Sunteți pe pagina 1din 17

PARTENERIATUL EDUCAŢIONAL

„Eu sunt copilul.


Tu ţii în mâinile tale destinul meu.
Tu determini în cea mai mare măsură dacă voi
reuşi.
Dă-mi te rog acele lucruri care să mă îndrepte
spre fericire!
Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare
pentru lume!”

Grădiniţă-şcoală
Şcoala este instituţia căreia îi revine sarcina de a se ocupa cu interes, încă din

clasele mici,de problema formării copiilor, dar şi de cea a informării lor.Încă din
grădiniţă copiii fac cunoştinţă cu o serie de noţiuni noi, principala lor activitate, la
vârsta preşcolară,fiind jocul.Ei sunt pregătiţi, încă din grădiniţă,pentru trecerea de
la copilăria preşcolară la copilăria şcolară ce tinde a se aşeza sub influenţa
dominantă a structurilor şi motivelor activităţii de învăţare.
Adaptarea treptată a copilului la regimul şcolar se poate realiza în mod adecvat
numai prin stabilirea unui conţinut şi a unei forme de organizare a procesului de
învăţare în care să se îmbine în mod armonios elemente specifice învăţământului
preşcolar cu elemente ale muncii şcolare.
În funcţie de nivelul de dezvoltare psihică a preşcolarilor, procesul de învăţare
prezintă anumite particularităţi.Ele sunt de fapt rezultatul legăturilor funcţionale ce
se elaborează în această perioadă între joc şi învăţare.
În centrul jocului, la preşcolarii mai mari,se află activitatea propriu-zisă de
învăţare.Acţiunile de joc constau în a scrie, a citi, adică a face tot ceea ce preocupă
un copil care învaţă. Prin urmare, spre 6 ani, în jocul copiilor învăţătura ocupă un
loc central. Faptul acesta atestă că avem de-a face cu o nouă atitudine a copilului
faţă de activitatea de învăţare, că el s-a ridicat pe o treaptă mai înaltă de înţelegere
a semnificaţiei sociale a activităţii care îl aşteaptă în viitor.
Copilul doreşte să devină şcolar.Dragostea, respectul şi
interesul pentru şcoală se educă la copii nu numai în
cadrul activităţălor obligatorii,ci şi prin alte mijloace:
convorbirile cu copiii despre şcoală ,vizitele făcute la
şcoală, activităţile comune, jocul cu cei mai mari,
dansurile pe scena şcolii şi multe altele.Ele trebuie să fie
bine pregătite pentru a le produce o impresie plăcută şi
puternică.
În acest sens s-au organizat următoarele tipuri de
activităţi în cadrul parteneriatului între cele două unităţi:
Grădiniţa nr.104 şi Şcola medie de Cultură generală nr.31
Tipuri de activităţi realizate în parteneriat
• Seminare instructiv-metodice la nivelul cadrelor didactice.
• Activităţi comune cu preşcolarii şi şcolarii claselor I- IV
• Învăţarea de poezii, cântece .
• Realizarea unui program artistic comun
• Expoziţie cu lucrări, fotografii
• Realizarea în comun a diverselor compoziţii plastice:
• -regulile de circulaţie,
• -măşti ecologice,
• -mărţişoare
• -copilărie fericită,etc.
• Discuţii individuale între educatori şi învaţători
• Organizarea şi petrecerea sărbătorilor festive
• Activităţi demonstrative
• Organizarea “Zilei de înverzire”
Dorind să vadă şcoala în care vor învăţa,
preşcolarii grupelor pregătitoare, însoţiţi
de doamnele educatoare,au făcut vizite
şcolii noastre.Au fost aşteptaţi de elevii
claselor a I - IV-a care, cu multă dragoste
s-au apropiat de viitorii boboci ai
şcolii.Atât şcolarii cât şi preşcolarii au fost
încîntaţi de aceste vizite.
Într-o
Într-o atmosferă
atmosferă călduroasă,
călduroasă, plină
plină de
de
emoţii,
emoţii, aa început
început jocul.Copiii
jocul.Copiii preşcolari
preşcolari
şi
şi şcolarii
şcolarii au
au format
format unun cerc,
cerc, au
au aruncat
aruncat
mingea
mingea unul
unul celuilalt
celuilalt spunându-şi
spunându-şi
numele
numele în în momentul
momentul în în care
care au
au primit-o.
primit-o.

După acest joc au urmat alte clipe minunate.


Pe mesele şcolarilor, în loc de cărţi şi caiete ,au
apărut maşinuţe, păpuşi şi alte jucării care îi
aşteptau pe preşcolari.
S-au simţit bine atât ei cât şi şcolarii.
Mesajele
importante în cadrul acestui
parteneriat sunt:
Citim împreună!
• Cîntăm şi dansăm
împreună!
• Desenăm
împreună!
• Ne jucăm şi ne
distrăm împreună!
• Lucrăm şi învăţăm
Cîntăm împreună!
Cîntecul - reprezintă o
activitate incitantă,
dinamică - comună în
realizarea
parteneriatului
şcoală - grădiniţă.
Deaceia pe parcursul
acestor ani conducătorii
muzicali din instituţiile
noastre organizează cu
copiii concursul:
“Ploaia steluţelor”
Desenăm şi aplicăm împreună
• Elevii au realizat cu preşcolarii
compoziţii plastice
• cu subiecte diverse,
• aplicînd şi tehnici de lucru
variate
• Activităţi realizate:
• Expoziţii comune de desene:
• -regulile de circulaţie,
• -măşti ecologice,
• -mărţişoare
• -copilărie fericită,etc.
Dansăm împreună
Dansul constituie o
modalitate de
comunicare între copiii
de şcoală şi preşcolari.
În cadrul cercului”Arta
dansului”preşcolarii şi
elevii, ne încîntă cu
farmecul dansului.
Serbarea a avut loc în
sala de festivităţi a
şcolii nr.31
Învăţătoarea clasei a I-a “A” în
vizită la grădiniţă
Aceşti minunaţi copii au participat la spectacolele organizate
de învăţătorii claselor primare şi educatori,tot cu ocazia acestor sărbători copiii au
confecţionat jucării de Anul-Nou.
Spectacolul s-a ţinut în sala de clasă, (învăţătoarea Gorgan Diana), sala de
festivităţi grădiniţa de copii (educatoarea Gliga Veronica)
În rezultatul acestui parteneriat:
• Trezirea interesului preşcolarilor de a deveni
şcolari.
• Preşcolarii încadraţi în activităţi de şcoală vor
realiza ideea că Şcoala e o casă cu minuni,
• Debutul şcolar pentru copiii de 6-7 ani va fi mai
lejer,
• Convingerea elevilor că la vîrsta copilăriei a treia
ei sunt destul de maturi ca să poată fi de folos
altor copii de vîrstă mai mică.
Aşteptări
Pentru cadrele didactice
• Corelarea curriculumului preşcolar cu
curriculumul clasei I pentru preîntîmpinarea
disfuncţionalităţilor şi pentru realizarea
continuităţii actului educativ;
• Cunoaşterea nivelului de dezvoltare
psihomotorică a copilului de 6-7 ani şi a
problemelor legate de citit – scris;
• Cunoaşterea de către învăţători a specificului
activităţilor organizate cu preşcolarii şi
performanţele copiilor pentru adaptarea treptată
şi conştientă;
În cadrul parteneriatului urmează să se desfăşoare şi alte activităţi
în lunile care urmează.
După ce preşcolarii vor deveni şcolari, legătura şcoală -grădiniţă
va continua. Doamnele educatoare vor fi informate de succesele
copiilor,de greutăţile pe care le intâmpină.Consultându-se
sistemetic cu învăţătorii asupra rezultatelor la învaţatură şi asupra
purtării elevilor,dînsele vor putea să analizeze mai profund şi mai
obiectiv munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi
negative.
Dacă în grădiniţă principala formă de activitate este jocul,la şcoală
acesta este treptat înlocuit cu învăţarea. Şcoala are sarcina ei unică
de a-l ajuta pe copil la cucerirea umanităţii.

S-ar putea să vă placă și