Metodologia şi

tehnologia educaţiei
etice şi a politeţii

Profesor: Leşco Victoria

Magistru în ştiinţe politice
Structura temei:
1. Etica adresării.
2. Norme şi forme de prezentare.
3. Etica salutului.
4. Educaţia culturii exterioare şi de comportare.
5. Ţinuta vestimentară.
6. Expresivitatea şi ţinuta.
 1. Etica adresării.
Formule de adresare
1. Către omul Scuzaţi; iertați-mă; pardon; mă iertaţi pentru deranj; fiţi atât
ocupat: de bun (amabil); fiţi amabil (drăguţ); scuzaţi, na-ţi putea să-mi
spuneţi; ascultaţi, vă rog,; iertaţi-mă, aş putea să vă întreb.
2. Către un domule profesor; domnule secretar; domnule poliţist; domnule
necunoscut: ofiţer.
3. Către femei, doamnă, domnişoară, domnule
bărbaţi, feţe
necunoscute:
4. Către rude: bunicule, permite-mi să-ţi adresez o întrebare; bunico, iartă-mă
că te întrerup; mămico, scuză-mă că te deranjez; tăticule,
iartă-mă, dar vreau să te întreb; unchiule, te rog să nu te
superi.
5. Către persoanele doctore, domnule doctor, soră (medicală), frate Ion, soră
cunoscute: Ilenuţa, fecioraşule.

6. Către colegii de domnule Mihai; doamnă Elena; domnişoară Eliza.

serviciu:
7. Replici: da? poftim? ascult, eu vă ascult, cu ce vă pot fi de folos? cu ce
vă pot servi? ce-aţi spus.?
 2. Norme şi forme de
prezentare.
1. Prezentarea şi m-aş bucura dacă am face cunoştinţă, aş dori să fac cunoştinţă
stabilirea relaţiilor cu cu dumneata (tine), să facem cunoştinţă, mă numesc Viorel; aş
oamenii necunoscuţi: vrea să mă prezint, mă numesc Aurica; permiteţi-mi să facem
cunoştinţă, daţi-mi voie să vă întreb cum vă cheamă, permiteţi-
mi să mă prezint. Eu sunt Aurel (numele meu e Viorel).

2. Prezentarea şi faceţi cunoştinţă, aş vrea să vă fac cunoştinţă cu Viorel, aş vrea

cunoaşterea prin să vi-l prezint pe Viorel, permiteţi-mi să vi-i prezint pe Viorel.
intermediul
mediatorului:

3. Răspunsuri, replici forte plăcut, îmi este plăcut, sunt foarte bucuros, sunt fericit că
la prezentare v-am cunoscut, vă cunosc din vedere, ne cunoaştem deja, ne-
am întâlnit şi data trecută, eu vă cunosc, v-am mai văzut
undeva, am auzit multe despre dumneata.

Sunt total incorecte formule de tipul: „doamnă tanti”, „domnule cumătru”,

„domnule nănaş”. Formulele „domn”, „doamnă”, „domnişoară” nu trebuie folosite în
raporturile dintre membrii familiei: „doamnă soţie”, „domnule unchi”, „domnişoară
soră” etc. O nuanţă nepoliticoasă, şăgalnică sau chiar peiorativă au căpătat formulele
de adresare de tipul: „cucoană”, „cucon”, „madame”, „monsieur”, „duduie” etc.
Des utilizate în trecut, ele se folosesc astăzi cu scopul de a sublinia moravurile uşoare,
proastele maniere.
 3. Etica salutului.
1. Salutul oral (verbal). Atunci când întâlnim o persoană cunoscută,
simţim necesitatea unui gest elementar de salut. Din seria de formule
ce pot fi construite sau modificate în dependenţă de persoană, de
situaţie, de împrejurări, le-am desprinde de următoarele:
Formule propriu-zise de salut, noroc, vă salut, să trăiţi, bună ziua, bună seara,
salut: doamnă (domnule).
Cuvinte ce pot însoţi cum trăiţi? cum vă merg treburile la serviciu? ce noutăţi
salutul: mai aveţi? ce succese mai aveţi la şcoală (la serviciu)? ce
mai face prietenul nostru drag Ionel?
Cuvinte (expresii) de mulţumesc (merci), bine, normal; mulţumesc, foarte bine;
răspuns la salut: mulţumesc, excelent; nu mă plâng; nu mă pot plânge; ca
întotdeauna, bine; fără schimbări, bine; ca şi altă dată.
Exprimarea sentimentelor sunt bucuros să de văd; sunt foarte bucuros să te văd;
în timpul salutului: plăcută întâlnire; pe cine văd? ce bucuros sunt să te văd!

Trebuie de menţionat că nu se pronunţă nici numele persoanei care este salutată

nici titlul ei. Numai la întâlnirile oficiale se anunţă gradul sau titlul său ştiinţific: bună
ziua, domnul ministru, bună dimineaţa domnule profesor, bună seara domnule
profesor.
Semne de impoliteţe se consideră adresările prescurtate: „mneaţa”, „b’seara”;
sau cele vulgare: „hallo”, „ciao”, „adio”, „hai noroc”, „mă”, „fa”, „bre”, „hi”.
Aceste formule nu pot fi acceptate nici între cei mai buni amici.
2. Salutul verbal cu gest, mimică şi expresie corporală. În salut, gestul,
mimica şi ţinuta conţin diferite nuanţe, care-i completează sensul şi-l
îmbogăţesc cu diferite expresii de stimă, respect, devotament, supunere,
angajamente, etc.
 Strângerea de mână este gestul cel mai tradiţional, de obicei însoţit de un
salut verbal, ajuns până la noi încă din cele mai vechi timpuri. Iniţial
însemna un gest de prevedere, de băgare de seamă – verificare a mâinilor,
pentru a te convinge de intenţiile omului. Acceptat de timp, gestul s-a
transformat în tradiţie. Prin strângerea de mână, omul foloseşte gestul
tradiţional, care simbolizeză bunele intenţii, sentimentele de prietenie, de
bucurie, de cordialitate, de sinceritate faţă de alte persoane.

Exerciţii şi probleme:
 Mergi pe stradă cu un prieten. El se salută cu un om pe care tu nu-l cunoşti
şi se opreşte. Trebuie să-l saluţi şi tu pe noul venit?
 Ai intrat în troleibuz pe uşa din spate şi ai observat, că la uşa din faţă stau
prietenii tăi. Trebuie să te saluţi cu ei? Dacă da, cum trebuie s-o faci?
 Întâlnind un necunoscut de mai multe ori în acelaşi loc trebuie să-l saluţi?
 Se poate ca în loc de „bună ziua” să spui „salut”?
 În coridorul şcolii stau de vorbă învăţătorii. Printre ei, Cornel l-a văzut pe
dirigintele său şi a zis cu bunăvoinţă: „bună ziua domnule Petru”. Ce
greşeală a fost comisă?
 Trebuie să saluţi când te aşezi în taxi?
 Trebuie să saluţi seara persoana pe care ai văzut-o şi dimineaţa?