli pe care copiii încep să le negocieze;
- jocul cooperativ este specific vârstei preșcolare mari, fiind caracterizat printr-o organizare
elaborată, scopuri stabilite, planuri de acțiune, reguli care sunt fixate de la început sau se adaugă
pe parcurs. Ca element de noutate, apar liderii și planurile/planificarea minuțioasă a jocurilor.
 Raportând aceste caracteristici generale ale tipurilor de activități ludice identificate la
particularitățile de vârstă, se poate concluziona că cei mici manifestă comportamente specifice, în
funcție de nivelul de dezvoltare caracteristic antepreșcolarității sau preșcolarității. Aceste aspect sunt
ușor de gestionat în cadrul grupelor omogene. Dificultatea apare în cadrul grupelor eterogene, când
copiii manifestă comportamente variate, ca urmare a manifestării particularităților de vârstă. Pe
lângă impedimentele legate de opțiunile cu privire la tipul de joc abordat, există și avantaje ale
grupelor eterogene: etapele de dezvoltare nu pot fi sărite, dar se poare modifica durata acestora.
Astfel, un copil de 2-3 ani poate trece foarte repede la etapa de joc asociativ dacă beneficiază de
exemplul și de implicarea copiilor mai mari din grupă, alături de care poate exersa jocuri și reguli.
Deși acestea nu-i pot fi impuse în totalitate preșcolarului mic, vor contribui la formarea personalității
sale, respectându-se importanța jocurilor simbolice, specifice vârstei. De asemenea, nivelul superior
al limbajului preșcolarului mare poate fi o sursă importantă de informații și de exemple pentru
preșcolarul mic, știut fiind faptul că cei mici învață mult mai repede de la copii decât de la adulți.
 Este foarte cunoscut și faptul că preșcolarii mari își asumă rolul de protector și de
îndrumător față de cei mai mici, dezvoltându-și și ei, astfel, abilități de argumentare,
exemplificare, exprimare coerentă și adaptată, empatie, răbdare și socializare. Prin joc, mai ales
alături de alți parteneri, copilul se simte în siguranţă, învață să aibă încredere în sine, să îşi
exprime emoţiile, să-şi asume riscuri, să încerce să experimenteze, să descopere lucruri noi, să
treacă peste eșecuri și dezamăgiri, mai ales că nu sunt constrânși de anumite finalități sau de
judecăți de tipul corect sau greșit.
 DINAMICA RELAȚIEI DINTRE ACTIVITĂȚILE LUDICE ȘI CELE DE ÎNVĂȚARE
ÎN PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT ORGANIZAT LA GRUPELE OMOGENE ȘI
ETEROGENE

Învățarea dirijată la grupele omogene se realizează prin aplicarea corespunzătoare a

didacticii categoriei de activitate abordate, fiind așteptate aproximativ aceleași rezultate de la toți
copiii. La grupele eterogene, atât conținuturile, cât și materialele didactice și strategia didactică
trebuie adaptate în funcție de vârsta copiilor, toate în cadrul aceleiași activități. Copiii trebuie să
știe că fac parte cu toții din aceeași grupă, însă rezolvă sarcini diferite, în funcție de vârstă. Pentru
o identificare rapidă și concretă a acestora și pentru a obține un răspuns prompt în cadrul
activităților, copiii din grupele combinate pot fi organizați pe subgrupe care să poarte denumiri
diverse (ex. culori sau obiecte/ființe). Astfel, copiii cu vârsta de 3-4 ani vor fi obișnuiți să
răspundă solicitărilor atunci când doamna educatoare li se va adresa cu apelativul „Fluturași”,
copiii de 4-5 ani vor răspunde la adresarea cu „Albinuțe” iar cei de 5-6 ani la „Voinicei”
(exemplu).
 Copiii pot fi organizați și pe culori: grupa roz, grupa verde și grupa galbenă. Spre exemplu, pentru
diferențierea sarcinilor de lucru în cadrul unei grupe combinate, în cadrul unui joc didactic de consolidare a
cunoștințelor despre poveștile cunoscute, Fluturașii   vor fi solicitați să recunoască personajele, Albinuțele să le
caracterizeze, iar Voiniceii să redea dialoguri scurte între acestea. La jocuri didactice matematice, Fluturașii ar putea
identifica anumite caracteristici de mărime sau culoare a obiectelor, Albinuțele să le grupeze în funcție de criteriul
stabilit, iar Voiniceii să rezolve sarcini complexe, problematice. În cadrul unei observări, Fluturașii pot denumi părți
componente, culori, caracteristici externe, Albinuțele pot identifica aspecte de detaliu ale părților componente ale
plantelor/ animalelor, precum și funcționalitatea acestora, iar Voiniceii pot face apel la experiența personală pentru
interpretarea unor aspecte legate de mediul de creștere și dezvoltare, adaptare, utilitate, nutriție și înmulțire. Pe tot
parcursul acestor activități nu trebuie să fie omis caracterul ludic al sarcinilor, crearea motivației extrinseci puternice,
care să îi determine pe copii să intervină și să se implice în rezolvarea sarcinilor de lucru, știut fiind faptul că preșcolarii,
cel puțin cei mici, sunt foarte puțin motivați intrinsec.
 Motivul de îngrijorare legat de scăderea performanțelor într-o grupă eterogenă este legat în
principal de diferența de vârstă, considerându-se că „cei mici îi vor trage în jos pe cei mai mari”
și invers. Psihologia copilului susține specificul perioadelor senzitive ale fiecărui copil în parte,
ceea ce înseamnă că nu putem forța un copil dincolo de nivelul la care îl situează capacitatea și
nevoia sa interioară. Dimpotrivă, grupele eterogene îi permit copilului să își găsească mai mereu
un partener de lucru care să aibă interese similare și un nivel apropiat al cunoștințelor și
deprinderilor, astfel încât dezvoltarea individuală să nu fie influențată de bariera vârstei. Prin
organizarea sistematică a activităților sub raportul conținuturilor și al strategiilor adoptate, copiii
pot învăța în ritmul propriu, neexistând constrângeri și așteptări unitare, mai ales în contextul
activităților integrate, când fiecare copil are libertatea de a petrece cât timp simte că este necesar
la fiecare centru de interes în parte.
Jocul între 1 și 3 ani
Jocul în preșcolaritate
Jocul la școlarul mic
 Sesizata înca de la varsta anteprescolara, complexitatea fenomenului ludic permite, totusi,
decelarea semnificatiilor majore ale jocurilor didactice, regasite in calitate de categorie aparte si in
taxonomia specifica prescolarului (dupa Glava, A., Glava, C, 2002).
Astfel, se precizeaza faptul ca jocul didactic este o forma de activitate accesibila copilului,
prin care se realizeaza o parte din sarcinile instructiv-educative si formative ale activitatilor
obligatorii din gradinita, dar si a celor liber alese, intr-o atmosfera distractiva, antrenanta si
motivanta.
Valoarea practica a jocului didactic consta in faptul ca in procesul desfasurarii lui, copilul are
ocazia sa-si aplice cunostintele dobandite in diverse tipuri de activitati, sa isi exerseze priceperile si
deprinderile in cadrul unei activitati placute, in care sarcina si conditiile de invatare sunt stabilite de
cadrul didactic, dar elementul ludic este prezent prin integrarea unor momente de surpriza, asteptare,
incercare a capacitatilor personale si de intrecere intre copii.
Jocurile didactice pot imbraca adesea forma unor jocuri de miscare, constand in parcurgerea
de catre copii a unor trasee identice intr-o intrecere, sau a unor jocuri sportive combinate cu jocul de
creatie: jocuri-concurs in care copiii indeplinesc rolurile anumitor personaje (de exemplu, in jocul
'Dacii si romanii').
Jocurile didactice care urmaresc explicit dezvoltarea psihica pot fi si acestea foarte variate, in
1989, J. Moyles, (adaptare in Glava, A, Glava, C, 2002, p. 211-212) dupa criteriul ariei psihofizice
exersate, le clasifica astfel:
Jocul psihomotor care vizeaza dezvoltarea mobilitatii generale si fine
In aceasta categorie includem:
jocuri de constructie, asamblare sau dezasamblare;
jocuri de manipulare a anumitor obiecte, urmarindu-se coordonarea miscarilor;
jocuri de stimulare senzoriala (de discriminare cromatica, muzicale etc);
jocuri de miscare creativa (dansul);
jocuri de catarare si/sau escaladare.
Jocul de stimulare intelectuala
Acest tip de joc vizeaza urmatoarele jocuri:
jocuri lingvistice: de comunicare, gramaticale, de exersare a ascultarii active,
jocuri de cuvinte;
jocuri de cunoastere a mediului inconjurator: de explorare, de investigatie, de
rezolvare a anumitor probleme
jocuri logico-matematice; cu numere, de numarare, de comparare, analiza,
descriere, clasificare, de perspicacitate;
jocuri de creativitate.
Jocul de dezvoltare socio-emotionala
Aceasta ultima categorie se refera ia urmatoarele tipuri de jocuri:
jocuri de comunicare, cooperare;
jocuri de autocontrol: de imobilitate, de tacere;
jocuri de exersare a empatiei: interpretarea unor povesti, redarea unui personaj, imitatie;
jocuri de prezentare de sine;
jocuri de competitie;
jocuri terapeutice.
Toate aceste categorii de jocuri primesc in practica educationala valente organizatorice si formative
specifice in functie de nivelul de dezvoltare a copiilor, jocurile didactice trebuind sa vizeze zona
proximei dezvoltari si sa tina cont de linia, generala a evolutiei prescolarilor in activitatea ludica.
Alte criterii de adaptare a tipurilor de joc didactic sunt finalitatea urmarita, particularitatile
individuale si de grup ale copiilor, sau nevoile lor de cunoastere.
La nivelul prescolarilor, acest ultim criteriu ajuta la sesizarea urmatoarelor aspecte:
nevoia de  a exersa, persevera, imita, controla, de a obtine incredere in fortele proprii;
nevoia de a achizitiona noi cunostinte in domenii variate de interes;
nevoia de a exersa deprinderi fizice si intelectuale si de a obtine competente specifice;
nevoia de a gandi si crea original;
nevoia de a investiga, cauta si explora neingradit;
nevoia de a comunica, de a adresa intrebari, de a interactiona cu ceilalti pe baza cuvantului;
nevoia de reculegere si reflectie;
nevoia de a se prezenta pe sine (cu posibilitati si limite specifice);
nevoia de a se angaja in activitate in ritm propriu.