Sunteți pe pagina 1din 29

ACADEMIA MILITARĂ

A FORȚELOR ARMATE
„ALEXANDRU CEL BUN”

www.academy.army.
Comandant (rector) Academia Militară a
Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”,
colonel Sergiu PLOP

AMFA – unica instituție


de învăţământ militar
superior din Republica
Moldova care asigură
Forţele Armate ale
Republicii Moldova, cu
ofiţeri de înaltă calificare.
SCURT ISTORIC
 29 iulie 1992 – prima instituție de învățămînt
militar, Liceul Militar „Alexandru cel Bun”

 1 septembrie 1993, Liceul militar a fost reorganizat


în Colegiul Militar „Alexandru cel Bun”

 14 mai 2002 Colegiul Militar a fost reorganizat în


Institutul Militar „Alexandru cel Bun”

 19 octombrie 2010 Institutul Militar a fost


reorganizat în Academia Militară a Forţelor Armate
„Alexandru cel Bun”
OBIECTIVE
 Pregătirea cadrelor militare pentru corpul de ofiţeri a Armatei
Naționale la ciclul I licență, ciclul II master și ciclul III doctorat.

 Instruirea lingvistică a militarilor: engleză, franceză, germană;

 Organizarea cursurilor de perfecţionare a absolvenţilor instituţiei;

 Formarea şi perfecţionarea subofiţerilor;


 Elaborarea cercetărilor ştiinţifice în domeniul științei militare;
 Instruirea şi pregătirea cadrelor militare în rezervă.
PROCESUL DE STUDII
CICLUL I
Studii de licenţă – 4 ani

CICLUL II
Studii superioare master – 1,5 ani

CICLUL III
Studii superioare doctorat – 4 ani
INFANTERIE Academia formează cadre
militare pentru corpul de
ofiţeri la 3 specialităţi

ARTILERIE

TRANSMISIUNI
Catedra
artilerie

Catedra Facultatea Catedra


comunicaţii
artă Ştiinţe şi
militară Militare informatică

Catedra
sisteme de
armament şi
tehnică
militară
CATEDRA ARTĂ MILITARĂ
- săli de studii pentru
desfăşurarea procesului
de învăţămînt la
disciplinele catedrei;

- laborator pentru
desfăşurarea lecţiilor la
pregătirea geniu;

- minipoligon tactic.
CATEDRA SISTEME DE ARMAMENT
ŞI TEHNICĂ MILITARĂ
săli amenajate şi asigurare logistică
pentru desfăşurarea procesului de studii:
• construcţia şi exploatarea armamentului
de infanterie;
• construcţia şi exploatarea armamentului
maşinilor de luptă;
• conducerea cu focul subunităţilor şi
studierea regulilor de tragere.
• instruirea studenţilor pentru obţinerea
permisului de conducere la categoria „B”
CATEDRA ARTILERIE
Catedra are la dispoziţie:
- tehnică şi aparate specializate
necesare procesului de instruire;

- săli de studiu pentru disciplinele


de tragere şi conducere a focului de
artilerie dotată cu poligon redus;

- sală de studiu pentru disciplinele


de topografie şi topogeodezie
dotată cu hărţi speciale de lucru şi
aparatură specială.
CATEDRA COMUNICAȚII ȘI
INFORMATICĂ

- săli de studiu, săli de


calculatoare şi laboratoare
pentru desfăşurarea lecţiilor
practice şi a procesului de
învăţămînt
- mijloace tehice moderne de
comunicaţii prin fir, radio,
radioreleu şi transmitere de date.
Facultatea
Administraţie
Publică

Catedra
științe Catedra
umanistice administrați
și limbi e publică
străine
CATEDRA ADMINISTRAȚIE
PUBLICĂ
- Formarea cadrelor militare
de studenţi şi perfecţionarea
personalului militar cît şi civil
pentru necesităţile AN, care
să posede cunoştinţe atît
teoretice cît şi practice  

- Elaborarea strategiilor
de optimizare a proceselor
organizaţionale, cercetării
ştiinţifice în domeniile
de interes (educaţional,
organizaţional, militar)
CATEDRA ȘTIINȚE UMANISTICE ȘI
LIMBI STRĂINE

- săli de studii amenajate


în corespundere cu
numărul studenţilor în
plutoanele de învăţămînt

- sălile de curs sunt dotate


cu aparataj televizat,
televiziune prin satelit,
calculatoare, aparataj
video şi audio
ORĂŞEL SPORTIV
- săli de forţă şi de lupte;
- aparate de gimnastică;

- pista cu obstacole pentru


militarii din toate armele;
- terenuri de minifotbal,
volei şi baschet.
BIBLIOTECA
 55 000 volume de carte Literatura existentă este în limba
română şi  în limbile de comunicare
internaţională engleză, franceză,
germană, rusă.

 ilias.army.md/library

Căutați cărțile dorite utilizînd


pagina noastră de căutare.
Interfața ei este foarte simplă în
utilizare și permite căutarea unor
cuvinte atît în titlul cărții cît și în
descriere, autori, editori și alte
cîmpuri de date.
AVANTAJELE STUDIILOR ÎN
ACADEMIA MILITARĂ
 Locuri la studii subvenţionate de stat;
Achitarea bursei pentru studii;
 Cazare, hrană, echipament oferite gratuit;
 Săli de sport performante;
 Bibliotecă dotată cu literatură de specialitate;
 Sală de calculatoare modernă;
 Locuri de studii peste hotare (România, Republica
Elenă, Turcia, Germania)
JURĂMÂNTUL MILITAR

Jurămîntul Militar de
credinţă Patriei este
desfăşurat în cadrul unei
ceremonii solemne
ABSOLVENŢILOR ACADEMIEI MILITARE
LI SE ACORDĂ
 Gradul militar primar al corpului de ofiţeri „LOCOTENENT”
 Obţinerea titlului de licenţiat în militărie la specialităţile:
- INFANTERIE
- ARTILERIE
- TRANSMISIUNI
 LOC DE MUNCĂ GARANTAT în una din unităţile militare ale AN
Permis de conducere – categoria „B”
OPORTUNITĂŢI DUPĂ ABSOLVIRE

 Posibilitatea continuării studiilor la ciclul II master


 Studierea limbilor străine (certificate prin diplomă)
 Programe de profesionalizare peste hotare
 Perfecţionarea peste hotare
COLABORĂRI INTERNAŢIONALE

• AZERBAIDJAN • MAREA BRITANIE


• ESTONIA • OLANDA
• FRANŢA • POLONIA
• GEORGIA • ROMÂNIA
• GERMANIA • RUSIA
• GRECIA • SUA
• ITALIA • TURCIA
• LITUANIA • UCRAINA
• UNGARIA
APLICAȚII NAȚIONALE ȘI
INTERNAȚIONALE
ACTIVITĂȚI SPORTIVE
ACTIVITĂȚI EXTRACURICULARE
ACTELE NECESARE
- Cerere - model de înscriere (se depune la Secţia Militar-Administrativă
sau la Centrul Militar Teritorial) în perioada: IANUARIE-IUNIE;
- Adeverinţa de naştere şi copia acesteia;
- Copia buletinului de identitate a candidatului, a părinţilor, (a soţiei - la
necesitate) cu viza de domiciliu permanent;
- Cazier judiciar eliberat de Direcţia Informaţii MAI
(str. Hîncu, 3, municipiul Chişinău, tel. (022) 25 51 55;
- Copia diplomei de Bacalaureat;
- Referinţa de serviciu, eliberată de la locul de muncă sau de instituţia de
învațămînt absolvită;
- Certificat medical (HIV-SIDA);
- Curriculum Vitae (autobiografie);
- 6-fotografii color 3x4 cm;
- Fişa examenului medical (de expertiză medico-militară) stabilită pentru înscrierea
în instituţiile de învătămînt militar, eliberată de comisiile de profil.
PROBE
DE ADMITERE

TEST DE INTELEGENŢĂ

PREGĂTIREA FIZICĂ
DATELE DE CONTACT

MD-2023 mun. CHIŞINĂU,


str. HALTEI 23

TELEFOANE DE CONTACT:
(022) 25 20 85
(022) 54 51 55
(022) 54 51 63

www.academy.army.md

S-ar putea să vă placă și