Kinetoterapia în afecţiuni

cardio-respiratorii

Tema nr. 3: Evaluarea

capacităţii de efort
 Planul lecţiei:

1. Testele de durată scurtă şi de durată

lungă.
2. Teste de efort prin mers.
3. Timpul de claudicaţie (test de efort
pentru ischemia periferică)
4. Testul de postură Samuels (test de
ischemie periferică)
5. Testul de efort progresiv - pe
cicloergometru.
 Importanţa evaluării capacităţii de
efort în kinetoterapie

Testare capacităţii funcţionale cardio-respiratorie în

kinetoterapie este foarte importantă. Nici un
kinetoterapeut nu va porni un program de recuperare
mai înainte de a avea câteva date asupra funcţiei
cardio-respiratorii.
Iniţial evaluarea este necesară pentru aprecierea
deficitului ce urmează a fi recuperat şi a restantului
funcţional pe care se bazează capacităţile şi
activităţile pacientului, iar în final evaluarea
apreciază rezultatele obţinute prin aplicarea
programului de recuperare.
 Factorii limitativi
ai capacităţii de efort:
 Evaluarea toleranţei la efort se utilizează pentru:

studiul fiziologie cord-plămânului, al

metabolismului energetic, al funcţiei
muşchiului, al circulaţiei periferice;
studiul fiziopatologiei sistemelor şi
organelor aparatului cardio-respirator;
diagnostic clinic în boli cardiovasulare,
pulmonare, musculare etc.;
 Contraindicații pentru testarea
 Absolute:
 1 ) infarct miocardic acut ( mai puțin de trei săptămâni) ;
 2 ) angor pectoral rapid progresiv sau angor pectoral
instabil;
 3 ) condiții de pre - accident vascular cerebral ;
 4 ) tromboflebită acută;
 5 ) insuficienta circulatorie stadiile II B - III ;
 6 ) insuficienta respiratorie severă;

 Relative:
 1) tensiune arterială peste valorile 220/130 mm Hg.;
 tahicardie (peste 100 b/min.);
 2) febră;
 3) boli articulare, nervi, ce stopează desfășurarea testării .
 Criterii clinice
de încetare a efortului
1. Atingerea pragului submaximal al FC (75-
80%), conform vârstei.
2. Acces de angină pectorală.
3. Reducerea tensiunii arteriale cu 20-30%
sau o creștere de până la 230/130 mm Hg.;
4. Dispnee, slăbiciune, amețeală, greață,
vedere încețoșată.
5. Refuzul pacientului de a continua.
 Clasificarea testelor de efort în funcţie de tipul de efort
fizic depus:
- teste cu efort izometric la dinamometru;
 - teste cu efort dinamic (izoton) la cicloergometru, covor rulant,
mers 6 minute;

În funcţie de FC obţinută la sfârşitul testului de efort sunt:

 - teste maximale se desfăşoară până la atingerea frecvenţei
cardiace maxime eficace (FME) şi se calculează după formula:

FME = 220 - vârsta (ani)


- teste submaximale, care se desfăşoară până la atingerea
frecvenţei cardiace maxime optimale (FMO) sau până la
epuizarea subiectului:

FMO = 85% din FME = 0,85 x (220-vârsta)

 Testele standardizate

A) teste (probe) de scurtă durată (sub 10 min.)

care apreciază reacţia organismului la efort;

B) teste de lungă durată (minim de 20 min.)

care apreciază adaptarea organismului la
efort;
 Parametri biologici

Parametrii respiratorii: frecvenţa

respiraţiei, ventilaţia, consumul de O 2,
eliminarea de CO2, datoria de O2;
Parametrii cardiaci: pulsul, tensiunea
arterială, debitul cardiac, EKG-ul;
Parametrii sanguini: saturaţia în O2,
presiunea parţială a O2 şi CO2 arterială,
pH, acidul lactic.
 Proba Schellong (clino – ortostatică)
 Se urmăreşte adaptarea neurovegetativă a sistemului
cardiovascular la modificările de poziție ( trecerea din
decubit - în ortostatism) prin aprecierea inițială şi
comparativă a FC şi TA.
Se apreciază valorile de bază:
 F.C. – normal 60 – 80 b/min.;
 peste 80 = tahicardie;
 sub 60 b/min. = bradicardie, frecvent întâlnită la sportivii cu
grad înalt de antrenament;
TA sistolică – valori normale = 100 – 145 mmHg;
 peste 145 mmHg = hipertensiune;
 sub 100 mmHg = hopotensiune;

TA diastolică – 10 mmHg + ½ din TA sistolică;

 Probele de scurtă durată:
1. Datoria de O2 reprezintă deficitul de O2
consumat la efort;
2. Consumul maximal de O2 (VO2 max.)
este cantitatea cea mai mare de O2 pe care
un individ o poate consuma pe o unitate de
timp.
 3. Frecvenţa cardiacă şi cea respiratorie
pot fi de asemenea indici de orientare pentru
reacţia organismului la efort.
 Testul de efort
progresiv - pe cicloergometru
Scop:
a) stabilirea capacităţii de
efort (deficitul aerobic
funcţional - DAF,
stabilirea clasei
funcţionale;
b) stabilirea pragului
anginos (deficitul aerobic
miocardic - DAM)
 Teste de efort prin mers
 A. Teste cu ritm impus

 B. Testul de mers de 6 minute:

 - testul trebuie să se desfăşoare pe un culoar,
bine aerisit, NU pe covorul rulant sau în aer liber;
 - pacientul trebuie bine instruit înaintea testului
 - cel care supraveghează testul poate încuraja
pacientul din 30 în 30 de sec
 - sursa de oxigen trebuie să fie purtată de către
 Supervizor.

 C. Test de efort pentru ischemia periferică

 Testul de postură Samuels (test de
ischemie periferică)
Indicaţii. Bolnavul în decubit dorsal cu
membrele inferioare ridicate la verticală. Se
va observa paloarea la poziţia ridicată şi la
efort; hiperemia şi timpul de umplere venoasă
la poziţia declivă.
 BIBLIOGRAFIA

1. Obraşcu C., Exerciţii fizice pentru bolnavii

cardio-vasculari. Bucureşti, Editura
Medicală, 1989
2. Oghiană G., Rolul kinetoterapiei în
recuperarea bolnavilor cardiaci, Editura PIM,
2006
3. Zdrenghea D., Testul de efort unic ajustat în
depistarea cardiopatiei ischemice, Timişoara
Medicală, Timişoara, 1990