Curs 1: Introducere.

TeoriaClick
comunicării
to add
textCodruța Alina Popescu
Conf. Dr. Dr.
 Cuprins

• De ce un curs de comunicare medicală?

• Teoriile comunicării

• ‘’Bazele comunicării’’, cursuri, examen, reguli

• S-ar putea să vă întrebați de ce trebuie să învățați despre
comunicare; la vârsta voastră, probabil că sunteți capabil
să comunicați destul de bine în majoritatea situațiilor.

• Cu toate acestea, comunicarea este esența unei relații de

încredere atât cu pacienții cât și cu colegii din echipa
dentară.

• Există diferențe mari între comunicarea în context clinic

și comunicarea de zi cu zi
De ce un curs despre abilități de
comunicare?
• Facultatea de Medicină dentară din anul I:

• Anatomie

• Biologie celulară

• Biofizică

• Acest curs va fi diferit și va fi despre relațiile umane,

deoarece relația dintre un medic și un pacient este în
primul rând o relație umană.
• În calitate de profesionist în domeniul asistenței dentare, responsabilitatea dvs.
principală este să acționați în interesul pacienților.

• Pentru a le înțelege problemele și reclamațiile, trebuie să ascultați foarte atent

ceea ce au de spus.

• În calitate de clinician, aveți și responsabilitatea de a trata pacienții în timp util

și adaptându-vă nevoilor lor.

• Adesea poate părea o provocare să tratezi pacientul, mai ales dacă pacientul
este nervos sau are dificultăți în a-și aminti informațiile într-un mod logic sau
coerent.

• Contactul vostru inițial cu pacientul este, fără îndoială, cel mai important, este
nevoie să obțineți acordul pacientului pentru al examina, să formulați un
diagnostic și să negociați un contract de îngrijire.
 Definirea comunicării
• Comunicarea este un proces prin care informațiile
sunt schimbate între indivizi printr-un sistem comun
de simboluri, semne sau comportament

• Cuvântul „schimb” este esențial pentru a înțelege actul

comunicării. Procesul de comunicare este un schimb de
informații între două sau mai multe persoane.
Elementele cheie ale comunicării

• Expeditor - persoană care dorește să împărtășească

informații cu alte persoane

• Mesaj - informațiile comunicate

• Codificare - expeditorul traduce mesajul în simboluri

sau cuvinte

• Zgomot - se referă la orice lucru care împiedică orice

etapă a procesului de comunicare
 Elementele cheie ale
comunicării
• Receptor - persoană sau grup care este destinatarul
mesajului

• Mediu - calea prin care un mesaj codificat este transmis

către un receptor

• Decodare - punct critic în care receptorul interpretează

și încearcă să dea sens mesajului
 Elementele cheie ale
comunicării
• Canale de comunicare

• Vocea persoanei

• Dispozitive electronice

• Suport scris

• Suport video
 Elementele cheie ale
comunicării

• Faza de feedback este inițiată de receptor

• Destinatarul decide ce mesaj să trimită înapoi

expeditorului

• Feedback-ul elimină neînțelegerile, asigură interpretarea

corectă a mesajelor
 Modele ale comunicării

• Teoreticienii creează modele pentru a descrie cum

funcționează lucrurile.

• De-a lungul anilor, specialiștii în comunicare au

dezvoltat o serie de modele care reflectă procesul de
comunicare.
Modelul liniar al comunicării
 Modelul liniar al comunicării

• Neajunsul major al modelelor liniare a fost acela că au

descris comunicarea ca fluxul într-o singură direcție, de
la un expeditor la un receptor.

• Acest lucru sugerează că vorbitorii vorbesc și nu ascultă

niciodată.

• Modelul liniar implică, de asemenea, că ascultătorii

ascultă doar și nu trimit niciodată mesaje.
Modelul interactiv
 Modelul interactiv
• „Receptorii” răspund la „expeditorilor”, iar „expeditorii”
ascultă „receptorii”, astfel încât modelul a trebuit să includă și
feedback-ul.

• Feedback-ul poate fi verbal, nonverbal sau ambele și poate fi

intenționat sau neintenționat.

• Modelul interactiv a arătat, de asemenea, că comunicatorii

creează și interpretează mesaje în cadrul reportoriului personal
de experiență. Cu cât repertoriile personale de experiență ale
comunicatorilor se suprapun, cu atât se înțeleg mai bine.
• Un furnizor de servicii medicale dentare trebuie să fie un
comunicator de succes, atât ca expeditor, cât și ca receptor
de informații. Comunicarea cu un pacient implică nu numai
să îi spui persoanei ceva (trimiterea de informații), ci și să
asculți răspunsul pacientului - primirea de informații - în
schimb.

• Înțelegerea modului de transmitere și interpretare a sensului

este esențială pentru o comunicare eficientă.

• În contextul îngrijirii dentare, funcția principală a

comunicării este de a stabili înțelegerea dintre pacient și
furnizorul de asistență medicală dentară.
 Comunicarea ineficientă
• Există întotdeauna cel puțin două
părți implicate în orice
comunicare.

• Blocajele de comunicare pot

apărea atunci când clinicianul
presupune că pacientul știe la ce
se gândește. (Pacientul ar trebui
să știe că istoricul medical
personal este important, nu-i așa?)
 Impactul comunicării slabe a pacientului

COMUNICARE PROASTĂ:

• Scade încrederea pacientului în îngrijirile dentare

• Împiedică pacientul să dezvăluie informații importante

• Conduce pacientul să nu caute îngrijiri suplimentare

• Conduce la neînțelegeri

• Conduce la interpretarea greșită a sfaturilor

• Stă la baza majorității plângerilor pacienților

Aceste dificultăți pot duce la o sănătate dentară slabă sau suboptimă pentru pacient.
 Comunicare eficientă

• A fi un bun ascultător este

esențial pentru a interacționa și a
răspunde pacientului într-un mod
care transmite empatie și interes
pentru preocupările sale.

• O comunicare de succes începe

prin recunoașterea nevoilor și
preocupărilor pacientului
 Avantajele unei bune
comunicări cu pacientul
BUNA COMUNICARE A PACIENTULUI

• Creează încredere între pacient și furnizorul de servicii medicale

• Poate face mai ușor pentru pacient dezvăluirea informațiilor

• Îmbunătățește satisfacția pacientului

• Permite pacientului să participe mai pe deplin la luarea deciziilor de sănătate

• Ajută pacientul să ia decizii mai bune privind sănătatea dentară

• Conduce la așteptări mai realiste ale pacientului

Beneficiile unei bune comunicări pot contribui la o sănătate dentară mai bună pentru
pacient.
 Întrebarea etică: Cercetările indică faptul că
comunicarea furnizorului influențează satisfacția
pacientului. Este etic pentru un furnizor să
comunice prost cu pacienții dificili sau pacienții
cu probleme financiare în speranța că vor găsi
un alt furnizor de servicii dentare?
 Diferențe față de alte contexte
medicale
• Comunicarea pacient-medic stomatolog diferă de comunicarea în alte
contexte medicale în patru moduri importante.

• În primul rând, interacțiunile pacienților cu medicii stomatologi

sunt mai intruzive fizic decât alte interacțiuni medicale. În timpul
unei examinări de rutină, un medic poate invada spațiul personal al
pacientului pentru o scurtă perioadă de timp, dar un medic stomatolog stă
de obicei foarte aproape - și mai sus - de un pacient înclinat pentru o
perioadă substanțială de timp.

• În al doilea rând, examinările dentare sunt de obicei mai invazive

decât cele mai multe examinări fizice. Medicii explorează de obicei
cavitățile corpului pe scurt, dar stomatologii petrec o mare parte din
consultație examinând, curățând sau reparând în cavitatea bucală.
 Diferențe față de alte contexte
medicale
• În al treilea rând, pacienții sunt mai agresivi în timpul consultațiilor
dentare decât în ​alte consultații medicale în care corpul lor este examinat și
manipulat. Inevitabil, consultația dentară necesită activitate a pacientului
(menținerea gurii deschise, scuipatul etc.). Adesea, această activitate poate face
pacienții să se simtă incomod și, în cele din urmă, să fie mai dificil de gestionat.

• În cele din urmă, consultațiile dentare au mai multă durere potențială

decât alte consultații medicale. Profesioniștii din domeniul stomatologiei se
concentrează asupra capului și gurii, două dintre cele mai vulnerabile și sensibile
părți ale corpului. Ca rezultat, chiar și o simplă examinare dentară poate provoca
durere într-un mod în care examinările fizice rareori o fac.

• Luate împreună, aceste trăsături distinctive pot explica de ce 1 din 10 persoane

suferă de anxietate dentară.
 Importanța abilităților de
comunicare clinică
• O abilitate fundamentală pentru medicul dentist practicant este aceea de a
putea comunica bine cu pacienții și membrii echipei dentare.

• Cei mai mulți profesioniști din domeniul sănătății sunt de acord că

capacitatea de a comunica este esențială pentru evaluarea nevoilor
pacienților, furnizarea de informații și obținerea complianței pacientului.

• Odată cu furnizarea de tratamente din ce în ce mai complexe, aceste

abilități de comunicare pot deveni „automate” și stomatologul poate să
dezvolte obiceiuri proaste, deoarece atenția sa se concentrează asupra
domeniilor tehnice sau administrative.
 Importanța abilităților de
comunicare clinică
• Abilități bune de comunicare previn reclamațiile, sporesc acceptarea deciziilor de tratament
și respectarea recomandărilor stomatologului.

• Comunicarea este esențială pentru interacțiunea de succes dintre dentist-pacient și poate

contribui la o practică dentară înfloritoare. Se compune din:

• Prezentarea către pacienți

• Comunicarea non-verbală

• Utilizarea limbajului adecvat persoanelor și situațiilor

• Utilizarea întrebărilor deschise și închise

• Proxemica (distanțele în comunicare) și cazul special al cabinetului stomatologic

• Răspunsul empatic, explicații și consiliere.

 Abilitățile de comunicare se împart în mod natural în
două categorii majore împărțite prin utilizarea
cuvintelor spre deosebire de acțiunile fără cuvinte

Verbale
Non-verbale
• Explicațiile
• Limbajul corpului
• Întrebările
• Contactul vizual
• Ascultarea
• Apropierea și spațiul personal
• Clarificarea
• Postură
• Repetarea
• Tonul, volumul, ritmul vorbirii
• Stabilirea obiectivelor
 Comunicare medicală

• 14 cursuri (conf. Dr. Codruța Alina Popescu)

• 14 lp-uri (Asist. Drd. Ana Maria Tegzesiu)

Cursuri
• Procesul de comunicare

• Comunicare nonverbală

• Comunicare verbala

• Interviu clinic

• Interviu dentar

• Comunicare în timpul procedurilor dentare

• Pacientul anxios față de tratamentul stomatologic

• Principii generale pentru gestionarea reclamațiilor și soluționarea
problemelor. Pacientul furios

• Veste proastă

• Comunicarea cu copiii

• Comunicarea cu pacienții în vârstă

• Comunicarea cu persoanele cu dizabilități

• Gestionarea stigmei

• Comunicare publică / Publicitate și promovare / Reputație online

Lucrări practice
• 1. Prezentarea studenților

• 2. Utilizarea cuvintelor simple

• 3. Comunicarea veștii proaste -joc de rol

• 4. Comunicarea veștii proaste video partea 1

• 5. Comunicarea veștii proaste video partea 2

• 6. Foaia de observație: istoricul personal și social al

pacientului

• 7. Interviul clinic (joc de rol)

• 8. Interviul clinic (joc de rol)

• 9. Interviul clinic (joc de rol)

• 10. Gestionarea pacienților furioși

• 11. Prezentare orală-analiza unei campanii de sănătate publică vizând

destigmatizarea bolii psihice (activitate de echipă)

• 12. Prezentare orală-analiza unei campanii de sănătate publică vizând

destigmatizarea bolii psihice (activitate de echipă)

• 13. Prezentare orală-analiza unei campanii de sănătate publică vizând

destigmatizarea bolii psihice (activitate de echipă)

• 14. Feed-back
Examen
 Examen teoretic
Exemplu cum o să arate planificarea

• O oră

• 40 grile

• 7 ianuarie după masă

• LP cuvinte simple

• O să lucrați în perechi. Unul dintre voi va fi medic și

trebuie să vadă un pacient căruia trebuie să îi anunțe
diagnosticul (propoziția nr 1…14) și apoi trebuie să
explice acest diagnostic folosind cuvinte simple.
Studentul care va juca rolul pacientului trebuie să-și
imagineze câteva simptome pentru diagnosticul său.
Puteți căuta pe internet cuvinte pe care nu le cunoașteți.
Trebuie să scrieți un scurt dialog, după care în timpul LP-
ului o să faceți un joc de rol scurt (3-5 minute) în fața
colegilor
 Nota finală

• Media între nota la examenul teoretic și nota la

verificarea pe parcurs
 Reguli

• Fiecare student va avea poza afișată la profil pe Teams

• Prezența la lucrările practice este obligatorie și condiție

pentru intrarea în examen

• Puteți recupera 2 absențe, atenție recuperările o să fie

vineri dupămasă/sâmbătă dimineață
 Date de contact

• cpopescu@umfcluj.ro

• tegzesiu.anamaria@umfcluj.ro

• Mesaj pe teams
Curs 2 Comunicarea
non-verbală
Conf. Dr. Codruța Alina Popescu
Înțelegerea modului de transmitere și interpretare a sensului este
esențială pentru o comunicare eficientă.

1. Comunicarea verbală este utilizarea limbajului vorbit, scris sau

al semnelor pentru a face schimb de informații între indivizi. În
contextul îngrijirii dentare, funcția principală a comunicării este
de a stabili înțelegerea dintre pacient și clinician.

2. Comunicarea nonverbală este transferul de informații între

persoane fără a utiliza limbajul vorbit, scris sau semnele.
• În comunicarea nonverbală, mesajele „fără cuvinte” sunt
trimise și primite prin intermediul expresiei faciale,
aspectului, privirii, gesturilor, posturii, tonului vocii,
coafurii, obiceiurilor de îngrijire și poziționării corpului
în spațiu.

• Fiecare dintre noi oferă și răspunde literalmente la mii de

mesaje nonverbale zilnic în viața noastră personală și
profesională.

• Cu toții reacționăm emoțional la mesajele nonverbale

fără cuvinte, adesea fără să știm conștient de ce.
 Prima impresie
Primele impresii inconștiente

Furnizorii de servicii medicale preferă să fie judecați pe baza cunoștințelor, abilităților și

îngrijirii pe care le oferă pacienților.

Pare nedrept, dar primele impresii contează

Când o persoană intră într-o cameră, celelalte persoane prezente în sală iau decizii
subconștiente despre ea. În decurs de aproximativ 60 de secunde, ceilalți i-au apreciat nivelul
de educație, au clasificat-o într-o persoană agreabilă sau nu și dacă a reușit în viață.

După aproximativ 5 minute, s-au tras concluzii despre dacă putem avea încredere în ea, cât ne
putem baza pe ea, dacă este inteligentă și prietenoasă.

Impresiile se bazează pe instinct și emoție, nu pe gândire rațională sau investigație atentă.

Prima impresie
Prima impresie
 Prima impresie
• Cu toții facem asociații între caracteristicile exterioare și
calitățile interioare pe care credem că le reflectă.

• Filtrăm tot ceea ce vedem și auzim prin propriile noastre

experiențe.

• Cu toții avem presupuneri - stereotipuri - cu privire la ce

înseamnă să fii scund sau înalt, greu sau subțire, curat
sau murdar, nativ sau străin, tânăr sau bătrân, bărbat sau
femeie.
 Prima impresie
2. Crearea primelor impresii pozitive. Ce pot face furnizorii de
servicii medicale pentru a controla prima impresie a unui
pacient despre noi?

Fiecare medic trebuie să își determine obiectivele și să facă

alegeri în ceea ce privește îmbrăcămintea și comportamentul
care transmit competență și grijă.

Primele impresii pot deschide liniile de comunicare și pot crea

încredere.
• Comunicarea nonverbală este toate aspectele
comunicării, altele decât cuvintele în sine. Include modul
în care rostim cuvinte (inflexiune, volum), caracteristicile
din mediu care afectează interacțiunea (temperatura,
iluminarea) și obiecte care influențează imaginile
personale și tiparele de interacțiune (îmbrăcăminte,
bijuterii, mobilier).
 Comunicare verbală și non-verbală

• 7% din semnificație este în cuvinte

rostite

• 38% din semnificație este paralingvistic

(modul în care sunt rostite cuvintele)

• 55% din semnificație este în limbajul

corpului, cum ar fi expresia feței
Comunicarea verbală și nonverbală:
similare, dar diferite
Comunicarea nonverbală și comunicarea verbală sunt similare în unele
moduri și diferite în altele. Vom identifica atât asemănările, cât și
diferențele.

Asemănări

La fel ca și comunicarea verbală, comportamentul nonverbal este

simbolic, ceea ce înseamnă că este ambiguu, abstract și arbitrar.

Astfel, nu putem fi siguri ce înseamnă un zâmbet sau un gest și nu putem

garanta că alții înțeleg semnificațiile pe care intenționăm să le exprimăm
cu propriile noastre comportamente nonverbale.
Comunicarea verbală și nonverbală:
similare, dar diferite
Asemănări

La fel ca și comunicarea verbală, comportamentul nostru

nonverbal și interpretările noastre despre comportamentele
nonverbale ale altora sunt ghidate de reguli constitutive și
regulatorii.

În Statele Unite, de exemplu, o strângere de mână este

considerată o modalitate adecvată de a saluta cunoscuții de
afaceri.
Comunicarea verbală și nonverbală:
similare, dar diferite
Asemănări

• O a treia similitudine între cele două sisteme de

comunicare este că ambele sunt legate de cultură.

• Comunicarea noastră nonverbală reflectă și reproduce

valorile și normele culturii particulare și ale
comunităților sociale cărora le aparținem. De exemplu,
îmbrăcămintea considerată adecvată pentru femei variază
în funcție de culturi.
Comunicarea verbală și nonverbală:
similare, dar diferite
Asemănări

Atât comunicarea verbală, cât și cea nonverbală pot fi fie

intenționate, fie neintenționate.

Uneori ne planificăn cu atenție aspectul, la fel cum ne controlăm

uneori și comunicarea verbală. De exemplu, într-un interviu de
angajare suntem foarte conștienți de îmbrăcămintea și postura
noastră, precum și de cuvintele pe care le folosim. Alteori,
comunicarea noastră verbală și nonverbală poate fi neintenționată.
Dacă intervievatorul îți pune o întrebare dificilă, expresia feței tale
poate dezvălui că ești surprins.
Comunicarea verbală și nonverbală:
similare, dar diferite
Diferențe

În primul rând, comunicarea nonverbală este percepută ca fiind mai cinstită.

Dacă comportamentele verbale și nonverbale sunt inconsistente, majoritatea

oamenilor au încredere în comportamentul nonverbal.

Există puține dovezi că comportamentul nonverbal este de fapt mai demn de

încredere decât comunicarea verbală; la urma urmei, de multe ori îl
controlăm destul de conștient.

Cu toate acestea, este perceput ca fiind mai demn de încredere

Comunicarea verbală și nonverbală:
similare, dar diferite
Diferențe

În al doilea rând, spre deosebire de comunicarea verbală, comunicarea

nonverbală este multicanal.

Comunicarea verbală are loc de obicei într-un singur canal; comunicarea

verbală orală se primește prin auz, iar comunicarea verbală scrisă se primește
prin vedere.

În schimb, comunicarea nonverbală poate fi văzută, simțită, auzită, mirosită

și gustată. Primim adesea comunicări nonverbale simultan prin două sau mai
multe canale, ca atunci când simțim și vedem o îmbrățișare în timp ce auzim
un „Te iubesc” șoptit.
Comunicarea verbală și nonverbală:
similare, dar diferite
Diferențe

În cele din urmă, comunicarea verbală este clară, cu început și sfârșit, în timp
ce nonverbalul este mai continuu.

Simbolurile verbale încep și se opresc; începem să vorbim într-un moment și

nu mai vorbim în alt moment. În schimb, comunicarea nonverbală tinde să
curgă continuu.

Înainte de a vorbi, expresiile feței și postura ne exprimă sentimentele; în timp

ce vorbim, mișcările și aspectul corpului nostru comunică; și după ce vorbim,
schimbările noastre de postură, poate relaxante.
 Funcțiile comunicării non-verbale

• 1. Gestionarea conversației: indicii non-verbali ne

ajută să inițiem, să menținem și să încheiem
conversațiile. O persoană care vrea să înceapă o
conversație va încerca să facă un contact vizual cu
persoana cu care dorește să vorbească pentru a-i atrage
atenția că vrea să-i spună ceva. Conversația este reglată
de succesiunea de priviri și dat din cap pentru exprimarea
acordului.
 Funcțiile comunicării non-verbale

• 2. Comunicarea emoțiilor și a atitudinilor: De cele

mai multe ori emoțiile și sentimentele sunt comunicate
nu prin cuvinte ci prin expresiile faciale. Puteți ghici în
ce relație se află două persoane dacă vă uitați la
comunicarea nonverbală dintre ele.
 Funcțiile comunicării non-verbale

• 3. Suplimentarea informației verbale. Când

vorbitorul accentuează mai mult anumite cuvinte, sau
variază intonația și debitul verbal, practic suplimentează
nonverbal conversația. De multe ori vorbitorul exprimă
non-verbal ceva în contradicție cu ceea ce spune verbal.
 Comunicarea non-verbală este
determinată cultural
• Comunicarea non-verbală reflectă regulile specifice ale
unei culturi sau comunități

• Comportamentul non-verbal nu este determinat de

instincte ci este învățat în cadrul procesului de socializare

• Comportamentele non-verbale variază de la o cultură sau

societate la alta.
 Comunicarea non-verbală este
determinată cultural
• În anumite țări, în Italia de exemplu exprimarea puternică și non-
verbală a emoțiilor este acceptabilă.

• Contactul vizual reflectă valorile culturale, de exemplu în Statele

Unite privitul unei alte persoane în ochi este considerată expresia
sincerității și este valorizat.

• În multe țări asiatice contactul vizual direct este considerat

nepoliticos.

• În Brazilia contactul vizual este atât de intens încât un american

ar putea considera că cealaltă persoană se holbează la el.
 Comunicarea non-verbală este
determinată cultural
• Comportamentele de salut variază de la o țară la alta.

• În Statele Unite și în Europa de Vest a da mâna e cea mai

obișnuită formă de salut.

• Bărbații arabi se pot săruta pe obraji ca o formă de salut.

• Îmbrățișarea este formă de salut în Mexic.

• Plecăciunea este forma de salut în anumite culturi asiatice.

Tipuri de comunicare
nonverbală
 Canalele comunicării non-verbale

• Comunicarea nonverbală se produce aproape cu

toate simțurile, prin urmare sunt utilizate zece
canale: mimica feței (expresiile faciale),
comportamentele oculare, mișcările, gesturile, postura,
comportamentele asociate cu atingerea, folosirea
spațiului și timpului, aspectul fizic, folosirea artefactelor
și aspectele paraverbale.
1. Haptica

2. Kinestezica

3. Aspectul fizic

4. Artefacte

5. Proxemica

6. Factorii de mediu

7. Utilizarea timpului

8. Paralimbajul

9. Tăcerea
 1. Kinestezica
• Kinestezica se referă la poziția și mișcările corpului, inclusiv ale feței

• Mișcări ale:

• Corpului

• membrelor

• capului

• mâinilor și piciorelor

• expresiile faciale

• contactul vizual

• postura

• Corpurile noastre exprimă foarte multe despre noi. 

• Anumite mișcări oferă informații
despre emoții, altele despre
trăsături de personalitate sau
atitudini.
 Mișcările, gesturile și postura

• Gestul este orice acțiune care transmite un semnal unui

spectator. Pentru a deveni gest actul trebuie văzut de o
persoană căreia îi comunică o informație (Iandolo, 2006).

• Gestul este o mișcare corporală căruia

persoana care face face mișcarea îi dă o
semnificație (Llorca, 1994). Chiar și o mișcare
involuntară poate comunica informație.
 Ekmann și Friesen (1969) descriu cinci
categorii de gesturi care însoțesc limbajul:

• 1. emblemă -gesturi care pot fi

traduse direct în cuvinte, de
exemplu fluturatul mâinii ca salut.

• Utilizarea enlemelor: salut,

direcții, insulte, răspuns la
întrebări

• De cele mai multe ori se

utilizează mâinile, dar nu
întotdeauna (strâmbat din nas
pentru dezgust)
 Gesturi emblemă
Degetul mare în sus OK

V cu degetele Pace

O mână care strânge gâtul sufocare

capul înclinat, ochi închiși a dormi

 Ekmann și Friesen (1969) descriu cinci
categorii de gesturi care însoțesc limbajul:

• 2. ilustrative -gesturi care acompaniază discursul

verbal, clarificându-l (''o rană așa de mare'' -degetul mare
și arătător indică dimensiunea).
 Frecvența gesturilor ilustrative
• …sunt mai numeroase în comunicarea față în față

• …mai puține la telefon

• ... când suntem agitați sau entuziasmați

• ... când receptorul nu înțelege mesajul transmis prin

cuvinte

• ... când nu găsim cuvântul potrivit

 Ekmann și Friesen (1969) descriu cinci
categorii de gesturi care însoțesc limbajul:

• 3. de reglaj -gesturi care controlează fluxul conversație,

de exemplu la întrebarea ''mai are cineva ceva de adăgat'',
cineva va ridica mâna
 Gesturi de reglaj

• Îi pot comunica vorbitorului:

să continue
să se grăbească
să spună lucruri mai interesante
să explice
să-i lase și pe alții să vorbească
 Gesturi de reglaj în conversație

• (sunt cei mai studiate)

Aplecatul capului
Dat din cap
Contact vizual

• de exemplu dacă vrem să terminăm conversația privim

mai rar interlocutorul (contact vizual mai rar).
 Ekmann și Friesen (1969) descriu cinci
categorii de gesturi care însoțesc limbajul:

• 4. adaptatoare -sunt gesturi care și-au pierdut

semnificația primară și sunt folosite pentru a satisface o
nevoie (Ce te supără azi? Asistenta îl ia de mână pe un
copil în timp ce îi pune această întrebare’’).
 Gesturi adaptatoare

• sunt învățate în copilăria timpurie

• sunt mai puțin cercetate

• mai puțin bine înțelese

 Gesturi adaptatoare
• Manipularea corpului propriu indică o creștere a
anxietății

Exemple

• auto-îmbrățișarea

• rosul unghiilor

• ciupitul
 Gesturi adaptatoare utilizând
corpul propriu
• Sunt legate de comportamente interpersonale, pot
exprima agresivitatea, dorința de a fugii sau de a lupta

• Exemple:

• datul din picior

• privitul peste umăr înainte de a bârfi

 Gesturi adaptatoare utilizând
obiecte

• Sunt învățate mai târziu în viață și sunt acceptabile din

punct de vedere social

• a bate ritmul cu un creion

• a răsuci un inel
 Ekmann și Friesen (1969) descriu cinci
categorii de gesturi care însoțesc limbajul:

• 5. mișcările afective, de semnalizare, trădează o

emoție resimțită și sunt involuntare ''Nu mi-e frică de
operație'' și mâinile pacientului tremură.

• Pot apărea fără să știm de ele (dar după ce se produc vom

fi conștienți de ele)

• Vrem sau nu să comunicăm starea emoțională prin astfel

de gesturi
• Gesturile pot avea semnificații diferite în funcție
de cultură, exemplul clasic din domeniul comunicării
non-verbale este gestul pentru ''da'' -aplecat capul în sus
și jos, la bulgari acest gest înseamnă ''nu'', iar ''da'' este
exprimat prin mișcarea capului de la stânga la dreapta.
• Câteva exemple privind semnificația gesturilor: mișcările
rapide, difuze, agitate ale corpului pot indica anxietate.

• Mișcările bruște pot semnala furia. Capul aplecat și corpul

încovoiat după ce primește o veste proastă transmite tristețea.

• Mâna adunată în pumn poate comunica cât este de furios

pacientul, mișcări bruște ale mâinilor pot sugera stres sau
mâinile strânse (ca intr-o autoîmbrățișare) pot sugera frică.

• Evaluarea gradului în care pacientul utilizează aceste mișcări îl

ajută pe medic să comunice mai bine.
• Din nou, este important de subliniat necesitatea
verificării opiniile noastre despre semnificația
comportamentului non-verbal al pacientului, deoarece
indiciile nonverbale, pot fi imprecise.

• Când comunicarea cu pacientul este limitată de starea sa

de sănătate, indicii nonverbali sunt și mai importanți. De
exemplu durerea poate fi evaluată pe baza expresiei
faciale chiar în situația când pacientul e doar parțial
conștient.
 2. Haptica

• Haptica este știința care studiază

modul în care folosim simțul
tactil pentru a comunica. Părțile
corpului care ating cel mai
frecvent alte persoane sunt
mâinile, brațele și buzele.
• Atingerile afectuoase. Comunicarea afecțiunii este
funcția cea mai importantă a tingerii. Comportamente
cum ar fi îmbrățișarea, atingerea/ținutul mâinii, sărutarea
comunică intimitate și siguranță, sunt întâlnite în relațiile
de cuplu, părinți-copii sau în relațiile de prietenie.

• Atingerile cu rol de îngrijire. O persoană este atinsă

când beneficiază de o îngrijire. Atingerile cu rol de
îngrijire nu exprimă afecțiune ci cu sunt asociate sarcinii.
• Atingerile asociate cu puterea și controlul.
Uneori atingerile sunt folosite doar pentru a exercita
putere asupra comportamentului unei persoane (de
exemplu atingerile în cadrul unei percheziții corporale).

• Atingerile agresive. Comportamentele intenționate

efectuate pentru a săvârși un rău fizic -lovirea,
împingerea sunt forme ale atingerii agresive.

• Atingerile ritualice sunt efectuate în cadrul unui obicei

sau tradiții. De exemplu strângerea mâinii la întâlnirea cu
o persoană cunoscută.
 Atingerea în îngrijirea dentară
• Tratamentul stomatologic implică apropierea de pacient -
invadarea spațiului pacientului - și atingerea acestuia.

• Un pacient poate fi extrem de conștient de atingerea clinicianului

și unii pacienți pot pune la îndoială oportunitatea atingerii.

• Furnizorii de asistență medicală dentară ar trebui să recunoască

faptul că pacientul are dreptul să știe de ce și unde trebuie să fie
atins.

• Medicii trebuie să respecte, pe cât posibil, spațiul personal al

pacientului.
 Valoarea atingerii. Dintre numeroasele tehnici de îmbunătățire a
comunicării, nimic nu spune „Îmi pasă de tine și vreau să te ajut”
mai eficient decât o simplă atingere pe mâna sau umărul unei
persoane.
 4.Aspectul fizic
• În timpul comunicării interlocutorii emit evaluări unul despre
celălalt pe baza felului cum arată.

• Caracteristicile pielii, în zonele descoperite și vizibile

furnizează informații asupra rasei, obiceiurilor (machiaj,
tatuaje), stării de igienă, activitatea profesională (muncă
fizică sau nu).

• Hainele au ca funcție protejarea corpului de frig, dar în

același timp oferă informații despre statutul social, rolul și
grupul de apartenență a personei care le poartă.
 5. Folosirea artefactelor

• Artefactele sunt obiectele și trăsăturile vizibile într-un

mediu care arată cine suntem și ce ne place (Floyd,
2013).
6. Proxemica: Utilizarea spațiului

• În timpul interacțiunii sociale negociem în permanență

utilizarea spațiului. Comportamentul în spațiu
include distanța față de alte persoane,
orientarea, comportamentul teritorial și
mișcările corpului. Studiul științific al utilizării
spațiului se numește proxemică.

• Fiecare cultură are o ''definiție'' a ce înseamnă distanța

adecvată, în funcție de contextul comunicării.
 Proxemica:
• De exemplu distanța socială ‘’acceptabilă’’ pentru relațiile
interpersonale este între 0.5-1.2 metri în Europa.

• Americanii nu se simt confortabil dacă cineva stă mai aproape de

un metru.

• Scopul interacțiunii determină dacă distanța este adecvată,

distanța adecvată spre interacțiunea intimă este zero, distanța
personală e mai mare, urmează distanța socială și în fine cea
publică.

• În aproape toate culturile o distanță zero este inacceptabilă cu

excepția relațiilor intime sau de îngrijire.
 Distanța în relațiile sociale este codată.
Antropologul E. T. HALL (1990) descrie 4
tipuri de distanțe:

• – distanța publică : de la 7.75

m sau mai mult până la 3,66 m ;

• – distanța socială : de la 3,6 m

la 1,2 m ;
Ești aici
• – distanța personală : de la
1,2 m la 45 cm ;

• – distanța intimă : de la 45 cm
la contact.
• Distanța publică are o fază apropiată, de la 3.65-7.75 m
și o fază îndepărtată de la 7.75 m la infinit. Dincolo de
3.65 m se află o distanță în care nu avem nici un angajament
personal cu o altă persoană.

• La această distanță este necesar să vorbim cu voce tare și să

pronunțăm distinct fiecare cuvânt. Se pierd o parte din
semnificațiile non-verbale ale mesajului pentru că la această
distanță expresiile faciale nu pot fi citite cu precizie.

• Toate mișcările și gesturile expresive trebuie amplificate și

exagerate pentru a fi percepute.
• Distanța socială are o fază apropiată între 1.2 și 2.1 m
și o fază îndepărtată între 2.10 și 3.6 m. Distanța socială
marchează limita la care se exercită dominanța fizică
asupra unei persoane.

• La această distanță ne simțim protejați de alții fără să

trebuiască să fim nepoliticoși sau să recurgem la violență.

• Percepția vizuală este mai clară, se văd și imperfecțiunile

feței, chiar dacă detaliile expresiilor faciale nu sunt
percepute perfect.
• Distanța personală e ca un scut invizibil care ne protejează
de contactul fizic cu alte persoane. Distanța personală este de
la 45 cm la 1.2 m și cuprinde o fază apropiată de la 45-70 cm și
o fază îndepărtată de la 70 cm-1.2 m.

• În faza apropiată, contactul fizic apropiat este posibil prin

îmbrățișarea sau apucarea celeilalte persoane, în faza
îndepărtată este posibilă doar atingerea.

• La această distanță dominanța fizică e posibilă, percepția

vizuală e mai puțin deformată și detaliile feței sunt precise. La
acestă distanță vocea e moderată, percepem și căldura și
mirosul corpului celuilalt.
• Distanța intimă are 2 faze și se întinde de la 0 la 46
cm. La această distanță prezența unei alte persoane este
percepută în detalii.

• În faza apropiată, de la 0-15 cm contactul corporal este

inevitabil și așteptat.

• Percepția senzorială este intensă și este deformată de

stimulii adiționali care sunt căldura și mirosul celuilalt
corp.
• Musculatura este activă și cele două persoane cauta
contactul fizic. Detaliile vizuale sunt precise și se ajunge
la privitul ‘'ochi în ochi''.

• În cadrul distanței intime comunicarea se caracterizează

prin utilizarea unei voci joasă sau șoptită, aspectele non-
verbale sunt mai importante decât cele verbale, contactul
fizic sau iminența contactului fizic domină conștiința
persoanelor angajate în interacțiune si aflate la acestă
distanță.
• Când oferă îngrijiri medicale, doctorii sau asistentele
intră în zona ‘’intimă’’. Când îngrijirile medicale sunt în
zona intimă pacientul poate interpreta greșit aceste
acțiuni.

• Pacientul poate interpreta atingerea neanunțată ca o

amenințare sau violare a spațiului său personal.
 7. Cronemica
• Utilizarea timpului nostru
reflectă:

• Putere / stare
• Cronemica exprimă atitudinile
culturale față de timp. • Norme culturale

• Așteptări

• Priorități intepersonale
• În societățile vestice timpul este valoros, așa că viteza este
valorizată. Ne schimbăm telefoanepe, laptopurile cu modele cât
mai rapide

• De multe ori încercăm să facem mai multe lucruri deodată

• Alte culturi au o atitudine mult mai relaxată față de timp și

punctualitate. În America de Sus nu e nepoliticos să întârzii la
cursuri sau la întâlniri și nu se așteaptă nimeni ca persoanele să
plece la ora anunțată

• Dacă timpul e tratat cu lejeritate sau măsurat îndeaproape depinde

de atitudinea culturală față de viață în general.. 
• Regulă culturală: Oamenii importanți, cu statut social înalt îi
fac pe peilalți să aștepte. În societățile vestice persoanele cu
statut social scăzut ar trebui să fie punctuale

• Este de așteptat să aștepți la medic, chiar dacă ai programare.

Mesaj: timpul doctorului este mai valoros decât al pacientului

• Profesorii pot să întârzie la cursuri și studenții trebuie să

aștepte, studenții vor fi certați dacă întârzie.

• Subordonații trebuie să vină la timp la întâlniri, șefii pot să

întârzie.
 8. Paralimbajul

• Comportamentele vocale care însoțesc comportamentul

verbal, comunicând semnificații formează paralimbajul.

• Paralimbajul reprezintă modul în care mesajul este

transmis, atributele care ‘’îmbracă’’ cuvintele (aspecte
non-verbale ale comunicării verbale).
 Paralimbajul
• Paralimbajul este comunicarea vocală care nu implică cuvinte.
Include sunete (murmure și suspine) ca și calitățile vocii (volum,
ton, ritm, articulare)

• Vocile noastre sunt instrumente versatile care le spun celorlați

cum să interpreteze ceea ce spunem

• Paralimbajul ajută interlocutorul să interpreteze ceea ce am spus

ca fiind o glumă, o afirmație sau o intrebare. Pot exprima și
ititarea. Persoanele care sunt eficiente la comunicarea publică știu
să-și moduleze tonul, volumul și ritmul pentru a întări mesajul
volcal pe care vor să-l transmită.
• Deși pare surprinzător, vocea este un canal de
comunicare non-verbală.

• Unicul aspect verbal al comunicării este ceea ce spunem,

orice alt aspect al vocii cum ar fi: Ritmul, Volumul,
Tonul, Viteza, Pronunția, Accentul) sunt caracteristici
non-verbale. (Floyd, 2013).
 Paralimbajul
• Ne utilizăm vocea pentru a comunica sentimente.
Șoptitul poate semnaliza secrete, strigatul transmite furia.

• În funcție de context, suspinul poate comunica empatie,

plictiseală sau dispreț.

• În cuplu tonul vocii oferă indicii despre sentimentele

partenerilor.
 Volumul
• Volumul descrie cât de slabă sau de intensă este vocea cuiva.

• Volumul la care se desfășoară consultația medicală poate fi mai

ridicat pentru că pacientul e ''tare de ureche''.

• Uneori se întâmplă ca medicul sau asistenta să ridice vocea la un

pacient care vorbește tare, ceea ce poate escalada o situație deja
tensionată.

• Volumul consultației e important deoarece în multe spitale este

greu să asigurăm intimitatea consultației.
 Tonul vocii
• Tonalitatea vocii măsoară cât de groasă sau de ascuțită sună
aceasta.

• Tonul vocii este important deoarece fără intenție putem

transmite un mesaj despre emoțiile noastre, deși la nivel
verbal încercăm să menținem neutralitatea.

• De exemplu, când un pacient cronic îi spune medicului:

‘’Cred ca v-ați săturat de mine’’ medicul poate să încerce să
răspundă politicos, dar tonul vocii să transmită plictiseala.
 Accentul
• Accentul constă din pronunțarea accentuată a unui cuvânt sau a mai
multor cuvinte dintr-o frază având ca rezultat modificarea sensului
frazei.

• Exemple:

• Medicul șef a sosit tocmai acum.

• Medicul șef a sosit tocmai acum.

• Doctorul: Mă întreb dacă tatăl dumneavoastră v-a rănit vreodată?

• Pacienta: Nu, nu el!

 Debitul verbal (viteza vorbirii)

• Debitul verbal (viteza vorbirii) în general adulții

vorbesc cu aproximativ 150 de cuvinte pe minut.

• Debitul mărit (logoreea) sau absent (mutismul) sunt

tulburări formale ale limbajului cu semnificație în
psihiatrie.

• Tot în psihiatrie se descriu și tulburări de ritm -accelerat-

tahifemia sau încetinit -bradifemia.
 Tulburări formale ale vorbirii

Debitul:

• mărit (bavardajul, logoreea);

• scăzut;

• absent:

• mutismul (relativ, electiv, discontinuu);

 Tulburări formale ale vorbirii

Ritmul:

• accelerat – tahifemia;

• încetinit – bradifemia;

• anulat – afemia;

• ritm neregulat.
 Tulburări formale ale vorbirii

Intonaţia:

• cu intensitate (crescută, scăzută);

• coloratura:

• vorbire afectată, manieristă;

• vorbire monotonă, puerilă.

Tulburări ale ritmului vorbirii
accelerarea ritmului vorbirii (tahifemia) se întâlneşte în stări de

• surescitare,

• oboseală,

• insomnie,

• intoxicaţii acute;

încetinirea ritmului vorbirii (bradifemia) se observă în

• depresie, demenţe, retard mental, epilepsie;

• afemia sau imposibilitatea vorbirii, în ciuda eforturilor mimice şi gestuale vădite.

 Tulburări ale intonaţiei vorbirii
• se referă la intensitatea vorbirii:

• voce de intensitate crescută, cu tonalitate înaltă, strigăte, interjecţii, injurii

• excitaţiei maniacale şi hipomaniacale, intoxicaţiilor acute, sindroamelor paranoide;

• voce de intensitate scăzută, şoptită

• depresia.

• Coloratura vocii este o nuanţă sesizabilă şi cu valoare diagnostică:

• monotonă în depresie,

• afectată sau puerilă la histrionici;

• manieristă în schizofrenie.
 9.Tăcerea
• Tăcerea reprezintă absența cuvintelor și este utilizată pentru a
transmite semnificații pe parcursul conversațiilor.

• Când îi spunem cuiva ‘’Nu vorbesc cu tine’’ de fapt îi spune

foarte multe…

• Utilizăm tăcerea pentru a comunica diferite mesaje, Tăcerea

poate însemna că două persoane se simpt atât de bine împreună
încât nu mai trebuie să vorbească.

• Tăcerea poate comunica stânjeneală, când e greu să continui

conversația cu cineva. În aceste situații ne simțim presați să
umplem golul, să rupem tăcerea.
 Tăcerea

• Tăcerea poate fi folosită ca metodă de pedeapsă. Anumiți

părinți își disciplinează copiii ignorându-i. Orice face sau
spune copilul, părintele refuză să recunoască că acesta
există.

• Și în viața adultă se folosește tăcerea ca strategie de

dezaprobare.
• Destul de des medicii sau asistentele medicale nu tolerează
pauzele sau tăcerea când interacționează cu pacienții.

• Aceasta se poate datora presiunii timpului, dar trebuie să

recunoașteți când e nevoie de o ''tăcere care exprimă
compasiunea''.

• De multe ori momentele de tăcere sunt mai lungi decât par în

realitate deoarece uneori medicii pun întrebări mai dificile și
pacienții au nevoie de un timp de gândire înainte de a
răspunde.
 10. Fața și ochii
• Peste 1000 de expresii faciale distincte

• ochii în special sunt foarte expresivi

• “Fereastra sufletului”

• Bărbații și femeile sunt la fel de expresiv

• Bărbații exprimă cele mai multe emoții în sfertul din stânga

jos al feței

• Femeile exprimă emoții pe toată fața

Care sunt emoțiile exprimate de
femeie? De ce?
 Mimica feței (expresiile faciale)
• Fața comunică mai multe informații decât orice
alt canal de comunicare non-verbal (Knapp și
colab. 2013). E aproape instinctiv să utilizăm expresiile
faciale ca un barometru pentru a aprecia sentimentele,
mativațiile, dispoziția, gradul de disponibilitate al unei
alte persoane.

• Din copilărie răspundem instinctiv la expresiile faciale

ale altor persoane, de multe ori fără a fi conștienți că
facem acest lucru.
• Evaluarea expresiilor faciale ale pacientului, împreună cu
ceilalți indici non-verbali oferă informații esențiale care
pot influența relația medic pacient.

• O expresie îngrijorată la o persoană care își mușcă buzele

poate sugera faptul că pacientul este anxios.

• Absența zâmbetului și o grimasă la salut ne arată cât de

rău se simte pacientul.
 Mimica feței (expresiile faciale)

• Fața este partea cea mai expresivă a corpului.

• Fața este cel mai important indiciu vizual folosit

de oameni pentru a se identifica unii pe alții.

• În format static fața exprimă identitatea noastră, orice

document de identitate conține o fotografie a feței. Pentru
asistentele medicale este foarte important să rețină fețele
pacienților.
Care sunt cele 7 emoții
fundamentale?
 Mimica feței (expresiile faciale)

• Manifestările în dinamică ale feței transmit semnale prin

intermediul schimbării poziției ochilor, buzelor,
sprâncenelor, mușchilor faciali, culorii tenului și
transpirației.

• Fața poate exprima cele șapte emoții primare:

tristețe, mânie, surpriză, frică, dezgust, dispreț,
fericire (Elkman, 2003).
Mimica feței (expresiile faciale)

• Fiecare din aceste emoții -tristețe, mânie, surpriză, frică,

dezgust, dispreț descriu de fapt familii de emoții.

• Mânia, de exemplu poate varia ca intensitate, mergând de

supărare la furie, și ca tip, de la mânia tăcută, mânia e și
indignare, furia rece.

• Variațiile de intensitate în interiorul fiecărei familii

emoționale sunt clar marcate pe față.
Ușoară tristețe. Expresia
este dată de pleoapa
superioară căzută.
Dezgust
Indicele este contracția
mușchiului care
încrețește nasul și
îngustează ochii.
Frică
Îngrijorare, aprehensiune, sau
frică controlată.
Sprâncenele indică cel mai bine
aici sentimentele.
Mânie controlată sau este deranjat de
ceva.
Indiciul este falca, care este împinsă
înainte.
Pleoapele inferioare sunt și ele ușor
tensionate
Mânie mascată.
Persoana pare fericită
datorită zâmbetului, dar
sprâncenele nu corespund
unei emoții plăcute. Aceasta
poate fi ori o încercare de a
masca mânia (emoția
indicată de sprâncene) cu
un zâmbet fericit, un
amestec de mânie și bucurie
Anger
 Comportamentele vizuale
• Contactul vizual are un rol important în mai multe tipuri de
interacțiuni relaționale (Floyd, 2013). Folosim contactul
vizual când vrem să inițiem o interacțiune pentru a atrage
atenția sau pentru a ne semnala atracția față de cineva. Îl
folosim când vrem să convingem sau să semnalăm că suntem
atenți la interlocutor.

• Contactul vizual este folosit și în scop de intimidare sau când

vrem să adoptăm o postură dominantă sau de autoritate. De
multe ori când o persoană are ceva dificil de spus sau minte va
evita contactul vizual.
• Într-o conversație normală între două persoane are loc un
schimb de priviri reciproc și intermitent, iar contactul vizual este
menținut între 50-70% din timp. Durata medie a contactului
vizual este de 3 secunde și durata medie a privitului reciproc în
ochi este de 2 secunde (McCorry și Mason, 2012). După Argyle
(1988) durata contactului vizual este între 3-7 secunde, durată
mai mare cu 0.25-0.35 secunde față de durata necesară pentru
percepția vizuală.

• Persoana care ascultă privește spre interlocutor de două ori mai

des comparativ cu persoana care vorbește, durata contactelor
sale vizuale este mai mare și perioadele de întrerupere a
contactului vizual mai scurte (Iandolo, 2006).
• Medicul trebuie să se uite la pacient în timpul
interacțiunii cu acesta, dar nu 100% din timp și să
stabilească durata de contact vizual necesat pentru ca atât
ea și pacientul să se simtă confortabil.

• Contactul vizual cu pacientul transmite de obicei un

mesaj pozitiv. Cei mai mulți pacienți interpretează
contactul vizual direct ca o expresie a interesului în ceea
ce spun, deși pot exista și diferențe culturale. Arabii
utilizează privirea mai mult decât americanii sau
japonezii. Japonezii privesc mai degrabă gâtul decât ochii
interlocutorilor (Iandolo, 2006).
• Un alt comportament vizual semnificativ pentru
comunicare este dimensiunea pupilei. Pupilele se dilată
când privim o persoană pe care o considerăm atrăgătoare
din punct de vedere fizic, dar și la reacții negative, de
anxietate și teamă.
• De exemplu furia este exprimată prin încruntarea sprâncenelor, pleoape
superioare ridicate, pleoape inferioare plisate, nări dilatate, buze
întredeschise, buza de jos coborâtă și dinții de pe mandibulă vizibili.
(Iandolo, 2006)

• Oamenii sunt în măsură să-și controleze emoțiile (Elkman și Frieser,

1969). Astfel, pot să micșoreze intensitatea emoției (să arate doar o
teamă lejeră deși în acel moment sunt terorizați), să intensifice emoția
exprimată (apar terorizați deși sunt doar puțin speriați), să simuleze
indiferența (deși trăiesc o emoție puternică) sau să disimuleze o emoție
exprimând emoția opusă (o persoană tristă va simula veselia).

• Evident nu toate manifestările fizice ale emoției pot fi controlate,

pentru o persoană anxioasă este mai greu să controleze paloarea feței,
înroșitul feței sau transpirația.
 Comunicarea non-verbală trebuie
interpretată cu precauție
• Se spune că partenerii dintr-un cuplu fericit tind să stea
aproape unul de altul.

• În general e adevărat.

• Totuși, uneori partenerii din cuplurile foarte fericite țin la

autonomia lor și au nevoie de spațiu personal.

• Sau unul din partenera e răcită și stă la distanță pentru că

nu vrea ca partenerul ei să se molipsească….
 Comunicarea non-verbală trebuie
interpretată cu precauție

• Am dat diferite exemple privind interpretarea

comunicării con-verbale.

• Este important să nu le generalizăm.

• Semnificația comportamentelor variază în funcție de

context.