Sunteți pe pagina 1din 49

PROIECTAREA

Proiect activitate monodisciplinară


Proiect activitate integrată
Proiect activitate de o zi
Proiectarea didactica 
 este o actiune continua, permanenta, care
precede demersul instructiv-educativ.
Ea reprezintă „procesul de anticipare a paşilor
ce urmează a fi parcurşi în realizarea activităţii
didactice”, presupunând stabilirea sistemului
de relatii si dependente existente intre
continutul stiintific vehiculat, scopul,
obiectivele și strategiile de predare, invatare
si evaluare
  PROIECTUL DIDACTIC
Ce este proiectarea unei activităţi?
Este „acţiunea cea mai detaliată şi concretă de
anticipare şi prefigurare a acţiunilor şi operaţiilor”,
materializată într-un document structurat în două
părţi, una introductivă (în care sunt precizate data,
grupa, disciplina/categoria de activitate, tema,
dimensiunile dezvoltării, comportamentele vizate,
scopul, obiectivele, resurse educaţionale, etc.) şi cea
de-a doua, propriu-zisă (scenariul didactic) realizat
sub forma unui tabel în care sunt înscrise:
evenimentul didactic, conţinutul ştiinţific, strategii
didactice, evaluare.
 
TIPURI DE PROIECTARE
După modalitatea în care dorim să ne desfășurăm
activitatea didactică, proiectarea poate fi realizată astfel: b

-tip monodisciplinar (în care concepem un proiect didactic


pentru o singură activitate, fie că este din categoria ALA1,
ALA2, sau ADE)
-tip integrat (în care concepem un proiect didactic pentru două
sau mai multe activități  în care tema se lasă investigată cu
mijloacele diferite; conținuturile au un subiect comun și
obiectivele propuse se realizează prin diferite forme de activitate,
fie că se vor integra 2-3 activități ADE, fie ALA1 + ADE sau
ADE+ALA2)
-integrat de o zi (în care concepem un proiect didactic ce va
cuprinde toate activitățile din zi deoarece tema vizată se lasă
investigată pe tot parcursul acestora și va cuprinde
ADP+ALA1+ADE+ALA2)
Pentru toate tipurile de proiectare
monodisciplinară, integrată, de o zi
partea introductivă este aceeași
Data:
Propunător: (numele cadrului didactic)
Grupa: (numele/ nivelul grupei)
Tema anuală: (una din cele 6 teme pe baza căreia se dezvoltă proiectul)
Tema proiectului: (titlul proiectului dezvoltat pe baza temei anuale de studiu)
Tema săptămânii: (subtema proiectului )
Categoria de activitate: (ADE; ALA1; ALA2, ADE+ALA1, ADE+ALA2)
Domeniul experiențial: (ex: DLC; DS; DOS; DPM; DEC)
Tema activității: (titlul dat activității)
Mijloc de realizare: (Joc didactic, memorizare, lectura educatoarei, etc)
Tipul activității: (formare, consolidare, sisitematizare, verificare)
Dimensiuni ale dezvoltarii: (se selectează din Curriculum conform conținuturilor
vizate)
Comportamente vizate: (se selectează din Curriculum conform conținuturilor
vizate)
Scopul: (se enunță conform conținuturilor vizate)
Obiectivele: (trebuie să fie măsurabile și să evidențieze actiunea. În
formularea obiectivelor NU se folosesc verbe precum: ”a înţelege„ , a ști" ,
”a aprecia" , ”a cunoaște”, ”a sesiza„, ”a se familiariza”, ” a asimila”, ”a
dobândi” deoarece sunt prea generale şi este greu să formulăm itemi
pentru a evalua ceea ce a învăţat copilul în urma aplicării unui asemenea
O.P.).De asemenea, un obiectiv va conține doar un singur verb de actiune.
VERBE FOLOSITE PENTRU CONSTUIREA OBIECTIVELOR Toate verbele se
trec în obiectivele operaţionalizabile utilizând modul conjunctiv, cu „să”
înaintea verbului. Ex. să prezinte…..
Verbe neoperaţionalizabile: a şti, a cunoaște, a învăța, a memora, a
conștientiza, a înțelege, a simți, a gândi, etc. sunt verbe care nu
reprezintă acţiuni, operaţii și nu pot fi anticipate.
Sarcina didactică: este enunțată de educatoare înaintea fiecărei probe (se
menționează doar în cazul proiectelor pentru jocuri didactice )
Reguli de joc: (se menționează doar în cazul proiectelor pentru jocuri didactice
și reprezintă enumerarea regulilor acestuia)
Elemente de joc: (se menționează doar în cazul proiectelor pentru jocuri
didactice. Ca și exemple, acestea pot fi: surpriza, aplauzele, întrecerea, sunetul
clopoţelului, închiderea şi deschiderea ochilor, etc)
Strategia didactică: (este formată din metode și mijloace)
-metode și procedee: (conversația, explicația, exercițiu, observația,
demonstrația, jocul, explozia stelară, cubul, piramida, pălăriile gânditoare, etc)
-mijloace de învățământ: ( se enumeră toate materialele didactie implicate)
Forma de organizare: (frontală, individuală, pe grupuri)
Durata: (15/ 20, 30 minute- in funcție de nivel pentru activitățile
monodisciplinare sau conform perioadei de desfășurarie, pentru activitățile
integrate)
Bibliografie: (se menționează documentele pe baza cărora s-a realizat
proiectarea)
Pentru activitățile integrate, după menționarea
aspectelor introductive se adaugă
SCENARIUL ACTIVITĂȚII
Acesta reprezintă descrierea activităților ce sunt
planificate sub forma unei narațiuni.
Scenariul are caracter descriptiv și cuprinde
enumerarea detaliată a activității integrate pe
toate categoriile cuprinse de aceasta (modul de
desfăşurare a activităţii integrate pe parcursul
intregii zile sau a segmentului de timp ales).
Cuprinde fiecare verigă a activităţii ce se va
desfăşura : întâlnirea de dimineaţă, activitatile pe
grupuri mici, frontale, jocurile, tranziţiile şi
rutinele, într-o înlănţuire logică. .................................
Proiectul de activitate va continua cu scenariul didactic sub forma de tabel
Etapele activității Conținut Strategii didactice Evaluare
Nr științific Metode și Mijloace de (tip şi
crt procedee învățământ indicatori)

1 Moment organizatoric
2 Captarea şi orientarea
atenţiei

3 Anunţarea temei şi a
obiectivelor
4 Reactualizarea
cunoştinţelor
5 Prezentarea noului
conținut și dirijarea
învățării
6 Asigurarea retenţiei şi
transferului (in anumite
tipuri de proiect)
7 Obţinerea performanţei
8 Evaluarea
PROIECT MODEL
PENTRU ACTIVITATE
MONODISCIPLINARĂ
PROIECT MODEL
PENTRU ACTIVITATE
INTEGRATĂ
care cuprinde ADE
dintr-o zi
SCENARIU DIDACTIC DPM
SCENARIU DIDACTIC DLC
PROIECT MODEL
PENTRU ACTIVITATE
INTEGRATĂ
care cuprinde ALA și
ADE dintr-o zi
PROIECT MODEL
PENTRU ACTIVITATE
INTEGRATĂ
pe intreaga durată a
zilei
PROIECT MODEL
PENTRU ACTIVITATE
INTEGRATĂ
pe durata unei zile
(o altă variantă)
SESIUNE
INTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI
VĂ MULȚUMESC!

S-ar putea să vă placă și