Montarea în articulator

Cuţă Mioara Mădălina

 Articulatorul

Relaţiile statice şi dinamice dintre componentele sistemului stomatognat şi
corelarea neuro-musculară a acestora sunt factori responsabili pentru o
funcţionalitate fiziologică (normală) sau patologică (disfuncţională) a
Aparatului Dento-Maxilar
(ADM).O tulburare la nivelul unei componente a ADM poate avea drept ur
mare o deficienţă de coordonare neuro-musculară care poate duce, la rândul
ei, la suprasolicitări sau activităţi aberante ale componentelor. Acestea se
pot manifesta doar la nivelul
dinţilor şi parodonţiului (migrări, abraziuni, afecţiuni parodontale) sau li se 
poate adăuga o participare neuro-musculară, cu sau fără interesarea morfo-
funcţională a Articulaţiei Temporo-Mandibulare (ATM). Orice măsură
terapeutică incorectă care influenţează sfera ocluziei poate provoca
modificări patologice în întreg sistemul stomatognat.
 Având în vedere complexitatea problematicii restaurării relaţiilor ocluzale
statico-dinamice şi influenţa acestora asupra sănătăţii sistemului stomatognat în
ansamblul lui, se impune, în activitatea de restaurare, utilizarea unor instrumente
ajutătoare cum sunt simulatoarele sistemului stomatognat (SS) şi a dispozitivelor
de înregistrare şi transfer arelaţiilor În protezarea fixă se impune, deci,
utilizarea articulatoarelor, deoarece la edentatul parţial se pune problema
păstrării ghidajelor în mişcările de propulsie, retropulsie şi lateralitate, ceea ce
nu se poate realiza cu ajutorul ocluzoarelor.Pentru ca un tratament protetic
funcţional modern la un edentat parţial să fie viabil este necesară îndeplinirea a
cel puţin trei deziderate, dintre care două statice şi unul dinamic:a)montarea
modelelor în articulator în concordanţă cu anumite repere statice ale pacientului,
înregistrate cu un arc facial; b)înregistrarea şi transferul pe articulator a
parametrilor de intercuspidare maximă, ca parametru static;c)programarea pe
articulator a parametrilor dinamici, care pot permite simulareamişcărilor
funcţionale ale pacientului, în funcţie de performanţele instrumentului.
  
  
 Sistemele de articulatoare pot fi clasificate dupa:
 – tipurile de structura:
 ARCON – conceput si structurat dupa articulatia temporo – mandibulara umana
 NON-ARCON – dupa tipul reciproc al structurii articulatiei temporo – mandibulare
 –  reglabilitatea lor:
 de valoare medie -toate valorile si parametrii anatomici sunt de valoare medie
 partial programabil – unele valori pot fi reglate individual
 programabil -toate valorile pot fi reglabile individual
 Aceste valori presupun reglabilitatea articulatorului. Fara precizia valorilor fiecarui pacient, orice
articulator oricat de performant este, devine de valoare medie
 Unele valori de referinta si puncte de reper fac posibila masurarea acestor valori pe pacient si
transmiterea lor pe articulator. Sistemele de articuloatoare care ne stau la dispozitie in zilele noastre, nu
pot imita diferitele miscari simetrice si asimetrice ale mandibulei.
 Chiar si dupa cele mai precise masuratori, reproducerea exacta a miscarilor este posibila numai la
deschiderea cavitatii bucale, cand se realizeaza miscarea de rotatie pura la nivelul condililor. Toate
celelalte  miscari sunt redate inexact.
Vă mulţumesc!